Puțină lume știe faptul că cei doi dictatori, Nicolae si Elena Ceausescu, preferau mâncărurile tradiționale la masa de Anul Nou. Defapt mulți dintre noi ne aducem aminte de serile reci, fără căldură, de cele două ore de program tv și de cozile interminabile și rațiile, chiar și în ziua și seara de Revelion.
Cei doi petreceau de Anul Nou la cabanele partidului sau la București, înconjurați de activiști de partid, de cei apropiați, cu mese pline și îmbelșugate, în timp ce românii de rând se chinuiau cu rațiile de salam cu soia.
“Nici nu se comparau rafinamentele culinare de acum cu aşa-zisele rafinamente de la mesele Ceauşeştilor, chiar dacă şi ei ar fi avut acces, să zicem, la fructe de mare. Dar nu le plăceau. Ei mâncau mâncăruri tradiţionale, sarmale, friptură, pui la ceaun, piftie, salată de boeuf, care oricum nu lipseau de la mesele de sărbătoare.
Dacă lipseau era vai şi-amar! Lui Nicolae Ceauşescu îi mai plăceau în special preparatele tradiţionale din peşte: ciorba de peşte, plachia şi saramura. Dar marea lui pasiune rămâneau sarmalele. De băut se bea vin alb şi ţuică de prună, fiartă şi îndulcită. Tanti Lenuţa mai bea băuturi dulci, pentru femei, dar nu se îmbăta. Cam ăsta era meniul lor de ani de zile, la petreceri, la aniversări sau la Revelion”, a scris Mihaela Moraru, nepoata lui Nicolae Ceauşescu, în memoriile sale.
În fiecare an, fie de Crăciun, fie de Revelion, Nicolae Ceaușescu îi făcea un singur cadou soției sale, așa cum își amintește și Camil Roguski, arhitectul personal al celor doi dictatori.
”Pe ei nici nu-i interesau cadourile. Mai făceam câte o expozitie cu ele, dar de multe ori nici nu veneau să le vadă. De fiecare data Ceauşescu îi lua Elenei câte un buchet de flori”, msusţine Camil Roguski.
Retras în ultimii ani din activitatea publică, fostul președinte Ion Iliescu a redevenit activ în ultimele două săptămâni când Revoluția din 1989 a fost una dintre principalele teme de dezbatere.
Primul președinte al României eliberate din comunism a avut în ultimele zile mai multe intervenții prin declarații de presă sau postări pe propriul blog. Decizia luată astăzi de Guvern pare să îl fi resuscitat efectiv pe Ion Iliescu, ajuns la aproape 90 de ani.
Fostul președinte Ion Iliescu a reacționat dur la vestea desființării de către Guvernul Ludovic Orban a Institutului Revoluției Române. Este ”o porcărie curată”, a zis Iliescu, fostul șef de stat fiind președintele institutului.
”Nu am auzit de așa ceva. Asta e o porcărie curată. Adică Institutul Revoluției Române, renunțăm la Revoluția Română, la studierea ei… Nu înțeleg, nu știu, nu am aflat încă această știre. Mi se pare o porcărie inadmisibilă. Că sunt oameni care n-au trăit Revoluția și nu-nțeleg și-i interesează, asta e altă treabă, dar a fost un moment istoric remarcabil care-a marcat întreaga transformare pe care a cunoscut-o țara în ultimii 30 de ani de zile. Cum să renunți la așa ceva? Unde în lume se întâmplă așa ceva? N-am aflat încă această știre, mă surprinde și nu-nțeleg motivația ei”, a afirmat, într-o declarație pentru Mediafax, Ion Iliescu.
Executivul a adoptat, luni, o ordonanță de urgență privind desființarea Institutului Revoluției Române, condus de fostul președinte Ion Iliescu, solicitarea fiind făcută de secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase.
Institutul Revoluţiei Române s-a aflat în centrul unui scandal după ce a decis organizarea unui concert în 22 decembrie, gest calificat de mai multe organizaţii civice drept o jignire adusă memoriei eroilor martiri ai Revoluţiei din 1989 şi urmaşilor acestora.
Ulterior, Grupul pentru Dialog Social a cerut desfiinţarea imediată a Institutului Revoluţiei Române din Decembrie 1989.
