comemorare

Articol de Bianca C., redactor Nationalisti.ro si eleva a Colegiului  National Mihai Eminescu Buzau

In ziua in care toti elevii intrau in vacanta, un grup de tineri ai Colegiului  National Mihai Eminescu din Buzau, indrumati de doamna diriginta,  au mers in centrul orasului, acolo unde se afla monumentul ridicat in amintirea victimelor Revolutiei  din 1989.

Alexandru Dumitru, Androne Pavel, Antemir Ion, Vasile Apostoiu, Costica-Corneliu, Apostol Vasile, Baltac Anton, Bodan Petru, Dorin  Ciocirlan, Romeo Marian, Ciortan Florica, Hagima Dorin,  Iacob Gheorghe, Vlad Constantin, acestia sunt doar o parte din martirii buzoieni.

ALTE ARTICOLE DE BIANCA C.:

• PE CALE DE DISPARITIE: Familia Traditionala
• Civilizatia impotriva culturii sau invers?
• TOLERANTA FACE VICTIME
• Pariem pe ROMANIA !
• Romania traieste! Noi cum traim in ea?
• Mass-Media favorizeaza TIGANII
• ROMANIA! Te asemeni sau nu cu altii?
• Manipularea tinerilor in favoarea tiganilor
• JOS MASCA!
• Vechea lupta intre noua si batrana generatie
• TINERII si STUDIILE in STRAINATATE
• PARERILE CONTEAZA IN ROMANIA DE AZI?

Circa 500 de suporteri alb-violeţi au participat miercuri seara la un marş comemorativ pentru a marca 25 de ani de la înregistrarea primilor martiri ai Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989 de la Timişoara, aceştia fiind împuşcaţi după ce Nicolae Ceauşescu a dat ordin să se tragă cu muniţie de război în protestatarii care contestau regimul opresiv.

Tinerii au plecat încolonaţi, fluturând drapele tricolore şi pânze cu însemnul victoriei, din Piaţa Maria, punctul de unde a început Revoluţia de la Timişoara. În frunte s-a aflat şi un banner negru pe care a stat scris mesajul sugestiv “Eroii nu mor niciodată”. Pe întreaga durată a marşului au fost scandate lozinci anticomuniste.

Prima oprire a fost pe treptele Catedralei Ortodoxe Mitropolitane unde s-au aprins candele cu chipurile celor împuşcaţi.

Marşul a continuat prin centrul oraşului, cu o nouă oprire în faţa Operei Române, un alt loc simbolic al evenimentelor din 1989. Aici, precum acum 25 de ani revoluţionarii timişoreni îngenuncheau pentru a cere ajutor divin în lupta contra unui regim ateu şi opresiv, aşa şi participanţii la marşul comemorativ le-au urmat exemplul, rostind în cor rugăciunea “Tatăl Nostru”.

Tinerii au mai făcut o oprire pe strada pietonală Mărăşeşti pentru a oferi un devărat spectacol pirotehnic, fiind aprinse zeci de torţe.

O ultimă oprire înainte de punctul final al marşului a fost la Memorialul Revoluţiei unde timp de aproximativ 30 de minute participanţii la acţiune au putut vizita expoziţiile tematice.

Marşul s-a încheiat cu un moment de reculegere şi depuneri de coroane de flori la Monumentul din Cimitirul Eroilor de pe Calea Lipovei, unde arde permanent o flacăra “vie” în memoria victimelor din 1989.

Ziua de 17 decembrie a fost declarată zi de doliu printr-o decizie a Consiliului Local Timişoara. Astfel toate instituţiile din oraş au arborat drapelul României în bernă sau alăturat unei panglici negre de doliu.

Potrivit statisticilor oficiale, evenimentele din 1989 s-au soldat la nivel naţional cu 1.104 de morți și 3.321 răniți (221 civili și 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când cuplul dictatorial fugea din Bucureşti, erau înregistraţi 126 morți și 1.107 răniți. În Timişoara, în perioada 16 – 21 decembrie au fost înregistraţi 73 de morți și 296 răniți. După 22 decembrie alţi 20 de oameni au murit în oraşul de pe Bega şi alţi 77 au fost răniţi. Sursa: FrontPress.ro

Acum 25 de ani, în 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a dat ordin să se tragă în protestatarii anticomunişti din Timişoara, fiind înregistraţi primii morţi căzuţi pentru libertate.

