Tag Archives: crime comunism

Ororile comise de Ministerul de Interne din Romania, sistem politienesc care a trimis la moarte sute de mii de romani – Hidrocentrala de la Vidraru: batuti pana la moarte!

Viata pe şantiere nu a fost niciodată uşoară, iar Vidraru şi Transfăgăraşan nu a făcut excepţie. Civili şi militari lucrau în condiţii de muncă precare şi dormeau în barăci friguroase pline de igrasie, cu grup sanitar la comun. Muncitorii care aveau nevoie de îngrijiri medicale erau duşi la cel mai apropiat dispensar cu basculanta. Aceeaşi soarta o aveau şi cei accidentaţi la locul de muncă, fericiţi însă că au scăpat cu viaţă. Zeci de poliţişti asigurau liniştea în coloniile muncitoreşti, însă stăpâna absolută era Securitatea. Câţiva securişti aveau birouri permanente în cadrul şantierului şi se ocupau de supravegherea tuturor muncitorilor. Nu exista nici o vizită importantă a vreunui lider comunist sau şedinţă la care acesta să participe alături de oamenii muncii, fără ca muncitorii să nu fie foarte bine verificaţi Transfăgărăşanul – “drumul spre cer” Transfăgăraşanul a fost construit în perioada martie 1970 – septembrie 1974 de tinerii îmbrăcaţi obligatoriu în haina militara la 18 ani, de constructorii civili şi militari, de ţărani şi intelectuali, de toţi cei care, într-un fel sau altul, au fost obligaţi să ajungă acolo. Ideea a fost a lui Nicolae Ceauşescu ce a vrut să asigure un drum strategic peste munţi, folosit îndeosebi de militari. Până la construcţia acestuia, Munţii Făgăraşi, în acea zonă, nu puteau fi trecuţi, nici măcar folosind calul. Drumul construit ajunge în apropierea tunelului de lîngă Lacul Bâlea, la altitudinea de 2042 m şi trece peste 830 podeţe, 27 viaducte. Pentru construcţia lui, a fost necesar să fie dislocate trei milioane de tone de rocă;pentru aceasta s-au folosit 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea. Unul din tronsoanele cele mai dificile ale Transfăgărăşanului este cuprins între Lacul Bâlea şi Bâlea Cascadă pe o lungime de 13 km. Drumul s-a realizat cu eforturi materiale …

Citeste tot articolul

DETALII CUTREMURATOARE – Cel mai cumplit măcel săvârşit de SOVIETICI asupra ROMANILOR. Au fost masacraţi inclusiv bătrâni, femei şi copii

La 1 aprilie 1941, aproximativ 2.000 de români paşnici, femei, copii, bătrâni au fost masacraţi la Fântâna Albă de trupele sovietice în timp ce încercau să treacă graniţa în România. Incidentul de la Fântâna Albă a fost numit „Kathyn-ul românesc“ şi a rămas în memorie prin atrocităţi, cruzimea execuţiilor şi numărul mare de morţi. La 26 iunie 1940, în urma pactului Ribbentrop-Molotov încheiat între Germania Nazistă şi Rusia Sovietică, România a pierdut Basarabia şi Bucovina de Nord, teritorii abia câştigate de ţara noastră în anul 1918, după Primul Război Mondial. Practic cele două provincii româneşti au fost cedate URSS. Era vorba de un teritoriu locuit de 3 milioane de locuitori, majoritatea români, cedat sovieticilor. Noua frontieră care a rupt din nou Bucovina a lăsat de ambele părţi ale graniţei familii despărţite de numai câţiva kilometri. La un an de la acest rapt teritorial, pe 1 aprilie 1941, 3.000 de români nevinovaţi, bărbaţi şi femei, copii, sugari şi bătrâni au fost măcelăriţi la Fântâna Albă, de trupele sovietice, în timp ce încercau să se întoarcă la rudele şi familiile lor rămase în România, de cealaltă parte a graniţei. Acest masacru abominabil a fost numit ”Katyn-ul românesc“, o faptă cumplită care a rămas în memoria multor bucovineni. Românii, deportaţi în lagăre de muncă Masacrul de la Fântâna Albă, în Bucovina de nord, a avut însă un preludiu trist. Odată ce României i-a fost impusă cedarea Bucovinei de Nord către URSS, trupele româneşti au fost retrase de pe acest teritoriu, locul lor fiind luat de contingente ale armatei sovietice şi NKVD. Graniţa a fost imediat preluată de efectivele de grăniceri sovietici. Zona ocupată de sovietici era locuită în majoritate de români. Aceştia s-au trezit peste noapte separaţi de vecinii şi rudele lor din zona românească.În aceste condiţii, mulţi români au decis să părăsească …

Citeste tot articolul

„M-am nascut in beciurile securitatii” – venită pe lume în timpul execuţiei camarazilor tatălui său

Zoe Rădulescu, venită pe lume în timpul execuţiei camarazilor tatălui său. Zorii zilei de 16 decembrie 1949… Este în jur de ora 6 dimineaţa. Într-o închisoare din România comunistă, într-o celulă rece şi umedă, se naşte un copil. Nimic din jur nu este obişnuit locului unde un copil trebuie să vină pe lume. Zidurile mucede, întunecate, nu poartă nici o lumină care să întâmpine noul născut. De pe priciurile acoperite cu paie şi învelite cu rogojini privesc, asemeni unor fantome, femei cu obrajii supţi şi ochii stinşi, înveşmântate în zdrenţe şi albite înainte de vreme. De dincolo de uşa de fier, zăbrelită, gardieni cu pecetea răutăţii pe chip şi arma la picior veghează, când şi când naşterea. Iar prin zăbrelele ferestrei întunecate, printre scândurile oblonului, pătrund la răstimpuri fulgi. Sunt florile îngerilor, rătăcite prin subteranele iadului, reamintind arătărilor ce-şi aşteaptă  osânda că se află în preajma Naşterii Domnului. Că şi El, asemenea pruncului din această dimineaţă, s-a născut în frig şi mizerie… Acum o mie nouă sute patruzeci şi nouă de ani… S-a întâmplat. Uşor ca o geană a zorilor, a venit pe lume. Dar plânge, plânge în spasme de nepotolit.  Istovită de anchete şi de naştere, mama sa rosteşte cu sfială mistică: „Zoe…” Frânturi din acea noapte caldă de iulie o năpădesc… Abia căsătorită, dormea alături de soţul său. În noaptea blândă, de vară, nimic nu prevestea nenorocirea ce avea să se întâmple. Nu mai ştie când soţul ei a sărit din pat, luând arma automată şi porthartul negru cu care venise, în urmă cu doi ani, de peste Cortina de Fier, pentru a ridica aromânii din Dobrogea într-o ultimă epopee eroică a dezrobirii… De astă dată nu în Pindul strămoşesc, ci aici, între Dunăre şi Mare. Înainte de a ieşi pe fereastră, zăbovise o clipă şi, alături de …

Citeste tot articolul