Tag Archives: cristian diaconescu

BOMBA MOMENTULUI. Se pregateste TRADAREA ANULUI pe scena politica

Cristian Diaconescu, președinte al PMP, a spus în ziua de sâmbătă că există posibilitatea ca parlamentari liberali să vină în partidul său. Totuși, acesta subliniază că se va face un triaj. Parlamentarii PNL se mută în PMP? Cristian Diaconescu: Se face un triaj Liderul PMP a fost întrebat sâmbătă, 2 octombrie, dacă este posibil ca unii parlamentari PNL să vină în formațiunea pe care o conduce. „Nu suntem unitate de spalat cariere politice. Evident, nu vreau sa spun ca am tratat cu un dezinteres total eventuala optiune politica a unor parlamentari (…) Se face un triaj, dupa care vedem. Pastrand masura, pot sa va exclud din start politicieni care s-au calificat ca fiind antieuropeni, extremisti, din punctul asta de vedere va spun ca daca el vine, ies eu, Cristian Diaconescu”, a răspuns acesta. De asemenea, liderul PMP a punctat că nu crede în posibilitatea organizării de alegeri anticipate. „Cunosc clasa politica. Nu cred ca s-a nascut inca politicianul care sa le impuna propriilor colegi sa-si dea demisia din Parlament”, a completat Cristian Diaconescu. Ce soartă va avea PNL? Amintim că Dacian Cioloș a acuzat anterior PNL că vrea să guverneze România cu sprijinul PSD. De asemenea, acesta l-a acuzat pe Florin Cîțu că nu a făcut nimic ca premier. Cioloș susținea că premierul „a cumpărat primari liberali ca să ajungă președintele PNL”. „Dacă PNL vrea să își asigure un USL 2 prin sprijinul PSD pentru a fi siguri că nu mai intră în Parlament în 2024, nu are decât să o facă. Cîțu nu a rezolvat nimic din ce și-a asumat ca premier, decât că a ajuns președinte al PNL. A cumpărat primari din PNL cu banii statului. Văd că PNL vrea să aibă un plan de guvernare minoritară sub oblăduirea PSD până intră în irelevanță, pentru ca PSD să …

Citeste tot articolul

Klaus Iohannis, SOMAT sa dea explicatii dupa ce a afirmat că ‘statul a eșuat’

Liderul PMP, Cristian Diaconescu, a declarat, sâmbătă, la Suceava, că preşedintele României ”trebuie să ne spună” cum şi în ce măsură se va implica după ce a afirmat că ”statul a eşuat”, deoarece o simplă informare ce vine de la un asemenea nivel de responsabilitate nu e suficientă. ”Dacă a ajuns la aşa o concluzie, în numele statului român, trebuie să ne spună foarte clar unde şi în ce măsură se va implica, pentru ca o astfel de concluzie să nu devină una operaţională. Statul eşuează greu. Responsabilităţile însă sunt directe şi imediate, începând cu funcţia prezidenţială. Dacă a ajuns la această concluzie, simpla informare a noastră nu e suficientă, din punctul de vedere al funcţiei publice pe care domnia sa ocupă, ci cum se iese imediat dintr-o astfel de situaţie. În anumite zone de decizie publică nu este suficientă numai o evaluare, plecând de la premisa că datele sunt corecte. Preşedintele României este cel mai informat om din această ţară. Această declaraţie nu poate fi lăsată la voia întâmplării”, a spus Diaconescu. Totodată, Diaconescu este de părere că şi Partidul Naţional Liberal, cu care ”cooperează” Klaus Iohannis, ar trebui să-şi exprime un punct de vedere. ”În egală măsură, cei cu care domnia sa cooperează, mă refer la PNL, ar trebui şi dânşii să aibă o părere”, a susţinut el. Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, vineri, condoleanţe familiilor victimelor incendiului de la Spitalul de Boli Infecţioase din Constanţa. El a afirmat că „astăzi, din păcate, statul român a eşuat în misiunea sa fundamentală de a-şi proteja cetăţenii”. „Este o zi neagră, de doliu, pentru naţiunea română. Indiferent care va fi concluzia anchetelor cu privire la cauzele incendiului, cei care au pierit astăzi nu vor mai putea fi aduşi înapoi şi vor lăsa un gol imens în urma lor”, a subliniat …

