crime

Afaceristul Adrian Kreiner a fost victima unei tragedii înfiorătoare, potrivit detaliilor dezvăluite de anchetatori conform rechizitoriului Poliției. Conform ultimelor informații șocante, cel puțin cinci persoane – patru bărbați și o femeie – au fost implicate în acest plan macabru.

Potrivit declarațiilor anchetatorilor, suspecții au aplicat o formă de tortură extrem de dureroasă pentru a obține informații despre locul unde se aflau banii și obiectele valoroase.

În noaptea de 5 spre 6 noiembrie, în jurul orei 2:20 dimineața, hoții au părăsit podul casei vecine unde au așteptat, apoi au sărit gardul și au rupt unul dintre grilajele metalice ale gardului vilei lui Kreiner. Doi dintre ei au pătruns în curte, în timp ce cel de-al treilea a rămas în stradă pentru a supraveghea zona. Suspecții au intrat în casă prin garaj și l-au găsit pe Adrian Kreiner în living.

“În locuință, victima a fost legată ferm, mâinile și picioarele fiind legate împreună, într-o poziție care provoacă o autostrângere a corpului, după care era lăsată pe sol într-un mod similar ‘legăturii de tip Arbatachar'”, au explicat anchetatorii.

Această metodă de legare a victimei duce la bombarea trunchiului prin strângerea frânghiilor la spate, provocând o durere extremă și limitând fluxul sanguin, ducând, în cele din urmă, la paralizie.

“Legătura Arbatachar este o formă de tortură cu durere extremă, utilizată pentru a determina victima să divulge locul unde sunt ascunse banii sau obiectele valoroase”, a precizat conducerea Poliției Județene Sibiu în legătură cu această crimă șocantă.

Fiica proprietarului, în vârstă de 23 de ani, a fost cea care i-a surprins pe atacatori, dormind la etaj și trezindu-se cel mai probabil din cauza zgomotelor din casa de la parter.

Înfricoșată, fata le-a oferit atacatorilor întreaga sumă de bani din portofel – 40 de euro și aproximativ 100 de lei. Unul dintre hoți a remarcat mai multe ceasuri de valoare în dressing.

Ulterior, infractorii au furat nu mai puțin de 16 ceasuri în valoare de peste 200.000 de euro, pe care le-au pus într-o geantă cu care veniseră și au căutat în sertarele din dormitor.

“Apoi, atacatorii au fugit din locuință și din curtea victimei prin grilajul distrus al gardului”, a mai precizat procurorul.

Ilie Sitaru, considerat martor-cheie, adus din Timiș în legătură cu uciderea lui Adrian Kreiner, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Se fac demersuri pentru emiterea mandatelor de arestare în lipsă pentru ceilalți trei atacatori. Autoritățile au cerut sprijinul Interpolului pentru a identifica și localiza femeia presupusă că ar fi închiriat locuința în Sibiu, locul unde indivizii s-au cazat timp de trei nopți.

„Acest este un mod de legare a victimei în care șocul traumatic se instalează rapid prin întreruperea fluxului sanguin care conduce la paralizie.

Legătura Arbatachar este o formă de tortură unde durerea este extremă, folosită pentru a determina victima să dezvăluie locul în care depozitează banii sau obiecte de valoare”

Miercuri, 27 septembrie, cu puțin timp înainte de ora 19.00, două echipe de adolescenți se pregăteausă intre pe patinoarul complexului sportiv Mälarhöjdens IP din Fruängen, la sud de Stockholm, pentru un meci de hochei pe gheață. Tocmai își terminaseră încălzirea în parcarea de alături și începuseră împușcăturile. Un 4×4 a demarat în trombă. Aduli, un rapper cunoscut în vârstă de 18 ani, zăcea la pământ ciuruit de gloanțe. „Era un băiat bun și talentat. Nu merita asta”, spunea, în lacrimi, unul dintre prietenii săi.

Câteva ore mai târziu, doi bărbați erau împușcați la sud de capitala Suediei, iar pentru unul dintre ei gloanțele i-au fost fatale. Apoi, o tânără de 25 de ani a murit în zorii zilei de joia trecută în urma unei explozii produse în casa ei, la nord de Uppsala.

Fără precedent în Suedia, acest episod de violențe a provocat moartea a 44 de persoane și alte 88 de victime rănite în cursul acestui an. Douăsprezece din cele 44 de omoruri s-au produs doar în septembrie în 60 de schimburi de focuri sau explozii de bombe.

În contextul acestei escaladări, dreapta, aliată la guvernare cu extrema dreaptă, vrea să rechiziționeze arme pentru a sprijini poliția, relatează cotidianul francez „Le Figaro”.

În plus, Guvernul suedez ia în calcul să mobilizeze armata pe străzi, scrie ziarul britanic „The Sun”, evocând o baie de sânge alimentată mai ales pe fondul creșterii unor grupări infracționale specializate în trafic de droguri precum Kurdish Fox și The Greek.

Rata de condamnare scăzută, unul dintre motivele inflamării violențelor

Nikoi Djane, un fost gangster reconvertit în criminolog, spune că Suedia a alunecat treptat în astfel de violențe începând din 2010, iar locul răspândirii acestui flagel este Malmo, un oraș din sudul țării.

