educatie

  • Unde au dispărut 66 de mii de copii născuți în anul 2009!?

    unde au disp rut 66 de mii de copii n scu i n anul 2009 1

    România trăiește o adevărată dramă din punct de vedere demografic, iar asta se vede cel mai bine la examenele naționale susținute de elevi. Exodul masiv al românilor, combinat cu faptul că mulți elevi abandonează școala la vârste foarte fragede, ne aduc într-o situație extrem de gravă.

    Peste 161.500 de absolvenți ai clasei a VIII-a susțin luni prima probă a Evaluării Naţionale, cea de Limba şi literatura română.Pentru a vedea unde este problema trebuie să ne întoarcem în timp, la anul 2009. Potrivit Institutului Național de Statistică în anul 2009 s-au născut 228.338 de copii.

    Copiii născuți atunci ar fi trebuit să dea examenul de Evaluare Națională astăzi. Peste 66.000 de copii lipsesc, iar aici se ridică întrebarea de foc pentru Guvern: unde sunt acești copii și ce poate face pentru a-i recupera?

    Aproape 30% dintre copiii unei generații nu susțin examenele naționale.Drama se va accentua în următorii ani, asta pentru că anul 2009 a fost doar începutul exodului masiv al românilor. După criza din 2010, foarte mulți români au plecat în afara țării, iar în anii care vor urma, acest procent de 30% va crește considerabil.

    Vezi si: Neo-marxismul global continuă: Chirurgii trebuie să țină cont de etnie – prioritate vor avea minoritățile

  • Oana Moraru: “Şcoala este modul fiecărei țări de a avea grijă de sine şi de rănile ei”

    62172617

    Chiar şi în momente mari de criză, când copiii devin cea mai sălbatică manifestare a lor, văd că ne mințim în continuare.
    Toți copiii – chiar şi cei din familii bune, educate – au tendința, în grup, de a o lua razna într-un fel sau altul.

    Scopul şcolilor este să creeze, în jurul lor, printr-un management bine pus la punct, mecanisme de interceptare şi de reglare a tulburărilor de comportament, în formele lor incipiente, când nu sunt vizibile decât pentru ochiul expertului.

    În jurul copiilor din şcolile româneşti există cam tot atâta responsabilitate cât era înainte în marile cantine de stat. Toată lumea ciupea câte puţin din ingredientele care trebuiau să ajungă pe farfurie. Râmânea acolo un sos lung cu 2-3 cartofi fierți plutitori.
    Fiecare era pe cont propriu. Şi ăla care venea să împingă tava, tot pe riscul lui mânca.

    profesorii văd cum se rostogoleşte dezastrul. Sunt martori fie neinformați, fie needucaţi, fie nepăsători. Nu au în spate un management cu putere de decizie şi soluţii asumate de stat, de consilieri, psihologi. Nici ei nu bat din pinteni să îşi schimbe starea din cantină.
    Nici familiile nu sunt chemate la apel. Ele au drepturi să îşi trimită copiii în clase, indiferent de cât abuz e acasă şi de ce emoţii au de descărcat ulterior, lângă ceilalţi copii. Nu sunt ghidate, educate, responsabilizate de şcoli.

    Urâțenia asta este sub ochii noştri din anii de dinainte de ’89. La şcoala mea, scrijeleam toţi înjurături pe bănci. Colegii mei storceau buretele în cap profei de chimie. Pe la clasa a VII-a, făceau pipi de pe pervaz, din clasă, în grădina profilor. Despre sex vorbeam de atunci, în formele cele mai vulgare, cu multe abuzuri la adresa fetelor, pe care le făceau şi profii adesea. Hărțuire sexuală e şi la nivel universitar înalt, din plin. Şi atunci, şi acum.
    Eram cuminți şi respectuoşi doar când se uita cineva sau doar de frică.

    Azi, în mai toate colegiile mari bucureştene, copiii îşi expandează nivelul de conştiință cu tot felul de substanțe, vândute în pauză. Sunt gimnazii unde copii de 12-13 ani fac sex în baie. Ştiu cazuri şi de acum două săptămâni, şi de acum două decenii.
    Profesori cu probleme nervoase grave, păstraţi la catedre. Copii cu grave tulburări târâţi dintr-un an în altul.
    Niciun director nu vorbeşte despre asta. E politica gurii strâns închise şi a unui secretism bine susţinut de cadrele didactice, ca să nu îşi piardă şcoala reputaţia. Ruşinea versus blazonul, fațada.

