crime

Name: Nationalisti.ro
Address: Principala, 1488, Pietroasele, Buzau, 127470, RO

06/10/2014
VIDEO: Viata de lux de dupa inchisoare a Generalului Stanculescu. Cat castiga in cazinou omul condamnat pentru reprimarea Revolutiei
Cu un aer de milionar excentric, intr-un costum gri metalizat, fumand incontinuu si intr-o forma de zile mari, fostul general Victor Atanasie Stanculescu, recent eliberat din puscarie, a povestit cum pariaza in cazinouri ca sa se relaxeze.
Marturisirea a facut-o la Academia Romana, unde a participat, luni, la centenarul Regelui Carol I alaturi de politicieni, dar si de membrii ai Casei Regale. Stanculescu, a fost condamnat la 15 ani de inchisoare pentru reprimarea sangeroasa a Revolutiei de la Timisoara.
Degajat, fostul ministru al Apararii, acum in varsta de 86 de ani, a recunoscut ca are o viata de noapte zbuciumata. Ii place sa mearga la cazinou, atat in Romania cat si in strainatate.
Stanculescu: De ce sa nu merg in cazinou? Am fost si la Monte Carlo la cazinou, am fost si la Londra. Ultima data am fost ieri dupa amiaza. Ma deconectez de viata si de televiziunile care te sufoca cateodata.
Reporter: Cat castigati?

Stanculescu: Sume mici, nu am castigat mai mult de 300 de lei.

Reporter: Ati pierdut sume mari?

Stanculescu: Nu, n-am pierdut niciodata.
Stanculescu ne-a dezvaluit si planurile de vacanta. Spune ca la iarna are de gand sa mearga in croaziera in Caraibe, mai exact in Insulele Virgine.
“Acolo e varul meu. Am planificat mai la iarna, cand vin toti bogatasii americani si eu fiind acolo cu varu-meu, care are o gazda buna… Sper sa fie bine“, a explicat Stanculescu.
Fostul general Victor Atanasie Stanculescu a participat, luni, la un simpozion despre Regele Carol I organizat la Academia Romania. Au fost de fata premierul Victor Ponta sau Altetele Lor Regale principii Radu si Nicolae.
Generalul Stanculescu afiseaza aerul unui om relaxat. Imaginea sa din prezent nu are nicio legatura cu cea de acum 5 luni, cand era purtat intre tribunal si puscarie, cu fes pe cap si pardesiu. Stanculescu a ispasit 5 ani din cei 15 primiti in dosarul Revolutiei de la Timisoara.
El a fost eliberat conditionat. Procurorii au demonstrat ca Stanculescu a facut parte din comandamentul care a inabusit Revolutia de la Timisoara si a exercitat cu “vadit exces de zel” ordinele primite de la Ceausescu. Au murit atunci mii de oameni. – Sursa: Stirile ProTV
19/09/2014
Complicitatea la tortură din 13-15 iunie ’90 îi poate aduce condamnarea lui Ion Iliescu
Agonie și extaz pentru Ion Iliescu în dosarul mineriadei. Decizia definitivă de ieri a CEDO care dă frisoane celor care se știu vinovați va redeschide dosarul penal prin infirmarea unora sau tuturor dispozițiilor procurorilor de până acum. Instanța de la Strasbourg a constatat ieri o încălcare a aspectului procedural privind articolul 3 (interzicerea torturii și tratamentelor inumane sau degradante). Pentru infracțiunea de tortură, procurorii români au scos de sub urmărire în 2009 sau au dat NUP pentru toți inculpații și cercetații, motivând, conform legii românești că faptele nu erau prevazute de legea penală la momentul săvârșirii acestora.
Între timp, mai precis în 17 mai 2010, Marea Cameră a CEDO a dat o decizie care va fi luată în considerare de procurori în cazul infracțiunii de tortură care nu era prevăzută în acel moment ca infracțiune de legea penală. Este vorba de cauza Kononov versus Letonia. Vassili Kononov a adresat o plângere Curţii de la Strasbourg, în care a invocat violarea drepturilor sale protejate de articolul 7 al Convenţiei, considerându-se victima aplicării retroactive a legii penale, pe motiv că actele pentru care a fost acuzat nu constituiau, la data comiterii lor, fapte incriminate de dreptul intern sau de dreptul internaţional.
La 24 iulie 2008, cu o majoritate de patru voturi la trei, o cameră a Curţii (Fosta Secţie a Treia) a pronunţat o hotărâre prin care a constatat că Letonia a violat articolul 7 al Convenţiei şi a decis că petentul este îndreptăţit la despăgubiri în valoare de 30.000 euro, cu titlu de satisfacţie echitabilă. Guvernul leton a solicitat trimiterea cauzei la Marea Cameră.
În hotărârea sa, pronunţată la 17 mai 2010, Marea Cameră a statuat, cu o majoritate de paisprezece voturi la trei, că decizia instanţelor letone de condamnare a petentului pentru crime de război nu constituie o violare a Convenţiei. Motivarea a fost că urmărirea penală și condamnarea lui Kononov de către instanțele din Letonia, bazate pe dreptul internațional în vigoare la data comiterii actelor de care el a fost acuzat nu puteau fi considerate imprevizibile. În concluzie, în momentul în care au fost comise, actele reclamantului au constituit infracțiuni definite cu accesibilitate și previzibilitate suficientă de legile și obiceiurile războiului.
Așadar se pune întrebarea: Ion Iliescu putea prevedea în 1990 că tortura este infracțiune în legile internaționale? Și chiar dacă nu era prevăzută în legislația românească el ar fi putut prevedea că cineva care torturează putea la un moment dat să fie urmărit penal și condamnat pentru aceste fapte abominabile? Răspunsul e în mod clar afirmativ, având în vedere calitatea sa de demnitar.
De altfel pe asta au mizat și procurorii care i-au trimis în judecată pe Vișinescu și Ficior pentru genocid și crime împotriva umanității chiar dacă aceste fapte nu erau prevăzute de legea penală românească la momentul comiterii. Le dorim celor trei octogenari să se împrietenească după gratii. – Sursa: Ziarul Curentul
13/09/2014
Droguri, furturi, crime, Ferentari. Cartierul din Bucuresti unde tiganii isi numara anii de puscarie in locul celor de scoala
Ferentari, cel mai rau famat cartier din Capitala, se afla pe locul 4 in topul celor mai urate destinatii din lume pe care turistii sunt sfatuiti sa le ocoleasca.
Aproape 2.000 de masini au fost furate in Ferentari si 378 de oameni omorati, sustin jurnalistii englezi, care au plasat zona de ghetouri in acest clasament, ingrijorator pentru autoritatile din Bucuresti.
Mizerie, droguri, saracie, furturi si crime – toate au facut din Ferentari un cartier sordid, intrat in primele zece zone din lume in care e mai bine sa nu ajungi niciodata. Topul este facut de ziaristii de la Daily Mail, care au vazut ca in Ferentari, pe orice strada, sunt gunoaie in putrefactie, iar mirosul este insuportabil.
Renumele zonei vine se pare si din faptul ca foarte multi hoti s-au nascut aici si dupa ce dau lovitura se intorc acasa, iar arestarile se fac in Ferentari.
Printre blocurile ocolite de reabilitare, ghenele lipsesc, iar gunoiul se arunca pe geam. Copii de 3-4 ani isi fac veacul printre drogati, betivi si sobolani. In Ferentari adultii se lauda ca au fost la inchisoare mai des decat la scoala, iar generatiile tinere par sa urmeze “modelul”.
Daniel a crescut in Ferentari si ne povesteste ca aici a invatat legile strazii. Politistii spun ca daca ar opri la intamplare cativa locuitori, sigur ar da peste unul sau doi care au fost inchisi. Doru are si el cazier. Agentul care ne-a insotit prin Ferentari il stia de 15 ani.
Despre generatia de acum si cat de periculos e cartierul, barbatul nu vrea sa spuna mare lucru: “Astia de acum: panarame. Sunt niste unii care se drogheaza, pai era aseara unu, dormea in mijlocul gunoaielor, avea o lumanare langa el, mort era, terminat. Si, in plus, nu mai e Ferentariul ce era. Astia dau din gura, beau si se drogheaza, daca te dai la ei fug ca si cainii”.
Ziua e liniste. Ici, colo apar locatari dornici de vorba in speranta ca fac rost de bani.
Ureche a primit ultima condamnarea pentru trafic de droguri. A iesit din puscarie in 2005, dar de droguri nu s-a lasat.
Noaptea in Ferentari e alta lume. Strazile pustii in timpul zilei se aglomereaza brusc. Scartait de roti, manele, grupuri pe la colturi de bloc, ici, colo cate un echipaj de politie. Arestarile cu girofar si trupe speciale in Ferentari sunt deja o obisnuita, iar locatarii din ghetou fac parada de filmulete pe internet.
Daca nu stii pe nimeni, nu poti sa intri, de exemplu, pe Aleea Livezilor: o zona de ghetouri, fara iluminat stradal. Aici se vand droguri spune politia. Masinile intra si ies necontenit iar cine are nevoie de marfa e preluat imediat.
Prin cartier umbla vorba ca multi indivizi care stau pe strada ar face parte dintr-un clan. Si politistii spun ca zona Ferentari este sub puterea Camatarilor – Sile si Nutu – doi dintre cei mai cuoscuti si influenti interlopi din Romania. Statisticile politiei arata ca in Ferentari in ultimul an, au fost 686 de infractiuni, din care 52 de talharii si 567 de furturi.
07/09/2014
Jack Spintecătorul, identificat cu ajutorul testelor ADN. A fost un EVREU polonez
Identitatea criminalului în serie Jack Spintecătorul, din Londra secolului al 19-lea, a fost descoperită după 126 de ani de la şirul de crime care a îngrozit metropola britanică, graţie testelor ADN făcute pe materia organică de pe un şal al unei victime, informează dailymail.co.uk. Acesta a fost un EVREU polonez.

Unul dintre cele mai mari mistere, care le-a dat bătaie de cap criminaliştilor mai mult de un secol şi a fost transpus în numeroase cărţi şi filme, dând naştere unei serii de teorii unele mai bizare decât altele, a fost în sfârşit descifrat, graţie tehnologiilor moderne care permit testele ADN.
