Tag Archives: Daniel Baciu

Marea bataie de joc! Creșterile ‘mărețe’ de pensii o să fie de 2 sau 3 lei

Creşterile de pensii anunţate de Guvern, după mare recalculare, vor putea fi şi de doar doi, trei sau cinci lei. Mulţi dintre pensionari vor primi aceiaşi bani, fără niciun leu în plus. Cei mai norocoşi pensionari ar putea primi, prin anul 2024-2025, maximum între 100 şi 250 de lei în plus pe lună după marea recalculare ce va începe în 2023, a declarat şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, în exclusivitate pentru Antena 3. „Nu va fi un procent fix de creştere la toţi pensionarii, unii pensionari vor rămâne cu pensiile la acelaşi nivel, vor creşte decât anumite pensii care au ieşit într-o perioadă de timp diferită unde oamenii au avut un alt stadiu de cotizare mai mic decât alţi beneficiari ai noştri care au ieşit în perioade mai avantajoase. Numai în acele cazuri vor avea creşteri ale cuantumului de pensii. Vor fi creşteri şi de doi lei, şi de trei lei şi de cinci lei până la acest nivel. Nu există aşa diferenţe foarte mari, este diferenţă de maxim 100-200 de lei sau 250 de lei. Din calculele pe care le-am făcut noi, în procent de peste 50% din pensiile aflate în plată vor creşte”, a declarat şeful Casei Naţionale de Pensii, Daniel Baciu, la Antena 3. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul

Șoc total pentru pentru milioane de pensionari. S-a aflat cu CAT vor creste pensiile

Detalii de ultimă oră chiar de la vârful Casei Naţionale de Pensii! Daniel Baciu a făcut anunţul aşteptat pe milioane de pensionari din România. Aceasta este suma maximă cu care vor creşte pensiile, în urma recalculării ce se efectuează în această perioadă. Detalii de ultimă oră pentru milioanele de pensionari din România! Preşedintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a explicat care va fi vârsta reală de pensionare în România şi câte pensii vor creşte, de fapt, în urma recalculării pe care o efectuează angajaţii săi. Alături de reporterii Antena 3, Daniel Baciu a mers în locul unde se efectuează digitalizarea şi calculele la dosarele de pensii pentru bătrânii care locuiesc în Sectorul 4 al Capitalei. Noua modalitate de calcul a pensiilor La nivel naţional, până în acest moment, au fost digitalizate 1.028.000 de dosare de pensie, adică mai bine de 20% din total. Ritmul zilnic la nivel național este de 30.000 de dosare, explică şeful CNPP. Întreg procesul ar urma să fie finalizat la sfârşitul anului 2022. Daniel Baciu a explicat că două elemente stau la baza calcului pentru pensie, potrivit noii legi: “Urmărim în principal două elemente – numărul total de puncte pe care l-a cumulat de-a lungul întregii activități cât și stagiul de cotizare realizat de respectivul beneficiar al pensiei. (…) De asemenea, se schimbă modul de calcul. Acele sporuri care nu au avut până acum caracter permanent și nu au fost luate în calcul în actuala legislație, vor fi luate în calcul la viitorul act normativ, scrie antena3.ro. Mă refer în principal la acordul global, cae a fost principala formă de retribuire înainte de 1989 și la celelalte sporuri cu caracter nepermanent – ore suplimentare, premii, prime anuale și toate celelalte sporuri la care s-au achitat contribuții de asigurări sociale, dar în acest moment …

Citeste tot articolul

ULTIMA ORA. Casa de Pensii a făcut ANUNTUL! Cât vor creşte pensiile în România

Anunţ important pentru toţi pensionarii din România! Aceste pensii vor creşte în urma procesului de evaluare şi recalculare. Detalii de ultimă oră de la preşedintele Casei de Pensii. Informaţii noi privind evaluarea şi recalcularea pensiilor din România! Ce pensii vor creşte în România? Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), afirmă că unele pensii vor creşte în urma acestui proces. Se vor lua în calcul elemente suplimentare față de legea în vigoare, cum ar fi sporurile sau orele suplimentare, a precizat oficialul CNPP, într-un interviu acordat realitatea.net. Sunt multe inechităţi în sistem în prezent, iar autorităţile se luptă să le repare, astfel încât persoanele care au avut aceeași contribuție ar trebui să primească aceeași pensie. „Cea mai mare inechitate e faptul că aceiași pensionari care au ieșit în perioade diferite de timp, unde au fost acte normative în vigoare diferite, au obținut cuantumuri diferite la pensie, cu același stagiu de cotizare. Noi încercăm să uniformizăm pensionarii, aceeași contribuție să aibă aceeași pensie egală, iar pensiile aflate la un nivel inferior vor crește. Nicio pensie nu va scădea. Dacă prin aplicarea formulei va exista un cuantum mai mic, pensiile vor rămâne la nivelul în plată”, a declarat preşedintele CNPP. Anumiţi români vor fi nevoiţi să returneze bani Caselor de Pensii Există şi posibilitatea unor erori de calcul flagrante, în urma cărora unele persoane au primit pensii mult mai mari decât ar fi trebuit. Vor trebui să returneze banii, spune Daniel Baciu. „Dacă în dosar se găsesc erori flagrante, evident că acele dosare trebuie remediate. Dacă sunt erori flagrante, cine a încasat banii trebuie sa ii returneze…”, a precizat şeful Casei de Pensii. Ce trebuie să facă cei ce nu au toate actele la dosar? Pensionarii care nu au toate actele la dosar vor trebui să meargă până la instituțiile …

Citeste tot articolul

Recalcularea pensiilor: SPORURILE pot crește pensiile! BREAKING NEWS

Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a vorbit, joi seara, despre întregul proces de evaluare a dosarelor de pensii. Potrivit unui ordin al ministrului Muncii, Raluca Turcan, în termen de 18 luni toate dosarele trebuie transferate în format electronic pentru a fi recalculate. Recalcularea pensiilor intră în a trei etapă. Sporurile pot crește pensiile românilor Șeful Casei de Pensii, Daniel Baciu, a precizat că, în prezent, există un milion de dosare de pensii care trebuie introduse în sistemul digital. Acesta a spus că, în două-trei luni, evaluarea va fi finalizată. „Avem 1 milion de dosare pe care le punem la dispoziție caselor de pensii teritoriale sa fie introduse in sistemul digital, credeam ca in 2, 3 luni, sa reusi impreuna cu personalul propriu sa face aceasta evaluarea a dosarelor de pensii”, a spus Daniel Baciu, șeful Casei de Pensii, în exclusivitate la Realitatea Plus. Sporurile vor crește pensiile Creșterea sumei pe care pensionarii o vor primi după recalculare poate fi influențată și de sporuri. În prezent, mulți pensionari nu au aceste sporuri incluse în actualele pensii. În plus, șeful Casei de Pensii a vorbit și despre formula prin care cetățenii români din diaspora pot beneficia de pensie și pe teritoriul țărilor din Uniunea Europeană. „Acest principiu de calcul al pensiilor comunitare este cunoscut, unde există acorduri bilateriale, România are acorduri cu cele din UE, acolo se recunosc reciproc acele contributii sociale si se face un schimb de date cu privire la aceste contributii si acest calcul de pensie comunitare se face prin insumarea contributiilor unui cetatean roman”, spune Daniel Baciu. Se va ține cont de principiul contributivității În ceea ce privește evaluarea dosarelor de pensii, Raluca Turcan a precizat joi că, în curând, va începe a treia etapă de evaluare și că momentan se testează softulcare va fi folosit. „Suntem …

Citeste tot articolul