Tag Archives: codul penal

BOMBĂ în Justiție: Următoarea LOVITURĂ dată de PSD! S-a aflat TOTUL

Una dintre cele mai des întâlnite acuzații în rândul politicienilor și funcționarilor publici ar putea dispărea cu totul din codul Penal. PSD şi-a pus specialiştii la treabă. Se lucrează intens la mai multe strategii privind abuzul în serviciu, după ce Curtea Constituţională a decis că modificările aduse de comisia Iordache sunt neconstituţionale. Social-democraţii aşteaptă deocamdată motivarea CCR, ca să vadă care scenariu se va aplica cel mai bine. Digi24 a reuşit să afle una dintre variantele la care se lucrează acum: abuzul în serviciu ar putea fi eliminat cu totul din Codul Penal, astfel încât această infracţiune să nu mai existe. Deocamdată, cei din Opoziţie se bucură pentru faptul că articolul care defineşte abuzul în serviciu a fost declarat neconstituţional şi toată lumea aşteaptă şi motivarea CCR. Și Puterea se bucură. Social-democraţii şi-ar dori ca articolul privind abuzul în serviciu să fie integral neconstituţional, pentru că ar fi o sarcină foarte uşoară pentru scoaterea în întregime a lui din Codul Penal. Este un scenariu cât se poate de real la care se gândesc cei din PSD, dar sunt sceptici în a spune acest lucru în mod oficial, pentru că deocamdată nu ştiu care sunt motivele pentru care judecătorii CCR au declarat articolul ca fiind neconstituţional. Motivarea CCR urmează să fie publicată în curând. Dacă abuzul în serviciu va fi eliminat din Codul Penal vor exista consecinţe grave, iar cei din PSD ar lua în calcul înlocuirea acestuia cu abuzul de putere. Această infracţiune ar însemna fapta funcţionarului care în îndeplinirea atribuţiilor de serviciu încalcă un drept. Aşadar, ar fi posibilă o restrângere a ariei de aplicabilitate a abuzului în serviciu, pentru că, de exemplu, nu ar mai fi luate în seamă foloasele materiale sau nemateriale pe care le primeşte un funcţionar. Spun cei de la PSD că această infracţiune este …

Citeste tot articolul

Procuror DIICOT: „Dacă un cetăţean se masturbează în faţa fetiţei tale, nu va mai putea fi arestat”

Procuror DIICOT, despre efectele modificării Codurilor: „Dacă un cetăţean se masturbează în faţa fetiţei tale, nu va mai putea fi arestat”! Procurorul DIICOT Antonia Diaconu a postat pe contul de Facebook un text în care exemplifică ce efecte devastatoare aduc modificările operate la legile Justiţiei. Fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, cu o experienţă de 10 ani ca magistrat, Antonia Diaconu exemplifică într-o postare publicată pe contul său de Facebook cât de periculoase pentru cetăţeni sunt modificările votate în Camera Deputaţilor la prevederi din Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. „De ce te afectează şi pe tine modificările Codului Penal şi Codului de Procedură Penală? Ai o fetiţă de câţiva anişori, eşti mândru de ea, e şi frumusica. Se joacă cu copiii în faţa blocului. Vine un cetăţean şi se masturbează în faţa ei. De acum, cetăţeanul nu va mai putea fi arestat preventiv! Fetiţa de mai sus a crescut, s-a făcut adolescentă, cu toate complicaţiile pe care le presupune asta. Este sedusă de un individ care profită de naivitatea şi lipsa ei de experienţă si o convinge să facă sex cu el. Fata ta are 13 ani. Acest individ nu va mai putea fi arestat”. „Dacă infractorul doreşte va putea asista la orice act de urmărire penală efectuat, inclusiv la audierea victimei” Procurorul Antonia Diaconu mai vine cu câteva exemple privind efectele negative ale modificărilor Codului Penal şi Codului de Procedură Penală: „Sora sau soţia ta, mama ta ori chiar fetiţa de mai sus va cădea victimă a unei infracţiuni. Poate cele descrise mai devreme, poate altele, şi mai grave. Autorul este prins. Dacă infractorul doreşte va putea asista la orice act de urmărire penală efectuat, inclusiv la audierea victimei. Deci persoana draga ţie, care şi asa trece printr-o dramă, va trebui să dea din …

Citeste tot articolul

Ruşii scot din Codul Penal VIOLENTA DOMESTICA: AI VOIE SA-TI BATI NEVASTA O SINGURA DATA PE AN!

