Tag Archives: controlul maselor

Breaking News. Cutremur planetar! Cine sunt giganții care pun în pericol democrația

S-a încheiat o anchetă de proporții care a vizat companii precum Apple, Amazon, Google și Facebook, iar concluziile sunt înfiorătoare. O investigație amplă făcut în Statele Unite ale Americii au vizat câteva companii gigantice. În Congres s-a cercetat modul de lucru al celor de la Apple, Amazon, Google și Facebook, iar membrii comisiei care s-au ocupat de acest caz au tras concluziile după ce au muncit timp de 16 luni. Aceste entități, care sunt titani în lumea on-line, au un monopol de putere în multe zone cheie de afaceri și au făcut abuz de poziție dominantă pe o piață unde nu au rivali. Concluziile ar putea să ducă în viitorul apropiat la conceperea unui cadru legislativ prin care aceste companii, care formează așa-zisul Big Tech să aibă ceva mai restrânsă libertatea de mișcare și monopolul. Raportul întocmit de membrii Comisiei Antitrust ce face parte din Comitetul Judiciar al Camerei Reprezentanților cuprinde nu mai puțin de 450 de pagini. Una dintre acuzațiile îndreptate către coloșii tehnologici este legată de faptul că monopolul impus de ei a împiedicat crearea altor inovații în domeniile respective. Concurența nu are nicio șansă „Consumatorii au avut opțiuni restrânse din cauza monopolului, iar democrația a fost slăbită”, conform jurnaliștilor de la CNN. Au fost ridicate peste 1 milion de documente de la Apple, Amazon, Google și Facebook, au fost intervievate cadre universitare și mulți lideri ai companiilor rivale celor de la Big Tech. Anchetatorii au atras atenția că există riscul ca acești jucători ar putea să pună în pericol democrația și principiile ei. „Aceste firme au prea multă putere, iar această putere trebuie restrânsă și supusă unei supravegheri și a unei aplicări adecvate. Economia și democrația noastră sunt în joc”, se menționează în raportul respectiv. Printre măsurile ce ar trebui luate se numără reducerea dominației companiilor, dar …

Citeste tot articolul

COVID-19 și schimbarea climatică sunt pretexte pentru Controlul Maselor

“Realizatorul canalului Fox News, Tucker Carlson, a atras atenția că Organizația Mondială a Sănătății leagă coronavirusul de „schimbarea climatică”. Schimbările sociale și economice de mare amploare care au fost impuse lumii prin politicile de izolare legate de epidemia de COVID-19 nu vor lua sfârșit atunci când va fi creat un vaccin, a avertizat Carlson în emisiunea sa. „Organizația Mondială a Sănătății afirmă că găsirea unui vaccin nu reprezintă un scop”, a spus ziaristul. „Reorganizarea societății este scopul. Citez: «Nu o vom face, nu ne putem întoarce la starea de lucruri care exista până acum.» Acesta este un citat fidel al liderului OMS, Dr. Tedros (Adhanom Ghebreyesus), care, în paranteză fie vorba, nu este chiar un doctor”, a continuat Carlson, referindu-se la faptul că doctoraul lui Tedros de la Universitatea din Nottingham este unul în sănătate publică. „Potrivit lui Tedros, COVID-19 este o problemă a încălzirii globale”, a adăugat realizatorul Fox News. Directorul OMS a declarat că „pandemia de COVID-19 a dat un nou elan necesității de a accelera eforturile pentru a răspunde la schimbarea climatică”. Carlson a subliniat că miliardarul Bill Gates a scris ceva similar într-un articol pe care l-a publicat în luna aceasta. În articol, Gates își manifesta regretul că pandemia nu a dus decât la o reducere cu 8% a emisiilor de carbon anul acesta. „Priviți de ce este nevoie pentru a atinge această reducere”, a scris Gates. „Peste 600.000 de persoane au murit și zeci de milioane au rămas fără locuri de muncă. În aprilie, traficul de automobile era la jumătate față de aprilie 2019. Timp de luni de zile, traficul aerian a fost practic oprit.” „Ceea ce este remarcabil nu este cantitatea de emisii care se va diminua din cauza pandemiei, ci cantitatea ei limitată”, mai spunea Gates. Miliardarul estima că rata mortalității legată de …

Citeste tot articolul

VIDEO ȘOCANT! Secretarul de stat olandez admite că 5G va fi folosit pentru CONTROLUL MULȚIMILOR! Acum mai vreți 5g in Romania?

