fbpx

drona romania

  • Încă o MANIPULARE mediatică! Drona “rusească” era americană

    Dan Diaconu Drona

    Știind câte minciuni ni s-au livrat pe tema războiului dintre NATO și Federația Rusă, câte provocări și înscenări am înghițit prostește din partea Ucrainei, nu am crezut nicio clipă în versiunea dronei rusești. Și nu am fost singurul. Mai ales că americanii au fost foarte rezervați în a incrimina Rusia în privința incidentului de la Ceatalchioi. Am încercat să aflăm de unde venea această rezervă și am aflat.

    Tipul de dronă care a căzut pe teritoriul românesc nu se află în dotarea trupelor rusești. În schimb se află în dotarea armatei ucrainene, dar și a trupelor NATO de pe teritoriul României. Așa că vom prezenta trei opinii contrare versiunii oficiale (M.M.)

    Drona e fabricată în SUA

    Drona2

    Drona care a fost găsită la Ceatalchioi nu avea încărcătură explozivă și era folosită pentru spionaj. Este vorba despre o dronă Phoenix Ghost, fabricată de Aevex Aerospace din SUA. Respectiva dronă face parte din lotul de 120 de bucăți, primit de Armata Ucrainei în luna mai 2022.

    Drona Phoenix Ghost a rămas puțin învăluită în mister, deoarece nu știm prea multe despre capacitățile sale, cum poate fi lansată, ce rază de acțiune are sau ce sarcina utilă are.

    Până în momentul de faţă, caracteristicile şi specificaţiile tehnice ale dronelor kamikaze Phoenix Ghost au ramăs oarecum clasificate, deoarece nu există nici măcar o singură mențiune despre el pe site-ul Aevex Aerospace, compania care dezvoltată aceste UAV-uri.

    (Doru Dragomir, ziuaveche.ro)

    Traseele dronelor rusești nu au cum să tranziteze teritoriul nostru

    Nu a existat niciun atac cu dronă, ci doar o operațiune tipică de plantare a probelor, urmată de PR-ul cunoscut practicat de serviciile ucrainene.  Ar trebui să înțelegeți că traseele dronelor sau ale rachetelor trimise de ruși nu au cum să tranziteze teritoriul nostru. Apoi, în ipoteza puțin probabilă a unui tranzit, explozia unei drone rusești deasupra teritoriului nostru nu se putea face decât dacă s-ar fi tras spre ea dinspre Ucraina. E logic, chiar și pentru un retardat, că explozia unei drone deasupra unui stufăriș anonim din Deltă nu ar avea absolut nicio relevanță pentru ruși

    Problema este însă alta. Polonezii s-au răstit destul de clar la birlicul de la Kiev după fake-ul cu „proiectilul rus” S-300 care-a omorât niște cetățeni simpli (proiectil care s-a dovedit că era ucrainean), astfel încât acolo e imposibil să se mai planteze fake-uri fără consecințe radicale. De aceea ucrainenii își îndreaptă acum eforturile de a introduce un stat NATO în război, spre România. Personal consider că toată povestea este un fake înfiorător, operat de servicii specializate.

    (Dan Diaconu, „Ne-a atacat Rusia!”, trenduri.blogspot.com

  • MApN dezvăluie ce s-a întâmplat duminică noapte în Tulcea

    skynews drone strike ukraine 6149283 1000x600 1

    Ministerul Apărării Naționale (MApN) informează că, duminică, în urma detectării grupurilor de drone ruseşti care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de prealertă aeriană, începând cu ora 22,55, pentru zona de nord a judeţului Tulcea, aflată în proximitate, cu potenţialul de a fi afectată de riscurile asociate acestei situaţii.

    „Duminică, forţele ruse au continuat atacurile asupra unor obiective din Ucraina, în proximitatea graniţei cu România. Ministerul Apărării Naţionale a monitorizat în timp real situaţia aeriană în zonele de responsabilitate.

