Tag Archives: dosare dragnea

BREAKING NEWS: Liviu Dragnea a primit anunțul de la judecători. Ce au decis

Curtea Constituțională a amânat din nou decizia asupra sesizării lui Iordache pe tema completurilor specializate în corupţie de la ÎCCJ. Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, pentru 20 mai, decizia asupra sesizării privind un posibil conflict juridic între Parlament şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pe tema completurilor specializate în corupţie. Pe 10 aprilie, Curtea a luat în dezbatere sesizarea formulată de vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache, context în care acesta a afirmat că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a refuzat să constituie completuri specializate, aşa cum prevedea Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. În replică, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a arătat că vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache a formulat sesizarea în cazul completurilor specializate cu încălcarea voinţei Curţii Constituţionale, care a stabilit anterior, cu referire la funcţia de prim-ministru, că atribuţiile constituţionale nu pot fi delegate. Anterior, ea declarase că în ultimii 15 ani au fost soluţionate de Instanţa supremă 170 de dosare care intră sub incidenţa legii privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Pe 25 martie, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor Florin Iordache anunţa că a sesizat CCR privind un conflict juridic de natură constituţională între Parlament şi Instanţa supremă. Sesizarea a fost făcută în perioada în care preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, şi-a delegat atribuţiile lui Florin Iordache.

Citeste tot articolul

DEZVALUIRI BOMBA: DRAGNEA, cum mai dormi noaptea? AMANUNTE INCENDIARE din AMERICA

Vin dovezile din America? Dragnea, cum mai dormi nopțile astea? „Cazul Broidy se umfla de la o zi la alta si ameninta sa explodeze intr-un nor de artificii. Omul, un fel de eminenta cenusie, lobbyist, fundraiser, genul de aranjor care pare sa se foloseasca de apropierea de Trump pentru a face afaceri grele pe tot globul, l-a dus pe Dragnea la investirea presedintelui SUA in ianuarie 2017 si, ca un facut, s-a mufat cateva luni mai tarziu la piata romaneasca de armament. Acum, tare sunt curios ce gasim prin mailurile astea care, din cate a fost anuntat Bloomberg, vor inunda netul in scurt timp. Oare gasim acolo si ceva arajamente cu Dragnea? Ceva targuieli pe contracte grase, comisioane etc? Din pacate, repet si subliniez, presa romaneasca se cam face ca nu vede subiectul desi el are potential exploziv inclusiv pentru Romania. Mai multa atentie la cazul Broidy n-ar strica, zic.”, scrie jurnalistul Dan Tăpălagă pe Facebook. Bloomberg: Conturile de email ale lui Elliott Broidy au fost sparte/Incidentul ar putea tulbura inca un ciclu electoral in SUA/Legătura cu Dragnea Conturile de email ale lui Elliott Broidy, important fundraiser (persoana implicata in strangerea de fonduri) in campania electorala a presedintelui Donald Trump, in 2016, au fost sparte, scrie Bloomberg. Sursa noteaza ca incidentul produce ingrijorari ca scurgerile de documente astfel rezultate ar putea tulbura inca un ciclu electoral in SUA, avand in vedere ca are loc inaintea alegerilor de mijloc de mandat pentru Congresul american. Broidy e stiut in Romania drept cel care l-a invitat pe Liviu Dragnea la ceremonia de investire a presedintelui Trump, in ianuarie 2017. O companie a sa, Circinus, a semnat recent un acord cu compania Romarm. Potrivit Bloomberg, Broidy, vicepresedinte pentru finante la Comitetul National Republican (RNC), a aflat despre problema mailurilor in momentul in care un …

Citeste tot articolul

LOVITURA DURA pentru DRAGNEA de la BOMBONICA: S-a jurat că dacă băiatul pățește ceva, la ce știe, îl bagă-n PUSCARIE PE VIATA!

Procurorii DNA intră masiv în familia lui Dragnea! Bombonica s-a jurat că dacă băiatul pățește ceva, la ce știe, îl bagă-n pușcărie pe viață! E scandal mare în, să-i zicem așa, familia lărgită a lui Dragnea! Zvonul că procurorii le vor bate în curând la ușă băiatului, fostei soții, dar și unui fost cumnat și unui nepot a provocat un adevărat uragan. Și cea mai pornită este fosta soție, Bombonica Prodana. Care, când a auzit că băiatul lor, Valentin, ar putea fi săltat de procurori în curând, în urma matrapazlâcurilor în care a intrat băgat de tatăl său, a luat foc! Bombonica, spun sursele noastre din anturajul rudelor acesteia din Giuvărăști, județul Olt, l-a amenințat pe Dragnea că dacă Valentin va fi pus sub acuzare, sau și mai grav, reținut, ea cu mâna ei o să-l înfunde, să facă pușcărie pe viață! Aceleași surse mai spun că procurorii îl vizează și pe un fost cumnat al lui Dragnea, dar și pe un nepot din partea fratelui. Fiul lui Liviu Dragnea este menționat în rechizitoriul trimis de procurorii DNA la instanță în dosarul în care compania Tel Drum și administratorii săi sunt acuzați de fraudarea fondurilor europene. Valentin Ștefan Dragnea este menționat ca proprietarul unor firme față de care s-a disjuns un nou dosar. Societatea Tel Drum şi oamenii de afaceri Petre Pitiş şi Mircea Vişan – reprezentanţi ai firmei – au fost trimişi în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie în dosarul privind fraudarea fondurilor europene, cu un prejudiciu de peste un milion de euro, informeaza DNA în decembrie 2017. În acelaşi dosar au fost trimise în judecată şi SC WFA Impex SRL, persoană juridică, dar şi Ion Florian, reprezentant al WFA Impex SRL şi Neda Florea, reprezentant al Tel Drum SA, fiecare pentru complicitate la săvârşirea infracţiunii de folosire …

Citeste tot articolul

Video INCENDIAR! L-au lăsat nervii! Penalul Dragnea ȚIPĂ la o ziaristă care-l întrebase despre dosarele de la DNA!

PE DRAGNEA L-AU LASAT NERVII! Presedintele PSD, Liviu Dragnea, a fost extrem de iritat cand o ziarista l-a intrebat joi daca a vorbit la sedinta Organizatiei Pensionarilor PSD despre dosarele sale. El i-a raspuns rastit ziaristei „Da, si despre dosarele mele, domnisoara” la intrebare. Cand ziarista l-a intrebat „De ce tipati la mine”, Liviu Dragnea a replicat: „Nu, nu tip, doar sa auziti foarte bine”. Reamintim ca Liviu Dragnea a participat la o reuniune a Organizatiei Pensionarilor PSD, desfasurata la Palatul Parlamentului, in timp ce in sala de plen se dezbatea motiunea de cenzura a Opozitiei la adresa Guvernului Tudose.

Citeste tot articolul