Institutul are ca obiect de activitate analiza ştiinţifică a premiselor, desfăşurării şi efectelor – în plan politic, economic şi social – ale Revoluţiei române din decembrie 1989, în scopul realizării unei imagini documentate, obiective şi cuprinzătoare asupra acestui eveniment cardinal din istoria contemporană a ţării noastre.
Conducerea Institutului Revoluţiei Române este asigurată de un „Colegiu Național”, alcătuit din personalități reprezentative ale revoluției române, printre care Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu și Petre Roman.
Un anunț trist a fost făcut de Daniel Uncu. Acesta a anunțat că a murit ziaristul Mihai Creangă, cel care a făcut parte din grupul de disidenți ”Acțiunea R”. Aceștia au editat un ziar clandestin în perioada comunistă, fiind cu toții arestați și condamnați la închisoare.
Cei arestați au fost eliberați în decembrie 1989, atunci când revoluționarii români au doborât dictatura ceaușistă. Mihai Creangă – care a condus ziarul ”România Liberă – a încetat din viață chiar în ziua de Crăciun. Avea 77 de ani.
”A murit ziaristul Mihai Creangă. În zi Sfântă, de Crăciun, a urcat la cele veșnice. Dumnezeu să il odihnească ! Mihai Creangă este cel care alături de tatăl meu, ziaristul Anton Uncu, de ziaristul Petre Mihai Bacanu, de Ștefan Niculescu Maier și de tipograful Alexandru Chivoiu a făcut parte dintr-un grup de disidenți grupul „Acțiunea R” (Acțiunea România) care prin puterea condeiului și a unui ziar clandestin s-a opus dictaturii comuniste și ceaușiste. Au fost toți arestați și condamnați la închisoare, decembrie 1989 fiind momentul eliberării acestora.
Dintre toți, doar Ștefan Niculescu Maier și Petre Mihai Bacanu mai sunt în viață!”, a anunțat Daniel Uncu.
”Nicio clipă nu mi-am mai văzut colegii” Mihai Creangă a povestit calvarul prin care a trecut după ce a fost arestat. 93 de zile de detenție și apoi domiciliu forțat la Târgu-Jiu, scăpând de acest chin doar după 22 decembrie 1989.
”Am stat în arestul Securităţii – Direcţia a 6-a cercetări penale – 93 de zile şi a urmat un domiciliu obligatoriu la Târgu Jiu, din care am scăpat după 22 decembrie 1989. Aici (n.red. – la Sighet) sunt oameni care au stat ani grei în puşcărie şi în condiţii infinit mai dure decât cele în care am stat noi. Aş zice că, prin comparaţie, detenţia noastră a fost ca într-un hotel de lux. Bineînţeles, nici o clipă nu mi-am mai văzut colegii, nu aveam, evident, nici o ştire dinafară şi eram fiecare în celulă separată. Eu am avut norocul ca fereastra de la celula mea să dea spre o aripă de la Patriarhie – era postul Crăciunului, fiind încă iarnă întunericul cădea destul de devreme şi vedem mereu aprinsă o luminiţă acolo, până trebuia să trag obloanele. Ştiam că mă rog lui Dumnezeu şi că am un semn prin acea luminiţă, pe care o vedeam noaptea.
Ancheta. Am avut doi anchetatori: unul juca rolul anchetatorului „rău”, celălalt al anchetatorului „bun”; era clar că erau roluri, pentru că se urmărea, ca şi prin tortură, de data asta cu metode bine puse la punct, ruperea personalităţii. Şi atunci, erai ca într-un duş cald-rece. Tot timpul se intersectau. Erai împins, prin întrebările lor, să-ţi imaginezi felurite scenarii pe care merge ancheta” – Mihai Creangă, ”În numele libertăţii presei” în Romulus Rusan (ed.), Analele Sighet 10: Anii 1973-1989. Cronica unui sfârșit de sistem, Fundația Academia Civică, 2003.
Președintele României, Nicolae Ceaușescu și soția sa au fost asasinați la Târgoviște, în sfânta zi de Crăciun a anului 1989 și apoi au fost ciuruiți de gloanțele trase de câțiva militari!
