“Jurnalism înseamnă să publici ceea ce cineva nu vrea să fie publicat. Orice altceva e publicitate.” - George Orwell

DETALII AICI.

ceausescu

  • Cum au murit Nicolae şi Elena Ceauşescu! ULTIMELE CUVINTE ale dictatorului

    nicolae elena ceausescu

    Cum şi-au început Nicolae şi Elena Ceauşescu ultima zi din viaţă

    România era înecată în sânge pe finalul anului 1989, oraşele ţării fiind sub teroare din cauza gloanţelor care zburau în toate părţile. Pe 25 decembrie 1989, în ziua de Crăciun, la Târgovişte, Nicolae şi Elena Ceauşescu îşi trăiau ultima zi de viaţă şi se pregăteau de procesul care le va hotărî soarta.

    Noapte dintre 24 şi 25 decembrie a fost una grea pentru soţii Ceauşescu. Aceştia au fost ţinuţi într-un transportator blindat până aproape de primele ore ale dimineţii. La ora 5:30, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost mutaţi în Unitatea Militară 01417 din Târgoviște, unde a şi avut loc procesul.

    Nicolae Ceauşescu şi-a luat pentru ultima oară medicamentele
    Imediat după ce au fost aduşi în Unitatea Militară 01417, Nicolae Ceauşescu a cerut să-i fie aduse medicamentele, aduse în cursul nopţii de la Bucureşti. Căpitanul Ion Boboc şi-a readus aminte peste ani că dictatorul refuzase ca medicul unităţii să-i administreze o injecţie, cerând să-i fie trimis medicul său personal.

    Două ore mai târziu, la 7:30, colonelul Andrei Kemenici, comandantul UM 01417, primea vestea că soţii Ceauşescu vor fi preluaţi de o comisie de la Bucureşti. Nicolae şi Elena Ceauşescu şi-au schimbat hainele, după ce noaptea o petrecuseră în uniformă militară, fiindu-le aduse îmbrăcăminte „civilă”.

    Plutonul de execuţie şi Tribunalul Militar Excepţional au ajuns la Târgovişte
    În timp ce Nicolae şi Elena Ceauşescu erau ţinuţi sub pază extraordinară la UM 01417, de la Bucureşti veneau reprezentanţii Tribunalului Militar Excepţional, dar şi plutonul de execuţie, format din paraşutişti de la Unitatea Militară 01842 de la Boteni.

    Echipa trimisă de la Bucureşti a ajuns la Târgovişte în jurul orei 13:00, aceasta fiind adusă la bordul a două elicoptere Puma de la UM 01842. Aparatele de zbor decolaseră din Complexul Sportiv „Ghencea” la ora 12:10.

    Cine erau oficialii care au venit de la Bucureşti în cele două elicoptere
    Primul elicopter: colonelul Gică Popa (judecător), colonelul Ion Nistor (judecător), maiorul Dan Voinea (procuror), Constantin Lucescu (avocatul soţilor Ceauşescu), Nicolae Teodorescu (avocat), plutonierul-major Jan Tănase (grefier), căpitanul Liviu Verdeş (medic)
    Al doilea elicopter: generalul Victor Atanasie Stănculescu (FSN), Gelu Voican Voiculescu (FSN), Virgil Măgureanu (FSN), colonelul Gheorghe Ştefan, colonelul Ion Baiu, maiorul Mugurel Florescu şi locotenentul Trifan Matenciuc
    Procesul a început imediat după aterizarea completului de judecată
    La ora 13:20 a început procesul soţilor Ceauşescu, la scurt timp după ce Nicolae şi Elena au trecut de vizita medicală. „I-am îmbrăcat pe rând şi i-am dus în sala de judecată. Mai întâi pe el, apoi pe ea”, şi-a amintit căpitanul Boeru în paginile cărţii „Sfârşitul Ceauşeştilor” scrisă de Grigore Cartianu.

    Încă din startul procesului, Nicolae Ceauşescu a protestat şi a anunţat că nu recunoaşte completul de judecată. Nu recunosc niciun tribunal în afară de Marea Adunare Naţională. Nu voi răspune la nicio întrebare”, a spus Nicolae Ceauşescu.

    Au avut nevoie de o oră şi 20 de minute pentru a da verdictul
    Procesul soţilor Ceauşescu a durat o oră şi 20 de minute, fiind catalogat drept unul stalinist, în care sentinţa era cunoscută încă dinaintea judecăţii. La ora 14:40, Gică Popa pronunţa condamnarea la moarte a celor doi inculpaţi.

    „Tribunalul, în numele legii şi al poporului declarând în secret, condamnă în unanimitate de voturi pe inculpaţii Ceauşescu Nicolae şi Ceauşescu Elena la pedeapsa capitală şi confiscarea totală a averii, pentru săvârşirea infracţiunilor de genocid prevăzute de art. 357, aliniatul 1, litera C, Cod Penal; subminarea puterii de stat prevăzută de art. 162 Cod Penal; act de diversiune, prevăzut de art. 163 Cod Penal şi subminarea economiei naţionale prevăzută de art. 165, aliniatul 2 Cod Penal. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 decembrie 1989”.

    Execuţia, la nici zece minute de la pronunţarea sentinţei
    La ora 14:45, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost scoşi din sala de judecată şi duşi spre locul execuţiei. Câte doi paraşutişti i-au condus spre zid, unde au fost legaţi cu sfoară. În primă fază, planul era ca soţii să fie executaţi pe rând, însă aceştia au protestat şi le-au transmis celor din pluton că îşi doresc să moară împreună.

    „Nicolae Ceauşesu nu s-a opus tratamentului ce i se pregătise. Niciun moment, nici măcar pe drumul spre zidul execuţiei. Plângea doar şi lacrimile alea ale lui mă sfâşiau, mă dureau cumplit”, a povestit colonelul Andrei Kemenici, comandantul UM 01417.

    Ultimele cuvinte ale lui Nicolae Ceauşescu: „Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii”
    Înainte de execuţie, Nicolae Ceauşescu a început să cânte Internaţionala, cel mai cunoscut cântec socialist, fiind împuşcat chiar atunci când termina al doilea vers. „Sculaţi, voi oropsiţi ai vieţii / Voi, osîndiţi la foame (n.r. nu a mai apucat să pronunţe cuvântul ‘sus’, ultimul al celui de-al doilea vers)”, au fost ultimele cuvinte ale dictatorului.

    La ora 14:50 s-a pronunţat decesul soţilor Ceauşescu, iar zece minute mai târziu, corpurile fără suflare ale celor doi au fost încărcate într-un elicopetr şi duse la Bucureşti. Cinci zile mai târziu, pe 30 decembrie, Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost îngropaţi în Cimitirul Ghencea Civil, la 30 de metri unul de altul.

  • Profesor universitar Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceausescu: „Dragnea mi-a fost student, a ramas repetent”

    Profesorul universitar Mircea Oprean, ginerele lui Nicolae Ceausescu, a declarat, ca printre studentii sai la Politehnica a fost si Liviu Dragnea, care a ramas repetent un an.

    Mircea Oprean, profesor la Facultatea de Automobile a Politehnicii din Bucuresti, a precizat ca printre studentii sai s-a aflat si liderul PSD Liviu Dragnea, potrivit News.ro.

    ”La noi erau doua directii: asta pe care eram eu, cu transmisii automate, si o alta directie cu service, cu intretinere. El n-a venit pe directia mea, ca era mai greu, dar si asa a ramas repetent”, a spus Oprean.

    Pe de alta parte, Oprean a spus ca nu a fost o facultate usoara. ”La Politehnica, cei mai buni sunt Facultatea de Automatica si Calculatoare, pe urma Electronica, iar pe locul trei suntem noi, Facultatea de Automobile. Suntem un vector de imagine pentru Politehnica si avem studenti foarte buni. Cam 20-25% dintre ei sunt exceptionali, mai mare dragul sa lucrezi cu ei”, a declarat Mircea Oprean.

    Ginerele lui Nicolae Ceausescu, despre Miron Mitrea: Jos palaria!

    O impresie mult mai buna a lasat Miron Mitrea. ”A fost un inginer foarte bun. La mine a luat 8 sau 9, dar este o materie foarte grea (transmisii pentru automobile – n.red.) Jos palaria!”, a spus profesorul.

    Si Adriean Videanu a fost studentul Facultatii de Automobile pe care a absolvit-o in 1987, insa la alta sectie decat cea la care preda Oprean.

  • Arsenie Boca a prezis moartea lui Ceausescu. N-o sa crezi ce i-a spus acestuia

    arca

    Fostul presedinte al Romaniei nu a luat in seama previziunea crunta care i se facuse.

    Arsenie Boca a prezis moartea lui Ceausescu, parintele fiind unul dintre martirii gulagului comunist din cauza popularitatii de care se bucura in perioada regimului comunist.

    „Prin anii ’80, Părintele Arsenie a fost dus şi la Ceauşescu, care l-a întrebat: ‘Hai, popo, am auzit că tu prezici soarta unui om. De mine ce ştii, când am să mor?’, iar atunci Arsenie Boca i-a spus: ‘Într-o zi de mare sărbătoare veţi fi omorâţi amândoi’.

    Insa sotii Ceausescu nu i-au dat crezare si chiar i-au spus maiorului care-l adusese pe preot sa-l ia imediat din fata lor fiindca nu vor sa-l mai vad niciodata”, a spus Zoe Daian, nepoata parintelui Arsenie Boca.

    Insa inafara de asta, parintele Arsenie Boca ar fi prevestit si Revolutia din anul 1989 care a marcat Romania.

    „Înainte de a se sfârşi zilele, la părintele a fost o verişoară şi el i-a spus: ‘Vezi că eu mor şi nu va trece mult timp şi în România va fi vărsare de sânge’”, gasim scris in cartea „Alte mărturii despre Părintele Arsenie Boca”.

    Parintele Arsenie Boca a decedat la data de 28 noiembrie 1989 iar la doar trei saptamani a inceput Revolutia din 1989, in care sute de tineri si-au pierdut viata.

  • O lovitură de stat care s-a aflat sub semnul improvizației! Mitul Revoluției spontane din 1989, desființat la Academia Română

    lvs

    Lovitură de stat. Textul care lansează această teză îi aparține lui Vasile Pușcaș și apare în volumul ”Istoria românilor”, coordonat de Dan Berindei. Academia Română a publicat volumul al doilea din tratatul ”Istoria românilor”, sub coordonarea lui Dan Berindei, în colaborare cu Dorina Rusu. Printre autori se numără nume mari ale Istoriei: Ioan Aurel Pop. Răzvan Theodorescu, Ioan Scurtu.

    Am început spunând că această are girul Academiei Române și nu cu informația principală, că în această carte Revoluția din 1989 este considerată o lovitură de stat, pe fondul unei revolte populare, pentru a sublinia faptul că afirmațiile pe care le reproducem nu au fost făcute în vreun interviu de politician sau la vreun talk-show, ci într-un volum asumat de cea mai prestigioasă instituție românească.

    În acest tratat, care abordează istoria României din ultima sută de ani, ultimele capitole, cele dedicate istoriei recente sunt semnate de profesorul universitar Vasile Pușcaș, fost ministru în cabinetul Adrian Năstase, negociatorul României pentru admiterea în Uniunea Europeană.

    Ca politician, este considerat unul dintre membrii ”Grupului de la Cluj”, alături de Ioan Rus și Vasile Dâncu, cândva influenți în PSD. Acum, Pușcaș este neimplicat politic.

    Cu atât mai mult afirmațiile profesorului Pușcaș din textul publicat de Academie sunt interesante.

  • A fost dezlegat misterul cadavrului mumificat și decapitat, găsit la Vila lui Ceaușescu din Argeș (Video)

    mlk

    Mister dezlegat în cazul cadavrului mumificat și decapitat, găsit ieri la Vila lui Ceaușescu din Argeș. Anchetaorii au concluzionat că osemintele aparţin unui membru al familiei lui Istrate Micescu, ministru al Justiţiei în anii ’40.

