Tag Archives: cancer

Cel mai mare inamic al planetei -Bill Gates- are un plan pentru noi… muritorii

Bill Gates, dusmanul planetei, Jeff Bezos, președintele Amazon și fostul vicepreședinte american Al Gore sunt uniți într-un proiect de carne fără carne sau carne artificiala. Toți trei au investit în Nature’s Fynd, o companie care produce carne și lactate din ciuperci. Fynd este o companie din Chicago care produce paste și burgeri pe bază de plante, brânzeturi fără lactate, pepite fără pui și iaurturi. A strâns 158 milioane de dolari de la investitori precum Gates, Gore și Bezos și intenționează să își pună produsele pe rafturile a mii de supermarketuri înainte de sfârșitul anului. Compania a fost creată în 2012 și de atunci investighează acțiunea unui microb, Fusarium yellostonesis, detectat în izvoarele termale din Yellowstone Park. De acolo au dezvoltat Fy, o proteină bazată pe o ciupercă. Obiectivul este de a intra în noul sector alimentar alternativ, care doar în Statele Unite anul trecut a crescut cu 27% din vânzările din Statele Unite, aducând piața la o valoare totală de 7 miliarde de euro facturată de două sute de companii. Sectorul este condus în prezent de două companii, Beyond Meat și Impossible Foods, ale căror vânzări de burgeri, pui și cârnați sintetici au avut un succes atât de mare încât a condus companiile de carne tradiționale, precum Tyson Foods, Perdue sau Hormel, să lanseze propriile produse din carne sintetică. Pe scurt, cancer.

Citeste tot articolul

Alertă la nivel MONDIAL. O alta boala face RAVAGII

Alertă la nivel mondial. Pe lângă pandemia de coronavirus, o altă boală face ravagii. Multe persoane nici măcar nu știu că o au, iar din cauza pandemiei foarte multe cazuri nu au putut fi confirmate. Un milion de oameni suferă de această boala. Un studiu realizat de Conform European Cancer Organization (ECO) și citat de Euronews arată că aproape un milion de persoane la nivel mondial suferă de canceră da cancer fără măcar ca sisteme de sănătate europene să le bage în seamă, din cauza pandemiei de coronavirus. Mai exact, sursa citată subliniază faptul că diagnosticarea cazurilor de cancer este grav afectată de pandemie şi de restricţiile adoptate de statele europene. În acest context, președintele ECO trage un semnal de alarmă. Acesta susține că este nevoie de măsuri urgente la nivel europena, pentru a putea fi identificate cazurile de cancer și pentru restabilirea încrederii în serviciile oncologice. „Avem nevoie disperată de măsuri urgente luate la cel mai înalt nivel european pentru a contracara efectele asupra identificării cazurilor de cancer, pentru a restabili încredere în serviciile oncologice şi pentru a adresa penuria de cadre medicale din domeniu”, a spus Matti Aapro, preşedintele ECO. Milioane de oameni suferă în tăcere Totodată, studiul mai precizează că până la 50% din persoanele care au potenţiale simptome de cancer nu au fost diagnosticate la timp, iar 1 din 5 pacienţi care suferă de cancer în Europa nu primesc tratament chirurgical ori chimioterapia necesară. Un cercetător din domeniu susține că acest lucru se resimte , în contextul în care, numărul testelor de depistare a cancerului s-au redus semnificativ. „Vedem şi o scădere semnificativă a testelor de depistare timpurie a cancerului. Numărul de teste care nu au fost făcute în timpul pandemiei (n.red. – faţă de perioada de dinainte) poate ajunge şi la 100 de milioane”, a …

Citeste tot articolul

Actriţa Shannen Doherty a dezvăluit că are cancer în stadiu terminal: „E cumplit. Sunt extrem de speriată“

Actriţa americană Shannen Doherty, celebră pentru rolurile din serialele „Beverly Hills 90210“ şi „Farmece/Charmed“, a dezvăluit că suferă de cancer la sân, în fază terminală. Shannen Doherty, în vârstă de 48 de ani, a dezvăluit plângând că suferă de cancer mamar, în stadiu avansat, la trei ani după ce cumplita boală intrase în remisie, scrie Daily Mail. Actriţa a apărut în emisiunea „Good Morning America“, unde a povestit prin ceea ce trece. Shannen Doherty a fost iniţial diagnosticată cu cancer în anul 2015. După doi ani, boala a intrat în remisie, iar acum a recidivat în mod agresiv. „Va ieşi la iveală mai devreme sau mai târziu. Am cancer mamar în stadiul IV (metastază). Din acest motiv sunt aici. Boala a revenit. E cumplit. Sunt extrem de speriată“, a povestit actriţa. Ea a mărturisit că cel mai dificil este să le dea vestea mamei şi soţului ei, producătorul de film Kurt Iswarienko. „Mama mea este o persoană ridicol de curajoasă. Aşa e şi soţul meu, dar sunt îngrijorată pentru ei“, a adăugat actriţa. Vorbind despre starea ei de sănătate, actriţa a mărturisit că îi este greu să accepte faptul că boala a recidivat: „Nu cred că am procesat pe deplin vestea. E o veste cumplită din atât de multe puncte de vedere. Cu siguranţă am zile în care mă întreb «De ce eu?». Apoi mă întreb «De ce nu eu? Cine altcineva? Cine altcineva în afară de mine ar merita aşa ceva?». Niciunul dintre noi nu merită. Prima mea reacţie este întotdeauna aceea de îngrijorare, căci nu ştiu cum să le dau vestea mamei şi soţului meu.“ „Am avut momente de anxietate extremă. Chiar credeam că nu pot face faţă“, a adăugat Doherty. „Vreau ca lumea să afle de la mine. Nu vreau să iasă la iveală prin alte împrejurări. …

Citeste tot articolul

BOLNAVĂ DE CANCER, MAMA A DOUĂ FETIȚE SE PREGĂTEȘTE PENTRU ULTIMUL EI CRĂCIUN

O femeie de 33 de ani, mama a două fetițe, își așteaptă sfârșitul. Ea a fost diagnosticată cu cancer, iar medicii i-au maid at doar câteva luni de viață. Beth Durkin, din Ţara Galilor, a fost descoperită în urmă cu trei luni cu cancer la plămâni şi cancer osos. Acum, femeia mai are o singură dorință, de a petrece ultimul ei Crăciun alături de soțul și de cele două fetițe, potrivit walesonline.co.uk. În urmă cu trei luni, medicii i-au dat crunta veste: ”E de rău”, povestește Beth că i-au spus doctorii. Beth a întrebat cât timp mai are de trait și a aflat că aproximativ jumătate de an.

Citeste tot articolul

CUTREMURĂTOR! NU mai prinde ANUL NOU! Medicii i-au pus DIAGNOSTICUL LETAL și se pregătește să își încheie socotelile cu viața. Este vorba chiar despre…

O tânără mămică din Marea Britanie, bolnavă de cancer se pregătește să își ia adio pentru totdeauna de la familia ei. În urmă cu trei luni, ea a fost diagnosticată cu cancer, iar medicii au sfătuit-o să se pregătească pentru ce e mai rău. Beth Durkin a fost diagnosticată cu cancer la plămâni şi cancer osos, iar acum, femeia mai are o singură dorință: Să petreacă ultimul ei Crăciun alături de soțul și de cele două fetițe, potrivit walesonline.co.uk. Mai mult, când medicii i-au dat vestea neagră, Beth a întrebat cât timp mai are de trait și a aflat că aproximativ jumătate de an.