Proiectul de lege care scoate de sub incidenţa penală violenţa domestică a fost adoptat de Duma de Stat, camera inferioară a Parlamentului rus, conform „The Moscow Times“. Miercuri, 368 de deputaţi au votat în favoarea proiectului, împotrivă fiind unul singur. Totodată, s-a înregistrat o abţinere. Textul scoate acuzaţia de „bătaie în familie“ din Codul Penal rus şi transformă fapta într-o infracţiune administrativă. Acuzaţii penale urmează să fie formulate, prevede documentul, dacă asemenea bătăi au loc de mai mult de o singură dată pe an. Iniţiatoarea proiectului este ultraconservatoarea Elena Mizulina, care s-a angajat în acest demers în iulie 2016, când preşedintele Vladimir Putin a scos de sub incidenţa penală alte forme de agresiune care nu provoacă răni. „Pedepsirea (infracţiunilor) nu poate să contrazică sistemul valorilor sociale de care ţine sociatatea“, a declarat Mizulina, într-un discurs pe care l-a susţinut miercuri înainte de vot, în Dumă. „În cultura tradiţională a familiei ruse, relaţiile între părinţi şi copii sunt construite pe autoritatea puterii părinţilor… Legile trebuie să susţină tradiţia familiei“, a apreciat ea. Votul a înfuriat activişti pentru drepturile femeilor, care consideră că noua lege face şi mai vulnerabile victimele violenţei domestice. „Aceşti parlamentari cred că aplicarea unor amenzi tiranilor familiilor este mai bună decât răspunderea penală doar in cazul in care barbatii si-ar bate nevestele doar o singura data pe an“, a scris într-un mesaj postat pe Facebook activista Aliona Popova. „Aceşti oameni nu au propus o lege care să îmbunătăţească sistemul judiciar sau aplicarea legii. Ei doar au susţinut transferarea răspunderii (penale) în amendă. Asta înseamnă că un făptaş îşi va bate (rudele) şi va plăti o mică amendă“, a subliniat ea. Potrivit unor date statistice de la Guvernul rus, 40% din toate faptele penale violente sunt comise în familie. Datele arată că 36.000 de femei sunt bătute de către partenerii …

Citeste tot articolul

SCHIMBĂRI MAJORE în CODUL PENAL! 7 ani de PUŞCĂRIE pentru barbatii care isi BAT NEVESTELE

Bărbaţii care îşi agresează nevestele riscă să stea 7 ani in puscarie. Acest lucru este prevăzut într-un proiect legislativ de modificare a Codului Penal, pe care senatorii se pregătesc să-l voteze.  Senatorii pregătesc o schimbare fundamentală în Codul penal, care urmăreşte să stopeze violenţa domestică. Aceştia au decis să reducă de la 90 de zile la 30 de zile perioada de îngrijiri medicale necesare pentru ca procuratura să-l aresteze pe agresor. Potrivit expunerii de motive din proiectul de act normativ, în perioada februarie-decembrie 2014 au fost sesizate peste 9.000 de acte de violenţă împotriva femeilor, iar majoritatea covârşitoare a cazurilor au rămas fără urmări legale. „Din totalul sesizărilor de violenţe, în doar 276 de cazuri au fost înregistrate condamnări. Acest fapt se datorează şi retragerii plângerilor depuse de victime, care se află sub şantaj şi ameninţare”, se mai arată în expunerea de motive. „Noi am făcut această propunere de modificare legislativă împreună cu o casă de avocatură. Chiar şi 30 de zile ni se pare mult, dar ne-au explicat cei de la Institutul Medico-Legal cum se interpretează diversele forme de răni şi că nu putem cere mai puţin de atât. De exemplu, pentru o fractură este nevoie de până la şase săptămâni de îngrijiri medicale sau mai sunt controalele medicale şi curăţarea rănilor care se consideră îngrijiri medicale. După ce aceste modificări ale Codului penal vor intra în vigoare, dacă femeia agresată depune plângere şi înregistrează 31 de zile de îngrijiri medicale, procuratura se autosesizează şi trece la arestarea agresorului, indiferent că femeia îşi retrage plângerea sau nu. Atunci, statul consideră că viaţa ei este pusă în pericol şi acţionează în numele victimei, iar agresorul riscă până la 7 ani închisoare pentru că pedeapsa se majorează dacă este implicat un membru al familiei. Este vorba, până la urmă, de coerciţie. Atât …

