Tag Archives: Cristi Danileț

Pensiile NESIMTITE ale Magistraților

Judecătorii trec la ȘANTAJ: ‘S-a decis ca, în cazul adoptării eliminării pensiilor speciale, să se suspende activitatea’ Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului București s-a întrunit, miercuri, iar în urma discuțiilor s-a decis ca, în cazul în care proiectul de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraților va fi adoptat, va fi suspendată judecarea cauzelor, cu excepția celor urgente. Adunarea Generală a judecătorilor Tribunalului București s-a întrunit, miercuri, pentru a formula un punct de vedere referitor la proiectul de lege privind eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraților. „În cadrul Adunării Generale, judecătorii Tribunalului București, în unanimitate, au agreat să-și manifeste public și ferm dezacordul față de acest demers de natură a afecta grav independența justiției, înțelegând să susțină punctul de vedere exprimat de magistrații ÎCCJ, prin comunicatul de presă emis la data de 18.12.2019”, se arată într-o informare transmisă de Tribunalul București. Judecătorii din cadrul acestei instanțe și-au exprimat susținerea față de protestele grefierilor privind menținerea pensiilor de serviciu. „S-a hotărât ca, în cazul adoptării acestor modificări legislative, să se suspende judecarea cauzelor, cu excepția celor urgente”, mai arată sursa citată. Legea le interzice dreptul la grevă, dar nu pentru revendicări ca cele de acum Acțiunile de protest ale magistraților din această perioadă sunt puse sub semnul întrebării de mai multe voci din perspectiva legalității lor. În criticile aduse, vocile care-i condamnă pe judecătorii și procurorii care au ales să protesteze față de modificarea legilor justiției prin ordonanță de urgență le reproșează că nu cunosc legea. Mai exact, legea care interzice greva în cazul magistraților. Aceeași lege prevede însă și pentru ce se poate sau nu se poate face grevă, iar situația din prezent nu se compară cu contextul în care magistrații au apelat la grevă în ultimii zece ani. Săptămâna a început cu mai multe acțiuni de protest în …

Citeste tot articolul

Discriminare în Justiție LA CEL MAI ÎNALT NIVEL

Iată un fenomen îngrijorător. Când au fost protestele acelea slabe ale magistraților (care trebuie să fie apolitici), acele proteste în care s-au făcut de râs în fața curtii de apel avându-l pe Dănileț ca portavoce, câțiva șefi de instanțe au denunțat circul. Lista celor ce au semnat documentul de denunțare: G4Media: Szep Otto Sandor – președinte Tribunalul Arad Flavius Bradin – vicepresedinte Tribunalul Arad Mariana Vârgă – vicepreședinte, cu atribuții de președinte Tribunalul Argeș Ciprian Tița – președinte Tribunalul Specializat Argeș Ioana Liliana Pocovnicu – președinte Tribunalul Bacău Carmen Domocoș – președinte Tribunalul Bihor Liliana Elisabeta Preda – președinte Tribunalul Bistrița-Năsăud Ildiko Simionescu -vice președinte Tribunalul Bistrița-Năsăud Mihaela Ungureanu – președinte Tribunalul Botoșani Cristina Gabriela Ciolacu – vicepreședinte Tribunalul Brașov Adriana Nicolae – presedinte Tribunalul Buzau Petru Juca – președinte Tribunalul Caraș-Severin Cornelia Iordache – președinte Tribunalul Călărași George Șerban – vicepreședinte Tribunalul Călărași Viorel Gheorghe – președinte Tribunalul Constanța Dragoș Popoiag – președinte Tribunalul Dâmbovița Robert George Florea – președinte Tribunalul Galați Adriana Pencea – președinte Tribunalul Giurgiu Gheorghe Radu – președinte Tribunalul Gorj Laura Sarcină – vicepreședinte Tribunalul Gorj Lorena Tarlion – președinte Tribunalul Iași Loredana Geanina Antonescu – președinte Tribunalul Ilfov Norel Popescu – președinte Tribunalul Mehedinți Crina Mihaela Letea – președinte Tribunalul Prahova Liliana Oprea – presedinte Tribunalul Olt Petrică Gudac – președinte Tribunalul Teleorman Adriana Stoicescu – președinte Tribunalul Timiș Mugurel Adrian Gheorghiță – președinte Tribunalul Vâlcea Daniela Matache – președinte Tribunalul Vrancea Dinu Jelea – vicepreședinte Tribunalul Vrancea   13 bărbați. 17 femei. 56% sunt femei, bărbații fiind în minoritate. Ia s-o vedeți pe următoarea: Lista semnatarilor anti-proteste din Justiţie şefi de curţi de apel, prezentată de stiripesurse.ro: Judecător Liviu Gheorghe Odagiu – președintele Curții de Apel Alba Iulia Judecător Aurelian Gheorghe Mocan – vicepreședintele Curții de Apel Alba Iulia Judecător Adrian Emil Hancaș …

