Tag Archives: covid scoala

Anunț MAJOR pentru elevi. Cum se vor pune NOTELE și ABSENTELE în noul an școlar

Pandemia de coronavirus afectează grav sistemul de educație din România. În acest context, Guvernul ia toate măsurile necesare pentru ca întreaga situație să nu scape de sub control, iar elevii să poată învăța din nou în școli. Monica Anisie a vorbit despre situația absențelor și a notelor, care ar urma să nu mai fie trecute în catalog de la începutul orelor de curs. Potrivit ministrului Educației, profesorii sunt încurajați să folosească agende personale pentru a nota elevii și să treacă în catalog notele și absențele la sfârșitul orelor. „După ce își încheie profesorul activitatea didactică, cele două sau trei ore pe care le are la diferite clase, poate merge în cancelarie și trece notele sau absențele elevilor din ziua respectivă”, a spus Monica Anisie, la Digi24. Catalogul electronic, cea mai bună soluție Totodată, ministrul a mai precizat că o altă recomandare importantă pentru profesori este utilizarea catalogului electronic, în care pot fi notate toate aceste aspecte. „De asemenea, fiindcă în această perioadă a suspendării cursurilor am experimentat și condica electronică și catalogul electronic în felul acesta profesorii pot, și școala de fapt, ar putea să realizeze un catalog electronic sau o condică electronică unde profesorul să treacă profesorul toate aceste aspecte”, a mai spus ministrul Educației. Monica Anisie se teme pentru noul an școlar Monica Anisie a mai vorbit și despre principala sa frică cu privire la începutul anului școlar pe 14 septembrie. Ministrul Educației s-a declarat îngrijorat cu privire la respectarea normelor de igienă. Potrivit acesteia, elevii trebuie să țină cont de măsurile impuse atât în școli cât și în afara accestora pentru ca situația să nu scape de sub control. „Am asa o temere strict cu privire la respectarea normelor de igiena. Trebuie sa ii facem pe copii sa intelega ca nu numai in spatiul scolii, acolo unde …

Citeste tot articolul

ALERTA Val de concedii medicale și de cereri de scutire inainte de inceperea scolii (surse)

Cursurile ar trebui să se reia în școli începând cu 14 septembrie, însă, deși mai sunt doar două săptămâni până la acest moment, încă există numeroase necunoscute legate de produrile care vor trebui urmate pentru prevenirea răspândirea coronavirusului. În aceste condiții, numeroși profesori, dar și părinți, intenționează să absenteze de la deschiderea școlilor, potrivit unor surse din învățământ. În condițiile în care există mii de profesori peste 60 de ani sau cu diverse boli cronice, numeroase cadre didactice intenționează să-și ia concediu medical la începerea școlii, cel puțin două săpămâni, până la lămurirea situației. Există temerea că în școli vor apărea rapid focare de COVID, ceea ce va duce la închiderea școlilor. Situația nu este foarte diferită nici în rândul părinților. Potrivit surselor din învățământ, directorii de școli se confruntă cu un val de solicitări din partea părinților care nu vor să-și dea copiii la cursuri în primele săptămâni. Există și situații extreme, de părinți care au optat pentru retragerea copiilor din sistemul public de învățământ, considerând umilitoare și traumatizante măsurile anunțate, cum ar fi purtarea obligatorie a măștii tot timpul și panourile de plexiglas în jurul băncilor. O asemenea mișcare nu poate lua însă amploare în România, în condițiile care care sistemul de homeschooling nu este reglementat, iar părinții pot apela doar la școli din afara țării. Vicepremierul Raluca Turcan afirma în urmă cu două zile că Guvernul deţine date conform cărora peste 60 la sută dintre părinţii cu copii de vârstă şcolară îşi doresc ca aceştia să revină în bănci în noul an şcolar, „evident, cu măsurile de protecţie”.

Citeste tot articolul

ALARMANT. Zeci de absolvenţi de gimnaziu, în izolare din cauza COVID-19

Peste 50 de absolvenţi de gimnaziu se află în izolare din cauza COVID- 19, ei urmând să dea Evaluarea Naţională în a doua etapă a examenului, care va începe în 29 iunie, a spus, duminică, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Luminiţa Barcari. Dacă un copil are temperatura mai ridicată de 37,3, va mai fi testat de încă trei ori, la un interval de 2-5 minute. Dacă temepratura nu va scădea, elevul nu poate intra in sala de examen şi vor fi anunţaţi părinţii şi medicul de familie. Pentru acei copii care au temperatura peste 37,3, recomand cadrelor medicale sa repete sucesiv de trei ori acel procedeu de luare a temperaturii. Dacă există un elev care are peste 37, 3, acel elev va fi îndrumat de către cadrul medical către medicul de familie. Va fi lăsat să plece după ce familia e anunţată”, a afirmat, în aceeaşi conferinţă de presă, şi ministrul Educaţiei, Monica Anisie. Luni, absolvenţii de gimnaziu vor da examenul la limba română, pe 17 iunie, pe cel la matematică, urmând ca rezultatele să fie comunicate pe 22 iunie. „Avem în jur de 50 de elevi aflatţ în izolare. Noi am trimis un document şi până la ora 3.00 vom şti câţi elevi au fost monitorizaţi cu o temperatura mai mare de 37,3. Am luat in calcul 2 saptamani pana la etapa speciala pentru ca cei care sunt izolare sa poata participa in scoală”, a spus Luminiţa Barcari, Ministerul Educației, despre examenul de Evaluare Națională Specificul acestei sesiuni de Evaluare Națională este că se organizează în două etape: Prima etapă începe, mâine, cu proba de limba și literatura română, iar cea de-a doua etapă, doar pentru elevii bolnavi, aflați în izolare sau carantină, elevii care au temperatura corporală peste 37,3 grade Celsius, această sesiune va fi organizată într-o …

Citeste tot articolul

S-a terminat vacanta! Cum vor continua cursurile

Elevii revin din vacanţă! Cursurile școlare se reiau miercuri, urmând să se desfășoare tot în regim online și în următoarea perioadă. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Şcolar din Bucureşti, Roxana Cercel, se reia activitatea activitatea conform programei şcolare. „Se reia activitatea în toate şcolile conform structurii anului şcolar, iar recomandarea Inspectoratului Şcolar şi a Ministerului Educaţiei este de a se proceda în continuarea învăţarea de acasă. Comunicarea la distanţă se va face prin aplicaţia Zoom, iar pe site-ul inspectoratului există o serie de platforme care sunt recomandate părinţilor şi o serie de tutoriale. Elevii claselor a opta şi a 12-a au la dispoziţie ore de curs prin intermediul programului TELEŞCOALA, ce poate fi urmărit pe postul TVR2. Ministerul Educației a anunțat în 1 aprilie că structura anului școlar 2019 – 2020 nu a fost modificată. Sursa: stiripesurse.ro

Citeste tot articolul