Tag Archives: cod galben ninsori

Vremea schimba din nou foaia. Alerta meteo de ultima ora: Este COD GALBEN

Se întoarce iarna în România! Cu toate că ne apropiem de jumătatea lunii martie, vremea continuă să ne facă surprize neplăcute. Frigul şi ninsorile puternice pun din nou stăpânire pe România, informează specialiştii ANM. Vreme foarte rece miercuri şi joi Meteorologii anunţă ninsori în întreaga ţară, până joi dimineaţă. În plus, a fost emis şi un Cod galben care vizează Bucureştiul şi 14 judeţe, cantităţile de precipitaţii fiind însemnate. Vremea va fi deosebit de rece miercuri şi joi, mai precizează meteorologii. De marţi seară, până joi la ora 10:00, meteorologii anunţă că aria precipitaţiilor moderate cantitativ va cuprinde treptat Oltenia, Muntenia, Dobrogea, sudul Banatului şi zona Carpaţilor Meridionali şi de Curbură. Ninsori, vânt puternic şi, izolat, polei sau gheţuş Vor predomina ninsorile, iar în extremitatea de sud şi în sud-est, în noaptea de marţi spre miercuri (9/10 martie) şi în prima parte a zilei de miercuri (10 martie) precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ploaie. Izolat se va forma polei sau gheţuş. Ninsori în general slabe cantitativ se vor semnala local şi în Transilvania, Moldova şi în restul zonei montane, au transmis meteorologii, potrivit news.ro. Potrivit acestora, vântul va prezenta intensificări în regiunile sudice şi sud-estice, precum şi la munte, cu viteze în general de 45-55 km/h, temporar viscolind ninsoarea şi amplificând senzaţia de frig. Vremea va fi deosebit de rece pe parcursul zilelor de miercuri şi joi cu precădere în regiunile sudice, unde valorile termice vor fi cu 8-10 grade mai scăzute decât mediile multianuale, iar în nopţile de miercuri spre joi (10/11 martie) şi joi spre vineri (11/12 martie) în majoritatea regiunilor, se mai arată în prognoza meteo ANM. Cod galben în Capitală şi 14 judeţe Meteorologii ANM au avertizat şi asupra unui Cod galben, de marţi noapte până joi la ora 06:00, pentru Bucureşti …

Citeste tot articolul

ALERTA ANM: Vine urgia! COD GALBEN de ninsori și vânt din această seară. Zonele afectate

Mai multe județe sunt vizate de un Cod galben de ninsori, conform estimărilor emise de ANM, începând de marți după-amiază. Marți, Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare Cod galben de ninsori, valabilă în nouă județe din Muntenia, Dobrogea și Moldova. În intervalul menționat, în Muntenia, Dobrogea și local în Moldova și la munte temporar va ninge, în general moderat cantitativ În regiunile estice și sud-estice vântul se va intensifica treptat și local vor fi rafale în general de 50 – 60 km/h. În Carpații Meridionali și de Curbură rafalele vor atinge în general 55 – 65 km/h, iar la altitudini de peste 1700 m se vor depăși 75 – 85 km/h, ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată. Local în jumătatea de sud-est a țării vor fi intervale cu ninsori însemnate cantitativ și se va depune strat de zăpadă neuniform și consistent. În Dobrogea, estul Munteniei și sud-estul Moldovei vântul va avea rafale în general de 55 – 70 km/h, viscolind ninsoarea și determinând scăderea semnificativă a vizibilității, se arată în informarea transmisă de ANM. Ninge în București Prognoza specială pentru Municipiul București Vremea va fi închisă. Începând din seara zilei de marţi (26 ianuarie) şi până în după-amiaza zilei de miercuri (27 ianuarie), temporar se vor semnala precipitaţii la început sub formă de lapoviţă, apoi va ninge şi se va depune strat de zăpadă neuniform, în general, de 8 – 12 cm. Vântul va sufla slab și moderat, trecător cu unele intensificări, ce vor atinge la rafală 35 – 40 km/h. Temperatura minimă de miercuri dimineaţă va fi -1 – 0 grade, iar maxima va fi de 1 – 2 grade. În noaptea de miercuri spre joi (27/28 ianuarie) temperatura va scădea spre -3, -1 grad. ANM a emis cod Cod galben ninsori și vânt. Vremea …