    Ca urmare a detectării grupurilor de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, MApN a notificat Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă privind instituirea măsurilor de prealertă aeriană, începând cu ora 22,55, pentru zona de nord a judeţului Tulcea, aflată în proximitate, cu potenţialul de a fi afectată de riscurile asociate acestei situaţii.

    Forţele MApN au întărit prezenţa şi continuă să implementeze măsurile necesare în zonele în care pot să apară riscuri ca urmare a acestor situaţii”, precizează Ministerul Apărării, într-un comunicat.

    În context, Ministerul Apărării Naţionale transmite un mesaj ferm de condamnare a acestor atacuri executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu regulile dreptului internaţional umanitar.

    „MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţia generată de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea”, subliniază sursa citată.

  • ALERTĂ | Se va activa Articolul 5? România a informat NATO: „Avem altă situaţie decât ieri” / NATO își anunță solidaritatea după incidentul din România

    NzgwJmg9NDQwJmhhc2g9NzdhMDA3ZTI3MjcwOGMyZDIyZDVhYmM0ZTVmMDc2M2M.thumb

    Preşedintele Klaus Iohannis a făcut noi declarații despre bucățile de dronă găsite în România, la finalul Summitului Iniţiativei celor Trei Mări.

    ”În situaţia în care ne aflăm, de război la graniţa noastră, trebuie să înţelegem că avem o situaţie fluidă, cum spun experţii. Astăzi avem altă situaţie decât ieri, asta este, toată comunicarea noastră a fost făcută cu bună credinţă şi în baza dovezilor de care am dispus noi. Nu putem să facem afirmaţii care angajează statul român în baza unor supoziţii, trebuie să avem dovezi pentru asta”, a spus Iohannis

    Potrivit lui Iohannis, ambasadorul României la NATO l-a informat despre incident pe secretarul general şi pe aliaţi.

    ”MApN m-a informat, şi sunt convins că de bună credinţă, că nu există astfel de piese şi asta a fost comunicarea făcută public .Între timp situaţia s-a schimbat, au apărut astfel de piese, am dispus verificări rapide, profesioniste după care vom face următorii paşi, Între timp am informat aliaţii NATO, ambasadorul nostru de la NATO a fost însărcinat să informeze pe secretarul general, în al doilea rând să informeze aliaţii, lucru care s-a întâmplat chiar în această dimineaţă când Ambasadorul nostru în cadrul Consiliului Nord- Atlantic i-a informat oficial pe toţi aliaţii despre posibilul incident şi de faptul că au fost găsite rămăşiţe care foarte probabil sunt de dronă”, a declarat preşedintele.

    ”În măsura în care cercetările aduc noi dovezi, putem să facem următorii paşi şi să comunicăm evident tot ceea ce se găseşte”, a mai spus Iohannis.

    NATO își anunță solidaritatea după incidentul din România

    Aliații NATO și-au exprimat „solidaritatea puternică” cu România după ce autoritățile de la București au informat despre un incident în care părți din ceea ce ar putea fi o dronă rusă au căzut pe teritoriul românesc.

    „Continuăm să monitorizăm îndeaproape situația și rămânem în contact strâns cu aliatul nostru România”, a precizat NATO într-un comunicat.

  • Este oficial / Iohannis A MINȚIT! Bucăți dintr-o dronă rusească au căzut în România. Se activează Articolul 5?

    screenshot 2023 09 06 161754

    Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a recunoscut miercuri că bucăţi dintr-o dronă rusească au fost găsite pe teritoriul României, informează Antena3.ro .

    „Noi am acoperit o zonă foarte mare, inclusiv zona despre care au fost discuţii în spaţiul public şi confirm că s-au găsit bucăţi care ar putea fi o dronă”, a declarat ministrul Apărării miercuri, pentru Antena 3 CNN.

