Tag Archives: cersetori

SPECTACOL GROTESC: Vasluienii, terorizati în centrul orasului: scuipati, înjurati si blestemati dacã nu cumpãrã iconitele tiganilor

Spectacol grotesc chiar în centrul Vasluiului, unde câtiva vasluieni s-au plâns cã au fost scuipati si înjurati de tigani. Profitând de faptul cã este sãrbãtoare si cã foarte multi oameni din mediul rural au venit la oras pentru a face cumpãrãturi, câtiva tineri apartinând etniei tiganesti s-au apucat de comertul cu iconite. Acestia abordeazã în special persoane în vârstã, de la tarã. Se tin dupã ele zeci de metri, bãgându-le iconitele în buzunar. Dacã accepti “cadoul”, esti obligat sã le scapi, “de sãnãtate si de familie frumoasã”, o bancnotã de 5 lei. Dacã refuzi, risti sã te trezesti sub o ploaie de flegme si înjurãturi. “Chiar în fata mea, doi bãtrânei care se vedea cã erau de la tarã au fost scuipati de acesti vânzãtori ambulanti pentru cã nu au vrut sã le dea bani pe iconite. Sunt luati în vizor în special persoanele în vârstã care nu pot riposta, nu pot alerga dupã acesti tineri” ne-a declarat o vasluiancã, martorã a incidentului. În centrul unui oras care se vrea a fi european, dacã nu dai nas în nas cu vânzãtorii de iconite, cu sigurantã dai peste ghicitoarele în cãrti. Alte “antreprenoare”, aceleasi obiceiuri. Pun ochii pe persoanele vârstnice, din mediul rural, pe care le amenintã cu blestemele tigãnesti dacã nu vor sã-si afle viitorul din cãrti. Oamenii, cu fricã de Dumnezeu, se aseazã pe bancã lângã Mama Omida de Vaslui, unde sunt usurati de toti banii. Ne-am dori ca Politia Localã si Politia Nationalã sã nu mai fugãreascã din centrul orasului doar artistii stradali, cei care fac un un ban cântând la vioarã sau la harpã. Credem cã ar fi bine ca oamenii legii sã-si facã la fel de simtitã prezenta si sã pedepseascã cu aceeasi autoritate si pe cei care scuipã si înjurã vasluienii fãrã niciun motiv. Asta …

Citeste tot articolul

Puradel pus să cerşească de familia de etnie „neprecizata” care îl supraveghea dintr-o maşină de lux. Protagoniştii, recent întorşi din Suedia

Întâmplarea s-a petrecut în parcarea unui supermarket din Râmnicu-Vâlcea şi a fost devoalată de un jandarm aflat în timpul său liber, la cumpărături. Protecţia Copilului a demarat o anchetă. Un angajat al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea a observat în seara de marţi, 7 iulie, în parcarea subterană unui supermarket din Râmnicu Vâlcea, un băieţel care cerea bani de la clienţii Kaufland. Cum magazinul este într-o zonă mai retrasă a oraşului, pe şoseaua de centură, aproape de ieşirea dinspre Sibiu, omul a bănuit că micuţul cerşetor nu era singur şi l-a urmărit. A aflat, astfel, că a fost pus să cerşească de către familie, care-l supraveghea atent dintr-un bolid de lux, cu numere străine, aflat în aceeaşi parcare. Există informaţii că familia respectivă provine dintr-o comună învecinată, Bujoreni, o zonă unde locuieşte o numeroasă comunitate de etnie romă, de peste 1.000 de suflete, din care fac parte şi persoanele vizate. Mare parte dintre membri, plecaţi de ani de zile peste hotare, s-au întors în timpul pandemiei de coronavirus, din străinătate. Neavând un venit curent, au cerut Primăriei Bujoreni să le dea de mâncare şi articole de igienă: „Să ne dea primarul mălai, săpun, făină…”, cereau aceştia în luna martie, în timpul unei acţiuni a administraţiei locale cu forţele de ordine. „Primii au venit cei din Suedia, de la cerşit… Ei au stilul binecunoscut, se aşteaptă ca statul să facă totul pentru ei, că aşa au fost obişnuiţi, să primească ajutoare sociale şi să nu facă nimic”, ne mărturisea la vremea respectivă primarul localităţii, Gheorghe Gângu, despre conaţionalii reîntorşi în ţară. Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Jandarmerie (IJJ) Vâlcea au precizat că s-a luat legătura cu Direcţia pentru Protecţia Copilului din Vâlcea, iar părinţii au fost amendaţi pentru ce s-a întâmplat în parcarea Kaufland, fără să precizeze însă cuantumul sancţiunii. „Totul s-a …

Citeste tot articolul

Emil Boc Sabotează Nationalistii Clujeni și Apără Țiganii din Autobuze

Acţiunile asociaţiei Organizaţia Generală Voluntară Pentru Prevenirea – Faptelor AntiSociale (OGVPPFA), prin care încearcă să facă ordine în mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca, trebuie să respecte cadrul legal, a susţinut primarul Emil Boc. Întrebat la o emisiune radio despre activitatea OGVPPFA, primarul Emil Boc a susţinut: „Orice spirit civic este binevenit în condiţiile legii. Cât timp lucrurile se desfăşoară într-un cadru legal, este în regulă. Trebuie să avem grijă să nu degenereze în altceva! Trebuie să avem grijă lucrurile sunt curate, conform regulamentului de transport în comun, să sesizăm autorităţile statului când constatăm abateri, da. Dar nu încurajez dincolo de acest element de a sesiza autorităţile statului! Într-un stat de drept, doar prin autorităţile legale ne facem ordine şi disciplină. Acest lucru trebuie bine ştiut, spiritul civic este de aplaudat, în condiţiile legii”, a precizat Emil Boc, într-o emisiune radio. Cine ar fi crezut că pentru câteva voturi în plus Emil Boc susține exploatarea copiilor de către rețelele țigănești de cerșetorie. Avântul patrulelor civile clujene, care au curățat autobuzele de cerșetori, a fost tăiat subit de Emil Boc. O inițiativă de un fenomenal spirit civic este sugrumată de către primarul liberal și autoritățile locale. Preşedintele OGVPPFA: „Noi nu mai urcăm în autobuze” Preşedintele OGVPPFA, Svajczer Csaba, a declarat pentru Pressone că din 2018, membrii asociaţiei nu acţionează în autobuze, ci doar în staţii: „Noi nu suntem paramilitari. Noi facem activităţi pe RATUC (n.r. – regia de transport în comun din Cluj-Napoca), dar din 2018 numai în staţii. Nu mai urcăm în autobuze, aşa ne-am înţeles cu Banga Ovidiu Vasile, locţiitorul şefului poliţiei locale, Bonţidean. Noi nu mai urcăm în autobuze. Le spunem cu vorba civilizată la oameni: «Vă rugăm frumos să nu urcaţi!». Încercăm să stopăm prin vorbă civilizată, să prevenim să se urce, ca lumea să poată …

Citeste tot articolul

NATIONALISTII FAC ORDINE CAND POLITIA NU POATE! O nouă forță de protecție și pază face ORDINE in Cluj! Au curățat autobuzele de tigani – FOTO

