Tag Archives: dat foc

Le-au dat FOC la TIGANI!

Scandal de proporţii, în noaptea de joi spre vineri, în localitatea Sâncrăieni, judeţul Harghita. Aproximativ 150 de poliţişti şi jandarmi au intervenit pentru aplanarea unui conflict izbucnit între ţigani şi unguri. Problemele au început în urmă cu trei zile, la cârciuma din sat. După ce au băut cot la cot, un ţigan s-a luat la ceartă cu un ungur şi apoi l-a înjunghiat de mai multe ori. Cetăţeanul rrom a fost reţinut, însă poliţiştii au hotărât apoi să continue cercetările cu el în stare de libertate. Decizia a înfuriat zeci de localnici, care s-au strâns în faţa caselor rromilor şi au incendiat mai multe anexe în care se aflau zeci de cai, flăcările ucigând un animal. Vor să-i alunge din sat Focul a fost stins după o oră, timp în care ţiganii s-au refugiat pe dealurile din apropiere. Pentru a calma spiritele, aproape 150 de poliţişti şi jandarmi au patrulat zona întreaga noapte, pentru a se evita izbucnirea altui scandal. Agresorul ungurului a fost reţinut din nou pentru tentativă de omor şi urma să fie arestat preventiv. Localnicii spun că s-au săturat de furturile pe care rromii le comit de ani de zile, motiv pentru care au redactat o petiţie prin care cer ca ţiganii din sat, 189 la număr, să respecte normele de convieţuire. În caz contrar, ei vor solicita alungarea acestora din Sâncrăieni.

Citeste tot articolul

A CRIZAT TOT CARTIERUL! Tigan aruncă două oale cu mâncare de la AJUTOR SOCIAL pe fereastră, dă foc la casă şi pleacă în oraş

Un tigan din Suceava, care locuia singur într-o garsonieră din cartierul Obcini (platita de primarie), şi-a dat foc la casă, dar nu înainte de a arunca pe geam două oale mari cu mâncare primte de la Cantina de Ajutor Social, de la etajul 1. Vecinii au sesizat că din garsonieră iese fum și au chemat pompierii. A aruncat două oale cu mâncare primite de pomana pe geam, a dat foc la casă şi a plecat. Era SA NE OMOARE: Pompierii din Suceava au intervenit, chemaţi de locatarii blocului, pentru a stinge un incendiu izbucnit într-o garsonieră de la primul etaj dintr-un bloc situat în cartierul Obcini, pe strada Gavril Tudoraș. Pompierii au stabilit că flăcările au izbucnit cel mai probabil prin folosirea intenționată a sursei de aprindere pentru a genera incendiul. Primele cercetări ale polițiștilor au stabilit că tânărul de etnie tiganeasca, care locuiește singur în respectiva garsonieră, a aruncat pe geam în parcare două oale de pe fereastră, iar după scurt timp a plecat de acasă. Nu se precizează dacă tânărul tigan a fost audiat de oamenii legii în legătură cu gestul său. Nota redactiei: proabil a plecat in oras sa mai comita un furt, o talharie, un viol sau o crima. Pacat ca nu avem politie ca in State Unite.

Citeste tot articolul

VIDEO: Bărbat din Braşov ATACA amantul soţiei cu un patent si II DA FOC DE VIU!

Bărbatul din Braşov care şi-a ucis vecinul, după ce l-a lovit cu un patent in cap şi i-a dat foc de viu, a fost condamnat la 25 de ani închisoare. El aflase că amantul soţiei sale ar fi fost chiar vecinul său, pe care l-a ucis fără vreo remuşcare. L-a lovit în cap cu un patent, apoi l-a acoperit cu lemne şi i-a dat foc Ion Crăciun a fost condamnat inițial, de Tribunalul Brașov, la 30 de ani de închisoare. Însă, Curtea de Apel Brașov i-a admis apelul și a redus pedeapsa la 25 de ani, potrivit MyTex.ro Din pedeapsă va fi scăzută și perioada petrecută de acesta în stare de reținere și arest preventiv (20 aprilie 2018 – 12 februarie 2019). Crima teribilă a avut loc în aprilie 2018, când bărbatul, aflat sub influența alcoolului, a bănuit că victima are o relație cu soția lui. Orbit de gelozie, l-a lovit pe bărbat de mai multe ori cu un patent, în cap, apoi l-a bătut cu pumnii și picioarele. Cum nu a mai avut forță să se împotrivească, victima a fost aruncată într-un șanț, acoperită cu crengi și incendiată, în timp ce încă era în viață.