Cei care s-au autointitulat „emanații revoluției” din decembrie 1989 au reușit să împiedice, timp de 30 de ani, aflarea Adevărului despre lovitura de stat, dată cu sprijin extern, împotriva Poporului Român și a României! În sfârșit, a venit vremea ca multe Adevăruri ascunse să fie cunoscute de Poporul Român, mai ales de urmașii celor 1.166 de eroi martiri și a miilor de răniți din decembrie 1989.
Pregătirea loviturii de stat din decembrie 1989 a început în anul 1986, iar Frontul Salvării Naționale (F.S.N.) a fost înființat clandestin în vara anului 1989, conform declarației publice făcută de generalul Nicolae Militaru, la începutul anului 1990.
Grupul complotiștilor care s-au aflat în fruntea loviturii de stat din decembrie 1989 a fost format, cel puțin, din: Silviu Brucan (Saul Bruckner, care a fost incinerat iar cenușa a fost dusă în Israel), Ion Iliescu, Victor Athanasie Stănculescu, Gelu Voican Voiculescu, Petre Roman, Nicolae Militaru, Alexandru Bârlădeanu și Virgil Măgureanu, toți alogeni. Aceștia împreună cu complicii lor, cu mulți ucenici ai lui Iuda, au ascuns cu grijă Adevărul în legătură cu lovitura de stat din decembrie 1989 și cu călăii împotriva românilor. „Emanații revoluției” au ascuns timp de 30 de ani Adevărul privind asasinul Președintelui României – Nicolae Ceaușescu și a soției sale Elena Ceaușescu –, în ziua de Crăciun. Complotiștii puteau să-i asasineze pe soții Ceaușescu încă din după-masa zilei de 22 decembrie 1989, dar au amânat timp de trei zile execuția lor cu scopul de a se putea desfășura un război civil fratricid în care să moară, cel puțin, 60.000 de români. Planul lor a fost dejucat de generalii Ștefan Gușă și Iulian Vlad care au ordonat ca Armata și, respectiv, Securitatea să nu tragă în populație. În această situație, complotiștii au hotărât ca execuția soților Ceaușescu să aibă loc la Târgoviște, într-o unitate militară, după o mascaradă de proces și, neapărat, în ziua de Crăciun. Acest scenariu a urmărit, cel puțin atingerea următoarelor obiective:
Să culpabilizeze pentru vecie Poporul Român care, în ziua Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos, și-a ucis Președintele țării. Autorii loviturii de stat și complicii lor știu că Poporul Român este urmaș al Poporului Primordial Get, așezat de Bunul Dumneazeu în Sfânta Geție, în Grădina Maicii Domnului, primul popor creștin din lume care a avut Religia Crucii, cu cel puțin 6.000 de ani î.Hr., așa cum confirmă cea mai veche scriere din lume, Tăblițele de la Tărtăria (din Ardeal) și statuetele „Gânditorului” de la Hamangia și soția sa (găsite de arheologi în Dobrogea).
Să culpabilizeze Armata Română care și-a ucis Comandantul Suprem, pe generalul Nicolae Ceaușescu, Președintele Republicii Socialiste România.
Să fie înmormântat Președintele României, Nicolae Ceaușescu fără slujbă religioasă ortodoxă. Pentru soția sa, alogena Elena Ceaușescu, a fost respectat ceremonialul de înmormântare. Ea nu a crezut că va fi executată, după ce a colaborat îndeaproape cu generalul Victor Athanasie Stănculescu pentru a asigura reușita loviturii de stat, inclusiv prin plasarea tehnicii de ascultare în biroul soțului ei, în clădirea Comitetului Central al Partidului Comunist Român (P.C.R.).
Prima înmormântare a soților Ceaușescu în Cimitirul Ghencea din București s-a făcut noaptea, în gropi separate și sub nume false, la sfârșitul lunii decembrie 1989. A doua înmormântare s-a făcut ulterior în aceeași groapă, dar tot fără slujbă religioasă. Maestrul de ceremonii a fost Gelu Voican Voiculescu, inclusiv pentru întocmirea actelor ilegale folosite la înhumare.