    Ministrul Apărării, Angel Tîlvăr, a confirmat că bucăți dintr-o dronă rusească au căzut pe teritoriul țării noastre, potrivit Antena 3 CNN . Președintele Klaus Iohannis a declarat cu o zi în urmă că nu a existat „nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv” care să fi ajuns în România în urma atacului lansat de ruși luni asupra porturilor ucrainene de la Dunăre. Analiștii de la GeoConfirmed, care se ocupă de geolocalizarea imaginilor care au legătură cu războiul din Ucraina, au spus marți seară că o dronă rusească a căzut luni pe teritoriul țării noastre, confirmând informațiile Ucrainei, în timp ce oficialii români le-au negat vehement.

    Mai multe bucăți dintr-o drona rusească folosită în atacul din noaptea de duminică spre luni au fost găsite pe teritoriul României, în zona localităţii Plauru din județul Tulcea.

    Ministrul Apărării a ajuns miercuri în Plauru, județul Tulcea, pentru a cerceta dacă există semne că vehiculul fără pilot a ajuns pe teritoriul țării.

    „S-a văzut că într-un interval destul de redus temporar a fost o serie de atacuri, motiv pentru care cred că este important să întărim și noi măsurile de vigilență. Vom avea mai multe puncte de observație”, a spus Angel Tîlvăr, ministru al Apărării Naționale din România, la Antena 3 CNN.

    Întrebat dacă au fost găsite bucăți din dronă, ministrul a confirmat.

    „Da, în această zonă pentru că am acoperit o zonă foarte mare, incusiv zona despre care au fost discuții în spațiul public și confirm că în această zonă s-au găsit bucăți din aceasă dronă”, a spus Angel Tîlvăr.

    Bucățile au fost ridicate și vor fi expertizate.

    Iohannis, prima reactie la drona ruseasca: „Daca se confirma ca aceste elemente provin dintr-o drona ruseasca, o astfel de situatie ar fi complet inadmisibila si o violare grava a suveranitatii si integritatii teritoriale a Romaniei”

    Presedintele Klaus Iohannis a declarat, miercuri, in deschiderea Summitului Initiativa celor Trei Mari ca „in cazul in care se confirma ca aceste elemente provin dintr-o drona ruseasca, o astfel de situatie ar fi complet inadmisibila si o violare grava a suveranitatii si integritatii teritoriale a Romaniei, stat aliat NATO”.

    „Inainte de a vorbi despre summit, doresc sa ma refer la informatiile de ultima ora privind identificarea, de catre MApN, pe teritoriul Romaniei, in proximitatea frontierei cu Ucraina, a unor componente care ar putea fi de drona.

    Am fost informat in timp real de catre Ministerul Apararii cu privire la aceasta descoperire si am solicitat investigarea de urgenta si profesionista a provenientei acestor componente, precum si a momentului si circumstantelor in care acestea au ajuns pe teritoriul Romaniei.

    In cazul in care se confirma ca aceste elemente provin dintr-o drona ruseasca, o astfel de situatie ar fi complet inadmisibila si o violare grava a suveranitatii si integritatii teritoriale a Romaniei, stat aliat NATO.

    Asa cum am mai mentionat, aceste atacuri asupra infrastructurii civile ucrainene, care sunt crime de razboi, au loc la o distanta foarte mica de granita romaneasca. Suntem insa alerti si in contact permanent cu ceilalti aliati din NATO.

    O repet: in cadrul NATO suntem foarte bine aparati, iar Romania beneficiaza de garantii de securitate extrem de puternice, cele mai puternice din toata istoria noastra”, a declarat Iohannis.

    Ministrul Apararii, Angel Tilvar, a confirmat, miercuri, in timpul unei vizite la Plauru, in judetul Tulcea, ca au fost gasite bucati ”care pot fi dintr-o drona” ruseasca. Declaratiile sale vin la o zi dupa ce presedintele Klaus Iohannis afirma ca nu a existat nicio piesa si nicio drona si nicio alta parte a vreunui dispozitiv care a ajuns in Romania.