Bărbatul responsabil pentru cel puţin cinci crime petrecute în Londra, în toamna anului 1888, a fost identificat în persoana imigrantului evreu polonez Aaron Kosminski, unul dintre cei şase suspecţi anchetaţi la momentul respectiv.
Probele ADN au demonstrat fără dubiu că Jack Spintecătorul este evreul Aaron Kosminski, care a ajuns la Londra la începutul anilor 1880, emigrând din ţara sa natală împreună cu familia din cauza pogromului rus.
Kosminski lucra ca frizer, potrivit documentelor autorităţilor londoneze, şi suferea de o boală mentală, cel mai probabil schizofrenie paranoidă. Documentele medicale ale vremii arată că bărbatul avea halucinaţii auditive şi îl descriu totodată ca fiind un misogin cu înclinaţii patologice spre masturbare.
Descoperirea identităţii lui Jack Spintecătorul, cum a ajuns să fie supranumit criminalul considerat în epocă încarnarea diavolului, a fost posibilă după ce un colecţionar a cumpărat un şal, în 2007, la o licitaţie cu obiecte care au avut legătură cu şirul de crime.
Russel Edwards, un britanic interesat de misterul crimelor de foarte mulţi ani, a cumpărat acest şal, deşi mulţi alţi experţi în seria de crime nu i-au atribuit niciodată vreo importanţă acestui obiect vestimentar.
Edwards a descoperit că obiectul fusese luat de un poliţist care a participat la ancheta crimelor şi oferit soţiei sale. Timp de peste un secol, şalul a rămas în familia poliţistului, în mod suprinzător fără să fie spălat vreodată. Şalul s-a aflat în posesia Muzeului de Criminalistică din Londra din 1991 până în 2007, fără să fi fost testat vreodată pentru urme de ADN sau să fie expus. În 2001, a revenit în familia anchetatorului crimelor din 1888. Cinci ani mai târziu, un test ADN a fost efectuat asupra ţesăturii, pentru un documentar al televiziunii Channel 4, dar rezultatele au fost neconcludente.
După ce a fost cumpărat în 2007 de Russel Edwards, entuziastul criminalist amator a făcut mai multe cercetări pentru a afla provenienţa exactă a şalului. După ce a avut confirmarea că obiectul a fost găsit lângă cadavrul ultimei victime a lui Jack Spintecătorul, în 2011 Edwards a apelat la ajutorul unui expert criminalist şi a efectuat mai multe analize de mare precizie, pentru a identifica existenţa unor eventuale pete de sânge sau alt material genetic pe ţesătură. Rezultatele au fost uimitoare. Expertul a identificat urme de sânge şi de spermă. Cercetările ulterioare au relevat prezenţa ADN-ului îndeajuns de bine păstrat pentru a putea compara probele cu codul genetic al urmaşilor victimei şi a rudelor unora dintre bărbaţii bănuiţi a fi criminalul.
În 2012, anchetatorii au reuşit să găsească o rudă a criminalului, cele mai multe indicii din epocă indicând faptul că frizerul polonez era cel mai probabil Jack Spintecătorul. Rezultatele ADN au confirmat după aproape doi ani de cercetare şi teste că sperma găsită pe şal era a lui Aaron Kosminski, iar astfel misterul a fost desluşit la 126 de ani de la oribilele crime.
Aaron Kosminski avea 23 de ani când a comis crimele şi locuia cu cei doi fraţi ai săi şi cu o soră a sa foarte aproape de locul unde a fost găsită una dintre victime. În ciuda faptului că fusese identificat de un martor ca fiind prezent în locul unde a fost ucisă una dintre femei, poliţia londoneză nu a avut, în 1888, sufieciente dovezi pentru a-l acuza oficial. A fost arestat pentru 24 de ore, iar apoi a fost internat pentru tot restul vieţii sale într-un azil pentru persoane cu boli psihice. A decedat pe 24 martie 1919.
Lipsa unui vinovat în seria de crime a dus la apariţia multor teorii şi suspectarea chiar a unor membri ai familiei regale britanice ca fiind Jack Spintecătorul. Printre numele celebre bănuite a fi autorii crimelor se numără nepotul reginei Victoria, Prinţul Albert Victor, Duce de Clarence, pictorul postimpresionist Walter Sickert, fostul prim-ministru liberal britanic William Gladstone şi chiar scriitorul Lewis Carroll, autorul celebrei cărţi “Alice în Ţara Minunilor”.
31/08/2014
NOUA ORDINE MONDIALĂ
Conceptul de ordine mondială, aşa cum este el cunoscut în epoca modernă, este în criză, avertizează Henry Kissinger, fostul secretar de stat american din timpul administraţiilor Nixon şi Ford, omul care a jucat un rol crucial în politica externă a SUA în perioada 1969-1977.
Libia este în plin război civil, fundamentaliştii islamici construiesc, prin crime şi teroare, un aşa zis Califat în Siria şi în Irak, tânăra democraţie din Afganistan este aproape paralizată, iar relaţia Occidentului cu China este divizată între promisiuni de colaborare şi acuzaţii dure. În tot acest timp, Rusia încearcă să îşi restabileacă influenţa asupra fostului spaţiu sovietic, iar mijloacele prin care face acest lucru sunt cum nu se poate mai dure, după cum o dovedeşte criza de proporţii din Ucraina. ”Ruşii şi ucrainenii sunt aceeaşi naţiune”, a declarat de curând preşedintele Vladimir Putin. ”Partenerii Rusiei ar trebui să înţeleagă că este cel mai bine să nu se pună cu noi”, a continuat Putin, amintindu-le tuturor că Rusia este în acest moment una dintre cele mai mari puteri nucleare ale planetei. “Vreau să vă reamintesc că Rusia este una dintre cele mai mari puteri nucleare. Aceasta este o realitate, nu sunt doar vorbe”, a afirmat Putin. “Ne consolidăm mijloacele militare şi forţele armate. Ele devin tot mai compacte şi mai eficiente în acelaşi timp. Ele devin mai moderne prin furnizare de armament de ultimă generaţie. Continuăm să construim acest potenţial şi vom face astfel şi pe viitor”, a mai spus preşedintele rus.
„Ideea de ordine mondială s-a bazat aproape exclusiv pe concepte ale societăţilor occidentale”
Într-o analiză publicată de Wall Street Journal, Henry Kissinger vorbeşte despre conceptul de „ordine”, aşa cum a fost el înţeles după Al Doilea Război Mondial, despre motivele pentru care s-a ajuns la actuala criză şi despre soluţiile la care ar putea apela marile puteri. De multă vreme, spune acesta, încercarea de a stabili o ordine mondială s-a bazat aproape exclusiv pe concepte ale societăţilor occidentale. Eforturile făcute de americani şi de europeni pentru a stabili regulile universale ale jocului au dat roade din multe puncte de vedere. Mare parte din suprafaţa lumii se află acum sub controlul unor state independente şi suverane. Răspândirea democraţiei şi a guvernării participative au devenit o aspiraţie comună, dacă nu o realitate universală. Reţelele de comunicare globală şi cele financiare operează în timp real.
„Din 1948 şi până la începutul secolului XXI, a fost înregistrat un scurt moment în istoria omenirii în care se putea vorbi despre o ordine mondială incipientă, bazată pe un amalgam de idealism american şi concepte europene tradiţionale asupra ideii de stat şi de echilibru al puterilor. Dar regiuni extinse ale lumii nu au împărtăşit niciodată conceptul occidental de ordine şi l-au acceptat doar în mod formal. Acest lucru devine acum vizibil în criza din Ucraina sau în Marea Chinei de Sud. Ordinea stabilită şi proclamată de Vest este acum la un punct de cotitură”, scrie Kissinger în articolul adaptat după cartea sa, „World Order”, care urmează să fie publicată pe 9 septembrie. Cauzele sunt multiple, crede acesta. În primul rând, Europa a creat o structură, Uniunea Europeană, care transcede statul şi duce o politică externă bazată pe soft-power, adică pe principii care îşi propun maximizarea influenţei fără a recurge la argumente economice sau militare. Dar UE foloseşte ideea de legitimitate fără a o completa cu o strategie şi permite astfel posibilitatea apariţiei unui vid de autoritate, creând un dezechilibru al forţelor de-a lungul graniţelor sale, apreciază fostul secretar de stat. În tot acest timp, părţi din Orientul Mijlociu s-au dizolvat în structuri sectariene sau etnice, în conflict una cu cealaltă, miliţii religioase, forţe armate care violează, după bunul plac, graniţele şi suveranitatea, producând fenomenul unor structuri statale eşuate, incapabile să-şi controleze propriul teritoriu.
Cum ar putea arăta noua ordine mondial în opinia lui Kissinger
O altă problemă este conflictul dintre economia internaţională şi instituţiile politice naţionale, care slăbeşte, de asemenea, în opinia lui Kissinger, scopul comun necesar pentru o ordine mondială. Şi astfel, apare la nivel internaţional un paradox: prosperitatea depinde de succesul globalizării, dar procesul produce o reacţie politică care acţionează adesea împotriva propriilor aspiraţii. Iar al treilea neajuns al actualei ordini mondiale este, după părerea fostului secretar de stat american, absenţa unui mecanism eficient prin care marile puteri să se consulte şi să colaboreze în cele mai importante probleme.
„Căutarea unei ordini mondiale în era contemporană va necesita o strategie coerentă, care să stabilească o ordine în interiorul diferitelor regiuni şi să facă aceste ordini să relaţioneze între ele. Acestea nu sunt neapărat compatibile una cu cealaltă. Triumful unei mişcări radicale poate aduce ordine într-o regiune şi instabilitate în toate celelalte. Dominaţia militară dintr-o singură ţară, chiar şi atunci când aduce aparenţa unei ordini, poate produce o criză în tot restul lumii. O ordine mondială în care statele să îşi afirme demnitatea şi guvernanţa participativă şi să colaboreze la nivel internaţional după reguli prestabilite, trebuie să fie speranţa şi sursa noastră de inspiraţie. Dar progresul înspre acest scop trebuie susţinut printr-o serie de stadii intermediare”, spune Henry Kissinger.