Au curățat autobuzele de cersetori, tigani si hoti de buzunare Asociaţia Organizaţia Generală Voluntară pentru Prevenirea Faptelor Antisociale (O.G.V.P.P.F.A.) și-a mutat atenția pe fenomenul de cerșetorie din mijloacele de transport în comun din Cluj-Napoca. Până acum, Asociația lucra în principal în Piața Avram Iancu, la slujbele religioase, unde menținea un climat de siguranță. ”În atenţia instituţiilor competente ale statului !!! Activitatea asociaţiei O.G.V.P.P.F.A. a redus numărul de grupuri şi persoane cu instrumente (colindători), care apelează la mila călătorilor în mijloacele de transport în comun şi în jurul staţiile C.T.P. Am acționat pe liniile 30, 25, 6, 35. Mulți dintre copiii cu acordeoane au coborât la prima staţie, câţiva au reîncercat să se urca în mijlocul de transport următor, dar şi acolo au fost întâmpinaţi de voluntarii O.G.V.P.P.F.A. La activităţile menţionate au participat membrii voluntari O.G.V.P.P.F.A. cu nr. identificare legitimaţie, respectiv: nr.1, nr.3, nr.2, nr.15, nr.16, nr.110, nr.111, nr.112, nr.114. Membrii voluntari ai O.G.V.P.P.F.A. sunt pregătiţi să observe, să sesizeze problemele observate sau provocările care vin din spaţiul public; direcţionându-le în vederea soluţionării acestora către instituţiile competente ale statului”, a precizat BUGA ALEXANDRU, Colonel de Poliţie în rezervă, Prim-Vicepreședintele Asociaţiei. Vezi: SCENE SOCANTE: Un TIGAN a AMENINTAT cu un CUTIT călătorii unui autobuz, în Brăila / VIDEO REVOLTATOR

Citeste tot articolul

Acest oras din Romania este PARADISUL CERSETORILOR

Timișoara este paradisul cerșetorilor care ajung aici din zone defavorizate, în speranța că localnicii din orașul de pe Bega vor fi mărinimoși cu ei. Polițiștii locali continuă depistarea persoanelor care apelează la mila publică pe străzile orașului. De cele mai multe ori, cei găsiți cerșind, recunosc că vin aici pentru că ”fac bani”, arată polițiștii locali. ”Este și cazul a două persoane, soț și soție, de 40 și respectiv 36 de ani, cu domiciliul în localitatea Băiuț, județul Maramureș, care au fost depistați în mod repetat, în ultimele 7 zile, fiind preluați în fiecare zi din stradă de polițiștii locali și predați către Centrul social de pe str. Telegrafului. De fiecare dată s-au întors în stradă, mai exact de str. M. Kogălniceanu, în apropierea Pieței Badea Cârțan. Deși sunt în putere neavând niciun fel de dizabilitate vizibilă, cei în cauză, consumatori de băuturi alcoolice, preferă să doarmă pe stradă, creând disconfort pentru cetățenii care locuiesc sau trec prin zonă. Polițiștii locali vor continua să îi preia pentru întocmirea de fișe și predarea lor către centrul social, conform procedurilor și prevederilor legale”, informează oamenii legii. De la începutul anului și până în prezent au fost depistate pe străzile orașului un număr de 173 persoane care fac parte din categoria oamenilor străzii și a cerșetorilor, cu 12 mai puțin decât în aceeași perioadă a anului trecut. Poliția Locală Timișoara recomandă din nou timișorenilor să nu le mai ofere bani.

Citeste tot articolul

Cum am putea opri Cerșitul prin parcările Supermarket-urilor

Cred că orice român a fost abordat măcar o dată de copii de etnie țigănească prin parcările supermarket-urilor. “Dați-mi și mie, dați-mi și mie!”…. Auzim asta din 1990 și pâna acum… Oare nu ne-am săturat? Mulți dintre noi le mai dăm câte un leu, mulți le mai dăm câte un șut țigănușilor… Soluția nu este nici una nici alta, ci soluția este una mult mai simplă și benefică pentru viitorul Țării în vederea distrugerii acestui flagel. În momentul în care cineva, persoană fizică (poate chiar tu și te încurajez sa faci asta!) sau juridică (de obicei supermarket-urile ai căror paznici alearga țigănușii să le dea șpițuri în dos pentru că agasează clienții) ar anunța protecția copilului că acei copii stau și cerșesc, iar borfașii lor de părinți stau cu burta în sus toată ziua și beau, fumează și mănâncă, totul ar fi rezolvat: copiii vor fi luați la casa de copii și poate au o șansă la educație sau măcar să învețe o meserie și să iasă din starea parazitară moștenită de la părinți, iar scursurilor lor de părinți li se va deschide dosar penal și eventual vor face pușcărie pentru abuz… După ce vor fi câteva astfel de exemple mediatizate, țiganii nu își vor mai trimite copiii la cerșit de frica pușcăriei. Dându-le bani sau luându-i la șuturi nu ajuți cu nimic Țara. Stârpește problema inteligent… Sursa: Incorect Politic

Citeste tot articolul

Cum „strang” bani tiganii cand pleaca la furat si cersit in afara Romaniei

Cersetorii si hotii tigani din Suedia au devenit subiectul unui documentar, difuzat la postul national din aceasta tara. “Ne numim cersetori” este titlul reportajelor care prezinta povestile tiganilor, multi plecati din Romania. Suedezii au incercat sa afle cum traiesc si daca sunt solutii pentru ca ei sa nu mai cerseasca si sa se integreze in societate. Ca sa inteleaga mai bine viata pe care o duc tiganii in Suedia realizatoarea documentarului i-a insotit peste tot: la cersit, in caravanele lor, acasa in Romania, dar si in toalelete unde unii dorm peste noapte.

Citeste tot articolul

Tiganii au ajuns cu cerseala chiar si in America. Acesta este unul din motivele pentru care, Presedintele Trump nu va accepta ridicarea vizelor pentru romani

Sa vezi si sa nu crezi! Dupa 20+ de ani in America, am ajuns sa vad pentru prima data niste tigani din Romania ( am vorbit cu ei ) care cerseau intr-o intersectie din Avon Lake Ohio, la iesirea din parcarea magazinului Walmart! O femeie tanara si in toata puterea de munca, si doi copiii destul de mari, care de pe acum sunt initiati in ale „meseriei”! Acesta este unul din motivele pentru care, Presedintele Trump nu va accepta ridicarea vizelor pentru romani.

Citeste tot articolul

BUZAU: POLITIST LOCAL DESFIGURAT DE UN TIGAN

INCERCAM SA-I EDUCAM, SA-I INTEGRAM IN SOCIETATE …DAR SE PARE CA TOTUL DA GRES! TIGANII AU MAI FACUT O VICTIMA IN BUZAU, DE ACEASTA DATA, …UN POLITIST LOCAL: Incident, petrecut ieri dupa-amiaza, in parcul Marghiloman. Pe langa gravitatea situatiei, intamplarea dovedeste inca o data ca politistii locali nu au o misiune usoara mai ales cand vine vorba de tigani. Politistul local agresat se afla in timpul serviciului, asigura masurile de ordine in zona castelului Marghiloman, unde se organizau casatorii civile. La un moment dat, in zona au aparut mai multi tigani care, cu galeti pline cu apa in mana solicitau participantilor la evenimente sa puna bani in galeti, pentru prosperitate. Cersetorii incepusera sa irite participantii la casatoriile civile, iar politistul local a incercat sa ii indeparteze. La un moment dat, in timp ce politistul local legitima o tiganca, a aparut concubinul acesteia care a intrebat cu ce motiv o legitimeaza pe aceasta si l-a agresat verbal pe agent. In timpul discutiei, politistul local a scapat pixul din mana si s-a aplecat sa il ridice. Exact in acel moment, tiganul i-a dat o lovitura puternica cu pumnul barbatului, provocandu-i o rana grava in barba. Imediat dupa incident, colegii politistului local au aparut in zona, l-au transportat la spital pe politistul ranit, iar tiganul agresor a fost identificat si predat organelor de cercetare. Saptamana trecuta, tiganii au mai facut o victima care in aceste momente se zbate intre moarte si viata intr-un spital din Bucuresti. Detalii aici: TANAR PE MOARTE dupa ce a fost SNOPIT IN BATAIE, noaptea trecuta, DE DOI TIGANI. POLITIA NU A ARESTAT AGRESORII