Citeste tot articolul

Dezvăluirea revoltătoare a unui măcelar înainte de Sărbători: „Când vedem cancer în carnea de porc…”

Dezvaluirea unui macelar in prag de sarbatori este alarmanta! Inspectorii de specialitate din cadrul ANSVSA atrag atenția crescătorilor și consumatorilor de carne de porc obținută în urma sacrificărilor tradiționale, asupra pericolului apariției trichinelozei în urma consumului de carne de porc neexaminată sanitar veterinar. Barbatul, care practica meseria aceasta de 30 de ani, a povestit ce se intampla cu carnea bolnava, la propriu, a unui animal. Acesta a precizat ca atunci cand exista cancer in carnea de porc, aceasta nu este aruncata la gunoi, ci este de vanduta, mai departe clientilor. Din pacate, nici carnea procesata nu este sanatoasa, fiind responsabila pentru producerea mai multor tipuri de cancer. Pentru a preveni îmbolnăvirea populației consumatoare de carne și preparate derivate, înainte și după sacrificarea porcilor domestici sau a împușcării vânatului sălbatic, proprietarii sau consumatorii au obligația de a solicita medicului veterinar examinarea cărnii în scopul identificării trichinelozei. Nerespectarea prevederilor legale atrage după sine sancțiuni contravenționale sau, după caz, penale. Ce este trichineloza Specialiștii atenționează că Trichineloza este o boală parazitară, ce se transmite de la animale la om, fiind produsă de un parazit numit Trichinella Spiralis. Principalul rezervor şi vector al acestui parazit îl constituie animalele din preajma locuinţelor umane: şobolanii, şoarecii, carnivorele domestice (câinele şi pisica) animale din zona silvatică (vulpe, jder) şi porcii sau alte specii infestate. Omul se poate îmbolnăvi consumând carne infestată de porc, nutrie, mistreţ, urs, neexaminată de medicul veterinar şi insuficient friptă, fiartă sau preparată crudă, sărată sau afumată, iar boala se manifestă prin febră ridicată (38-40 grade), tulburări digestive, dureri în masele musculare însoţite de edeme ale feței etc. În cazul unor simptome sau pentru prevenirea îmbolnăvirii se poate face un examen trichineloscopic. Din cauza pestei porcine, autoritățile anunță măsuri extreme. Daca vreti sa aveti şorici pe masa de Craciun, nu transportati carne de porc fara …

Citeste tot articolul

DOLIU. O LEGENDA A MUZICII A MURIT

Legenda muzicii rock, Dick Rivers, a murit. Doliu în lumea muzicii rock. Dick Rivers s-a stins din viață după o luptă lungă cu cancerul. Artistul a murit la vârsta de 74 de ani. Acesta a dus o luptă cruntă cu cancerul și, din păcate, astăzi a murit. Dick Rivers este un cântăreț și actor francez care și-a început cariera la începutul anilor 60. Era o figură reprezentativă pentru muzica rock, fiind cunoscut drept un mare admirator al lui Elvis Presley, cel care i-a și influențat cariera. „Dick Rivers a fost o voce”, a spus Gerard Roboly. Dick Rivers a debutat în muzică în anii 1960, într-un grup. După scurt timp s-a consacrat singur. În cariera sa a lansat 35 de albume şi înregistrări. S-a născut pe 24 aprilie 1945 și a murit pe 24 aprilie 2019.    

Citeste tot articolul

Prezentatorul TVR are cancer pancreatic

Fostul prezentator TVR a vizitat Romania cu prilejul aniversarii a 50 de ani alaturi de cei dragi, adica prietenii si familia din Romania. Cu aceasta ocazie, Leonard Miron a marturisit ca are cancer pancreatic. Fostul prezentator tv a venit in Romania pentru o perioada scurta de timp. Si-a serbat ziua de nastere anticipat, cu prietenii si cei dragi. Leonard Miron va implini 50 de ani in luna aprilie. Cu toate ca Leonard Miron a renuntat la fumat in speranta ca se va face bine mai repede, nu renunta la viata de noapte. Isi doreste in continuare sa aiba aceasta placere in viata. Diagnosticul a fost pus de medici in 2018. In prezent, Leonard se trateaza in Anglia, tara in care locuieste de 16 ani cu iubitul Miguel. ”Nu am făcut chimioterapie pentru a nu-mi distruge organismul. Am ales un tratament revoluționar la Londra, unde doar tumora e radiată. Procedura durează cinci ore, timp în care trebuie să stai nemișcat. În noiembrie 2018 am făcut tratamentul, iar luna trecută analizele au ieșit bine. Soiul rău nu piere!”, a declarat Leonard Miron, citat de click.ro.

Citeste tot articolul

Veste NEAGRĂ în lumea INTERLOPĂ. I-au ADUS PREOTUL. Liderul MAFIOȚILOR a căzut la pat

Veste devastatoare în lumea interlopă. Familia lui Nicu Maharu, diagnosticat cu o tumoră la cap, a chemat preotul acasă, deoarece acesta nu se mai ridică din apt. Nicu Maharu trece prin momente grele, după ce în urmă cu doi ani a descoperit că suferă de o boală gravă, care pare să îl macine ușor, ușor. Deși toată lumea era optimistă și se aștepta ca bărbatul să se facă bine, lucrurile stau exct invers, fostul iubit al Simonei Sensual este țintuit la pat, iar familia a chemat preotul, scrie Cancan. „Am avut o cădere în urma căreia am paralizat pe partea dreaptă. Am fost foarte rău. Am o tumoră la cap. Cancer!”, a explicat Maharu, care, conform spuselor sale, a încercat tratamente intense pentru a putea să se vindece! Din nefericire, fără prea multe rezultate. Se pare că Nicu Maharu a căzut la pat! ”De câteva zile, se simte foarte rău! A venit și preotul acasă! Situația lui este critică”, au spus, potrivit Wowbiz.ro, surse apropiate bărbatului. Sursa: EVZ

Citeste tot articolul

ȘOC ÎN SHOWBIZ-UL DIN ROMÂNIA! ÎNDRĂGITA VEDETĂ A AFLAT CĂ MAI ARE DOAR UN AN DE TRĂIT DE LA MEDICI

Nu este deloc ușor să primești o asemenea vestea. Din păcate, a pățit-o una dintre cele mai îndrăgite vedete din showbiz-ul din România. Anca Sigartău a trecut prin momente foarte grele atunci când medicii i-au dat un diagnostic răvășitor. Ea a fost internată, iar medicii au transmis că nu mai are de trăit decât cel mult un an de zile. În cele din urmă, minunea s-a întâmplat, iar Anca Sigartău s-a făcut bine. Și acum crede că a ajutat-o doar credința în Dumnezeu. Anca spune că experiența dureroasă prin care a trecut în urmă cu mai mulți ani a marcat-o profund. ”După al doilea copil, am divorțat. Nimeni nu a știut că am divorțat în 1993. Lumea știe că am divorțat prin 2000. Al treilea copil l-am făcut după divorț. Bine, lucrurile sunt mai complicate. Am trecut printr-o experiență medicală traumatizantă, în care am avut un diagnostic, o boală în care ți se dă un an de zile să trăiești. Și mi s-a spus că un an de zile trăiești cu acest diagnostic. Și cu tratamentul. Pe citostatice, tumora a crescut 8 cm în 3 săptămâni. Avea o viteză… într-un fel, exploda! Soțul meu se schimbase foarte mult, intrase probabil într-un soi de panică: va rămâne singur cu doi copii. Au trecut 22 de ani de atunci și uite că trăiesc. Eram în spital și la un moment dat știu că am vrut să ies din spital, pentru că mi-am dat seama că nu mai am foarte mult timp și vreau să fiu acasă, alături de copii. Cât mai am, măcar să fiu cu ei”. Anca Sigartău este o femeie credincioasă. Iar atunci când s-a aflat în momente dificile, a recurs la post și la credința în Dumnezeu. Numai așa își poate explica ”minunea medical” care i-a luat prin surprindere …

