Tag Archives: diavols

7 Motive pentru care religia a fost considerata boala psihica

Cu totii stim ca de-alungul timpului, religia s-a adresat celor limitati in gandire. La o adica, un om care crede in basme, dragoni, mari despartite in doua si alte mituri de genul asta, fara nici o dovada, este un om credincios, dar limitat. Cercetatorii Americani au demonstrat in sfarsit, ca religia este de fapt doar o alta boala psihica. „Simptomele” acestei boli sunt: (1) Halucinatii – persoana religioasã are prieteni invizibili, insistând cã acestia ar fi reali, vorbind cu acestia zilnic, desi nimeni nu-i poate vedea sau auzi. (2) Iluzii – pacientul crede cã prietenii invizibili au puteri magice pentru a-i îmbogãti, pentru a-i vindeca, pentru a aduce pacea pe Pãmânt, dacã vor fi rugati. (3) Negarea/Inabilitatea de a învãta – desi rugãciunile pentru pacea mondialã au rãmas fãrã rãspuns, chiar si dupã multe sute de ani, pacienþii persistã cu rugãciunile, de fiecare datã aºsteptând alte rezultate. (4) Inabilitatea de a distinge fantezia de realitate – credinþele se bazeazã pe vechi mitologii, ce sunt acceptate ca fapte istorice. (5) Paranoia – credinþa cã oricine nu împãrtãseste conceptul supernatural al realitãtii este “malefic”, “diavol”, “agent al Satanei”. (6) Abuz emotional – ­ conceptele religioase ca pãcat, iad, cauzeazã sentimente de vinã, rusine, fricã ºi alte stãri care pot rãni psihicul pentru totdeauna. (7) Violentã – multi pacienti insistã cã si altii sã le împãrtãseascã iluziile, chiar cu folosirea violentei. Acum depinde de decizia fiecaruia. Cine e gata sa deschida ochii si sa vada realitatea este sanatos. Daca nu poti sa vezi si sa realizezi de fapt simptomele acestei boli si continui sa spui ca exista o divinitate, te sfatuim sa mergi de urgenta la psihiatru pentru un control. – Articol de Ionut Marian CITESTE SI: ALERTĂ! Deutsche Welle AVERTIZEAZĂ România. Afla ce spun despre problema imigranților pentru țara noastră.

Citeste tot articolul