    Toate mizeriile astea rămân uşor de ascuns pentru că toți copiii cresc, iar familiile care au ceva de zis ajung să iasă din şcoală şi să îşi dorească doar să uite. Vin alții noi, care au propriile iluzii, proaspete, inocente. E uşor de acoperit minciuna fiindcă e mereu ţinută cu oameni noi, care, când ajung să se dezmeticească, ies din şcoală oricum.

    Avem şi lucruri bune, profesori inspiraţi şi copii angelici? Daaa. Au ajuns mulți oameni bine din şcoala aia a mea, de cartier? Daa. Avem o incredibilă creştere a vocaţiei profesorale în țară? Daaa, a început să fie cool să fii profesor. Pe facebook, pe instagram, poate şi în clase.
    Dar rostul şcolii este să transforme coaja uscată a instinctelor groase, a sărăciei, a ignoranței, care sunt moştenirea fiecărei țări, de la părinții şi istoria ei.

    Şcoala este modul fiecărei țări de a avea grijă de sine şi de rănile ei. Este oglinda felului în care ne iubim pe noi înşine.
    Acum doar ne furăm şi ne acuzăm.
    Râmân cei doi cartofi fierţi la vedere, pentru ştiri şi comentarii de presă.
    Iar reforma e plănuită, scrisă şi rescrisă de oameni ca mine, care s-au obişnuit cu abuzul de mici, (în şcoala aia de cartier, care a dat şi bune, şi rele), şi care nu pot gândi în mare.

    Autor: Oana Moraru

  • SCOPUL EDUCAȚIEI

    scda

    Scopul educației nu este să-l facă pe elev să ajungă să câștige o leafă bună.

    Scopul educației nu este să conserve sistemul nostru de guvernământ și libertățile politice.

    Scopul educației nu este unirea tuturor popoarelor.

    Scopul educației nu este de a-i învăța o meserie pe cei tineri.

    Scopul educației nu este de a încuraja o căutare nesfârșită a adevărului.

    Scopul educației nu este de a-l pune pe elev în armonie cu cosmosul.

    Scopul educației nu este de a schimba conștiința elevilor și a-i pregăti pentru revoluția mondială.

    Scopul educației nu este de a-i pregăti pe elevi pentru a avea cariere productive.

    Scopul educației nu este de a integra diferite rase.

    Scopul educației nu este adaptarea socială a copilului.

    Scopul educației nu este de ne a păstra avansul tehnologic înaintea rușilor (sau a japonezilor).

    Scopul educației nu este de a crea buni cetățeni.

    Nu, scopul educației este cu mult mai diferit și mai înalt decât toate aceste lucruri. Scopul educației este de a-i face pe oameni creștini, oameni care să se schimbe prin restaurarea minților lor după imaginea Celui care i-a creat. sursa: ContraMundum

  • Şoc în Educaţie. Pedeapsa cu INCHISOAREA pentru studenţii frauduloşi

    edc

    Ministrul australian al Educaţiei, Dan Tehan, a prezentat recent un proiect de lege în care susţine o serie de măsuri împotriva studenţilor care trişează la examene. De asemenea, sancţiuni care pot merge până la privarea de libertate ar trebui să se aplice, potrivit ministrului, şi prentru studenţii care folosesc metode frauduloase pentru redactarea lucrarilor academice

    Potrivit proiectului vor fi sancţionaţi cu amenzi şi cei care ajută pe studenţi să înşele. În aceste cazuri amenzile vor fi de până la 210.000 de dolari, potrivit romaniatv.net

    Măsurile vin după ce au fost raportate foarte multe cazuri în care studenţii au apelat la servicii online de redactare a lucrărilor academice contra-cost.

    Potrivit unui sondaj realizat recent, aproape 70% dintre cadrele universitare din Australia suspectează că studenţii lor trisează sau îşi comandă lucrările de pe site-uri care oferă astfel de servicii.

    “Nu este corect ca studentii care fac toata munca singuri, care studiaza din greu, sa se confrunte cu concurenta din partea celor care folosesc servicii online de fraudare”, a spus Dan Tehan.