Citeste tot articolul

A MURIT DE CANCER IN URMA CU PUTIN TIMP! PREZENTATORUL TV DUCEA O LUPTA SECRETA CU BOALA

Bob Massi a murit de cancer la 67 de ani. Prezenta emisiunea ‘The Property Man’ la FOX VIDEO. A fost un avocat iscusit din Nevada si un analist legal angajat de ani buni la Fox News, un post tv din America. Bob Massi a murit de cancer la 67 de ani. Anuntul a fost facut de firma sa de avocatura, saptamana aceasta. Barbatul a fost prezentatorul emisiunii ‘Bob Massi Is the Property Man’, show difuzat pe posturile Fox News si Fox Business. Colegii lui sunt indurerati de vestea disparitiei sale. Bob Massi suferea de cancer, boala cu care s-a luptat luni bune. Din nefericire, organismul sau nu a raspuns la tratament. Slabit, acesta s-a stins usor din viata, inconjurat de familie si cei dragi, informeaza eu.usatoday.com. „Multi dintre colegii de la Fox News il cunosc drept ‘omul cu proprietati’. Era un coleg de nadejde, pretuit de toata lumea, si un prieten fantastic”, a marturisit prezentatorul de stiri Shepard Smith, de la Fox News. Bob Massi s-a angajat la Fox inca de la inceputurile televiziunii. Ca avocat a fost implicat in diverse procese celebre, ca cel al lui O.J. Simpson sau The Unabomber. Colegii de breasla sustin ca era pasionat de cazurile mari si grele.

Citeste tot articolul

Strigăt de ajutor pentru SALVAREA DE LA MOARTE a solistului de la Compact. CANCERUL a recidivat

Clipe grele pentru Leo Iorga, de la Compact, unul dintre cei mai iubiţi artişti din România. Muzicianul arădean are nevoie urgentă de o intervenţie specială, după ce cancerul, descoperit în 2011, a recidivat. Anunțul că boala a recidivat a fost făcut de către Cristi Iorga, fratele artistului. „Acum o saptamana, a primit vestea recidivarii tumorii (cancer stadiu 3-4) la singurul plaman ramas. In 2011 Leo a fost supus primei operatii pentru extirparea unei tumori la plaman. Prima intrebare a lui Leo adresata medicului, dupa ce si-a revenit din anestezie, a fost „Cand pot sa cant?”. Si dupa sase luni a urcat pe scena. Dar boala a recidivat, au aparut metastaze – la cap, la glanda suprarenala, apoi din nou la cap, din nou la plaman. A trecut prin multe intervenţii chirurgicale si le-a suportat cu incredere si curaj. A suportat starile chinuitoare date de chimioterapie, a incercat si varianta vaccinului cubanez, a facut si imunoterapie. Dar nimic din toate astea nu l-a tinut departe de scena si de publicul care il iubeste. Poate ca dragostea oamenilor (familie si fani) i-a dat forta de a merge mai departe si de a incerca pe propriul corp orice. Pentru ca Leo vrea sa cante, el traieste pentru si prin muzica: „Cat ma va tine Dumnezeu pe pamant vreau sa cant” spunea cand nu era la tratament. Leo a fost mereu alaturi de cei care il iubesc, adica pe scena, in fata publicului, oriunde in tara cu medicamentele dupa el. Nimic nu ar fi fost posibil fara ajutorul vostru, al prietenilor, al fanilor, al oamenilor de bine, al rugaciunilor si gandurilor bune si nu in ultimul rand al sprijinului financiar primit”, a scris fratele lui Leo Iorga, pe profilul său de Facebook. Strângere de fonduri pentru Leo Iorga Acum câteva zile, însă, cancerul a …

Citeste tot articolul

Cea mai FRUMOASA femeie din lume a fost diagnosticata cu CANCER

Arata superb si la 44 de ani, dar lupta cu cancerul s-ar putea sa o schimbe si sa-si piarda din farmecul frumusetii. O fosta concurenta Miss Universe a fost diagnosticata cu cancer de piele! Actrița și prezentatoarea TV Dayanara Torres, Miss Univers 1993, a dezvăluit, marți, pe pagina oficială de Instagram că a fost diagnosticată cu melanom – cea mai periculoasă formă de cancer de piele. Una dintre cele mai frumoase femei din lume, Dayanara Torres din Puerto Rico, le-a dezvaluit fanilor pe Instagram ca trece printr-o perioada foarte dificila pentru ea. Dupa mai multe controale medicale a fost diagnosticata cu cancer si deja a suferit o interventie care sa-i limiteze posibilele efecte negative pe care boala le-ar putea avea asupra ei. Semnalul de alarma care a trimis-o la medic a fost momentul in care i-a aparut pe corp o noua alunita cu forma neregulata. Sotul ei a fost cel care a insistat o perioada lunga ca ea sa mearga si sa-si faca aceste analize. Alunita i-a aparut pe picior, în zona din spate a genunchiului. Se pare că boala a evoluat rapid și s-a extins pe picior în sus. „Astăzi am vești proaste… Am fost diagnosticată cu cancer de piele, melanom. După o biopsie și o a doua operație, marțea trecută, rezultatul este, din păcate, pozitiv. Acum așteptăm să vedem ce tratament voi primi. Deja mi-au îndepărtat o mare porțiune din partea din spate a genunchiului și, de asemenea, au îndepărtat doi ganglioni limfatici din partea de sus a piciorului, unde se răspândise deja boala. Sper că nu s-a mai răspândit în alte zone sau organe”, a scris Torres pe Instagram. În vârstă de 44 de ani, Dayanara Torres este logodită cu producătorul de film Louis D’Esposito, cunoscut mai ales pentru proiectele Marvel. Acesta a fost cel care a …

Citeste tot articolul

DOLIU URIAȘ ÎN ROMÂNIA. A MURIT AZI-NOAPTE. CU CÂTEVA MINUTE ÎNAINTE, ȘI-A LUAT ADIO DE LA FANI: „AM PLECAT. AM FĂCUT-O ASEARĂ, ÎN LINIȘTE”