Citeste tot articolul

ALERTA METEO de ULTIMA ORA. Cod GALBEN de vreme rea, extins in aproape toata Romania

A fost extins codul galben de vreme rea în aproape toată țara Vine vijelia. A fost extins codul galben de vreme rea în aproape toată țara Meteorologii au emis un nou cod galben de vreme rea, valabil în intervalul 25 ianuarie 2021, ora 10 – 25 ianuarie, ora 19. În intervalul menționat, la munte, în nord-vestul, centrul țării și local în sud și sud-est, vor fi intensificări temporare ale vântului cu rafale ce vor atinge și depăși 55 – 65 km/h și izolat 70 km/h. În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, rafalele vor depăși 80 – 100 km/h, iar ninsoarea va fi viscolită și zăpada spulberată. În acest interval unele intensificări ale vântului, cu viteze în general de 45 – 55 km/h se vor semnala și în restul teritoriului. Prognoză specială pentru București Meteorologii au emis și o prognoză specială pentru București. Cerul va avea înnorări și trecător vor fi precipitații slabe, la începutul intervalului sub formă de ploaie, iar spre sfârșitul acestuia mixte. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări după-amiaza și seara, când la rafală se vor atinge viteze în general de 50…55 km/h. Valorile termice vor fi în scădere față de intervalul anterior; maxima va fi de 6 -7 grade, iar minima de -2 grade.

Citeste tot articolul

Iarna face ravagii în România! Cod galben de ninsori. Alertă meteo ANM

Iarna continuă să facă ravagii în România! Meteorologii au emis un nou Cod galben de ninsori care cuprinde toată ţara. Este alertă meteo ANM. Iarna şi-a intrat complet în drepturi. Iarna face ravagii în România Cei de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) vin cu cele mai proaste veşti. S-a emis o nouă informare de ninsori moderate cantitativ, intensificări ale vântului şi polei. Alerta este valabilă în întreaga ţară până miercuri la orele prânzului. Conform prognozei de specialitate, în intervalul 19 ianuarie, ora 11:00 – 20 ianuarie, ora 12:00, în regiunile intra-carpatice temporar va ninge. Vorbim de ninsori moderat cantitativ în Maramureş, precum şi în zona Munţilor Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali. Polei în vestul ţării În vestul ţării, începând din noaptea de marţi spre miercuri (19/20 ianuarie), treptat precipitaţiile vor fi şi sub formă de lapoviţă sau ploaie şi pe arii restrânse se va depune polei. Vântul va prezenta intensificări la munte, cu viteze, în general, de 50 – 70 km/h, iar pe crestele înalte, 80 – 90 km/h, viscolind ninsoarea şi spulberând zăpada. Intensificări ale vântului vor fi şi în nord-vestul teritoriului, temporar cu viteze de 40 – 50 km/h. În după-amiaza zilei de marţi (19 ianuarie), vremea se va menţine deosebit de rece cu temperaturi maxime preponderent negative. În cursul nopţii de marţi spre miercuri (19/20 ianuarie), precum şi în dimineaţa zilei de miercuri (20 ianuarie), pe arii restrânse va mai fi ger – cu valori termice în jurul a -10 grade, în Moldova, în estul Transilvaniei şi în Muntenia. Vreme urâtă în Bucureşti Vremea va continua să fie rece în Bucureşti, iar temperatura maximă nu va depăşi -1 grad Celsius, în următoarele două zile. Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), în intervalul 19 ianuarie, ora 11:00 – 20 ianuarie, ora 12:00, vremea va fi rece, …

