Ceea ce în urmă cu doi ani era percepută ca o teorie a conspirației, astăzi este politică de stat adoptată chiar de Casa Albă! America anunță că Biroul de politici științifice și tehnologice al Casei Albe va lansa un plan de cercetare pe cinci ani care își propune să dezvolte metode de reflectare a luminii solare înapoi în spațiu pentru a „răci” Terra și a o salva de pericolul „încălzirii globale”. Mai pe înțelesul tuturor, SUA declară război Soarelui și sunt gata să văduvească Pământul de lumina sa! Nu mai departe de 2020, mass-media independentă, adică nicidecum alde CNN și sateliții săi, era catalogată drept o haită de „adepți sălbatici ai teoriei conspirației” fiindcă își permitea să avertizeze cu privire la un atac teribil ce se pune la cale împotriva omenirii. Se vorbea atunci despre cum „apostolii mediului”, adică Bill Gates plus „gașca zurli” (Greta Thunberg&others), bagă viteză cu implementarea proiectelor „eco” avute în cap și se gândesc, nici mai mult, nici mai puțin decât să atace Soarele. Sau, mai corect spus, să elimine beneficiile solare din viața noastră. Chemtrails revine! Ideea din spatele noii scheme de blocare a Soarelui este de a regla nivelul expunerii pe Pământ la raze ultraviolete (UV). Dacă cele mai multe raze UV pot fi blocate și reflectate înapoi în spațiu, atunci poate că temperaturile vor scădea, iar pe Pământ va fi mai rece și asta nu poate decât să ajute calotele polare, prevenind încălzirea globală. Și dacă nu se mai topesc ghețarii, nici proprietățile luxoase din cele mai celebre stațiuni nu vor mai fi inundate în viitor, corect?! O utopie, dar pe cine de la Casa Albă să intereseze asta, când însuși șeful cel mare de acolo nu mai știe cum îl cheamă cum buletinul în față, vorba aia! În fine, revenind la știrea …
Citeste tot articolulÎȘI BAT JOC DE NOI! Casa Albă somează UE să facă plăți regulate către Kiev pentru ca Zelensky să achite armamentul american luat în leasing
În afară de solicitarea stupidă a lui Zelensky ca Ucraina să intre în NATO ”în procedură rapidă”, astăzi a mai venit pe fluxul de știri o informație fabuloasă. Potrivit Financial Times, Statele Unite a închiriat ”în leasing” o bună parte din armamentul folosit de regimul Zelensky. Iar acum administrația Biden face presiuni mari la Bruxelles pentru ca Uniunea Europeană să deconteze la timp ”facturile” emise de Kiev. Adică să vireze lună de lună miliarde de euro, sub formă de ”granturi nerambursabile”, pentru ca Zelensky, la rândul său, să achite leasingul către Pentagon. Cu alte cuvinte, Europa nu doar că plătește la preț de caviar gazul băgat pe gât de americani (și riscă o recesiune cruntă), dar decontează și armamentul trimis peste ocean de generalii lui Biden. Este aproape ireal ce se întâmplă. O bătăie de joc și o umilire fără precedent a europenilor, pe care nu i-a întrebat nimeni dacă vor să sărăcească, să înghețe la iarnă și să se implice direct în războiul generat și întreținut de Casa Albă. Guvernul SUA cere Uniunii Europene să efectueze plăți mai rapide. Revista Financial Times spune că mai mulți reprezentanți guvernamentali de la Washington au sporit presiunile asupra oficialilor UE pentru a transfera bani către Kiev. Premierul ucrainean Denys Shmyhal a transmis către UE că Kievul are nevoie de aproximativ 3,5 miliarde de euro în fiecare lună. În cadrul discuțiilor de la sediul ONU, oficialii americani au subliniat în fața omologilor din UE că este necesar să sprijine financiar Ucraina ”atât timp cât ofensiva ucraineană din sudul țării va avea succes”. Colac peste pupăză, Ucraina ar putea pierde taxelor de tranzit ale gazului rusesc, ceea ce ar pune o presiune în plus, semnificativă, asupra bugetului de stat. UE a promis Ucrainei injecții financiare în valoare de 9 miliarde de euro, din care …
Citeste tot articolulLovitura DURA pentru Putin in plin razboi. Biden isi tine promisiunea