Fostul infractor mărturisește că „a participat la violență” când era mai tânăr – într-o perioadă când situația „nu era la fel de sângeroasă ca astăzi”. Dar violențele de atunci nu degenerau într-un cerc vicios de extindere a crimelor.

De ce s-a ajuns în această situație? Potrivit lui Djane, bandele criminale caută în prezent să devină tot mai mari și să controleze zonele lor de interes, de regulă una pe seama alteia, în timp ce autoritățile suedeze au fost blânde în aplicarea pedepselor, inclusiv a celor legate de crime.

„Rata de condamnare este extrem de scăzută pentru aceste crime, ceea ce a contribuit la continuarea omorurilor”, afirmă el.

„Așadar, pentru fiecare crimă nerezolvată, apar mai multe ținte, ceea ce înseamnă mai multe crime potențiale”, a explică Nikoi Djane.

Cu doar două decenii în urmă, Suedia avea una dintre cele mai scăzute rate de omoruri pe cap de locuitor din Europa. Acum este în frunte, cu de 2,5 ori mai multe decât media europeană, remarcă „The Sun”.

Anul trecut, peste 60 de persoane au fost ucise prin împușcare în această țară scandinavă – cel mai mare număr înregistrat vroedată. În acest an, bilanțul riscă să devină mai grav.

Tot anul trecut au fost înregistrate 90 de explozii și 101 tentative de atacuri cu explozibili, un bilanț egalat deja în acest an.

Copii angajați ca asasini

Nikoi Djane spune că pe vremea sa bandele criminale se așteptau să existe răniți în urma unor răfuieli, dar nu și la consecințe fatale. Acum totul e diferit.

Conflictele s-au extins dincolo de teritoriile bandelor și afectează cetățenii nevinovați, care devin tot mai adesea victime colaterale.

„Codul de a nu ataca familia și oamenii nevinovați a fost încălcat de mult timp”, spune el.

„Un război este în desfășurare. Încearcă să facă rău în orice mod posibil. Dacă nu reușesc, își iau fratele sau prietenul”, explică fostul gangster.

Djane dă ca eexemplu pe un frate al prietenului său care a fost ucis din cauza unei datorii de 1.000 de euro.

„Sunt o grămadă de sociopați care mișună pe străzi. Nu este loc de empatie, altfel u supraviețuiești”, declară el.

Violențele din aceste zile din Suedia nu sunt neobișnuite doar prin intensitatea lor, ci și de vârsta fragedă a celor implicați, unii asasini fiind chiar copii de 13-14 ani.

Datele oficiale arată că jumătate dintre suspecți au sub 18 ani, iar trei sferturi sub 21 de ani.

Bandele angajează copii ca asasini, „furnizându-le arme” și adrese cu ținte, a recunoscut șeful poliției, Anders Thornberg.

Oficialul suedez a mai descoperit că în unele cazuri copiii au contactat bandele pentru a ucide în schimbul unei remunerări.

Sunt „necruțători”, a conchis Anders Thornberg.

Arestările din 1948 îl găsiseră pe Goiciu director al închisorii din Galati. Detinutii care trecuseră pe acolo spuneau că Goiciu nu era român si că se lăuda că e prieten cu Gheorghiu-Dej, activând cu acesta la atelierele C.F.R. din Galati. Or, dacă ceea ce spunea el era adevărat, desigur că Dej îi oferise postul important pe care-l avea, acestui monstru, născut să fie ucigas, care nu avea în constiinta lui decât înclinatia de a chinui si a ucide oamenii.

Cei care îl cunoscuseră la Galati erau îngroziti când auzeau de el. Avea o deosebită plăcere de a ucide si chinui preoti sau fii de preoti si putini dintre acestia, care au trecut prin închisoarea din Galati, au scăpat cu viată din mâna lui. Sunt martori oculari, care au stat în celulă cu un fiu de preot, când acesta a fost surprins de Goiciu prin vizeta usii, în momentul când îsi făcea rugăciunea. Atunci, spun ei, Goiciu a intrat în celulă, l-a lungit pe fiul de preot pe dusumea si l-a zdrobit cu picioarele, până l-a lăsat mort. Era o brută, un tip de proletar cu putere „politică” de care abuza oricând, executând ordinele de distrugere.

Goiciu era deci cunoscut în toate închisorile comuniste ca unul dintre cei mai odiosi călăi si ucigasi. Pe fata lui se citea clar plăcerea sadică de a chinui si a tortura. Zice-se că, în timp ce era el director la Galati, a fost adus acolo Iuliu Maniu, presedintele PartiduluiNational-Ţărănist, pe care l-ar fi chinuit îngrozitor. […]

Revin acum la Goiciu, pe care l-am cunoscut la Gherla si de care mi-a fost o frică si o groază, cum mi-a fost de putini oameni în viată. Nu degeaba a avut el misiunea să chinuiască si să omoare, în închisorile din Galati si Gherla, ce a avut neamul acesta mai bun.

