Tag Archives: crima valiza

BREAKING NEWS Tânăra ucisă și incendiată într-o valiză, la Ghimpați, a fost IDENTIFICATA de anchetatori

Tânăra ucisă și incendiată într-o valiză, pe un câmp din apropiere de Ghimpați, județul Giurgiu, a fost identificată de anchetatori după o săptămână de la oribila crimă care a șocat întreaga țară. După șapte zile în care au fost efectuate audieri pe bandă rulantă, vizionarea a sute de ore de înregistări ale camerelor de supravegere din zona în care a fost găsită și efectuarea unor teste ADN, anchetatorii care se ocupă de cazul crimei de la Ghimpați au reușit să o identifice pe victimă. În continuare, criminalul este în libertate, însă identificarea victimei este un pas uriaș în ancheta ce a bătut pasul pe loc timp de o săptămână. Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, tânăra ucisă la Ghimpați avea 32 de ani și ar fi fost din județul Ilfov. De asemenea, ea nu figura ca fiind dispărută în baza de date a Poliției. În această seară, polițiștii și procurorii continuă cercetările. Crima din Ghimpați, victima a fost identificată Tânăra a fost ucisă vineri noapte, 30 octombrie 2020, pe DN 6, pe marginea drumului, pe un câmp din apropiere de Ghimpați, județul Giurgiu. Un șofer de TIR care circula pe DN 6, între localitățile Valea Plopilor și Ghimpați, a sunat la 112 și a anunțat un incendiu, despre care a crezut inițial că este de vegetație. După ce a coborât din mașină, bărbatul a realizat că, de fapt, ardea o valiză din care ieșea un picior de om. Alte mașini au oprit lângă TIR, iar șoferii au stins flăcările cu extinctoarele. Antena3.ro

Citeste tot articolul

Detalii ULUITOARE din ancheta CRIMEI de la Giurgiu. Ce a pățit femeia din valiză înainte să fie ucisă

Detalii uluitoare ies la iveală în ancheta din Giurgiu, în care este cercetat un caz de omor. Crima a zguduit întreaga țară Detalii de ultimă oră a oferit jurnalista Adina Anghelescu, la Antena 3. Concret, Adina Anghelescu a prezentat, duminică, în exclusivitate la Antena 3, informații în cazul tinerei ucise şi incendiate într-o valiză pe marginea unui drum din județul Giurgiu. Este vorba despre cadavrul carbonizat aproape în totalitate, pe marginea şoselei, între satele Valea Plopilor şi Ghimpaţi. Ce au descoperit criminaliștii Anchetatorii au ridicat, duminică, toate înregistrările de pe camerele de supraveghere din Ghimpați, din benzinăriile din Mihăilești și din Cornetu, peste 33 la număr. În context, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Giurgiu au precizat că, în urma autopsiei, s-a constatat că victima a suferit numeroase leziuni, semn că a fost bătută crunt, înainte de a muri. Despre crima care a îngrozit o ţară întreagă, Roxana Ciucă a detaliat: „Ieri (duminică n.a) au fost audiate trei persoane (…) Am avut prima audiere importantă, acel tânăr care a filmat incendiul pe Facebook. A venit aici mai bine de două ore şi jumătate şi a adus explicaţii. Părinţii lui au fost foarte supăraţi pentru că citez, „au venit să mi-l ia de acasă cu mascaţii, iar băiatul meu nu este criminal”. Jurnalista a mai precizat că „a trebuit să explice acest tânăr dacă a văzut ceva suspect în drumul lui până la momentul în care a oprit. Poliţiştii au pus la dispoziţia procurorilor toate persoanele dispărute în ultima lună”. „Tânăra ucisă cu vârstă cuprinsă între 20 şi 25 de ani nu se află pe acea listă a persoanelor dispărute Poliţiştii au pus la dipoziţia procurorilor toate persoanele date dispărute în utima lună. Această tânără cu vârstă cuprinsă între 20 şi 25 de ani nu se află pe acea …

Citeste tot articolul