Casa Albă ar urma să anunțe, miercuri, un nou ajutor în valoare de aproximativ 1 miliard de dolari pentru Ucraina în materie de arme, inclusiv sisteme de rachete anti-navă, rachete de artilerie și muniție pentru obuziere, anunță Reuters, care citează surse anonime, anunță mediafax. Pachetul de ajutor, care apare în timp ce secretarul american al apărării Lloyd Austin se întâlnește cu aliații la Bruxelles, ar putea fi împărțit în două categorii: transferul de articole de apărare în exces din stocurile americane și alte arme care sunt finanțate de Inițiativa de asistență pentru securitatea Ucrainei, un program separat autorizat de Congres. Armamentul va include mai multe rachete pentru sistemele de lansare de rachete multiple (MLRS) care fuseseră trimise în Ucraina și muniție pentru obuzierele M777. Sunt așteptate, de asemenea, capacități de lansare a rachetelor anti-navă Harpoon cu baza la sol, radiouri securizate, sisteme de vedere pe timp de noapte și instruire. Sursa: stiripesurse.ro
Citeste tot articolulRăspuns FULGER al Casei Albe după ce Rusia își pune forțele nucleare în alertă maximă
Casa Albă a reacționat după anunțul Rusiei cu privire la punerea forțelor nucleare în alertă maximă. Secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, a declarat duminică că decizia președintelui rus Vladimir Putin de a pune forțele nucleare ale Rusiei în alertă maximă face parte dintr-un model mai larg de escaladare neprovocată și ”amenințări fabricate” din partea Kremlinului. ”Acesta este, într-adevăr, un model pe care l-am văzut de la președintele Putin pe parcursul acestui conflict, producerea de amenințări care nu există pentru a justifica o agresiune ulterioară – iar comunitatea globală și poporul american ar trebui să-l privească prin această prismă”, a spus Psaki. ”Acesta este un model al președintelui Putin și îl vom înfrunta, avem capacitatea de a ne apăra, dar trebuie să spunem lumii ce face președintele Putin”, a adăugat. Întrebată despre ajutoare sau sancțiuni militare suplimentare, Psaki a spus că SUA este pregătită să trimită mai multe provizii militare umanitare, economice și defensive. ”Aș reține că sancțiunile pe care le-am anunțat ieri pun Rusia la egalitate cu Iranul, depărtându-i de un sistem bancar cu comunitatea globală”, a menționat Psaki. Cu privire la luarea unor măsuri imediate împotriva sectorului energetic rus de către SUA, Psaki a spus că toate variantele sunt ”pe masă”. Secretarul de presă a mai spus că autoritățile americane rămân în contact strâns cu președintele ucrainean Volodymyr Zelensky și l-a lăudat pentru modul în care a condus țara pe parcursul primelor zile ale războiului actual. ”El se ridică cu curaj împotriva invaziei președintelui Putin și a conducerii ruse. Vom rămâne în contact strâns cu el”, a spus Psaki. Sursa: stiripesurse.ro
Citeste tot articolulVladimir Putin, mişcare de forţă ! S-a aflat exact când va invada Ucraina
Rusia se pregătește să invadeze Ucraina la scară largă în următoarele 48 de ore, după cum arată o informare făcută de oficialii de la Washington. Destinatarul a fost chiar președintele Ucrainei, Volodimir Zelinski. Rusia ar putea să invadeze Ucraina la scară largă în următoarele 48 de ore. Oficialii de la Casa Albă au trimis o informare pe această temă către președintele de la Kiev, Volodimir Zelinski. „Președintele Ucrainei a fost avertizat că este foarte probabil ca Rusia să înceapă o invazie în 48 de ore, pe baza informațiilor americane”, a declarat pentru newsweek.com, un oficial de la Washington. Americanii au informații care susțin că Ucraina va fi invadată „În plus, rapoartele observatorilor de aeronave indică faptul că Rusia a încălcat spațiul aerian ucrainean mai devreme astăzi, zburând cu posibile avioane de recunoaștere pentru o scurtă perioadă deasupra Ucrainei”, a mai afirmat oficialul din America pentru sursa citată. Invazia va include nu numai o ofensivă din regiunea Donbas, controlată de rebelii proruși din est, unde au fost trimise luni unități rusești suplimentare denumite de Moscova „pacificatori”, ci