Practic data de 17 decembrie 1989 a însemnat pentru Timişoara ziua în care primii martiri ai Revoluţiei au căzut seceraţi de gloanţele regimului comunist. Ceauşescu convoca şedinţa Comitetului Politic Executiv, unde înalţii demnitari au fost cu toţii de acord să tragă în demonstranţii de la Timişoara cu muniţie de război.

După atacarea sediului Partidului Comunist Român, Ministrul Apărării de atunci, generalul Vasile Milea, anunţă Bucureştiul că judeţul Timiş este în stare de necesitate şi cere intervenţia în forţă a armatei. Conform martorilor, în jurul orei 16 se trage primul foc de armă asupra manifestanţilor strânşi în Piaţa Libertăţii.

În acest timp, la Bucureşti, cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu acuză autorităţile locale că n-au reuşit să reprime protestul încă din prima zi. La Timişoara sosesc după-amiază 11 ofiţeri superiori din conducerea Miliţiei, Securităţii şi Armatei, toţi sub comanda lui Ion Coman, secretarul Comitetului Central al PCR. Este declanşată operaţiunea Radu cel Frumos, ce cuprinde acţiuni specifice stării de război.

După ora 20, oraşul devine un adevărat infern. De la Piaţa Libertăţii până la Operă, pe Calea lipovei şi Calea Girocului, se trage în plin. Taburile blochează intrările în oraş şi toată noaptea se aud numai împuşcături.

59 de timişoreni au murit atunci, câteva sute au fost răniţi. 40 de cadavre au fost transportate şi incinerate în Bucureşti pentru a şterge urmele. Represaliile nu au reuşit însă decât să îi îndârjească pe timişoreni, care au continuat să iasă în stradă şi zilele următoare.

Ziua de 17 decembrie a fost declarată zi de doliu printr-o decizie a Consiliului Local Timişoara. Astfel toate instituţiile din oraş au arborat drapelul României în bernă sau alăturat unei panglici negre de doliu.

Potrivit statisticilor oficiale, evenimentele din 1989 s-au soldat la nivel naţional cu 1.104 de morți și 3.321 răniți (221 civili și 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când cuplul dictatorial fugea din Bucureşti, erau înregistraţi 126 morți și 1.107 răniți. În Timişoara, în perioada 16 – 21 decembrie au fost înregistraţi 73 de morți și 296 răniți. După 22 decembrie alţi 20 de oameni au murit în oraşul de pe Bega şi alţi 77 au fost răniţi.

Ca în fiecare an, suporterii alb-violeţi vor organiza şi săptămâna viitoare marşul devenit tradiţional dedicat memoriei eroilor anticomunişti din 1989.

Pentru a marca împlinirea a 25 de ani de la acţiunile de protest contra dictaturii ceauşiste, suporterii îi invită pe timişoreni luni, 15 decembrie, să vină în Sala Aula Magna de la Universitatea de Vest pentru a viziona, cu începere de la ora 18.00, proiecţia filmului “Noi nu murim!”.

Punctul culminant al celebrărilor Revoluţiei de la Timişoara va avea loc însă miercuri, 17 decembrie, cu ocazia marşului “Eroii nu mor niciodată”. Această dată este aleasă special, 17 decembrie 1989 rămânând în coştiinţa locală ca fiind ziua când Nicolae Ceauşescu a dat ordin să se tragă în timişoreni.

Punctul de plecare al marşului este Piaţa Maria, locul de unde au izbucnit manifestaţiile anticomuniste. Acţiunea va începe de la ora 19.00. Tinerii vor străbate apoi centrul oraşului, prin faţa Operei, un alt simbol al Revoluţiei. Traseul include şi Cimitirul Eroilor, locul unde sunt îngropaţi mai mulţi martiri ai Revoluţiei.