Citeste tot articolul

Scandalul Cîțu ia amploare. Antecedentele sale penale erau cunoscute la cel mai înalt nivel

Informațiile despre condamnarea suferită de premierul Florin Cîțu în Statele Unite, în urmă cu 20 de ani, sunt cunoscute la cel mai înalt nivel. Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, în prezent președinte PMP, susține că informațiile despre persoanele care ocupă funcții publice importante sunt cunoscute în detaliu. El a comentat incidentul legat de condamnarea premierului Florin Cîțu în Statele Unite, pentru conducere sub influența alcoolului. Potrivit spuselor liderului PMP, la solicitarea certificatului Oficiului Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat (ORNISS), trebuie prezentate și aspectele care țin de antecedentele penale pentru cei care dețin funcții cheie în stat. „Da, într-adevăr, este necesar ca în tabelul care se completează pentru a solicita avizul pentru accesul la informații cu un anume nivel de secretizare să introduci toate elementele care țin de astfel de situații. Sigur, pentru membrii CSAT, într-adevăr, nivelul de detaliere din acest punct de vedere este cel mai înalt, deci pentru cei care au acces la informații care au un caracter de secret la nivel național, în mod evident, sunt foarte multe elemente care trebuie aduse și prezentate, și ulterior verificate de instituțiile statului”, a declarat fostul ministru pentru B1 TV. Informațiile sunt cunoscute în detaliu Cristian Diaconescu a explicat că în anumite cazuri, pentru funcții precum cea de premier, de ministru de Externe sau de președinte al statului, verificările se fac în detaliu. Aceasta deoarece este vorba despre accesul la informații secretizate, atât din spațiul românesc, cât și din cel euro-atlantic. „Pentru că de la un anume nivel, pentru anumite poziții și funcții în stat, cum este cea de prim-ministru, Președinte, ministru de Externe sau în structurile de informații, ai acces nu numai la informațiile secretizate din România, ci și la ceea ce înseamnă date, informații din spațiul euro-atlantic, deci din acest punct de vedere este un anume …

Citeste tot articolul

Fost ministru de externe speriat: “un partid radical-naţionalist va veni la putere în România”

Fostul ministru de Externe, Cristian Diaconescu, consideră că România se confruntă cu un pericol extrem de serios, în contextul înmulțirii cazurilor de mare corupție care zguduie scena politică românească. Cazurile de corupţie din ultima perioadă riscă să creeze “un efect de respingere a clasei politice”, ceea ce ar facilita câștigarea puterii de către “un partid radical-naţionalist, cu pretenţii de suveranitate exclusivă şi având un lider carismatic”, a avertizat, vineri, la RFI, Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe și preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară. Întrebat care sunt implicaţiile politice ale cazurilor de corupţie din ultima vreme, Cristian Diaconescu a explicat: “Dacă mă întrebaţi de semnificaţiile politice, având în vedere că discutăm despre sume foarte mari de bani, discutăm de persoane publice numeroase, care la un moment dat au condus România şi care au pus proiecte în aplicare în această ţară, se poate crea un efect care, încă o dată, nu este nici pe departe imputabil instituţiilor statului, dar la care ar trebui să se gândească mai ales partidele politice: este un efect de respingere a clasei politice. Acest lucru s-a întâmplat în Grecia şi este pe cale să se întâmple în Spania. În Grecia, după regimul coloneilor, trei familii nu numai politice, familii în sensul juridic al cuvântului, au condus viaţa economică, au condus viaţa politică, practic au împărţit puterea în Grecia, poporul s-a revoltat şi pe fundalul unei crize economice, cetăţenii greci au adus la putere o structură politică protestatară. Nimic nu spune că şi în România un astfel de proces se poate întâmpla. Repet, mi se pare un pericol extrem de serios, un partid radical-naţionalist, cu pretenţii de suveranitate exclusivă şi având un lider carismatic poate câştiga puterea, moment în care situaţia o poate lua într-o direcţie pe care astăzi nu o putem prefigura”, a precizat Cristian Diaconescu. – …

Citeste tot articolul