Jurnalista Miriam Eugenia Soare a încetat din viață. Anunțul a fost făcut chiar pe pagina de Facebook a acesteia. Un mesaj postum, de altfel, scris chiar de jurnalistă. „Am plecat. Am facut-o aseara, in liniste. Nu stiu cum va fi lumea fara mine . Si nu voi sti niciodata . Dar drumul meu a fost pana aici . Va las in urma pe toti, prieteni, cunostinte, mai putin prieteni sau dusmani . Fiecare ati fost in viata mea cu un scop. Si celor mai multi, va multumesc pentru asta . Am fost in viata multora dintre voi . Si imi place sa cred ca tot cu un scop. Si voua va multumesc pentru ca m-ati primit . Am trait intens, cat pentru o suta de vieti. Si as mai fi trait tot atâtea !„, se arată în mesaj. În urmă cu fix un an, aceasta cerea ajutor public ca să nu moară, trimițând o scrisoare deschisă adresată noului ministru al Sănătăţii. „SCRISOARE DESCHISĂ DOAMNEI MINISTRU AL SĂNĂTĂȚII DOAMNĂ MINISTRU, NU MĂ LĂSAȚI SĂ MOR! ​Sunt Eugenia Soare, cetățean român și vă cer AJUTORUL, DOAMNĂ MINISTRU. Am 54 de ani și statul român, prin legile lui absurde și abuzive, mă condamnă la moarte, când pentru suma de doar nouă mii de euro, bani cu care ministerul condus de dumneavoastră cumpără doar pixuri, eu sunt lăsată să mor. ​În septembrie 2015 am fost diagnosticată cu un carcinom triplu negativ la sân, cea mai invazivă și rară celulă malignă. Preventiv, mi-au fost scoși ambii sâni. Această dublă mastectomie am făcut-o în spitalul MedLife, pe bani personali, pentru că, în urma unei operații la care am fost supusă în anul 2000 la Institutul Oncologic Fundeni, am fost infectată cu Hepatită Virală C. Având o fibroză hepatică de gradul trei, nu am putut face tratament …

Citeste tot articolul

TRAGEDIE in lumea presei din Romania. A scris un MESAJ DE ADIO CUTREMURATOR, cu câteva minute înainte să moară: Am plecat

Jurnalista Miriam Eugenia Soare a murit, joi seara, dar nu înainte de a lăsa un mesaj pentru cei care au încercat să o ajute pe tot parcursul bolii. Femeia avea doar 55 de ani și s-a luptat cu un cancer, însoțit și de alte complicații, care au măcinat-o puțin câte puțin. ”Am plecat. Am facut-o aseara, in liniste. Nu stiu cum va fi lumea fara mine . Si nu voi sti niciodata . Dar drumul meu a fost pana aici . Va las in urma pe toti, prieteni, cunostinte, mai putin prieteni sau dusmani . Fiecare ati fost in viata mea cu un scop. Si celor mai multi, va multumesc pentru asta . Am fost in viata multora dintre voi . Si imi place sa cred ca tot cu un scop. Si voua va multumesc pentru ca m-ati primit . Am trait intens, cat pentru o suta de vieti. Si as mai fi trait tot atâtea!”, a fost mesajul trist, dar demn, al jurnalistei Miriam Eugenia Soare. Acesta a fost postat pe Facebook, chiar de către ea.

Citeste tot articolul

CANCERUL FACE RAVAGII în blocuri din cauza ANTENELOR GSM! Afla despre moartea Denisei la doar 31 de ani

După ce buzoienii.ro a publicat ieri articolul despre moartea tragică a unei tinere de 31 de ani, mamă a unei fetițe de 3 ani, reporterul a primit mai multe semnale de la rudele și vecinii Denisei Manole. Cu toții au pus îmbolnăvirea Denisei de cancer pe seama antenelor GSM (trei la număr!) de pe blocul vecin. Denisa locuia la 3B, iar antenele care emit semnalul de telefonie sunt pe blocul vecin – 3C. Mai mult, conform mărturiilor acestora cancerul ar face ravagii prin bloc. S-au făcut demersuri pentru îndepărtarea antenelor, însă acestea n-au reușit, întrucât firma de telefonie mobilă plătește o chirie destul de mare în schimbul acestora. Dacă plângerile înlăcrimate și pătimașe ale rudelor nu le vom posta deocamdată, vom publica în schimb un mesaj tulburător sosit pe e-mail. „Situatia e cat se poate de reala si grava. Locatarii care nu au mai semnat ptr prelungirea contractului au cerut atat fostului administrator (el operat de cancer renal, sotia lui de cancer la colon) cat si administratorului actual sa vada contractul, iar acest lucru le-a fost refuzat in mod repetat si cu galagie mare Blocul 3C este plin cu antene GSM. În vecinătate este Școala nr. 5 prin sedinte. Desi unii dintre ei locuiesc la ultimul etaj si am inteles ca ptr prelungire conform legii era nevoie în primul rand de acordul lor scris. Știu aceste lucruri pentru că o rudă de-a mea locuieste la una din scarile acelui bloc in care a locuit si Denisa. Ca si Denisa, ruda mea a fost operata de cancer. Si cazurile sunt multe. Aproape pe fiecare etaj. Le-au murit pâna si animale de companie. Când s-au amplasat acele antene nu s-a ținut cont nici macar de faptul ca Școala nr. 5 era la o distanta care, cel putin la momentul acela , conform …

Citeste tot articolul

LACOMIA SI NEPASAREA PREOTILOR AU UCIS INCA O DATA! Femeia care se lupta a doua oară cu cancerul, a plecat la ceruri la o zi după ce banii strânși de Biserică i-au ajuns în cont

În această dimineață, puțin înainte de ora 7:00, Adriana Buzan, tânăra care se lupta pentru a doua oară cu cancerul și-și creștea singură băiețelul, a plecat la ceruri. Culmea, tânăra a părăsit această lume la o zi după ce banii strânși de Biserică i-au ajuns în cont. În luna august a acestui an, Bistrițeanul.ro prezenta povestea emoționantă a Adrianei Buzan, o bistrițeancă de 35 de ani, care se lupta pentru a doua oară cu cancerul și, culmea, își creștea singură băiețelul. Asta după ce ambii părinți i s-au stins în mai puțin de doi ani, iar soțul a părăsit-o și s-a mutat în străinătate. Povestea Adrianei o puteți citi AICI. Modestă din fire, Adriana a ezitat să stea de vorbă cu jurnaliștii pentru a-și face publică povestea și a cere ajutor. A acceptat convinsă de prieteni, care au făcut-o să înțeleagă că ajutorul primit chiar și de la necunoscuți poate să-i prelungească viața și timpul petrecut alături de fiul său. O optimistă convinsă, în ciuda stării grave în care se afla, Adriana a sperat până în ultima clipă să ajungă la o clinică din străinătate, unde să aibă parte de cele mai noi tratamente, care, poate, o ajutau să-și prelungească viața. Pentru acest vis au început să „muncească” toți apropiații și foarte mulți necunoscuți, care s-au arătat impresionați de drama prin care trecea Adriana. Încet, încet au început să se strângă banii necesari unui tratament într-o clinică din Turcia. La începutul lunii noiembrie, Biserica Ortodoxă, prin Asociația Tinerilor Ortodocși și Protopopiatul Bistrița au organizat un concert caritabil pentru a o ajuta pe Adriana. Potrivit datelor oficiale prezentate de Radio Renașterea, postul de radio oficial al Bisericii, în urma concertului a fost adunată suma de 17.600 de lei. Era exact suma de care mai avea nevoie Adriana pentru a începe tratamentul …