    Ieri, polițiștii din Argeș s-au mobilizat pentru a rezolva misterul cadavrului mumificat descoperit în capela de rugăciune de la Vila lui Ceaușescu, din Micești.

    Cadavrul mumificat a fost ridicat de polițiști și dus la Institutul de Medicină Legală, pentru a fi analizat. Astăzi, însă, oamenii legii ar fi decis că nu se va face niciun test asupra osemintelor. Acestea vor fi păstrate în instituţie până la reînhumare.

    Pe baza datelor istorice, însă, surse din anchetă spun că este vorba despre un membru al familiei lui Istrate Micescu, ministru al Justiţiei în anii ’40.

    Iar profanarea nu este recentă.

    Tot pe baza unor date istorice şi a cercetării criminaliştilor, s-a stabilit că atât scheletul, cât şi pasărea aşezată în locul craniului sunt vechi, de aproximativ 60 de ani.

    Reamintim că, ieri, un cadavru mumificat şi decapitat a fost găsit într-o capelă de rugăciune aflată aproape de fosta vila a soţilor Ceauşescu, în comuna Micești.

    Scheletul a fost văzut de un tânăr care i-a facut o fotografie şi, acasă, i-a arătat-o tatălui lui. Omul a anunţat un echipaj de poliţie care patrula în zonă.

    Cadavrul era decapitat, rezemat de un perete. În locul craniului, era aşezată o pasăre moartă.

  • Ororile comise de Ministerul de Interne din Romania, sistem politienesc care a trimis la moarte sute de mii de romani – Hidrocentrala de la Vidraru: batuti pana la moarte!

    mri

    Viata pe şantiere nu a fost niciodată uşoară, iar Vidraru şi Transfăgăraşan nu a făcut excepţie. Civili şi militari lucrau în condiţii de muncă precare şi dormeau în barăci friguroase pline de igrasie, cu grup sanitar la comun. Muncitorii care aveau nevoie de îngrijiri medicale erau duşi la cel mai apropiat dispensar cu basculanta. Aceeaşi soarta o aveau şi cei accidentaţi la locul de muncă, fericiţi însă că au scăpat cu viaţă.

    Zeci de poliţişti asigurau liniştea în coloniile muncitoreşti, însă stăpâna absolută era Securitatea. Câţiva securişti aveau birouri permanente în cadrul şantierului şi se ocupau de supravegherea tuturor muncitorilor. Nu exista nici o vizită importantă a vreunui lider comunist sau şedinţă la care acesta să participe alături de oamenii muncii, fără ca muncitorii să nu fie foarte bine verificaţi

    Transfăgărăşanul – “drumul spre cer”

    Transfăgăraşanul a fost construit în perioada martie 1970 – septembrie 1974 de tinerii îmbrăcaţi obligatoriu în haina militara la 18 ani, de constructorii civili şi militari, de ţărani şi intelectuali, de toţi cei care, într-un fel sau altul, au fost obligaţi să ajungă acolo. Ideea a fost a lui Nicolae Ceauşescu ce a vrut să asigure un drum strategic peste munţi, folosit îndeosebi de militari. Până la construcţia acestuia, Munţii Făgăraşi, în acea zonă, nu puteau fi trecuţi, nici măcar folosind calul. Drumul construit ajunge în apropierea tunelului de lîngă Lacul Bâlea, la altitudinea de 2042 m şi trece peste 830 podeţe, 27 viaducte. Pentru construcţia lui, a fost necesar să fie dislocate trei milioane de tone de rocă;pentru aceasta s-au folosit 6520 tone de dinamită, din care 20 de tone numai la tunelul Capra – Bâlea. Unul din tronsoanele cele mai dificile ale Transfăgărăşanului este cuprins între Lacul Bâlea şi Bâlea Cascadă pe o lungime de 13 km.

    Drumul s-a realizat cu eforturi materiale considerabile şi cu preţul multor vieţi de soldaţi şi muncitori care au contribuit la construcţia lui. Oficial se vorbeşte de 40 de oameni decedaţi pentru ca acest drum să străbată munţii, dar muncitorii, care după aproape 40 de ani mai sunt în viaţă, vorbesc de sute de vieţi omeneşti pierdute. Foarte mulţi au fost suprinşi de stâncile ce se prăvăleau necontrolat, iar o parte dintre ei s-au prăbuşit în prăpăstii. ”Problemele constructorilor au apărut de la primele târnăcoape date în stâncă. Izvoare de apă ţâşneau ca fântânile arteziene, muntele era îmbibat cu apă ca un burete, făcând practic imposibilă continuarea lucrării. Tronsoanele de drum abia răzbite în terenul accidentat erau deseori distruse peste noapte de scurgerile de apă ale izvoarelor. Cele mai multe lucrări au fost efectuate pentru consolidarea versanţilor, dar şi pentru terasamente şi podeţe, utile a direcţiona apa scursă de pe versanţi.Majoritatea utilajelor, pentru a se putea construi drumul, au fost demontate bucată cu bucată şi remontate în vârful versanţilor, pentru că, numai aşa se putea construi, de sus în jos. Exploziile sau puşcarea, cum se spunea, erau momentele cele mai critice pentru constructori.Minute în şir, Valea Argeşului era zguduită de dinamitări şi bubuituri ca în timpul războiului, apoi soldaţii îşi reluau în linişte activitatea. Lanţuri umane erau constituite pentru a lua la târnăcop şi degaja stâncile, dar şi pentru a planta explozibilul ce urma a fi detonat apoi la scurt timp. Cele mai grele perioade de lucru au fost în timpul zăpezilor, când soldaţii erau degeraţi de frig, dar de cele mai multe ori erau surprinşi de avalanşe. ”îşi aminteşte fiica locotenent-colonelului Tăuşan Ioan, detaşat în acea perioadă pe Transfăgărăşan.

    Hidrocentrala de la Vidraru un alt mastodont construit în Epoca Ceauşescu

    Construirea barajului Vidraru a durat cinci ani şi jumătate, începând din anul 1960. La data de finalizare, aceasta s-a situat, măsurat la înălţime, aproximativ pe locul 8 în Europa şi pe locul al 20-lea în lume. Hidrocentrala Vidraru cuprinde o acumulare importantă de apă, un baraj din beton în dublu arc, o galerie de aducţiune, o centrală subterană şi o galerie de fugă. În cei cinci ani şi jumătate s-au realizat volume de lucrări impresionante:s-au forat 42 km de galerii subterane, s-au excavat 1.768.000 metri cubi de rocă, din care aproximativ 1 milion metri cubi în subteran, s-au turnat 930.000 metri cubi de beton, din care 400.000 metri cubi în subteran şi s-au montat 6.300 tone de echipamente electromecanice. Aici se vorbeşte de cica 400 de oameni care şi-au pierdut viaţa.

  • Lecția pe care Ceaușescu nu a vrut să o înțeleagă. Dezvăluiri din arhivele MAE

    csfa

    În vara lui 1989, Nicolae Ceaușescu a avut ocazia să înțeleagă mai multe despre faptul că nemulțumirile populației nu mai pot fi învinse prin forța armată.

    Ceaușescu și lecția chinezească.

    Într-un articol despre legăturile dintre conducerea republicii Socialiste România și conducerea de stat și de partid a Chinei, numărul 14 al revistei Evenimentul Istoric publică un document inedit, o telegramă a ambasadorului nostru, diplomatul Angelo Miculescu, în care este descrisă atmosfera de după evenimentele sângeroase din Piața Tien An Men și, mai ales, care erau concluziile chinezilor după ce au pornit o serie de reforme, populația s-a răsculat cerând mai mult și a fost nevoie de scoaterea tancurilor pe străzi.

    ” Cercurile imperialiste au putut face o breșă în societatea chineză ca urmare a adoptării de către China a politicii de reforme și deschidere, profitând de veriga mai slabă pe care a constituit-o neglijarea pregătirii și orientării politico-ideologice, mai ales în rândul tineretului. A calificat această categorie socială ca fiind vulnerabilă, susceptibilă de a fi influențată și manevrată, întrucât, în lipsa unei educații și îndrumări corespunzătoare, înțelege greșit conceptele de democrație, libertate și drepturi ale omului.”

    Telegrama integrală apare în numărul 14 al Evenimentului Istoric, alături de multe alte materiale interesante:

    • Jurnalul generalului Iulian Vlad, însemnări din închisoare,
    • aventurile cu milițeinii români ale unor rockeri care urcaseră și pe scena de Woodstock,
    • dezvăluiri despre misterioșii Cavaleri Danubieni, un ordin inițiatic astăzi pierdut.
  • UN SECURIST NENOROCIT: Legături cu Regimul Ceaușescu. Augustin Lazăr a persecutat un cunoscut deținut politic. Detaliile explozive au declanșat o anchetă de proporții

    aghs

    Șeful Comisiei de liberări condiționate a Penitenciarului Aiud din anii 1980, Augustin Lazăr, a refuzat de două ori eliberarea din penitenciar a dizidentului anticomunist Iulius Filip, motivând că acesta a continuat acțiunile subversive împotriva regimului Ceaușescu, potrivit luju.ro

    Șeful Comisiei de liberări condiționate a Penitenciarului Aiud din anii 1980, Augustin Lazăr, a refuzat de două ori eliberarea din penitenciar a dizidentului anticomunist Iulius Filip, motivând că acesta a continuat acțiunile subversive împotriva regimului Ceaușescu, potrivit luju.ro

    Coincidența acestui caz constă în numele procurorului de caz, identic cu cel al actualului procuror general Augustin Lazăr.

    Dar coincidențele nu se opresc aici. Cazul se petrece la Penitenciarul Aiud din județul Alba, același județ din care provine și procurorul general al României.

    „Sa fie procurorul Augustin Lazar care l-a tinut in puscarie pe dizidentul Iulius Filip acelasi cu actualul Procuror General al Romaniei Augustin Lazar? Nu stim. Tocmai de accea, Lumea Justitiei a trimis o solicitare oficiala catre Parchetul General prin care i-am cerut lui Augustin Lazar sa isi exprime un punct de vedere cu privire la implicarea sa in acest caz, astfel incat sa publicam si pozitia acestuia. Desi am indicat o ora pana la care pozitia Procurorului General sa ne fie transmisa, pentru a putea fi inclusa in articol, din pacate, pana la momentul publicarii materialului, nu am primit niciun raspuns din partea PICCJ. Vom prezenta punctul de vedere al lui Lazar in momentul in care acesta ni-l va trimite.”, scriu jurnaliștii de la luju.ro.

    Iulius Filip a fost anchetat și arestat în mai multe rânduri după ce în anii 1980 i-a trimis un pamflet lui Nicolae Ceaușescu și și-a exprimat sprijinul pentru mișcarea anticomunistă poloneză „Solidaritatea”. El a fost închis în repetate rânduri în beciurile Securității, la Penitenciarul Rahova și internat la secția boli mintale a spitalului închisorii Jilava.

    A sfârșit prin a fi condamnat la cinci ani și patru luni de închisoare pentru „propaganda împotriva orânduirii socialiste”.

    sczxa

    sccx

  • Povestea cavalerului fără cap care bântuie România

    ght2
    Cadavrul său a stat opt zile în stradă, lumea a scuipat pe „terorist”, iar într-un final l-au decapitat.

    Acum un sfert de secol, pe 24 decembrie, pe la prânz, se rupsese din cer prima zăpadă. Fulgii se balansau albi deasupra României pentru a ateriza roşii pe asfaltul din cartierul Drumul Taberei din Bucureşti, înmuindu-se în bălţi prelungi de sânge.
    Acolo, în poarta Ministerului Apărării Naţionale, opt bărbaţi îmbrăcaţi în uniforme militare zăceau întinşi pe caldarâm, ciuruiţi de gloanţe. O mie de gură cască se strânseseră în jurul lor ca la circ. Unii, în batjocură, stingeau ţigara de trupurile inerte, alţii scuipau, dar cei mai mulţi doar înjurau:
    „Fi-r-eaţ’ ai dreacu de terorişti!”
    „Ia uite la ăsta, dom ‘le, ce mutră are, ăsta nu era român, dom’le. Banditul!”