Citeste tot articolul

Cerşetori tigani din România, pe străzile din Toronto. “Susţin că sunt refugiaţi”

Oraşul Toronto se confruntă cu problema unui număr din ce în ce mai mare de cerşetori tigani originari din ţara noastră, după eliminarea vizelor pentru Canada. Potrivit CityNews, „se înregistrează un trend ascendent al numărului tigancilor care cerşesc în GTA (n. red.: Zona Metropolitană Toronto), susţinând că sunt refugiate din Europa de Est. Multe dintre acestea declară că sunt din România – mai precis, de origine tiganeasca”, scriu jurnaliştii canadieni. „Una dintre femeile care cerşesc, Adelina, ne-a spus că are 21 de ani şi a solicitat azil în Canada după ce şi-a lăsat acasă, în Craiova, fiica de 3 ani. Susţine că familia sa e discriminată din cauza tradiţiilor etniei şi că li se interzice să meargă la şcoală sau să ia masa la restaurant. Şi alte femei au poveşti similare: spun că sunt în Canada doar de 3 luni, au unul sau mai mulţi copii şi speră să primească statut de refugiat în Canada”, scrie CityNews.

Citeste tot articolul

O hoarda de tigani si-a pus corturile in centrul Madridului! Spaniolii sunt disperati! „Da-ne bani sa plecam acasa”, spune cu tupeu o tiganca

Spaniolii sunt disperati! Tiganii din Romania si Bulgaria s-au inmultit, iar acum si-au stabilit cartierul general in buricul capitalei Spaniei. O ditamai satra de cersetori tigani si-a instalat corturile la doar cativa metri de sediul Guvernului. Tiganii s-au mutat acolo cu catel, cu purcel, cu oale si cratite, cu scaune sau pirostriile de rigoare. „Da-ne bani sa plecam acasa”, spunea cu tupeu o tiganca filmata de o echipa de televiziune din Spania.

Citeste tot articolul

Tabloul folosit de TIGANI pentru a induiosa populatia: Fetita zgribulita de frig care vinde verdeata. VIDEO MIZERABIL

Tiganii găsesc mereu noi metode de a stârni mila trecătorilor, prin exploatarea puradeilor. Dacă în perioada sărbătorilor, minorii erau trimişi să colinde în frig, în centrul Buzăului, aceleaşi figuri pot fi zărite acum în apropierea pieţei centrale, cu câteva fire de verdeaţă în faţă. De milă, oamenii îi lasă mai mult micului comerciant, conform Adevarul.ro. Nu sunt deloc puţini puradeii care sunt forţaţi de tigani să meargă la cerşit, sub diverse forme. Vedem copii exploataţi astfel în apropierea bisericilor, cu bucheţele de flori în mâini sau cartonaşe cu chipul unor sfinţi, în pieţe ori pe arterele circulate. În perioada sărbătorilor, au fost surprinşi în centrul Buzăului câţiva copii de cel mult 12 ani obligaţi să colinde în frig de mamele lor, care pândeau de la câţiva metri distanţă ca nu cumva micuţii lor să facă pauză. Aceleaşi figuri au apărut acum în apropierea pieţei centrale, însă cu o nouă metodă de înduioşare a oamenilor. O fetiţă de cel mlt zece ani a fost filmată de o tânără în timp ce vindea verdeaţă pe trotuar. Aceeaşi copilă a fost văzută şi de sărbători, în faţa magazinului Winmarkt, în timp ce îngăima un colind, sub atenta supraveghere a mamei. Acum, micuţa avea expuse la vânzare câteva fire de mărar şi pătrunjel, marfa având mai mult rolul de a agăţa atenţia trecătorilor. ”Bine că măcar nu cerşeşte”, şi-au spus în gând mulţi dintre cei care i-au întins bani copilei fără să cumpere din produsele expuse.

Citeste tot articolul

NU MAI DATI BANI CERSETORILOR! Dupa ce au plecat de la cersit, doua tiganci au urcat intr-un BMW Seria 3

Imaginea zilei în Germania a fost surprinsă în Bremen. Două tiganci din Romania, care tocmai plecaseră de la cerșit, au fost surprinse încârcându-și bagajele într-o mașină luxoasă. După ce au apelat la mila publică, tigancile s-au deplasat spre mașina cu care și veniseră la cerșit, un BMV Seria 3. Jurnaliștii nemți vorbesc despre o mafie a cerșetorilor tigani în Bremen.

Citeste tot articolul

SITUATIE SOCANTA: COPII SI TINERI ROMANI RAPITI DE PE STRADA SI TRANSFORMATI IN SCLAVI DE TIGANI – VIDEO REVOLTATOR

LEGATI IN LANTURI, BATUTI CU BICIUL SI OBLIGATI SA MUNCEASCADE TIGANI! Ma intreb daca romanii faceau acest lucru, cum reactionau tiganii? Urlau „RASIM”?!  Aceste rebuturi ale societatii de ce nu sunt acuzate de rasism contra romanilor? De pe ProTV: Situatie revoltatoare in satul Gamacesti, din Arges. Zeci de oameni sarmani, adulti dar si copii, au fost rapiti de pe strada sau chiar de acasa si transformati in sclavi de tigani. Asa-zisii lor stapanii lor ii tineau in lanturi, ii obligau sa trudeasca in ferme si gospodarii, dar si la taiat de lemne in padure. Pe unii ii trimiteau la cersit, sii ii amenintau cu moartea daca sufla o vorba. Terorizati si hraniti doar cu resturi, cei tratati ca niste robi, erau batuti cu biciul, schingiuiti, umiliti iar unii dintre ei chiar violati. Anchetatorii spun ca situatia dureaza de opt ani. Astazi au fost eliberati 3 adulti si doi copii. Sute de polititisti, jandarmi si lucratori din trupele speciale insotiti de caini dresati au descins azi dimineata in Gamacesti. Aveau informatii ca mai multe familii din sat se organizasera in grupari infrationale care foloseau oamenii ca pe sclavi. Au gasit prin curti trei barbati si doi copii – obligati la munca silnica. Una dintre victime era legata cu lanturi pe o prispa. Suspectii isi alegeau asa-zisii sclavi din randul sarmanilor pe care ii gaseau pe langa biserici, prin gari si autogari. Fie ii convingeau sa ii urmeze, fie ii rapeau pur si simplu. Oamenii erau fortati apoi sa munceasca din greu, fara bani si cu o bruma de mancare. Cei care incercau sa fuga, spun anchetatorii, erau legati de picioare si tarati cu calul prin tot satul. Cu toate astea, localnicii din Gamacesti sustin ca n-au vazut nimic. Ori le este frica sa marturiseasca, ori sunt si ei implicate – spun procurorii. …

Citeste tot articolul

Romanii din Marea Britanie si din Germania vor fi TRIMISI de URGENTA IN TARA. Autoritatile straine au…