Să nu se afle Adevărul privind identitatea asasinului soților Ceaușescu. Timp de 30 de ani a fost ascuns Adevărul privind asasinarea Președintelui României – Nicolae Ceaușescu și a soției sale! Ei nu au fost omorâți de plutonul de execuție. Acesta a tras rafale de pistol mitralieră în cadavrele soților Ceaușescu! Din filmul cu „execuția Ceaușeștilor” montat de regizorul Sergiu Nicolaescu și difuzat la TVR în seara zilei de Crăciun a fost tăiată filmarea cu asasinarea soților Ceaușescu de către Gelu Voican Voiculescu! Imediat după citarea sentinței de condamnare la moarte și după ce au fost scoși din sala unde a avut loc mascarada de proces, Președintele României și soția sa au fost împușcați în cap, cu pistolul, de către Gelu Voican Voiculescu. Apoi, cele două cadavre au fost duse la locul de execuție stabilit, înainte de desfășurarea așa-zisului proces, de către generalul Victor Athanasie Stănculescu. Ulterior, cei trei militari au mitraliat cadavrele soților Ceaușescu, ca să dea bine în film.
Pentru a ascunde acest Adevăr au fost lansate și sunt, încă, susținute două minciuni la alegere, respectiv că exact la ieșirea din încăperea unde au fost judecați soții Ceaușescu s-a descărcat bateria de la camera de filmare sau că acea cameră de filmare era alimentată direct dintr-o priză și cablul electric a fost prea scurt și astfel nu s-a putut filma pe coridor execuția soților Ceaușescu.
Adevărul privind asasinarea Președintelui Ceaușescu și a soției sale a fost spus de către ambasadorul Gelu Voican Voiculescu în sediul Ambasadei României din Tunisia.
Pe surse s-a aflat că în „Dosarul revoluției din 1989”, la care s-a lucrat pas cu pas timp de 30 de ani, procurorii nu au solicitat participanților din sala de judecată și unor militari din unitatea din Târgoviște, inclusiv cameramanului col. Ion Baiu, să spună Adevărul privind asasinarea soților Ceaușescu înainte de a fi duse cadavrele lor în fața zidului, pentru a se face un film. Cu siguranță că, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție vor cita și audia pe toți cei care știu și trebuie să spună Adevărul privind asasinarea Președintelui României, Nicoae Ceaușescu și a soției sale. În acest dosar sunt inculpați Ion Iliescu și Gelu Voican voiculescu pentru crime împotriva umanității!
Pentru faptele sale, Gelu Voican Voiculescu a fost răsplătit astfel:
– A fost numit vice-prim-ministru în Guvernul Petre Roman, pentru a coordona Serviciile Secrete.
– A fost trimis ambasador al României în Tunisia, în perioada 1994-1996.
– I s-a dat, în anul 2009, o vilă a RAAPPS, cu nouă camere pentru care a plătit o chirie de 149 lei pe lună.
– A fost numit director general al Institutului Revoluției Române, unde președinte este Ion Ilici Marcel Iliescu. În această funcție primește o indemnizație lunară de 7.500 lei. Membrii Consiliului de conducere al acestui Institut au fost numiți pe viață de către Ion Iliescu, în anul 2004 și sunt plătiți din Bugetul Statului Român. O mare parte dintre ei au jucat un anumit rol în lovitura de stat din decembrie 1989 și așteaptă să fie citați în procesul de la Înalta Curte de Casație și Justiție pentru a spune Adevărul.
După cum a fost pregătit dosarul pentru „Procesul revoluției din anul 1989” el are toate șansele să se încheie după foarte mulți ani, după ce inculpații își vor da obștescul sfârșit.
Soția lui Nicolae Ceaușescu își teroriza subordonații. „Era afurisită. O fată mi-a spus că a găsit în cadă o bucățică de scotch”.
De-a lungul timpului au apărut tot felul de povești despre cuplul dictatorial. În mai toate, Elena Ceaușescu era indicată drept un adevărat monstru printre angajați! Dumitru Burlan, fost ofițer de Securitate și sosie a lui Nicolae Ceaușescu a fost invitat la Antena 3, în platoul emisiunii ”Sinteza Zilei”.
Elena Ceaușescu, monstru printre angajați!
Dezvăluirile acestuia au mers pe aceeași linie și ne-au arătat-o pe soția lui Nicolae Ceaușescu ca pe o femeie care își teroriza subordonații. Burlan nu a povestit doar care erau atribuțiile sale atunci când a devenit sosia lui Nicolae Ceaușescu.
Acesta a spus și ce se întâmpla în casa familiei Ceaușescu, în intimitatea cuplului dictatorial, acolo unde, Elena Ceaușescu se pare că domina totul. Acesteia îi plăcea să dețină controlul la orice.
