Tag Archives: doctrina

Naționalismul Românesc. Aceasta este doctrina interzisă în România!

Câțiva o mimează, trădătorii sunt plătiți de afară s-o ducă în derizoriu și majoritatea o neagă cu desăvârșire. Se numește iluzia pluralității politice, ingredientul magic al surogatului supranumit: „democrația reprezentativă”. De ce?… pentru că așa se conduc coloniile, așa conduc invadatorii contemporani asupra invadaților. Constatările „logice” de genul: nu am avut un  lider al românilor după Ceaușescu, un partid cinstit, sau nu am  avut o strategie de dezvoltare economico-socială după revoluție… corupție, hoții, ăia, ceilalți, etc., nimic altceva decât manipularea unui public profan și atomizat intelectual de promiscuitatea propagandistică dezlănțuită împotriva lui! Realitatea este că nu am fost lăsați să avem un lider, nu ni s-a lăsat șansa de a avea și a acționa pentru realizarea vreunei strategii naționale, pentru că societatea este organizată de sistemul care a luat-o ostatică prin mirajul democrației reprezentative, iar ceea ce ni se întâmplă este rezultatul unui proces de otrăvire național, cu un virus administrat de elita cosmopolită fiecărei națiuni pentru a o îmbolnăvi, a crea dependență și a o controla… „în timp ce românii trebuie să fie înstrăinați de neam, de țară și de credință, risipiți și pierduți pentru totdeauna” Asta este o realitate! Cât despre „corupția” subtil administrată de DNA și mass-media românească, aceasta face parte din elementele de control, acționând la deturnarea atenției de la sursa reală a cancerului care ne împiedică să ne gospodărim singuri țara și, mai ales, să ne-o apărăm de interesele transnaționale. Indiferent că vorbim de PSD, CDR, PNL, sau oricare alt „partid” care a fost sau este la putere din 1989 încoace, este obligat să joace după regulile scrise de afară. Cum ar putea fi altfel într-o colonie? În Occident „furtul” este abordat diferit deoarece sistemul instaurat de mafia capitalistă a ajuns la maturitate. În Franța, spre exemplificare, interesele ascunse au reușit să acapareze integralitatea sistemului …

Citeste tot articolul