    “S-a vazut, intr-un interval destul de redus din punct de vedere temporal, au fost o serie de atacuri pe care Rusia le-a facut impotriva facilitatilor portuare si a depozitelor ucrainene, motiv pentru care cred ca este important sa intarim masurile de vigilenta. Vom avea mai multe puncte de observatie, vom avea mai multe patrule. In acelasi timp, echipamentele pe care le folosim, care din punct de vedere tehnic pot acoperi zona, raman in continuare functionale si in faza de precautie si de atentie crescuta”, a declarat, miercuri, ministrul Apararii pentru Antena 3, in timpul unei vizite in judetul Tulcea.

    Intrebat daca in acea zona au fost gasite bucati de aparat, Tilvar a raspuns: “In aceasta zona, pentru ca noi am acoperit o zona foarte mare, inclusiv zona despre care au fost discutii in spatiul public, si confirm ca in aceasta zona s-au gasit bucati care pot fi dintr-o drona”.

    Tilvar a anuntat ca va merge la Chilia si la Galati.

    “O sa merg la Chilia, am fost aici la Plauru, sunt insotit si de prefectul judetului, am vorbit si cu primarul de aici si apoi am sa merg la Galati, pentru ca si Galatiul, care chiar daca este la o distanta destul de mare de Reni, cred ca este un oras cu autoritatile caruia trebuie sa discutam din nou pentru a-i asigura de faptul ca ne dorim ca in Romania viata sa se desfasoare normal”, a transmis ministrul Apararii.

    El a fost intrebat daca se gandeste la evacuarea oamenilor din zona.

    “Nu s-a pus problema, pentru ca nu sunt elemente care sa genereze pericol ca astfel de bucati sa reprezite o amenintare”, a mai adaugat Angel Tilvar.

  • IOHANNIS A MINȚIT! Geoconfirmed: Drona rusească A EXPLODAT în România

    Geoconfirmed explozie drona Shahed 640x400 2

    Site-ul Geoconfirmed , specializat în localizarea unor evenimente și utilizat de site-ul de investigații Bellingcat, arată într-o serie de postări pe rețeaua X (fostă Twitter) că, potrivit datelor strânse, drona rusească de tip Shahed a explodat luni pe malul românesc al Dunării, așa cum susține Ucraina.

    ”Zona estimată a prăbușirii = partea română a râului, zona în jur de 45.328864, 28.803601”, arată Geoconfirmed, făcând referire la latitudinea și longitudinea zonei în care a căzut drona.

    Publicația a utilizat mai multe filmări din momentul exploziei și arată că explozia ar fi avut loc pe un câmp din zona localității Plauru, pe malul românesc al Dunării, în apropiere de portul ucrainean Izmail.

    Președintele Klaus Iohannis a declarat marți la Cincu, că „nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România”, dar sunt atacuri foarte aproape de graniță, cum s-a întâmplat astăzi la 800 de metri de graniță. „Suntem alerți, suntem atenți și suntem în cadrul NATO foarte bine apărați”, a subliniat președintele.

    De asemenea, Ministerul Apărării Naţionale a infirmat, luni, „în mod categoric” informaţiile din spaţiul public cu privire la o „aşa-zisă situaţie apărută în cursul nopţii de duminică spre luni, în care drone ruseşti ar fi căzut pe teritoriul naţional al României”.

    Pe de altă parte, Ucraina – prin ministrul de Externe și alți oficiali militari susține că drona rusească a explodat în România.

    Incidentul a survenit pe fondul bombardamentelor susținute ale Rusiei asupra portului ucrainean Izmail, punct-cheie pentru exportul de cereale din Ucraina.

  • Dronele rusești ZGUDUIE România!

    Atac cu drone in Ucraina

    Explozia unor drone rusești pe teritoriul nostru, infirmată de autorități, atrage atenția presei internaționale.

    Jurnaliștii străini pun în context un sondaj recent și arată că mai mult de jumătate dintre români au dat vina pe război pentru probleme precum creșterea prețurilor la alimente și combustibil.

    Altfel spus, înrăutățirea economiei și creșterea taxelor ar fi principalele frici ale românilor, mai puțin faptul că Rusia ar putea lovi România.