Soția lui Nicolae Ceaușescu își teroriza subordonații
„Femeile de serviciu erau, pur și simplu, terorizate de Elena Ceaușescu, acesta făcând tot posibilul pentru a se asigura că munca este dusă la îndeplinire în cele mai bune condiții și… fără scăpări.
De pildă, punea câte o frunză sub covor, pentru a vedea dacă praful a fost eliminat și de acolo. ”Băga frunze sub covor să vadă dacă face curat”, a dezvăluit fostul ofițer de Securitate.
Dumitru Burlan nu a ezitat și a transmis că Elena Ceaușescu era o femeie ”afurisită”. Fostul ofițet și-a adus aminte de un episod incredibil. La un moment dat, o fată a găsit în cadă o bucățică de scotch.
Culmea, fusese pusă acolo chiar de soția lui Nicolae Ceaușescu, tocmai pentru a se convinge că acea cadă era curățată corespunzător.
„Eu răspundeam de tot personalul lor. Elena era afurisită. O fată mi-a spus că a găsit în cadă o bucățică de scotch.
Ea lipea acel scotch să vadă dacă femeia de serviciu spală cada peste tot”, a mai spus Dumitru Burlan.
Un tabel elaborat recent de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității cuprinde persoanele care au primit calitatea de „revoluționari”, beneficiind de toate drepturile ce decurg conform legii din această calitate (inclusiv o indemnizație de 2.200 lei lunar), dar care au primit decizii definitive și irevocabile de colaboratori sau de ofițeri ai Securității, potrivit OUG 24/2008.
Tabelul cu cei 259 de securiști și colaboratori ai Securității care primesc indemnizație de revoluționari:
Nu toate numele au fost încă publicate în Monitorul Oficial (din lipsă de bani – costă cam 500 lei fiecare pagină a sentinței instanței, rămase definitive, deci se adună sume considerabile).
Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluționarilor ar trebui să retragă certificatele, așa cum prevede legea.
„Anul trecut, CNSAS a transmis la SSPR, prin Adresa Nr. P 7031/25.10.2018, adresată lui Vintilă Meșter, 2 liste: prima cu 149 de persoane al căror nume a fost publicat în Monitorul Oficial, și o altă listă cu numele a 41 de persoane care aveau decizii definitive, dar nu puteau fi publicate.
Între timp, s-au mai adăugat alte nume, din procesele finalizate și din deciziile care în octombrie anul trecut încă nu erau legalizate, ci doar pronunțate. Veți găsi în tabel stadiul publicării fiecărei decizii.
Conform unor informații neoficiale, niciun certificat nu ar fi fost retras până în prezent. Cer Secretariatului de Stat pentru Problemele Revoluționarilor să clarifice acest aspect într-un comunicat public și să aplice legea.”, a scris senatorul Vlad Alexandrescu pe Facebook.
Prostituţia, ţinută sub tăcere de autorităţile comuniste, devenise un fenomen de amploare în România anilor ’80, arată mărturiile din acea vreme.
Prostituţia a fost scoasă în afara legii în 1949, iar femeile care o practicau au fost „reintegrate” în societate printr-un proces de reeducare. Termenul de prostituţie a fost chiar eliminat din primele dicţionare editate în timpul regimului comunist, însă „cea mai veche meserie din lume” a continuat să existe clandestin, chiar dacă practicantele ei erau pedepsite aspru, cu pedepse de până la trei ani de închisoare.
Statistici oficiale despre numărul prostituatelor din România comunistă nu sunt cunoscute. Totuşi, potrivit unor documente de arhivă din anii ’80, care arătau cum Nicolae Ceauşescu o denunţase, nemulţumit de „oamenii care evită munca şi încearcă să îşi facă un rost prin activtăţi necinstite, inclusiv prin prostituţie”, putea fi trasă concluza că fenomenul devenise îngrijorător pentru regim. Motivul prncipal ar fi fost perturbarea forţe de muncă şi nicidecum soarta femeilor, observau autorii unui raport din 1982, păstrat în arhivele Radio Europa Lberă (RFE).
