Tag Archives: bulgari

Cât de „RASIST” era Eminescu? De ce nu-i suporta pe EVREI şi de ce a scris versurile „Cine-au îndrăgit străinii, mânca-i-ar inima câinii”

Sloganurile şi afirmaţiile antisemite ale lui Mihai Eminescu se întâlnesc atât în poeziile, cât şi în articolele scrise de acesta în diferite ziare din Iaşi şi Bucureşti. Xenofobia lui Eminescu îşi avea izvorul, spun specialiştii, în ideile sale naţionaliste de sorginte conservatoare, poetul fiind un adevărat patriot. În secolul al XIX-lea, evul în care a trăit poetul Mihai Eminescu, este considerat de istorici, un veac al naţionalităţilor, o adevărată ”primăvară a popoarelor”. În cei 100 de ani, mai multe naţiuni europene, printre care Italia şi Germania s-au născut din cenuşa lumii medievale şi a războaielor napoleoniene. În 1848, popoarele se simţeau închegate, iar apartenenţa etnică era un prilej de mândrie. În acest context, şi în Principatele Române, tot în jurul anului 1848, tot mai mulţi locuitori ai Moldovei, Ţării Româneşti sau Transilvaniei se simţeau tot mai mult români. Naţionalismul românesc prindea avânt, iar ideea de patrie şi naţiune se cuibărise bine în sufletul şi mintea intelectualilor români. Cu toate acestea, după un întunecat secol fanariot, Principatele Române, unite în 1859, nu aveau o burghezie bine formată. Mai precis, clasa meseriaşilor şi a negustorilor români era firavă şi nu putea susţine noile prefaceri economice şi sociale ale evului naţiunilor şi nici dorinţa domnitorilor de a moderniza galopant Principatele. După tratatul de la Adrianopol din 1829, numărul evreilor a crescut în Principatele Române. Ei erau, în mare parte, negustori, meşteşugari. Cum primiseră interdicţia de a achiziţiona pământ s-au aşezat în oraşele Moldovei, în primul rând, şi au asigurat nevoia unei burghezii cu relaţii în ţările europene şi experienţă comercială. Creşterea numărului evreilor şi plângerile burgheziei româneşti au declanşat, după 1860, o atitudine antisemită, de sorginte conservatoare în care erau implicaţi parlamentari, scriitori, jurnalişti şi intelectuali români. Unul dintre cei mai virulenţi la adresa evreilor a fost poetul Mihai Eminescu, jurnalist în Iaşi …

Citeste tot articolul

Romanii = TIGANI, HOTI SI VAGABONZI in presa din Marea Britanie

Ziarele britanice i-au demonizat pe romani, prezentandu-i drept „tigani, hoti si vagabonzi„, dar i-au insultat mai putin pe bulgari in anul care precede ridicarea restrictiilor pe piata muncii, arata un raport recent. Astfel, in presa din Regat, romanii au fost frecvent asociati cu infractiuni, in timp ce bulgarilor nu li s-au atribuit fapte penale, conform unui raport al Observatorului pentru Imigratie de la Universitatea Oxford, care a analizat relatarile din presa din perioada 2012-2013, scrie Huffington Post. Analiza cuprinde 4.000 de articole, scrisori si comentarii care mentioneaza romani sau bulgari, totalizand mai mult de 2,8 milioane de cuvinte. Raportul arata ca presa i-a catalogat pe romani drept „un singur grup – tigani” de scandalagii, ziarele tabloide prezentandu-i ca membri ai bandelor, criminali, cersetori, hoti sau oameni care ocupa cladiri in mod ilegal. Pe de alta parte, limbajul folosit pentru a descrie bulgarii a fost mai putin incisiv si imigrantii bulgari nu au fost asociati cu o problema sociala specifica. Cercetatorii de la Oxford mai remarca si faptul ca jurnalistii britanici au utilizat un limbaj „emotional” atunci cand au scris despre imigratie, folosind cu regularitate cuvinte precum „valuri” sau „multimi” de imigranti. William Allen, co-autor al analizei, a precizat ca „raportul este valoros deoarece ofera o perspectiva cuprinzatoare a modului in care ziarele nationale britanice au discutat despre romani si despre bulgari intr-o perioada cheie”. Autorii studiului au analizat publicatii precum The Daily Mail, The Mail on Sunday, The Times, The Sunday Times, The Sun, The Sun on Sunday, The Daily Telegraph, The Sunday Telegraph, The Express, The Sunday Express, The Guardian, The Observer, Daily Mirror, Sunday Mirror, The Independent, Independent on Sunday, Daily Star, Daily Star Sunday si The Financial Times.

