Tag Archives: doliu fotbal

Doliu URIAS în fotbalul românesc – A MURIT un fost mare arbitru

Fostul președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor și vicepreședinte al FRF, Dan Petrescu, a murit la vârsta de 75 de ani transmite Federatia Romana de Fotbbal, informează Mediafax. „Federația Română de Fotbal regretă dispariția lui Dan Petrescu, fost mare arbitru român și fost președinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor”, a transmis FRF. Potrivit Federației, Dan Petrescu a decedat la vârsta de 75 de ani. În cariera lui, Dan Petrescu a bifat 12 sezoane ca arbitru pe prima scenă a fotbalului românesc, adunând aproape 180 de partide în Divizia A, dar și peste 40 de meciuri internaționale. După terminarea carierei de arbitru, Dan Petrescu a ocupat funcția de președinte CCA, de vicepreședinte FRF, fiind pentru doi ani și membru în Comisia UEFA de Arbitri, anunță FRF.

Citeste tot articolul

DOLIU IMENS in lumea sportului. A MURIT la 40 de ani, după șase ani de suferință

Fostul fundaș slovac Marian Cisovsky s-a stins din viață la vârsta de 40 de ani. Marian Cisovsky a fost diagnosticat cu ALS (scleroză laterală amiotrofică) în 2014, fapt pentru care a fost forțat să-și încheie cariera de fotbalist. Potrivit iSport, fostul fundaș a pierdut lupta cu boala. Acesta a evoluat la Viktoria Plzen și la Polit Timișoara. La gruparea de pe Bega, Marian Cisovsky a jucat între 2008 și 2011, timp în care a strâns 70 de meciuri pentru „alb-violeți”. Viktoria Plzen a postat un mesaj în memoria sa, pe Facebook: „Astăzi este cea mai tristă zi. Trebuie să anunţăm cu tristeţe că Marian Cisovsky ne-a lăsat pentru totdeauna. Sincere condoleanţe pentru familia lui Marian”. În 2015, Marian Cisovski a luat parte la sărbătoarea formației Viktoria Plzen, după cucerirea titlului de campioană a Cehiei. Atât jucătorii cât și oficialii clubului i-au dedicat trofeul fostului jucător, moment în care acesta a izbucnit în lacrimi. „Sunt un om puternic, însă nu mi-am putut controla emoţiile şi am avut lacrimi în ochi din cauza lui Marian. Dacă aş putea să renunţ la titlul pe care l-am aşteptat de 32 de ani pentru sănătatea lui, aş face-o imediat”, a spus Miroslav Koubek, tehnicianul celor de la Plzen de la acea vreme. ALS atacă celulele nervoase care controlează mișcarea voluntară, ceea ce, în timp, face mișcarea mâinilor, picioarelor și a mușchilor fetei extrem de dificilă. 15 selecţii în naţionala Slovaciei a avut Marian Cisovsky în perioada 2002-2013, fără să înscrie vreun gol. De-a lungul carierei sale, Marian Cisovsky a evoluat pentru echipele Humenne (1996-1999), Inter Bratislava (1999-2004), Zilina (2004-2005), Artmedia Petrzalka (2006-2008), Poli Timișoara (2008-2011) și Viktoria Plzen (2011-2014). Marian Cisovsky era căsătorit şi avea trei copii. Sursa: evzro

Citeste tot articolul

A MURIT! GIGI BECALI, ÎNGENUNCHEAT DE DURERE! „DUMNEZEU SĂ-I DEA ODIHNĂ VEȘNICĂ”

Arbitrul orădean de fotbal căruia Gigi Becali i-a trimis bani de tratament a murit, miercuri dimineața, după ce a luptat doi ani cu cancerul. „Jucător de fotbal și arbitru, Lucian Știube, 31 ani, a pierdut lupta cu o boală necruțătoare. Dumnezeu să-i dea odihnă veșnică. Conducerea AJF și CJA Bihor transmit sincere condoleanțe familiei îndurerate”, este mesajul tras pe pagina de socializare a Asociației Județene de Fotbal Bihor. La jocurile din weekend-ul 9-10 martie din Liga a 4-a și Liga a 5-a urmează să se ţină momente de reculegere în memoria tânărului arbitru. Lucian Ştiube a fost și profesor de sport la școala din Tileagd și a arbitrat în ligile a IV-a și a V-a. De doi ani, însă, din cauza bolii, acesta a fost nevoit să se retragă. Recent, patronul FCSB Gigi Becali a donat o sumă importantă pentru tratamentul arbitrului orădean, bani care, din păcate, nu l-au mai putut ajuta pe tânăr în lupta sa cu maladia necruțătoare.

Citeste tot articolul

Hagi, ÎN LACRIMI! A MURIT în urmă cu puțin timp. DOLIU FOTBAL!

Fost impresar și omul care l-a dus pe Gică Hagi de la Steaua la Real Madrid, Mircea Petescu, a încetat din viață, duminică, în Belgia. Mircea Petescu avea 76 de ani. Petescu era impresar, în momentul în care a fost făcut transferul lui Hagi în Spania, pentru suma de 4 milioane de dolari. Mircea Petescu a realizat mai multe transferuri importante, printre care și pe cel a lui Gică Popescu la PSV și Tottenham, Dorinel Munteanu la Cercle Brugge și Ioan Sabău la Feyenoord, potrivit Romania TV. Mircea Petescu a jucat de-a lungul carierei pentru UTA, Știința Timișoara, Steaua și FC Dordrecht.

Citeste tot articolul

BREAKING NEWS. DOLIU in fotbalul romanesc! A murit in urma cu putin timp. Avea doar 24 de ani!

Un fost mare talent al fotbalului românesc a murit la 24 de ani. Petre Ion Peniţă, internaţional de tineret, a fost răpus de cancer. Fostul fotbalist Petre Ion Peniţă a decedat la doar 24 de ani, în detenţie după ce primise o condamnare la cinci ani de închisoare într-un dosar de trafic de minori. Petre Ion Peniță, despre care se spunea că era un mare talent al județului Călărași, fiind la un moment dat în atenția celor de la Oțelul Galați, FC Brașov sau Gloria Buzău, a decedat în închisoare, acolo unde ispășea o condamnare de 5 ani de închisoare cu executare, într-un dosar de trafic de minori. După verdictul primit la data de 14 iulie 2016, Peniță a făcut recurs la Curtea de Apel, pe care l-a retras ulterior. În urma deciziei magistraților, Petre Ion Peniță a fost încarcerat la Penitenciarul Rahova, iar mai apoi la Penitenciarul Poarta Albă, secția exterioară Valul lui Traian. Fostul fotbalist ar fi decedat din cauza unui cancer la colon, scrie Gazeta Sporturilor. Considerat în urmă cu câţiva ani unul din cei mai talentaţi jucători ai judeţului Călăraşi, Peniţă s-a aflat în 2014 în vederile lotului U21 al României, fiind selecţionat de Mihai Teja într-un lot lărgit pentru un stagiu de pregătire în vederea preliminariilor EURO 2017. La acea acţiune au luat parte, printre alţii, şi Andrei Ivan (pe atunci la Craiova), Adrian Himcinschi, Bela Fejer, Ovidiu Bic sau Andrei Radu. Peniţă evolua la acea dată la Modelu, în liga a doua, iar de-a lungul carierei mai jucase în Liga a IV-a, la echipe din Călăraşi precum Avântul Dor Mărunt sau Dunărea Ciocăneşti.

Citeste tot articolul