și o ofensivă majoră spre capitala Kiev de la granița nordică cu Belarus, unde trupele rusești au extins recent exercițiile comune cu aliatul lor. Cel de-al doilea oficial american a declarat că operațiunea va începe cu un atac cibernetic, urmat de o invazie terestră care va avea loc probabil pe timp de noapte. Ambii oficiali au susținut, totuși, că planurile Rusiei s-ar putea schimba în funcție de evoluțiile zilnice. O altă sursă care a participat marți la o convorbire a Consiliului Național de Securitate a spus că oficialii de la Casa Albă erau „incredibil de pesimiști” în legătură cu faptul că invazia se va limita la republicile rebele susținute de Rusia și că un asediu va avea loc probabil în 24-48 de ore. Se …
Citeste tot articolulAnthony Fauci si SCANDALUL emailurilor despre COVID-19
Medicul Anthony Fauci este susținut de Casa Albă în scandalul emailurilor privind pandemia de COVID-19. Casa Albă vine în apărarea doctorului Fauci, după scandalul creat de emailurile medicului care au ajuns în primele pagini ale publicațiilor internaționale. Anthony Fauci este consilierul pe probleme de COVID-19 și pandemie al președintelui american Joe Biden. Acesta a fost fața campaniei anti-COVID-19 din SUA, aducându-i deopotrivă critici și laude, scrie BBC. Însă emailurile publicate ridică semne de întrebare în ceea ce privește implicarea sa în propaganda chineză, care neagă că originea coronavirusului ar fi în laboratorul din Wuhan. Emailurile au fost publicate în urma unei cereri sub egida libertății informației din SUA. Un lider al unui ONG din domeniul sănătății îi mulțumea consilierului pentru susținerea oferită ideii conform căreia virusul nu ar fi pornit din laborator. Fauci a declarat în cadrul unui interviu pentru CNN că email-ul a fost scos din context de către critici, iar el a fost mereu deschis la dovezile ce indicau către adevărata origine a virusului. „Președintele și administrația consideră că doctorul Fauci a jucat un rol important în controlul pandemiei, fiind o voce către populație pe toată durata pandemiei”, a declarat secretarul de presă al Casei Albe Jen Psaki. Fauci știa despre experimentele de la Wuhan Republicanii cer demiterea doctorului Anthony Fauci, din cauza poziției sale neschimbătoare și nesigure în privința potențialei finanțări americane pentru Laboratorul de virusologie din Wuhan. În timpul unei interpelări din cadrul Senatului, senatorul republican John Kennedy a pus la încercare încrederea consilierului prezidențial în cercetătorii laboratorului de la Wuhan și modul în care au folosit banii. Fauci a răspuns că nu există nicio garanție că oamenii de știință sau garanții lor nu au mințit. Cercetătorii trebuiau să studieze modul în care coronavirusul se transmite de la lilieci la om, pentru a putea înțelege mai …
Citeste tot articolulAlertă la Casa Albă! Tentativă de asasinat asupra lui Donald Trump
Poliția din SUA a arestat sâmbătă un bărbat din Brandon, Florida, după ce a amenințat că îl va asasina pe președintele Donald Trump. Scena s-a petrecut în apropierea Casei Albe, în Washington DC. Roger Hedgpeth, în vârstă de 25 de ani, s-a apropiat de un ofițer de poliție al Serviciilor Secrete aflat în patrulare și a spus: „Sunt aici să-l asasinez pe președintele Donald Trump”, potrivit unui raport al Departamentului Poliției Metropolitane DC, citat de CNN. Hedgpeth i-a spus ofițerului că intenționează să îl ucidă pe președinte cu un cuțit, pe care ofițerul Serviciului Secret l-a și confiscat în urma perchiziției. Hedgpeth a fost plasat în arest, moment în care Serviciul Secret l-a suspectat că este un fost pacient al clinicilor de sănătate mintală. Acesta a fost apoi mutat la un spital pentru o evaluare a sănătății mintale, unde va fi ținut până la o notificare ulterioară, potrivit raportului. O femeie care a răspuns la telefon acasă la Hadgpeth și despre ceea ce se crede a fi o rudă a suspectului nu a avut să comenteze atunci când a fost contactată de CNN.