Citeste tot articolul

Beat criţă, un botoșănean și-a stropit nevasta cu benzină și i-a dat foc. Au ars amândoi

Beat criță, un bărbat din Botoșani s-a enervat pe nevastă, a pus mâna pe o sticlă cu benzină, a stropit-o și i-a dat foc. Flăcările l-au cuprins și pe el, ambii ajungând în stare gravă la spital. Potrivit botosaninews.ro, bărbatul din comuna Stăuceni, de 46 de ani, s-ar fi enervat după ce soția, de 42, i-ar fi reproșat că este într-o stare avansată de ebrietate. Hotărât să rezolve problema, a stropit-o cu benzina dintr-un PET și i-a dat foc. În toiul scandalului, săteanul a luat foc și el, situația terminându-se Spitalul Județean de Urgență Mavromati, cu răni grave la nivelul mâinilor și toracelui. Medicii le-au acordat primul ajutor și i-au direcționat către o clinică din Iași.

Citeste tot articolul

SI-A DAT FOC IN FATA PARCULUI | Marius A MURIT aseară, după o lungă și chinuitoare suferință

S-a stins din viață Pascu Marius Florin, tânărul în vârstă de 22 de ani care, pe 1 iulie, și-a dat foc în fața Parcului Crâng din municipiul Buzău. Bărbatul se afla internat de mai bine de două săptămâni la Spitalul de Arși din capitală. Pe 1 iulie 2018, tânărul, care suferea cumplit din cauza problemelor în dragoste, a decis să își încheie socotelile cu viața. După o discuție cu iubita sa, care dorea să rupă relația, băiatul și-a turnat o sticlă cu spirt pe haine și și-a dat foc în fața Parcului Crâng, sub privirile îngrozite ale trecătorilor. Oamenii au sărit să-l salveze, însă a fost prea târziu. Tânărul s-a aprins ca o torță și, până la venirea pompierilor, a suferit arsuri pe o mare suprafață a corpului. Un echipaj SMURD l-a transportat de urgență la Spitalul Județean de Urgență Buzău pentru ca, mai târziu, să fie transferat la Spitalul Clinic de Urgență Chirurgie Plastică, Reparatorie și Arsuri din București. Aseară, după o lungă agonie, inima tânărului s-a oprit. Familia băiatului nu mai are lacrimi să mai plângă, după ce, timp de mai bine de două săptămâni, s-a rugat neîncetat, sperând într-o minune. Trupul tânărului va fi adus acasă mâine și va fi înmormântat în cimitirul din localitatea natală, Țintești. – Reporter Buzoian

Citeste tot articolul

Gest NATIONALIST al unor adolescenti din „Tinutul Secuiesc” – Au dat FOC steagului UNGARIEI – FOTO

Scandalul adolescentului ameninţat de unguri, în luna martie, pe Facebook a stârnit şi reacţia mai multor tineri nationalisti din România. Aceştia s-au decis să se fotografieze în timp ce ardeau steagul Ungariei. După ce Cosmin C. a postat pe internet imagini cu steagul românesc chiar în ziua în care minorităţile sărbătoreau Ziua Maghiarilor, mai mulţi prieteni de-ai săi au sărit în apărarea lui. Gestul tânărului din Sfântu Gheorghe a fost intens comentat, ba chiar a primit şi ameninţări cu moartea. Printre cei care au postat mesaje pe reţeaua de socializare se numără şi Gabriel A. şi Silviumber V., însă aceştia l-au încurajat pe Cosmin. Unul dintre tinerii care huiduieşte bozgorii de pe teritoriul Romaniei este acuzat de mass-media aservita sistemului ca face propaganda legionară (si ce este rau in asta?!). Silviumber V. a postat pe Facebook-ul său imagini cu Zelea Codreanu, care a fost liderul al extremei-drepte naționalist creștine din România interbelică, al partidului Garda de Fier sau al Legiunii Arhanghelul Mihail (cunoscuți și sub numele de Legionari, Mișcarea Legionară sau neoficial, „Cămășile Verzi”). Sursa: Nationalisti.ro