Citeste tot articolul

Moartea explicată de o fetiță cu cancer în fază terminală

„Atunci când eu voi muri, cred că mama mea va fi cuprinsă de nostalgie, dar nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață!” de Dr. Rogério Brandão, oncolog „Ca și medic specialist în oncologie, cu 29 de ani de experiență profesională, pot afirma că am fost crescut și schimbat de dramele trăite de pacienții mei. Nu ne putem cunoaște dimensiunea reală până când, în mijlocul adversitățiilor, nu descoperim că suntem capabili să mergem mult mai departe. Îmi amintesc cu emoție Spitalul Oncologic din Pernambuco (Brazilia), unde am făcut primii pași ca și profesionist. Am asistat la drama pacienților mei, mici victime nevinovate afectate de cancer. Odată cu nașterea primului meu copil, am început să mă simt inconfortabil, văzând suferința celorlalți copii. Toate acestea, până în ziua în care un înger a venit lângă mine! Am văzut acel înger în chipul unei fetițe de 11 ani, epuizată de diferite tratamente care au implicat programe chimice și radiații, timp de 2 ani. Dar nu am văzut renunțare în acel mic înger. Am văzut-o plângând de multe ori, am văzut teamă în ochii ei, dar acest lucru este uman! Într-o zi am ajuns mai devreme la spital și mi-am găsit îngerașul singur în cameră. Am întrebat-o unde este mama ei. Nici chiar astăzi nu reușesc să spun răspunsul pe care mi l-a dat fără a mă emoționa profund”. „Uneori, mama iese din cameră pentru a plânge în ascuns pe hol. Atunci când eu voi muri, cred că mama mea va fi cuprinsă de nostalgie, dar nu-mi este frică de moarte. Nu m-am născut pentru această viață!”. „Ce reprezintă moartea pentru tine, dragă? Am întrebat-o”. „Câteodată, când suntem mici, mergem la culcare în patul părinților noștri, iar a doua zi ne trezim în patul nostru, nu-i așa?”. „În acel moment mi-am …

Citeste tot articolul

TOP TELEFOANE MORTALE! “ARD” CREIERUL SI PRODUC CANCER! VIDEO

Cele mai recente cercetari demonstreaza ca radiatia electromagnetica emisa de telefoanele mobile este in stransa legatura cu formarea celulelor canceroasa. Unele dintre smartphone-urile de pe piata expun corpul uman, in special creierul, la nivele periculoase de radiatii electromagnetice. Cercetatorii de la Institutul de Stiinta Weizmann din Israel au facut un studiu, identificand modelele periculoase pentru corpul uman, arata prestigiosul site IT cnet.com. Cercetorii au folosit mai multe instrumente de masura, precum si o camera cu termoviziune, aratand ca in numai 15 minute, partea capului unde s-a tinut la ureche telefonul s-a incalzit in mod alarmant, iar la nivelul celulelor au aparut modificari! Specialistii cred ca acest lucru ar putea determina mutatii, si in final, dezvoltarea unor celule canceroase, noteaza cancan. Efectele se vad dupa 10-12 ani „Suntem ingrijorati, avand in vedere folosirea tot mai indelungata a telefoanelor, de faptul ca in 10-12 ani de expunere la radiatiile electromagnetice se poate vorbi de o crestere a incidentei cancerului la creier” a declarat dr. John Butcher, director al Institutului National al Sanatatii. Oamenii de stiinta atrag atentia ca la copii, riscul de dezvoltare al maladiei ca urmare a expunerii la radiatiile telefonului este si mai mare, pentru ca oasele cutiei craniene sunt mai subtiri, iar undele patrund mai usor. Iata clasamentul telefoanelor cu un indice de emisie de radiatii electromagnetice foarte ridicat (SAR), in ordinea crescatoare a indicelui: 1) Huawei Vitria SAR 1,49 2) Alcatel One Touch Evolve 3) Motorola Moto E SAR 1,50 4) Motorola Droid ULtra SAR 1,54 VEZI SI: CUM SCAPI DE VARICE! TRATAMENTUL DE 10 ZILE CU CEL MAI BANAL CONDIMENT

Citeste tot articolul

VEZI AICI TOP 10 ALIMENTE CARE PROVOACA CANCER. Le consumi zi de zi fara sa stii.

10 alimente si bauturi care pot produce cancer 1. Mancarea arsa (fripta sau prajita prea mult) poate crea agenti cancerigeni. Inclusiv painea prajita intra in aceasta categorie. 2. Carnea rosie 3. Zaharul, alb si brun 4. Mancarea grea, sarata, afumata care creste riscul dezvoltarii cancerului la stomac 5. Sucurile acidulate sau neacidulate care prezinta riscuri pentru sanatate atat din cauza continutului – zahar si diferiti aditivi – cat din pricina a ceea ce inlocuiesc in dieta – bauturi si alimente care furnizeaza vitamine, minerale si alti nutrienti. 6. Cartofii prajiti, chips-urile si snack-urile care contin grasimi. 7. Alimentele si bauturile cu aditivi, de genul aspartam. 8. Excesul de bauturi alcoolice. 9. Dulciuri coapte pentru ca au in componenta acrilamida. 10. Pestele de cultura, care poate contine niveluri ridicate de toxine. CITESTE SI:  BĂUTURA MIRACULOASĂ IGNORATĂ DE LUMEA MEDICALĂ CARE POATE VINDECA CANCERUL INCREDIBIL! Cuba a descoperit vaccinul impotriva CANCERULUI! Statele Unite au luat foc! Descoperiri uluitoare despre adevăratele cauze ale CANCERULUI. Corpul se vindecă singur, dacă bolnavul înţelege CAUZA BOLII PREMIERA MEDICALA. Tratament revolutionar impotriva cancerului hepatic, dezvoltat la Cluj

Citeste tot articolul

BĂUTURA MIRACULOASĂ IGNORATĂ DE LUMEA MEDICALĂ CARE POATE VINDECA CANCERUL

De ce foarte multi dintre noi nu cunoaste acest leac si de ce nu este folosit de catre lumea medicala? Pentru ca exista anumite organizatii care au un interes. Majoritatea dintre noi nu cunoastem proprietatile miraculoase de vindecare ale acestei combinatii, cea de lamaie si bicarbonat de sodiu. Prin urmare, de acum inainte, este necesar sa raspandim vorba despre acest miraculor remediu simplu, dar uimitor, pentru ca oamenii care au intr-adevar mare nevoie de el sa stie de proprietatile sale. Foarte multe persoane mor  in timp ce acest secret este pastrat cu o gelozie crunta pentru a nu fi afectat interesul marilor corporatii medicale. Lamaia are efecte  anti-cancerigene puternice asupra organismului, acestea fiind deja dovedite cu ajutorul numeroaselor cercetari stiintifice. In plus, are un efect de vindecare foarte puternic asupra chisturilor si asupra tumorilor. Acest fruct a fost testat pe toate tipurile de cancer, iar cercetatori au ajuns la concluzia ca lamaia are capacitatea de a vindeca aceasta afectiune grava. Iar daca se adauga bicarbonat de sodiu, efectul va fi mult mai mare, deoarece valoarea ph-ului din organism va fi echilibrata. De asemenea, lamaia are un foarte puternic efect anti-microbian, putand trata cu succes o gama larga de afectiuni fungice si bacteriene. Lamaile sunt foarte eficiente in tratamentul viermilor si parazitiilor intestinali. Nu in ultmul rand trebuie precizat ca acestea au un efect antidepresiv foarte puternic, regleaza tensiunea arteriala, lupta impotriva stresului si calmeaza sistemul nervos. Un fapt si mai interesant este reprezentat de sursa acestei informatii: Aceasta provine de la unul dintre cei mai mari producatori de medicamente, care sustine ca, in urma unui numar de 20 de teste de laborator efectuate din anul 1970 pana in prezent a fost dovedit ca: Lamaia distruge celulele cancerigene in 12 forme ale cancerului. De asemenea, previne raspandirea celulelor cancerigene si are …

Citeste tot articolul

INCREDIBIL! Cuba a descoperit vaccinul impotriva CANCERULUI! Statele Unite au luat foc!