Întrebările la care trebuie să răspundă SUA
El crede că SUA sunt într-un moment la care trebuie să-şi răspundă la o serie de întrebări, dacă vor să joace un rol responsabil în evoluţia viitoare a lucrurilor. „Ce vrem să prevenim, în orice condiţii şi dacă este necesar de unii singuri? Ce vrem să obţinem, chiar dacă nu suntem susţinuţi de niciun efort multilateral? Ce vrem să obţinem sau să prevenim doar dacă suntem susţinuţi de o alianţă? În ce nu ar trebui să ne implicăm, chiar dacă suntem îndemnaţi de un grup sau de o alianţă? Care este natura valorilor către care vrem să ne îndreptăm? Şi cât din aplicarea acestor valori depinde de circumstanţe? Pentru SUA, asta înseamnă să gândească la două niveluri contradictorii. Celebrearea principiilor universale trebuie să fie dublată de realitatea istoriei, culturii şi a viziunii asupra propriei securităţi a celorlalte regiuni”, conchide Kissinger.
Articol de Raluca Ion – Redactor Ziarul Gandul
28/08/2014
Eliberarea Bucurestiului: Jafuri, crime si violuri in capitala Romaniei (I)
Eliberarea Bucurestiului: Jafuri, crime si violuri in capitala Romaniei
Dupa lovitura de stat de la 23 august, o delegatie imputernicita de guvernul nou constituit al generalului Sanatescu este trimisa la Moscova pentru a semna armistitiul cu puterile aliate. Insa, vor mai trece aproape trei saptamani pana cand reprezentantii romani sunt convocati la Kremlin.

Chemati in miez de noapte, sunt surprinsi la un moment dat sa auda la o ora asa tarzie batand clopotele. Si mai nedumeriti sunt de loviturile de tun care incep aproape in acelasi timp cu un spectaculos foc de artificii. Primiti in cele din urma de Molotov, ministrul de externe al Uniunii Sovietice le spune cu adanca satisfactie ca este sarbatorita eliberarea Bucurestiului.
Reprezentantii guvernului roman erau stupefiati. Trupele romane eliminasera contingentele germane din capitala inca de la sfarsitul lunii august si atunci cu ajutorul aviatiei americane. Dar pentru sovietici nu mai conta, ei puteau scrie acum istoria dupa propria lor vrere. Dupa cum a si spus profetic scriitorul Mihail Sebastian, istoria nu face daruri.
Sosirea sovieticilor in Bucuresti
Regimul comunist roman si-a insusit apoi lovitura de stat de la 23 august. Jumatate de secol s-a spus ca a fost o insurectie armata orchestrata de comunisti, sprijiniti de armata sovietica care a eliberat capitala si apoi intreaga tara. De fapt, cand trupele lor au intrat in Bucuresti, nu au mai gasit picior de german.
Corneliu Coposu isi aminteste cum i-a primit pe rusii sositi in capitala pe 28 august ca a avut:
“Am avut ‘onoarea’ sa-i primesc, pentru ca n-a vrut nimeni altcineva! S-au temut! Trebuia sa-i primeasca primarul provizoriu al Capitalei, Dombrovschi. El insa a spus: ‘Eu nu ma duc. Ca pun astia mana pe mine!’ Eram secretar general al Consiliului de Ministri si m-am dus eu, impreuna cu fiica lui Dombrovschi, Nina, care stia ruseste si i-am asteptat acolo, la marginea Colentinei. I-am asigurat ca sunt bine primiti, ca nu vor avea probleme!
Ei n-au tras nici un foc de arma nici in Bucuresti si nici altundeva, pentru ca nemtii erau luati prizonieri de armata noastra. Dar aceasta nu i-a impiedicat sa dea un comunicat a doua zi ca ‘dupa lupte crancene, glorioasa armata sovietica a eliberat Bucurestiul’! A fost un singur mort la ocuparea Bucurestiului, un sublocotenent (sovietic n.red.) care s-a imbatat si s-a impuscat din greseala.”
Trei zile mai tarziu, pe 31 august, a fost organizata intrarea propriu-zisa, Mihail Sebastian scriind in jurnalul sau:
“Defilare de tancuri grele sovietice, pe Bulevardul Carol, sub ferestrele casei unde ne-am refugiat. Spectacol grandios. Oamenii astia prafuiti, obositi, destul de prost imbracati cuceresc lumea. Pe urma un lung sir de camioane cu soldati romani, fosti prizonieri in Rusia, astazi inarmati si echipati, luptand in Armata Rosie. Sunt tineri, veseli, excelent echipati. Se vede bine ca nu vin din lupta. Detasament de parada, care astepta probabil intrarea in Bucuresti. Lumea in strada e inca buimacita. Mari explozii de entuziasm, dar si anumita rezerva.”
Detasamentul la care face referire Mihail Sebastian forma celebra divizie Tudor Vladimirescu, ai carei soldati fusesera recrutati din randurile prizonierilor romani de razboi de la Stalingrad. Cand a avut loc rasturnarea regimului antonescian, cu totii sunt imbarcati in peste o suta de camioane si trimisi grabnic inspre Bucuresti. Sovieticii o vedeau ca o dovada a propriei lor ingaduinte pentru un popor invins. Cat de mare a fost ea se va putea vedea, insa, in anii urmatori.
Speriati, cei mai multi dintre bucuresteni i-au primit cu inima indoita. Desi se mai putea vedea cate un zambet stingher pe ici-acolo, singurii cu adevarat bucurosi erau comunistii. Unii proaspat scapati din inchisoare, precum Gheorghiu-Dej, iar altii suficient de norocosi incat reusisera sa ramana in libertate pe durata razboiului, s-au chinuit sa-i mobilizeze pe bucuresteni incat sa le faca sovieticilor o primire tovaraseasca.
Numai ca, omul de rand nu spera decat ca, prin bunavointa aratata, poate ei la randul lor o vor primi. Cei mai optimisti, dar naivi, se gandeau ca trecusem in tabara invingatorilor.
Un oras sub teroare
Ce a urmat povesteste tot Mihail Sebastian: “Soldati rusi violeaza femei, opresc masini in strada, dau jos pe sofer si pasageri, se urca la volan si dispar. Magazine pradate. Dupa-masa, la Zaharia, au navalit vreo trei si au rascolit casa de fier, de unde au luat ceasornice”.
Pe 2 septembrie mai noteaza ca a vazut: “azi-dimineata o tancheta sovietica fugarind o masina particulara pe care voia s-o confiste. Incidentele de strada continua. Trecatori busculati ca sa dea ceasul. Ceasul e ideea fixa a soldatului rus”.
Si iarasi pe 2 octombrie: “pe cand se intorceau de la teatru unde jucasera 3 spectacole, Nora si Mircea au fost atacati de un soldat rus. Cu revolverul la tampla Norei, le-a luat o suta de mii de lei si… un ceas.”
Satirizand aceasta predilectie a lor, celebrul actor Constantin Tanase a facut celebra epigrama “Rau era cu der, die, dai/Da-i mai rau cu davai ceas/De la Nistru pan’ la Don/Davai ceas, davai palton/Davai ceas, davai mosie/Haraso, tovarasie.” In mai multe randuri a fost arestat, amenintat si moare un an mai tarziu, existand unele suspiciuni ca ar fi fost ucis.
Si scriitorul Barbu Cioculescu isi aminteste de un episod tragic: “Un tip inca mai inalt decat Bonyhadi ii pusese pistolul in tampla, cerandu-i ceasul. Sotia tipase, rusul trasese. Andrei Bonyhadi fusese adus pe scari, cu creierii scurgandu-i-se pe trepte, horcaind, fusese luat cu salvarea, operat. Decedase, in zori. ‘Rusii tai, pe care atata ii iubeai’, se caina vaduva. Dar nu pentru multa vreme. Cineva, de fata aflator i-a atras atentia ca e cazul sa-si tina gura”.
Bonyhadi, un afacerist oarecum celebru, devenise un sustinator al cauzei comuniste dupa 23 august 1944, iar ironia a facut a ca el sa fie ucis tocmai de cei care o intruchipau. Desigur, in numarul din 8 octombrie 1945 al Scanteii se deplangea moartea lui “in urma unui atac miselesc al reactiunii”.
Pe langa el, nenumarati alti oameni au fost ucisi in acele zile. Totusi, aceste intamplari erau doar o mica parte din ce avea sa vina. Mai tragic e ca in urmatorii ani, nu soldatii sovietici se vor murdari de sange. Ii vor lasa tocmai pe romani.
VEZI SI: Crimele comuniştilor evrei comise împotriva românilor în 1940
16/08/2014
CRIMELE COMISE DE EVREI in Gaza amplifica “ANTISEMITISMUL” in Franta
Protest al francezilor faţă de curentul antisemit din ţară
Franţa se confruntă cu un puternic curent antisemit, după ce Parisul a devenit scena mai multor conflicte între manifestanţii pro-palestinieni şi comunitatea evreiască, în contextul confruntărilor dintre Israel şi Palestina, avertizează publicaţia Financial Times.
În urmă cu o lună, la finalul unei demonstraţii paşnice împotriva acţiunilor Iraelului în Fâşia Gaza, confruntările dintre o parte a comunităţii evreieşti din Paris şi manifestanţii pro-palestiniei au devenit violente chiar lângă o sinagogă din capitala franceză. În ziua următoare, câteva sute de demonstranţi pro-palestinieni, înarmaţi cu bări de metal, au atacat o sinagogă şi o băcănie în Sarcelles, o suburbie din nordul Parisului. Acest atact a urmat altor acţiuni de aceeaşi natură, întâmmplate cu doar o săptămână înainte.
În Franţa se află cea de-a doua comunitate de israelieni din lume ca mărime, după cea din Statele Unite ale Americii. Potrivit Societăţii Franceze pentru Protejarea Comunităţii Evreieşti, media anuală a actelor antisemite este de şapte ori mai mare decât în anii ’90.
Ultimele confruntări au atras atenţia liderilor. Premierul francez Manuel Valls a numit „intolerabile“ incidentele recente, adăugând că „atacul asupra unui evreu doar pentru că este evrei echivalează cu atacul asupra Franţei“. Iar liderul comunităţii evreieşti din Franţa, Shimon Samuels, spune că nu a simţit o ameninţare mai mare în ultimele decenii. „Atingem noi limite“, le-a spus Shimon Samuels jurnaliştilor de la Financial Times.