În vara lui 1952, îndată ce a fost numit director, a dat ordin la atelierul de tâmplărie, unde lucram si eu, să se confectioneze câteva carcere si să fie instalate la parterul clădirii mari a închisorii. Acolo puteau fi văzute de toti detinutii; erau pe mâna stângă, cum intrai în clădirea principală si arătau ca niste cutii din scânduri înalte de 2 metri si înguste, încât de abia putea să stea un om în picioare în ele. Li se mai zicea si carcerele mortii.

În 1952, atât Goiciu, cât si locotenent major Mihalcea, seful fabricii, băteau cumplit.

Mihalcea mi-a dat ordin să fac schita unei carcere. Am făcut o schită de 1 x 1 m. La vederea ei, m-a călcat în picioare, apoi a scos metrul si mi-a arătat dimensiunile carcerei: 40 x 40 cm. După ce afost gata, am fost băgat în ea timp de trei zile, ultima zi stând acolo cu încă un detinut.

O, Doamne! Câti detinuti de mare valoare nu au murit în ele! Şi motivul tuturor pedepselor era derizoriu: fie că nu s-a luat pozitia de drepti, cu boneta în mână, când a trecut Goiciu pe acolo, fie că nu s-a strigat „Să trăiti, domnule director” sau că n-ai adunat de pe jos gunoiul, ori că ai frezat cu o mică deviere o piesă, sau că ai pilit-o cu un milimetru mai mult.

Parcă pentru Goiciu, sadismul reprezenta esenta luptei de clasă a proletariatului. Cei pedepsiti nu primeau nici hrană si nici de băut.

Iar unii erau uitati acolo până îi scotea morti sau numai pe jumătate vii.

Când trecea acest călău pe lângă tine, simteai în urma lui, că era ceva ce-l îndemna permanent să tortureze si să ucidă. Am văzut cu ochii mei cum, în curtea atelierelor, acest monstru s-a dezlăntuit chiar si asupra unui ofiter de-al lui, ordonându-i să se culce si să se scoale în fata detinutilor, până ce bietul om, plin de noroi, nu s-a mai putut ridica de jos. Bătăile detinutilor erau foarte frecvente, cu zecile în fiecare zi, unii rămânând schilozi pe viată.

Nu pot uita bătaia aplicată inginerului Secară.

Câtă diferentă între el si directorul Gheorghiu! Unul venit parcă pe lume numai să-si tortureze semenul si să-l ucidă, în numele justitiei comuniste, iar celălalt, să-i mai dea voie să se si reculeagă.

(Dumitru Bordeianu – Mărturisiri din mlaștina disperării)

via VeghePatriei blog

O flegmă în obrazul nostru

Dincă a primit pentru omor doar 30 de ani. Dacă avea 20 de ani, maxim la 50 ieșea liber din pârnaie.
Complicele lui, mai grav, a luat 12.Asta nu e justiție, e un căcat.

Las la o parte mizeria de polițiști, niște trântori și ,, magistrații ” de doi lei. Un glonț pentru Dincă ar scuti statul de cheltuieli inutile cu un monstru. Justiția ne-a mai tras o flegmă în obraz.

Vezi si – Col. Florin Șinca: CUM LUCREAZĂ MAFIA

Colonel Florin Șinca: “N-avem procurori cu coaie”

BUCĂTARUL PEDOFIL. CONSILIER LOCAL DIN PARTEA PSD!

Discurs incendiar al Col (r) Florin Șinca despre starea MAI în 2022: Angajați fripturiști, pensați, oportuniști, nepoate. Comanda e pe pile, pe bani, pe LOJI

Colonel Florin Șinca: “La noi, în Europa și în lumea largă se înseilează un nou regim. N-are mamă, n-are țară. N-are doctrină, n-are principii, dar are legi, actori, planuri, strategii, bani la greu”

Col. Florin Șinca: Unde sunt bărbații, zmardoii cu BMW, foștii mei colegi, ajunși la vârsta maturității în Servicii, în Poliție, Justiție, în Jandarmerie?

Colonel Florin Șinca: “Batjocorirea ordinului. Astăzi puterile statului au decredibilizat ordinul, dispoziția, autoritatea, încât la o adevărată stare de urgență, calamitate ori război, va fi haos generalizat!”

În 21/23 ianuarie 2021 s-au împlinit 80 de ani de la așa zisa „rebeliune” legionară, în fapt lucrarea mârșavă și premeditată a generalului Antonescu de a confisca sau elimina Mișcarea Legionară din viață publică a României. Încercând inițial să preia conducerea Mișcării înlăturându-i ierarhia și reorganizandu-i structura, va eșua rapid ciocnindu-se de rezistență legionarilor că de un zid de granit. 21-23 ianuarie 1941 reprezintă începutul prigoanei antonesciene, una mai sângeroasă decât a sceleratului Carol, iar legionarii căzuți în aceste zile sunt primii martiri ai acestei prigoane. Rândurile lor vor crește constant pe durata dictaturii Antonescu ingrosandu-se atât cu jertfele din temnițe, cât și cu viețile legionare secerate pe front în batalioanele de reabilitare de la Sărată sau cu cele încheiate prematur într-un exil ostil și primejdios.