Peste 40.000 cersetori romani din Marea Britanie si Germania vor fi trimisi acasa in aceasta iarna. Consiliul din Westminster City, care investeşte anual 500.000 de lire sterline (aproximativ 600.000 de euro) pentru a soluţiona problema imigranţilor romi, denunţă întoarcerea acestora drept o „farsă” şi îndeamnă Guvernul să înăsprească controlul la frontiere. Deputatul britanic Douglas Carswell a declarat cu ironie că, practic, Marea Britanie le-a finanţat cerşetorilor o scurtă vacanţă în Romania. El a apreciat că „singura soluţie pentru această problemă ar fi ca Marea Britanie să nu mai fie membră a Uniunii Europene”. Un purtător de cuvânt al organizaţiei Thames Reach a declarat că „există anumite probleme în legătură cu românii care dorm pe străzi şi cei care sunt implicaţi în activităţi de cerşetorie, deoarece aceştia pot decide să se întoarcă” în Marea Britanie. Începând de la 1 ianuarie 2014, restricţiile impuse românilor şi bulgarilor pe teritoriul britanic vor fie eliminate. Această schimbare nu va afecta statutul cerşetorilor români din Londra, dar ar putea cauza un aflux de imigranţi din România şi Bulgaria, comentează Daily Mail.

Citeste tot articolul

Cerşetorii ologi, vindecaţi „miraculos” de jandarmi. Ce trucuri folosesc cei care cer de pomană, pentru a lăsa impresia că suferă de un handicap sever

Cerşetorii de pe străzile din Râmnicu Vâlcea recurg la tot felul de trucuri pentru a stârni mila trecătorilor, iar imaginaţia unora dintre sărmanii care cer de pomană i-a lăsat muţi de uimire chiar şi pe jandarmi. O patrulă a Jandarmeriei a identificat recent o femeie care a folosit bandaje îmbibate în ketchup pentru a da impresia că nu are degete la membrele superioare. Femeia are 36 de ani şi a venit să cerşească pe străzile din Râmnicu Vâlcea tocmai din judeţul Alba. Aceasta a reuşit să stârnească mila râmnicenilor care au avut drum ieri prin faţa magazinului Cozia, folosind un truc din filme: ketchup pe post de sânge. Cerşetoarea şi-a mascat ambele mâini cu bandaje îmbibate în ketchup, astfel încât cetăţenii să creadă că suferă de un handicap grav. „Modul în care femeia se manifesta a atras atenţia jandarmilor, care au constatat că aceasta îşi disimulase mâinile în faşă sanitară îmbibată cu sos de roşii, pentru a da impresia unui handicap sever, în scopul obţinerii de bani de la cetăţeni. Jandarmii au vindecat-o „miraculos” pe numita C. Simona, din judeţul Alba, pe care au sancţionat-o contravenţional cu avertisment”, precizează Cosmin Iordache, purtător de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Vâlcea. Reprezentanţii Jandarmeriei atrag atenţia cetăţenilor să nu se lase păcăliţi când de cerşetorii ologi, întrucât foarte mulţi dintre aceştia nu suferă de vreun handicap fizic. În plus, starea materială a unora dintre cerşetori este de foarte multe ori mai bună decât a celor care le oferă de pomană.

Citeste tot articolul

Un avocat celebru în Luxemburg acuză: Aerul s-a umplut de duhoarea pe care o degajă cerșetorii dezgustători și obraznici care vin din România.

Gaston Vogel, un avocat celebru din Luxemburg, a cerut măsuri împotriva cerșetorilor tigani din Romania, pe care i-a calificat drept ”dezgustători și obraznici”, informează site-ul 5minutes.rtl.lu. „Aerul s-a umplut de duhoarea pe care o degajă zilnic grupurile de cerşetori dezgustători, obraznici, care, în virtutea prevederilor generoase ale Acordului Schengen, ajung în Luxemburg, fără niciun control, din îndepărtata Românie”, a scris Vogel într-o scrisoare deschisă adresată primăriei oraşului Luxembourg. Avocatul i-a cerut primarului să ia măsuri mai eficiente contra cerșetoriei și să asigure ”siguranța publică, liniștea și salubritatea” orașului. Lydie Polfer, primarul orașului, a explicat, însă, că se depun deja eforturi pentru combaterea cerșetoriei organizate și a criticat termenii folosiți de Vogel. ”Ca răspuns la scrisoarea deschisă adresată Primăriei, ţin să precizez că securitatea cetăţenilor, liniştea publică şi salubritatea rămân priorităţi absolute”, a răspuns Lydie Polfer. VEZI SI: Dai SPAGA la medic? Ajungi la PUSCARIE!

Citeste tot articolul

Fițele românilor întorși din diaspora. Acasa se dau mari, in afara fura sau mananca din tomberoane

Mulți dintre conaționalii noștri, plecați la muncă în afara tarii, au stârnit antipatie în rândul prietenilor și cunoștințelor pe care i-au lăsat în țară. Mai în glumă, mai în serios, mulți dintre prietenii celor plecați la muncă în străinătate spun că aceștia se întorc în țară, doar ca să se laude cu noile achiziții ci nu se întorc acasă de dorul familiei. După spusele celor care stau pe margine, românii care lucrează în străinătate se întrec în mașini de fițe și haine de firmă, deși numai ei știu cât chin îndură la muncă în afara țării. Desigur, aceștia mai afirmă, conform diaspora.com, că majoritatea celor care se întorc din străinătate cheltuie banii ostentativ, la petreceri fără rost, doar pentru a transmite impresia de realizare pe plan financiar. Oamenii, spun că acest comportament al românilor plecați la muncă în străinătate nu reflectă deloc situația financiară a acestora, deoarece, în cele mai multe cazuri, acest comportament de „oameni bogati”, reflectă doar o formă mascată de publicitate, care, de foarte multe ori, ascunde detalii deloc lăudabile. VEZI SI: Moda COCALARILOR a ajuns si in sectiile de POLITIE! – Foto Chiar unul dintre cei plecați la muncă în diaspora a declarat că nu îi va înțelege niciodată pe cei care lucrează pe rupte în străinătate, ca și sclavii, iar apoi se întorc în țară și aruncă cu banii la lăutari și petreceri, întorcându-se din nou în străinătate fără niciun ban în buzunar. Din nefericire, comportamentul unora dintre cei plecați la muncă în tari straine lasă de dorit. Mergând pe principiul că „lauda de sine…se plătește bine”, românii întorși din diaspora, cheltuie banii în neștire, doar pentru a lăsa „telespectatorilor” impresia de belșug și realizare. Însă, cu toții știm cât de greu este să muncești printre străini și să încerci să aduni bani, în condiții greu …

Citeste tot articolul

CUM ESTE VAZUTA ROMANIA DE UNGURI: O ţară plină de oameni săraci şi ţigani cerşetori