Citeste tot articolul

Martirul JAN PALACH, o torta aprinsa in intuneric

Cred că foarte puțină lume din România știe cine a fost Jan Palach. Într-un fel e de înțeles, având în vedere că zilnic suntem intoxicați cu întâmpări din viața unor lăutari cu patru clase, fotbaliști submediocri din campionatul intern, păpuși gonflabile care ni se recomandă drept dive sau mahalagii și cocalari în toată regula care au invadat spațiul public, transformându-l într-un bâlci ordinar. Prin „sacrificiu” am ajuns să înţelegem curajul unei pupeze de a-şi implanta silicoane, a unui designer vestimentar de a-şi vopsi părul în verde sau a unei cotoroanţe de a divorţa de boşorogul care nu-i mai satisface nevoile şi capriciile. Dar „sacrificiu” înseamnă altceva, iar noi ne-am îndepărtat prea mult de esenţa sentimentelor şi trăirilor profunde pentru a le mai putea înţelege şi aprecia. Prin urmare, cine a fost Jan Palach, ce a făcut el şi de ce mi-am adus aminte de el tocmai astăzi? În data de 16 ianuarie 1969, un student ceh s-a autoincendiat în piaţa Wenceslas din Praga, în semn de protest faţă de ocupaţia sovietică a Cehoslovaciei. Bolşevicii, nemulţumiţi de reformele „liberale” ale gubernului Dubcek, au intrat pur şi simplu cu tancurile în Cehoslovacia în august 1968, zădărnicind şi călcând în picioare tot ceea ce s-a realizat în urma celebrei „Primăveri de la Praga”. Evident, ca în orice situaţie de acest gen, s-au găsit o sumedenie de lingăi locali, oportunişti şi comunişti de conjunctură, care s-au pus în slujba ocupanţilor. Orice opoziţie era anihilată din start, orice potenţial opozant era arestat iar orice încercare de protest era suprimată brutal. Nemaiputând să suporte umilinţa, un grup de tineri a hotărât să recurgă la gesturi extreme, cu scopul de a dezmorţi poporul ceh şi a-l îndemna la rezistenţă împotriva intruşilor interni şi externi. Jan Palach şi-a dat foc într-o piaţă publică în semn de protest, lăsând …

Citeste tot articolul

HAOS IN GIURGIU! Casele improvizate ale unor TIGANI nomazi, INCENDIATE de localnici furioşi ! (si nu-i bine?)

Pompierii s-au luptat patru ore cu flăcările Sătui de comportamentul rromilor nomazi, localnicii din Bolintin Vale au decis să-şi facă singuri dreptate. Sub pretextul că aceştia din urmă nu muncesc, fură şi stau fără forme legale în oraşul giurgiuvean, persoane necunoscute au incendiat trei locuinţe improvizate. Pompierii de la ISU Giurgiu au reuşit să stingă focul după câteva ore, salvând doi copii care riscau să moară asfixiaţi. Violenţe la Bolintin Vale între rromii stabiliţi în oraşul giurgiuvean cu forme legale şi cei nomazi. Patru locuinţe improvizate au fost incendiate marţi noapte de persoane încă neidentificate iar o bătrână şi un copil au ajuns la spital. În zonă au fos mobilizaţi mai mulţi poliţişti şi jandarmi pentru calmarea spiritelor.   Marţi seară, în jurul orei 22.30, a fost anunţat un prim incendiu la marginea oraşului Bolintin Vale, aproximativ o jumătate mai târziu fiind înregistrat un alt incendiu, de această dată la o distanţă de câteva sute de metri de primul. Nu au fost înregistrate victime în urma incendiilor ci doar un atac de panică al unui copil.   Mai multe persoane sunt în acest moment audiate la sediul poliţiei din Bolintin Vale.

Citeste tot articolul