Tag Archives: constantin vandam

SCANDALOS! Cum îi tratează justiţia pe tiganii care umblă cu sabia pe stradă. Interlop periculos, condamnat de două ori cu suspendare pentru fapte foarte violente

Un membru al lumii interlope din Iaşi a fost condamnat pentru a doua oară cu suspendare pentru fapte de tulburare a ordinii şi liniştii publice. Jean Mărăraşu mai este judecat într-un al treilea dosar cu acuzaţii similare. El a fost cercetat în alte dosare de violenţă în care a scăpat de fiecare dată după ce victimele şi-a retras plângerea. Interlopul ieşean a primit o pedeapsă totală de 1 an, 1 lună şi 20 de zile de închisoare cu suspendare. Pedeapsa a fost stabilită şi prin contopirea unei pedepse primită de bărbat în aprilie 2019. Atunci, Mărăraş a fost condamnat la 9 luni de închisoare cu suspendare într-un caz în care a fost acuzat că a lovit cu sabia, în public, un alt bărbat. A scăpat aşa de ieftin după ce victima şi-a retras plângerea. În dosarul actual, în care sentinţa nu este definitivă, judecătorii au analizat un caz similar, victimă fiind de această dată un membru al clanului Corduneanu. Faptele au avut loc în data de 15 mai 2019, în jurul orei 15.30, în biroul notarial aparţinând lui Coste Ştefan din Iaşi. Atunci, Mărăraş l-ar fi ameninţat pe Petronel Corduneanu cu moartea, creând un scandal în toată regula în interiorul biroului notarial. Angajaţii au apăsat butonul de panică, iar cei din clanul lui Mărăraş au ieşit afară. Chiar şi de afară, în plină stradă, Jean Mărăraş a continuat să-l ameninţe cu moartea pe Petronel Corduneanu. Jean Mărăraş este fratele lui Constantin Vandam, fiind, la 22 de ani, unul dintre cei mai violenţi membri ai clanului. Acesta l-ar fi ameninţat cu o sabie pe unul dintre membrii clanului Corduneanu în urmă cu câţiva ani, iar asta i-a crescut ulterior „notorietatea“ printre interlopi. Mărăraş mai este judecat pentru tulburarea liniştii publice într-un alt dosar, fiind acuzat că l-a ameninţat cu moartea pe …

Citeste tot articolul

Măcel cu sabia la mall intre tigani. Ciocnire interlopă între Corduneni şi Vandam într-un centru comercial

În urma unei altercaţii ce a avut loc la Iulius Mall, Vandam Constantin, un interlop din Iaşi, nu a mai ţinut cont că e în public: a scos sabia şi a lovit un combatant. Victima se afla alături de mai mulţi apropiaţi ai clanului Corduneanu. Procurorii ieşeni l-au trimis în judecată pe Vandam Constantin pentru lovire şi alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice şi port ilegal de armă. Interlopul este acuzat că ar fi lovit cu sabia, la mall, o altă persoană, după ce apropiaţi de-ai săi au avut un conflict cu membri ai familiei Corduneanu. Povestea acestui dosar a în­ceput pe 29 februarie 2016, atunci când Adrian Hotin a făcut plân­gere împotriva lui Vandam şi a altor persoane după ce acesta din urmă l-ar fi lovit cu sabia în picior. Plângerea a fost depusă la cinci zile după un scandal ce a avut loc în zona Tudor Vladimirescu, atunci când între membri ai familiei Constantin şi cei ai familiei Corduneanu a izbucnit un conflict. „După ce a ieşit din complex, inculpatul Constantin Vandam a scos din geanta pe care o avea asupra sa o sabie şi a alergat spre grupul din care făcea parte Hotin Remus Adrian, lovindu-l pe acesta din urmă cu sabia în zona piciorului, provocându-i leziuni traumatice ce au necesitat 9-10 zile de îngrijiri medicale“, se ara­tă în rechizitoriu. Ulterior, membrii familiei Con­stantin s-au urcat într-un taxi care a plecat înspre ieşirea de pe bulevardul Tudor Vladimirescu. Pen­tru că un alt taxi era oprit din cauza culorii roşii a semaforului, o persoană neidentificată din grupul lui Vandam a coborât şi a lovit cu un corp dur luneta vehiculului oprit. De frică, şoferul nevinovat a dat maşina deoparte în aşa fel încât taxiul să poată pleca. Taximetrul avea la acel moment şi client, care a relatat …

Citeste tot articolul