Prostituatele „de lux” din anii ‘80
Câteva relatări din presa română a acelor vremuri ofereau detalii despre prostituatele din anii ’80. Un astfel de articol, cu titlul „Cum este”, a apărut în 13 septembrie 1982, în Scânteia Tneretului. Reporterul a vizitat o secţe de poliţie din Bucureşti şi a fost martor la investigarea a 10 prostituate, prinse în urma unui raid al Miliţiei.
„Toate erau fete tinere atractive, bine îmbrăcate, cu rochii vaporoase şi parfumate, şi purtau bjuterii de aur. Nu erau speriate de anchetă, ci erau mai degrabă cinice. Una dintre ele a fost surprinsă de miliţieni în camera unui oaspete străin, la Hotel Intercontinental şi avea valută şi ţigări străine în poşeta ei. Venise în Bucureşti de patru ani, din provincie, şi avea un copil de un an şi jumătate. Povestea tristă a acestei mame şi a copilului său l-a mişcat chiar şi pe cel mai dur miliţian, care a eliberat-o din arest, afirma reporterul. A doua zi, însă, a fost prinsă din nou, de această dată la Hotelul Negoiu, iar în urma anchetei a ieşit la iveală faptul că povestea iniţială nu era în totalitate adevărată, pentru că pruncul locuia, de fapt, cu bunicii”, se arăta în documentul păstrat în arhivele RFE, semnat de Paul Gafton.
Tariful, între 100 şi 400 de lei
Potrivit articolului din Scînteia Tineretului, cele mai multe prostituate îşi începeau activitatea de îndată ce terminau liceul şi erau tinere care au ajuns în Capitală din satele şi oraşele de provincie. Se minunau de plăcerile Bucureştiului, aglomeraţia, cinematografele, localurile şi hotelurile marelui oraş şi de sentimentul anonimităţii şi al permisivităţii. Cu un simţ al aventurii, natural la vârsta lor, fetele contrastau viaţa de oraş cu existenţa lipsită de culoare de acasă, relata autorul articolului. „Când vine seara, însă, lucrurile devin complicate, mai ales dacă fata nu are unde dormi. Este agăţată de câte un bărbat, care o suportă pentru câteva zile, dar se plictiseşte de ea şi o paseasă unui prieten. În acest fel ea trece de la un bărbat la altul, având doar relaţii superficiale cu fiecare. În final, ea cade în mâinile unui peşte, care procură fete tinere pentru preţuri între 100 şi 400 de lei (între 22 şi 90 de dolari, la cursul oficial). Sunt, potrivit ziarului, două tipuri de proxeneţi: „curaţi” – cei care îşi pun locuinţele la dispoziţia prostituatelor şi „stricaţi” – cei care trimit fetele pe străzi. Miliţia organiza frecvent raiduri în Bucureşti pentru depistarea prostituatelor, dar aparent fără prea mult succes”, se arăta în documentul RFE din noiembrie 1982.
Într-un alt articol, Scînteia Tineretului relata despre aventura unui grup de şase adolescenţi din Bistriţa Năsăud, băieţi şi fete, care au plecat din satul lor pentru a-şi căuta de lucru în Braşov. Cu toţii erau elevi de liceu şi membrii ai Uniunii Tneretului Comunist. Ajunşi în Braşov, viaţa lor a luat o turnură neaşteptată. S-au cazat într-un cămin muncitoresc, însă înainte ca vreunul dintre ei să îşi caute de lucru, una dintre fete, „Blonda”, a intrat într-o conversaţe cu câţiva străini, care apoi o invitaseră împreună cu pretenele sale la un restaurant. Adolescenţii s-au îngrijorat pentru ea, însă mai târziu Blonda le-a adus bani şi ţigări. O altă fată a fost de acord să însoţească un străin acasă, iar mai târziu, băieţii au încercat să le caute „de lucru” tinerelor, abordând studenţi străini şi negociind cu ei, informa autorul articolului din Scînteia Tineretului. Au fost recompensaţi şi ei cu ţigări şi cu blugi, însă deşi începutul promiţător, fetele au fost prinse de Miliţie a treia zi, iar visele la viaţa uşoară a tinerilor s-au spulberat, nota ziarul.
