Doliu în politica din România, după ce un lider UDMR a murit într-un accident cumplit de circulație. Tragedia a avut loc în centrul orașului Zalău, el și soția lui și-au pierdut viața pe loc.
Erdődi Béla, șoferul decedat în tragicul accident care a avut loc joi în centrul Zalăului, a fost unul dintre membrii fondatori ai UDMR Zalău și, totodată, cel mai în vârstă membru activ al organizației sălăjene a partidului.
Vestea tragică a fost confirmată și de UDMR Zalău într-o postare pe pagina oficială de Facebook. „Moartea tragică a celui mai vechi membru activ al organizaţiei lui UDMR a zguduit comunitatea maghiară a oraşului. E greu să înțelegem şi să ne obișnuim cu gândul că nu mai e printre noi”, scriu reprezentanții de la UDMR Zalău.
În decembrie anul trecut, când a împlinit 80 de ani și aproape 30 de ani de activitate politică, Erdődi Béla a fost sărbătorit de colegii săi.
“A fost un eveniment frumos, emoționant, însă nimeni nu s-a gândit atunci că va fi ultima dată când îl vom avea aproape și că Erdődi Béla va trece la cele sfinte într-un mod atât de tragic. Cu toții suntem șocați față de ceea ce s-a întâmplat”, a declarat Fazakas Miki, viceprimarul municipiului Zalău, pentru magazinsalajean.ro.
Tragedie într-o biserică din Dornești, unde un bărbat a murit chiar în timpul slujbei. Drama a avut loc în lăcașul de cult „Adormirea Maicii Domnului”, din localitatea respectivă.
Gheorghe M. a mers la Sfânta Liturghie cu nepotul său, însă i s-a făcut brusc rău și a incercat să iasă în curtea bisericii, dar s-a prăbușit fără suflare.
Nepotul său a sunat la 112 și un echipaj medical a ajuns la locul respectiv. Cadrele medicale nu l-au mai putut salva însă.
Trupul neînsuflețit al acestuia a fost ridicat pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.
Fostul prim-ministru polonez Jan Olszewski a decedat. Tabloidul Super Express, care o citează pe soţia fostului demnitar, precizează că Olszewski a fost transportat la spital în urmă cu câteva zile, după ce leşinase acasă. Ulterior internării, acesta nu şi-a mai recăpătat cunoștința.
Fostul prim-ministru polonez Jan Olszewski a decedat, joi seara, într-un spital militar din Varşovia, potrivit anunţului de pe Twitter al televiziunii poloneze de stat, informează, vineri, Reuters. Olszewski, în vârsta de 88 de ani, a fost al treilea premier al Poloniei după prăbuşirea comunismului în 1989, ocupând funcţia de şef al guvernului timp de şase luni, în perioada decembrie 1991 – iunie 1992, informează Agerpres.
De profesie avocat, Olszewski a reprezentat membrii opoziţiei democratice în instanţă, în timpul regimului comunist. El a fost numit în funcţia de premier de Porozumienie Centrum, primul partid politic creat de Jaroslaw Kaczynski, şeful partidului naţionalist Lege şi Justiţie (PiS), aflat în prezent la guvernare.
Olszewski a ocupat, de asemenea, funcţia de consilier al fostului preşedinte Lech Kaczynski, fratele geamăn al lui Jaroslaw, care şi-a pierdut viaţa în accidentul aviatic din 2010.
Inmormântările nu vor mai fi ce au fost! Începând din această lună exista noi reguli împuse de autorități.
Astfel, potrivit unei hotărâri de Guvern, mortul trebuie dus la groapă în decurs de 36 de ore de când s-a stabilit decesul. În caz contrar pot primi amenzi cuprinse între 500 și 10.000 de lei. Totodata, prevederea stabilește exact cum se transportă defunctul, cum este îmbălsămat, inhumat, incinerat, dar și deshumat.
