Tag Archives: CHINA SUA

ULTIMATUMUL Chinei: Independența înseamnă război. Breaking news mondial

În fața „provocării” și a „ingerințelor străine”, a se citi SUA, Bejingul a amenințat „provincia rebelă” Taiwan cu un conflict armat. Ultimatum al Chinei pentru Taiwan: Independența înseamnă război. Beijingul a formulat ceea ce pare un ultimatum la adresa Taiwanului. Revendicat de China ca teritoriu propriu. Joi, China a ridicat decisiv tonul. Avertizând, după intensificarea recentă a activităților militare în apropierea insulei, că „independența înseamnă război”. Și că forțele armate chineze vor lua măsuri pentru a răspunde „provocărilor și ingerinței străine”. Taiwan a raportat că mai multe avioane de luptă și bombardiere chineze au intrat în zona de identificare din sud-vestul insulei. Generând îngrijorări la Washington. China consideră că guvernul de la Taipei, ales democratic, va duce insula către o declarație de independență. Deși președintele Tsai Ing-wen a afirmat în repetate rânduri că este deja o țară independentă. Numită Republica Chineză, denumirea sa oficială. Cei care se joacă cu focul se vor arde „Taiwanul este o parte inseparabilă a Chinei”, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului chinez al Apărării, Wu Qian. Acesta fusese întrebat despre activitățile recente ale forțelor aeriene deasupra „insulei rebele”, scrie Reuters. „Activitățile militare desfășurate de Armata Populară de Eliberare a Chinei în Strâmtoarea Taiwan sunt acțiuni necesare”, a spus Wu. „Pentru a face față situației actuale de securitate din Strâmtoarea Taiwan”. „Și pentru a proteja suveranitatea și securitatea națională”. „Sunt un răspuns solemn la ingerințele externe și provocările din partea forțelor «independenței Taiwanului»”, a adăugat el. Incursiunile chineze au coincis cu intrarea unui grup aeronaval al SUA în disputata Marea Chinei de Sud. Potrivit americanilor, pentru a promova „libertatea navigației pe mare”. Wu a spus că o „mână” de oameni din Taiwan caută independența insulei. „Prevenim aceste „elemente” (termenul comunist pentru persoane, indivizi – n. red.) ale independenței Taiwanului”. „Cei care se joacă cu focul …

Citeste tot articolul

Pregatiri de razboi? China trimite un avertisment SEVER Statelor Unite

China transmite un avertisment sever Statelor Unite și declară că va recurge la „orice măsură necesară”. Avertismentul, care nu exclude „recurgerea la forță”, vine pe un subiect foarte sensibil pentru Beijing și administrația Biden. Incursiunea recentă a unor avioane militare chineze în strâmtoarea Taiwan constituie un “avertisment sever” la adresa SUA şi a “separatiştilor taiwanezi”, a avertizat miercuri Beijingul, insula constituind un dosar ultrasensibil între China şi administraţia Biden, potrivit Associated Press. Zece avioane de vânătoare şi bombardiere chineze, număr neobişnuit de ridicat, au pătruns sâmbătă şi duminică în zona de identificare a apărării antiaeriene (Adiz) a Taiwanului – la circa 200-250 km de coastele taiwaneze. Sprijinul SUA pentru Taiwan rămâne solid Washingtonul a asigurat Taipei că sprijinul SUA pentru Taiwan rămâne “solid ca o stâncă” şi cere Beijingului “să-şi înceteze presiunile militare, diplomatice şi economice” asupra insulei. “Aceste exerciţii militare în strâmtoarea Taiwan urmăresc să ne apere cu fermitate suveranitatea”, a reacţionat miercuri Zhu Fenglian, purtătoarea de cuvânt a Biroului pentru afaceri taiwaneze, organism al guvernului chinez. “Este un avertisment solemn dat puterilor străine, cu scopul ca ele să-şi înceteze ingerinţele, dar şi forţelor separatiste taiwaneze, pentru ca acestea să pună capăt provocărilor lor”,a spus ea. Taiwanul, cu 23 de milioane de locuitori, este condus din 1945 de un regim (“Republica China”), care s-a refugiat pe insulă după victoria comuniştilor în China continentală în 1949 în urma războiului civil chinez. China consideră teritoriul o provincie a sa Republica Populară Chineză, cu capitala la Beijing, consideră acest teritoriu ca fiind una din provinciile sale şi ameninţă să recurgă la forţă în caz de proclamare oficială a independenţei insulei, notează AFP. Washingtonul a decis în 1979 să recunoască regimul comunist ca unicul reprezentant al Chinei. Dar SUA întreţin de atunci o relaţie ambiguă cu Taiwanul, rămânând aliatul acestuia cel mai puternic …