Evenimentele petrecute în acel ianuarie de tristă amintire ne sunt cunoscute atât sub înfățișarea lor schimonosită din toată propagandă lui Antonescu, preluată că atare și utilizată cu succes mai apoi de regimul comunist, cât și din mărturiile camarazilor legionari care le-au așternut pe hârtie pentru o istorie adevărată a neamului care încă așteaptă să fie repusă în drepturi. Nu voi insistă asupra derulării evenimentelor, dar va îndemn cu multă căldură să reluați măcar una din cărțile legionare pe subiect (Horia Sima, Mihail Sturdza, Nicu Iancu, Blanaru-Flamura etc). Mă voi opri în schimb asupra unor aspecte mai puțîn cunoscute ce reies din ziarele acelor zile. Pentru că subiectul e atât de amplu și nu poate fi tratat corespunzător în cuprinsul unui articol de revista, mai voi limita la două subiecte principale: numărul și identitatea victimelor și atitudinea Bisericilor față de „rebeli”. Evident ziarele consultate nu sunt legionare, dar faptul că relatează la cald evenimentele (desigur în favoarea regimului Antonescu) reprezintă un atuu. Ulterior propagandă Antonescu a publicat niște volume catastrofale despre „rebeliune”, care culmea, încă se mai tipăresc și vând în librării și anticariatele României („Pe marginea prăpastiei” vol I și II). Cu durere trebuie să menționez că ministrul secretar de stat pentru propagandă a fost Nichifor Crainic, același ticălos care îl batjocorea pe Căpitan în paginile revistei sale imediat după miselescul asasinat din 29/30 noiembrie 1938.

Așa cum bine șțiți, toți cei căzuți în zilele de 21-23 ianuarie 1941, evrei și români, au fost atarnati în corpore, pe nedrept, de Antonescu, în cârca Mișcării Legionare. Comunismul i-a preluat integral discursul și atitudinea la adresa legionarilor astfel că și astăzi, la 80 de ani distanță, Mișcarea continuă să fie considerată responsabilă atât pentru „rebeliune” cât și pentru victimele și distrugerile suferite de țară în timpul ei. O mare mizerie politică ce a fost transformată în adevăr istoric. Să ne înțelegem, nu afirm și nu pot afirmă că legionarii nu au omorât niciun om în acele zile. Nu am datele necesare și dincolo de asta, faptul în sine mi se pare improbabil. Atacați și împușcați din toate direcțiile, cu siguranță că în unele cazuri au ripostat, erau în legitimă apărare și aveau tot dreptul să o facă. Dar de aici până la asasinatele dubioase și macabre de la Jilava, de la împușcarea cu sânge rece a populației civile și până la jefuirea magazinelor evreieșți sau româneșți, e un drum lung și total străîn de Mișcare.

Numărul victimelor

Ce m-a intrigat întotdeauna în legătură cu victimele Rebeliunii a fost numărul și identitatea acestora. Dacă identitatea victimelor evreieșți se cunoaște bine, identitatea românilor rămâne în mare parte un mister. Pentru ei nu a existat și nu există nici în prezent o comemorare anuală, nu apar niciodată revendicați memorialistic nici de rude nici de instituțîi, nu au niciun monument care să amintească de moartea lor nedreaptă și violentă. Așadar câți au fost oamenii secerați de gloanțe la rebeliune și cine erau ei?

Horia Sima descrie foarte clar atât cronologia cât și contextul întregii situații de la 21/23 ianuarie în „Era Liberatii volumul II”. Legat de numărul morților și de zonele în care s-au pierdut cele mai multe vieți omeneșți Comandantul notează: Spre seară focul a încetat și atunci am aflat îngroziti de masacrul de pe străzile Capitalei. Mormane de cadavre zăceau în Piață Teatrului Național, la Telefoane, pe Calea Victoriei, la încrucisarea cu Bulevardul Elisabeta, la Palatul Poștelor. 800 de vieți omeneșți au fost secerate de mitraliere. Desigur mărturia lui nu este singulară.

Pe de altă parte presă de la începutul lunii februarie 1941 prezintă o statistică foarte interesantă despre numărul morților și răniților și despre meseriile acestora. O prezentăm integral atașată acestui material. De aici reiese clar pentru Bucureșți la dată de 2 februarie 1941 un număr de 236 morți dintre care 118 evrei (și evident 118 români, puțîn neverosimilă perfectă egalitate). Cifrele rămân neschimbate pentru Bucureșți, iar la jumătatea lui februarie se anunță și bilanțul pentru restul țării: 117 morți și 73 răniți. Cu un total general de 374 morți și 380 răniți (ciferele sunt iarăși suspicios de apropiate).

Identitatea victimelor – legionarii

Dintre legionarii căzuți în zilele „rebeliunii” cunoaștem foarte puține nume. Cu siguranță au căzut mult mai mulți, dar prigoană dezlănțuită odată cu „rebeliunea” a făcut că numele lor să nu apuce a fi înregistrate de memoria legionară și să nu ajungă până la noi. În plus, Generalul Antonescu avea interesul de a prezența poporului un număr cât mai mic de morți din rândurile legionarilor și unul cât mai mare din rândul populației civile „asasinate de rebeli”. În toate comunicatele către țară generalul insistă asupra faptului că armata a avut ordin să nu tragă decât în „rebeli” și numai în legitimă apărare (desigur ordinele transmise de general direct către armata arată diferit). Așa justifică de pildă împușcarea comandantului legionar Victor Silaghi căzut chiar la începutul „rebeliunii”, un nume extrem de sonor în Legiune, despre a cărui moarte aflase rapid întraga țară. Un număr mare de nume legionare vehiculate ulterior că victime ale rebeliunii i-ar fi contrazis comunicatele către țară și ar fi întors balanță în favoarea legionarilor. De aceea mare parte din victimele „rebeliunii” au rămas și azi o statistică lipsită de identitate.