”Pentru asta merg la cursuri o luna. Este vorba despre demnitatea omului trecut in nefiinta. Se rehidrateaza tegumentele ca sa se redea corpului un aspect natural, iar imbalsamarea nu se mai face de catre ”macelari”, ci de catre ”chirurgi”, se face o mica incizie si se foloseste aparatura moderna. Imbalsamarea este obligatorie”, a explicat Sebastian Cocos, presedintele Asociatiei Funerare din Romania.
”Medicii de la Direcția de Sănătate Publică se ocupă de controale, împreună cu polițiștii. Toate familiile sunt obligate să încheie contract cu o firmă de pompe funebre, iar noi, pe baza certificatului de deces, stabilim ziua și data morții. Și în funcție de asta și când are loc înmormântarea. Sincer să fiu, n-am auzit până acum ca cineva să înhumeze decedatul în 36 de ore. Cred că o persoană de la Ministerul Sănătății a pus cifra greșit. Pentru că este, practic, imposibil. Termenul ar putea expira în toiul nopții”, continuă Cocoș.
Ministerul Sanatatii vrea sa impună reguli noi cu privire la modalitatea in care sunt înmormântate persoanele decedate din Romania.
Noile reguli ar putea fi implementate pe tot teritoriul României. De acum inainte este obligatoriu ca persoana decedata sa fie îmbălsămata atunci când familia decide sa expună trupul mortului in locuri publice, sau atunci cand este transportat pe o distanta mai mare de 30 de kilometri.
Acest lucru trebuie facut de o firma autorizata de pompe funebre care deține tehnologia pentru îmbălsămare.
Desi regulile par greu de respectat in mediul rural, acolo unde oamenii nu au neapărat bani pentru astfel de operatiuni, ele devin obligatorii, amenzile in aceste cazuri fiind intre 500 si 10.000 de lei pentru cei care incalca regulile.
Ministerul Sanatatii a anuntat ca va mai da niste legi si cu privire la transportul sau fotografierea unei persoane decedate, asta ca înmormântările sa aibă loc in condiții decente. CITESTE CONTINUAREA AICI
In nefericitul caz al unui deces in familie, membri trebuie sa isi aduca aminte de obiceiurile stravechi, de ritualurile religioase sau chiar de simplele superstitii.
Daca moartea unei persoane dragi nu ar fi suficient de dureroasa, trebuie sa respecti si unele lucruri, unele fiind mai mult decat ciudate.
Iata care sunt obiceiurile de inmormantare
Dupa ce persoana draga si-a dat ultima suflare, raposatul trebuie spalat cu apa curata, stropit cu agheasma si imbracat in haine curate. Mai apoi i se leaga maxilarul si membrele (mainile si picioarele).
Pana cand sicriul este gata, mortul trebuie asezat fie pe pat, fie pe suportul adus de la Biserica. Inainte ca trupul decedatului sa fie pus inauntru, sicriul trebuie inconjurat de trei ori cu un recipient care contine tamaie. Conform datinilor populare, acest lucru se face pentru ca spiritele rele sa fie alungate.
Mai mult, in mainile persoanei drage se pun cativa bani, pe care acesta ii va folosi pentru a plati vamile. Foarte multi credinciosi considera acest obicei ca fiind pagan, motiv pentru care nu se prea intalneste la inmormantari. Credinciosii sunt de parere ca orice obiect decedatul va avea in mana sau in buzunare va duce la ingreunarea sufletului sau, prelungindu-i astfel calatoria spre Ceruri. Tocmai de aceea crestinii nu obisnuiesc sa puna in sicriul decedatului pieptenele, oglinda sau acul si ata. Totusi, datina spune ca acestea sunt obiecte de care persoana va avea nevoie si in viata de apoi.
Unii batrani considera ca este pacat ca mortul sa fie pieptanat, fardat sau sa i se taie unghiile, deoarece acestea sunt obiceiuri necrestinesti. Totusi, pe pieptul acestuia se pune o icoana sfintita in prealabil, in timp ce mainile trebuie sa ii fie incrucisate pe piept, loc unde i se pune o cruce.