Potrivit statisticilor oficiale, evenimentele din 1989 s-au soldat la nivel naţional cu 1.104 de morți și 3.321 răniți (221 civili și 663 militari). Pe 22 decembrie, la ora când cuplul dictatorial fugea din Bucureşti, erau înregistraţi 126 morți și 1.107 răniți. În Timişoara, în perioada 16 – 21 decembrie au fost înregistraţi 73 de morți și 296 răniți. După 22 decembrie alţi 20 de oameni au murit în oraşul de pe Bega şi alţi 77 au fost răniţi. Sursa: FrontPress.ro

Astăzi se împlinesc 28 de ani de la moartea filozofului naţionalist, istoricului, scriitorului şi profesorului Mircea Eliade, una dintre cele mai consacrate personalităţi ale generaţiei de intelectuali interbelici români.

S-a născut în 13 martie 1907 în Bucureşti şi încă din adolescenţă a fost interesat de misticism, filozofie şi de lectură. Învaţă italiana, engleza, ebraica şi persana. Ulterior pleacă în India unde studiază limba sanscrită, religia şi tradiţia locului.

De la mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut, se apropie de filozoful naţionalist Nae Ionescu şi devine un adept al Mişcării Legionare. Publică în această perioadă o serie de articole politice şi se implică activ în campania electorală din 1937. Din cauza militantismului său este arestat în 14 iulie 1938 din ordinul regelui dictator Carol al II-lea. La vremea arestării tocmai publicase articolul “Provincia și legionarismul” în ziarul Vremea, ministrul de interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi autor de propagandă legionară.

A fost încarcerat timp de trei săptămâni la sediul Siguranței Statului de la Malmaison, timp în care autorităţile fac presiuni la adresa lui Mircea Eliade să se dezică de camarazii săi. Acesta refuză sa o facă şi este transferat la un lagăr provizoriu din Miercurea-Ciuc. Aici starea lui de sănătate se înrăutăţeşte şi este astfel eliberat în 12 noiembrie 1938, după aproape 4 luni.

În aprilie 1940, cu ajutorul lui Alexandru Rosetti, un reputat lingvist și filolog român, este numit Ataşat Cultural în Marea Britanie. După deteriorarea relaţiilor bilaterale româno-britanice, din cauza celui de al Doilea Război Mondial, este transferat în Portugalia, unde va îndeplini aceeaşi funcţie pe lângă ambasada din Lisabona. Îşi păstrează postul atât în timpul Statului Naţional Legionar cât şi în timpul dictaturii militare a mareşaleului Ion Antonescu.

Tot în Portugalia scrie o carte în favoarea “Statului Nou”, un concept filozofic-social aplicat de liderul naţionalist al ţării din acea perioadă, Antonio de Oliveira Salazar.

În timpul celei de a doua conflagraţii mondiale călătoreşte în Franţa pentru a se întâlni cu prietenul şi camaradul său Emil Cioran. Deasemenea merge la Berlin pentru a avea o întrevedere şi cu Carl Schmitt, un controversat teoretician naţionalist şi profesor de drept. Deasemenea vizitează regulat Spania naţionalistă condusă de generalul Franco.

După ce războiul este câştigat de alianţa dintre Occident şi Uniunea Sovietică, Eliade se mută în Franţa, în 1945. Din 1957 se stabileşte în Chicago, SUA, unde devine profesor universitar de istorie comparată a religiilor. Tot aici se va stinge din viaţă, în 22 aprilie 1986.

De-a lungul vieţii a scris peste 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1.200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Sursa: FrontPress.ro

Joi, 13 martie, se împlinesc 107 de ani de la naşterea filozofului naţionalist, istoricului, scriitorului şi profesorului Mircea Eliade, una dintre cele mai consacrate personalităţi ale generaţiei de intelectuali interbelici români.