Cele mai multe prostituate aveau copii
Un raport oficial, păstrat în arhivele RFE, după ce fusese publicat în magazinul „Studii şi Cercetări Juridice” arăta că din 200 se femei condamnate în anii ‘80 la pedepse de maximum cinci ani de închisoare pentru parazitism social, 180 erau prostituate, care au fost prinse de miliţieni „în preajma barurilor, restaurantelor de lux şi a căminelor pentru studenţi străini, încercând să aibă relaţii cu bărbaţi, pentru venituri obţinute uşor, care să le asigure un mod de viaţă parazitar”. Aceste femei aveau, de regulă, un nivel satisfăcător de educaţie, şase dintre ele fiind absolvente de universităţi, 40 la sută erau angajate la momentul reţinerii lor şi un sfert dintre acestea erau muncitoare. Viaţa acestor femei era tragică, mai notau autorii documentului RFE. 60 la sută erau mame, iar jumătate dintre acesta aveau între doi şi cinci copii. Peste jumătate dintre ele deţineau locuinţe proprii, cel mai probabil obţinute cu ajutorul venturilor suplimentare din prostituţia practicată în timpul liber.
Trecutul Elenei Ceaușescu, înainte de a se căsători cu Nicolae Ceaușescu, se pare că nu a fost tocmai subiect de laudă pentru „tovarășă.”
Aceasta avea și o poreclă din această cauză, nu tocmai potrivită pentru cea care a devenit soția dictatorului.
Aceasta era poreclită „păsărică” pentru că se pare că obișnuia să nu poarte lenjerie intimă. Mai mult, în adolescență, tovarășa nu a avut nici atunci o reputație prea bună. Aceasta ar fi avut mulți iubiți, printre care ar fi fost și fratele lui Nicolae Ceaușescu.
Toate acestea au fost dezvăluite de Dan Capatos, Cristi Brancu şi Florin Condurăţeanu, care au povestit la „Dosarele Vip” peripeţiile din tinereţe ale Elenei Ceauşescu. Aceștia au mai spus că Elena Ceaușescu se delecta uitându-se la filme porno și că ar fi mers în baia unei gări cu un soldat.
Ce obsesii avea Elena Ceaușescu „În momentul în care plecam în vizite cu soţii Ceauşescu, primeam bilet de la Cabinetul 2 pe care scria: «Nu aveţi voie coc, n-aveţi voie ruj, n-aveţi voie să vă machiaţi, n-aveţi voie ojă pe unghii». Doar Elena Ceauşescu purta părul strâns în coc, noi (soţiile miniştrilor – n.r.) nu aveam voie să purtăm.
În vizitele mele cu ea, uneori Elena Ceauşescu mă chema şi-mi spunea: «Dragă, ia spune-mi mie care dintre tablourile astea este de cadou?». Erau tablouri de Sabin Bălaşa, de Tarcea, aduse pentru cadouri, şi îi spuneam: «Eu cred că acesta, dacă vă place şi Dvs., dar dacă nu vă place alegeţi pe care vreţi».
Răspundea: «Da, da, şi eu m-am gândit la ăsta». Altădată, m-a chemat la două noaptea la ea în dormitor pentru că i se aduseseră valize cu bijuterii şi-şi pusese un colier la gât, pe care n-a mai putut să-l scoată. Fiind un colier extrem de scump, i se declanşase siguranţa, pentru a nu putea fi furat, şi nimeni nu ştia să-l desfacă decât bijutierul.
Când am ajuns în cameră, era foarte furioasă şi congestionată şi mi-a spus: «Hai, dragă, scoate-mi şi mie ăsta, că nu mai pot». Am încercat, n-am reuşit. A trebuit să scoale bijutierul noaptea, să i-l dea jos de la gât.
La mese, când mergeam, nu puteam să mâncăm, deşi erau lucruri foarte bune, pentru că ea se uita la tine şi, dacă te vedea că mănânci, spunea: «Uite cum mănâncă şi se îndoapă ca o scroafă». Spunea aşa despre toate femeile care veneau la mesele respective.
De Anul Nou, când se mergea la petrecerea la care eram obligaţi să mergem, Elena Ceauşescu, după ce dădea mâna cu noi, se dezinfecta. Venea chelnerul ăla special al lor şi le dădea spirt şi se dezinfectau amândoi. Aveau teroare de microbi. După fiecare dat de mână cu noi, ei se spălau foarte bine cu alcool, ca să nu se îmbolnăvească”, a relatat Emilia Marinela Macovescu.