    Financial Times titrează că atacurile cu drone ale Rusiei asupra Ucrainei zguduie România vecină. Dronele rusești care vizau silozurile de cereale ucrainene au zburat în mod repetat de-a lungul graniței românești de peste fluviul Dunărea în ultimele săptămâni și au sporit îngrijorările de securitate în statul membru NATO, în timp ce Kievul a afirmat că cel puțin o dronă s-a prăbușit pe teritoriul românesc, mai scrie Financial Times.

    Dunărea are o lățime de câteva sute de metri chiar înainte de a ajunge la Marea Neagră. Aceasta este toată distanța care separă o lovitură asupra Ucrainei de o lovitură asupra întregii alianțe NATO, având în vedere clauza de apărare reciprocă, scrie publicația.

    Financial Times aminteşte şi de promisiunea premierului Marcel Ciolacu privind dublarea volumului de cereale care tranzitează România din Ucraina, însă este sceptică din cauza condițiilor, cum ar fi infrastructura, că nu va putea face acest lucru.

    Amintește și de recolta României care, arată publicația, va fi mai mare decât cea de anul trecut, iar alți exportatori care folosesc Portul Constanța, cum ar fi Ungaria și Serbia, ar putea de asemenea să producă recolte mari.

    Vezi si – Bogdan Tiberiu Iacob: De ce vor ucrainienii să ne bage în război cu Rusia

  • Iohannis MINTE? Dovezi fotografice susțin varianta ucrainenilor. Drona rusească a explodat în România

    descarcare 34

    Un cont ucrainean de Twitter susține cu dovezi fotografice că una dintre dronele cu care rușii au atacat în noaptea de duminică spre luni ținte ucrinene de pe malul Dunării a căzut pe teritoriul României. Informația tarnsmisă de ucraineni a fost respinsă de autoritățile române.

    Inclusiv președintele Klaus Iohannis a declarat, marți, că ”nu a existat nicio piesă, şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România”.

    ”Noi avem control total asupra spaţiului nostru naţional. Am verificat absolut tot şi pot să liniştesc populaţia. Nu a existat nimic ce a ajuns în România. Însă da, suntem îngrijoraţi fiindcă aceste atacuri au loc la o distanţă foarte mică de graniţa românească”, a afirmat președintele.

    Fotografiile publicate de cei de la Auditor par, însă, să arate că o dronă chiar a explodat pe teritoriul României, pe malul Dunării, în dreptul orașului Izmail. Informația a fost transmisă, luni, de purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko.

    “Conform serviciului de poliție de frontieră al Ucrainei, azi-noapte, în timpul unui atac masiv rusesc în apropierea portului Izmail, dronele rușilor au căzut și s-au detonat pe teritoriul României. Aceasta este încă o confirmare a faptului că teroarea rachetelor ruseşti reprezintă o ameninţare uriaşă nu doar pentru securitatea Ucrainei, ci şi pentru securitatea ţărilor vecine, inclusiv a statelor membre NATO”, a susținut Nikolenko.

    Informațiile publicate de Auditor au fost preluate și de postul german de televiziune ntv, care a ajuns, de asemenea, la concluzia că cel puțin o dronă a explodat în România. Zona respectivă este împădurită și de aceea explozia nu ar fi fost observată de pe malul românesc.

  • UCRAINA NE BAGĂ ÎN RĂZBOI! „Avem dovezi fotografice că ceva a căzut acolo”/Ministrul de Externe ucrainean: „România neagă că a căzut o dronă pe teritoriul NATO. Avem poze”

    39924657c9a08388c437ba03ca0c8973

    Ucraina publică dovada că drona rusească a căzut in România. De ce nu recunoaște Bucureștiul. Dmitro Kuleba a declarat că Ucraina are la dispoziție dovezi fotografice ale prăbușirii UAV-ului Shahed în România în timpul atacului rusesc.