  • Plagiatorii eliminați de SRI declanșează un război politic!

    cdza 1

    „Această declaraţie a domnei ministru pare o antepronunţare în condiţiile în care nici măcar nu s-a făcut o evaluare a şcolii doctorale şi nici măcar nu am depus cererea de evaluare. Pe această cale vreau să mă adresez şi domnului Sorin Câmpean, preşedintele Consiliului Naţional al Rectorilor, să convoace o şedinţă pentru a avea o opinie în acest caz. Pentru că putem constata o imixtiune într-un proces care se dorea transparent. Dar acum mie mi se cere ca, până pe 5 aprilie, să depun dosarul de evaluare a scolii doctorale, dar deja am o sentinţă”, a mai declarat acesta.

    Ecaterina Andronescu a declarat recent că i se pare „neacceptabil” ca o școală doctorală în care 45 din cele 85 de teze de doctorat susținute în instituție sunt plagiate, să mai funcționeze.

    „Aici exprim un punct de vedere personal, pentru că ARACIS-ul trebuie să vină şi să spună analizând fiecare criteriu. Mie mi se pare inacceptabil ca o astfel de şcoală să mai funcţioneze, în condiţiile în care au asemenea situaţii”, a declarat Ecaterina Andronescu.

    În urmă cu trei ani, Emilia Şercan a explicat, în cadrul unui editorial, modul în care Ecaterina Andronescu l-a propulsat în carieră pe Oprea, fostul ministru al Afacerilor Interne.

    Şcoala Doctorală în Ordine Publică şi Siguranţă Naţională de la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”a fost, practic, înfiinţată pentru a-l ajuta pe Oprea să primească titlul de doctor, susţinea jurnalista Emilia Şercan. Tot ziarista este cea care a demonstrat că întreaga lucrare a celui care pe atunci era ministru de Interne și vicepremier nu conținea niciun citat cu ghilimele. Teza de doctorat a lui Gabriel Oprea, intitulată „Plângerea prealabila – perspectiva istorica”, a fost susținută de Oprea în anul 2000, la Facultatea de Drept a Universității din București și îl are coordonator pe Ion Neagu, fost senator PSD, avocat penalist în portofoliul căruia se află clienți din lumea politică, de la Adrian Năstase la Dan Ioan Popescu și fost rector al Universității private Nicolae Titulescu.

    “2002 va rămâne în istoria educației din România ca anul de înfiinţare a primului domeniu doctoral care nu corespunde niciunei ştiinţe: Ordine Publică şi Siguranţă Naţională. La pachet cu acest nou sector “academic” au venit şi înfiinţarea primei şcoli doctorale de specialitate, la Academia de Poliţie “Alexandru Ioan Cuza”, dar şi abilitarea primilor trei conducători de doctorat în această ramură de cercetare: Gabriel Oprea, Costică Voicu şi Ioan Dascălu. Ministrul Educației care a aprobat, prin ordin, toate aceste premiere este Ecaterina Andronescu.”, este unul din pasajele care au creat revoltă în rândul opiniei publice. – Sursa: Evenimentul Zilei

  • Proasta Romaniei, Viorica Dăncilă, UMILITĂ MAI DUR CA NICIODATĂ

    prr

    Vicepreședintele PNL, Laurențiu Leoreanu, i-a reproșat ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, că are solicitări exagerate la adresa școlilor, în timp ce 4.500 de cadre didactice sunt necalificate iar 2.000 de profesori se află la vârsta pensionării, motivul pentru care încă mai profesează fiind reprezentat de lipsa personalului. La toate aceste probleme, se adaugă și cele ale școlilor profesionale care nu au dotările necesare pentru a face performanță.

    Liberalul a ironizat-o pe Viorica Dăncilă pentru numeroasele gafe pe care le-a făcut de când ocupă funcția de premier. Dacă Andronescu ar gestiona corect problemele ministerului Educației, școala românească nu ar mai scoate „Dăncile” sau „Dăncili”, a spus Leoreanu.

    „(…)De asemenea, potrivit scrisorii metodice menționate, profesorilor li se cere să aloce ore suplimentare pentru „activități de tip remedial, de consolidare, de performanță”, numai că nu se menționează cum vor fi recompensați profesorii pentru orele suplimentare pe care trebuie să le aloce pentru a îndeplini aceste recomandări. În plus, personalul didactic de conducere și auxiliar nu primește sporul de suprasolicitare neuropsihică pe care îl primesc cadrele didactice, creând discriminări și nemulțumiri în domeniu. Cum poate gestiona ministerul Educației situația posturilor vacante sau plata pentru orele suplimentare, în condițiile în care costul standard per elev pe anul 2019 nu este conform realității?”, a adăugat Leoreanu, joi, într-un comunicat de presă.