    „Banditul” era însă român şi nimeni de acolo, din stradă, nu ştia cu adevărat cum a murit cu câteva ore în urmă. Numele lui: locotenent colonel Gheorghe Trosca. La fel cum nimeni de acolo nu ştia că cel care pusese la cale lichidarea lui era un moş străveziu, care îşi odihnea cu calm oasele pe scaunul ministrului Apărării, în clădirea de lângă. Numele lui: general Nicolae Militaru. Între cel mort de afară şi cel viu dinăuntru existaseră în trecut mai multe legături misterioase.
    Cu 11 ani în urmă, generalul Nicolae Militaru conducea Armata a II-a a Republicii Socialiste România şi era în plin avânt al carierei. Era însă un trădător şi avea să fie descoperit în scurt timp. Fusese cumpărat de serviciul de spionaj sovietic şi lucra de zor pentru ruşi. Numai că toată povestea a fost mirosită la timp de spionii români din unitatea specială Anti KGB. Cel care a condus operaţiunea de contra-spionaj era tânărul Gheorghe Trosca. În urma raportului său, Ceauşescu l-a scos pe Militaru din Armată şi l-a umilit, adică i-a dat un post de funcţionar la un minister civil. Un ditamai generalul care condusese sute de mii de soldaţi ajunsese rob hârţoagelor într-un birou prea strâmt pentru mantaua lui.

    Trosca în schimb a fost avansat până a ajuns şef de Stat Major în cadrul trupelor de elită ale Securităţii: Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA). Aici l-a prins ziua de 24 decembrie 1989. Cazul lui Militaru era ştiut de generalii de la vârful armatei de atunci.

    „Militaru era un tip căruia îi plăcea armata pentru că îl reprezenta în altă ipostază decât cea adevărată: de analfabet cules de pe aici de sovietici şi făcut agentul lor în România”, spunea despre el ultimul ministru comunist al apărării, Victor Atanasie Stănculescu.
    Nicolae Militaru a trebuit să se descurce cum a putut timp de 11 ani cu ştampila de terorist. Avusese însă noroc. Ceauşescu l-ar fi executat pe loc, dacă asta nu ar fi atras prea mult atenţia sovieticilor asupra sa. Dar soarta avea să-i surâdă din nou lui Nicolae Militaru tocmai atunci când i-a surâs cu generozitate întregii Românii. Ceauşescu a fost înlăturat de la putere, iar Ion Iliescu l-a reactivat pe Militaru, numindu-l şef peste Ministerul Apărării. A intrat în studiourile televiziunii române cu pieptul în faţă şi a luat poziţia de erou în faţa camerelor de filmat. A dat vorbire următorului anunţ și a călcat limba română sub şenilele limbii de lemn:
    „Stimaţi concetăţeni. Nu puteam să stau deoparte în asemenea momente şi după asemenea crimă care s-a săvârşit în Republica Socialistă România. Îmi pare rău, nespus de rău, că în această crimă a fost atrasă şi Armata Română. Opriţi măcelul, daţi ordine, opriţi măcelul, dacă s-a făcut crima până acuma, opriţi-o, indiferent (sic!) ce s-ar întâmpla, nu mai trageţi!”.

    La doar o zi după acest apel la oprirea măcelului, generalul Militaru avea să fie arhitectul celui mai bine mascat măcel comis de soldaţi asupra soldaţilor, măcel în care avea să piară tocmai duşmanul lui numărul unu: Gheorghe Trosca.
    23 decembrie 1989. Nicolae Militaru se mutase în biroul din Ministerul Apărării Naţionale. Curajosul om de armată, bravul general Militaru chemase să-i apere clădirea în care lucra atât de multe trupe, încât soldaţii se călcau în picioare din lipsă de spaţiu. O singură clădire era vegheată de jur împrejur de 2 200 de soldaţi, 63 de tancuri și 50 de transportoare blindate. Mai exact, conform unui raport al procuraturii militare, erau acolo atâtea trupe în jurul unei clădiri, că puteai să acoperi în caz de război un front de 55 de kilometri. Şi totuşi, Militaru a considerat că nu e suficient şi a cerut ca trupe conduse de colonelul Trosca să vină de îndată să îl scape de duşmani. Pretextul era că nişte terorişti s-ar fi ascuns în blocurile de vizavi. Ordinul avea totuşi o logică: cu teroriştii trebuia să lupte anti-teroriştii, profesionişti special pregătiţi să opereze în condiţile în care inamicul stă ascuns printre potenţiale ţinte inocente.

    Trosca şi-a făcut datoria şi a plecat imediat la drum însoţit de o trupă de zece uslaşi în două ABI, nişte maşini de teren ARO modificate şi dotate cu un blindaj uşor. Înregistrările radio de atunci îi surprind vocea lui Trosca în timp ce se îndrepta cu toată viteza spre Minister. De la dispecerat primise noi instrucţiuni. Trebuia să ia pe traseu un domn Ionescu:
    Dispecerat: Să opriţi la staţia de metrou Armata Poporului şi să luaţi pe domnul Ionescu de la Consiliul Salvării Naţionale.
    Trosca: Am înţeles!
    „Domnul Ionescu” era, de fapt, un nume fictiv folosit de un revoluţionar, Constantin Isac, unul din bucureştenii aflaţi în prima linie a Revoluţiei în aceste zile. Isac era membru al Frontului Salvării Naţionale şi printre primii care au reuşit să intre în Televiziunea Română când a fost cucerită. Imagini filmate în studioul patru al televiziunii îl surprind pe Isac în dreapta lui Mircea Dinescu, la primele ore de la răsturnarea regimului.

    Pe Constantin Isac l-am găsit astăzi în apartamentul său dintr-un cartier mărginaş al Capitalei. Îşi aminteşte limpede tot ce s-a întâmplat în acea zi când juca rolul domnului Ionescu: „Trebuia să ajung la Ministerul Apărării Naţionale, iar singura cale de a ajunge acolo fără să mă oprească armata era să vin cu cineva de la USLA. Două ABI au venit şi m-au luat de la metroul Armata Poporului. Cineva mi-a deschis uşa, era întuneric şi s-a prezentat: locotenent-colonel Trosca. Stătea în dreapta şoferului”.
    După ce misiunea de preluare a lui Ionescu a fost încheiată, cele două ABI şi-au continuat drumul spre minister, recepţionând indicaţii clare despre cum trebuiau să se poziţioneze odată ajunşi acolo, în aşa fel încât militarii să nu îi confunde cu forţe inamice inexistente. Probă indubitabilă stă astăzi înregistrarea convorbirilor radio de atunci, aflate în dosarul Procuraturii Militare.
    Dispecerat: De acolo plecaţi în continuare până spre gardul Ministerului Apărării Naţionale şi să opriţi în spatele ultimului tanc!
    Trosca: Am înţeles!
    În timpul acesta şi trupele de la Ministerul Apărării aşteptau sosirea colegilor de la trupele antitero. Mărturie stă declaraţia dată ulterior Procuraturii Militare de cel care organizase paza ministerului, Mircea Zătreanu, șef birou regimente la Marele Stat Major al Armatei:
    „Aflasem că vor sosi de la USLA trei echipaje, care împreună cu cadre din Marele Stat Major vor organiza scotocirea clădirilor din jurul MAPN şi cimitirul Ghencea, de unde se trăgea, şi că au fost luate măsuri de primire a echipajelor respective fără a se produce incidente”.
    Convins că vor fi aşteptaţi de armată, Trosca îşi conduce camarazii spre poarta ministerului cu gândul doar la terorişti, nu şi la soldaţii din tancuri. „Era o atmosferă de încordare. Trosca îmi spunea că a aflat că teroriştii au TAB-uri şi că nu se pot bate cu ei de la egal la egal, întrucât maşinile lor erau – nu am să uit niciodată cum s-a exprimat – nişte cutii de conservă. Erau nişte ARO cu o tablă puţin mai groasă decât la o Dacie”, îmi zice Ionescu acum.

    „Simt şi acum sângele cald pe mână”

    Băieţii din trupele speciale au ajuns la destinaţie şi au găsit exact dispozitivul descris prin staţie de colegii din dispecerat. Au oprit în spatele ultimului tanc şi au aşteptat ca soldaţii să vină să îi preia. Până aici lucrurile păreau limpezi. Dar ceva se întâmplase între timp. Niciunul dintre soldaţii care îi chemaseră să îi ajute la scotocirea blocurilor nu venea.
    Tancul din faţă lor stătea nemişcat ca un uriaş adormit. Deodată liniştea nopţii a fost ruptă de o rafală de mitralieră care a muşcat metalic caroseria ABI-ului în care se aflau Isac şi Trosca. „I-a rănit pe cei din spate. Au început (n.r. să strige): ‘Aţi tras, ne-aţi rănit’. Unul era rănit la bărbie şi celălalt la umăr. Ştiu că am pus mâna pe ei, m-am umplut de sânge. Simt şi acuma sângele cald pe mână”.
    Constantin Isac povesteşte cum s-a deschis focul asupra lor.
    Imediat, Gherghe Trosca îşi dă seama că i s-a înscenat ceva şi pune mâna pe staţie. Convorbirea e greu de descifrat, din cauza ropotelor de mitralieră din fundal, dar se aude clar comanda din dispecerat către 153, indicativul echipei lui Trosca, iar şi mai clar se aude înjurătura lui Trosca la adresa celui care a înscenat ambuscada.
    Dispecerat: 153, Retrageţi-vă! Retrageţi-vă!
    Trosca: Să se comunice prin radio!… Dacă ne retragem, ne facem praf!
    ….
    Trosca: …’tu-i dumnezeii mamii lui să-i fut eu ţara!

    Ultimele cuvinte ale lui Gheorghe Trosca

    Aceasta este ultima din extrem de puţinele înregistrări care s-au mai păstrat din acea noapte. O mare parte din banda magnetică ce conţinea conversaţiile care ar fi putut fi relevante în descifrarea incidentului din acea noapte au dispărut în mod misterios din arhiva Securităţii.
    Constantin Isac povesteşte că, ulterior acelei comunicări, dispeceratul le-a spus că cei de la minister au fost informaţi că tancul din faţă îi va conduce în unitate. Cel din capul coloanei USLA trebuia să facă mai întâi două semnale luminoase cu farurile. „Am făcut semnalul stabilit, tancul din faţă ne-a răspuns cu acelaşi semnal, dar, în loc să ne conducă, din stânga noastră a început un tir bezmetic, trăgeau ca la balamuc în noi, aşa că i-am spus lui Trosca: ‘Jos, că ăştia ne omoară!’. A coborât Trosca primul. S-a oprit în dreptul roţii din spate, iar eu m-am ascuns la picioarele lui”.
    Isac a aşteptat ca mitraliera de pe tanc să intre în unghi mort şi ăla a fost momentul când s-a despărţit de colonelul Gheorghe Trosca. A luat-o la fugă spre o Skoda sub care s-a ascuns până când apele s-au liniştit şi a scăpat cu viaţă. În schimb, a apucat să vadă la lumina trasoarelor cum Trosca s-a îndreaptat spre al doilea ABI. „A apucat să bată în portieră, să-i deschidă colegii. Apoi am văzut cum de pe tanc au coborât soldaţi care au venit la el şi l-au împuşcat de aproape”.

    Mărturia lui Isac nu e singura care arată că moartea lui Trosca a adus mai mult cu o execuţie. În presa de după Revoluţie au mai existat informaţii similare răsuflate de la serviciile de informaţii care vorbeau despre soldaţi care au ieşit din unitate şi i-au împuşcat de aproape pe cei care au supravieţuit rafalelor de pe tanc.