    Ministrul de Externe al Ucrainei a remarcat că autoritățile române au decis să ia o pauză pentru a investiga în detaliu situația și a trage concluzii în privința incidentului din timpul atacului rusesc din noaptea de 3-4 septembrie asupra portului ucrainean Izmail.

    Ministrul de Externe al Ucrainei a remarcat că autoritățile române au decis să ia o pauză pentru a investiga în detaliu situația și a trage concluzii.

    Ministrul de Externe ucrainean: „România neagă că a căzut o dronă pe teritoriul NATO. Avem poze”

    „Cred că în acest caz particular, autoritățile române studiază acum toate aspectele a ceea ce s-a întâmplat. Este inutil să negem că ceva a căzut acolo. Și spunem cu încredere, pe baza dovezilor, că acestea erau drone Shahed. Avem dovezi fotografice că ceva a căzut acolo”, a declarat Kuleba, potrivit pravda.com.ua .

    „Partenerii tind să încerce să nu escaladeze interpretarea anumitor evenimente pentru a nu fi implicați într-un conflict direct”.

    Kuleba subliniază că Ucraina este absolut la curent cu ceea ce s-a întâmplat în România, chiar dacă Ministerul român al Apărării neagă totul.

    Aceasta este dovada că drona rusească de tip Shahed a căzut în România, publicată de purtătorul de cuvânt al MAE ucrainean, Oleg Nikolenko.

    „Avem dovezi fotografice. Suntem gata să le împărtășim, dar concluziile finale vor fi trase de autoritățile române, care apoi vor decide și ce vor face cu ele. Este mai ușor să tragi concluzii decât să faci ceva în privința lor. De aceea există o reacție atât de precaută”.

    În noaptea de 3-4 septembrie, rușii au atacat Ucraina cu 32 de drone kamikaze Shahed, dintre care 23 au fost distruse, dar celelalte și-au atins țintele în regiunile Odesa și Nipropetrovsk.

    NATO trebuie să răspundă la hărțuielile Rusiei în Marea Neagră, altfel România o va „încasa” și mai mult

    Oleg Nikolenko, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe al Ucrainei, a declarat că dronele kamikaze Shahed lansate de Rusia pentru a ataca portul Izmail din Oblastul Odesa s-au prăbușit și au explodat în România, potrivit Daily Mail .

    Polițiștii de frontieră ucraineni au văzut două detonări de drone kamikaze rusești în România și au informat țara vecină.

    Ministerul român al Apărării a „negat categoric” informațiile părții ucrainene.

    România a declarat că „monitorizează situația”, adăugând că „în niciun moment” atacurile Rusiei asupra infrastructurii ucrainene nu au reprezentat o „amenințare militară directă” la adresa teritoriului său sau a apelor sale teritoriale.

    Au mai existat astfel de incidente pe teritoriul României, țară NATO, în timpul atacurilor rusești asupra porturilor Izmail și Reni.

    Parlamentarul ucrainean Oksana Savciuk a declarat pentru televiziunea ucraineană că negarea României ar putea face parte dintr-un efort al NATO de a preveni intrarea într-un război direct cu Rusia.

    Centrul pentru Analiza Politicii Europene (CEPA) este de părere că NATO trebuie să răspundă la hărțuielile Rusiei în Marea Neagră, altfel România o va „încasa” și mai mult.

    Faptul că un atac rusesc a provocat chiar și pagube fizice minore pe teritoriul NATO subliniază că este timpul unui răspuns pe măsură, deoarece Kremlinul nu tratează serios descurajarea NATO, consideră CEPA.

    După retragerea din Acordul pivind exportul cerealelor prin Marea Neagră, Moscova a lovit porturile din sudul Ucrainei, inclusiv Izmail.

    Oficialii de la Kiev au declarat că atacul de luni a distrus depozitele ucrainene și a incendiat clădiri, cu câteva ore înainte ca Erdogan să se întâlnească cu Putin în stațiunea rusă Soci, la Marea Neagră, pentru a discuta reluarea Inițiativei cerealelor.

Back to top button