Tag Archives: crede in tine

CUM SĂ CREZI ÎN TINE? ASTĂZI, DESPRE COMPETENȚE

De câte ori nu v-aţi simţit stresaţi atunci când aţi fost puşi faţă în faţă cu o personalitate pe care o admiraţi? De câte ori nu v-aţi simţit stresaţi, atunci când aţi fost puşi faţă în faţă cu o personalitate pe care o admiraţi sau când a trebuit să vorbiţi în public? Dacă aţi simţit acest lucru, nu faceţi parte din categoria oamenilor foarte încrezători în ei însuşi, care nici nu clipesc în asemenea situaţii. Majoritatea oamenilor, care se confruntă cu o subestimare a forţelor proprii, preferặ să se abandoneze emoţiilor, ratând astfel posibilitatea de a-şi construi o stare de spirit foarte bună. Dacă eşti una din milioanele de persoane care ar dori să înceteze a se comporta în acest fel, ascuzându-se în spatele propriilor temeri, dând dovadă de o lipsa de încredre în sine, te rog să citeşti următoarele rânduri. Competenţă induce încrederea – Secretul dobândirii respectului de sine şi încrederii constă, de fapt, în conştientizarea abilităţilor tale. Bineînțeles că acest lucru îl vei face dacă vei studia continuu şi vei aplica ceea ce înveţi. De exemplu, dacă ai de făcut o prezentare importantă, în faţa a mai multor persoane, trebuie să studiezi foarte bine tema pe care ţi-ai propus să o dezbaţi. Încearcă să intuieşti întrebările ce vor veni de la audienţă, să cunoşti fiecare aspect al problemei, nu numai esenţa. În acest fel vei fi sigur pe val, cucerind publicul. Să ceri întotdeauna feedback, numai astfel vei putea să-ţi îmbunătăţeşti performanţele. Crede în tine – A crede că vei eşua înainte să înfrunţi problemele: iată unul din motivele pentru care oamenii nu au încredere în ei înșişi. Da, „puterea minţii” nu este doar un concept abstract. Chiar poţi eşua dacă pleci de la această premisặ. Nu atrage energiile negative asupra ta, încă de la început. Gândeşte-te întotdeauna la success, …

Citeste tot articolul