    Mărturiile luate de istoricul Alex Mihai Stoenescu întăresc ideea unui asasinat. În vreme ce de afară se auzea cum uslaşii erau măcelăriţi, în biroul lui Militaru erau Ion Iliescu, generalul Victor Atanasie Stănculescu, colonelul Gheorghe Ardeleanu, comandantul Unităţii Speciale de Luptă Antiteroristă şi şeful lui Trosca, şi locţiitor al şefului Inspectoratului General al Miliţiei, Romeo Câmpeanu.
    Victor Atanasie Stănculescu, fostul şef al Armatei : „Militaru a fost un tip răzbunător. Locţiitorul Trosca nu avea ce să caute în ABI de intervenţie. Militaru s-a opus: nu, să vină încoace să dovedească acum că este de partea noastră. Când au raportat că au ajuns la linia de tramvai, le-am spus să nu vină! Era noapte deja, nu aveam legături, eram vai de capu’ nostru. Când am auzit lovitura de tanc care a călcat ABI-ul, le-am spus: Domnule, v-am zis că nu trebuie să vină. Iar el a răspuns: ‘Lasă, domnule, la război ca la război’”.
    Colonelul Gheorghe Ardeleanu: „Generalul Stănculescu a raportat lui Militaru şi celorlalţi că forţele armate au executat foc, că sunt morţi şi răniţi. Eu am izbucnit în plâns şi m-am adresat generalului Militaru: ‘Ce aţi făcut, tovarăşe general, mi-aţi omorat oamenii?’. Acesta mi-a raspuns: ‘Ce să-i faci, colonele? Așa e la razboi’”.
    Romeo Câmpeanu: „Tot asasinatul s-a auzit în staţie, în biroul lui Militaru. L-am auzit pe Trosca urlând: ‘Tovarăşe ministru, daţi ordin să nu mai tragă!’. Şi atunci Militaru s-a ridicat şi i-a spus: ‘Băi Ardelene, tu ştii că noi suntem pe front şi pe front lumea mai şi moare!?’. Ardeleanu a început să plângă: ‘Mi-aţi omorât oamenii…’”.

    Aşadar în birourile de la minister lucrurile erau cât se poate de clare: USLA-şii de peste noapte fuseseră masacraţi de armată. Nu era vorba de niciun terorist, ci de soldaţi nevinovaţi veniţi în sprijinul camarazilor lor. Dar, în mod cinic, militarii de la poartă au fost lăsaţi mai departe să creadă că au masacrat terorişti adevăraţi. Imaginile filmate a doua zi arată batjocura la care erau supuse trupurile bărbaţilor care lăsaseră orfani, înainte de Crăciun, 11 copii.
    Am stat de vorbă cu cel care a fost printre primii operatori care au ajuns la locul incidentului a doua zi. Este un cameraman al Televiziunii Române, Laurenţiu Gâlmeanu, un jurnalist marcat şi astăzi de cele văzute atunci.
    „Când am ajuns acolo, sângele încă nu se uscase. Era prima oară când eram supus unui asemenea stres. Au fost două categorii de stres: una pe care o poate înţelege oricine – să vezi oameni făcuţi bucăţi, şi a doua: se spune că locurile păstrează energiile evenimentelor petrecute în trecut. Eu atunci filmând şi mergând printre cadavrele oamenilor ălora, am avut un singur sentiment: de părere de rău. În ciuda oamenilor care vorbeau de pe margine, care strigau că ăia sunt terorişti, eu simţeam că sunt nevinovaţi. Ulterior, aveam să aflu că oamenii aceia chiar erau nevinovaţi, iar ce simţisem eu atunci era foarte corect”.
    Gâlmeanu ţine minte şi cuvintele scrise extrem de drept de cineva cu creta pe blindajul celor două ABI: „Teroriştii”. „Era scris prea frumos şi prea cursiv, de o mână foarte sigură şi calificată în ale scrisului. Dacă pe mine mă pui să scriu cuvântul ăsta în condiţiile date, crede-mă că nu o să arate aşa bine, chiar şi cu tipar de mână cum se zice”.
    La fel ca oamenii din stradă, presa de atunci era lăsată şi ea să creadă ce trebuia să creadă. Că a avut loc o mare izbândă a armatei conduse de Militaru asupra duşmanilor.

    «România liberă», scriind despre masacru, titra glorios: „Nimicirea gorilelor mercenare!”.
    Iar mai apoi avea să relateze, jenant, despre cum militarii s-au întâlnit cu cei care au supravieţuit măcelului din ABI:
    „Am avut prilejul să îi cunosc pe ei, pe teroriști. Stau pentru prima dată de vorbă cu unul în carne şi oase, la punctul de prim ajutor organizat în minister. E pansat la gât, şade pe podea sprijinindu-se în mâinile întinse pe lângă corp. Faţa lată, fălcile puternice, gât gros de luptător, spatele – ca un zid. Deşi este rănit, toată faţa sa exprimă forţă brutală, siguranţa odioasă a lipsei de suflet, a absenţei conştiinţei. Susţine că a venit în timpul nopţii să ajute armata. Nu recunoaşte cu niciun chip că a venit cu gânduri rele”.
    Cel încondeiat de presă era rănitul Ştefan Şoldea, singurul care a scăpat cu viaţă din cel de-al doilea ABI. Mărturia lui, dată mai apoi ziarului «Zig Zag», în aprilie 1990, nu a fost crezută de nimeni multă vreme. Iar generalul Nicolae Militaru, deşi ştia că el îl chemase să îi apere posteriorul neînfricat, l-a tratat ca pe un terorist şi prizonier de război.
    „Un grup de militari m-au luat, m-au legat şi m-au torturat. Am fost supus unui interogatoriu la care a asistat şi generalul Militaru. Toată noaptea dinspre 23 spre 24 am stat legat, fără niciun ajutor medical, fără mâncare. Simţeam glonţele în plagă, sângeram”.
    Şoldea a fost lăsat aşa, cu o gaură în gât, timp de zece zile, cât a fost anchetat de Militaru şi ai lui.

    DEZNODĂMÂNT

    Nicolae Militaru. Multă vreme nimeni nu a îndrăznit să ridice cu adevărat problema carnagiului de la MApN. În primii ani de la revoluţie, în presă apărea rar despre ce s-a întâmplat acolo. Și mai rar nu era prezentată versiunea oficială: că teroriştii au atacat ministerul. Aşa că Militaru a trăit liniştit şi netulburat de nimeni. Participa la talk-show-uri de televiziune despre cum a făcut el eroic Revoluţia. În 1996, cinstitul Militaru chiar s-a înscris în cursa alegerilor prezidenţiale. Un sfert de procent dintre români l-au şi votat. A murit la scurt timp după scrutin. De cancer.

    Constantin Isac. Fiind martor cheie al incidentelor de atunci, cineva a avut grijă să-i facă viaţa grea. Povesteşte că, pentru că a încercat să spună adevărul despre ce s-a întâmplat în faţa MApN, a fost bătut, iar familia i-a fost ameninţată. „Mult timp am primit în miezul nopţii telefoane şi o voce de bărbat râdea. Doar asta făcea: râdea”.

    Dosarul penal. Procurorii s-au făcut că anchetează masacrul de la MApN, aşa cum s-au făcut că anchetează toată Revoluţia Română. Bineînţeles că nu a fost găsit niciun vinovat, iar totul a fost pus pe seama următorului fapt: „Deschiderea focului s-a făcut cu uşurinţă, sub imperiul reactivităţii particulare, prilejuite de situaţia tensionată”. Iar procurorul a crezut şi el „sub imperiul reactivităţii particulare”, doar varianta militarilor care au tras: ABI-urile „s-au infiltrat” în dispozitivul de apărare şi soldaţii au văzut că s-ar fi tras focuri de armă. Tanchiştii au primit direct ordinul de „nimicire prin foc şi călcare cu şenile” de la superiorul direct, un anume colonel Safta. Safta a fost răsplătit ulterior, fiind ridicat la gradul de general.

    Morţii. Am ajuns în Cimitirul Eroilor Revoluţiei pe 12 decembrie, iar toate mormintele celor de la U.S.L.A, fără excepţie, aveau flori proaspete, semn că rudele bătătoresc cărările de acolo şi acum, la 25 de ani de atunci.
    Opt familii au fost distruse pe viaţă în Ajunul Crăciunului. Unsprezece copii şi-au pierdut taţii.
    Pe crucea unuia dintre eroi cineva a sculptat în marmură următoarele cuvinte: „O viaţă nu valorează nimic, dar nimic nu valorează cât o viaţă de om”. Generalul Nicolae Militaru nu a reuşit să citească decât până la „dar”. A lăsat în stradă opt zile cadavrele celor ucişi de militarii lui.

    Trupul lui Trosca a fost decapitat, iar capul suit pe osia unui ABI răsturnat, spre satisfacţia trecătorilor. Un necunoscut i-a pus în batjocură o ţigară în colţul gurii. O imagine odioasă ascunsă bine într-o Românie adormită şi manipulată. Poate că, măcar acum, în visele acestei ţări, capul lui Trosca ar merita să bântuie vinovaţii, ca în cel mai negru coşmar. Din când în când ar trebui să deschidă ochii şi să vorbească cu o ţigară neaprinsă în colţul gurii despre cum noi, ceilalţi, cei vii, de 25 de ani ne-am tot scuipat eroii şi ne-am lins criminalii.

    Gheorghe Trosca, din Erou-martir al Revoluției Române și Luptător pentru Victoria Revoluției a ajuns colaborator al Securității ca poliție politică

    Ministrul Militaru i-a cerut insistent colonelului Ion Ardeleanu, comandantul USLA, ca luptătorii chemați în ajutor să fie condusi chiar de colonelul Trosca.
    În 1991, cei ucişi au primit titlurile de «Luptător pentru Victoria Revoluţiei» şi de «Erou-Martir al Revoluţiei Române».
    Prin decretele prezidenţiale nr. 238, 239 şi 240 din 28 februarie 2011 au fost retrase titlurile de Erou-Martir al Revoluţiei Române din decembrie 1989, foştilor ofiţeri – colonel Gheorghe Alexandru Trosca, locotenent-colonel Eugen Trandafir Cotuna si locotenent-colonel Dumitru Coman.
    La baza acestor decrete stau deciziile Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (CNSAS) nr. 2987 din 25 septembrie 2007 şi nr. 2192 şi 2193 din 7 august 2007, prin care cei trei ofiteri sunt declaraţi „agenți ai poliției politice comuniste”.
    Retragerea titlurilor de Erou-Martir celor trei ofițeri de informații a generat o puternică emoție, și nu doar în rândul veteranilor din serviciile de informații ale României.
    În cel de-al 7-lea număr al revistei «Vitralii – lumini şi umbre», Asociația Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din Serviciul Român de Informații a făcut un apel public pentru un act reparatoriu din partea Președinției în ceea ce-l priveşte pe eroul-martir Gheorghe Trosca:

    „C O M U N I C A T

    Comitetul Executiv al Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul Român de Informaţii îşi exprimă profunda dezamăgire faţă de toleranţa pe care atât Parlamentul, cât şi Preşedinţia României o manifestă faţă de încercările mai mult decât josnice ale unor instituţii iresponsabile, dar bugetivore, cum sunt CNSAS şi Secretariatul de Stat pentru problemele revoluţionarilor din decembrie 1989, de a pângări memoria unor ofiţeri români care au făcut suprema jertfă în îndeplinirea obligaţiilor încredinţate lor de ŢARĂ. Asemenea atitudini nu se pot constitui în îndemnuri pentru tinerii ofiţeri români chemaţi să-şi servească ŢARA, până la sacrificiul vieţii.
    Cerem cu toată fermitatea ca ofiţerimea română să nu mai fie batjocorită din interese mărunte cu conotaţii politice, iar Preşedinţia României să folosească toate posibilităţile decare dispune pentru a recunoaşte şi răsplăti moral devotamentul ofiţerilor români faţă de patria română, fie ei în viaţă sau decedaţi, cum sunt col. Gheorghe Trosca, lt. col.Eugen Trandafir Cotună, col. Dumitru Coman, dar şi al altora care au fost ucişi din ordinul unor trădători de ţară, iar executanţii trăiesc, dar nu au demnitatea şi curajul ostăşesc să facă dezvăluirile aşteptate de români. Sperăm ca pe viitor să nu se mai repete asemenea erori impardonabile”

  • 23 decembrie 1989, cea mai sângeroasă zi a Revoluției. Zeci de oameni au fost uciși de diversiunea teroristă. Masacrul de la Otopeni

    22 23 tinerii militari morti pe aeroportul otopeni massacrul de .mp4

    23 decembrie 1989. Pe străzile din București și din alte orașe din țară oamenii manifestau împotriva comunismului. Soții Ceaușescu au fost arestați și toată lumea aștepta ca lucrurile sa se liniștească. Din păcate, aceasta a fost cea mai sângeroasă zi a Revoluției. În loc ca lucrurile să se calmeze după arestarea dictatorilor, diversiunea a luat amploare și a dus la întețirea schimburilor de focuri. Numărul victimelor a crescut vertiginos, scene de coșmar având loc la aeroporturile Otopeni și Băneasa.