Cum este văzută România de unii profesori de limba română din Ungaria: O ţară plină de oameni săraci şi ţigani cerşetori Jurnalista unguroiaca Eva Şimon explică într-un editorial publicat în revista “Foaia Românească” din Ungaria faptul că unii profesori de limba română din această ţară aleg să prezinte România într-un mod depreciativ, un loc al cerşetorilor. Potrivit jurnalistei Eva Şimon, unii profesori de limba română din Ungaria îşi învaţă copiii că „România este o ţară plină de oameni săraci şi de ţigani cerşetori”, iar odată ajunşi la mare în în ţara noastră, pe banii statului român, aceştia refuză să vorbească în româneşte. „Este o idioţenie ca un profesor de română să urască poporul român, cultura românească şi toată România. Înainte să fiu acuzată că este o invenţie, cu cea mai mare părere de rău mărturisesc că, din păcate, la noi există astfel de persoane. Şi pe deasupra, aceştia îşi primesc salariul lunar ca profesori şi se consideră intelectuali români. Cum altfel se explică faptul că numeroşi copii şi tineri de-ai noştri ajungând, de exemplu, în tabere din România, la mare, pe gratis, nu vor nici în ruptul capului să răspundă în limba română, se poartă cu aroganţa tipic ungurească în faţa altor tineri români din Moldova, Ucraina sau Serbia. Avem, din păcate, profesori de română, care în România văd numai o ţară plină de oameni săraci şi de ţigani cerşetori, iar când ajung totuşi să plece cu copiii în ţara vecină se duc în Erdély, unde poţi vorbi şi ungureşte, pentru că românii sunt un popor tolerant şi învaţă limba celor cu care trăiesc împreună, fie ei unguri sau şvabi. Nu dorim, Doamne fereşte, să generalizăm sau să spunem că majoritatea profesorilor români din Ungaria sunt aşa, dar nu ducem lipsă de aşa ceva”, mai susţine jurnalista în editorialul intitulat …

Citeste tot articolul

ALARMA! Tiganii cuceresc Suedia si intreaga Europa! – VIDEO

Credeati ca dupa ce au fost alungati din vest, tiganii vor pleca acasa? Nu. Doar …..in Romania bani nu mai sunt asa multi, lumea s-a obisnuit cu ei dar si ei cu locurile. Devine deja plictisitor sa iti ridici fusta pe acelasi drum, sa furi din aceleasi magazine, sa trimiti copilul la cersit la coltul aceluiasi bloc. Asa ca mai multi tigani s-au gandit ca ar fi mai bine s  mearga in tara in care vor vedea “ mana domnului”, Suedia. “Tara asta e mare, Suedia asta mare”, sunt spusele unei tiganci trecuta de prima tinerete care zambeste ca a ajuns intr-o tara care ii ofera oportunitati. O tara mai mare,cu oameni civilizati (milosi, cu bani) care nu vor ezita sa le dea cativa banuti tiganilor care umbla hai-hui pe strazile din Suedia. “Daca s-a auzit atata bunatate” spunea tiganca. Toti ajunsi acolo se aparau spunand ca sunt talentati, atunci cand canta  muzica inteleasa doar de ei, suedezii sunt impresionati si le ofera bani. Le spun acestora ca au venit in Suedia pentru a munci pentru copii- averea lor. Avere pentru ca au alocatii pe care sa le manance sau pentru ce? Altceva ne intriga! Tot mai multi suedezi au spus ca ei nu au realizat ca tiganii nu sunt romani. In procente de 55% au spus ca daca auzeau de tigani nu faceau deosebirea intre romani si tigani doar pe buletinul lor scrie Romania iar cetatenia romana ii baga in ceata pe straini. Desi romanii se zbat sa faca auzita durerea lor, nu primesc ajutor. Pe scurt, desi noi am explicat in multe randuri faptul ca rrom nu inseamna roman, totul a luat sfarsit printr-un scandal imens. In majoritatea cazurilor aceasta incercare de a ne apara identitatea a fost interpretata ca un act de rasism la adresa acestor indivizi. …

Citeste tot articolul

Din cauza tiganilor, romanii au probleme in Danemarca – ”Închideti granitele ACUM, Opriti invazia cersetorilor si infractorilor români !“

Dupa publicarea în presa daneza a reportajului despre cersetorii tigani care duc o viata de nabab în Romania cu banii praduiti în Danemarca, publicul danez a explodat. Mesaj de furie si suparare catre politicienii danezi “Ori îi opriti pe români sa mai intre în Danemarca, ori iesim din EU!”. „Læserne raser: Luk grænserne. NU !”

Citeste tot articolul

SA „PUNEM BOTUL?” – Doar 100 de ţigani au speriat Parisul. Daniel Cioabă afirma că tiganii din Franţa nu fură şi nu cerşesc

Doar 100 de ţigani au speriat Parisul iar restul până la 18000 câţi ar fi în total în Franţa sunt oneşti şi muncesc. Daniel Cioabă, preşedintele Centrului Creştin al Romilor, care s-a întors recent dintr-o vizită în Franţa incearca sa ne prosteasca că tiganii care trăiesc acolo nu sunt toţi cerşetori şi hoţi, dimpotrivă unii trăiesc chiar în condiţii de 3 sau 4 stele din muncă cinstită. Cioabă minte cu nerusinare că a văzut asta cu ochii lui şi chiar i-au confirmat-o şi autorităţile de acolo. Daniel Cioabă a plecat săptămâna trecută în Franţa cu gândul să rezolve problemele ţiganilor de acolo. El spune că a fost însă surprins să afle că poveştile cu cerşetorii şi hoţii din Paris nu sunt reale. “Am văzut romi care nu sunt integraţi, trăiesc în nişte condiţii groaznice, în barăci din cartoane dar am văzut şi colonii unde romii sunt aproape integraţi, trăiesc în nişte containere şi pot să spun că în condiţii de chiar 3 sau 4 stele. Ce am văzut în Paris nu este adevărat cu ce se vorbeşte aici. Problema cu cerşetoria este de domeniul trecutului, nu mai există cerşetori romi în Franţa, problema cu furatul şi cu cei care fac problem, intr-adevăr sunt nişte personae, foarte puţine să zicem până în 100 de persoane care practică aceste meserii, dar eu zic că pentru aceşti 100 de romi să sufere ceilalţi 18000 câţi sunt acolo.” a explicat Daniel Cioabă, preşedintele Centrului Creştin al Romilor Daniel Cioabă susţine că francezii vor să scape defapt de ţigani, nu pentru că fură sau cerşesc, ci pentru că le este teamă că îşi vor pierde locurile de muncă în favoarea romilor care lucrează şi pe bani mai puţini. “Romii care s-au dus acolo să muncească şi le este frică pentru că romii lucrează şi cu 2 …

Citeste tot articolul

TIGANII din Romania nu se sperie de gerul Scandinaviei – vezi aici pe ce strazi au ajuns

Aproximativ 70 de cersetori tigani au venit anul trecut in regiunea orasului Umea, un fief socialist foarte tolerant, unde pot obtine 100-200 de coroane suedeze pe zi (pana la 20 de euro). „Este bine aici in Suedia. Imi place”, declara, pentru un reporter The Local, Culai Ciurar (23 de ani), din Romania, in timp ce fierbe niste cartofi pentru pranz, intr-una dintre cele sase rulote aliniate pe un petic de iarba, langa o padure. „Vremea e ca in Romania, deci nu e frig pentru noi”, insista el. Ciurar spune ca obtine pana la 20 de euro pe zi cersind pe strada. „In Romania nu am loc de munca. Nici aici.”, continua tiganul, adaugand ca isi „cauta”, totusi, un loc de munca. Potrivit Consiliului Local din Umea cei aproximativ 70 de cersetori tigani, ca Ciurar, au venit in regiune, in care traiesc aproximativ 118.000 de persoane, in 2014. Ei pot calatori cu usurinta din Romania in Suedia ca turisti UE, potrivit legislatiei europene cu privire la libertatea de miscare, fara sa aiba nevoie de vize sau permise de munca. O femeie care poarta o fusta lunga, roz si leagana in brate un copil spune ca a venit in Suedia in urma cu doua saptamani pentru a strange bani pentru familie. Dupa ce va aduna suficienti bani pentru a-si trimite copiii la scoala se va intoarce in Romania, spune ea, fara sa-si dezvaluie identitatea. „Nu cersesc zilnic pentru ca am doi copii, asa ca (cersesc) o zi eu si o zi sotul meu”, declara ea, recunoscand ca i se „pare foarte frig aici”. „Sunt oameni foarte draguti aici. Sunt buni. Ajuta”, mai spune femeia. Umea este situat la peste 63 grade latitudine nordica, iar temperatura medie in luna ianuarie este de -8 grade Celsius si -7 in februarie. 9 din 10 cersetori …