Citeste tot articolul

Furtuna de zăpadă lovește România. Alerta METEO maxima

Alertă maximă. E cod galben de ninsori abundente. Drumarii au acționat cu 1.131 de utilaje. În intervalul 10.01.2021, ora 17:00, – 11.01.2021, ora 5:30, după o noapte de cod galben de ninsori, drumarii de la CNAIR au acționat pe întreaga rețea de drumuri naționale și auto-străzi cu 1131 utilaje și au împrăștiat aproximativ 7182 tone material antiderapant, anunță compania. Direcțiile regionale ale CNAIR au acționat astfel: DRDP București – 264 autoutilaje, au răspândit 1716 tone de material antiderapant; DRDP Craiova – 210 autoutilaje, au răspândit 1109 tone material antiderapant; DRDP Timișoara – 178 autoutilaje, au răspândit 1759 tone material antiderapant; DRDP Cluj – 159 autoutilaje, au răspândit 1348 tone material antiderapant; DRDP Brașov – 187 autoutilaje, au răspândit 1015 tone material antiderapant; DRDP Iași – 63 autoutilaje, au răspândit 229 tone material antiderapant; DRDP Constanța – s-a patrulat cu 70 autoutilaje. Cod galben de ninsori abundente. Circulați prudent! Compania recomandă conducătorilor auto să circule prudent, să respecte restricțiile instituite pe anumite sectoare de drum, să adapteze viteza la condițiile din trafic, să plece la drum doar dacă au autovehiculele echipate corespunzător pentru condiții de iarnă și să se informeze în prealabil cu privire la condițiile de trafic din zonele tranzitate. Prognoza meteo ANM: Un strat de zăpadă de 15 centimetri se va putea depune în București În Muntenia și zona Carpaților de Curbură vor predomina ninsorile, moderate și însemnate cantitativ și se va depune strat consistent de zăpadă, ce va depăși local 10 – 20 cm și izolat 30 – 40 cm. Vântul va avea intensificări, cu rafale în general de 45 – 55 km/h în regiunile sudice și de 60 – 70 km/h în Carpații Meridionali și de Curbură, la altitudini de peste 1.700 de metri, temporar viscolind ninsoarea. Atenționarea cod galben este în vigoare până luni la ora …

Citeste tot articolul

Alerta de vreme rea. Ninsori puternice si viscol în România. Care sunt zonele sunt afectate

Meteorologii de la ANM au anunțat precipitații abundente în majoritatea zonelor din România, în special în zonele muntoase. Precipitații în toată țara Conform Administrației Naționale de Meteorologie ANM, în intervalul 6 ianuarie, ora 14:00 – 9 ianuarie, ora 10:00, vor fi perioade în care se vor semnala precipitații în cea mai mare parte a țării. Acestea vor fi mai însemnate cantitativ în special în sud-vest, precum și în zonele montane și submontane, unde se vor acumula peste 25-35 l/mp. Vor predomina ploile, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă (8/9 ianuarie), precipitațiile vor fi mai ales sub formă de lapoviță și ninsoare, cu precădere în zona deluroasă a Olteniei, Munteniei și local în Transilvania și Moldova. La munte, pe tot parcursul intervalului, temporar va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, exceptând după-amiaza și seara zilei de miercuri (6 ianuarie), când la altitudini mai mici de 1400 m, precipitațiile vor fi mixte și vor favoriza depunerile de polei.Vântul va avea intensificări în special în zonele montane, iar local și temporar și în celelalte regiuni, în general, cu viteze de 40-60 km/h. Cod Galben de ninsori până la ora 10:00 Vremea se strică pe zi ce trece. Meteorologii de la ANM, deși au anunțat o perioadă bogată în precipitații, au fost nevoiți să emită și un Cod Galben de ninsori viscolite ce are efect în mai multe județe ale României încă de miercuri seară. Există o foarte mare posibilitate de prelungire, anunță meteorologii. O alertă Cod galben intră în vigoare miercuri la ora 18:00 și expiră joi la ora 10:00, anunțând ninsori însemnate cantitativ, intensificări ale vântului și viscol în Munții Banatului și în Carpații Meridionali. Județele afectate sunt Caraș-Severin, Hunedoara, Gorj, Alba Vâlcea, Sibiu, Argeș, Brașov, Dâmbovița și Prahova. În Munții Banatului și în Carpații Meridionali va ninge …

Citeste tot articolul

ALERTA de la ANM. Iarna loveste Romania. Cod galben de ninsori şi viscol în 17 judeţe