Orice persoana intra in casa persoanei decedate trebuie sa spuna „Dumnezeu sa il ierte!”, aceste cuvinte reprezentand nu doar o scurta rugaciune, ci si o forma de salut care in contextul actual inlocuieste „Buna seara” sau „Buna Ziua”.
La lasatul serii oamenii obisnuiesc sa se adune in jurul sicriului la priveghi. Pe cand orologiul bate anuntand miezul noptii, oamenii sunt serviti cu bautura si mancare, dupa care incet-incet incep sa se retraga. Totusi, membrii familiei trebuie sa ramana alaturi de mort tot timpul, avand grija ca lumanarile sa fie mereu aprinse, precum si in cazul becurilor din casa.
Deasupra usii de la intrarea casei se obisnuieste punerea unei panze de culoare neagra pe care sa fie inscriptionat numele acestuia, data nasterii si cea a decesului. Aceasta trebuie pastrata in acel loc pentru 40 de zile.
Toate rudele persoanei decedate sunt obligate sa poarte pentru 40 de zile o haina de culoare neagra, care reprezinta doliul. De asemenea, persoanele de sex masculin nu au voie pentru 40 de zile sa foloseasca aparatul de ras.
In unele regiuni din tara bocetele sunt o manifestare care semnifica respect pentru persoana decedata. In trecut, se obisnuia sa se angajeze bocitoare. Pe de alta parte, in alte regiuni din tara bocetul este considerat un semn de egoism, deoarece plangem pentru noi, persoanele ramase in viata in loc a ne bucura de faptul ca cel drag ajunge in Ceruri.
De asemenea, pe cand mortul este transportat spre Biserica, in calea acestuia se pun pe post de „punti” anumite obiecte, care mai apoi sunt date de pomana nevoiasilor.
Exista si unele superstitii stravechi legate de inmormantare.
In unele zone din tara se crede ca atat timp cat sicriul este in casa, oglinzile se acopera pentru a evita ca sufletul celui drag sa intre in ele si sa ramana captiv. Mai mult, nu este permis sa privesti in oglinda atat timp cat sicriul este in casa deoarece vei fi urmatorul care va muri.
In plus, in casa nu trebuie sa fie niciun lacat incuiat deoarece si sufletul decedatului va ramane incuiat, ceea ce il va impiedica sa ajunga la portile Raiului. Tot pentru a facilita drumul spre Rai, ferestrele casei se deschid de indata ce o persoana moare.
Exista si superstitia conform careia, pentru a nu suferi un deces in familie, nu trebuie sa iesi niciodata din biserica inaintea sicriului. De asemenea, femeile decedate nu trebuie imbracate in culoarea neagra. In caz contrar, acestea vor bantui casa. Mortul va deveni strigoi si in cazul in care o pisica va trece pe sub sicriu. In trecut exista si obiceiul ca raposatului sa i se infiga un cutit in inima pentru ca acesta sa nu se transforme in strigoi.
Mortul trebuie sa poarte neaparat o pereche de pantofi noi, in timp ce toti cei care participa la inmormantare nu au voie sa faca acest lucru. Iar daca mortul este scos din casa cu capul inainte, familia va avea ghinion. Totusi, se spune ca pentru a avea noroc in viata trebuie sa atingi mortul.
Daca in ziua in care o persoana este inmormantata ploua, inseamna ca decedatului ii pare rau ca s-a stins din viata.
Nu in ultimul rand, in camera in care mortul sta trebuie sa ii fie cineva alaturi in permanenta.
Buzoianul de 50 de ani, aflat în vizită în apartamentul unei femei de 47 de ani din cartierul Broșteni, și-a dat duhul după ce ar fi ingerat pastile de creștere a potenței. Gazda a sunat la Ambulanță dar cadrele medicale au încercat în zadar să-l readucă la viață pe bărbat. La fața locului s-a deplasat echipa operativă a IPJ Buzău, cadavrul nu prezenta semne de violență și a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei decesului.