Citeste tot articolul

Laura Codruta Kovesi, atac dur la adresa Parlamentului

Laura Codruţa Kovesi, procurorul şef al DNA, iese la atac. Mai exact, aceasta contraatacă după repetatele tentative de blocare a luptei anticorupţie de către Parlament. Şefa DNA a acordat un interviu postului Pro TV, în care s-a referit şi la atitudinea politicienilor faţă de justiţie. Întrebată dacă reprezentanţii clasei politice sprijină lupta anticorupţie, Kovesi a declarat: „Este foarte dificil de spus, in conditiile in care, la fiecare doua saptamani ne trezim cu proiecte de modificare a Codului Penal sau a Codului de Procedura Penala prin care se incearca limitarea atributiilor sau posibilitatilor de investigare. Mi-ar fi foarte dificil sa spun ca actuala clasa politica sprijina lupta anti-coruptie. Sunt politicieni care, intr-adevar, sprijina lupta anti-coruptie, dar exista o mare parte a acestor care incearca de fiecare data sa modifice legea in asa fel incat lupta anti-coruptie sa fie ingreunata sau impedicata. Daca ne referim la votul din Parlament pe cererile de ridicare a imunitatilor, am putea spune ca nu intotdeauna avem sprijin din partea clasei politice. Un cetatean care comite o fapte de coruptie poate fi arestat oricand in timp ce un parlamentar, pentru ca face parte din Parlamentul Romaniei, desi comite aceeasi fapta sau una mai grava, nu poate fi arestat, pentru ca uneori votul in Parlament blocheaza exercitarea acestei posibilitati.” Vezi si: MESAJ FERM de la Kovesi pentru POLIȚIȘTI: TERMINAȚI-O cu POLITICIENII LOCALI! Kovesi mai afirmă că tentativele de modificare a Codului Penal reprezintă încerări de liminare a atribuţiilor procurorilor. „Cred ca e o incercare de a limita atributiile procurorilor, nu cred ca in Romania s-a inventat masura arestarii preventive in 2015, nici catusele nu au fost inventate acum. Cred ca anchetele din ultima perioada de timp au produs o oarecare panica in randul clasei politice si acesta e motivul pentru care se incearca limitarea atributiilor procurorilor. Am vazut …

Citeste tot articolul

LA STREANG CU VOI, VIERMILOR! Din cauza voastra s-a dus dracu Romania!

