Tag Archives: cumpara pamant

Ungaria și ungurii cumpără pământurile Ardealului!

Parlamentul României a adoptat în ziua de 7 martie 2014 Legea nr.17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr.268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului. Legea a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 178 din 12 martie 2014. Legea nr.17/2014 a intrat în vigoare la 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, iar normele metodologice au fost emise în termen de şapte zile de la data intrării ei în vigoare. Nu întâmplător, urmaşii celor care L-au răstignit pe Fiul Domnului, cei aflaţi acum vremelnic la conducerea României şi a majorităţii partidelor politice parlamentare, au programat intrarea în vigoare a Legii nr.17/2014 şi a normelor metodologice de aplicare a ei, în Săptămâna Mare, în Vinerea Mare, când în bisericile creştine a fost Denia Prohodului Domnului. Practic, din Săptămâna Mare, în România a început Doliul Naţional! Este pentru prima dată, în ADEVĂRATA ISTORIE A POPORULUI ROMÂN, URMAŞ AL ADEVĂRATULUI POPOR ALES DE BUNUL DUMNEZEU, CARE TRĂIEŞTE ÎN GRĂDINA MAICII DOMNULUI, TERITORIUL LOCUIT CONTINUU DE PESTE 12.000 DE ANI DE NEAMUL SCOBORÂTOR DIN ZEI, DE POPORUL PRIMORDIAL AL GETO-DACILOR, când conducătorii ţării şi parlamentarii au legiferat vânzarea terenurilor agricole din extravilan, fără limită de suprafaţă, începând de la frontiera de stat, către state străine, persoane juridice străine, persoane fizice străine şi la apatrizi. Guvernul Ponta II se grăbeşte să vândă la bucată, cu încălcarea Constituţiei României, părţi însemnate din teritoriul ţării noastre, din Grădina Maicii Domnului, din Vatra Strămoşească, apărată de mii de ani prin jertfele Eroilor Neamului Românesc. Pentru ca să poată vinde rapid, la state străine şi la persoane juridice străine, terenurile agricole din domeniul public şi …

Citeste tot articolul

De astăzi, avem legea prin care străinii pot cumpăra teren în România, pe persoană fizică

Astăzi va intra în vigoare Legea privind vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan. Timp de patru luni, cetăţenii UE persoane fizice au putut cumpăra pământ în România fără nicio oprelişte. Ce trebuie să faci pentru a vinde un teren agricol (update 11 apr, 10:32) Ministerul Agriculturii a elaborat un proiect referitor la normele metodologice privind exercitarea de către ministerul Agriculturii a atribuţiilor ce îi revin pentru aplicarea Legii 17/2014. Acestea vor trebui elaborate în termen de 7 zile de la data intrării în vigoare a legii, adică pe 20 aprilie. Potrivit acestui proiect,în vederea înstrăinării terenurilor din extravilanul localităţilor, vânzătorul trebuie să depună la primărie cererea privind afişarea ofertei de vânzare, însoţită de aceasta şi de următoarele documente: a) o copie a BI/CI/paşaportului vânzătorului persoanã fizică; b) o copie legalizată sau certificată pentru conformitate de către funcţionarii primăriei, a actului de proprietate asupra terenului ce face obiectul ofertei de vânzare (după caz: contract de vânzare- cumpărare, contract de donaţie, proces-verbal de predare–primire, sentinţă/decizie civilă definitivă şi irevocabilă, titlu de proprietate, certificate de moştenitor, contract de schimb, act de lichidare a patrimoniului, altele asemenea). c) extras de carte funciară pentru informare emis cu cel mult 30 de zile inainte de afişarea ofertei, însoţit de extrasul de plan cadastral al imobilului, în sistem de coordonate stereografic 1970, în condiţiile în care terenul este intabulat; d) declaraţie pe propria răspundere, făcută în formă autentică de notarul public sau în formă atestată de avocat în condiţiile Legii nr. 51/1995, modificată, din care să rezulte calitatea de proprietar al terenului care face obiectul ofertei de vânzare şi conformitatea cu originalul a documentelor care însoţesc oferta de vânzare. Totodată, vânzătorul declară pe propria răspundere că a respectat prevederile alin.(2) al art.4 din lege referitoare la terenurile agricole situate în extravilan pe care sunt situate situri arheologice clasate, …

Citeste tot articolul