Catalizatorul acestor indezirabile confruntări este, desigur, conflictul din Orientul Mijlociu, alături de frustrarea şi furia pe care acesta o produce în rândul celor 6,5 milioane de musulmani care trăiesc în Franţa – aproape 10% din întreaga populaţie, după datele celor de la FT.

În ultimii 35 de ani, Franţa a cunoscut trei valuri puternice de antisemitism, iar fiecare dintre ele coincide cu escaladarea tensiunilor dintre Israel şi statele vecine, spune Samuels.
Andrew Hussey, care conduce Institutul Universităţii din Londra de la Paris, spune că antisemitismul de astăzi are rădăcini adânci care se leagă de trecutul colonial al ţării. În plus, ura faţă de israelieni a găsit un teren fertil în conştiinţa tinerilor musulmani, pe fondul nemulţumirii lor tot mai mari. „De fiecare dată când un grup se simte ameninţat în Franţa, antisemitismul devine un mijloc potrivit de a-i blama pe alţii pentru lipsa ta de viziune“, spune Hussey.
„La început, am simţit că sunt francez, dar apoi am deschis ochii. Dacă eşti ataşat de ţara ta, însă nu eşti acceptat de aceeaşi ţară, care-i sensul?“, spune Ibrahim, 29 de ani, născut în Franţa din părinţi imigranţi algerieni. Tânărul nu a participat la demonstraţii, însă-i învinuieşte pe israelieni pentru ceea ce numeşte „lipsa de oportunităţi“.
„La angajare au prioritate albii, apoi evreii“, spune unul dintre prietenii săi. „Noi suntem lăsaţi în urmă, alături de comunitatea afro-americană“, continuă altul. „Suntem arabi. Iar arabii nu-i plac pe evrei“, spune, sentenţios, altul.
Conflictul din Gaza a generat incidente care aveau ca sursă antisemitismul şi în alte state din Europa, incluzând chiar Marea Britanie şi Germania. În Franţa, curentul antisemit şi ameninţarea pe care o simt evreii a deternimat peste 1.400 de membri ai comunităţi să plece în Israel, între ianuarie şi martie. Numărul este de patru ori mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. – Sursa: Ziarul Adevarul
12/08/2014
Ce mai zic UCIGASII DE COPII…
Aici aveti o serie de citate ale EVREILOR care par să meargă împotriva minciunilor mass-mediei ce afirma că “Israelului îi pasă de civili și atacul din Gaza este doar încercarea de a ucide teroriști în timp ce Hamas folosește civilii ca scuturi umane.”
Acest articol este bun de raspandit pe Facebook si pe alte retele sociale pentru ca spune mai mult decat o mie de stiri.
Lumea trebuie sa afle cine sunt adevaratii criminali!
(in cazul in care mai preluati articole va rugam sa precizati sursa acestui website cu hyperlink)
12/08/2014
Hillary Clintron sustine GENOCIDUL comis de ISRAEL in GAZA si se plange de “antisemitism”
Intr-un interviu cu propagandistul evreu Jeffery Goldberg, acordat pentru The Atlantic, Hillary Clinton a aratat lumii ca a fost iarasi o curva pentru Israel. Aceasta a luat apararea genocidului comis asupra palestinienilor in Fasia Gaza de evrei si a dat vina pe Hamas cu privire la faptul ca Israelul ucide femei si copii cu bombe si rachete primite de la americani.
Aceasta femeie este o tarfa ordinara, fapt pentru care evreii o pun iar sa candideze pentru presedentia Statelor Unite ale Americii.
Din ziarul Times of Israel:
Former US secretary of state and potential presidential candidate Hillary Rodham Clinton issued a staunch defense of Israel over its conduct of the war against Hamas, placed full ultimate responsibility on Hamas for the deaths of children and other innocent people, and defended Prime Minister Benjamin Netanyahu’s insistence on maintaining security control in the West Bank in the next few years
In an interview published Sunday by Jeffrey Goldberg for The Atlantic, she also urged an “overarching” US strategy to confront Islamic terrorism, equating this struggle to the one the US waged against communism.
07/08/2014
Premierul Israelului despre CRIMELE din Gaza: AU FOST “JUSTIFICATE”
Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a declarat ca mortile din Fasia Gaza, provocate de bombardamentele israeliene, sunt “justificate” si ca Israelul este pregatit sa isi extinda armistitiul din Fasie si dupa incheierea actualei intelegeri, care ia sfarsit la ora 08.00, vineri.

Israelul si-a “exprimat disponibilitatea de a extinde armistitiul in termenii actuali”, a precizat un oficial israelian, referindu-se la termenii armistitiului agreat marti, scrie The Independent.
Moussa Abu Marzouk, lider al gruparii palestiniene Hamas, a reactionat imediat, precizand ca “nu exista niciun acord de extindere a armistitiului”.
Benjamin Netanyahu si-a aparat actiunile in Gaza si a dat vina pe Hamas pentru bilantul mortilor. Bombardamentele intense au fost necesare, potrivit acestuia, pentru a raspunde atacurilor Hamas. “A fost justificat. A fost proportional”, a aratat acesta.
Declaratia vine in contextul in care aproape 1.900 de palestinieni, majoritatea civili, au fost ucisi in cele aproape patru saptamani de bombardamente israeliene.
Netanyahu a declarat ca regreta “fiecare” moarte a unui civil, insa Hamas este responsabil deoarece a lansat rachete din zonele populate.
Luni a avut loc o “pauza umanitara” in bombardamente, solicitata de Israel, in cursul careia palestinienii au incercat sa ajunga la locuintele lor si sa faca rost de mancare.
Marti a intrat in vigoare un armistitiu de 72 de ore, in cadrul caruia fortele israeliene s-au retras complet din Fasia Gaza.
Purtatorul de cuvant al armatei, Peter Lerner, a scris pe Twitter: “Dupa distrugerea a 32 de tunele ale teroristilor, de la ora locala 08.00, armata israeliana va implementa un armistitiu de 72 de ore, de pe linii defensive, din exteriorul Fasiei Gaza”.
01/08/2014
TG. JIU: Un bărbat a scos la vânzare un abajur “din piele de evreu”!
NU VA MAI LASATI MANIPULATI DE MEDIA CONTROLATA DE EVREI!
Mass-media controlata de evrei iarasi minte cu nerusinare. Probabil scopul pentru care o face este ca in ultima perioada romanii si-au dat seama de masacrul comis de jidovi contra palestinienilor si au organizat proteste contra Israelului.
Normal, evreii au decis iarasi sa apeleze la presa pentru a sensibiliza populatia indobitocita si credula. Saracutii de ei.. victime ale Holocaustului… auzi tu… abajur din pielea lor… iti vine sa plangi…
Ultima porcarie debitata cu scopul de a emotiona populatia o puteti afla mai jos:
Antena3 :
Un anunţ cumplit îi oripilează pe oameni. Un bărbat din Târgu Jiu a scos la vânzare un abajur din piele de om. Mai precis, din pielea unei victime a Holocaustului.
Cere cel puţin 20 de mii de euro pe el şi spune că dacă se arată clienţi interesaţi, mai scoate încă două la fel la vânzare. Împreună cu propriul certificat de autenticitate.
Cum era de aşteptat, lumea nu se înghesuie să cumpere. Ba chiar oamenii spun că nu înţeleg cum ar putea fi cineva interesat de aşa ceva. Abajurul pare unul de groază. Iar tragediile omeneşti care îl însoţesc nu fac altceva decât să îi crească preţul.
NOTA: acest video este preluat de la alt post TV, insa si pe Antena1 si 3 modul de prezentare era asemanator.
01/08/2014
EVREU LUNETIST pe Instagram: “Azi am ucis 13 copii palestinieni”
Israel – STAT TERORIST
David D. Ovadia, un lunetist evreu, a postat recent pe Instagram un mesaj unde se lauda ca a ucis 13 copii palestinieni.
Dupa cum vedeti, evreii sunt cu adevarat un popor de curajosi, fiind dispusi sa-si “riste vietile” pentru a masacra acesti copii cu scopul de a proteja “pamamantul primit de la Dumnezeu in Bibilie”.
Este normal asa ceva?
Nu uitati sa cititi si urmatoarele articole:
- VIDEO: EVREII canta si danseaza in timp ce binecuvanteaza obuze pentru a UCIDE COPILASI
- EVREII filmati in timp ce canta de bucurie despre uciderea copiilor palestinieni
30/07/2014
EVREII filmati in timp ce canta de bucurie despre uciderea copiilor palestinieni
La sfârşitul săptămânii trecute a avut loc în Tel Aviv o contra-demonstraţie a ultra-naţionaliştilor evrei împotriva unui miting pacifist care condamna invazia din Fâşia Gaza. Manifestanţii, majoritatea tineri cu steaguri israeliene, au fost filmaţi de un jurnalist local în timp ce cântau cu bucurie despre uciderea copiilor palestinieni şi cereau transformarea Fâşiei Gaza într-un “cimitir”.
Versurile cele mai controversate sunt cele prin care se îndeamnă la genocid: “Ole, ole, ole, mânine nu e şcoală / Nu mai e nici un copil în Gaza”.
Nu este uitat nici parlamentarul israelian de origine arabă Ahmed Tibi. Acesta este fost consilier al fostului preşedinte al Autorităţii Palestiniene, Yasser Arafat, şi membru al partidului Ta’al al minorităţii palestiniene din Israel. “Ahmed Tibi, vreu să ştii / Că următorul copil ce va muri va fi al tău”, este mesajul extremiştilor evrei la adresa parlamentarului, catalogat ca fiind “terorist”.
În altă strofă a cântecului este atacat şi parlamentarul Haneen Zoabi, membru al partidului antisionist Balad.
De la începerea conflictului din Gaza, peste 1.150 de palestinieni şi-au pierdut viaţa, inclusiv 230 de copii, conform ONU. Deasemenea peste 6.700 de persoane au fost rănite. Pe de altă parte, 53 de soldaţi israelieni şi 3 civili evrei au murit.