Ploieșți. Să revenim la Victor Silaghi, de departe cel mai cunoscut legionar căzut la 21/23 ianuarie 1941. Comandant legionar, avocat și doctor în drept la Roma, născut în 1906 la Satu Mare, era fiul preotului greco-catolic Isidor Silaghi. Era membru al Legiunii de la înființarea ei, cu grand de comandant legionar din 1932. La momentul asasinării era directorul general al Asigurărilor Sociale și șeful organizației legionare Prahova. În dimineață zilei de 21 ianuarie 1941 Silaghi se află la Bucureșți unde află cu stupoare alături de toată conducerea structurilor Mișcării că peste noapte Antonescu a schimbat din funcție toți prefecțîi legionari și a dat ordin armatei să ocupe instituțiile și să pună la conducerea lor militari. Acțiunea lui Antonescu era pe lângă mișelească și perfect ilegală, prefecții neputând fi numiți sau revocați prin ordin militar, ci numai Decret semnat de conducătorul statului, decret care devenea activ după plublicarea lui în Monitorul Oficial. Așadar, vanazand ce se petrece la Bucureșți, Victori Silaghi pleacă de urgență la Ploiești unde descoperă că armata era stăpână deja pe Prefectura și alte instituții. Adunând legionarii și incolonandu-i pe rânduri de câte 3 pornesc neinarmati, în marș, spre Prefectura. La încercarea coloanei de a intrat în clădire se deschide foc fără somație. Cade primul rând de trei: Silaghi împușcat moral în inima, Costică Dumitrescu împușcat în omoplat și în mâna (va supraviețui) și Badea Popescu împușcat în cap.

Badea Popescu era șeful FDC Prahova, student anul I la Facultatea de Drept, participant la revoluția legionară din 3-6 septembrie 1940. Rănit atunci în drum spre ocuparea postului de Radio Bod, Popescu a fugit imediat din spital după ce a aflat că asasinul lui Lucian Caramlau se ascundea la Sfântul Gheorghe și așa rănit cum era a încercat să îl captureze. Badea Popescu va muri la spital în seară zilei în care a fost împușcat, după ce a primit Sfânta Împărtășanie. Ultimele lui cuvinte au fost „Aveți grijă de Horia!”.

Silaghi și Popescu sunt primii morți ai „rebeliunii”. Așa cum spuneam, Silaghi era o mare personalitatea legionară. Moartea să petrecându-se chiar la începutul evenimentelor apucă să fie mediatizată (ziarul legionar „Cuvântul” publică și un necrolog al lui în 23 ianuarie, revista constantena „Biruitorii” scrie chiar în 22 ianuarie despre împușcare lui și a lui Badea Popescu). Din aceste motive Victor Silaghi este singurul legionar asasinat la „rebeliune” a cărui moarte este explicată ulterior în presă de Ministerul de Interne: Ministerul de interne desminte zvonurile puse în circulație, după care legionarul Victor Silaghi ar fi fost omorât la Ploieșți de către iudeo-francmasoni. Legionarul Silaghi a atacat în fruntea unei cete de rebeli în dimineață zilei de 21 ianuarie perfectura Ploieșți, căutând s-o ocupe forță. Garda militară care păzea prefectura l-a somat să se oprească. Nesupunandu-se somatiunii, garda a tras doborând pe Silaghi și încă trei rebeli. Cu această ocazie repetăm că, pe tot timpul rebeliunii armata nu a provocat pe nimeni, nici sub formă și n-a făcut uz de armă decât când a fost atacată și numai în scopul de a se apară. („Gazeta Transilvaniei”, 6 februarie 1941).

Bucureșți. În măcelul de la Palatul Telefoanelor (descris foarte clar de Horia Sima) cad secerați de mitraliere legionarii Aurelian Mandrila și Vasile Bodea (doar pe ei îi știm cu numele). Vasile Bodea era de loc din Mănăstirea Humorului, licențiat în drept, nu participa la manifestații și nici nu încerca să ia cu asalt vreo instituție. Mergea spre casă de la Piață Română în direcția Liceului Lazăr. Din păcate, luând-o pe Calea Viictoriei a fost secerat de cuibul de mitralieră de pe Palatul Telefoanelor. A murit îmbrăcat în suman și în costum popular bucovinean.