Citeste tot articolulȘoc la Casa Albă! Trump divorțează! Melania a fost prinsă în fapt
După ce Donald Trump a câștigat alegerile prezidențiale în 2016, soția sa Melania nu s-a mutat imediat la Casa Albă. Inițial, aceasta a declarat că vrea să rămână în New York până când fiul ei Barron termină anul școlar. Cu toate acestea, scriitoarea Monica Byrne susține că lucrurile nu ar fi așa. Aceasta susține că prima doamna a Statelor Unite este implicată într-o relație cu șeful securității filialei Tiffany, situată chiar în Trump Tower, relatează International Business Times. Noel Casler, fost angajat al emisiunii „The Apprentice,” sustine si el ca stie ce se intampla cu adevarat intre Melania si presupusul sau iubit, Hank Siemers. Intre timp, Political Flare a enumerat lucrurile pe care le-ar fi descoperit despre iubitul Melaniei si relatia ei cu presedintele Statelor Unite. Publicatia sustine ca documentele de divort erau deja semnate de cuplul american, iar cei doi erau cat pe ce sa finalizeze procesul atunci cand Donald Trump a fost ales presedinte. Melania continua sa fie „legata” in mariajul cu Trump pana cand mandatul sau se va termina. De asemenea, exista zvonuri care sugereaza ca presedintele american stie despre relatia sotiei sale cu Siemers si ca nu este deranjat.
Citeste tot articolulCandidatul „Stăpânilor lumii” intră în cursa pentru Casa Albă. Marele său atu în alegerile preliminare din Partidul Democrat este sprijinul Grupului Bilderberg
E agitație mare în Partidul Democrat din Statele Unite. Deși până la alegerile prezidențiale din 2020 mai e ceva timp, toată lumea se întreabă pe cine vor conta democrații în lupta cu Donald Trump. Ambițiile și interesele sunt uriașe. Eternul candidat Bernie Sanders și marea susținătoare a imigrației Elizabeth Warren au început deja campania în state-cheie pentru alegerile primare, în vreme ce fostul vicepreședinte Joe Biden este așteptat să-și lanseze candidatura în următoarele săptămâni. Vor mai fi și alți candidați cu siguranță, chiar dacă deocamdată speculațiile cu privire la intrarea în cursă a celebrelor Hillary Clinton și Michelle Obama nu se confirmă. Mare surpriză poate veni din partea unui candidat puțin cunoscut. Numele său este John Hickenlooper, un politician care a ocupat de-a lungul timpului funcția de primar al orașului Denver și pe cea de guvernator al statului american Colorado. Hickenlooper are însă unavantaj major- a fost invitat, spre marea surpriză a tuturor, la ultima reuniune de taină a Grupului Bilderberg, acolo unde s-a discutat deschis și pe îndelete despre cum poate fi blocat un al doilea mandat pentru președintele Trump. Evident, Grupul Bilderberg nu-și va anunța deschis sprijinul, dar dacă stăpânii lumii mizează într-adevăr pe el în lupta cu Trump, așa cum s-a speculat în timpul reuniunii, resursele financiare practic inepuizabile și pârghiile pe care le au în Partidul Democrat îi vor facilita lui Hickenlooper desemnarea drept candidat al democraților în cursa prezidențială. Oricum noul candidat știe ce are de spus pentru a cuceri inimile colegilor de partid. Campania sa va fi centrată pe atacuri împotriva lui Trump, pe care îl acuză că e un om al conflictului. „Dacă te uiți la președintele Trump, el a divizat țara mai rău decât a fost vreodată în istoria sa – sau cel puțin în ultimii 100 de ani. Știți, în cariera …
Citeste tot articolulODA pentru Liviu Dragnea: Președintele PSD dă o nouă LOVITURA pe plan internațional
PSD Teleorman îi închină o odă lui Liviu Dragnea, după ce s-a aflat că acesta va merge în SUA la cea de-a 67-a ediţie a Micului Dejun cu Rugăciune Naţională. PSD Teleorman anunță că Liviu Dragnea ”dă o nouă lovitură în plan internațional” prin această vizită. ”Liviu Dragnea, preşedintele PSD, dă o nouă lovituă pe plan internațional. Liderul social-democrat a fost invitat la cea de-a 67-a ediţie a Micului Dejun cu Rugăciune Naţională, care va avea loc pe 7 februarie, la Washington. La acest eveniment va fi prezent și președintele SUA Donald Trump, iar Liviu Dragnea va fi oaspetele liderului de la Casa Albă în perioada 5-8 februarie.”, anunță PSD Teleorman.