S-a născut în Bucureşti şi încă din adolescenţă a fost interesat de misticism, filozofie şi de lectură. Învaţă italiana, engleza, ebraica şi persana. Ulterior pleacă în India unde studiază limba sanscrită, religia şi tradiţia locului.

De la mijlocul anilor ’30 ai secolului trecut, se apropie de filozoful naţionalist Nae Ionescu şi devine un adept al Mişcării Legionare. Publică în această perioadă o serie de articole politice şi se implică activ în campania electorală din 1937. Din cauza militantismului său este arestat în 14 iulie 1938 din ordinul regelui dictator Carol al II-lea. La vremea arestării tocmai publicase articolul “Provincia și legionarismul” în ziarul Vremea, ministrul de interne, Armand Călinescu, considerând că Eliade ar fi autor de propagandă legionară.

A fost încarcerat timp de trei săptămâni la sediul Siguranței Statului de la Malmaison, timp în care autorităţile fac presiuni la adresa lui Mircea Eliade să se dezică de camarazii săi. Acesta refuză sa o facă şi este transferat la un lagăr provizoriu din Miercurea-Ciuc. Aici starea lui de sănătate se înrăutăţeşte şi este astfel eliberat în 12 noiembrie 1938, după aproape 4 luni.

În aprilie 1940, cu ajutorul lui Alexandru Rosetti, un reputat lingvist și filolog român, este numit Ataşat Cultural în Marea Britanie. După deteriorarea relaţiilor bilaterale româno-britanice, din cauza celui de al Doilea Război Mondial, este transferat în Portugalia, unde va îndeplini aceeaşi funcţie pe lângă ambasada din Lisabona. Îşi păstrează postul atât în timpul Statului Naţional Legionar cât şi în timpul dictaturii militare a mareşaleului Ion Antonescu.

Tot în Portugalia scrie o carte în favoarea “Statului Nou”, un concept filozofic-social aplicat de liderul naţionalist al ţării din acea perioadă, Antonio de Oliveira Salazar.

 

Paris 1977: Emil Cioran, Eugene Ionesco si Mircea Eliade

În timpul celei de a doua conflagraţii mondiale călătoreşte în Franţa pentru a se întâlni cu prietenul şi camaradul său Emil Cioran. Deasemenea merge la Berlin pentru a avea o întrevedere şi cu Carl Schmitt, un controversat teoretician naţionalist şi profesor de drept. Deasemenea vizitează regulat Spania naţionalistă condusă de generalul Franco.

După ce războiul este câştigat de alianţa dintre Occident şi Uniunea Sovietică, Eliade se mută în Franţa, în 1945. Din 1957 se stabileşte în Chicago, SUA, unde devine profesor universitar de istorie comparată a religiilor. Tot aici se va stinge din viaţă, în 22 aprilie 1986.

De-a lungul vieţii a scris peste 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1.200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite. Sursa: FrontPress.ro

Peste 500 de naţionalişti, inclusiv grupul de parlamentari locali ai Partidului Naţional-Democrat German (NPD), au mărşăluit cu torţe joi în Dresda, estul Germaniei, pentru a comemora victimele bombardamentelor anglo-americane din 1945, o acţiune criminală şi foarte controversată deoarece acest oraş era lipsit de orice importanţă strategică şi adăpostea mii de refugiaţi civili. Participanţii la marşul cu torţe, membri şi simpatizanţi ai mai multor mişcări naţionaliste radicale din ţară, au afişat steaguri negre, în semn de doliu şi de respect faţă de victimele nevinovate.

Marşul funebru de anul acesta s-a desfăşurat sub sloganul “Împotriva non-culturii uitării” şi a reunit pe lângă activiştii germani şi delegaţii naţionaliste din mai multe state europene, printre care Norvegia şi Cehia.

A avut loc ca deobicei şi o contrademonstraţie “antifascistă”, dar poliţia a ţinut la distanţă cele două tabere. În jur de 10.000 de persoane, printre care mai mulţi politicieni locali, au format un lanţ uman în centrul Dresdei, în semn de protest faţă de acţiunea naţionalistă. Mii de poliţişti, aduşi din mai multe localităţi, au fost prezenţi pe străzi pentru a preveni orice violenţe.

