DNA a cerut încuviințarea pentru începerea urmăririi penale a fostului premier Călin Popescu Tăriceanu. Acesta este acuzat de procurori pentru luare de mită pe vremea când acesta ocupa funcția de prim-ministru. Update Călin Popescu Tăriceanu a avut o primă reacție la Antena 3 după cele transmise de Direcţia Naţională Anticorupţie. Fostul premier precizează că dosarul se referă la licențele Microsoft pe care statul trebuia să le achite. Tăriceanu consideră însă că dosarul este „făcut pe considerente politice” și acuzațiile „nu erau deloc evidente și clare”. „Eu nu am văzut comunicatul DNA, știu că acest dosar a fost deschis cu mult timp în urmă. Erau o serie de acuzații care nu erau deloc evidente și clare, eu eram acuzat de luare de mită, dar în dosarul de la procuratură se spunea că, de fapt, banii nu au ajuns la mine, că ar fi fost luați de altcineva cu care eu n-am avut nicio legătură. Genul de dosar făcut pe considerente politice (…) Este legat de licențele pe care statul român trebuia să le achite firmei Microsoft, iar în perioada mandatului meu cu toate că au fost luate patru Hotărâri de Guvern dintre care una, atenție, avizată inclusiv de procurorul general de atunci, dna Kovesi, aceste patru HG nu au făcut decât să inventarieze licențele Microsoft și nu s-a plătit niciun ban către firma Microsoft în perioada mandatului meu. Deci nu avea cum să ajungă bani la mine. Din ce? Iar legătura se face cu consultanții pe care PNL i-a avut o perioadă, care au avut un contract care a fost onorat în integralitate și alte obligații nu au existat. (…) Nici eu, nici PNL nu am primit aceste sume. 800.000 de dolari este în capul DNA-ului”, a spus Tăriceanu la Antena 3. Știrea inițială DNA cere încuviințarea urmăririi penale Direcţia Naţională …
Citeste tot articolulBOMBA ZILEI. Cine l-a turnat pe Tăriceanu. Dosarul a fost deschis la cererea acestei țări. Mita uriașă primită de acesta
Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului, este investigat de DNA pentru fapte de coprupție însă dosarul a fost deschis la solicitarea autorităților din această țară. DNA a dat detalii într-un comunicat despre dosarul de corupţie care îl vizează pe Călin Popescu Tăriceanu. DNA arată că dosarul a fost deschis la solicitarea autorităţilor judiciare austriece şi vizează obţinerea de către şeful Senatului a 800.000 de dolari foloase necuvenite. Procurorii desfăşoară o investigaţie care vizează suspiciuni de săvârşire a unor fapte de corupţie privind acoperirea unor cheltuieli de campanie electorală cu sume de bani provenite de la o firmă care ar fi obţinut contracte comerciale importante de la statul român. Dosarul s-a constituit în anul 2018, în urma reunirii a trei dosare penale, dintre care unul a fost preluat de procurorii D.N.A la cerea autorităţilor judiciare austriece. Concret, un demnitar ar fi primit, în mod indirect, în perioada 2007-2008, foloase materiale în valoare de aprox. 800.000 USD de la reprezentanţii unei companii austriece, în schimbul demersurilor depuse de acesta în exercitarea funcţiei, astfel încât să se încheie mai multe acte adiţionale la un contract comercial derulat de companie. Suma ar reprezenta un comision de 10 % din valoarea acestor acte adiţionale şi ar fi fost folosită în beneficiul demnitarului, fiind transferată în baza unor contracte fictive încheiate cu mai multe companii offshore. În cauză se desfăşoară acte de urmărire penală şi faţă de alte persoane pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la luare de mită, iar în ceea ce îl priveşte pe demnitar, actualmente senator, în conformitate cu prevederile legale şi constituţionale, efectuarea urmăririi penale pentru infracţiunea de luare de mită este condiţionată de obţinerea unui aviz din partea Senatului. În acest sens, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis procurorului general al P.I.C.C.J documentele necesare în vederea sesizării Senatului care urmează a …
Citeste tot articolul