Recent, preşedintele SUA şi cel al Cubei au căzut de acord să normalizeze relaţiile între cele două state, după un embargo de 55 de ani impus de americani. Acum, ies la iveală “comorile” ascunse ale republicii conduse de Raul Castro. În urmă cu patru ani, presa din toată lumea scria despre existenţa unui vaccin care tratează cancerul pulmonar, numit Cimavax, produs de cubanezi. Oameni de ştiinţă faimoşi au încercat în zadar să afle ce conţine medicamentul şi dacă este eficient, dar nu au reuşit să pună mâna pe nici o mostră. Zilele trecute, la scurt timp după ridicarea embargoului american asupra Cubei, Havana a decis, ca o dovadă de prietenie, să permită expedierea pentru studiu în SUA a produsului Cimavax. Imediat, şi alte state şi-au arătat interesul, dar s-au lovit de un refuz. În Cuba, acest vaccin costă doar un dolar, dar bolnavii au acces gratuit la el – cu rezultate, pare-se, incredibile! Centrul de Imunologie Moleculară din SUA şi faimosul Institut Roswell au început deja să analizeze substanţa sperând că se va adeveri că Cimavax e cu adevărat un leac. “E un proiect colosal, trebuie să descifrăm vaccinul şi apoi să-l recreem şi să începem testele clinice. Deocamdată, e de neînţeles pentru noi cum un astfel de medicament e atât de ieftin, deşi se spune că face minuni”, a declarat directoarea Institutului Roswell. Ea a afirmat că, pentru început, poate dezvălui doar că substanţele conţinute de Cimavax au ca efecte secundare greaţă, frisoane şi uneori febră, dar că nu e deloc toxic. Potrivit mărturiilor din Cuba, terapia cu Cimavax inhibă dezvoltarea tumorilor pulmonare şi stopează metastazarea lor. Se bazează pe proteina EGF? O proteină pe care corpul uman o produce – EGF (factor de creştere epidermal) – ar fi baza Cimavax, medicamentul la care ar putea avea acces milioane …

Citeste tot articolul

Descoperiri uluitoare despre adevăratele cauze ale CANCERULUI. Corpul se vindecă singur, dacă bolnavul înţelege CAUZA BOLII

Doctorul german Ryke HAMER (foto) a tratat cu succes peste 31.000 de pacienti doar stand de vorba cu ei.  Nu facea nimic magic, in afara faptului ca le explica logic si rational despre stransa legatura dintre starea mentala si boala. El sustine ca fiecare om s-a imbolnavit din cauza unui program mental distructiv, nascut in urma unui SOC emotional. El a numit acest soc dupa numele fiului  sau: Dyrk Hamer Syndome sau DHS (sindromul Dirk Hamer). Dr. Hamer  era in anii ‘70 Cercetator si Sef al Clincii de Oncologie din Munchen unde trata cancerul folosind, la fel ca ceilalti doctori, tratamentele clasice de tratarea cancerului, care se dovedeau a fi mai mult sau mai putin eficiente. Insa cursul vietii  doctorului Hamer avea sa se schimbe radical, in luna decembrie a anului 1978, cand a primit teribila veste ca fiul sau DIRK , de doar 19 ani, a fost impuscat mortal. Mai mult decat atat, la cateva luni de la eveniment a murit sotia lui.  Aceste socuri l-au ranit la un nivel profund, si, ca si cum n-ar fi fost destul, peste cateva luni s-a imbolnavit de CANCER la TESTICULE. Ajunsese un doctor care trata pancientii de cancer, iar in paralel trebuia sa se trateze pe el insusi de cancer.  Era speriat de rata mare de insucces a tratamentelor clasice, pe care ar fi trebuit sa le urmeze si el, insa nu mai avea incredere in ele . Desi pare descurajator,acest context urma sa-l ajute pe Dr. Hamer sa revolutioneze lumea medicala. Din moment ce nu fusese niciodata grav bolnav, a suspectat imediat ca dezvoltarea cancerului sau poate avea legatura directa cu tragica pierdere a fiului sau. Moartea lui Dirk si propria sa experienta cu cancerul l-au facut pe Dr. Hamer sa investigheze istoricul pacientilor sai de cancer. A aflat foarte curand …

Citeste tot articolul

DANIELA VREA SĂ TRĂIASCĂ! PENTRU BĂIEŢELUL DE 3 ANI! SUFERĂ DE CANCER

Daniela Vlădoiu ne serveşte încă un exemplu că viaţa uneori e crudă şi că necazul te poate lovi chiar şi atunci când eşti în culmea fericirii. Avea 26 de ani şi era mama unui băieţel de 2 ani. Era o femeie fericită şi împlinită în momentul în care a primit cumplita veste că suferă de cancer de col uterin. N-a avut niciodată vreo problemă de sănătate, aşa că vestea a căzut ca un trăsnet. Au urmat luni de investigaţii, tratamente şi operaţii. Daniela s-a încăpătânat să lupte. Vrea să trăiacă pentru a putea să-şi crească băiatul. Veştile primate de la medici au fost însă din ce în ce mai sumbre. În cele din urmă, medicii români de la spitalele din capitală nu i-au mai dat nicio şansă. Ultima operaţie n-a mai avut loc. Daniela Vlădoiu luptă să trăiască şi să se însănătoşească pentru fiul ei, Eduard Gabriel, în vârstă de 2 ani 8 luni. Speranţa vine de la o clinică din Turcia unde pacienţii sunt supuşi unui tratament care nu există în România. Pentru a ajunge acolo, însă, Daniela are nevoie de 4600 de euro. A reuşit să strângă 2000 de la prieteni şi rude şi mai are nevoie de 2600. Buzoienii cu suflet mare care vor să-i întindă Danielei o mână de ajutor pot face donaţii în conturile afişate pe ecran. Ţine de noi să-i oferim această şansă Danielei şi băieţului ei. Cu ajutorul nostru, Eduard Daniel poate creşte frumos alături de mama sa. RO68BTRLRONCRT0275831901 – pentru donaţii în lei RO188TRLEURCRT0275831901 – pentru donaţii în euro Sursa: Campus TV Buzau

Citeste tot articolul

A murit mă-sa lui Bercea Mondial!