Citeste tot articolul

Miron Cozma şi Vadim declară război diasporei: «Românii care trăiesc în străinătate sunt cerşetori»

Duminică 30 noiembrie, la ora 15.00, România TV i-a avut ca invitaţi pe Corneliu Vadim Tudor şi Miron Cozma. Cei doi au făcut declaraţii grave despre desfăşurarea alegerilor în Diaspora. Miron Cozma a afirmat: „Românii care trăiesc în străinătate sunt cerşetori. Să nu vină ei să ne stabilească preşedintele. Iohannis nu e român şi nu e ortodox. Mie nu mi-e frică! În Italia s-a dat pentru un vot pentru Iohannis 40 de euro. 20 de Euro la intrarea în secţia de vot şi 20 de euro la ieşire. (…) Mie ca român niciodată n-o să-mi stabilească destinul 400.000 de români, din care 200.000 sunt cerşetori… (…) Să vină-n ţară, să sufere ca şi noi, nu să stea afară” În plus, Miron Cozma l-a acuzat pe Iohannis că i-a furat sloganul, prezentând o carte de vizită pe care acesta era scris. „Îl acuz public că mi-a furat sloganul: Veniţi cu noi să ne luăm ţara înapoi. Mă simt jignit că ţara nu e condusă de un român„, a mai spus Miron Cozma la România TV. Corneliu Vadim Tudor nu a fost nici el mai blând cu Iohannis şi diaspora: „Ţara mea e pe mâna unui handicapat, unui neamţ de mâna a doua. Sunt revoltat. (…) Iohannis a fost susţinut de Germania. Eu nu pot să trec peste străbunii mei morţi în cele două războaie mondiale. Angela asta să se ducă să stea la cratiţă şi să ne lase. Ne aleg nouă preşedintele, căpşunarii? Să-l ia la ei dacă îl vor.” În urma intervenţiei celor doi, România TV a decis să nu-i mai aibă invitaţi în cadrul altor dezbateri. – Sursa: Gazeta Romaneasca De la minutul 21:

Citeste tot articolul

Ghidul Cersetorului Tigan a fost lansat in Austria! Vezi aici ce contine!

Autoritatile din orasul austriac Salzburg au adoptat o masura inedita impotriva cersetorilor, in mare parte tigani din Romania: au lansat un ghid prin care incearca sa-i educe. Salzburg, al patrulea oras ca marime din Austria, are aproximativ 150 de cersetori dupa numaratoarea Primariei – adica 1 la 1.000 de locuitori. Poate sa nu para mult, dar pentru autoritatile locale cifra se pare ca e prea mare, asa ca au tiparit o brosura in 3.000 de exemplare prin care incearca sa-i educe pe cersetori asupra regulilor pe care trebuie sa le respecte. Brosura o gasiti atasata la sfarsitul acestui articol si este scrisa in germana, romana, maghiara, bulgara si romani – acestea fiind probabil principalele etnii ale cersetorilor din Salzburg. Printre sfaturile incluse: „Nu aveti voie sa cersiti decat in liniste”, „Este interzis sa atingeti oamenii, sa-i urmariti sau sa-i ocariti”, „Nu aveti voie sa cersiti decat singur”. De asemenea, cersetorilor li se atrage atentia ca nu au voie sa cerseasca in magazine, restaurante, la intrarile caselor sau in fata cismelelor si nici sa cante la instrumente muzicale fara autorizatie. Autorii ghidului ii avertizeaza in final pe austrieci ca „In cele mai multe cazuri cersetorii sunt migranti ai saraciei. Adeseori, fiindca nu-si pot hrani acasa familiile. Este decizia dumneavoastra personala, daca le dati ceva, sau nu. Va rugam sa fiti amabili cu cersetorii. Cand vorbiti cu ei, folositi cuvinte simple. Cei mai multi dintre ei nu vorbesc limba germana. Daca un cersetor va abordeaza in mod necuviincios (va atinge, va urmareste, este agresiv), chemati politia.” Justificarea data de autoritati pentru publicarea acestui ghid e aceea ca legislatia e foarte complicata, astfel ca deseori cersetorii din estul Europei nu stiu ce e permis si ce e interzis in Austria. Pe de alta parte, primaria din Salzburg pare a fi printre cele mai …

Citeste tot articolul

TUPEU INCREDIBIL AL TIGANILOR BUZOIENI!

Un tigan buzoian s-a sinucis într-o închisoare din Spania lăsînd în urmă un puradel „bolnav” de doar zece luni, o piranda „îndurerată” şi o întreagă satra pe care pînă nu demult o avea în întreţinere din infractiuni. Este povestea infractorului Florin Ghinea, de 33 de ani, care nu a mai putut suporta gândul că a fost încarcerat și și-a pus capăt zilelor. El s-a sinucis într-o închisoare din Spania, unde a ajuns după ce a fost reţinut de poliţia din Cordoba. Satra îndurerată încearcă acum să aducă acasă trupul neînsufleţit al tiganului infractor pentru a-l înmormânta creştineşte, dar le trebuie prea mulți bani pentru repatriere, care e peste posibilitățile financiare ale tiganilor. „Neajutoratii” au nevoie de nu mai puțin de 6 mii de euro, pe care acum încearcă să-i strângă cerând ajutorul romanilor, „drama” lor fiind prezentată într-un amplu reportaj al Focus TV. Florin Ghinea, tigan originar din municipiul Buzău, a plecat la sfîrşitul lunii iunie, în Spania, cu gândul să facă rost de bani pentru a-şi ajuta familia. Avea nevoie de o sumă mare. El s-a stabilit în oraşul Cordoba, locul în care alături de alţi cîţiva cetăţeni de etnie tiganească, a „muncit la buzunare” pe unde a apucat. Iar atunci când era cuprins de disperare pentru că nu avea „de muncă”, ieșea la cerşit. Totul a luat sfîrşit în momentul în care poliţia din localitate a efectuat o razie şi a arestat mai mulți cerșetori, printre care se afla și buzoianul tigan. Toţi tiganii prinşi de oamenii legii au fost reţinuţi şi cercetaţi în stare de arest. Florin Ghinea a sunat acasă și le-a spus rudelor ce a pățit, dar de la sfîrşitul lunii septembrie nu a mai dat niciun semn de viaţă. Vestea care a venit însă la scurt timp de la autoritățile spaniole i-au dat pirandei …

Citeste tot articolul

TUPEU INCREDIBIL: Tiganii infractori care ne fac de ras in Londra: Suntem cetateni UE, dati-ne case!