    Militarii trimiși să apere cele două puncte de intrare ale Capitalei au fost primiți cu o ploaie de gloanțe, trase de alți militari, informați că vor fi atacați de teroriști. În același timp, de pe clădirile din zona Pieței Palatului, tot în Capitală, cineva deschidea focul asupra soldaților din stradă. S-au înregistrat schimburi de focuri în clădirea fostului Comitet Central al PCR, asupra căreia s-a tras și din sediul Uniunii Tineretului Comunist. Iar Palatul Regal și Biblioteca Centrală Universitară au devenit ținta unui tir incredibil, apoi au fost incendiate.

    La ora 20:00, colonelul Gheorghe Trosca, șef de Stat Major al USLA, unitatea antiteroristă a Ministerului de Interne, a primit ordin să intervină la sediul Ministerului Apărării. Dar echipa sa a fost întâmpinată cu foc de către militarii din interior. Colonelul și alți patru ofițeri au murit pe loc, iar alți șapte au fost răniți. Și studenții Academiei Militare Tehnice, chemați pentru întărirea dispozitivului de pază al ministerului, au fost primiți cu gloanțe. Cinci dintre ei au fost uciși pe loc, iar alți opt au fost răniți. Între timp, la Alba Iulia este doborât, nu se știe din ordinul cui, elicopterul în care se aflau șeful Miliției, generalul Constantin Nuță, și adjunctul acestuia, generalul Velicu Mihalea. Pasagerii și pilotul aparatului au murit carbonizați.

    La Timișoara zeci de mii de oameni au sărbătorit în centrul orașului căderea lui Ceaușescu în timp ce la Târgoviște persoane neidentificate au deschis focul asupra unității militare unde erau deținuți Nicolae și Elena Ceaușescu. Unitatea a fost survolată de două ținte aeriene care, fiind considerate ostile, au fost atacate de apărarea anti-aeriană.

    Lumea politică internațională a salutat înlăturarea dictaturii și și-a exprimat sprijinul pentru instaurarea democrației în România. Au transmis mesaje, printre alții liderul de la Casa Albă George Bush, președintele francez François Mitterand, premierul britanic Margaret Thatcher.

  • Dezvăluiri EXPLOZIVE. Ce s-a întâmplat cu adevărat la Revoluție. Procurorul care l-a arestat pe Ceaușescu rupe tăcerea după 29 de ani

    nicolae ceausescu

    În ziua de 22 decembrie 1989, ora 12:06, elicopterul cu soții Ceaușescu decola de pe clădirea Comitetului Central. Prima oprire a elicopterului a fost la reședința din Snagov a cuplului Ceaușescu, de acolo elicopterul a decolat spre Târgoviște, însă aeronava a aterizat aproape de localitatea Boteni, de teamă că ar putea fi atacați pe drum.

    Soţii Ceauşescu au stat ascunşi într-o pădure până la lăsarea serii, iar de acolo au fost preluaţi de ofiţeri de armată. La scurt timp au devenit deţinuţi. Au fost arestaţi şi ţinuţi la Târgovişte până la judecată.

    Dan Voinea, procurorul care l-a arestat pe Ceauşescu, a făcut mărturii exclusive pentru Antena 3.

    Atunci se punea problema opririi măcelului care începuse în toată ţara. Se trăgea din ordinul lui Ceauşescu. El a solicitat mereu intervenţia împotriva manifestaţilor anticomunişti. Toţi trăgeau de frica lui Ceauşescu. Circula atunci un zvon că toţi vor fi arestaţi dacă nu îi respectă ordinele. Atunci am dat ordin pentru arestarea lui Ceauşescu. Singura soluţie era arestarea, iar apoi cei din armată au trecut de partea revoluţionarilor. A fost un moment destul de tulbure atunci.

    Eu nu aveam un dosar, iar cei de sus mi-au spus că nu era timp de aşa ceva. Am întocmit un rechizitoriu cu cele mai grave fapte pe care le credeam cele mai grave. Toţi eram revoltaţi după ce am văzut masacrul. Se trăgea şi se murea. Nu a mai stat nimeni la discuţii. Am zis să fie arestat, izolat. Asta doar ca să nu se mai tragă. Ăsta a fost un moment riscant, dar a meritat. După 25 nu s-a mai tras.

    A fost un haos. În haosul ălă nu puteai judeca clar. Nu e o scuză, dar câteodată se întâmplă în istorie şi astfel de evenimente. Era un moment în care oamenii voiau să nu se mai tragă. Mereu ne-au întrebat de ce l-am judecat Crăciun. Nu exista altă soluţie, pe atunci nici măcar nu exista Crăciun”, a declarat Dan Voinea, procurorul care i-a judecat pe soţii Ceauşescu.

  • Fiscul scoate istoria la vânzare! Mașina lui lui Ceaușescu intră la licitație. Mulți români tânjeau în epoca de aur după acest model. Cum arată și cât valorează

    cs21

    ANAF va scoate la licitație pe 31 ianuarie 2019 o mașină care i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu. Mulți români și-ar fi dorit să aibă această mașină pe vremea comunismului. Licitația va avea loc la sediul ANAF din București, Bd. Lucrețiu Pătrășcanu.

    O maşină ARO, care i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu, va fi scoasă la licitaţie de ANAF cu un preţ de plecare de 137.500 lei, scrie The Associated Press.

    Maşina a fost realizată în 1977 special pentru Ceauşescu de către producătorul de automobile ARO de la Câmpulung şi are 72.000 de kilometri la bord.

    Autoturismul a fost confiscat de ANAF de la omul de afaceri Ovidiu Tender, care în prezent execută o sentinţă de 12 ani pentru fraudă şi spălare de bani.

    Încă o maşină din colecţia fostului dictator a fost scoasă la licitaţie de curând. Este vorba despre modelul Mercedes-Benz 350 SL, din 1973. Autovehiculul a fost vandut cu 49.500 de euro. Toti banii au fost donati in scopuri caritabile.

    Masina a facut parte din colectia impresionanta a fostului dictator si era considerata o adevarata bijuterie la vremea respectiva.

    In 1997, Mercedes-ul a ajuns la un colectionar irlandez, Conor Hughes, iar din 2007 masina nu a mai fost condusa.

    Are la bord doar 17.500 de km si se prezinta in stare excelenta. Pentru un plus de autenticitate, fostul proprietar i-a pastrat cauciucurile originale.

  • După 30 de ani se va afla adevărul despre genocidul și lovitura de stat din decembrie 1989?!

    revolutie.8g2s7apbju
    Se apropie de sfârșit Anul Centenarului Marii Uniri de la Alba Iulia și al 29–lea an de la lovitura de stat din decembrie 1989.

    Nici până la sfârșitul anului 2018 nu s-a aflat și nu este cunoscut Adevărul în legătură cu autorii genocidului din decembrie 1989 și ai loviturii de stat în urma cărora au fost omorâți aproape 1.100 de oameni și au fost rănite circa 3.200 de persoane nevinovate.

    Toți Președinții alogeni ai României post-decembriste au promis că vor acționa în timpul mandatului pentru aflarea Adevărului în legătură cu „revoluția” lor din decembrie 1989. Cu toții și-au încheiat mandatele și au avut grijă ca Adevărurile ascunse despre lovitura de stat și genocidul din decembrie 1989 să nu fie cunoscute de Poporul Român!

    Foarte greu și cu viteza melcului s-a întocmit un dosar penal în legătură cu genocidul din decembrie 1989 în timpul căruia au fost planificați să fie uciși 60.000 de români. În aproape 30 de ani încă nu s-a ajuns la trimiterea în judecată a câtorva „emanați” foști comuniști și năpârliți în profesori de democrație. Se păstrează tăcerea în privința originii etnice a „emanaților” loviturii de stat din decembrie 1989. Între timp, o parte din ei au decedat, iar la câțiva le-a fost dusă urna cu cenușă în Israel.

    Domnul nostru Iisus Hristos a spus că: „Veți cunoaște adevărul, iar adevărul vă va face liberi” (In.8.32). Nădăjduim că Bunul Dumnezeu va ajuta Poporul Român să cunoască, în anul 2019, Adevărul și să devină un popor liber.

    Candidații care vor participa la alegerile pentru funcția de Președinte al României au șansa și obligația de a spune și răspândi Adevărul în legătură cu lovitura de stat din decembrie 1989 și etapele programate pentru transformarea României într-o colonie în Uniunea Europeană. Candidații alogeni din partea partidelor internaționaliste nu vor acționa pentru cunoașterea Adevărului care să ajute Poporul Român să fie un Popor liber. De aceea, în anul 2019 românii din Țara-Mamă și românii de pretutindeni au șansa să-și aleagă primul Președinte român care să acționeze împreună cu Poporul Român pentru ca România să fie a noastră.

    Dr. Gheorghe Funar
    Președinte al Partidului România Noastră

  • Ion Iliescu, pus sub acuzare pentru crime contra umanității în dosarul Revoluției

    oii

    Procurorii Secţiei militare din Parchetul Generel anunţă, vineri, că au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil Dumitrescu, în dosarul Revoluţiei din decembrie 1989, pentru crime împotriva umanităţii.

    Fostul preşedinte Ion Iliescu, Gelu Voican Voiculescu, Iosif Rus şi Emil (Cico) Dumitrescu au fost inculpaţi în Dosarul Revoluţiei, au anunţat, vineri, reprezentanţii Parchetului General.

    Cei patru sunt acuzaţi de crime împotriva umanităţii, procurorii precizând că, `după înlăturarea lui Nicolae Ceuşescu, s-a creat în mod intenţionat o psihoză teroristă” care a dus decesul a peste 800 de persoane şi rănirea a peste 2.100. După 22 decembrie s-au tras peste 12,6 milioane de cartuşe.

    ”Prin ordonanţa din 18.12.2018, procurorii din cadrul Secţiei parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul penal intitulat generic «Revoluţia Română din decembrie 1989», au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii Ion Iliescu (membru şi preşedinte al C.F.S.N.), Gelu Voican Voiculescu (membru C.F.S.N. şi fost vice prim-ministru al Guvernului României), Iosif Rus (fost comandant al Aviaţiei Militare) şi Emil (Cico) Dumitrescu (fost membru CFSN), sub aspectul săvârşirii infracţiunilor contra umanităţii prev. de art. 439 lit. a, g, i şi k C.p”, a anunţat, vineri, Parchetul General.

    Potrivit procurorilor, cercetările au vizat stabilirea situaţiei de fapt în ceea ce priveşte ”exercitarea directă a prerogativelor puterii de stat şi a luării deciziilor cu caracter politic şi militar de către grupul de decizie politico-militară al Consiliului Frontului Salvării Naţionale ( C.F.S.N.), format din Ion Iliescu, Silviu Brucan, general locotenent Victor Atanasie Stănculescu, general maior(r) Nicolae Militaru (reactivat ulterior, înaintat în grad militar şi numit ministru al apărării) şi Gelu Voican Voiculescu”.

    Diversiuni şi dezinformări
    ”Probatoriul administrat a relevat că întreaga forţă militară a României, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul de Interne – Departamentul Securităţii Statului, precum şi Gărzile Patriotice, începând cu data de 22.12.1989, orele 16:00, s-au pus la dispoziţia Consiliului Frontului Salvării Naţionale şi conducerii acestuia. Din acelaşi moment, grupul de decizie politico-militară al C.F.S.N. a luat deciziile importante cu caracter politic şi militar, urmărind accederea la puterea politică a unui grup preconstituit şi legitimarea politică în faţa poporului român”, au transmis procurorii.