29/07/2014
Raluca Zenga isi doreste “stergerea Israelului de pe fata pamantului”
Raluca Zenga isi doreste “stergerea Israelului de pe fata pamantului”: “Ce naiba cauta la noi in tara turistii israelieni, acesti monstri care voteaza bombardarea civililor?”
Aflată în concediu la Marea Neagră, Raluca Zenga, soţia fostului portar al clubului Inter Milano şi fost antrenor al Stelei, s-a arătat indignată de comportamentul turiştilor evrei de pe Litoralul românesc, în contextul atrocităţilor comise de armata israeliană în timpul operaţiunilor din Fâşia Gaza, care au făcut deja peste 1000 de morţi, printre care foarte mulţi copii.
Aceasta a postat luni pe pagina personală de Facebook o imagine cu un tată palestinian care îşi duce pe braţe unul dintre copiii ucişi de rachetele israeliene. În comentariul postat alături de fotografia impresionantă, Raluca Zenga se întreabă cum de au devenit românii atât de ospitalieri cu nişte “monştri”.
“Pe plan personal, daca ati vazut astazi o postare a sotului meu, familia noastra se afla acum la un hotel la Marea Neagra... Am avut neplacuta surpriza sa constat ca hotelul este plin de israelieni… obezi, galagiosi, vulgari. Spre dezgustul meu ma intreb ce naiba cauta la noi in tara?! Am devenit asa ospitalieri cu monstrii astia care voteaza pentru bombardarea civililor si se distreaza postand pe Instagram “selfie” de pe colinele din Sderot cu distrugerea apocaliptica din Gaza?!?!”, a scris românca pe site-ul de socializare.
“Ca sa intelegeti ce fel de oameni sunt israelienii (majoritatea) 86,5% NU sunt de acord cu incetarea focului in Gaza… Adica sunt in continuare insetati de sange palestinian… fie el si de prunc… Sunteti niste psihopati dezgustatori, niste calai care pozati in victime… Ceea ce isi doresc aceste bestii este exterminarea poporului palestinian, cu orice pret!”, a continuat aceasta.
Acestea nu sunt primele postări ale Ralucăi Zenga în ceea ce priveşte războiul din Gaza dintre miliţiile Hamas şi Armata Israeliană.
“Am tacut cu amaraciune mai multe zile… Cateodata stau departe de Facebook ca sa nu mai vad astfel de orori intamplandu-se sub ochii nostri, neputinciosi… Dar astazi s-a intamplat din nou ceva atat de absurd, de sinistru, de monstruos… incat nu poate fi ignorat! Israelul infernal a bombardat un teren de joaca… 10 copilasi ucisi pe loc… si apoi si-a continuat raidul catre spitalul Al Shifa! DE CE BESTII SPURCATE ISRAELIENE?! Nu va ajunge cat sange de copil ati varsat?! Va detesta o lume intreaga! Eu personal va doresc o moarte crunta si v-as sterge de pe fata pamantului!”, a mai scris zilele trecute Raluca Zenga.
Acestea sunt doar câteva din luările de poziţie de la începerea ostilităţilor ale româncei stabilite în Dubai. Majoritatea postărilor sunt însoţite de fotografii cu civili palestinieni omorâţi de soldaţii israelieni şi de rachetele lansate de pe mare sau din aer.
Deasemenea Raluca Zenga mai mărturiseşte că rosteşte zilnic câte o rugăciune pentru palestinienii nevinovaţi ucişi în război.
“De cand a inceput sangeroasa si imorala ofensiva israeliana impotriva populatiei din Gaza, mai spun o rugaciune in fiecare seara pentru copiii si oamenii nevinovati din aceasta biata fasie de pamant…“Doamne, fereste copilasii din calea bombelor si rachetelor. Doamne, ajuta-i sa gaseasca adapost din calea macelului si sa scape. Doamne, fa o minune si opreste crimele de razboi si atrocitatile!” Spre tristetea mea Dumnezeu nu pare sa ma asculte, in fiecare zi pier alti copii… Odihneste-te in pace micuta Salma si iarta-ne ca nu am putut face nimic pentru a opri aceste bestii!”, a scris aceasta săpzămâna trecută cu ocazia morţii unei fetiţe din Fâşia Gaza.
În cele 21 de zile de conflict au murit în total 1.088 de palestinieni, marea lor majoritate fiind civili, informează un purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din Gaza. Dintre aceştia 251 sunt copii şi 50 persoane în vârstă. Alte 6.470 de persoane au fost rănite, printre ele numărându-se şi 1.980 de copii şi 259 de bătrâni.
Pe de altă parte, în conflict au murit şi 53 de soldaţi israelieni, cu toate că Hamas susţine că a făcut peste 100 de victime în rândul militarilor, după invazia Fâşiei Gaza.
Raluca şi Walter Zenga, fostul portar al naţionalei italiene, au o relaţie din 2003 iar în 2009 s-au căsătorit şi religios. Au doi copii şi de câţiva ani locuiesc în Dubai.
Zenga s-a afirmat în România, inițial ca antrenor la FC Național București, trecând apoi la Steaua. În vara lui 2005, după ce a fost concediat de Steaua înainte de terminarea sezonului, Zenga a semnat cu Steaua Roșie Belgrad, reușind să câștige o dublă cupă-campionat în Serbia și Muntenegru. A mai antrenat cluburi din Turcia, Italia şi Emiratele Arabe Unite. În septembrie 2007 a fost numit antrenor la Dinamo București, înlocuindu-l pe Mircea Rednic, dar nu rezistă pe bancă decât până în noiembrie 2007. Mai antrenează în ţara sa natală, pentru a reveni în Peninsula Arabică. Din 2013 este antrenor al echipei Al Jazira (Abu Dhabi). Sursa: Frontpress
27/07/2014
VIDEO: EVREII canta si danseaza in timp ce binecuvanteaza obuze pentru a UCIDE COPILASI
Orice parte o privesti a evreului… este mai bolnava ca ultima! In videoclipul de mai jos aveti evrei ce canta si danseaza “vomitiv” in timp ce “binecuvanteaza” obuzele care sunt folosite pentru uciderea copiilor palestinieni.
Ziarele si televiziunile din ziua de azi mint cu nerusinare cu privire la faptul ca palestinienii sunt teroristi. In mod cert, Hamas nu executa acest tip de “dans murdar” in apropierea rachetelor inainte de lansare.
Vedeti si dvs. ce bolnavi si nenorociti sunt evreii:
VEZI SI: CRIMELE COMISE DE EVREI in Gaza amplifica „ANTISEMITISMUL” in Franta
25/07/2014
Atac infiorator in Gaza: Evreii au bombardat o scoala ONU – zeci de morti si raniti
Cel putin 15 persoane au fost ucise si 200 ranite cand obuzele trase de armata israeliana au lovit o scoala ONU din nordul Fasiei Gaza, ce era utilizata ca adapost de palestinieni.

Scoala din Beit Hanoun a fost bombardata joi si potrivit unor surse neconfirmate s-ar fi inregistrat 30 de morti in urma violentelor, scrie Al Jazeera.
Secretarul general ONU, Ban Ki Moon, s-a declarat “oripilat” de atac si a condamnat bombardamentul in care, spune acesta, au murit multi copii, femei precum si personal ONU.
Organizatia umanitara a ONU in Gaza, UNRWA, discutase in prealabil cu armata israeliana si furnizase coordonatele scolii, pentru a putea organiza evacuarea.
“Le-am dat israelienilor coordonatele GPS precise ale adapostului din Beit Hanoun. Incercam sa coordonam o fereastra de evacuare si nu ne-a fost acordata”, a spus reprezentantul UNRWA in Gaza, care a numit incidentul “tragic si ingrozitor”.
Robert Turner, directorul UNRWA, a afirmat ca israelienii nu au emis nicio avertizare inainte de atac: “Acesta este un adapost de urgenta. Locatia a fost transmisa israelienilor. Era o instalatie gestionata de noi, monitorizata ca sa ne asiguram ca ne pastram neutralitatea. Cerem mereu partilor sa se asigure ca civilii nu sunt raniti”.
Israelul a mai atacat scoli ONU, motivand ca aici se ascund palestinieni inarmati, iar ONU a criticat, in trecut, gruparile palestiniene, pentru ca folosesc scolile Natiunilor Unite pentru a ascunde luptatori si arme.
Incidentul de joi este a patra situatie in care un imobil ONU este bombardat de Israel, in cele 17 zile de cand a inceput bombardarea Fasiei. Cel putin 730 de palestinieni au murit si peste 4.500 au fost raniti in aceasta perioada.
23/04/2014
Torţionarul Vişinescu, de la genocid la crime împotriva umanităţii
Torţionarul Alexandru Vişinescu nu mai este acuzat de genocid, ci de crime împotriva umanităţii. Fostul comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat s-a prezentat miercuri la sediul Parchetului General pentru a lua la cunoştinţă schimbarea acuzaţiilor care i se aduc potrivit noului Cod Penal, a anunţat avocatul torţionarului, Dan Petre:
“A fost chemat pentru a i se aduce la cunoştinţă schimbarea încadrării juridice, din infracţiunea de genocid în infracţiunea din Noul Cod Penal, respectiv crimecontra umanităţii “
Pe 3 septembrie 2013 a fost începută urmărirea penală împotriva lui Alexandru Vişinescu pentru genocid, dar potrivit noului Cod Penal, acuzaţiile au fost schimbate. Alexandru Vişinescu riscă detenţia pe viaţă sau închisoare de la 15 la 25 de ani.
Alexandru Vişinescu este acuzat că în perioada 1956-1963, în calitate de comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, a supus deţinuţii politici la condiţii de existenţă inumane. Tratamentele aplicate de fostul torţionar au dus la distrugerea fizică a celor închişi pe criterii politice. Fostul comandant al închisorii de la Râmnic i-ar fi supus pe deţinuţii politici la bătăi şi alte violenţe, i-ar fi lipsit de hrană şi medicamente.
