Tag Archives: colinda antisemita

Scandalul “colinda”, doar o diversiune pentru a scapa de un adversar incomod? Tiberiu Groza se opune proiectului minier de la Rosia Montana

Scandalul “colindei antisemite” de la TVR 3 prinde amploare. Vineri, mai multe ONG-uri au sărit în apărarea celor de la “Dor Transilvan”, susținând că respectiva colindă nu este antisemită. Cu toate acestea, în aceeași zi, directorul Centrului Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Cluj, Tiberiu Groza, și-a prezentat demisia. Prin această decizie, Guvernul Victor Ponta a realizat o dublă victorie: a oferit un “țap ispășitor” la plângerile comunității evreiești, dar a și scăpat de un oponent serios al proiectului minier de la Roșia Montană. După cum o arată pagina de facebook, Tiberiu Groza a fost un susținător al protestelor împotriva proiectelor cu cianuri de la Roșia Montană. Acesta nu s-a sfiit chiar să pună pe pagina sa o fotografie trucată, prin care premierul Victor Ponta este întrebat dacă nu vrea să o ia de soție pe “doamna Cianura”. Imaginea  a circulat, de altfel, pe rețelele de socializare. Mai mult, ex-directorul Centrulului Județean pentru promovarea culturii tradiționale era un fin cunoscător al vestigiilor din zona Roșia Montană, a căror valoare nu ezita să o menționeze cu fiecare ocazie. Ipoteza unei diversiuni este susținută chiar de o frază inserată de Groza în comunicatul demisiei, insinuând faptul că el a plătit pentru acest incident, deși textul colindei era cunoscut de mai mult timp: “Ironia vieţii face ca un creştin şi un evreu(Adrian Rozenberg, producătorul transmisiunii -n.r.) să răspundă pentru un incident considerat antisemit. Eu, pentru că am recomandat colindul, iar el pentru că l-a difuzat”. Un alt indiciu în sprijinul ipotezei diversioniste este faptul că președintele Consiliului Județean Cluj, Horia Uioreanu, s-a grăbit să-i ceară public demisia, deși Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării nu a luat încă, nicio decizie. “Acuzele de antisemitism au afectat imaginea Centrului şi cea a Consiliului Judeţean Cluj, instituţii care nu au avut nicio implicare în organizarea şi desfăşurarea acestei emisiuni. …

Citeste tot articolul

Societatea Romana de Televiziune, amendata cu 50.000 de lei de CNA pentru colindul antisemit

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să amendeze cu 50.000 de lei Societatea Română de Televiziune (SRTv), din cauză că pe TVR 3 şi TVR Cluj a fost difuzat, pe 6 decembrie, un colind antisemit, care a încălcat legislaţia audiovizualului. Decizia a fost luată joi de CNA, la propunerea Laurei Georgescu, preşedintele Consiliului, cu şapte voturi „pentru” (Laura Georgescu, Florin Gabrea, Lorand Turos, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Cristina Trepcea şi Radu Călin Cristea) şi un vot „împotrivă” (Christian Mititelu). Sancţiunea a fost aplicată pentru încălcarea articolului 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului, potrivit căruia „Prin difuzarea şi retransmisia serviciilor de programe se realizează şi se asigură pluralismul politic şi social, diversitatea culturală, lingvistică şi religioasă, informarea, educarea şi divertismentul publicului, cu respectarea libertăţilor şi a drepturilor fundamentale ale omului”, şi a articolului 47, alineatul 1 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, potrivit căruia „Este interzisă difuzarea în programele audiovizuale a oricăror forme de manifestări antisemite sau xenofobe”. Membrul CNA Christian Mititelu a fost de părere că în acest caz nu a fost încălcat articolul 3, alineatul 1 din Legea audiovizualului. „Nu cred că se poate aplica articolul 3. Cred că este aplicat numai ca să putem da amendă”, a spus Christian Mititelu. Grupul de colindători Ansamblul „Dor transilvan” a cântat, în cadrul unei emisiunii, un colind în care este folosit de mai multe ori termenul „jidov”, în mesaje antisemite: „A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan [horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun”.

Citeste tot articolul

Ambasada Israelului reactioneaza la colindul antisemit difuzat de TVR3

Ambasada Statului Israel se declarată profund îngrijorată de colindul interpretat de „Dor transilvan” şi difuzat de TVR3, în 6 decembrie, şi speră că autorităţile române vor lua măsuri pentru ca astfel de incidente regretabile să nu mai aibă loc, informează Mediafax. Prin intermediul unui comunicat de presă, misiunea diplomatică îşi exprimă „îngrijorarea profundă faţă de un colind interpretat de grupul «Dor transilvan» condus de domnul Tiberiu Groza, şi difuzat în timpului unei emisiuni a TVR3, la 6 decembrie 2013, şi care include mesaje puternic antisemite”. Ambasada Statului Israel apreciază drept „foarte îngrijorător faptul că un astfel de colind a apărut în media românească, în special la TVR”. „Date fiind eforturile depuse şi de Guvernul României şi de cel al Statului Israel de a combate xenofobia, rasismul, antisemitismul şi discriminarea în toate formele, ar trebui să fim alarmaţi de astfel de manifestări care ar putea da un impuls sentimentelor antisemite din România”, se mai arată în comunicat. Ambasada speră că autorităţile române competente vor lua „măsurile potrivite pentru ca astfel de incidente condamnabile să nu se mai întâmple”. Comunicatul include şi un „pasaj relevant” din colindul respectiv: „A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afurisit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ.. Numai la corlan (= horn), la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară (= fum) în drum”. Postul public TVR 3 a difuzat, vineri, în cadrul emisiunii de relansare a canalului, un colind antisemit interpretat de grupul de colindători Ansamblul „Dor transilvan”, fiind reclamat la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD) de către Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22. Societatea Română de Televiziune (SRTv) spune că alegerea colindelor interpretate de Ansamblul …

Citeste tot articolul

Colind “ANTISEMIT” transmis de TVR (VIDEO)

Postul public TVR 3, relansat la sfârşitul săptămânii trecute, a difuzat vineri în cadrul unei emisiuni un colind controversat, acuzat ca fiind “antisemit” de către Grupul pentru Dialog Social şi Revista 22, care au depus şi reclamaţii în acest sens la Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD). Grupul de colindători Ansamblul “Dor transilvan” a cântat un colind în care este folosit de mai multe ori termenul “jidov”, considerat peiorativ la adresa evreilor. “A născut un fiu frumos / Anume Iisus Hristos / Toată lumea i se-nchină, / Numai jidovii-l îngână. / Jidovan afuristit / Nu l-ar răbda Domnul sfânt / Nici în cer, nici pe pământ. Numai la corlan [horn], la fum, / Acolo-i jidovul bun, / Să iasă şfară [fum] în drum”, sunt câteva din versurile incriminate. TVR 3  s-a relansat la sfârşitul săptămânii trecute şi va fi axat mai mult pe sectorul rural, în urma semnării unui acord de parteneriat cu Ministerul Agriculturii.

Citeste tot articolul