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM) au anunta că vremea se strică în România şi au emis o atenţionare Cod galben de ninsori şi viscol, valabilă sâmbătă în 17 judeţe în care autorităţile au anunţat primele măsuri ce se impun iarna. Aşa cum anunţă meteorologii ANM, sâmbătă, în intervalul 2:00-20:00, vor fi semnalate precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă. Aceste ninsori sunt prognozate pentru jumătatea de nord a Carpaţilor Orientali şi zona înaltă a Carpaţilor Meridionali. De asemenea, la data de 31 octombrie 2020, rafalele mai mari de 110 km/h vor lovi în forţă şi vor viscoli zăpada mai ales în în grupele vestice ale Carpaţilor Meridionali, la peste 1.700 de metri altitudine. În acest sens, pentru a veni în ajutorul autorităţilor locale, ANM a publicat o listă cu judeţele afectate. Iarna se instalează în 17 judeţe Practic, atenţionarea Cod galben vizează judeţele Alba, Argeş, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Caraş-Severin, Dâmboviţa, Gorj, Hunedoara, Harghita, Mehedinţi, Maramureş, Mureş, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava şi Vâlcea. Nu sunt singurele veşti proaste care confirmă că iarna se instalează în România. Mai ales cei care au planuri de călătorie în acest weekend trebuie să ştie faptul că ANM a prelungit valabilitatea informării de vremea rea până duminică după-amiaza. Asta înseamnă că între 30 octombrie, ora 13:00 şi 1 noiembrie, ora 16:00, în nordul, centrul, estul şi sud-estul ţării temporar va ploua. În acelaşi timp, la munte şi posibil în Subcarpaţii Moldovei, dar şi în depresiunile din estul Transilvaniei, vor fi precipitaţii mixte. Atenţie! ANM anunţă precipitatii peste 30 l/mp „Local, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 20 l/mp şi, izolat, 30 l/mp. Vântul va prezenta intensificări, pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă, îndeosebi în sud-vest, iar duminică (1 noiembrie) în est şi sud-est în general cu viteze de …

Citeste tot articolul

Alertă meteo ANM! Cod Galben de NINSORI și VISCOL în Romania!

Alertă meteo ANM! Cod Galben de ninsori și viscol în zeci de judeţe! Calvarul începe azi şi va ţine până luni. Ultimele informaţii oferite de meteorologi nu sunt bune deloc. Aproape jumătate de ţară este vizată de viscol şi ninsori. Nici măcar Bucureştiul nu scapă de furia vremii. Meteorologii români au emis un sâmbătă un cod galben de viscol valabil de sâmbătă seară până luni dimineață. Mai mult, aceştia avertizează că atenționarea ar putea fi prelungită, având în vedere că va ninge în toată țara până miercuri. Din seara zilei de sâmbãtã va ninge moderat (cantitãţi de precipitaţii în jur de 15 l/mp) în zona Carpaţilor Orientali şi nordul Moldovei, unde stratul de zãpadã nou depus va fi consistent, anunţă Administrația Națională de Meteorologie. Alertă meteo ANM! Cod Galben de ninsori și viscol în zeci de judeţe! Calvarul începe azi Pe parcursul zilei de duminicã aria ninsorilor va cuprinde şi Carpaţii Meridionali, iar vântul va avea intensificãri temporare, cu viteze de 55….70 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scãderea vizibilitãţii. Și în Capitală va ninge de duminică după-amiază „La început va ploua apoi se va transforma treptat în lapoviță și chiar ninsoare. Ne așteptăm și la un strat de zăpadă probabil consistent la un moment dat, dar și vântul se va intensifica în zona Capitalei astfel încât ninsoarea va fi viscolită și în Capitală”, a precizat, la News Magazine, meteorologul ANM Alina Șerban.