21/04/2014
Genocidul din Rwanda: atunci cand oamenii devin mai rai decat demonii
Acum, în luna aprilie se împlinesc douăzeci de ani de la declanşarea unuia dintre cele mai îngrozitoare genocide pe considerente etnice din istoria recentă. Între lunile aprilie şi iulie 1994, etnicii majoritari hutu din Rwanda au ucis peste 800.000 de oameni, marea majoritate a victimelor aparţinând minorităţii tutsi. Început în capitala Kigali de către bande înarmate de extremişti hutu, genocidul s-a răspăndit rapid în întreaga ţară cu violenţă şi ură nebănuită de nimeni din afara graniţelor rwandeze. Oamenii au fost incitaţi de autorităţile locale şi de guvernul compus din etnici hutu, ca fiecare să hăituiască, să mutileze şi să ucidă orice minoritar întâlnit. Rănile trecutului au fost într-atât de cumplite încât nu au trecut nici astăzi.
Republica Rwanda este una dintre cele mai mici ţări de pe Continentul Negru, fiind situată partea central-estică a Africii. Cu toate că are o suprafaţă mică, Rwanda este bogată în resurse naturale şi are un potenţial economic remarcabil. În ciuda acestor atuuri, ţara a rămas timp de zeci de ani blocată în sărăcie, suprapopulare, guvernată ineficient şi măcinată de numeroase conflicte tribale.
Populaţia ţării constă din trei mari triburi, majoritatea de 84% din populaţie aparţine etnicilor hutu, triburile tutsi compun circa 14% din populaţie, restul de 2% aparţinînd altor triburi insignifiante din punct de vedere demografic. În ciuda faptului că etniile hutu şi tutsi prezintă numeroase similarităţi culturale şi au avut o istorie comună, ura şi rivalitatea dintre cele două etnii este una veche şi atroce. Înainte ca Belgia să transforme în trecut ţinuturile rwandeze într-una dintre coloniile sale africane, triburile tutsi dominau economic întreaga regiune în ciuda faptului că erau o minoritate etnică.
De fapt, în ultimii 500 de ani, ei au i-au dominat inclusiv politic pe etnicii hutu care deţineau pământurile de aici. Când Rwanda a fost colonizată pentru prima oară de către europeni, aceştia au descoperit că indigenii care aveau cele mai multe turme de vite se numeau tutsi, iar cei care se ocupau cu agricultura se autointitulau hutu. Identitatea etnică a rwandezilor era şi încă este determinată tradiţional pe bază patriliniară, care ţine cont doar de etnia tatălui. Deci într-un mariaj mixt dintre hutu şi tutsi, copilul este considerat a fi tutsi, dacă tatăl său este un etnic tutsi. Chiar şi astăzi în Rwanda, etnicitatea individului este trecută pe cardul de identitate al acestuia.
Germanii au fost primii colonişti europeni care au ocupat ţara în anul 1894 şi lor li se datorează într-o oarecare măsură acutizarea urii interetnice de aici.
Aceasta deoarece administraţia colonială germană a studiat caracteristicile rasiale ale rwandezilor şi a decis că etnicii tutsi ar avea mai multe caracteristici fiziologice europene, caracterizate printr-o nuanţă mai deschisă a culorii pielii şi o medie a înălţimii peste cea a etnicilor hutu. Pentru germanii de atunci, aceste argumente au fost suficiente încât să creadă că tutsi sunt mai evoluaţi şi mai inteligenţi, prin urmare i-au responsabilizat pe aceştia punându-i în posturi de conducere peste triburile hutu.
După ce Germania a pierdut Primul Război Mondial, belgienii au preluat controlul Rwandei. În anul 1933, aceştia au întărit diferenţa socială dintre cele două categorii, obligând ca fiecare băştinaş să-şi declare identitatea pentru a avea un control mai mare asupra lor.
Mai mult de atât, autorităţile belgiene au preluat şi continuat modelul administrativ al germanilor şi cu toate că etnicii tutsi reprezentau doar 10% din populaţia ţării, belgienii i-au făcut pe aceştia şefi peste majoritarii hutu. Fapt care i-a înfuriat teribil pe cei din urmă…
Ura a continuat să crească odată cu trecerea timpului. Perioada colonială a ţării a exacerbat tendinţa etnicilor tutsi de a-i oprima pe hutu, creând astfel o stare de tensiune care a explodat în violenţe sporadice încă dinainte ca Rwanda să devină independentă.
O revoltă hutu din anul 1959 a forţat un număr de peste 300.000 de tutsi să fugă din ţară, afectând şi mai mult statutul de minoritate al celor rămaşi. În anul 1961, facţiunile victorioase hutu l-au forţat pe regele tutsi să abdice şi să fugă în exil, după care au declarat ţara drept republică. După un referendum supervizat de ONU în acelaşi an, Rwanda şi-a declarat oficial independenţa pe data de 2 iulie 1962.
Genocidul vine la ora 8:30 dimineaţa
Pe data de 6 aprilie 1994 , la ora 8:30 dimineaţa, Juvenal Habyarimana, preşedintele în exerciţiu al Rwandei se întorcea în ţară de la o întâlnire din Tanzania, când o rachetă sol-aer i-a lovit avionul pe când acesta se pregătea să aterizeze pe aeroportul din Kigali. Nu a existat niciun supravieţuitor.
Preşedintele Habyarimana fusese un etnic hutu care condusese un regim autoritar, regim care a exclus orice etnic tutsi din aparatul de stat. Situaţia se schimbase însă cu un an în urmă, când pe data de 3 august 1993, preşedintele rwandez semnase Acordul din Arusha, un act în urma căruia se angajase pe plan internaţional, că va permite şi etnicilor tutsi participarea la guvernare. Fapt care i-a supărat foarte tare pe extremiştii hutu.
Cu toate că nu s-a aflat cu siguranţă cine a fost responsabil de asasinat, extremiştii hutu au profitat la maximum de moartea preşedintelui. La nici 24 de ore de la decesul acestuia, extremiştii hutu au preluat puterea şi i-au învinuit pe tutsi de asasinarea preşedintelui. A fost motivul care a dezlănţuit o ură atavică, veche de secole…
Uciderile au început în capitala Kigali, odată cu apariţia pe străzi a miliţiilor tribale Interahmwe (Cei ce ucid dintr-o lovitură, într-o traducere aproximativă), compuse din tineri hutu antrenaţi şi susţinuţi de armată. Interahamwe au început masacrul prin blocarea tuturor drumurilor şi şoselelor, astfel încât să nu scape nimeni.
După care au început să intre în casele tuturor locuitorilor capitalei şi să verifice cardurile de identitate ale tuturor. Cei care aveau ghinionul să fie tutsi erau ucişi şi torturaţi. Majoritatea au fost executaţi cu topoare, bâte, macete şi cuţite, deoarece răzbunătorii hutu credeau că cei din triburile rivale nu merită să strici gloanţe pe ei…
În următoarele zile şi săptămâni, străzile capitalei erau înţesate de cadavre.
Pe data de 7 aprilie, extremiştii hutu au început să elimine membrii guvernului şi aparatului de stat. Ceea ce a însemnat că toţi tutsi, ba inclusiv etnicii hutu din guvern care erau moderaţi, au fost decapitaţi sau spintecaţi de vii. Inclusiv primul ministru a avut o astfel de soartă cruntă. Când cei zece soldaţi belgieni din trupele de menţinere a păcii au încercat să-l protejeze pe premier, au fost linşaţi de mulţimea furioasă. Vestea i-a îngrozit atât de mult pe oficialii din Bruxelles, încât aceştia au decis retragerea trupelor din Rwanda.
În următoarele săptămâni, rata violenţelor avea să-şi atingă apogeul. Cum echipele morţii intraseră deja în arhivele de documente şi ştiau unde trăieşte fiecare tutsi, acestea au pornit o sistematică vânătoare de oameni în întreaga ţară. Bărbaţi, bătrâni, copii, femei nu a contat! Toţi au fost măcelăriţi în masă…
Cum gloanţele deveniseră deja rare, majoritatea etnicilor tutsi au fost ucişi cu toporul sau maceta. Unora dintre victime li s-a dat „posibilitatea” de a alege să-şi cumpere glonţul cu care urmau să fie ucise, pentru a scăpa astfel de o moarte lentă şi agonizantă.
În mod cumva neaşteptat, un mare număr de femei hutu au luat parte cu frenezie la ucideri. Un raport post-genocid remis de către African Rights indică faptul că femeile au jucat un rol deosebit de activ în execuţii. Femeile hutu din toate categoriile sociale, inclusiv profesoare, medici sau femei de afaceri au ucis cu cruzime bărbaţi, femei şi copii, în uralele încurajatoare ale extremiştilor de aceeaşi etnie cu ele. Unele femei hutu şi-au ucis victimele strangulându-le sau zdrobindu-le capetele cu pietre, în timp ce altele, consilierele primăriei din Kigali le-au indicat miliţiilor hutu locurile unde se ascundeau refugiaţii tutsi pe care ar fi trebuit să-i adăpostească. Multe surori medicale din Spitalul Universitar din Butare le-au dat miliţiilor şi soldaţilor hutu liste cu numele pacienţilor şi propriilor colegi care erau tutsi. Cu consecinţe uşor de imaginat.
Violul şi tortura ca arme de distrugere în masă
În niciun conflict intertnic recent, violurile şi torturile nu au jucat un rol atât de important precum în genocidul din Rwanda. Prin definiţia-i cumplită, violul sistematic şi planificat pe timp de război, este o armă psihologică teribilă folosită pentru a teroriza şi umili femeile, fetele şi familiile şi comunităţile inamice. În anul 1994 aproape fiecare adolescentă tutsi din Rwanda care a supravieţuit genocidului, a fost violată. Zeci de mii de femei au fost violate în repetate rânduri. Agresiunile sexuale din acest colţ de lume au fost inimaginabile. Şi totuşi s-au întâmplat în realitate…
Au fost mii de femei care au fost violate de câte 100-150 de soldaţi pe rând, până când unele au murit de hemoragii interne, iar altele au rămas cu sechele permanente ale aparatului genito-urinar. Multe fete şi femei au fost torturate cumplit după ce au fost violate, fiind ucise în chinuri. Multor victime li se tăiau sânii sau li se introduceau cu forţa în vagin cuţite, cuie sau cioburi de sticlă…
Homo homini lupus est. Varianta africană
Sute de tutsi au încercat să scape de măcelurile sistematice, refugiindu-se în biserici, spitale, şcoli sau clădiri guvernamentale. Bisericile şi spitelele, care au fost dintotdeauna locuri de protecţie pe timp de războaie, s-au transformat în abatoare umane în Rwanda. Unul dintre cele mai atroce episoade ale genocidului a avut loc între 15-16 aprilie 1994, în Biserica Romano-Catolică din Nyarubuye, situată la circa 100 kilometri de Kigali.