În noaptea dintre 13 spre 14 februarie a anului 1945, cu doar câteva luni până la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, în Dresda au fost ucişi peste 100.000 de civili germani ca urmare a bombardamentelor aliate pentru care s-au folosit din plin şi nediscriminatoriu bombe incendiare. Peste 3.400 de tone de material explozibil au fost aruncate asupra oraşului din 800 de avioane britanice şi americane. Oraşul, denumit şi “Florenţa nordului” şi care adăpostea refugiaţi din calea Armatei Roşii, a fost distrus în proporţie de 90 la sută iar operaţiunea nu a avut nici un fel de importanţă strategico-militară. Sursa: FrontPress.ro

Marți, 17 decembrie, a avut loc în Timişoara marşul tradiţional al suporterilor bănăţeni în memoria victimelor din decembrie 1989.

Marşul, desfăşurat sub slozinca “Cine uită e complice”, a început în jurul orei 19 din Piaţa Maria şi s-a încheiat la Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei, cu o depunere de coroane de flori la monumentul unde arde flacăra nestinsă, simbol al idealurilor care i-au animat pe martirii Timişoarei în urmă cu 24 de ani. Au fost făcute scurte opriri în fata Catedralei Mitropolitane, Operei Române (unde s-a rostit rugăciunea Tatăl nostru) și a Memorialului Revoluţiei, repere cheie ale luptei contra unui regim criminal.

Pe întreg traseul cei circa 400 de manifestanți au scandat lozinci anticomuniste. Deasemenea au fost împărțite manifeste cu textul: „În spatele fiecărui glonţ stă o ţeavă. În spatele fiecărei ţevi stă un trăgaci. În spatele fiecărui trăgaci stă un deget. În spatele fiecărui deget stă un ochi. În spatele fiecărui ochi stă un om. În spatele fiecărui om stă un ordin. În spatele fiecărui ordin stă un sistem. Când sistemul începe să se clatine, declanşează nişte mecanisme sinistre, care se întind ca o undă între ordinele şi gloanţele care străpung oameni. Oameni cărora sistemul le-a ţinut bocancul pe beregată şi demnitatea în exil”.

“Încercăm în fiecare an să păstrăm vie Revoluţia în memoria timişorenilor. Pentru mulţi dintre cei prezenţi aici e cel mai important moment al anului şi cea mai importantă acţiune organizată de suporterii timişoreni. E normal să scadă numărul pe măsură ce ne îndepărtăm de 1989, dar nu e atât numărul important, cât cei care sunt aici să ştie pentru ce sunt aici. Nu cred că se pune problema să numim pe cei care vin la marş suporteri de fotbal, oricine e bine primit, vrem să ni se alăture oameni să fim cât mai mulţi”, a declarat Sebastian Novovic, unul dintre liderii suporterilor timişoreni. Sursa: FrontPress.ro

Acum 141 de ani, în data de 10 septembrie 1872, moare “Crăişorul Munţilor”, Avram Iancu, conducător al românilor din Transilvania. Acesta a jucat un rol hotărâtor în înfrângerea armatelor ungureşti din Ardeal, fapt ce a stopat un lanţ de crime de război săvârşite împotriva ţăranilor români. 

Eroul românilor ardeleni s-a născut la 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluţia de la 1848, Avram Iancu făcea parte dintre fruntaşii intelectualităţii româneşti transilvănene care lupta pentru emancipare socială şi naţională. A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 septembrie 1848, şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate.

Atrocităţile antiromâneşti, punerea greoaie în practică a legii privitoare la desfiinţarea iobăgiei în Transilvania, refuzul guvernului revoluţionar ungar de a acorda libertăţi naţionale românilor şi votarea unirii Transilvaniei cu Ungaria la Dieta din Cluj, au dus la dezbinarea forţelor revoluţionare române şi ungare şi la ridicarea ţărănimii la luptă pentru rezolvarea problemei sociale şi a celei naţionale. Avram Iancu, la numai 25 de ani, a devenit astfel conducătorul oştii ţărăneşti antirevoluţionare. În fruntea acestei oşti şi în colaborare cu autorităţile militare imperiale austriece a organizat apărarea în Munţii Apuseni şi a respins numeroasele atacuri ale trupelor revoluţionare maghiare, superioare ca număr şi ca armament, câştigându-şi renumele de “Crai al munţilor”.