Cazul a devenit viral după ce în presă s-a spus că bărbatul este fost polițist. Verificările efectuate ulterior de oamenii legii au stabilit că omul era șofer la Avicola, o societate comercială ce are ca obiect de activitate producția și comercializarea cărnii de pui.
„Precizăm faptul că bărbatul decedat nu a fost niciodată angajat al Inspectoratului de Poliție Județean Buzău, în ultima perioadă acesta fiind angajat ca și conducător auto la o societate comercială“, precizează IPJ Buzău.
Bărbatul ar fi lucrat, la un moment dat, ca și guardian public, și, cel mai probabil, de aici au apărut speculațiile.
Primarul comunei Meteş din Alba a transmis adrese oficiale mai multor persoane decedate prin care le ”anunţă” suma pe care o datorează bugetului local pentru anul 2015, respectiv dacă au datorii pentru anul 2014. În aceleaşi documente, primarul Traian Ursaleş le transmite acestora ”la mulţi ani” şi speră că vor face ”echipă” şi în noul an.
”Cu ocazia impozitului pe venit, domnul primar al comunei Meteş, Traian Ursaleş, a trimis nişte scrisori în care sunt menţionaţi neplătitorii impozitului pe anul trecut, precum şi urările de bine pentru acest an. Problema e ca printre scrisorile de urare găsim şi defunct x sau y. Aceste scrisori au fost trimise către mai multe persoane decedate cu câţiva ani în urmă”, a transmis un locuitor al comunei Meteş pentru alba24.ro.
Primarul, doctor în chimie, a scris atât pe plicul adresei cât şi în comunicarea oficială numele persoanei folosind titulatura ”dragă defunct”. ”Acum că este început de an 2015, vreau să vă urez un an nou fericit cu împliniri, cu multă săntate. (…) Vă rog să veniţi să plătiţi impozitele până la 31 martie 2015, pentru a beneficia de reducerea de 10% şi pentru a evita majorarea acestora. Este important de ştiut că dacă plătiţi doar la sfârşitul anului, veţi plăti mai mult, deoarece impozitele se mai majorează. Mai mult decât atât, aşa cum ştiţi din anii trecuţi, cine are restanţe la impozite sau amenzi neplătite, nu primeşte nici o adeverinţă de la Primărie. Gândiţi-vă că fiecare dintre voi aveţi nevoie de adeverinţe de la Primărie pe parcursul unui an”, a scris primarul Traian Ursaleş într-o adresă oficială transmisă unui ”defunct” din satul Ampoiţa. Persoana decedată este anunţată că are de plătit impozit de 6 lei pe anul 2015 şi o restanţă de 15 lei pentru anul 2014.
Primarul a recunoscut faptul că a făcut acest lucru intenţionat pentru că urmaşii persoanei decedate nu au venit în termenul legal pentru a declara succesiunea. Ursaleş a precizat că exprimarea ”defunct” nu era poate cea mai indicată, însă a ţinut să sublinieze că vina aparţine succesorilor.
La puțin peste 40 de ani, Creangă putea fi văzut vara pe prispa bojdeucii din Țicău, răsturnat într-un pat rustic, din care se scula greoi, în cămașa deschisă la piept, în pantaloni și papuci, cu abdomenul revărsat peste cingătoare. Drumurile zilnice din Țicău până la școala din Păcurari îl oboseau peste măsură. Oboseala nu era numai a corpolenței. Dacă ”Amintirile…” și ”Poveștile” îl aduseseră la lumea copilăriei mai întâi ca material literar, o împrejurare ereditară îl întoarce însă cu adevărat la Humulești, lângă amintirea Smarandei.