Comisia Juridica a Senatului a adoptat marti proiectul de lege de modificare a Codului de Procedura Penala al senatorului PSD Serban Nicolae prin care este eliminata incatusarea persoanelor fata de care s-a impus masura de arest preventiv si care nu au comis acte de violenta. Practic, prin aceasta modificare cei acuzati de coruptie sau trafic de influenta nu vor mai fi incatusati in momentul retinerii si arestarii preventive decat in cazul in care au fost violenti sau au incercat sa se sustraga urmaririi penale. O alta modificare adusa Codului de Procedura Penala aprobata astazi de senatorii juristi presupune ca persoanele fata de care s-a dispus masura arestului la domiciliu, dar care locuiesc permanent in alta parte decat domiciliul din actul de identitate, sa poata opta pentru aceasta locuinta. Modificarile adoptate de Comisia Juridica la propunerea lui Nicolae sunt urmatoarele: „Persoanele fata de care s-a dispus una din masurile preventive prevazute la alin. (4) lit. a) si d), nu sunt incatusate in nicio imprejurare cu exceptia celor cercetate pentru infactiuni comise prin acte de violenta, a celor care s-au sustras urmaririi penale ori a celor care s-au opus masurii dispuse”. „In cazul in care inculpatul locuieste, cu caracter permanent, intr-o alta locuinta decat cea mentionata ca domiciliu in actul de identitate, la cererea inculpatului, instanta poate dispune ca arestul la domiciliu sa se execute in respectiva locuinta”. Serban Nicolae a declarat ca incatusarea „poate sa fie in multe situatii o forma de umilire”. Aceste doua prevederi au facut parte dintr-un proiect de lege mai amplu depus de senatorul social-democrat care a fost respins de comisie marti – cu exceptia punctelor mentionate mai sus. Una dintre prevederile care au fost respinse se referea la arestul sever, masura care ar fi fost introdusa practic in locul arestului preventiv, alternativa la masura arestului la …

Citeste tot articolul

SCANDAL! Politia Romană ii trateaza pe copiii nostri ca infractori. CODUL PENAL pe intelesul celor mici

Politia Romana a elaborat o brosura destul de ampla, daca ne gandim ca va fi citita si insusita de copii, cu care ar dori sa-i invete de mici care sunt infractiunile. La fel cum i-ar privi pe toti copiii ca facand parte dintr-o scoala de corectie. Ce treaba ar avea cei mici cu CODUL PENAL? Mai ales ca, in caz de „ceva”, raspunderea apartine parintilor. Probabil in euforia arestarilor de la DNA, Politia Romana se gandeste la o generatie intreaga de infractori, care trebuie obisnuiti de mici cu CODUL PENAL. Mai mult, conform surselor Ziua News, oficiali ai Politiei Romane, fac lobby ca Ministerul Invatamantului sa introduca in programa scolara ore de legislatie obligatorie, deci mai mult decat orele de religie, care, deocamdata, sunt optionale, pe baza de inscriere. Prezentam mai jos Comunicatul Politiei Romane, la finalul acestuia existand un link la care se poate studia brosura integral: CODUL PENAL PE ÎNŢELESUL CELOR MICI „Poliţia Română vine în sprijinul celor mici, cu broşura denumită ‘Unde-i lege, nu-i tocmeală – Codul Penal pe înţelesul copiilor’, pentru ca aceştia să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile. De la data de 1 februarie 2014, în România au intrat în vigoare prevederile unui nou Cod Penal. Copiii noştri şi ai dumneavoastră trebuie să-şi cunoască drepturile şi obligaţiile, pentru a dobândi o educaţie în spiritul unei societăţi bazate atât pe respectarea normelor morale, cât şi a celor legale. De asemenea, copiii trebuie să cunoască la ce riscuri se expun în cazul în care nu respectă legea sau ce trebuie să facă, în cazul în care le sunt încălcate drepturile. Copiii, părinții, educatorii trebuie să găsească în lege nu un lucru negativ, ci un instrument, un partener în atingerea scopului pe care îl au, acela de a înţelege rolul şi necesitatea existenţei unui sistem legislativ corect. Pentru a …