    Liberalul a susținut și faptul că se dorește creșterea numărului de locuri disponibile pentru școlile profesionale, dar că atelierele, laboratoarele și plata personalului calificat nu sunt asigurate de către Ministerul Educației, în fruntea căruia se află Ecaterina Andronescu.

    „Nu există un plan al ministerului pentru dotarea corespunzătoare a școlilor profesionale, situație gravă, mai ales în contextul în care această opțiune și așa nu este deloc atractivă pentru elevi. Sistemul este foarte birocratizat, profesorii sunt chinuiți cu întocmirea de tot felul de materiale ineficiente, în loc să fie lăsați să se preocupe de actul didactic propriu-zis. Fac un apel public adresat doamnei Ecaterina Andronescu: în loc să adreseze pretenții absurde profesorilor și să le piardă vremea cu scrisori goale de conținut, mai bine ar gestiona aceste problemele de bază ale sistemului. Ar fi singura soluție pentru a ne asigura, pe viitor, că școala românească nu va scoate “Dăncili” și “Dăncile”, a completat vicepreședintele PNL.

  • Ce li se pregătește profesorilor și elevilor. Schimbări majore în Educație:

    ecas

    Ecaterina Andronescu are planuri mari cu Educația din România și vorbește despre modelul pe care țara noastră ar trebui să îl adopte, în materie de bune practici.

    Ecaterina Andronescu e impresionată de modelul de Educaţie din Japonia, susţinând că şi-ar dori ca profesorii noştri să fie evaluaţi din 10 în 10 ani, exact ca în Țara Soarelui Răsare. De asemenea, Andronescu vorbeşte şi despre posibilitatea ca cei mai buni profesori din ţară să fie transferaţi la şcolile de prestigiu.

    „În legea japoneză două lucruri mi s-au părut importante. Şi anume, din trei în trei ani profesorii sunt mutaţi între şcoli de către autorităţile locale. Profesorii cei mai buni sunt trimişi în şcolile unde copiii au nevoie. Dar n-avem cum să aplicăm acest lucru la mentalitatea noastră, la modul în care ne raportăm şi la profesori, şi la autorităţi”, a declarat Ecaterina Andronescu.

  • Cealaltă față a emigrării

    camelia smicala

    Experiența Cameliei cuprinde tot spectrul suferințelor și umilințelor prin care poate trece o româncă medic, mamă a trei copii și cetățean străin în Finlanda. După atâtea povești cu emigranți români fericiți și sisteme occidentale de succes, m-am gândit că poate ar fi bine să cunoaștem și una despre cealaltă față a emigrării.

    Camelia Smicală Jalaskoski este o româncă de 44 de ani, absolventă a facultății de Medicină din Iași, specialist medicina de urgență, pe care a practicat-o la Spitalul Județean Neamț, din 1999 până în 2005, când s-a căsătorit cu un finlandez și a plecat în Finlanda împreună cu Andreea, fiica ei din prima căsătorie, pe atunci în vârstă de 4 ani.

    Toate bune și frumoase în țara de adopție până după prima sarcină și nașterea lui Mihai (ianuarie 2006), când Camelia a avut probleme medicale, iar soțul finlandez s-a dovedit a nu mai fi la fel de bun și frumos cum era înainte de căsătorie. Situația conflictuală între soți a escaladat în ianuarie 2007, după nașterea Mariei – cel de-al treilea copil, când soțul abuziv a început să-i bată, iar Camelia și copiii au ajuns la un Centru de siguranță, timp de o lună.
    Când am citit toate astea m-am gândit că, în locul ei, primul meu impuls ar fi fost să-mi iau copiii și să vin în țară, la părinți. Doar că asta se întâmpla în Finlanda, nu în România. Iar copiii aparțin în egală măsură soțului și, după cum vom vedea, statului finlandez, așa că nu poți să pleci cu copiii, unde și când ai chef.