Citeste tot articolul

ALERTA în toată lumea: Chinezii au trimis opt bombardiere! SUA, reacție FULGER

Tensiune uriașă între SUA și China după noile manevre de intimidare la adresa Taiwanului operate de aviația militară de la Beijing. Departamentul de Stat american a emis o replică extrem de hotărâtă împotriva acțiunilor armatei chineze. Tensiune uriașă între SUA și China! Situația riscă să degenereze, pe fondul acțiunilor constante de intimidare pe care Beijingul le-a întreprins în ultimul timp împotriva Taiwanului. O nouă acțiune militară de intimidare desfășurată sâmbătă a atras reacția hotărâtă a Departamentului de Stat american. Tensiune uriașă între SUA și China! Departamentul de Stat reacționează Astfel, Departamentul de Stat al SUA a cerut sâmbătă Chinei să nu mai exercite presiuni asupra Taiwanului, după ce ministerul apărării de la Taipei a anunţat că mai multe aeronave chineze au pătruns în cursul aceleiaşi zile în partea sud-vestică a zonei sale de identificare a apărării aeriene, informează Reuters. ‘Îndemnăm Beijingul să înceteze presiunea sa militară, diplomatică şi economică asupra Taiwanului şi să se angajeze, în schimb, într-un dialog semnificativ cu reprezentanţii aleşi în mod democratic din Taiwan‘, a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price. Opt bombardiere şi patru avioane de vânătoare au pătruns în partea de sud-vest a zonei de identificare a apărărII aeriene a insulei, iar forţele aeriene taiwaneze au desfăşurat rachete pentru a ‘monitoriza’ această incursiune, conform informaţiilor furnizate de ministerul apărării din Taiwan. China se opune independenței Taiwanului China, care pretinde că Taiwanul este un teritoriu ce îi aparţine, a efectuat zboruri aproape zilnice în ultimele luni deasupra apelor dintre partea de sud a Taiwanului şi Insulele Pratas din Marea Chinei de Sud, controlate de Taiwan. Taiwanul este o țară insulară din Extremul Orient, fiind alcătuit din: insula principală Taiwan, cunoscută de-a lungul istoriei și sub denumirea lusofonică “Formosa”, Arhipelagurile Penghu, Kinmen și Matsu și niște insule și insulițe disputate din Marea …

Citeste tot articolul

Este mega scandal internațional. China a lansat o undă de SOC la nivel planetar

China lansează amenințări dure la adresa Statelor Unite în privința situației din Taiwan, după ce șeful diplomației americane a ridicat restricțiile care reglementau interacțiunile dintre cele două țări. China a ameninţat luni cu o “ripostă” după decizia SUA de a ridica restricţiile impuse responsabililor americani în contactele cu Taiwanul, insulă considerată de Beijing teritoriu chinez, potrivit AFP, citată de Agerpres. Relaţiile sino-americane sunt în prezent la nivelul cel mai scăzut. Cele două prime puteri mondiale sunt în dispută cu privire la un număr mare de subiecte, de la comerţ până la COVID-19 și soarta Hong Kong-ului şi a uigurilor. Şeful diplomaţiei americane Mike Pompeo a anunţat sâmbătă ridicarea tuturor restricţiilor care reglementau interacţiunile între reprezentanţii oficiali ai SUA şi omologii lor taiwanezi. Taiwanul are o populaţie de 23 milioane de locuitori. Este condus din 1945 de un regim care s-a refugiat pe insulă după preluarea puterii de către comunişti în China continentală în 1949 în urma războiului civil chinez. China amenință cu o ripostă fermă Republica Populară Chineză (RPC), cu capitala la Beijing, consideră teritoriul Taiwanului drept una din provinciile sale şi ameninţă să recurgă la forţă în caz de proclamare oficială a independenţei, adaugă sursa citată. “China se opune ferm acestei manevre americane şi o condamnă cu vehemenţă”, a reacţionat Zhao Lijian, purtător de cuvânt al Ministerului de Externe chinez, referindu-se la anunţul lui Mike Pompeo. “Orice acţiune care afectează interesele fundamentale ale Chinei va constitui obiectul unei riposte ferme”, a avertizat Zhao Lijian. Ambasadoarea SUA la ONU, vizită în Taiwan Mike Pompeo nu a precizat natura restricţiilor. Anunţul său, cu mai puţin de două săptămâni înainte de sfârşitul mandatului preşedintelui în exerciţiu Donald Trump, pare mai mult simbolic. O lege din 2018 autorizează deja “responsabili de la toate nivelurile guvernului” să se “întâlnească cu omologii lor taiwanezi”. Anterior, …