Citeste tot articolul

Cea mai buna solutie pentru alegeri curate

Campania aceasta electorala a fost cea mai mizerabila pe care am vazut-o. Sunt curios ce se va intampla luni daca iese Ponta, dar om trai si om vedea. Pana atunci m-am gandit la o chestie care, pe langa ca ne-ar aduce candidati mai decenti, ne-ar aduce si niste alegeri curate. Solutia mea presupune modificarea Codului Penal cu urmatorul articol: “Promisiunile electorale neonorate de castigator reprezinta inselaciune si se pedepseste de la 10 la 25 de ani inchisoare, confiscarea averii pana la rudele de gradul III si interzicerea dreptului de a mai candida sau de a fi ales in functii publice.” Ai zis, ca de exemplu Ponta, ca nu maresti nici o taxa si ai marit o taxa? Bulau! Ai zis ca nu vei promulga legea gratierii si tu, cand ajungi presedinte, o promulgi pentru a-ti scoate din puscarie jigodiile care te finanteaza? 25 de ani de puscarie si tu, si cei pe care i-ai scos. D-aia! Asta ar fi nevoie pentru ca aceasta tara sa iasa din rahatul in care este acum. Nu Iohannis, nu Ponta, toti sunt o apa si un pamant. Toti au coruptii lor in spate. Trebuie o curatenie generala si apoi luat de la zero cu niste legi mult mai drastice pentru jigodiile care candideaza. Acum nu-i impiedica nimic sa promita marea cu sarea. Sunt toti fix ca niste porumbei, cand sunt jos iti mananca din palma si cand ajung sus se cacă pe tine. Cand vor sa fie alesi sunt in stare sa ti-o promita si pe ma-sa. Cat? 20 de mii de euro vrei salariu? Alege-ma si o sa-i ai. Si cand ajunge sus isi da seama ca nu poate, da vina pe altul (nici un politician nu e vinovat pentru esecul sau, tot timpul e altul de vina) sau pe Basescu. El ar …

Citeste tot articolul

Premiera in Romania: Primul caz de arest la domiciliu – „pedeapsa” aplicata unui TIGAN

Modificarile aduse Codului Penal si Codului de Procedura Penala au adus o premiera in Romania: primul roman arestat la domiciliu. Judecatoria Buftea a decis, miercuri, ca masura aplicata unui suspect de santaj (fiul „vrajitoarei Omida”) – arestarea preventiva – sa fie inlocuita cu arestul la domiciliu, informeaza Realitatea Tv. Instanta a aprobat cererea acuzatului, insa Parchetul are dreptul sa depuna recurs in 48 de ore. Potrivit avocatului suspectului, insa, procutorul de caz a fost de acord cu masura arestului la domiciliu. Cererea a fost depusa in urma modificarilor aduse Codului Penal si Codului de Procedura Penala. Si procurorul general al Romaniei, Tiberiu Nitu a salutat masura arestului la domiciliu. Exista insa o problema, in legatura cu implementarea acestei modificari, deoarece nu sunt fonduri pentru achizitionarea bratarilor electronice ce ar urma sa fie aplicate celor arestati, precum si a sistemului de supraveghere prin GPS. Conform noii legislatii, masura arestului la domiciliu consta in obligatia impusa inculpatului, pe o perioada de cel mult 30 de zile, de a nu parasi imobilul unde locuieste, fara permisiunea organului judiciar care a dispus masura sau in fata caruia se afla cauza si de a se supune unor restrictii stabilite de acesta. Pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are obligatia de a se prezenta in fata organului de urmarire penala, a judecatorului de drepturi si libertati, a judecatorului de camera preliminara sau a instantei de judecata ori de cate ori este chemat. El nu are voie sa comunice cu persoana vatamata sau membrii de familie ai acesteia, cu alti participanti la comiterea infractiunii, cu martorii ori expertii, precum si cu orice alte persoane care nu locuiesc in mod obisnuit impreuna cu el sau care nu se afla in ingrijirea sa. „Judecatorul de drepturi si libertati, judecatorul de camera preliminara sau instanta de judecata poate dispune ca …