    Aceştia susţin că, începând cu seara zilei de 22.12.1989, ar fi fost lansată o amplă şi complexă activitate de inducere în eroare (diversiuni şi dezinformări), coordonată de unii componenţi ai Consiliului Militar Superior (structură aflată în subordinea C.F.S.N.), acceptată şi asumată de factorii decizionali ai C.F.S.N.

    ”Din Consiliul Militar Superior au făcut parte general locotenent Atanasie Victor Stănculescu, general de armată Nicolae Militaru şi şefi de direcţii militare. La rândul lor, cei patru inculpaţi ar fi participat în mod direct la exercitarea de diversiuni şi dezinformări. Cercetările vizează faptul că prin instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului ar fi fost create numeroase situaţii de foc fratricid, trageri haotice, ordine militare contradictorii etc. În acest context, în intervalul 22-30.12.1989 au fost trase aproximativ 12.600.000 de cartuşe”, a mai transmis Parchetul General.

    Procurorii spun că psihoza teroristă ”ar fi fost indusă cu intenţie prin diversiuni şi dezinformări şi a provocat, după 22.12.1989, un număr de 862 de decese, 2.150 răniri, lipsirea gravă de libertate a sute de persoane, vătămări psihice”.

    ”Aceste consecinţe tragice au fost mult mai grave decât cele ale represiunii exercitate în intervalul 17-22.12.1989 (orele 12:00). Totodată, aceste diversiuni şi dezinformări ar fi creat condiţiile condamnării şi execuţiei cuplului prezidenţial Ceauşescu printr-un proces penal simulat”, se mai arată în comunicatul Parcheului General.

    Au instaurat o psihoză generalizată a terorismului
    Probatoriul administrat în cauză relevă că Ion Iliescu şi Gelu Voican Voiculescu ”ar fi dezinformat în mod direct prin apariţiile televizate şi emiterea de comunicate de presă (contribuind astfel la instaurarea unei psihoze generalizate a terorismului), ar fi participat la dezinformarea şi diversiunea exercitate pentru executarea cuplului Ceauşescu şi ar fi acceptat şi asumat politic acte diversioniste comise de unele cadre cu funcţii de conducere din M.Ap.N., fără a interveni pentru stoparea lor”.

    ”Totodată, inculpatul Iosif Rus, în calitate de comandant al Aviaţiei Militare, ar fi intervenit în noaptea de 22/23.12.1989, fără drept şi în deplină cunoştinţă de cauză, asupra planului de apărare a Aeroportului Internaţional Otopeni şi ar fi contribuit astfel la moartea a 48 de persoane (40 de militari şi 8 civili), precum şi la rănirea gravă a altor 15 persoane. La 23.12.1989 a emis ordinul diversionist de schimbare a cocardelor tricolore ale elicopterelor aparţinând Regimentului 61 Boteni, fapt ce ar fi dus la deschiderea focului fratricid, implicit la rănirea unor persoane. A emis şi alte ordine militare, conduite care în afara rezultatelor concrete enunţate ar fi contribuit la agravarea psihozei teroriste”, mai spus procurorii.

    Aceştia precizează că inculpatul Emil (Cico) Dumitrescu, prin apariţiile sale televizate din 22 decembrie 1989 precum şi prin activitatea de conducere şi coordonare în cadrul Comandamentului militar instaurat la etajul XI al Televiziunii Române începând cu data de 22 decembrie 1989, ar fi contribuit în mod direct la manifestarea fenomenului diversionist existent în intervalul 22 – 30 decembrie 1989.

    ”Urmarea imediată a acestor conduite a fost complexă, a presupus producerea unor rezultate multiple asupra unui număr mare de persoane şi ar fi generat o stare de pericol pentru existenţa unei părţi însemnate a populaţiei civile de pe întregul teritoriu al României”, mai spus procurorii.

    Parchetul General transmite că ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale a fost comunicată inculpaţilor.

  • DOLIU. Din PĂCATE, LEGENDA FOTBALULUI românesc s-a stins

    doliu 1024x627
    Din păcate, legenda fotbalului din vremea lui Ceaușescu s-a stins. Nicolae Argeșanu a murit. Veste a venit imediat din Germania.

    Fotbalul românesc este din nou în doliu, după ce din Germania a venit o veste tragică. A murit Nicolae Argeșeanu, jucător care a trecut și prin Liga 1 (Divizia A, cum se numea atunci), a anunțat monitoruldevrancea.ro.

    Acesta era născut pe 14 noiembrie 1967. El a jucat în prima divizie la FC Olt, clubul din Scornicești, satul de naștere al lui Nicolae Ceaușescu.

    Argeșeanu a jucat sezoane la rând la echipa Unirea Focșani, unde a făcut și junioratul. în primul eșalon, Argeșeanu a bifat 10 meciuri și a marcat 1 gol. El trăia în Germania, fiind stabilit la Kofferen, în Nordrhein-Westfalen.

    „A fost unul dintre cei mai mari fotbaliști ai Vrancei” Pe 14 noiembrie, prietenii l-asu asaltat cu mesaje de felicitare de ziua lui (împlinise 51 de ani), iar pe 18 noiembrie a făcut infarct și a murit. „A fost un super talent, lovea mingea cu ambele picioare, avea 1,69 metri, dar avea o detentă extraordinară, care îi permitea să joace vârf de atac. A fost unul dintre cei mai mari fotbaliști ai Vrancei!”,a spus fostul său coleg de echipă de la Unirea Focșani, Vasile Burgă.

  • STRICT SECRET: În 22 noiembrie 1968, ora 4 dimineața, se pregătea invazia URSS asupra României. Ce a făcut Ceaușescu!?

    tancuri românești

    Cei care acum au cel putin 55-60 de ani isi pot aminti ca in 1968, in noiembrie, noaptea, treceau prin Bucuresti spre granita de est a Romaniei, trupe, tancuri si alte utilaje de tehnica militara. Lumea era speriata, nu se stia prea mare lucru, erau banuieli…logice. Comasarea intregii armate romane la granita de est insemna doar pregatirea de ceva neplacut: un razboi, o invazie a sovieticilor. Mai toti fusesera speriati de gestul lui Ceausescu de a se opune URSS-ului in problema invadarii Cehoslovaciei. Se temeau de represalii dure. Serviciile noastre cunosteau si data precisa: 22 noiembrie, ora 4 dimineata. Despre ce e vorba mai exact?

    In august 1968 rusii au lansat operatiunea „Dunarea”, mai exact invadarea Cehoslovaciei. Este bine-cunoscuta interventia lui Ceausescu de la vremea respectiva, discursul lui din 21 August – aplaudat de occident pentru tupeul nesabuit. Interesante sunt cateva rapoarte informative ale CIA-ului facute public (relativ) recent (2001), privind posibila invadare a Romaniei de catre rusi 3 luni mai tarziu, in ziua de 22 Noiembrie 1968. Agentii operativi raportau (din fericire) doar zvonuri privind o invazie de aproximativ 150.00 de militari.

    Unul din comentariile raportului spune: „Sovieticii probabil isi permit sa joace un joc al asteptarii cu romanii ca sa vada daca acestia au tras vreo invatatura din invadarea Cehoslovaciei…si daca or sa fie vizibil cooperanti in afacerile Pactului de la Varsovia.”
    Unul din putinele lucruri pe care le-a putut face Ceausescu la vremea respectiva, pentru a contracara invazia, a fost sa infiinteze Garzile Patriotice – cu bastile alea urate. Rusii nu ne-au mai atacat, drept care garzile au plecat la strans cartofi.

    Odată cu instalarea la putere a lui Nicolae Ceauşescu, politica de autonomie a Securităţii româneşti faţă de serviciile secrete sovietice a început să se manifeste din plin. În primăvara anului 1965 au fost „demascaţi“ câţiva ofiţeri, din rândurile Armatei Române cu activitate în slujba serviciilor de spionaj sovietice, punându-li-se în vedere să întrerupă orice legătură.

    După cum notează dr. Cristian Troncotă, specialist în istoria serviciilor de informaţii române, „momentele de încordare, chiar de adversitate, între Securitatea română şi instituţiile similare sovietice s-au intensificat în contextul evenimentelor de la Praga, din 1968“.
    Generalul (r) Neagu Cosma, Direcţia de Informaţii Externe (DIE), a obţinut prin intermediul unui ofiţer polonez – aflat în contact cu colonelul Ion Bichel – informaţia că Brejnev personal, împreună cu Andropov, şeful KGB, şi comandanţii Armatei Roşii au pregătit o invazie în Cehoslovacia, România şi Iugoslavia. Date ulterioare aduse la cunoştinţa lui Ion Stănescu, preşedintele Consiliului Securităţii Statului, au arătat că această acţiune se datora nemulţumirii Kremlinului faţă de politica lui Dubcek, Ceauşescu şi Tito. Un colectiv restrâns din Statul Major al Comandamentului Tratatului de la Varşovia lucra la elaborarea planului în detaliu. Din acel colectiv făcea parte şi ofiţerul polonez, ceea ce înseamnă că era bine informat. Invazia trebuia să se desfăşoare în etape, mai întâi Cehoslovacia, după care, la intervale de două-trei săptămâni, urmau România şi Iugoslavia.
    Iniţial, Nicolae Ceauşescu nu a luat în serios rapoartele Securităţii, iar Ion Stănescu l-a auzind spunând, textual: „Informaţiile pot fi adevărate numai dacă Brejnev e nebun! Numai un nebun, un descreierat ar face aşa ceva; mai trimiteţi-l pe omul vostru să adâncească informaţia“.
    Pe 5 august 1968, Securitatea întocmea nota-sinteză nr. 148 „privind unele acţiuni ostile întreprinse de autorităţile sovietice împotriva R.S. România“. Documentul arată că, dincolo de informaţiile culese, serviciile secrete trimiseseră pe teritoriul României şi dirijaseră spre ambasadele româneşti din ţările socialiste, sub diverse acoperiri, îndeosebi ca turişti, agenţi bine instruiţi şi cu sarcini operative precise.

    S-au fotocopiat şi s-au ascuns arhivele!

    Imediat după celebrul miting din 21 august 1968 din faţa sediului CC al PCR, au fost luate măsuri rapide. Securitatea a fost pusă în stare de alarmă, iar în centrele direcţiilor de Securitate s-au ridicat bariere din saci cu nisip la ferestre şi la uşile de acces, punctele întărite fiind prevăzute cu guri de foc şi rezerve de muniţie. În concepţia lui Ceauşescu, în cazul unui război, Securitatea trebuia să organizeze, prin aparatul informativ, un război de partizani. S-au studiat atât varianta evacuării lui Ceauşescu în China, cât şi varianta căilor rutiere de la sud de Carpaţi, pentru o deplasare sigură şi rapidă.

    Spionii sovietici ies din umbră

    Planul de invadare a României a fost cât se poate de real, Oficiul Arhivelor Publice din Marea Britanie dezvăluind în anul 2000 că, în septembrie 1968, serviciile secrete britanice şi olandeze reuşiseră să afle detalii ale planului de invadare a României. Potrivit acestui plan, trupele sovietice, ungare şi poloneze urmau să invadeze România pe 22 noiembrie, ora 4.00 dimineaţa. Ministrul de externe britanic, Michael Steward, a transmis la Bucureşti în ziua de 21 noiembrie un telex cu următorul conţinut: „Am analizat informaţiile de ultimă oră şi am ajuns la concluzia că ruşii pregătesc în cel mai scurt timp o acţiune militară împotriva României“. Totalul efectivelor trupelor de invazie urma să se ridice la 150.000 de militari.

    În vara anului 1968, reţeaua sovietică din România a fost pusă la muncă. Cu această ocazie, Securitatea l-a identificat pe generalul Ion Şerb drept agent GRU (serviciul de informaţii militar sovietic). Generalul Şerb, comandant al Armatei a 2-a Bucureşti, a fost surprins de contrainformaţiile militare române în timp ce le oferea agenţilor sovietici planurile de dislocare a forţelor militare din Moldova, aplicaţii militare şi tipurile de armament, altele decât cele din Tratatul de la Varşovia, procurate de Armata Română. Tot în 1968 „au căzut“ alte două cârtiţe GRU, generalii Floca Arhip şi Vasile Petruţ.