NESIMTIREA TIGANILOR INFRACTORI CE NE FAC DE RAS PESTE HOTARE Mai multi tigani cersetori si hoti din Romania care dorm pe o strada din centrul Londrei au solicitat autoritatilor locuinte, pentru simplul motiv ca sunt cetateni europeni. Grupul format din 40 de tigani a fost acuzat ca a transformat intr-o mahala bulevardul londonez, unde se gasesc magazine, restaurante si hoteluri exclusiviste. Oameni de afaceri locali spun ca membrii grupului, prin mizeria pe care o fac si prin lupta cu rivalii, au alungat clientii. Cersetorii si hotii tigani ar fi dispusi sa-si ia cutiile de carton in care dorm si sa se mute, daca autoritatile locale le dau case, relateaza Daily Mail. O femeie de varsta mijlocie care a refuzat sa-si dea numele a declarat: „Venim din Romania si suntem in Uniunea Europeana. Avem nevoie sa ne ajutati cu o casa. Sa ne dea o casa si nu mai stam aici (in strada) „. Migrantii din UE pot solicita o casa consiliului local in anumite circumstante. Un purtator de cuvant din partea Consiliului local a declarat ca problemele pe care le creeaza grupurile de tigani din zona Park Lane au costat contribuabilii 500.000 de lire sterline. S-a incercat chiar sa se faca o evacuare in forta, s-au cumparat bilete de avion pentru a trimite acasa cersetorii, dar vin altii in locul lor. Bandele de imigranti sunt acuzate de comportament anti-social si infractiuni, precum furtul din buzunare, spargeri de bancomate, talharii si escrocherii de strada. Oamenii care locuiesc in zona spun ca strazile seamana tot mai mult cu un „sistem de canalizare deschis” si sustin ca sunt nevoiti sa curete trotuarul din fata caselor si magazinelor din cauza mizeriei pe care cersetorii o fac.

Citeste tot articolul

Romanii din strainatate protesteaza: Nu noi, ci CLASA POLITICA e de vina pentru IMAGINEA NEGATIVA A TARII

Romanii de peste hotare, reuniti in „Diaspora Romaneasca unita”, au protestat fata de acuzatiile aduse de Victor Ponta cerandu-i sa si le indrepte catre „adevaratii dusmani ai Romaniei” aflati in tara. Reactia vine dupa ce, in cadrul unei intalniri a diasporei organizate la Eforie Nord, premierul Victor Ponta a declarat: „Cei mai mari dusmani ai Romaniei sunt tot romanii, pana la urma, ca noi mergem si spunem in alte tari ca Romania este o tara rea, o tara de infractori, de hoti”. „Noi, grupul Diaspora Romaneasca Unita, am luat act cu neplacuta surprindere si profunda tristete de regretabilele declaratii recente ale domnului Prim-Ministru Victor Ponta (…) Tinde sa ignore si sa anuleze toate eforturile facute de membrii activi ai diasporei romane pentru ca tara noastra sa fie cunoscuta si apreciata pe plan international. (…) In ciuda celor declarate de domnia sa, romanii din diaspora nu numai ca nu-si denigreaza tara de origine, dar fac eforturi sustinute pentru a face cunoscute istoria, cultura si datinile tarii lor, tara pe care o iubesc NECONDITIONAT si de care sunt mandri. Organizeaza, cu mari eforturi si fara sprijinul ministerului de resort, activitati variate de promovare a Romaniei in lume, desfasoara proiecte de aducere a turistilor straini in tara, incercand, prin aceasta, sa faciliteze accesul direct la realitatile patriei noastre al celor interesati, si sa schimbe, astfel, perceptia, eventual negativa, asupra tarii noastre”, se arata intr-un comunicat publicat de Romanian Global News. Romania, vazuta ca o tara corupta In acelasi comunicat se mai arata ca perceptia negativa existenta vizavi de tara noastra „este determinata cu preponderenta de factorul politic din tara”. In comunicat se vorbeste despre ceeea ce s-a intamplat in „martea neagra”, cand Parlamentul a modificat Codul Penal, astfel incat presedintele si parlamentarii sunt scosi din categoria functionarilor publici, nemaiputand fi anchetati de DNA …

Citeste tot articolul

Romanii = TIGANI, HOTI SI VAGABONZI in presa din Marea Britanie

Ziarele britanice i-au demonizat pe romani, prezentandu-i drept „tigani, hoti si vagabonzi„, dar i-au insultat mai putin pe bulgari in anul care precede ridicarea restrictiilor pe piata muncii, arata un raport recent. Astfel, in presa din Regat, romanii au fost frecvent asociati cu infractiuni, in timp ce bulgarilor nu li s-au atribuit fapte penale, conform unui raport al Observatorului pentru Imigratie de la Universitatea Oxford, care a analizat relatarile din presa din perioada 2012-2013, scrie Huffington Post. Analiza cuprinde 4.000 de articole, scrisori si comentarii care mentioneaza romani sau bulgari, totalizand mai mult de 2,8 milioane de cuvinte. Raportul arata ca presa i-a catalogat pe romani drept „un singur grup – tigani” de scandalagii, ziarele tabloide prezentandu-i ca membri ai bandelor, criminali, cersetori, hoti sau oameni care ocupa cladiri in mod ilegal. Pe de alta parte, limbajul folosit pentru a descrie bulgarii a fost mai putin incisiv si imigrantii bulgari nu au fost asociati cu o problema sociala specifica. Cercetatorii de la Oxford mai remarca si faptul ca jurnalistii britanici au utilizat un limbaj „emotional” atunci cand au scris despre imigratie, folosind cu regularitate cuvinte precum „valuri” sau „multimi” de imigranti. William Allen, co-autor al analizei, a precizat ca „raportul este valoros deoarece ofera o perspectiva cuprinzatoare a modului in care ziarele nationale britanice au discutat despre romani si despre bulgari intr-o perioada cheie”. Autorii studiului au analizat publicatii precum The Daily Mail, The Mail on Sunday, The Times, The Sunday Times, The Sun, The Sun on Sunday, The Daily Telegraph, The Sunday Telegraph, The Express, The Sunday Express, The Guardian, The Observer, Daily Mirror, Sunday Mirror, The Independent, Independent on Sunday, Daily Star, Daily Star Sunday si The Financial Times.

Citeste tot articolul

PE URMELE TIGANILOR

O strada din Buzau, unde locuiesc 200 de tigani la aceeasi adresa, a devenit subiect de reportaj in Suedia. Reporterii unui cotidian din orasul Boras au venit la Buzau pentru a cunoaste locul de unde provin multi dintre cersetorii tigani care au invadat orasul scandinav. In urma cu multi ani, zeci de familii de tigani au inceput sa isi construiasca ilegal locuinte din lut, pe Aleea Gradinilor, o strada de la marginea orasului Buzau. Casele s-au inmultit de la un an la altul, si la fel si numarul locatarilor. Nici acum, tiganii nu au apa, canalizare, gaze si unii nici macar curent electric. Fiecare cocioaba de lut are cate o soba cu plita pe care se pregateste mancarea, iar singura sursa de apa este o cismea. Manati de saracie, multi rromi au luat calea strainatatii pentru a face rost de bani. Se pare acum ca fenomenul a devenit acut din moment ce jurnalistii suedezi au luat urma romilor pentru a afla de unde vin cersetorii de pe strazile lor. Reporterii cotidianului “Boras Tidning” au ajuns astfel pe Aleea Gradinilor din Buzau si au realizat un reportaj despre viata tiganilor care cersesc in Suedia. Imaginile surprinse de jurnalistii scandinavi, la sfarsitul anului trecut, arata in detaliu mizeria in care traiesc tiganii din cel mai sarac cartier al orasului Buzau. Casele saracacioase, in multe cazuri fara usi la intrare si fara utilitati, sau imaginea puradeilor zdrentarosi care joaca fotbal pe ulitele cartierului sunt descrise atent in reportajul realizat de suedezi. Acestia marturisesc ca au ajuns la Buzau dupa ce un barbat care, de mai multi ani cerseste pe strazile orasului Boras, le-a povestit conditiile de trai de acasa, similare cu cele din tarile din lumea a treia. Reportajul doreste sa satisfaca curiozitatea suedezilor care, pe buna dreptate, se intreaba daca povestile celor …

Citeste tot articolul

Zeci de TIGANI au ocupat un parc din centrul Londrei

Zeci de tigani fără adăpost, au ocupat din nou un parc din centrul Londrei, de unde poliţia i-a evacuat, deja, de mai multe ori.  Presa britanica susţine că localnicii sunt alarmaţi de prezenţa imigranţilor veniţi din Estul Europei, in special de tigani. Mai ales că este vorba de un cartier select unde preţul unei proprietăţi poate ajunge la câteva milioane de lire sterline. Daily Mail pretinde că ei doresc să se îmbogăţească din ajutoarele sociale. Sursa: Nationalisti.ro

Citeste tot articolul

Marea Britanie: ținem cu patronii, nu cu cerșetorii!