Citeste tot articolulSe pregătesc de război! Amenințare uriașă pentru Donald Trump
Se anunță război total! Maduro amenință SUA și spune că va „păta cu sânge” Casa Albă dacă va interveni în criza din Venezuela. Întrebat despre izbucnirea unui război civil. Maduro a spus: „Azi, nimeni nu poate răspunde cu certitudine acestei întrebări. Totul depinde de nivelul de agresivitate al imperiului nordic (Statele Unite, n.red.) şi al aliaţilor vestici”. „Îmi doresc ca nimeni să nu mai intervină în afacerile noastre interne… suntem pregătiţi să ne apărăm ţara”, a adăugat Maduro. Reacţia sa a venit după ce Donald Trump a declarat că a luat în calcul trimiterea de forţe militare în Venezuela. Acesta a anunţat că a respins propunerea la o întrevedere bilaterală formulată de omologul său venezuelan, Nicolas Maduro. Donald Trump, a decis să îl recunoască pe Juan Guaidó, liderul opoziţiei, ca fiind preşedinte interimar al Venezuelei. Juan Guaidó, preşedintele Adunării Naţionale din Venezuela, s-a autoproclamat preşedinte interimar al ţării, contestându-l oficial pe preşedintele Nicolás Maduro în contextul crizei politice grave. Nicolas Maduro tocmai a început al doilea mandat de preşedinte al Venezuelei, dar zeci de mii de persoane continuă protestele, denunţând fraude electorale.
Citeste tot articolulDemisie ȘOC în Statele Unite ale Americii: Scandal la Casa Albă!
Procurorul general al Statelor Unite ale Americii, Jeff Sessions, a demisionat, după ce președintele Donald Trump l-a criticat în repetate rânduri, scriu BBC și Bloomberg. Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, l-a înlocuit miercuri pe procurorul general Jeff Sessions, după ce acesta şi-a prezentat demisia, transmite Reuters. Trump a anunţat printr-un mesaj pe Twitter numirea ca interimar, în funcţia care implică şi prerogative de ministru al justiţiei, a şefului de cabinet al lui Sessions, Matthew Whitaker. Sessions a anunţat Casa Albă, printr-o scrisoare, că demisionează la cererea preşedintelui. El a fost criticat în mod repetat de Trump pentru că s-a recuzat de la coordonarea anchetei privind amestecul Rusiei în alegerile din SUA. Trump afirmase cu câteva ore înainte că nu vor avea loc schimbări “monumentale” în administraţie după alegerile parlamentare parţiale, în urma cărora republicanii au pierdut majoritatea în Camera Reprezentanţilor.
Citeste tot articolulDin agenda Casei Albe: Nu primim vize. Primim arme.