Elena Anghel, mă-sa cunoscutului interlop Bercea Mondial, a murit. Ea era internată de mai multe zile la Spitalul de Urgenţă Floreasca din Capitală, după ce acum două săptămâni a fost operată. Femeia fusese diagnosticată cu cancer la colon, dar avea şi alte probleme de sănătate mai vechi, pentru care a fost transportată iniţial la Bucureşti. În aceste condiții, întreaga familie a lui Bercea Mondial poate face cereri către conducerea penitenciarelor pentru a fi eliberați 24 de ore să participe la înmormântarea rudei acestora. Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, este în prezent în închisoare unde ispăşeşte o pedeapsă de opt ani şi nouă luni, pentru că şi-a înjunghiat un nepot într-un bar, în 2011. El a fost condamnat definitiv în 20 mai 2014. Fiul său, Florin Anghel, a primit o pedeapsă de cinci ani şi trei luni de închisoare, pentru tentativă de complicitate la omor. În acelaşi dosar, soţia lui Bercea Mondial, Fănica Anghel, a fost condamnată la un an de închisoare cu executare, pentru mărturie mincinoasă şi instigare la această infracţiune. Bercea Mondial este un personaj-cheie în scandalul în care a fost implicat fratele preşedintelui Traian Băsescu, Mircea. Acesta a fost acuzat şi arestat preventiv pentru că ar fi luat mită de la fiul lui Bercea Mondial pentru a facilita eliberarea interlopului.

Citeste tot articolul

Dinu PATRICIU, unul dintre cei mai bogati romani, a MURIT de cancer

Controversatul om de afaceri Dinu Patriciu, în vârstă de 64 de ani, a murit astăzi la Londra, unde se mutase la începutul anului. Acesta suferea de mai mulţi ani de cancer. În decembrie 2012, Dinu Patriciu fusese supus unui transplant de ficat. Familia miliardarului a precizat, într-un comunicat de presă, că decesul a fost cauzat de o infecţie pulmonară. Dinu Patriciu deţinea active imobiliare în Germania, Suedia sau Polonia, evaluate la circa 1,1 miliarde de euro în mijlocul crizei, informează Mediafax. În România, portofoliul imobiliar al acestuia cuprindea Romană Offices, Cubic Center şi Evo Center (în Pipera), Băneasa Business Center, Cascade Offices (Buzeşti) sau Floreasca 2 Business Center. Totodată, omul de afaceri a deţinut împreună cu fondul AIG/Lincoln clădirea de birouri Lakeview din Floreasca vândută în anul trecut fondului NEPI. Dan Costache Patriciu s-a născut în 3 august 1950 în Bucureşti şi a avut afaceri în domeniul petrolier, media, bancar şi imobiliar. A absolvit Institutul de Arhitectura “Ion Mincu” din Bucuresti, promoţia 1975. În 1978 a fost admis ca asistent universitar la Institutul de Arhitectură din Bucureşti. Împreună cu câțiva colegi, câștigă un concurs internațional de arhitectură pentru construirea unui palat la Abu Dhabi pentru fiul șeicului Reza. Între anii 1984-1990, efectuează mai multe deplasări în Emiratele Arabe Unite, unde participă la realizarea unor proiecte asemănătoare. Dinu Patriciu este cel care a înfiinţat în România prima societate comercială, în 1990. Era vorba despre un cabinet de arhitectură care a primit numărul 1. În anul 1990, a devenit membru fondator al PNL. În legislatura 1990-1992, a fost ales ca deputat de Timiş pe listele PNL. A făcut parte din Comisia pentru administraţie centrală şi locală, amenajarea teritoriului şi urbanism şi din Comisia pentru echilibru ecologic şi protecţia mediului. În legislatura 1992-1996, Dinu Patriciu a fost ales ca deputat de Dâmboviţa pe listele Convenţiei Democrate Române. A fost lider al Grupului parlamentar …

Citeste tot articolul

Legatura dintre AVORT si CANCERUL la san

Furnizorii de servicii de avort se străduiesc să nu le spună femeilor despre legătura probabilă dintre avort şi cancerul de sân, care a fost constatată de multe studii, din 1957 încoace. Iată câteva detalii despre bătălia din jurul acestei teme care a avut loc în SUA în deceniul trecut. În februarie 2002, Charnette Messe a găsit ceea ce multe femei caută, cu toate că speră să nu găsească niciodată: un nodul sub braţ. Mamă de preşcolar, Messe şi-a consultat medicul. Cum avea doar treizeci de ani şi niciun antecedent de cancer la sân în familie,  doctorul a spus că nu era nevoie de mamografie. Charnette nu a fost de acord. În trecut folosise Depo-Provera, un anticoncepţional care  sporeşte riscul de cancer la sân. De asemenea, la 20 de ani avusese şi un avort. „Ştiam de legătura dintre avort şi cancer la sân. Am cerut o mamografie”, spune ea. În timpul testului, efectuat peste o lună, a realizat că ceva nu era în regulă: „Glumeam cu doamna tehnician, dar în clipa următoare ea a încetat să mai zâmbească”. După efectuarea testului, un nou doctor le-a dat ştirea soţilor Messe: Dna Messe avea cancer de sân. Ea îşi aminteşte cum s-a desfăşurat conversaţia: „I-am spus doctorului: «Am o fetiţă de trei ani acasă. Voi apuca să o văd crescând?» El s-a uitat la mine şi a spus: «Cred că nu»“. Anual, peste 230.000 de americance sunt diagnosticate cu cancer la sân. Pe lângă cancerul de piele, acesta este tipul cel mai frecvent de cancer la femeile din SUA (o situaţie similară înregistrându-se şi în România). Factorii de risc pentru cancerul la sân sunt fumatul, factorul genetic, naşterea de copii la o vârstă târzie şi supraexpunerea la estrogen. Dna Messe este de părere că supraexpunerea la estrogen, atât de la pastilele Depo-Provera cât …

Citeste tot articolul

Cancerul poate fi vindecat in cateva saptamani – VIDEO

Reporter: Dl. dr. Coldwell, am vazut in cateva dintre inregistrarile dvs. video unde spuneati ca boala cancer se poate vindeca si intre 2 si 16 saptamani. Dr. Coldwell: Din experienta mea, orice cancer se poate vindeca intre 2 si 16 saptamani. Dar la fel de adevarat este si faptul ca orice doctor cu o experienta de peste 20 de ani, stie ca aceasta bolala se poate vindeca si instantaneu, fenomen cunoscut ca: vindecare spontana. Exista chiar si o carte scrisa de un autor pe care nu-l agreez  care prezinta mai multe cazuri de vindecare spontana.  Aceasta inseamna ca este posibil, iar noi doar trebuie sa gasim o cale sa accesam acest lucru. De asemenea, vindecari se intampla si in asa zisele locatii sfinte, gen Lourdes, dar nu este neaparat din cauza locului ci a asteptarilor si convingerilor pacientilor. In momentul in care scapi de starea acida (acidoza) si toxicitate interna, in momentul in care corpul devine alcalin si imbogatit in oxigen prin adoptarea unei diete crude vegane si a sucurilor verzi bogate in clorofila, bogate in calciul bun si minerale, deci in momentul in care corpul tau ajunge la alcalinitate, atunci cancerul este stopat. Poate dura cateva zile sau cateva saptamani, dar acesta va fi oprit. Aduci corpul la un pH vindecator, pH-ul sangelul sanatos trebuie sa fie usor alcalin, la valoarea de 7,36, dar in faza de vindecare, el trebuie sa fie mai alcalin,  in jur de 7,5. Dr. Martin din Germania, foloseste o metoda de oxigenare a sangelui, unde se scoate tot sangele din corp (este negru) se oxigeneaza (devine roz) si dupa 12 astfel de sedinte  ai un sange ca de nou nascut, iar lipsa oxigenului este usor eliminata. Este ca si cum ar fi un dopaj, dar legal. Unii medici din Europa folosesc injectii (intravenoase) cu Vitamina C. In jur de 100cc …

Citeste tot articolul

Alerta OMS: cazurile de cancer vor creste cu 70%!