Spre surprinderea tuturor, secretarul de stat pentru afaceri economice și climă, Mona Keijzer a făcut recent o legătură între 5G și Controlul Mulţimilor în timpul unei dezbateri pe această temă. În momentul de față, Arena Amsterdam, unde a fost plasat un turn 5G, lucrează deja pentru Controlul Mulţimilor prin intermediul unei aplicaţii bazate pe date sub denumirea de Location Based Services. Prin urmare, datele de pe telefoanele mobile ale vizitatorilor sunt accesate, stocate și analizate. Ceea ce ar înseamna că se garantează siguranţa și controlul comportamentului vizitatorilor. Scanarea telefoanelor mobile este, prin urmare, o parte esențială a Controlului Mulţimilor, dar, în final, poate fi folosită și ca armă electromagnetică, eliberând radiații la o intensitate mai mare asupra mulțimilor, provocând mâncărimi și dureri enorme pielii. Aplicația poate merge mult mai departe, nu numai pentru a ține demonstranții sub control. Este posibilă, deja, controlarea comportamentului și gândirii persoanelor care au cipuri implantate în combinație cu 5G. Acest lucru face ca Controlul Mulţimilor să fie un sistem de control și de arme acoperit, care poate fi fatal chiar și în cel mai rău caz. Să nu credeți că aceasta este ficțiunea științifică, deoarece această tehnologia este disponibilă de mult timp. Nivelul la care a ajuns astăzi tehnologia permite să piratezi complet o persoană. Singurul pas care a mai rămas de făcut este implementarea 5G și ciparea persoanelor. Suntem în pragul unei ere orwelliene, controlul total asupra omului și o nouă formă de sclavie prin care gândirea omului poate fi controlată. Fizician al particulelor: „5G Este Sistemul Final De Arme De Energie Direcționat” Formarea fasciculului (Beamforming)? Formarea fasciculului reprezintă focalizarea fasciculelor de radiații pe anumite zone. Până în prezent, o mare cantitate de radiații a fost lansată în comunicarea dintre telefonul mobil și antenă. Datorită lățimii mănunchiului, aceasta cauzează de fapt o mulțime de …

Citeste tot articolul

Pavel Corut despre ARMA PSIHOTRONICA și efectele ei asupra noastră

În prezent războaiele au căpătat alte forme de manifestare. Dintre acestea, războiul psihotronic este unul fără reguli, indus prin mass media și persoane pregătite în manipulare. Are un efect puternic asupra maselor. Mulți s-au întrebat de ce germanii și austriecii de rând, au privit pasiv invazia musulmană. În general popoarele germanice sunt cunoscute pentru naționalism dus la extremă. Dar acestea, în prezent, par lovite de letargie, par niște martore inerte la modificarea treptată a raportului etnic din țările lor și la disoluția culturală care li se pregătește. Cum e posibil așa ceva? Unii spun că-i umanism, dorința de a fi altfel decât bunicii lor, naziștii. Lucrurile par mult mai complicate. Alții afirmă că are loc spălarea creierului printr-o mass media aservită altor interese decât cele germane sau austriece, utilizarea armelor psihotronice, otrăvirea lentă prin alimentație și paleta distrugătoare a vaccinurilor cu care este servită populației lumii astăzi încă din primii ani de viață – ca sumă a elementelor care pot duce la o asemenea letargie cronică. Desigur, același lucru se petrece și la noi, doar că aici rezistența prin conservarea tradițiilor și prin profilul psihologic al românului fac ca procesul de robotizare să fie mai lent decât în țările amintite. Se pare că suntem supuși unor experimente cu arme psihotronice. Sunt persoane care au dispozitive care alungă câinii sau insectele nedorite prin intermediul ultrasunetelor. Aceste dispozitive fac parte dintr-o anumită categorie de… arme psihotronice. Dacă poate fi identificată la animale o frecvență anume prin care pot fi alungate, fiți convinși că s-a cercetat și modul prin care omul poate fi influențat psiho-mental de la distanță, fără ca măcar să sesizeze că este agresat. Și nu doar prin ultrasunete, ci și prin câmpuri electromagnetice, folosirea nanotehnologiei, introducerea în alimente a unor substanțe care generează „efecte specifice”. Cei care au făcut armata …

Citeste tot articolul

10 metode prin care esti manipulat fara sa stii

In caz ca esti putin atent la tot ce se intampla peste tot in momentul acesta, vei ajunge la concluzia ca se doreste ca omenirea sa functioneze “pe pilot automat”, adica li se distruge practic capacitatea de a gandi pentru ei insisi. De cand anumite persoane au preluat controlul asupra maselor, controlul mintii a fost orchestrat de catre aceia care studiaza comportamentul uman, pentru a-i determina pe acestia sa se conformeze vointei anumitor grupuri …sa spunem “elitiste”, masonice. In ziua de azi, am ajuns intr-o zona foarte periculoasa, in contextul in care s-a preluat controlul, iar daca oamenii nu se vor trezi la timp din somnul ignorantei, risca sa ajunga sclavii celor care se considera superiori. Controlul mintii se petrece atat la nivel tehnologic cat si psihologic. Totusi, studiile arata ca, doar prezentand aceste metode de control al mintii, efectele for fi diminuate, cel putin in cazul campanilor publicitare de control al mintii si al propagandei. Cel mai greu de invins ramane puterea militara, care continua sa fie din ce in ce mai puternica. 1. Educatie – Aici controlul mintii este mai mult decat evident si se petrece intr-un mod de-a dreptul perfid. Este visul oricarui dictator, acela de a “educa” elevii dupa bunul lui plac, determinadu-l sa gandeasca asa cum vrea el. Aceasta componenta s-a aflat si la baza comunismului si a fascismului. Poti gasi o gramada de carti pe aceasta tema, despre cum masele pot fi controlate cu usurinta de catre asa-zisele elite. Cartea “The Deliberate Dumbing Down of America” ( Prostirea Deliberata a Americii), scrisa de Charlotte Iserbyt, un document gratuit pe care-l poti gasi pe Internet, este un exemplu in acest sens. 2. Publicitate si propaganda Edward Bernays, parintele si inventatorul culturii consumerismului, a fost cel care a inceput sa convinga oamenii ca au nevoie de …

Citeste tot articolul