Citeste tot articolul

AUTORITATILE, in ALERTA dupa noul COD GALBEN de ninsori puternice emis de ANM – Iata zonele vizate si la ce sa ne asteptam

Măsurile luate de MAI, pentru codul galben de ninsori din 18 martie. Ca de fiecare dată, când prognoza anunță fenomene meteo extreme, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pregătește și chiar suplimentează efectivele, ca să poată veni în ajutorul locuitorilor din zonele afectate. Așadar, și acum, în condițiile schimbării vremii, a accentuării precipitațiilor și a răcirii accentuate în aproape toate zonele țării, MAI anunță – prin intermediul unui comunicat – că a pregătit aproximativ 5.000 de forțe de intervenție și 2.300 de mijloace în sprijinul comunităților. Vă reamintim că duminică, 18 martie, în intervalul 08.00 – 23.00, este în vigoare o atenționare de Cod galben pentru ploi, lapoviță și ninsoare, intensificări ale vântului, răcire accentuată în aproape toate zonele țării, dar mai ales în sud-est, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM). Așadar, vor fi scăderi bruște de temperatură, într-o singură zi. Vezi efectele asupra corpului uman! De asemenea, până luni, 19.03.2018 la ora 12:00 este în vigoare avertizarea de Cod portocaliu de inundații pentru cursuri de râuri din județele: Arad, Alba, Bistriţa Năsăud, Bihor, Brașov, Cluj, Hunedoara, Maramureş, Sălaj, Sibiu și Satu Mare. La nivelul Centrului Național de Conducere Integrată al Ministerului Afacerilor Interne se monitorizează permanent situația din teren pentru a se putea decide în cel mai scurt timp alocarea de resurse și mijloace tehnice suplimentare în zonele unde se înregistrează situații de urgență. Potrivit centralizării realizate în această dimineață, în urma ploilor de săptămâna trecută se mai înregistrează încă efecte în 53 de localități din 20 județe ale țării. O situație distinctă a apărut în judeţul Dâmboviţa, unde s-a reactivat alunecarea de teren din satul Văleni, în punctul Lunca, pe o lățime de 300 metri, aceasta afectând un număr de 11 gospodării. VEZI SI: Arsenie Boca A PLUTIT ŞI AVEA FOC SUB PICIOARE. Martorii acelui eveniment neobişnuit au rămas MARCAŢI PE …

Citeste tot articolul

ROMÂNIA, SUB ATENȚIONARE COD GALBEN DE PLOI ȘI NINSORI

ANM anunță ploi, frig și ninsori în zilele ce urmează. Acestea vor fi însoțite de o scădere bruscă a temperaturilor. Administrația Națională de Meteorologie a emis două atenționări cod galben de frig, ploi și ninsori cu acoperire în aproape toată țara. Prima avertizare meteorologică este valabilă de sâmbătă, 10 octombrie, de la ora 16:00 și până duminică,11 octombrie, la ora 10:00. În această perioadă, ploile se vor accentua și se vor extinde în partea de sud a țării. În nordul Munteniei, în Banat și în Oltenia, cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp, iar pe arii restrânse, în special în Carpații Meridionali și în Munții Banatului, acestea vor ajunge la peste 40 l/mp. În noaptea de sâmbătă spre duminică, la peste 1800 m vor apărea lapovița și ninsoarea. Totodată, în sudul și sud-vestul României, se vor înregistra și intensificări ale vântului, cu viteze la rafală de 50 km/h. Pe creste cât și în sudul Banatului, vântul poate depăși chiar 70 km/h. Cea de a doua atenționare pe care meteorologii au emis-o intră în vigoare duminică la ora 10:00 și se va încheia luni, la ora 18:00. În zilele menționate, precipitațiile abundente vor fi prezente în toată țara iar cantitățile de apă vor depăși pragul de 25 l/ mp, în zonele de munte și în jumătatea sudică ajungând până la 50 l/mp. ANM informează că în zona Carpaților Orientali, ploile vor fi înlocuite cu ninsori. De asemenea, lapovița și ninsoarea își vor face apariția și în jumătatea de nord a Moldovei, în zonele montane înalte și temporar în estul și sud-estul Transilvaniei. În aproape toată țara vântul va sufla cu putere atingând viteze de peste 60 km/h. Cele mai afectate vor fi zonele de munte, sudul și sud-estul țării. Meteorologii anunță că vremea se va răci considerabil pe tot teritoriul țării, …

Citeste tot articolul