Tag Archives: dinu pescariu

CUTREMUR la DNA: DENUNT BOMBA – Dezvaluiri in exclusivitate despre doua NUME GRELE

Fostul ministru al Educației, Mihnea Costoiu, şi omul de afaceri, Dinu Pescariu, sunt urmăriți penal de DNA pentru un contract de închiriere a bazei sportive „Cutezătorii”. Totul a pornit de la un denunț al lui Dorin Cocoș. Reamintim că omul de afaceri, Dorin Cocoș, a fost eliberat pe 3 octombrie 2017 din penitenciarul Jilava. Acestaa executat o parte din pedeapsa primită în dosarul „Microsoft”. Decizia dată de Tribunalul Ilfov și este definitivă. Fostul jucător de tenis Dinu Pescariu a ajuns marţi la Direcția Națională Anticorupție unde a fost audiat de procurori şi ulterior a fost pus sub control judiciar într-un dosar care vizează modalitatea în care a fost concesionată Baza Sportivă „Cutezătorii”. În acelaşi dosar şi Mihnea Costoiu, rector al Universității Politehnica din București, fost ministru al Educației în Guvernul Ponta, a ajuns în faţa procurorilor pentru a da explicaţii, fiind pus şi el sub control judiciar. Jurnalista Ionela Arcanu de la Realitatea TV relatează un pasaj din mărturia lui Dorin Cocoș din dosarul „Baza Cutezatorii”, relatează stiripesurse.ro. Fostul jucător de tenis Dinu Pescariu a ajuns marţi la Direcția Națională Anticorupție unde a fost audiat de procurori şi ulterior a fost pus sub control judiciar într-un dosar care vizează modalitatea în care a fost concesionată Baza Sportivă „Cutezătorii”. În acelaşi dosar şi Mihnea Costoiu, rector al Universității Politehnica din București, fost ministru al Educației în Guvernul Ponta, a ajuns în faţa procurorilor pentru a da explicaţii, fiind pus şi el sub control judiciar. Jurnalista Ionela Arcanu de la Realitatea TV relatează un pasaj din mărturia lui Dorin Cocoș din dosarul „Baza Cutezatorii”, relatează stiripesurse.ro. Fostul secretar de stat Mihnea Costoiu, în prezent rector al Universităţii Politehnice Bucureşti, și fostul jucător de tenis Dinu Pescariu sunt cercetați de procurorii anticorupție, sub control judiciar, în dosarul în care se investighează modalitatea în …

Citeste tot articolul

Atenție! Prima condamnare la ÎNCHISOARE din România pentru o chirie nedeclarată!

Vă sună cunoscute numele Dinu Pescariu sau Claudiu Florică? Cei doi au scăpat lejer de condamnarea din dosarul Microsoft, în care statul român a fost prejudiciat cu zeci de milioane de euro. Cei doi nu numai că sunt liberi, dar au și rămas cu banii, ducându-și în continuare viața într-un lux exorbitant. Nu același noroc l-a avut o brăileancă de 59 de ani, care a prejudiciat statul român cu 290 lei. Aceasta a fost condamnată la 8 luni de închisoare pentru evaziune fiscală, pentru că a închiriat casa unei familii, timp de câteva luni, fără să încheie contract și fără să declare veniturile obținute la ANAF. Aceasta a fost prima condamnare pentru o chirie nedeclarată la Fisc, potrivit obiectivbr.ro. Mai mult, Maria Avram a achitat între timp prejudiciul cauzat ANAF – DGFRP Galați – Administrația Județeană a Finanțelor Publice Brăila, făcând dovada Tribunalului Brăila. Sentința a rămas definitivă, urmând ca inculpata, în schimbul celor 8 luni de închisoare cu suspendare sub supraveghere, să presteze 60 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, în cadrul Consiliului Local Brăila – Serviciul de Utilitate Publică, Administrare și Gospodărire Locală și să urmeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială organizate de Serviciul de Probațiune Brăila sau organizate în colaborare cu instituții din comunitate. Concluzia? O trageți singuri.

Citeste tot articolul