Aurelian Mandrila fusese șef al FDC Câmpulung, depusese legământul pe Rarău sub conducerea lui Dimitrie Leonties, era student la Facultatea de Drept din Iași, arestat în Prigoană cea Mare, prezent la revoluția de la 3-6 septembrie 1940, membru al „Gărzilor Incazarmate”. Mandrila cade în 22 ianuarie, iar familia îl caută ani de zile fără succes. Iată mărturia lui Leonties: Nu te-am îngropat noi, în cântece, la locul nostru de onoare, în salve de pistoale. N-am mai putut. Ne-au înghiţit închisorile negre și surghiunul nesfârșit de dureros. Tu eșți mereu în sufletul nostru, că o pildă de iubire nestrămutată de Legiune! Eșți prezent în veșnicie! Patru ani după aceea bătrânul tău tată te-a căutat mereu pe toate meleagurile, fără să te găsească… Ce pildă de neuitat… Când a auzit dela mine totul, n-a mai zis nimic, s-a întors de unde a venit, cu umerii mai gârboviţi, cu părul mai albit… Pierduse tot ce putuse să piardă mai scump. Mai mult ce se mai putea? Mut, s-a dus spre Ţară… Ce să mai piardă timpul acolo. Singurul lui copil, mândria și nădejdea bătrâneţelor lui zăcea într-un mormânt comun din Bucureșți, neștiut de nimeni, fără flori la căpătâi, poate fără cruce… Răsplata că-și iubise Ţara că puţini din lumea asta… Răsplata pentru o dragoste nemărginită de Neam și Legiune… („Dacia”, Rio de Janeiro, decembrie 1957).

Rădăuți. Potrivit profesorului Florian Bruja („Extremă dreapta în Bucovina”) aici ar fi căzut 9 victime în ziua de 23 ianuarie 1941. Dintre aceștia 6 legionari și 3 evrei. Nu avem nume pentru niciunul dintre ei.

Vatra Dornei. Profesorul Bruja menționează un mort legionar la Vatra Dornei în seară zilei de 22 ianuarie 1941. Un grup de legionari ar fi atacat instituțiile – Poliție, Primărie, Poștă – armata a ripostat și astfel a cazul Ilie Costea adjunctul organizației legionare locale.

Alba Iulia. „Rebeliunea” s-a soldat cu doi morți, ambii în centrul orașului. Prim procurorul Eugen Hanza moare în 21 ianuarie aruncat de la etajul Chesturii Poliției care era ocupată de legionari. Hânza era unul singur, legionarii era peste 100. Din moment ce i-au permis să între, nu înțeleg de ce ar fi dorit să îl omoare și încă arucandu-l pe fereastră spre îngrozirea tuturor localinicilor. În 22 ianuarie sosesc la Albă grupuri de legionari din județ și încearcă să rupă cordoanele de soldați spre a întră în piață orașului unde un grup de legionari se aflau sub pază militară. În această lupta cade împușcât mortal țăranul legionar Florian Luca din Cricau.

Suceava. Aici știm că în total au fost doi morți. Pe unul dintre ei îl menționează și Dumitru Oniga (el însuși rănit în timpul „rebeliunii”) doar cu numele de familie Reguș. Am reușit să îl identific în persoană lui Ștefan Regus, născut la 1910 în Ipotești/Suceava, student la Facultatea de Drept. Potrivit mărturiilor familiei citată de un site în memoria eroilor comunei Ipotești, Regus ar fi fost împotriva legionarilor – despre care rudele susțîn că l-ar fi și împușcât în timp ce Regus participa la luarea cu asalt a Primăriei, decedând la spital în 22 ianuarie. Versiunea acesta nu poate fi corectă. Primăria era ocupată de armata, nu de legionari. Dacă el încerca să ia cu asalt Primăria nu era de partea armatei…

Brăila. Potrivit Comandantului Horia Sima (Era Libertății vol ÎI) la Brăila 11 legionari ar fi căzut în 21 ianuarie 1941. Din păcate nu cunoaștem numele niciunuia dintre ei:

Trebuie să spulberăm și legendă că Generalul Antonescu, dacă n-a avut succesul așteptat din prima zi a „loviturii”, această se datorează faptului că „nu vroia să verse sânge”. Contrarul e adevărat. El dăduse ordin că acolo unde se întâmpina rezistență la ocuparea clădirilor publice, să se întrebuinteze forță, tragând fără milă. Ordinele erau categorice. La Brăila, Prefectura era ocupată de legionari. Armata a tras în ei și 11 tineri legionari au plătit cu viață rezistență lor la uzurparea antonesciana.