Un raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) trage un semnal de alarmă în legătură cu o creştere dramatică a cazurilor de cancer în următorii 20 de ani. Astfel, OMS a estimat că până în anul 2035 numărul cazurilor de cancer va creşte cu 70%, de la 14,1 milioane de cazuri (2012), până la 24 de milioane de cazuri. Potrivit raportului citat, omenirea se va confrunta cu două tipuri de cancere. Cele provocate de infecţii, precum canderul de col uterin, în special în ţările sărace unde accesul la teste/vaccin HPV rămâne problematic şi cele provocate de stilul de viaţă, cum ar fi consumul de alcool, fumatul, consumul de alimente procesate sau lipsa activităţii fizice. Sursa: ActiveNews

Citeste tot articolul

STUDIU. Apa imbuteliata provoaca diabet, boli de inima si chiar cancer

Lucruri îngrozitoare au ieşit la lumină după ce nişte cercetători germani au făcut nişte studii asupra apei îmbuteliate. Specialiștii afirmă că au descoperit aproape 25.000 de substanțe chimice într-o singură sticlă. Ceea ce este și mai crunt este faptul că aceste substanțe chimice nu fac altceva decât să imite efectele pe care le au produsele farmaceutice asupra organismului nostru. Studiul a fost realizat în două etape, scie unica.ro. În prima parte a testului, oamenii de știință au examinat 18 sticle de apă din întreaga lume și, în paralel, au testat și apa de la robinet. Rezultatul a scos la iveală faptul că în apa îmbuteliată există elemente care au interferat cu două tipuri de receptori hormonali-estrogeni și androgeni-într-o proporție cuprinsă în 60 şi 90%. Suprinzător sau nu, apa de la robinet a trecut testul, fără a fi descoperit niciun element nociv pentru organismul uman. În etapa cu numărul 2, oamenii de știință au investigat și mai în detaliu și atunci au descoperit prezența celor 24.500 de substanțe chimice în apa îmbuteliată. Fără să ni se prezinte exact numele bombelor pe care le bem, specialiștii susțin că aceste substanțe pot provoca boli grave precum diabet, boli de inimă, infertilitate sau cancer.

Citeste tot articolul

Dr. Teofil Lung: Chimioterapia distruge pacientii

“Eu văd medicina altfel. Obligaţia mea e să prelungesc viaţa tuturor celor care vin spre mine, cât pot. Sigur există deasupra Dumnezeu. Scopul medicinei este să încerce să prelungească măcar cu o zi viaţa aproapelui, dacă se poate cu mai mult e şi mai bine… Inteligenţa trebuie să fie dublată de caracter şi de morală. Dacă nu este aşa, se fac lucruri ce nu sînt onorabile pentru un medic”. “Am un mesaj către colegii medici, pentru că fenomenul este, deja, unul cronic, sunt sute de cazuri. Medicii la care se prezintă pacienţii au învăţat în şcoală şi au imprimat în mintea lor de medici ideea că în secolul XXI cancerul se rezolvă cu chimioterapie şi cobaltoterapie. Fac o mică biopsie pacientului şi îl trimit spre aceste terapii. Sunt sute de cazuri care au trecut prin aceste faze şi nu au niciun rezultat. Mesajul meu vine spre aceşti colegi medici, că acest cancer de cap şi gât nu reacţionează nici la chimioterapie, nici la cobaltoterapie, indiferent cât sunt de performante”, a declarat Lung. El a spus că sunt “pacienţi iradiaţi cu aparatură ultramodernă, care au ajuns la clinică având tumora în extensie”. “Să ştie pacienţii că foarte multe forme de cancer noi le putem vindeca în proporţie de sută la sută. Sunt situaţii în care aceste cancere, prin terapie chirurgicală bine dirijată, se vindecă în totalitate, fără chimioterapie sau cobaltoterapie. Îi rog pe colegii mei medici să renunţe la aceste idei de a face terapiile acestea”, a afirmat Lung. Potrivit acestuia, medicii respectivi nu ar trebui să lase pacientul “în forme depăşite de boală”, cu invazie oculară, nazală sau cerebrală a tumorii, care puteau fi tratate, cu succes, în faze incipiente. “Sunt sute de cazuri purtate prin clinici din ţară sau străinătate, cazuri de tumoare avansată şi ne pun în situaţia …

Citeste tot articolul

Fracturarea rocilor de sist poate produce cancer si infertilitate – Studiu

Fracturarea hidraulica, procedura de extragere a gazelor naturale din rocile de sist, este deja un proces controversat din cauza efectelor asupra mediului. Oamenii de stiinta atrag atentia ca exista insa si alte motive pentru care fracturarea este o actiune ce trebuie atent analizata inainte de a fi declansata. Cercetatorii din SUA au descoperit ca substantele chimice pompate in rocile de sist pentru fracturarea acestora si extragerea gazelor naturale pot avea efecte disructive asupra hormonilor. Este vorba despre 11 substante chimice folosite in fracturare, ce pot duce la cancer, infertilitate si defecte de nastere, printre altele, scrie Daily Mail. Cercetatorii de la Universitatea Missouri au descoperit proprietati cu potential mai mare de a perturba hormonii in apa aflata in apropiere de zonele de extractie din Colorado, decat in apa din zonele unde nu se foreaza. Chimicalele respective pot interfera cu sistemul endocrin, ce controleaza numeroase functii ale organismului. „Peste 700 de substante chimice sunt utilizate in procesul de fracturare si multe dintre acestea deranjeaza functia hormonala. Cum fracturarea este in progres, populatiile pot risca mai multe riscuri la adresa sanatatii din expunerea la chimicalele ce afecteaza sistemul endocrin”, spune Susan Nagel, profesor asociat de obstetrica, ginecologie si sanatatea femeilor de la Universitatea din Missouri. Potrivit studiului, o simulare computerizata arata ca pe o raza de aproape un kilometru in jurul unui put de fracturare se vor inregistra zece cazuri suplimentare de cancer fata de norma. Un organism britanic, Public Health England (PHE), a anuntat, luna trecuta, ca este improbabil ca fracturarea sa provoace cancer, insa este nevoie de studii mai aprofundate in acest sens. Sursa: Ziare.com

Citeste tot articolul

Vaccinare = CANCER

Vă dezvăluim şi azi o parte din cumplitele „taine” ale acestei afaceri cu urmări benefice pentru unii şi dezastroase pentru alţii numită…vaccinare în masă!!! Citiţi şi spuneţi şi altora! Doar aşa vom ajunge să ştim când şi de ce ne vom duce să cerem efectuarea unui vaccin…pentru noi dar mai ales pentru copiii noştri !!! La ora actuala, exista doua mari tipuri de celule folosite in productia vaccinurilor: celule de provenienta animala (rinichi de maimuta, embrion de pui, etc.) si celule de provenienta umana. Referitor la celulele de provenienta umana, se stie ca, in mod normal, acestea nu supravietuiesc in afara corpului omenesc. Celulele umane utilizate in productia de vaccinuri sunt asa-numitele celule “nemuritoare“. Acestea sunt, de fapt, celule… canceroase provenite din diferite tipuri de tumori umane sau celule fetale provenite din embrion uman avortat, singurele capabile sa supravietuiasca in vitro si sa se divida fara limita de timp si spatiu. CITESTE ARTICOLUL AICI

Citeste tot articolul