Anul 1889 nu fusese unul bun pentru Ion Creangă. Vestea morţii lui Eminescu îl doborâse, după cum spune G. Călinescu: „Fu văzut plângând ca un copil şi adormind cu cartea de poezii a lui Eminescu. Presimţirea morţii se înnegri şi mai tare în inima lui. De acum el se gândi cu seriozitate la stingere şi-ncepu să-şi pună întrebări asupra vieţii viitoare. Ca diacon, nu prea se gândise la astfel de lucruri, luat de necazurile vieţii, şi nici seminarul nu avea obiceiul să răscolească sufletul cu nişte probleme care nu trebuie popilor de ţară.” Mama care murise de peste 15 ani, îi lăsase o moștenire genetică greu de dus. Smaranda se sfârșise probabil extenuată de leșinurile provocate de epilepsie. Șubrezenia ei nervoasă începe să o simtă și Ion Creangă. Amețeli îngrijorătoare și chiar prăbușiri de-a-npicioarele oriunde, acasă, la școală, în oraș, îi impun din 1880 concedii medicale din ce în ce mai lungi: o lună, două, trei, șase, în timpul cărora se lăsa afumat cu buruieni și îmbăiat medical. Nici apele Slănicului nu mai aveau efect. ”Boala copiiilor” era la el, cum fusese și mama sa, o boală de adult. Nevrând sa slăbească, așa cum îl sfătuiseră medicii, mănâncă mult și bea cu donița(vas mare). Corpul începe să arate semne de slăbiciune, obrazul încă plin și rumen i se îmbâcsește.
Chiar și firea, mereu voioasă, i se schimbă, sărind de la o extremă la alta, de la exuberanță la depresie și invers. Umorul îi rămâne de neatins. Când un atac face să se creadă că a murit, unele ziare bucureștene dau știrea însoțind-o cu elogii. Ion Creangă citindu-le spune: ”Dacă atâta era să-mi fie toată jelania după moarte, îmi pare bine că n-am murit încă- și deie Dumnezeu să mor când m-or găsi oameni cărora să le pese ceva mai puțin de unul ca mine!” Aspectul fizic i se schimbă în rău. Nuanța de păr și barbă i se stinge, se îngrașă, iar hainele par a nu-l mai cuprinde. Scrisul merge din ce în ce mai greu. În 1887, Titu Maiorescu într-o scrisoare către România Jună de la Viena care îl numise pe marele povestitor printre membrii ei de onoare, spune: „Poate ar mai scrie și I. Creangă(institutor la Iași) ceva, dar este bolnav.(A devenit epileptic: nu prea avem noroc cu oamenii noștri de talent)”. Concediile lui Creangă i se aprobă de acum nu pe câteva luni, ci pe câte un an, atât de mult i se înrăutățise starea de sănătate.
În 31 decembrie 1889, pe la ora prânzului Ion Creangă se duce în oraş şi intră în tutungeria fratelui său Zahei, ”o prăvălie întunecoasă şi urâtă, cu o mică odăiţă în fund dând spre o curte murdară”. Nu există, din amintirile contemporanilor, amănunte sigure despre scopul acestei ieşiri în oraş şi felul în care s-a derulat tragicul eveniment. În tutungerie se afla Zahei şi aici Creangă a avut o nouă criză de epilepsie şi un atac de apoplexie, decedând pe loc. Seara, vestea morţii s-a răspândit în Iaşi. ”Scriitori precum Creangă nu pot apărea decât acolo unde cuvântul e bătrân și echivoc și unde experiența s-a condensat în formule nemișcătoare. Era mai firesc ca un astfel de prozator să răsară peste câteva veacuri, într-o epocă de umanism românesc. Născut cu mult mai devreme, Ion Creangă s-a ivit acolo unde există o tradiție veche și deci o specie de erudiție, la sat, și încă la satul de munte, de dincolo de Siret, unde poporul e neamestecat și păstrător.” (G. Călinescu)
CINE SAPA GROAPA ALTUIA CADE PRIMUL IN EA: Actrita evreica Joan Rivers a murit joi, la o saptamana dupa ce a suferit un stop cardiorespirator, dupa o operatie de rutina la gat.