    Ce a făcut Camelia? A învățat limba și s-a angajat ca medic la Tampere (Tullinkuluman Tyoterveys și TAYS). În aprilie 2010 a divorțat, copiii au primit domiciliul la ea și custodie comună. Aici începe partea a doua a coșmarului, căci, după cum spune ea, agresiunile soțului s-au mutat de-acasă la tribunal și la serviciile de protecția copilului. În 2015, când i-au fost luați copiii, cazul Cameliei a fost mediatizat extensiv de presa noastră. Nu vă mai prezint toate detaliile – le găsiți aici.
    În Finlanda, dacă ești româncă și ai copii, ar fi bine să te înțelegi cu tatăl lor. Altfel…
    Foarte pe scurt: tatăl a vrut custodia copiilor și a acuzat-o pe mamă că vrea să plece cu ei în România. Dar tatăl nu are nicio sursă de venit (de 6 ani) și le mai aplică și corecții, motiv pentru care Protecția copilului din Finlanda a considerat că cei doi minori nu sunt în siguranță la niciunul din părinți și i-a confiscat, pentru a-i da spre adopție.

    În prezent, Mihai (10 ani) e la un Centru de plasament, iar Maria (9 ani) la o familie adoptivă. Jalea mamei e de nedescris. Și-a consumat toate economiile în procesele cu fostul soț și se luptă singură cu tatăl copiilor și instituțiile, într-o lume ostilă, uitată de statul român, care nu i-a oferit niciun sprijin. Deși tocmai faptul că e cetățean român, din păcate, îi aduce doar neîncredere și suspiciuni.
    Părinții Cameliei, pensionari (tatăl ei e medic pediatru, la 70 de ani încă face gărzi, mama – farmacistă în Iași) asistă neputincioși de la sute de kilometri depărtare la drama fiicei și a nepoților. Experiența finlandeză a Cameliei cuprinde tot spectrul suferințelor și umilințelor prin care poate trece o româncă în Finlanda, medic, mamă a trei copii. După atâtea povești cu emigranți români fericiți, m-am gândit că poate ar fi bine să cunoaștem și cealaltă față a emigrării, iar Camelia mi-a povestit mai multe despre experiența ei în Finlanda:

    Medici și pacienți
    „În Finlanda nu există specializarea de medicină de urgență. Anul trecut au început un fel de specializare, care seamănă cu medicina de urgență. Practic, eu sunt singurul specialist de urgențe din Finlanda. M-am dus la profesorul de anestezie și m-am înscris la rezidențiat. Mi-au recunoscut 3 ani din specializare pe baza a ceea ce am facut în România. În 3 luni am învățat tot ce trebuia învățat și apoi am fost angajată și plătită ca medic anestezist plin, deși nu aveam examenul final dat. Mai aveam un an de făcut în a doua specializare, dar a trebuit să plec pentru că nu îmi ajungeau banii. Salariul în spitale e mic, iar gărzile sunt aproape gratis și obligatorii. Din 2010 lucrez la cea mai mare clinică de medicina muncii din Tampere, pe post de medic de urgență (Tullinkulma Oy Tampere).
    A fi medic în Finlanda e mult mai ușor decât ca medic în România. În primul rând, aici e deficit de medici și dacă prind unul, acesta e ridicat la rang de idol. Finlanda e singura țară, din câte știu eu, în care studenții fac gărzi și lucrează singuri în Urgențe. Pe hârtie apare că sunt în răspunderea unui medic, dar în realitate nu-i supraveghează nimeni. Culpa medicală e bine ascunsă și n-am auzit ca vreun medic să fie măcar sancționat. Nu există examen de rezidențiat. Te duci, vorbești cu un profesor, te acceptă și după aia ești de capul tău. Nu există o supraveghere a specializării, ci doar un examen formal, la final. Părerea mea personală e că medicii români sunt mult mai bine pregătiți. Aici arta diagnosticului s-a uitat și se bazează exclusiv pe aparatură. Am văzut oameni murind din cauza unor greșeli inadmisibile și nimeni nu a fost tras la răspundere. Mie mi-au uitat o bucată de placentă în uter după cezariană, la Spitalul Universitar. Trei luni au refuzat să mă consulte. Pacientul în Finlanda e doar o minge de ping-pong. Sistemul medical finlandez e la pământ. Lista de așteptare la medicul de familie e de câteva luni. În urgență, media de așteptare e de 6-7 ore și pleci acasă așa cum ai venit – dacă ai noroc. Investigațiile medicale sunt foarte lente, pot dura luni și chiar ani buni. Pentru că în Finlanda medicina e la pământ, angajatorii plătesc asigurări separate pentru angajați. Într-o astfel de clinică primești asistență medicală imediată.