Câteva lămuriri asupra prefectului legionar de Iași, Alexandru Ventonic a cărui moarte prin sinucidere este plasată în „perioada rebeliunii”, că urmare a descoperirii unor afaceri necurate și trădării făcute de tatăl sau împotriva Legiunii. Aceste informații se găsesc pe internet cu indicarea unor mărturii evreiești, dar parțial și în unele cărți legionare (ex. „Memorial Legionar”, Madrid 1960). Alexandru A. Ventonic, medic, născut în 1904 la Iași, era fiul comandantului legionar Alexandru Ventonic prezent alături de Căpitan de la înființarea Legiunii. Recent am descoperit în presă vremii („Bună Vestire” 6 ianuarie 1941) că Alexandru Ventonic a murit de fapt în 5 ianuarie 1941: Moartea neașteptată a camaradului dr. A. Ventonic, prefectul jud. Iași. Duminică seară a încetat din viață în locuința să camaradul dr. Sandu Ventonic, prefectul județului, fiul camaradului comandant legionar Alexandru Ventonic. Dr. Sandu Ventonic era unul dintre tinerele elemente ale Mișcării Legionare din județ. În calitate de prefect a izbutit să rezolve o serie de grele probleme reclamate de actuală situație. D. Horia Sima, Comandantul Mișcării Legionare a transmis o telegramă de condoleanțe indureratei familii. Corpul defunctului a fost mai întâi depus la sediul legionar din Râpă Galbenă, iar în cursul zilei de ieri a fost depus în Capela Mitropoliei. Pe dinaintea catafalcului au defilat toți legionarii din Iași și un numeros public. Înmormântarea va avea loc miercuri 8 ianuarie, ora 12. Amploarea funeraliilor și depunerea trupului fix la Mitropolie mă fac să păstrez niște rezerve asupra cauzei morții. Totuși formulările din articol și neprecizarea detaliilor referitoare la felul în care a murit pot indică sinuciderea. Trădarea tatălui nu se verifică prin nicio sursă legionară contemporană sau ulterioară momentului și nici legăturile de afaceri cu evreii. Singură mențiune în acest sens este chiar pe dos. Comandantul amintește în „Era Liberatii vol I” de unele abuzuri comise de prefecții legionari dând exemplu chiar pe Sandu Ventonic care a interzis încărcarea cu marfă a unor vagoane pe motiv că proprietarii mărfurilor era evrei. Abuzul ajuns în față autorităților este sancționat imediat atât de Comandant cât și de restul Consiliului de Miniștri. Cert este că Ventonic nu are nicio legătură cu „rebeiunea” și că la 80 de ani distanță de la moarte, mormântul sau se păstrează în Cimitirul Eternitatea din Iași.

Identitatea victimelor – nelegionarii

Totalul victimelor evreiești se ridică potrivit Federației Comunității Evreiești din România la 123 persoane. În tabelul nominal care conține numeroase date de identificare (nume, prenume, vârstă, funcție etc), apar și 3 asasinați în provincie (posibil cei 3 evrei asasinați la Rădăuți?) și 4 cadavre neidentificate cu mențiunea „incinerat la Cenușă”. Toate trupurile identificate au fost înmormântate în Cimitirul evreiesc Sefard Giurgiului și în Cimitirul evreiesc askenaz Filantropia.

Din rândul armatei știm că au fost în total 21 de victime, 17 în București și 4 în țară. Pentru militarii căzuți la București Generalul Antonescu a dat dispoziție să se facă funeralii naționale în dată de 27 ianuarie. Ceremonia a avut loc în Piață Victorie la ora 15 și sicriele au fost înălțate acolo pe un catafalc. Slujba a fost oficiată de Patriarhul Nicodim înconjurat de un mare sobor de preoți. Generalul a rostit un discurs foarte interesant la finalul slujbei și a decorat „post mortem” în numele MS Mihai I pe toți cei 17, cu „Virtutea militară” şi „Steaua României eu spade”. Un fragment din discurs: De aceea, în clipă această a despärtirii, pierzând pe cei mai vrednicii fii – umili legionari ai brazdei – Țară întreagă prezentându-va cucernică ei întristare, va cere voe că prin zabranicul care va acoperă trupurile fără viață să intrezareasca strabatand într-o rază de bucurie, că mijirea unui răsărit de soare plin de bune și rodnice fagadueli, nădejdea în viitor. La orele 17 cortegiul a pornit spre Cimitirul Ghencea unde soldații au fost înmormântați. Întreagă ceremonie a fost transmisă în direct la radio.

În țară știm că au fost inmormantati după cum urmează: 24 ianuarie Albă Iulia prim procurorul Eugen Hanza; 30 ianuarie Blaj, plutonierul Anghel Marinescu mort la București; 1 februarie Brașov caporalul Constantin Rădulescu – curierul Generalului Dragalina. Practic ne rămâne 1 soldat neidentificat până acum.

Cine și unde sunt restul morților?

Așadar am identificat: la București – 2 legionari, 17 soldați, 119 evrei, adică 138 din cei 236 de morți declarați oficial. În țară – 22 legionari, 4 soldați, 3 evrei, adică 29 din cei 117 de morți declarați oficial. Să zicem că în țară e oarecum justificabil să nu fie cunoscuți cu numele cei 88 rămași fără nicio referință, dar în București lipsesc 98 de oameni despre care nu știm nimic, adică 98 de cadavre ale lor plus cele ale lui Mandrila și Bodea care nu au fost recuperate de familii. Cine erau cei 98 probabil nu vom ști niciodata. Dar ce s-a întâmplat cu trupurile astea? Mă îndoiesc profund că au stat zile întregi la morgă așteptând să fie identificate de eventualii aparțînători. Au fost îngropați undeva într-un cimitir din București? Au fost arși la crematoriu asemeni celor 4 evrei neidentificați? Sunt întrebări la care (încă) nu am găsit un răspuns, deși sunt convinsă că el trebuie să existe consemnat undeva. Morții aceștia au rămas ai nimănui. Antonescu nu i-a prohodit și nu a găsit de cuviință să publice numele lor, comuniștii nici atât. An după an în 21 ianuarie presă ne amintește de „periculoasă rebeliune legionară” și de victimele ei. Singurii care își omagiază pierdutii sunt evreii, astfel încât comemorarea generică a victimelor „rebeliunii” definește astăzi exclusiv pomenirea celor 123 de victime evreiești. Și românii? De ei nu își amintesc nici autoritățile, nici aparțînătorii, nici Armata, nici măcar Biserica. Asta în condițiile în care, repet, evrei și români sunt cu toții puși pe seama „violențelor provocate de legionari”.