Nu am să pierd timpul să vă explic de ce o vizită de lucru (adică rangul 3 diplomatic după vizita de stat și cea oficială, protocol restrâns, discuții strict formale pe agenda stabilită de comun acord) nu este și nici nu prea poate fi o vizită istorică. Fără nicio delegație, oameni de afaceri, lideri politici, oameni de cultură) nici măcar vizită de lucru nu prea poate fi considerată. Oricum, cred că ați înțeles deja că întâlnirea dintre Donald Trump și Klaus Iohannis a fost un mix între o șușanea de factură românească și un reality-show marca Ucenicul lui Trump. Câteva repere de reflecție: 1. Dacă nu ați observat reacția de respingere a lui #Trump când a auzit trăsnaia cu “America are nevoie de o UE puternică” înseamnă că nu le aveți cu detaliile esențiale. 2. Nu am auzit sintagma “parteneriat strategic” în discursul liderului de la Casa Albă, dar am auzit despre eterna și fascinanta anti-corupţie și statul de drept (#Maior e happy presupun, Luluța la moaște fuguța! ). 3. În primele minute mă așteptam să aud de la Trump că după ce s-a sfătuit cu generalii lui a decis invadarea #Qatar-ului. Păcat! Abia atunci conferința asta ar fi devenită interesantă, ba chiar istorică. N-a fost să fie, dar va fi curând! 4. Să zicem mersi că nu ni se cere 2% retroactiv (încă! dar nu e timpul trecut!) și am primit și ceva laude pentru conformare ! 5. Trump a fost complet dezinteresat de “amenințarea rusă” iar Johannis a spus ceva de genul “să fie bine ca să nu fie rău”. Adică mai cu descurajarea credibilă pe la granițele Rusiei, mai cu dialogul (asta a fost o glumă bună, domnule Iohannis! 6. Nu primim vize. Primim arme. Nu primim investiții care să conteze cu adevărat în economie. Primim arme. …
Citeste tot articolulNASA: Pământul va fi în beznă, timp de 15 zile, în luna noiembrie (stire falsa aparuta in mediul online)
Specialiștii NASA susțin că Pământul va fi în întuneric total, în perioada 15 – 29 noiembrie 2016. Un astfel de eveniment s-a mai produs în urmă cu un milion de ani, informează newsformeplus.com. Potrivit sursei citate, începând cu 15 noiembrie, ora 3:00 a.m, până pe 30 noiembrie, ora 16: 15 p.m, Pământul se va cufunda în întuneric din cauza unui eveniment astronomic între Venus și Jupiter. Mai exact, Venus va trece prin sud-vestul planetei Jupiter și va străluci de zece ori mai mult decât aceasta. Lumina venusiană va încălzi substanța gazoasă din care este format Jupiter, cauzând o reacție masivă. Această reacție va aduce la eliminarea unei cantități mari de hidrogen în spațiul cosmic, care va intra în contact cu Soarele pe data de 15 noiembrie, ora 2:50 a.m. Hidrogenul va cauza o explozie masivă la suprafața Soarelui, care va duce la creșterea instantanee a temeraturii acestuia, cu 9.000 de grade Kelvin. Exploziile care se vor produce pe suprafața Soarelui îi vor da o culoare bleu-gri. Soarelui îi vor trebui 2 săptămâni să capete culoarea galbenă, cu care suntem obișnuiți. Conform raportului în cauză, temperatura de pe suprafața Pământului va crește cu 8 grade Celsius și nu vor fi fenomene majore. Oficialul NASA, Charles Bolden, a prezentat la Casa Albă un document de 1000 de pagini în care explică acest fenomen. Cu toate acestea, unele surse acuză site-ul newsformeplus.com că acest zvon ar fi fals.
Citeste tot articolulDe ce Casa Alba considera pierduta Crimeea?
Administraţia Obama a dat de înţeles presei că i se pare foarte greu, în situaţia actuală, să evite ca regiunea autonomă Crimeea să cadă în mâinile Rusiei dacă Occidentul vrea să salveze independenţa restului ţării. Washingtonul nu mizează pe sprijinul aliaţilor europeni pentru a salva peninsula şi se concentrează pe protejarea restului Ucrainei, notează joi ziarul ABC.
Citeste tot articolul