Citeste tot articolul

Cotidianlul.ro: „Procurori nemernici! Să vă fie rușine!”

Articol aparut pe Cotidianul.ro: În 2018, ați ratat 36% din dosarele de la DNA și nu vă crapă obrazul? Și dacă le făceați cu studenții treceau mai multe! Nu vă chinuie faptul că dintr-o sută, treizeci și șase de oameni puteau fi nevinovați pe care i-ați chinuit luni sau ani de zile? Sau treizeci și șase dintre ei erau escroci și criminali pe care i-ați scăpat ca niște procurori gură-cască? Nu vă este rușine să vă acoperiți neputința, corupția și cruzimea cu protestele voastre fără noimă? Știți că sunt interzise de lege și de condiția voastră? Ca să vă demonstrez asta, iau acuzațiile cele mai dure pe care l-ați comis în numele apărării justiției și vi le reproduc. Pot transcrie cîrnați de texte găunoase. Sunt niște bîlbe de gîndire, nimic mai mult! Niște locuri comune de o banalitate descalificantă și ucigătoare intelectual. Niște propoziții cretine fără noimă, care vă descalifică numai pe voi. Ele arată că nu gîndiți, nu aveți argumente și sunteți împinși din spate de un mecanism sau chiar de frica voastră de o justiție independentă. Singura obiecție întemeiată este a doamnei Dana Gârbovan. Dînsa nu este acord cu noua suprapunere a liniilor de carieră din OUG 7/2019. Teoretic, obiecția este corectă. Dar o bandă a procurorilor supravegheată de un șef tot procuror tot bandă rămîne. Un judecător, șef peste procurori (și cu oarecare experiență prin parchete), ne-ar mai putea da o speranță într-o judecată dreaptă a procurorilor care au luat-o razna. Să vă fie rușine că încercați să ne prostiți în față! Vă dați apărători ai statului de drept ca să vă apărați privilegiile, corupția, fraudele, abuzurile sau neștiința de carte. Sunteți gata să puneți umărul la prăbușirea statului român sau la răsturnarea guvernului numai ca să scăpați de cercetarea scheletelor din dulapurile voastre și a abuzurilor comise, …

Citeste tot articolul

‘Danileț a fost recuzat’ – Reacția furtunoasă a judecătorului: ‘Așa că, dragilor, stați liniștiți’

Judecătorul Cristi Danileț reacționează ferm după ce presa a relatat că acesta a fost recuzat pentru opiniile exprimate pe Facebook. Judecătorul spune că evenimentul s-a petrecut acum 10 zile, când în locul lui a fost desemnat un alt coleg să soluționeze un dosar. „Atâta tot”, spune Danileț pe Facebook. „Văd o știre care mă privește: „Danileț a fost recuzat”. Evenimentul s-a petrecut acum 10 zile, când în locul meu a fost desemnat un alt coleg sa soluționeze un dosar. Atâta tot. Știrea a aparut la presa controlata politic cu câteva ore înaintea protestului magistraților pe care am fost însărcinat eu sa îl anunț pe FB. Așa că, dragilor, stați liniștiți. Nu am nimic. Nu mi s-a întâmplat nimic. Maine am de soluționat dosare penale. Și nu îmi închid nici contul de FB, nici blogul. Rămâne cum am stabilit: pentru justiție, până la capăt!”, scrie Danileț.

Citeste tot articolul