    Operaţiunea „Dnester“ contra UM 0110

    URSS nu a invadat România, dar nu a renunţat la încercarea de a-l detrona pe Ceauşescu printr-o intervenţie militară. La ordinul lui Brejnev, după cum susţine generalul Ion Mihai Pacepa, serviciile secrete au elaborat încă din iulie 1969 operaţiunea „Nistru“ („Dnestr”). Aceasta viza aducerea la conducerea României a unui membru PCR loial URSS.

    Că operaţiunea „Nistru” a fost cât se poate de reală ne-o demonstrează şi istoricul Alex Mihai Stoenescu, în ultima sa carte, „România postcomunistă 1989- 1991” – Editura RAO, 2008: „O primă aripă era cea militară, avându-l în frunte pe generalul (r) Nicolae Militaru, şi care îşi găsea originea în complotul organizat de GRU începând cu anul 1969 (operaţiunea „Nistru“). Această aripă viza o răsturnare a lui Ceauşescu printr-un puci organizat la nivelul unor comandanţi activi sau în rezervă din armată şi al unor foşti lucrători din Securitate, sub coordonarea agenturii militare sovietice din România. Rezervele arătate de Ion Iliescu în privinţa suprimării lui Ceauşescu au condus la iniţiativa grupului militar de a-l contacta pe omul de afaceri de origine română Ion Raţiu, în Anglia, sub titulatura de Frontul Militar Român (FMR), cu scopul de a le furniza armament şi muniţie cu efect tranchilizant.

    Lipsa de rezultate îl determină pe Nicolae Militaru să caute contactarea directă a reprezentanţilor oficiali ai URSS acreditaţi în România, fapt ce se va petrece la Consulatul sovietic de la Constanţa”, dezvăluie Alex Mihai Stoenescu. Şi istoricul Dennis Deletant certifică existenţa planului „Nistru“, în cartea sa „Ceauşescu and the Securitate“.

    Colonelul în rezervă Ioan Rusan, fost şef al Compartimentului anti-STASI din UM 0110, dezvăluia, într-un interviu acordat istoricului Alex Mihai Stoenescu, că ştia la ce să se aştepte. „Ruşii voiau să ne termine. Vă explic. În 1968, când au intrat ruşii în Cehoslovacia, i-au luat pe toţi ofiţerii de la UM 0110 al lor, serviciul cehoslovac anti-KGB, i-au pus cu faţa la fişete şi i-au împuşcat în ceafă. Asta ne aştepta şi pe noi, că noi aveam toată schema de spionaj sovietică din România şi le ştiam reţelele. Ei nu puteau supravieţui cu reţelele în România democratică infiltrate în viaţa politică, în stat şi noi să ştim cine sunt. Au găsit fişetele goale. Aşa am scăpat. (…) Dosarele noastre conţineau probe asupra legăturilor cu spionajul sovietic, asta era problema, nu numele spionilor români, cât legăturile lor cu spionii sovietici, cu nume, funcţii, asta îi interesa cel mai mult“.

    PLAN
    Cinci puncte ale operaţiunii „Nistru“

    1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice;
    2) crearea unui Front al Salvarii Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice în Grecia şi Spania;
    3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini, veniţi în ajutorul lui Ceauşescu;
    4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;
    5) solicitarea intervenţiei militare a URSS, în cazul în care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.

    Sursă articol: www.diasporatv.eu

  • De ce sunt româncele atât de frumoase?

    MADALINA GHENEA

    Cu ani în urmă, vreo douăzeci, eram cu frate-miu la o cafenea celebră dintr-o capitală europeană. Nu era sezon turistic, numai noi doi părea că nu suntem de prin partea locului. Nu mai știu cum mi-a trecut prin cap gândul de a identifica femeile frumoase ce se perindau în raza ochiului senin cu care scrutam furnicarul din vestita piață… Ideea, mai mult o joacă, era de a ne verifica gustul în materie de frumusețe feminină, să vedem cât diferă de la frate la frate, de la un medic ginecolog de succes la un profesor și scriitor oareșcare ce eram și eu!

    Am constatat în final că nu erau diferențe mari, am fost cam de aceeași părere, anume că din sutele de fete și femei cu care ne-am clătit ochiul vreo două ceasuri nu prea aveai ce alege, după cine să ți se scurgă ochii de „connaisseur”! Nu prea aveam ce comenta! Nicio siluetă nu ne atrăsese privirile, în primul rând. Adică primul lucru remarcabil la o femeie fiind mersul, felul cum pășește, fie apropiindu-se, fie depărtându-se!

    Avea răposatul Romică Simionescu, coleg la Mircea și prieten, o vorbă: Când coboară Nuți din tramvai „se face liniște pe tot bulevardul”… Nu era cazul pe celebra arteră de circulație, nimeni nu avea de ce tresări!… Siluete îngrămădite, majoritatea lătărețe, cu mers șleampăt, de rață sau în X…
    (Care Nuți? Nuți, spaima… Doamne, iartă-mă!)

    …Dar mai ales scurte se vădeau picioarele bietelor femei, femei care mai de care mai „curajoase”, în argou constănțean!… Pe Tomis sau la Cazinou se obișnuiesc picioarele longiline, terminate undeva în zona umerilor! Dacă nu aveai așa ceva la Constanța din vremea mea nici nu aveai voie să cobori pe plaja de la Trei Papuci! Sau pe dig!…

    Să nu lungesc vorba, rezultatul este același, indiferent de capitala luată la control, mai ales dacă se nimerește să fie una mai din Vest: unde vă sunt fetele frumoase, neamule?!… N-au voie să circule prin oraș?!

    Amintire de prin anii 70, când Ceaușescu declanșase procesul de industrializare a României Socialiste. Venise un specialist din Occident să împărtășească din experiența sa de mare inginer și la plecare i s-a luat un interviu: Ce părere aveți de ultimele realizări ale industriei petro-chimice din România?, a fost întrebat. Răspunsul său: Ce ați construit dumneavoastră, românii, la Pitești sau la Midia, am mai văzut în zeci de țări… Ce n-am mai văzut nicăieri în lume sunt femeile din România, atât de frumoase! Ca inginer, aș spune, femei într-o proporție atât de mare frumoase, plăcute, atrăgătoare! Ce greșeală mare am făcut venind în România cu soția după mine… Dar și ea îmi dă dreptate: lucrul cel mai frapant sunt femeile din România!

    Amintire din anii liceului: s-a ținut la Constanța un meci de volei între echipele feminine ale României și ale Franței. Fiecare echipă cu 12 jucătoare. Literalmente 12 zeițe în echipa României, iar în echipa adversă o duzină de „gospodine”, cu trăsături oarecari, banale spre jenant de urîțele… Surclasate nu numai la scorul cu care s-a încheiat meciul… M-am îndragostit de fiecare jucătoare, care de care mai frumoasă, mai feminină… Deci să fi fost echipa națională din 1959-60. Se poate verifica!

    Nu cred că este nevoie să insist pentru a demonstra cât de mare este proporția de fete frumoase în România! E de domeniul evidenței care nu necesită demonstrație! Iar dacă pun la socoteală și Basarabia și Bucovina, proporția umilește toate statisticile!…

    Așa că mă întorc la întrebarea din titlu: De ce?

    Întrebare care mi-aduce aminte de un unchi, nenea Bucur Șeitan, vestit în tot neamul Șeitanilor prin isprava care l-a „înnemurit”: așadar, când mocanii au descălecat în Dobrogea cu miile, după alipirea Dobrogei la România, o vreme s-au ținut tari, să nu se încuscrească decât între ei, mocanii, țuțuienii, de prin părțile Brașovului și ale Sibiului. Nota bene: era exclusă consangvinarea, nu se admitea nici cel mai îndepărtat grad de rudenie între miri!… A fi mocan însemna însă un stil de viață, un buchet de principii și tabu-uri păzite cu strășnicie. Bunăoara, să nu umbli desculț…
    Nenea Bucur, când i-a venit vremea să se însoare, s-au pomenit ai lui că pleacă „la Moldova” să-și caute nevastă, auzise, știa el că moldovencele sunt cele mai frumoase!… S-a întors după câteva săptămâni cu Mădălina, foc de frumoasă! A rămas vestită în „saga” neamului pentru cât era de frumoasă „de pică”! În rest, la muncă, la treabă, vorba lui Ion Creangă, nu-și punea ea mintea cu toate nebunele din sat!… După aceea, copiii lui nea Bucur au fost arătoși ca mumă-sa și destoinici ca ta-su! N-a pățit-o ca Nicolae Iorga!

    Româncele mai au un atu. Nu toate umblă pe catalige, pe dulige care nu se mai termină! Unele sunt ca maica lui Grigore Vieru:

    Ușoară, maică, ușoară
    C-ai putea să mergi călcând
    Pe semințele ce zboară
    Între ceruri și pământ!

    Așa sunt multe românce, adică mărunțele și „ușoare”. Bine proporționate. Mă îngrijorează, în ultima vreme, să văd un număr tot mai mare de durdumane, grăsane chiar, printre fetele tinere, de măritat. Dacă mă gândesc la colegele mele de liceu sau de facultate, nu am avut niciuna supraponderală! Să fie acesta un semn că riscăm despre frumusețea româncelor să vorbim la trecut într-un viitor nu prea îndepărtat?!….

    Trebuie făcut ceva! Frumusețea fetelor și soțiilor noastre este o bogăție de neprețuit! Face parte din patrimoniul național, de neînstrăinat! Și demn de a fi protejat ca și fertilitatea solului! Trebuie să intre sub incidența unei politici de prezervare a genei noastre românești, inconfundabilă la capătul unei istorii multimilenare, care înseamnă de fapt o selecție multimilenară norocoasă, noroc de care trebuie să ne îngrijim acum în mod conștient, cu program, responsabil! Combaterea obezității este sinonimă cu combaterea unei tendințe de urîțire a peisajului uman (sic!). Modul de viață tradițional asigura o dezvoltare fizică normală, firească, naturală! Vorbă auzită la verișoara Tanța a lui nea Niță, când m-am arătat grijuliu să nu mă îngraș cu câte plăcinte îmi pusese înainte: „Păi din nemâncare vrei tu să slăbești?! Din muncă slăbește omul, vărule!”

    Un atu foarte important al româncelor este firea lor, deloc morocănoasă, care este, în general, firea românului. În satul românesc tradițional existau momente și activități care mlădiau firea și caracterul femeilor, corectând excesele sau lipsurile din purtarea cuiva. Claca și șezătoarea erau ocazii pentru fiecare de a-și însuși modelul supraindividual, moștenit din generație în generație! Gura satului își avea și ea rostul ei modelator pentru fiecare tînăr! Iar pe deasupra tuturor factorilor, limba română pe care ești nevoit s-o înveți te modelează și ea ca să fii din fire un om deschis la suflet, gata să comentezi cu o vorbă de duh evenimentele vieții cotidiene! Te învață să nu deschizi gura decât pentru a spune ceva interesant! Care dintre noi e mai talentat ajunge să vorbească „în dodii”, varianta cea mai isteață a limbii române, atât de puțin studiată la nivel academic, universitar!

