Tag Archives: carne și lactate sintetice

”Lasă-i să mănânce carne sintetică!”. Afirmația lui Bill Gates care a revoltat toată Planeta

Jeff Bezos şi Bill Gates susțin consumul de carne și lactate sintetice, iar interesul consumatorilor a crescut semnificativ în urma declarațiilor făcute de cei doi miliardari ai lumii. Carnea falsă se prepară la fel ca cea adevărată, iar gustul este unul similar. Pentru a încuraja consumul de carne falsă, Bill Gates și Jeff Bezos au înființat un startup, care extra extrage proteine din fungi, acestea fiind ingredientele primare pentru crearea unor alimente care înlocuiesc carnea, scrie CNCB. Este vorba despre compania Nature’s Fynd, din Chicago, care a atras o finanţare de 158 de milioane de dolari de la investitori care îi includ pe Bezos, Gates şi Al Gore. Astfel, cel târziu în acest an, pe rafturile magazinelor vor apărea deja chiftelele, dar și hamburgerii fără carne pentru micul dejun. Totodată, populația va putea opta și pentru cremă de brânză fără lactate, iaurt, dar și nuggeturi fără pui, pe care compania le va produce în următoarea perioadă. De menționat este faptul că în 2020, sectorul alimentelor alternative a consemnat o creştere explozivă, cu un avans al vânzărilor americane cu amănuntul de 27%, aducând valoarea totală a pieţei la 7 miliarde de dolari, arată datele Plant-Based Foods Association (PBFA), un grup comercial care reuneşte peste 200 de companii. Livrările de alimente ”false” au crescut semnificativ În același timp, potrivit firmei de cercetare NDP Group, livrările de produse cu proteine alternative ale distribuitorilor către restaurante au avansat în aprilie cu 60% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Amintim faptul că dezvoltarea acestei industrii noi este conturată în mare parte de companiile Beyond Meat şi Impossible Foods, ale căror produse, precum burgeri, produse din pui şi cârnaţi din carne alternativă, au perturbat industria producătoare de alimente din SUA, de 733 de miliarde de dolari. În acest context, situația a făcut ca Tuson Foods, …

Citeste tot articolul