Sursa: justitiarul.ro

Ministerul de Interne de la Paris a publicat bilanțul infracțional al Franței pe anul 2019. A făcut-o cu o discreție care nu caracterizează de obicei autoritățile franceze, gata să organizeze din te-miri-ce o conferință de presă pentru a se lăuda cu performanțele lor.

Surdina pusă anul acesta este perfect explicabilă: bilanțul este catastrofal și esste publicat cu doar câteva săptămâni înainte de alegerile municipale.

Practic, se constată o înrăutățire la toți indicatorii, dar în special la infracțiunile cu violență.

Bilanțul, dat publicității prin intermediul departamentului său statistic, SSMI, recunoaște:

„La fel ca în 2018, loviturile și rănirile voluntare asupra persoanelor de 15 ani sau mai mult înregistrează în 2019 o creștere puternică (+8%).”

Același lucru în cazul violențelor sexuale:

„După un an 2018 marcat la nivel național de o creștere simțitoare (+19%), anul 2019 prezintă de asemenea o sporire foarte importantă a acestor violențe (+12%).”

În ceea ce privește distribuirea geografică:

„Toate regiunile franceze au cunoscut creșteri ale numărului de violuri, agresiuni și hărțuiri sexuale înregistrate de forțele de ordine în 2019, în special Corsica, Centre-Val-de-Loire, Auvergne-Rhone-Alpes și Noua Aquitanie.”

Există și un aspect pozitiv:

„Cu excepția violențelor intrafamiliale, creșterea loviturilor și rănirilor voluntare a fost de numai +4% (față de +6% în 2018.”

Profesorul de criminologie Alain Bauer, care a creat în timpul lui Sarkozy Observatorul Național al Delincvenței, este fără echivoc:

„Este cel mai prost bilanț de mulți ani încoace!”, spune el, citat de Le Figaro.

Și Bauer explică:

„Aceste cifre sunt cât se poate de elocvente. Violențele care escaladează nu sunt doar cele legate de menținerea ordinii publice. Este vorba de toate tipurile de violențe, provocând temerea unei reîntoarceri cu aproape patruzeci de ani în urmă, cel puțin în ceea ce privește domeniul omuciderilor și al tentativelor de omucidere.”

„Numărul omuciderilor crește net în 2019 (970 de victime), în timp ce se stabilizase în ultimii doi ani”, recunoaște bilanțul MI.

Este vorba de o creștere de 8,5% într-un an.

Iar această realitate criminală este completată de tentativele de omor: după cum explică Alain Bauer, „o crimă ratată nu poate ascunde intenția de a ucide”.

Astăzi am găsit o captură a unei știri din 2009 pe care am verificat-o, regăsind titlul pe un forum și pe un blog, articolul original dispărînd în neant.

Vezi cum e un popor după ce consumă, inclusiv literatură.

Nu-i de parcă mai trebuiau dovezi, după câte s-a aflat despre poporul iudeu, dar această știre este încă o confirmare că acest popor este unul crud, criminal și terorist, ridicându-se la rangul de dușman al omenirii.

Sursa: Incorect Politic

Poliţia este în alertă, după ce trei persoane ar fi fost ucise în Baia Mare, prin înjunghiere.

Într-unul din cazuri, o ceartă a izbucnit într-o familie care locuieşte pe strada Dulfu, iar soţia l-ar fi omorât pe soţ cu un ciocan, după ce bărbatul ar fi atacat-o cu un cuţit. Femeia se află în comă, la spital.

Apel la 112, după ce o tânără şi-a găsit părinţii în stare de inconștienţă

O tânără a sunat la 112, după ce şi-a găsit ambii părinţi într-o baltă de sânge, poliţiştii şi medicii intervenind imediat la faţa locului.

“Politia municipiului Baia Mare a fost sesizata prin 112, azi, in jurul orei 13.00, de către o tânără, cu privire la faptul că și-a găsit ambii părinți in stare de inconștiență, in apartamentul lor din Baia Mare. La fata locului s-a deplasat echipa de cercetare și ambulanta, care au constatat că bărbatul este decedat, prezentând urme de violență, iar soția acestuia a fost transportată si internată in stare grava la spital”, precizează poliţiştii.

Soţ şi soţie, găsiţi morţi în apartament

În cel de-al doilea caz, un alt cuplu, soţ şi soţie, au fost găsiţi morţi în casă, prezentând urme de violenţă. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului şi fac verificări.

“Am fost sesizați că într-un apartament din Baia Mare au fost găsite 2 persoane decedate, un bărbat și o femeie, care prezintă urme de violență. Colegii s-au deplasat la fața locului și desfășoară verificări”, precizează poliţiştii.

În ambele cazuri se fac cercetari, sub coordonarea procurorilor de caz.