    Educația
    Despre sistemul de educație nu vă pot spune decât opinia mea ca mamă a trei copii, cu 8 ani de experiență în domeniu (fiica mea cea mare trece în clasa a 9-a). Școala e diferită de cea din România – părerea mea că în sens negativ. Nivelul de pregătire în clasa a 8-a, în ceea ce privește matematica, fizica și chimia e cam pe la nivelul claselor 4-5 în România. Copilul meu care trece în clasa a 9-a nu a citit până acum nimic din literatura universală. Poate că unii ar spune că e mai bine așa, să nu obosim copiii cu prea multă carte. Eu sunt de altă părere. Tinerii finlandezi de la 12 ani în sus, în mare parte beau, se droghează, fac sex. Educația sexuală începe cu lux de amănunte din clasa a doua. Un număr mult prea mare de tineri finlandezi au depresii profunde și nu se pot integra în societate. De asemenea, un număr mare de tineri de 20 de ani sunt pensionați (!) pe caz de boală – de obicei, pentru depresie.
    Dascălii finlandezi sunt dedicați și își fac meseria cu pasiune (cel puțin așa sunt profesorii copiilor mei), dar sistemul nu-i ajută. Și în Finlanda profesorii au salarii extrem de mici.

    Nivelul de trai și viața de familie
    Nu apreciez viața finlandeză prea mult. Salariul e mare doar pe hârtie, statul îți ia peste jumătate. Puterea de cumpărare e în realitate mai mică decât în România. Totul este foarte scump. Oamenii sunt în general reci, chiar și între ei (cunoscuți, prieteni). Familia nu prea mai reprezintă nimic. Copiii sunt duși de la școală direct la diferite activități (hobby-uri) și în mare parte nu mai dorm acasă. Părinții au si ei hobby-urile lor, așa că viața de familie e aproape inexistentă. Copiii trebuie să parcurgă distanțe mari până la școală, iar iarna așteaptă de multe ori autobuzul zeci de minute în frig la temperaturi de minus 20 de grade.
    În Finlanda se dă o mâncare caldă la școală, doar că nu e „mâncabilă”. Copiii mei nu pun gura pe ea. Mâncarea în Finlanda are mult mai multe E-uri decât în alte țări, nimic din ce cumperi de la magazin nu are gust.
    Drepturile omului și drepturile copilului există doar pe hârtie. Sistemul de protecție a copilului este de tip dictatorial, încălcând grav drepturile copilului .
    Am vrut demult să mă întorc în România. Dar statul finlandez mă ține legată aici prin intermediul copiilor. Consider că viața în România, cu toate neajunsurile ei, e mult superioară celei din Finlanda.”

    Pe 26 mai, Camelia scria pe pagina ei de facebook: „Am fost azi la proces. Demoralizant. Îmi spun că n-am nicio șansă. Cu adevărat, pentru că nu îmi pot permite un avocat, n-avem nici o șansă!”

    Mihaela Doina RĂDULESCU

  • Alertă! Ecaterina Andronescu anunță dezastru total. Cine e de vină?

    ecaterina andronescu

    Ecaterina Andronescu deține pentru a patra oară funcția de ministru al Educației, fiind poate persoana care și-a lăsat cel mai mult amprenta pe acest domeniu, de la Revoluție și până în prezent.

    Acest lucru nu o face pe Andronescu să nu recunoască dezastrul din sistemul de învăţământ, fără să vorbească, totuşi, şi despre motivele care stau la baza acestei stări de fapt.

    „M-am uitat puţin pe cifrele pe care le avem acum în învăţământul preuniversitar. Dacă în anul 2003 aveam 4,3 milioane de elevi în învăţământul preuniversitar, astăzi avem 2,65 milioane. Adică este o cădere absolut dramatică. Cred că este cea mai mare problemă cu care se confruntă România. Dacă o promoţie avea în 2001, când am făcut proiectul de informatizare a repartizării elevilor de gimnaziu în liceu, 259 de mii de elevi, acum avem 150 de mii. Din cei 150 de mii care au dat evaluarea după clasa a opta, în anul 2018, 55 de mii, adică 36%, au luat note mai mici de 5. Nu cred că vreunul dintre dumneavoastră îşi imaginează că din cei 55 de mii putem avea absolvenţi de liceu cu diplomă de Bacalaureat ca să mizăm pe ei că vor opta pentru universităţi. Ca urmare, nu cred că vom avea mai mult de 60-70 de mii de absolvenţi de liceu peste trei ani de zile. Ce se va întâmpla cu universităţile noastre? Trebuie să găsim soluţii”, a declarat ministrul Educaţei în faţa corpului academic al Universităţii “Ovidius”.