    Românul / românca din satul tradițional era produsul unei înalte universități care este cultura populară orală! De ținut minte de fiecare român: cultura populară, folclorul nostru românesc, este de o bogăție și profunzime fără egal în lumea toată! Nu intru în detalii! De reținut că această cultură populară care își punea pecetea stilistică și mentală pe fiecare român îi asigura acestuia un start în viață care îl avantaja net față de alții, născuți și crescuți în alte culturi, în cea urbană, bunăoară! Vezi pledoaria subtilă din Baltagul lui Sadoveanu, prin Vitoria Lipan, ca exponent al excelenței românești…

    Mulți bărbați preferă femeia pentru firea lor, deschisă, plăcută, pentru privirea lor deschisă, senină, și mai ales pentru vorba lor isteață, pricepută să întoarcă spusele interlocutorului, să glumească, să facă haz din orice… Am văzut fete unele chiar urîțele bine, care s-au „cuplat” cu bărbați care au știut să prețuiască privirea vie, inteligentă, „ochii”! Ochii care nu o dată nu spun nimic pe un chip perfect. Nu citești nimic în ei!… Mai pe scurt: inteligența și farmecul interior, duhul din vorbe și fapte! Neatenți la lungimea gambelor!…

    Foarte pe scurt: femeile din România sunt atât de frumoase datorită bărbaților. Unor bărbați ca nenea Bucur, cum sunt majoritatea! Datorită bărbaților s-a făcut de-a lungul anilor o selecție a femeilor frumoase și istețe. Flăcăul nostru s-a însurat după pofta inimii, cu „aleasa” inimii! Acesta a fost primul criteriu: să fie frumoasă ca să-i facă copii frumoși! Și isteață, ca să nu i se facă urît acasă! Poezia populară, folclorul românesc, este un imn închinat frumuseții feminine! A frumuseții fizice și sufletești deopotrivă! Este o mărturie a funcționării cu preponderență a acestui criteriu în mintea tineretului din satele și orașele noastre: să-ți fie dragă / drag. Să nu te mai saturi unul de altul! Etc., etc.

    Cum e la alții? La nenumărate popoare tradiția este / a fost ca părinții să hotărască însoțirea încă de la naștere sau de la o vârstă prea fragedă a copiilor. Iar mobilul cel mai important a fost averea, să nu se piardă, ci să sporească prin căsătorie. Această mentalitate a generat multe căsătorii între rude, inclusiv veri primari, căsătorii care pentru români ar fi considerate incestuoase! Adică sortite să aducă pe lume copii nereușiți, marcați fizic sau psihic de păcatul părinților. La unguri – cu care obișnuim să ne comparăm, criteriul averii, grija de a nu se diminua averea, a născut o mentalitate extrem de păguboasă: să nu faci mulți copii ca să nu se împartă moștenirea în multe părți. Idealul – un singur copil, ca să rămână întreagă agonisita părinților!… Va fi contat și asta la pierderea Ardealului, domnilor!…

    Păi cum să nu faci mulți copii dacă ți-e dragă persoana cu care te vezi în fiecare zi și noapte?!…

    Există și o vorbă populară, cum că „sutele mărită slutele!”, vorbă care are rostul de a descuraja o mentalitate, per total, păguboasă! Vezi și cântecul Mariei Tănase, despre suferința din căsnicia cu omul urît, despre greșeala de a nu-ți urma ghesul inimii!

    Amintesc și credința populară potrivit căreia copiii „din flori” vor avea în viață mult noroc! De ce? Pentru că copiii din flori se fac numai din dragoste, cu o persoană iubită! Iubită, dar inaccesibilă în plan social!…

    Nu mă lungesc la vorbă! Ci mă rezum deocamdată la aceste câteva glose pe marginea unui subiect generos, amplu, invitându-i pe colegii de pe site să intervină cu comentarii și completări „pozitive”, în sprijinul unui răspuns serios, argumentat, fiind vorba de un subiect la care merita să fi meditat până acum. Cine n-a făcut-o până acum să nu se grăbească să aibă un răspuns!

    Următorul subiect: De ce sunt românii atât de deștepți ?

    Al dumneavoastră, Ion COJA

    Notă: La sfârșitul primăverii anului 2002 eram cu un prieten într-un bar din Madrid. La o masă se aflau două femei frumoase singure. În Spania se obișnuiește ca femeile să intre singure în localuri, neînsoțite de bărbați. Tomai îi spuneam amicului că sunt de o săptămână în Spania și cele două femei superbe sunt primele spanioloaice arătoase pe care le văd. La scurt timp, „spanioloaicele” se ridică și pleacă. Spre ieșire, trecând pe lângă masa noastră, cele două femei frumoase conversau relaxat într-o limbă română fără cusur!

    Marius Albin Marinescu

  • REVOLUTIA ne-a scapat de PLANUL DIABOLIC al lui CEAUSESCU prin care ROMANIA se transforma in camp de EXPERIMENTE

    nicolae ceausescu

    Cu puţin timp înainte de Revoluţie, Nicolae Ceauşescu pusese la punct un experiment îngrozitor şi care avea să fie făcut pe românii care habar n-aveau de apucăturile demente ale dictatorului executat în decembrie 1989.

    Totul a început în noiembrie 1969, an în care a fost înfiinţată „Comisia Centrală pentru Sistematizarea Satelor”. Conform fermierulargesean.ro, rolul acesteia a fost acela de a elabora un plan prin care comunele cu doar 5.000 de locuitori să fie demolate. Ulterior, oamenii din acele aşezări erau mutaţi în „centre civice”, plasate cât mai aproape de marile zone urbane şi care erau numite oraşe agroindustriale.

    VEZI SI: La 26 de ani de la Revolutie, Ion Iliescu face o declaratie cu care socheaza intreaga Romanie

    Se dorea agricultură pe fiecare metru de pământ, prin care să fie depăşite planurile de producţie. Proiectele Casa Poporului sau Canalul Dunăre – Marea Neagră au dus la amânarea acestui plan dement, care putea forţa românii să îşi schimbe drastic stilul de viaţă. Totuşi, la 3 martie 1988, Ceauşescu a făcut publică lista ce viza dispariţia a 900 de comune din cele 2.705, ceea ce însemna o reducere a numărului satelor româneşti de la 13.123 la 6.000, până în anul 2000. Judeţele Argeş, Alba, Bacău, Vâlcea, Prahova, Vaslui şi Iaşi erau cele mai afectate de experimentul dement. Spre exemplu, în judeţul Argeş mai-marii comunişti doreau o creştere a producţiei în agricultură, fără precedent, între anii 1990 – 1995; la cereale se urmărea o producţie de 35 – 40 milioane de tone anual. În ceea ce priveşte sistematizarea satelor argeşene, Buzoeşti trebuia să devină oraş, iar ţăranii ar fi locuit în ghetouri de câte două etaje, cu WC şi fântână în faţa blocului. Masa acestora ar fi fost servită de trei ori pe zi, în cantine special amenajate.

    Evenimentele din decembrie 1989 au stopat planul nebunesc al lui Nicolae Ceauşescu, astfel că satele din România au fost cruţate de buldozerele transformării comuniste.

    sursa evz.ro

  • IPOTEZA SOCANTA legata de moartea lui CEAUSESCU: ILIESCU l-a omorat la ordinul RUSILOR. Executia a fost TRUCATA – Detalii halucinante

    iliescu si ceausescu

    Nicolae Ceausescu a decis marginalizarea lui Iliescu – considerat până atunci un adevarat fiu adoptiv al cuplului dictatorial. Asupra lui Ion Iliescu plana suspiciunea ca ar lucra pentru serviciile secrete sovietice.

    Nu este foarte clar daca referirea lui Iliescu la „tot ce s-a intamplat” priveste si traiectoria de nomenclaturist al PCR aigurata chiar de catre familia Ceausescu, pe care a decis sa o ucida, in urma cu 20 de ani, in baza unui „decret” ilegal.

    In decembrie 1989, afirmand ca „Ceausescu a intinat numele Partidului Comunist Roman si idealurile celor care si-au dat viata pentru cauza socialismului in aceasta tara”, Ion Iliescu avea sa-si ucida tatal spiritual la ordinele lui Silviu Brucan, agentul sovietic care a coordonat „revolutia” KGB-GRU din Romania.

    VEZI SI: E oficial: Iliescu nu vine la înmormântarea regelui Mihai. Îi e frică să nu se ia!

    Filosoful anticomunist Petre Tutea afirma ca Iliescu a fost omul lui Gorbaciov si al rusilor.

    Revista TIME, in articolul ”Fosilele comunismului Europei de Est” din 28 aprilie 1986, titra privitor la Romania, „Gorbaciov pare sa aiba deja un protejat in asteptare. Acesta ar fi Ion Iliescu, de 56 de ani, despre care exista rapoarte ca a studiat cu liderul sovietic la Moscova”.

    Citeste mai mult la:cultural.bzi.ro

    VEZI SI: Medicul lui Ceausescu, dezvaluiri cumplite. Iata de ce boala teribila suferea fostul presedinteRead More »

  • CEAUSESCU si programul NUCLEAR secret cu care dorea sa ajunga la NIVELUL RUSILOR si AMERICANILOR

    ceausescu

    Numele lui Ceausescu capatase o incarcatura malefica cu care i-a speriat pe rusi si americani, dupa ce au auzit de programul nuclear secret al Romaniei.
    Demonizat in fel si chip, in momentele revolutiei romane, indiscutabil, s-a atins apogeul miturilor legate de Nicolae Ceausescu. Asta, deoarece, de-a lungul timpului se nascusera si facusera cariera numeroase legende referitoare la Nicolae sau Elena. Unul dintre aceste mituri spunea ca dictatorul avea – sau avea de gand – sa actioneze butonul rosu al unei bombe nucleare.

    Chiar daca nu a avut nici macar de gand sa posede armament atomic, Nicolae Ceausescu, in august 1968, a facut ceva care a zguduit lumea, ca si cum ar fi detonat o ogiva nucleara. Apoi a aparut mitul…

    Dupa celebrul discurs in care infiera tarile Tratatului de la Varsovia pentru invadarea Cehoslovaciei – momentul suprem al dictatorului – Republica Socialista Romania a fost la un pas de a fi calcata, din nou, de Armata Rosie. Acum, in august 1968, Ceausescu, dincolo de strategia lui – daca o fi existat vreuna – nu facea altceva decat sa intarate „fiara” sangeroasa.

    Pregatita odata cu scenariul invadarii Cehoslovaciei, Operatiunea Nistru prevedea ca pe 22 noiembrie 1968 Romania sa fie ocupata de 150.000 de militari rusi, polonezi si maghiari. Trupele pregatite pentru ocupatie erau masate la granita estica. In acele imprejurari s-a nascut un alt mit – de mai mica anvergura – conform caruia rusii chiar ar fi fortat frontiera de stat a Romaniei cu tancurile. Dar, surpriza, o arma nemaivazuta si nemaiauzita, un soi de superlaser romanesc, ar fi taiat cateva blindate lasandu-i, pentru cateva clipe, pe rusi masca pentru ca apoi sa fuga indarat infricosati.

    VEZI SI: Ultimul secret al lui Nicu Ceauşescu! A fost păstrat timp de 40 de ani

    Asa ceva nu a avut niciodata pretentii de veridicitate. In schimb, dupa imblanzirea „fiarei rosii”, cativa ani mai tarziu, Ceausescu a aflat ce furori facuse reactia oficialilor israelieni, atunci cand au fost intrebati, pe sleau, daca are sau nu poporul evreu arma atomica. Acestia au raspuns ca… „se abtin”. Si lumea a luat foc, de parca s-ar fi spus ca au si folosit-o.

    Astfel, securitatea, prin serviciul de susanele dedicat, s-a lansat zvonul ca Romania ar dezvolta un program nuclear secret, pentru elaborarea unei bombe. Doar ca barfa – propagata cu succes – nu a impresionat pe nimeni dintre cei vizati de o asemenea dezinformare. Pe rusi, probabil ca i-a facut sa zambeasca. Vestul Europei era pazit de Anglia si Franta, si ele puteri nucleare. Pe americani, nu avea cum sa-i sperie asa ceva. Erau caliti, departe si, oricum aveau alte probleme. China nu avea de ce sa se teama de o Romanie „nucleara”: eram prieteni buni si avea si ea in dulap cateva bombe atomice adevarate, inca din 1964. Nu mai ramaneau decat vecinii nostri mai mici, care oricum nu aveau ce sa faca, chiar daca ar fi fost adevarat zvonul. Mai erau cateva tari arabe prietene, dar acestea, daca ar fi dorit asa ceva, aveau de unde sa procure armament nuclear de pe piata reala si nu a zvonurilor…

    VEZI SI: Cătalin Botezatu face dezvăluiri incendiare: “Elena Ceaușescu a fost amanta mea și nu pot să mi-o scot din minte!”

Back to top button