Aici, primarul localităţii, un etnic hutu i-a încurajat pe tutsi rămaşi să se ascundă în interiorul bisericii, asigurându-i că nu va divulga nimănui prezenţa lor. Imediat după asta, primarul a telefonat miliţiilor hutu spunându-le că le-a pregătit „nişte şobolani în altar”. A doua zi a sosit o maşină de teren cu o echipă mică de soldaţi. Masacrul a început cu grenade şi arme automate, dar văzând numărul mare de refugiaţi, soldaţii au pus mîna pe macete şi bâte. Şi aşa, măcelul s-a dovedit obositor, aşa că cei patru soldaţi au făcut cu schimbul, o echipă odihnindu-se în timp ce cealaltă continua să lovească. A durat peste două zile până când miile de tutsi din biserică au fost ucişi. Sângele acestora acoperea nu numai zidurile dar şi tavanul bisericii…
Astfel de masacre au avut loc în toată ţara, un val de intensitate fiind între 11 aprilie şi începutul lunii mai. Pentru a-i umili pe tutsi şi după moarte, duşmanii lor nu au permis ca morţii să fie îngropaţi. Cadavrele au fost lăsate să se descompună în puternicul soare african sau să fie mâncate de câini, hiene şi şobolani. Multe cadavre au fost aruncate în râuri şi lacuri pentru a-i trimite astfel pe tutsi „înapoi în Etiopia”, cu trimitere la o credinţă populară conform căreia tutsi erau străini veniţi din Etiopia.
Mass media locală a jucat un rol foarte important in escaladarea urei interetnice. Cotidianul central Kangura, oficina controlată de extremiştii hutu a răspăndit ura timp de zeci de ani. În luna decembrie a anului 1990, ziarul a publicat chiar o listă intitulată „Cele Zece Porunci ale oricărui Hutu”. Conform acestora, orice hutu care se însura cu o tutsi era considerat trădător, şi toate poziţiile statale şi cele din armată trebuiau să fie deţinute doar de hutu.
O altă tribună a răului s-a dovedit a fi postul local de radio RTLM care răspândea zilnic mesaje de ură şi dispret social. Odată cu începerea genocidului, de la microfoanele acestui post de radio se auzeau zilnic zeci de apeluri pentru „ a tăia copacii cei înalţi” o frază cheie care însemna începerea uciderilor. De la acest post de radio se transmiteau numele celor hăituiţi precum şi adresele unde puteau fi găsţi, numele rudelor şi proprietăţilor acestora.
Tot de la acest post de radio, erau citite triumfător în fiecare seară numele celor ucişi în ziua respectivă. Radio RTLM a fost platforma media care i-a incitat chiar şi pe hutu moderaţi să ia parte la măceluri. Altfel membrii formaţiunilor Interahamwe le dădeau o singură opţiune: să ucidă tutsi alături de ei, sau să fie ucişi pentru trădarea cauzei hutu…
Când tăcerea marilor puteri doare…
Spre începutul lunii iulie, Frontul Patriotic din Rwanda, compus din etnici tutsi care trăiau de decenii exilaţi în Uganda a reuşit cumva să restabilească parţial ordinea în ţară, ajutat şi de faptul că setea de răzbunare fusese ostoită, majoritatea etnicilor tutsi fiind ucişi iar restul fugind la timp din ţară. Armata a reuşit să facă un guvern de coaliţie naţională cu Pasteur Bizimungu un etnic hutu ca preşedinte şi Paul Kagame, un etnic tutsi drept prim ministru. Partidul fostului preşedinte Habyarimana, care a orchestrat crimele a fost scos în afara legii şi a fost adoptată o nouă constituţie care elimina orice referinţă la etnie.
De tristă amintire s-a dovedit a fi reacţia marilor puteri de atunci, în frunte cu Statele Unite, care la acea dată era lider incontestabil mondial, puteri mondiale care s-au abţinut în mod ruşinos să intervină efectiv în Rwanda, mulţumindu-se cu emiterea de comunicate şi declaraţii în care „condamnau profund violenţele”.
Mai mult decât atât, Consiliul de Securitate al ONU a votat în aprilie 1994 retragerea tuturor trupelor de menţinere a păcii din Rwanda, fapt care a aruncat ţara în război civil şi genocid de proporţii nemaivăzute. Trupele franceze care au intrat în Rwanda din Zair în luna iunie şi-au limitat intervenţia la crearea unei zone umanitare în sud-vestul ţării salvând astfel mii de vieţi, dar permiţând în acelaşi timp fuga a numeroşi responsabili de crime împotriva umanităţii. În săptâmânile de după încheierea genocidului, multe figuri proeminente ale comunităţii internaţionale s-au lamentat cu privire la nepăsarea lumii cu privire la atrocităţile care au avut loc.
Declaraţia fostului secretar general al ONU, Boutros Boutros-Ghali este elocventă în această direcţie: „Insuccesul nostru în Rwanda este de zece ori mai mare decât insuccesul pe care l-am avut în fosta Yugoslavie. Asta deoarece întreaga comunitate internaţională era implicată şi interesată de evoluţia situaţiei din fostele ţări yugoslave. Rwanda nu a interesat pe nimeni”.
În luna octombrie, 1994 a fost lansat în Tanzania Tribunalul Internaţional pentru Crime Împotriva Umanităţii din Rwanda. Un an mai târziu, tribunalul a inculpat un număr de oficiali rwandezi de rang înalt pentru implicarea lor în genocid. Dar procesele avansează lent, cu multe victime care refuză să dezvăluie numele torţionarilor. În anul 2008 au fost condamnaţi trei oficiali din armata rwandeză pentru participare la genocid.
Insignifiant pentru cifrele reale ale catastrofei: Pe timpul genocidului, un număr de 6 bărbaţi, femei sua copii au fost ucişi în fiecare oră. Această rată a omorurilor a durat peste trei luni. Există între 300.000-400.000 supravieţuitori ai măcelurilor. Au fost ucişi peste 800.000 de oameni. Între 250.000-500.000 femei au fost violate. Drept rezultat au apărut 20.000 de copii nedoriţi în urma violurilor. Mai mult de 67% din femeile violate au fost infectate cu SIDA. Au rămas peste 50.000 de văduve şi circa 75.000 de orfani.
Mai mult de jumătate dintre copii care au supravieţuit genocidului nu se pot duce la şcoală din cauza sărăciei generalizate şi un număr de peste 40.000 de supravieţuitori au rămas fără case şi adăposturi fiind forţaţi să trăiască fiecare după cum poate. Şi cifrele apărute în urma rapoartelor au fost confirmate de către toţi cei care au studiat şi anchetat genocidul… De Nicu Parlog
CITESTE SI: The Romanians are coming – Vin TIGANII peste REGINA
15/04/2014
VASILE LAVRIC – barbatul arestat pentru ca ar fi ucis si ingropat 3 surori in curtea casei – VIDEO
Vasile Lavric, barbatul din Radauti suspectat ca si-a ucis sotia si pe cele doua surori ale acesteia, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, potrivit unei decizii luate marti de Tribunalul Bucuresti, la propunerea procurorilor.
Decizia instantei, care nu este definitiva, a fost contestata de Lavric la Curtea de Apel Bucuresti.
Trei surori din Radauti care s-au iubit cu acelasi barbat si au disparut cu ani in urma sunt in centrul unei anchete care a fost redeschisa de procurori.
Acestia au gasit cateva oase in curtea individului, care a fost casatorit cu una dintre femei si a facut copii cu ea si cu o sora de-a ei. Anchetatorii au aflat ca suspectul isi batea nevasta si l-au retinut pentru tentativa de omor. Cand s-a vazut incatusat, barbatul a sustinut ca i s-a facut rau si a fost dus cu ambulanta la spital. Omul care ar putea avea legatura cu disparitia misterioasa a celor trei surori are un trecut complicat. A mai fost casatorit de doua ori, iar ambele sotii au murit.
Vasile Lavric pare sa fie cheia cazului complicat al disparitiei celor trei surori din Radauti. Femeile, toate iubitele lui, sunt de negasit de noua ani, si inca de la inceput barbatul a fost considerat suspect. Anchetatorii nu au avut atunci probe care sa il incrimineze insa au redeschis cazul pentru ca au aparut indicii noi.
Vasile Lavric, suspect: “Sunt in Italia”.
Relatia amoroasa dintre Vasile si cele trei surori coincide in mod straniu cu disparitia lor. Cea mai mare dintre ele, Nicoleta a fost sotia barbatului si-au avut un copil impreuna. In paralel, Vasile s-ar fi iubit si cu sora ei mai mica, de 16 ani, Iuliana. Ea este si cea care a disparut prima, ultima data fiind vazuta urcandu-se in microbuzul barbatului.
Cativa ani mai tarziu, in timp ce era insurat cu Nicoleta, Vasile a avut o relatie si cu a treia dintre surori, Ramona, care i-a facut si un copil. In mod straniu, la scurt timp sotia lui, Nicoleta dispare dupa ce amandoi au plecat cu masina intr-o vizita. Cateva luni mai tarziu a disparut si Ramona. Vasile a sustinut mereu ca nu are nici o vina.

“Ma simt nevinovat si nu am avut nici o problema. Ma acuza pentru ca noi de mult timp nu sintem in relatii bune. Nu au disparut de la mine, ci de la mine au plecat”, sustinea Vasile Lavric.
Atunci, in 2005, barbatul a fost suspectat de omor, dar politistii nu au gasit suficiente probe ca sa-i demonstreze vinovatia, mai ales ca Vasile a trecut si testul cu detectorul de minciuni.
Acum, insa dupa noua ani anchetatorii au facut sapaturi in curtea casei, dar si in hala in care Vasile si-a amenajat un atelier auto. Acolo, au gasit mai multe fragmente de oase. Au cercetat apoi microbuzul individului, masina in care tanara disparuta in 1995, cand avea 16 ani, a fost vazuta pentru ultima oara de parinti. Din vehicul au ridicat mai multe probe.