George Osborne: “ținem fără rușine cu firmele”. YES! Ministrul de Finanțe al Marii Britanii a spus-o pe față, când a prezentat noul buget al tarii. Si de ce s-ar fi ascuns? Rușinos e sa ții cu cerșetorii, cu asistații social. Rușinos e sa iei din banii celor care duc economia in spate, care se lupta cu criza – si sa-i dai unor putori, unor incompetenți, unor ratați care n-au reușit nimic in viața lor. Si nici nu vor reuși vreodată. Începând din 2012, începând de azi chiar, Marea Britanie renunța la statul social. Am mai spus asta: pe viitor vor fi doar doua feluri de oameni: cei rentabili si cei morți. Ascultați-l pe Osborne, cu o declarație gen Margaret Thatcher: “Acest buget răsplătește munca. Marea Britanie își va câștiga pe merit locul in lume. Nu exista alt drum pentru ieșirea din criza. Acest buget sprijină familiile care muncesc si pe cei care își caută de lucru. Sprijină fără rușine afacerile si e de partea ambițiilor, a celor care vor ceva mai bun pentru ei înșiși si pentru familiile lor”. Odată cu declarația lui Osborne, călcarea in picioare a sărăntocilor devine politică de stat in Europa. Socialismul a adus Europa in pragul falimentului! Situația economica a Marii Britanii este dezastruoasa. Datorie externa: 2 trilioane USD (79.5% din PIB) Cheltuieli bugetare: 1.2 trilion USD Venituri bugetare (inclusiv împrumuturi): 1 trilion USD Exporturi: doar 495 miliarde USD. Deficit: 8.8%. (Sursa: CIA) Am precizat exporturile, pentru ca George Osborne însuși a zis ca ele sunt singurul venit real al unei tari in acest moment (exact cum am zis si noi pe acest blog). PIB-ul include împrumuturile, deci raportarea datoriei la PIB păcălește oamenii si le da o falsa senzație de siguranța. In realitate, situația e mult mai grava. Chiar daca Marea Britanie taie pe …

Citeste tot articolul

România a dezincriminat cerșetoria, Norvegia o interzice tocmai din cauza tiganilor!

Parlamentarii romani au luat decizia dezincriminarii penale a cersetoriei, asa cum era ea definita de fostul Cod Penal, insa tari cu o democratie bine fundamentata si un nivel de civilizatie mult mai avansat au hotarat ca cersetoria sa fie scoasa in afara legii. Norvegia se pregateste sa interzica parctica cersetoriei în locurile publice, in urma unei anchete desfasurate de autorităţile publice locale din Oslo. Acestea au identificat un numar de 194 de cerşetori în capitala statului, din care doar şapte norvegieni şi ceilalti cetățeni români. Proiectul de lege, votat deja în primă lectură, urmează să fie aprobat în cursul acestei săptămâni, informeaza digi24. Dupa intrarea in vigoare a actului normativ, cei gasiti vinovati de cersetorie vor putea fi amendati si chiar pedepsiti cu inschisoarea pana la trei luni.

Citeste tot articolul

Romani BATUTI DE TIGANI

Acesta nu este rasism contra Albilor? Oamenii care trec prin Piaţa Mihai Viteazu din centrul oraşului Cluj se tem că vor fi tâlhăriţi în plină zi din cauza numărului mare de vânzători ambulanţi şi cerşetori, ambele categorii de etnie tiganeasca. Clujenii sunt deranjaţi şi de mizeria pe care o fac tiganii în locul unde îşi fac veacul în fiecare zi. A fost sesizat şi primarul Emil Boc cu privire la această problemă. “Aş dori să fac o sesizare în legătură cu zona Piaţa Mihai Viteazu mai exact străzile Argeş şi Ploieşti. În fiecare zi trec prin această zonă şi e plin de vânzători ambulanţi, cerşetori şi ţigani care îşi desfac marfă pe jos şi vând nimicuri, te agasează şi incomodează. În plus, nu mă simt în siguranţă, îmi este frică de o posibilă tâlhărie care sunt la ordinul zilei în această zonă”, scrie o clujeancă, într-o sesizare adresată primarului. CITESTE SI:  VIDEO – POLITIST IN STARE GRAVA, după ce a fost LOVIT IN CAP cu o cărămidă de către TIGANI – AGRESORII CERCETATI IN LIBERTATE! VIDEO – Grătare printre morminte – “obicei” al TIGANILOR – respectat de o societate denaturata SCANDALOS: Mai multi ţigani au ATACAT şi VANDALIZAT o ambulanţă aflată în misiune Medicii de la Spitalul Fundeni, terorizati de tigani – VIDEO Ea mai spune că este ruşinos că în centrul oraşului să fie atâta mizerie. Referitor la vânzătorii ambulanţi, femeia consideră că nu au autorizaţie pentru a vinde acele produse. Clujeanca cere autorităţilor locale să rezolve problema din Piaţa Mihai Viteazu pentru “ca această zonă să nu devină o pată neagră pentru Cluj-Napoca”. VEZI SI VIDEOCLIPURILE DE MAI JOS:

Citeste tot articolul

Scoate banu’, că ne e foame! Tiganii din Franţa şochează cu o nouă tehnică de asalt la bancomate

Hoţii de buzunare tigani nu sunt un fenomen nou în Franţa, la Paris, oraş care de câţiva ani se confruntă cu astfel de probleme. Puradeii sunt însă din nou în prim-plan aici, după ce presa internaţională a publicat modul în care aceştia acţionează. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere de lângă catedrala Notre Dame din Paris fac de câteva zile înconjurul lumii. Acestea arată, pas cu pas, cum un grup de cinci tigani din Romania se apropie de un bărbat care se pregăteşte să scoată bani de la bancomat, fără să-i treacă prin gând ce îl aşteaptă. Cei cinci se aşază strategic în jurul persoanei care vrea să facă o retragere de numerar, iar unul dintre tineri îl bate pe umăr în momentul în care aude semnalul că bancomatul urmează să elibereze suma solicitată. Când bărbatul se întoarce, una dintre fetele din grup încearcă să ia banii ce se aflau deja în fanta aparatului, însă omul reuşeşte să pună cotul şi să îi acopere. După câteva parlamentări, tinerii tigani pleacă dezămăgiţi că nu au reuşit să învingă agilitatea celui pe care îl aleseseră drept ţintă. Îşi vor găsi însă o altă victimă şi vor face din nou de ruşine numele României…  

Citeste tot articolul