Tag Archives: cristina stamate

Cum era daca in loc de Stela Popescu și Cristina Stamate, mureau Iliescu și Dragnea?

Dacă în statul real ne mor actorii, cu totul altfel stă situația în statul paralel, unde au loc evenimente mult mai vesele: acolo mor politicieni nocivi pentru România. Astfel, în loc de Stela Popescu și Cristina Stamate, în statul paralel lumea a devenit nu mai săracă, ci mult mai bună, prin decesele lui Ion Iliescu și Liviu Dragnea. ”În statul paralel nivelul de optimism este la cote incredibile în aceste zile”, a povestit Decebal Popescu, un norocos care trăiește în statul paralel. ”Ca să vă faceți o idee, aseară au ieșit în stradă nu 50.000 de oameni, ci 500.000! Și nu ca să protesteze, ci ca să se bucure că au scăpat de doi dintre cei mai nocivi politicieni pe care i-a avut țara asta de la Revoluția din ‘89 încoace.” Tot în statul paralel, licența România TV nu a fost prelungită și postul și-a încetat definitiv activitatea, în timp ce Antena 3 a fost obligată, la fel ca orice circ bucureștean, să nu mai facă emisiuni cu animale, ceea ce înseamnă că Mircea Badea a dispărut și el definitiv de pe micile ecrane. În statul paralel, marele pupincurist își câștigă acum activitatea din cocoțat pe candelabre la diverse evenimente private. Times New Roman

Citeste tot articolul

DETALII IMPRESIONANTE despre CRISTINA STAMATE – Cine ar fi fost BARBATUL pe care ilvisa tot mai des? MARTURISIRI INEDITE

Actriţa Cristina Stamate a murit, luni dimineață, la Spitalul de Urgență Floreasca. Cristina Stamate avea 71 de ani. Cristina Stamate era internată de săptămâna trecută la Spitalul Floreasca pentru investigaţii, după ce i se făcuse rău. In anii ’60, la inceputul carierei, actrita a ramas insarcinata si, dupa un razboi launtric crancen, a hotarat sa faca avort. A luat aceasta decizie din lipsa de informatii si din dorinta de a continua sa-si faca meseria la care visa de cand era copil. La zeci de ani de evenimentul nefericit, protagonista noastra are inca remuscari si le-a marturisit unor apropiati ca e convinsa ca ar fi avut un baiat. VEZI SI: BANCIU, afirmatii INCREDIBILE despre Stela Popescu – „Nu aducem un serviciu lumii în care trăim, pupându-i în c..r pe toți cei care nu merită” | VIDEO “Cristina este una dintre putinele persoane publice care au recunoscut ca au facut o intrerupere de sarcina pe vremea lui Ceausescu. Era tanara, la inceput de cariera si nu se considera suficient de matura sa aiba grija de o alta fiinta. Regretele au inceput insa sa apara la scurt timp dupa avort, iar astazi, daca o intrebi pe Cristina, zice ca e sigura ca ar fi avut un baiat. Viseaza un barbat la 45-50 de ani si crede ca asa ar fi aratat fiul ei”, a declarat o apropiata a actritei pentru wowbiz.ro.

Citeste tot articolul

Iata din ce cauza a murit actrița Cristina Stamate

Veştile rele nu se mai opresc! După ce Stela Popescu a încetat din viaţă, o altă mare actriţă si-a gasit sfarsitul. Actrița Cristina Stamate a încetat din viața în această dimineață, în jurul orei 7.00 Actrița Cristina Stamate, în vârstă de 71 de ani, a ajuns în stare gravă la spital, joi după-amiază. La fața locului, a ajuns și o ambulanță SMURD. Actrița a fost transportată la Spitalul Floreasca din Capitală, acolo unde medicii i-au facut investigații. Artista suferise cu mai mult timp în urmă un accident vascular cerebral. VEZI SI: Stela Popescu a fost fotografiată şi filmată în sicriu. Familia nu a vrut să o acopere pe marea actriţă

Citeste tot articolul