“De la bun inceput am stiut ca-i adevarat pentru ca mai ales Nicoleta a fost o mama desavarsita. Isi iubea copilul, era imposibil sa-l abandoneze si sa nu aiba grija de el. Toate femeile pe care le-a avut, pe toate le-a schingiuit, le-a batut si le-a omorat. Asta e adevarul” a povestit o vecina.
Mai mult, procurorii au aflat ca in 2000, sotia lui, Nicoleta, a ajuns in spital dupa ce a fost batuta crunt de suspect. Motiv pentru care acum el este retinut pentru tentativa de omor, desi sustine ca este nevinovat.
“A doua sotie se presupune, deocamdata, ca a fost lovita in cap. Zice dumnealui ca a alunecat si ca cazut cu capul intr-o margine de soba. Sustine ca nu e vinovat”, a relatat avocatul Ovidiu Dragan.
Convinsa ca individul nu era strain de disparitia fetelor, mama lor a cerut ani de zile cu insistenta anchetarea lui. Femeia sustine ca politistii nu au luat-o in seama.
“M-au batut, m-au dat in judecata, au facut ce au facut si tot ei au castigat, ca eu nu am avut bani sa ma duc prin tribunale. M-au scos afara din politie, ca daca mai vin ma aresteaza, ma baga la beci” a povestit mama fetelor.
Vasile a fost adus de procurori la Bucuresti. Marti, in timp ce se afla in arest i s-a facut rau si a fost dus la spital. Insa medicii spun ca nu sufera de nici o afectiune care sa ii puna viata in pericol.
02/04/2014
Atitudinea antiromânească a evreilor bolșevizați din Basarabia
Separate de România, în urma raptului teritorial din 28 iunie 1940, Basarabia, nordul Bucovinei și Ținutul Herța, au fost ocupate abuziv de Armata Roșie și au fost incorporate la statul sovietic, până în iunie 1941.
Odată cu ocuparea acestui străvechi pământ românesc, un număr de 3. 776. 309 de cetățeni români treceau la Uniunea Sovietică, dintre care 54,49% români, 10,34% ruși, 15,50% ruteni și ucraineni, 7,27% evrei, 4,91% bulgari, 3,31% germani și 5,12% de altă etnie.
Pe acest fond de mare durere resimțită de întregul popor român apare cel puțin bizară aprecierea din Raportul Secretariatului C.C. al P.C.R. din 10 martie 1941:
„Marșul triumfător al eroicei Armate Roșii în Basarabia și Bucovina de Nord, eliberarea Basarabiei și a Bucovinei de Nord de sub jugul capitaliștilor și moșierilor români, întâmpinarea cu un adevărat delir de către popoarele Basarabiei și Bucovinei de Nord a Armatei Roșii glorioase, manifestarea iubirii adânci față de poporul sovietic, Partidul Bolșevic, față de conducătorul și eliberatorul popoarelor, tovarășul Stalin, a avut un avut un răsunet și o influeanță deosebit de mare în masele de la orașe și sate din România.” – CC al P.C.R.
Există multe materiale de arhivă referitoare la situația civililor din Basarabia în intervalul 28 iunie – 3 iulie 1940. Numeroase documente militare, cum ar fi jurnalele de operații, dări de seamă, rapoarte informative, telegrame, etc., și civile (rapoarte administrative, de poliție, jurnale personale) indică participarea unora dintre evreii basarabeni la acțiunile antiromânești și prosovietice.
Cercetătorii care subliniază relevanța acestor documente se referă la acțiuni precum: arborarea steagurilor roșii, manifestări de simpatie față de forțele sovietice, mitinguri de prietenie în cinstea armatei sovietice, ofense aduse însemnelor naționale românești, monumentelor și bisericilor, confiscarea unor bunuri aparținând armatei sau diverselor instituții civile, participarea la acțiunile trupelor sovietice de dezarmare a utilităților și subunităților românești, maltratări de militari români, chiar și asasinate. Se mai arată că aceste acțiuni au fost mai frecvente în localitățile urbane în care populația evreiască era mai numeroasă – Soroca, Chișinău, Bălți, Ismail etc. – sau în satele situate pe rutele de retragere a marilor unități române. Unii istorici argumentează că marele număr de asemenea documente incriminatoare reflectă o realitate istorică: evreii din Basarabia erau antiromâni.
Rapirea_BasarabieiOcupanții au format și instruit celule comuniste formate majoritatea din minoritari. Acestea au fost pregătite din timp și în mod special în vederea împiedicării operațiilor de evacuare a bunurilor aparținând instituțiilor de stat și ale armatei române din Basarabia. Grupurile de minoritari au acționat aproape identic și au avut ca scop: oprierea transporturilor de materiale spre gări prin blocarea străzilor cu mase compacte de așa-ziși demonstranți; refuzul de a afectua transporturi din partea celor care dețineau mijloace de transport; blocarea gărilor și garniturilor trenurilor de evacuare prin orice mijloace, inclusiv folosirea armelor de foc; sechestrarea de bunuri în drum spre gară sau pe peronul gării.
În ziua de 9 septembrie, la Chișinău, colonelul medic în rezervă Cerchez Nicolae, martor la acțiuni aparent dezordonate și fără nici un plan al comitetelor și bandelor de minoritari, declara autorităților romîne la Ungheni, cu ocazia repatrierii: „Imediat ce a plecat ultimul tren de evacuare din acea seară, 28 iunie, din Chișinău, a invadat peronul stației ca scoasă din pământ o mulțime entuziasmată de copii, oameni maturi, care aclamau pe Stalin agitând steaguri și panglici roșii. Se aprinseseră luminile și felinarele de la intrarea stației dinspre Tighina iar mulțimea a crezut că vine delegația sovietică și s-a repezit cu elan și urale și aclamații spre întâmpinare. Copii de 16 – 17 ani, evrei, se agitau nebunește. Delegația sovietică a venit mai târziu, în patru tancuri, după ce se înnoptase de tot”.
La Soroca, evreii înarmați au atacat camioanele Cercului de Recrutare, împiedicând evacuarea. În darea de seamă a acestuia se menționa printre altele: „Al treilea transport în care s-a pus întreaga arhivă a Cercului, toată arhiva Subinspectoratului pregătirii premilitare Soroca și tot bagajul și efectele persoanale ale ofițerilor activi și în rezervă, precum și tezaurul Administrației Financiare Soroca nu s-a putut efectua din următoarele cauze: la ora 14,30 bande înarmate de evrei au trecut malul Nistrului și au înfipt steaguri roșii cu emblema sovietică chiar pe mal pe direcția de acces în oraș; alte două bande de aproximativ 200-300 de evrei înarmați cu revolvere s-au adunat în centrul orașului la poarta Cercului de Recrutare; tot în acest timp au trecut Nistrul aproximativ 3 plutoane de cavalerie sovietică care, înconjurate de bandele de evrei, au pus stăpânire pe Prefectură, Primărie și oficiul P.T.T., iar a patra grupă s-a îndreptat spre depozitul de benzină unde se găsea la alimentare autocamionul al 3-lea. Autocamionului i s-au tăiat cauciucurile și tot conținutul lui a fost descărcat și jefuit”.
Devastarea coloanelor de retragere ale armatei și administrației românești au avut ca scop împiedicarea evacuării depozitelor militare și a averii statului român. Aproape că nu a existat unitate a armatei române care să nu fi fost atacată și să i se încetinească ritmul de marș.
Pe fondul acestor intamplări, regele Carol al II-lea nota la 29 iunie 1940: „ Excese de orice fel ale populației minoritare, mai ales evreii, care-i atacau și-i insultau pe ai noștri, au fost ofițeri batjocoriți, unități dezorganizate”, la 30 iunie: „Incidente, mai ales cu populația evreiască au avut loc pretutindeni. Din această cauză evacuările în multe locuri au fost imposibile, s-au împușcat funcționari, s-au atacat chiar unități militare”. La i iulie: „ Tot aceleași știri asupra exceselor și agresiunilor din partea evreilor și comuniștilor. Ele se fac mai ales asupra ofițerilor care sunt adesea bătuți și degradați”. S-au regele mai nota la 3 iulie 1940: „ Știrile din Basarabia sunt foarte triste. Astăzi a fost ultima zi a evacuării și a fost declarată zi de doliu național. Evreii și comuniștii s-au purtat într-un mod oribil. Asasinatele și molestările mă fac sa mă tem să cred că se jor produce reacții primejdioase”. La 6 iulie : „Știrile din țară sunt îngrijorătoare, purtarea evreilor din Basarabia și Bucovina a fost așa de rea cu ocazia evacuării încât a provocat o reacție și o indignare care se manifestă prin excese, asasinate, devastări”.
Este adevărat și faptul că în momentul ocupației sovietice au existat și români care i-au primit cu bucurie pe sovietici în Basarabia, iar în acest sens regele Carol al II-lea nota la 30 iunie 1940: „Știrile din Basarbia sunt tot mai triste. Din păcate am avut dreptate cu așa numita reorganizare a F.R.N., mulți dintre conducătorii de acolo s-au arătat complet bolșevizați, fiind cei dintâi care au primit cu drapele roșii și flori trupele sovietice.
Făcând referire la aceste violențe și culpa evreilor, în capitolul dedicat atitudinii și acțiunilor manifestate de evrei în timpul evacuării Basarabiei, în raportul final al Comisiei Internaționale pentru studierea Holocaustului, se stabilea încă de la început că: „Un clișeu dominant în istoriografia românească despre perioada 28 iunie – 3 iulie 1940 este cel potrivit căruia evreii din Basarabia s-au comportat vexatoriu față de autoritățile și de trupele române în retragere. Această credință, deși falsă, a fost folosită pentru a justifica acțiunile ulterioare antievreiești ale românilor”.
Deși existența unor multitudini de surse care îi invinuiește pe evrei nu este combătută, în raportul final al Comisiei pentru studierea Holocaustului se pune sub semnul întrebării măsura în care acestea ar fi izvoare obiective.
Este un fapt istoric că, în cursul retragerii trupelor române, grupuri de locuitori sau indivizi de diferite naționalități, inclusiv etnici români din Basarabia au comis acte reprobabile împotriva militarilor români care se cereau condamnate fără nici o indulgență.
Sursa: Napoca News