Reamintim faptul ca Joan Rivers a declarat in urma cu putin timp: “Civilii palestinieni merita sa fie ucisi”. Se pare ca evreica avea un fetiș pentru sânge și moarte. Ea a declarat recent că civilii palestinieni merită să fie ucisi. Remarcile ei poate fi văzute în clipul video de mai jos. Evreii din Israel au cerut in mod public un genocid împotriva palestinienilor.
Informatii suplimentare despre decesul actritei ce condamna poporul palestinian la moarte:
Cu cateva ore inainte de deces, a fost mutata din sectia de terapie intesiva a spitalului din New York in care a fost internata intr-un salon privat al aceleiasi clinici, potrivit familiei acesteia, informeaza Reuters.
Joan Rivers, in varsta de 81 de ani, este “cazata confortabil” intr-un salon privat al Mount Sinai Hospital din New York, a anuntat fiica actritei, Melissa Rivers, inainte de deces. Actrita a fost conectata la aparatele de ventilatie asistata dupa ce a suferit un stop cardiorespirator in timpul unei interventii la nivelul coardelor vocale, la clinica Yorkville Endoscopy din New York, pe 28 august.
“Mama a fost scoasa de la terapie intensiva si mutata intr-un salon privat“, a anuntat Melissa Rivers, care a refuzat sa ofere alte informatii despre starea de sanatate a actritei.
Presa americana relata la inceputul acestei saptamani ca Rivers se afla in coma indusa si urma sa fie trezita treptat. Potrivit contactmusic.com, procedura de scoatere din coma indusa urma sa aiba loc marti, iar medicii incepusera evaluarea starii creierului vedetei, pentru a vedea cat de afectat era de stopul cardiorespirator suferit. “Exista o ingrijorare reala legata de faptul ca regiunea din creier care controleaza functiile motorii ar putea sa fie afectata, ceea ce inseamna ca (Joan Rivers, n.r.) va ramane fie in stare vegetativa, fie intr-un carucior cu rotile“, a declarat o sursa apropiata familiei pentru NY Daily News.
Familia actritei ar putea lua in considerare deschiderea unui proces impotriva clinicii unde, pe 28 august, Rivers a fost supusa unei interventii in zona gatului, in timpul careia a incetat sa respire, potrivit presei americane.
Joan Rivers, una dintre prezentatoarele emisiunii TV “Fashion Police”, de pe postul E!, a parut intr-o stare de spirit foarte buna cu o seara inainte de acea interventie chirurgicala si a facut mai multe glume, inclusiv unele despre moarte, in timpul unui show de comedie organizat la Laurie Beechman Theatre.
“Am 81 de ani – si as putea muri in orice moment. As putea sa ma prabusesc chiar aici si voi veti putea sa spuneti: ‘Am fost acolo!'”, a glumit artista americana.
Joan Rivers este considerata un pionier privind accesul femeilor in lumea comediei. A devenit cunoscuta in anii 1960, printre vedetele alaturi de care a lucrat pe scena cluburilor de comedie din New York aflandu-se nume ca Bill Cosby, Richard Pryor, Woody Allen si George Carlin, despre care Rivers a spus ca nu s-a simtit niciodata ca si cum ar fi fost parte a “clicii lor”.
In 1983 a obtinut una dintre cele mai ravnite pozitii din industrie, dupa ce gazda emisiunii “The Tonight Show” Johnny Carson a numit-o invitat special permanent. Stilul sau direct, acid si autoironic a fost apreciat si a atras multi fani, dar si recunoasterea meritelor de catre industrie, iar in ultmii ani a devenit o acida critica de moda, cu tinta asupra vedetelor de la Hollywood. – Redactia Nationalisti.ro