    Una dintre soluţiile propuse de Ecaterina Andronescu este atragerea studenţilor străini, lucru care pe lângă faptul că ar răspunde internaţionalizării, ar genera taxe suplimentare şi ar face posibilă păstrarea în continuare a tuturor programelor de studiu.

    Despre factorii determinanţi pentru situaţia dezastruoasă din Educaţie vorbeşte însă profesorul universitar Mihaela Miroiu:

    „Ceea ce spune ministra Educaţiei aici este corect. Despre cauze însă tace. Despre cauzele exodului uriaş pe timp de pace. Cei care au plecat au vrut, printre altele, şcoli mai bune pentru copiii lor. Cu programe şi metode didactice omenoase şi formative. Cu profesori foarte bine recrutaţi, bine plătiţi şi trataţi corect şi cu respect. În învăţământul ultimelor două decenii au ajuns mai ales cei care nu au reuşit să găsească o slujbă cu studii superioare mai bine plătită. Au ajuns mai ales cei care aveau relaţii ca să obţină un serviciu pentru care nu aveau nici competenţe nici vocaţie. Inspectorii şi directorii au fost numiţi sau aleşi sub presiunea partidelor locale. Rectorii rezistă cât sunt obedienţi cu ministerul, iar decanii cât sunt obedienţi faţă de rector. Iar recrutarea celor mai tineri depinde de cei din urmă. Când oamenii au plecat din ţară au plecat şi din şcolile ei. Și mai ales şi din cauza lor. Vă spune asta un om care anul acesta a împlinit 40 de ani de profesorat,” a declarat Mihaela Miroiu, pe pagina sa de Facebook.

  • DECIZIE FARA PRECEDENT: Se schimbă LEGEA INVATAMANTULUI românesc: Câte clase vor deveni obligatorii

    invatamant

    Numărul de elevi din România a scăzut drastic în ultima perioadă, iar PSD și UDMR s-au gândit să schimbe această situație printr-un nou proiect. Acesta urmează să fie votat de Camera Deputaților.

    Potrivit jurnaliștilor digi24, sărăcia, șomajul, scăderea natalității și abandonul familial au dus la o scădere drastică a numărului copiilor care merg la școală. n 2016, doar 500.000 de copii cu vârste între 3 şi 6 ani au fost înscrişi la grădiniţă, aproximativ 60% din totalul lor. Aceleaşi statistici arată şi că numărul grădiniţelor a scăzut dramatic în ultimele două decenii: de la peste 10 mii în 1990, s-a ajuns la puţin peste o mie în 2016.

    Astfel, deputații vor ca până în 2020, ultimii doi ani de grădiniţă şi ultimii doi ani liceu să devină obligatorii.

    „Din punct de vedere al grădiniţei, dacă ar deveni obligatorie, automat, conform Legii Educaţiei şi costurile, mai ales cu masa, ar trebui suportate de Ministerul Educaţiei. Ar fi o măsură binevenită mai ales în sistemul rural”, spune Eugen Ilea, reprezentantul unei asociaţii de părinţi.

    VEZI SI: Mizeriile de la Antena 3

    Nici în licee, situaţia nu e mai bună. În anul 2016-2017, din 120 mii de elevi, 20% nu s-au prezentat la examenul de bacalaureat.

    „Este în vigoare articolul care spune foarte clar ca pâna în anul 2020 Ministerul Educației Naționale asigură extinderea învățământului obligatoriu la elevii de clasa a XII-a”, spune Liviu Pop, fost ministru al Educației, pentru DIGI24.

    Practic, prin acest proiect de lege iniţiat de deputaţi, se urmăreşte acelaşi lucru. Pe lângă clasele finale de liceu, grupa mijlocie şi grupa mare ar deveni obligatorii.

Back to top button

Dacă ți-au plăcut articolele și dorești să ne susții, orice DONAȚIE este binevenită.

X