Citeste tot articolul

„COD ROȘU“ în Pacific. China este PREGĂTITĂ DE RĂZBOI

Tensiunile escaladează între China și Statele Unite. Oficialii de la Beijing au spus că Republica Populară Chineză e „pregătită pentru război”. China se declară „pregătită militar și moral pentru război” în condițiile în care 11.000 de soldați americani au efectuat exerciții masive pe insula Guam. Aceștia, împreună cu cele mai mari nave de război din SUA și 100 de avioane fac antrenamente în zonă pentru a apăra cea mai importantă insulă a Pacificului. Operațiunea americană este de mare anvergură Operațiunea, denumită Exercise Valiant Shield, va realiza exerciții coordonate pe uscat, pe mare și în aer timp de 10 zile. În același timp în care purtătorul de cuvânt al Partidului Comunist din China făcea anunțul, un important ziar chinezesc, The Global Times, a publicat un editorial în care îi informa pe oameni să se pregătească pentru un potențial război: „Prin urmare, societatea chineză trebuie să aibă curaj real să se angajeze calm într-un război care are ca scop protejarea intereselor de bază și să fie pregătită să suporte costurile”, potrivit TheSun. America speră să trimită un semnal de forță pe fondul agresiunii crescânde a Chinei și mutările expansioniste ale Beijingului în Himalaya și în Marea Chinei de Sud. În ultimele operațiuni, portavionul USS Ronald Reagan și nava de asalt USS America s-au alăturat navelor de război amfibiene USS New Orleans și USS Germantown.

Citeste tot articolul

NEWS ALERT. The New York Times: SUA acuză China de SPIONAJ privind cercetările pentru un VACCIN anti-Covid

Biroul Federal de Investigaţii (FBI) şi Departamentul pentru Securitate Internă din SUA pregătesc emiterea unui avertisment referitor la presupuse activităţi de spionaj ale Chinei pentru sustragerea datelor despre dezvoltarea unui vaccin anticoronavirus, relatează Mediafax. Conform unor surse citate de cotidianul The New York Times, FBI şi Departamentul american pentru Securitate Internă elaborează un raport care arată că hackeri şi agenţi de spionaj din China depun eforturi să sustragă date despre cercetări din SUA pentru dezvoltarea unor vaccinuri ori tratamente anticoronavirus. China încearcă să obţină „prin mijloace ilicite informaţii valoroase din sfera proprietăţii intelectuale şi date de sănătate publică despre vaccinuri, tratamente şi analize”, arată o schiță a raportului care ar urma să fie prezentat peste câteva zile. „Reputaţia îndelungată a Chinei privind comportamentele negative în spaţiul cibernetic este bine documentată, astfel că nu ar trebui să mai fie nimeni surprins că încearcă să acceseze reţelele unor organizaţii esenţiale implicate în reacţia naţiunii la pandemia Covid-19”, afirmă Christopher Krebs, directorul Agenţiei americane pentru Securitate Cibernetică şi Infrastructură de Securitate. Agenţia „îşi va apăra agresiv interesele”, a avertizat oficialul american. Săptămâna trecută, Statele Unite şi Marea Britanie au transmis într-un comunicat comun că au fost atacate cibernetic „organizaţii medicale, companii farmaceutice, grupuri academice, institute de cercetări medicale şi autorităţi guvernamentale locale”.. Chiar dacă nu au fost menţionate ţinte concrete ori ţări care au lansat atacurile, formularea este cea specifică utilizată în cazul naţiunilor active cibernetic – Rusia, China, Iran şi Coreea de Nord. China respinge acuzaţiile Ministerul chinez de Externe a respins acuzaţiile luni seară. „China este un mare apărător al securităţii cibernetice şi o victimă a atacurilor informatice. Ne opunem ferm oricărui atac cibernetic comis de hackeri şi combatem aceste activităţi. Noi suntem în centrul cercetărilor mondiale pentru un vaccin şi un tratament contra bolii Covid-19. Este imoral să fie vizată …

Citeste tot articolul