Citeste tot articolul

Ponta va da o ordonanta de urgenta pentru scoaterea coruptilor din puscarie

În 19 decembrie, scriam în ziarul Criterii politice: “Vă mai amintiţi ce spunea Ponta, precum că Antonescu i-a solicitat ordonanţă de urgenţă pe legea amnistiei şi graţierii ? În cel mai scurt timp, Victor Ponta poate să dea o asemenea ordonanţă. Avocatul Poporului fiind demisionar, nu ar avea cine să conteste o ordonanţă de urgenţă la Curtea Constituţională. Vi se pare absurd, vi se pare imposibil ? Așa este doar că după ce ne-am fript cu ciorbă, suflăm şi în iaurt. Ponta, până la urmă, este capabil de cele mai mari surprize. Amintiţi-vă vara lui 2012.” Acum, http://www.evz.ro scrie: „În textul legii de abilitare a Guvernului de a emite ordonanţe simple în perioada vacanţei parlamentare, a fost strecurat, pe şest, dreptul Executivului de a legifera în vederea „reglementării unor măsuri necesare instituţiilor sistemului Justiţiei şi administraţiei penitenciarelor, pentru punerea în aplicare a noilor coduri”. „Recenta demisie a Avocatului Poporului, Anastasiu Crişu, şi înlocuirea lui, vineri, cu o interimară fără studii juridice ridică şi mai multe semne de întrebare. Doar această instituţie poate ataca la Curtea Constituţională o ordonanţă de amnistiere, de exemplu. Crişu a recurs la acest instrument o singură dată, când a contestat Codul insolvenţei, iar CCR i-a dat dreptate.” „Situaţie fără precedent Din 2003 până acum, s-a întâmplat de trei ori ca Executivul să ceară Parlamentului dreptul de a emite ordonanţe simple în chestiuni privind Justiţia. În decembrie 2004, la câteva zile după ce se instalase Guvernul Tăriceanu, în mare viteză a fost promulgată o lege de abilitare care prevedea că Executivul poate lua, printre altele, „măsuri pentru înlăturarea unor disfuncţionalităţi în activitatea judiciară”. Nu vrem să avem dreptate, dar se pare că lucrurile se îndreaptă în această direcție. (În fotografie, Ponta, la Pitești, protestând împotriva reținerii președintelui CJ Constantin Nicolescu, cel care este acum condamnat la 3 ani și …

Citeste tot articolul

Mii de oameni in strada. Protestatarii au ajuns la Guvern. Jandarmii au folosit gaze lacrimogene

Sute de persoane s-au strans, duminica seara, in Piata Universitatii si protesteaza fata de modificarile aduse Codului Penal. Oamenii au venit cu pancarte pe care sunt scrise diverse mesaje catre politicieni. „Parlamentari ratati, va simtiti calomniati?”, scrie pe un banner purtat de protestatari, arata Digi 24. „Uniti o sa va luam toata Romania!” sau „Parlament penal fugi de tribunal”, mai scrie pe alte pancarte. Ziare.com va transmite minut cu minut evenimentele din Piata Universitatii 20:02 – Jurnalistii B1 TV acuza ca au fost agresati de jandarmi si ca nu i-au lasat sa paraseasca zona desi acolo erau gaze lacrimogene si nu puteau respira. Jandarmii ii rugau pe acestia sa paraseasca zona printr-o anumita directie. 20:01 – B1 anunta ca protestatarul care a rupt cordonul de jandarmi a fost batut de acestia inainte sa fie urcat in duba. 20:00 – „Vine 22 si scapam de voi”, striga oamenii amintind de revolutia din 1989. „Plagiatorul minte poporul” sau „Ponta, nu uita noi iti tragem linia”, mai striga ei. 19:57 – „Jandarmul: Va rugam nu mai impingeti. Protestatari: Va rugam sa ne lasati sa ocupam Guvernul pentru 5 minute”, discutie transmisa pe Twitter. 19:56 – „Hotii la puscarie fara amnistie” si „Timisoara, Timisoara” au inceput sa strige cateva persoane. 19:53 – „Demisia! Demisia! Demisia” si „Rusine, rusine, rusine sa va fie”, striga oamenii. Mai mult, pentru a-i incerca sa ii atraga de partea lor, oamenii spun ca vor „uniforme pentru jandarmi” si „alocatii pentru copiii lor”. 19:52 – Protestatarii au aruncat cu fumigene, anunta B1 TV. 19:51 – „Pe cine aparati? Pe cine protejati”, mai striga oamenii. 19:50 -„Parlament penal + Guvern corupt = Stat Vandut”, scrie pe un banner. 19:46 – „Sunteti niste lasi!”, striga oamenii. 19:45 – O torta a fost aprinsa in mijlocul protestatarilor, iar unul dintre jandarmi a aruncat-o …

Citeste tot articolul