Avram Iancu s-a stins din viaţă la 10 septembrie 1872, în comuna Baia de Criş, şi a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, la umbra Gorunului lui Horea, conducătorul răscoalei ţărăneşti din 1784. La slujba de înmormântare au slujit 36 preoți, în frunte cu protopopii Mihălțanu (ortodox) din Brad și Balint (greco-catolic) din Roșia Montană. În fruntea convoiului funerar, lung de peste 2 kilometri, pășeau foștii comandanți militari ai românilor, care se mai aflau în viață: Simion Balint, Axente Sever, Mihai Andreica, Nicolae Corcheș și Clemente Aiudeanu. Sursa: FrontPress.ro 

Un mare număr de tineri, mulţi dintre ei îmbrăcaţi în costume naţionale, au umplul biserica și cimitirul satului Ţigănești, din judeţul Ilfov, în ziua de Sânziene, 24 iunie 2013, pentru a-și aminti de înfiinţarea, în urmă cu 86 de ani, a Legiunii Arhanghelul Mihail, la iniţiativa a 5 tineri naţionaliști – Corneliu Zelea Codreanu, Ionel Moţa, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu și Ilie Gârneaţă.

După 1990, veteranii Mișcării Legionare au instituit o adevărată tradiție ca, în fiecare an pe 24 iunie sau în sâmbăta dinaintea acestei zile, să se adune împreună cu tinerii lor continuatori în cimitirul satului Țigănești, acolo unde și-au găsit odihna de veci rămășițele pământești ale unuia din fondatori, comandantul Buneivestiri Radu Mironovici, iar ulterior fiind aduse și osemintele lui Corneliu Georgescu, mort la Mitersill – Austria, în 1945.

Și în acest an, tineri naționaliști continuatori ai spiritului legionar dar si foști deținuți politici din București, Brașov, Teleorman, Prahova, Dolj, Dâmbovița, Buzău ș.a., s-au adunat la biserica din Țigănești, unde după sluja Sfintei Liturghii au participat la un parastas în memoria întemeietorilor Legiunii, oficiat de doi preoți.

Au fost intonate, spre veșnică reamintire, Imnul legionarilor căzuți și Imnul Tinereții Legionare, dâdnu-se onorul la mormintele celor doi comandanțiai Buneivestiri, în timp ce tinerii purtând drapele tricolore și verzi au format flancuri.

Întreaga manifestare a impresionat, atât prin numărul participanților, cât mai ales prin spiritul de disciplină și trăirea în duh legionar.

A vorbit tânărul Alexandru Costache, membru în Consiliul Politic al Partidului Totul pentru Țară, care a arătat că intrăm într-o nouă etapă a istoriei legionare, prin dispariția fizică a veteranilor Mișcării și necesitatea asumării răspunderii continuării acestui spirit de către tânăra generație. El a subliniat insistent necesitatea aprofundării esenței doctrinei legionare, respectiv transformarea interioară și crearea Omului nou, atrăgând atenția asupra ispitei de a aluneca către formele exterioare și de a imita, în mod epigonic și desuet, anumite formule care nu-și mai găsesc azi valabilitatea, în contextul în care societatea românească este una cu totul diferită decât cea din perioada interbelică.

La manifestare au fost prezenți și membri ai grupării intitulate Cantacuzino-Grănicerul, conduse de domnul Ionuț Moraru.

La întoarcerea spre București, s-a făcut o scurtă escală la Tâncăbești, unde s-a rostit o rugăciune și s-a strigat apelul celor căzuți, întreaga asistență răspunzînd: Prezent! De pe Buciumul