Citeste tot articolul

Euronews: Exodul romanilor si bulgarilor in UE dupa 1 ianuarie, un esec

Exodul romanilor si bulgarilor, de care se temeau europenii dupa ridicarea completa a restrictiilor de munca la 1 ianuarie, nu s-a materializat, subliniaza jurnalistii de la Euronews. In special anumiti politicieni de dreapta din Marea Britanie se alarmasera, dar unul dintre consilierii premierului Ponta, Damian Draghici, a comentat spunand: „Cred ca este mai mult un joc politic… ori o exagerare. Nu cred ca romanii vor invada Anglia”, relateaza Euronews. Tjobs, una dintre agentiile din Romania care se ocupa cu recrutarea personalului, a confirmat faptul ca putini romani s-au interesat de joburi in Marea Britanie. „Cei mai multi dintre romanii care vor sa lucreze in strainatate sunt deja acolo. Dar ne asteptam ca dupa ridicarea restrictiilor sa existe o crestere a interesului cu circa 10%”, a declarat si Mihai Fertig, operator de transport. Uniunea Europeana sustine ideea ca tari precum Marea Britanie, Franta sau Germania nu se vor confrunta cu un aflux masiv de romani si bulgari. Facand un apel la calm si dezbatere, comisarul european pentru forta de munca Laszlo Andor reaminteste ca mai mult de 3 milioane de romani si bulgari traiesc deja in alte state ale Uniunii Europene, iar eliminarea totala a restrictiilor este greu de crezut ca va duce la o crestere majora a numarului acestora. In opinia sa, solutia ar fi „rezolvarea problemelor specifice, nu ridicarea de bariere in fata acestor lucratori”, a sustinut el intr-un punct de vedere prezentat oficial. „De fapt, studiile au demonstrat existenta beneficiilor pentru tarile membre in cazul in care lucratorii se pot misca liber pe teritoriul UE”, a mai spus el. La nivelul Comisiei Europene se estimeaza ca la ora actuala exista in jur de 2 milioane de locuri de munca neocupate in UE, a mai precizat comisarul european. Sursa: Ziare.com

Citeste tot articolul

Deschiderea totala a pietei muncii este o ABERATIE

Partidul nationalist francez Frontul Naţional califică deschiderea pieței muncii din Uniunea Europeană pentru tiganii din Romania si Bulgaria drept “o aberație în plină criză economică” și susține că situația trebuie să se schimbe, precizând și ce implică această modificare.  “Deschiderea totală în această miercuri a pieţei muncii noastre pentru cetăţenii tigani care provin din România şi Bulgaria este o aberaţie în plină criză economică şi într-o perioadă de şomaj în masă”, a declarat, miercuri, partidul lui Marine Le Pen într-un comunicat citat de Liberation, în ediție electronică, potrivit Mediafax. Liderul FN apreciază că “împreună cu efectele deja dezastruoase ale directivei europene privind detaşarea, care nu a fost reformată, această deschidere totală a pieţei muncii va consolida şi mai mult concurenţa neloială căreia i-au căzut victime muncitorii noştri şi IMM-urile noastre”. În plus, se arată în documentul citat, “această reformă va fi percepută în România şi Bulgaria ca un semnal al unei emigraţii suplimentare către ţările noastre şi către Franţa în particular”. Drept urmare, susține FN, situația trebuie să se schimbe, iar aceasta implică obținerea, într-o primă fază, “abrogării directivei privind detaşarea şi restabilirea cât mai rapidă a controlului frontierelor”. “Problema apartenenţei noastre la UE trebuie să facă obiectul unei consultări a francezilor”, conchide comunicatul. Sursa: Nationalisti.ro

Citeste tot articolul

Bulgarii organizează proteste masive în noaptea de Anul Nou

Mii de bulgari vor ca 2014 să le aducă demisia guvernului socialist condus de Plamen Oreşarski. Criticii Executivului de la Sofia se organizează pe reţelele de socializare pentru ca în noaptea dintre ani să protesteze în piaţa Alexander Battenberg. Protestul va începe miercuri, 31 decembrie, în jur orei 23:00, şi se va ţine în locul în care Sofia desfăşoară tradiţionalele concerte şi festivităţi. “Care îţi sunt planurile de anul nou? Lasă deoparte rezervările scumpe pentru cine sofisticate sau băuturile din club, hoteluri sau restaurante; vino în piaţa unde fiecare dintre voi a sărbătorit măcar o dată venirea Anului Noi”, spun organizatorii pe reţelele de socializare, potrivit agenţiei Focus. Bulgarii sunt chemaţi pentru a manifesta “împotriva guvernului corupt şi a păpuşarilor săi”. “Veniţi afară, alături de noi. Împreună ne va fi cald şi ne vom distra, pentru că împreună putem realiza orice”, mai arată mesajul. Organizatorii plănuiesc să cânte “demisia” în timpul pauzelor dintre melodiile cântate de artiştii bulgari. Protestele împotriva guvernului au început pe 14 iunie după ce Legislativul l-a numit în fruntea unui serviciu secret pe parlamentarul Delyan Peevski, un mogul media controversat, fiu al fostei şefe a loteriei de la Sofia. Chiar dacă numirea sa a fost anulată în urma reacţiilor din stradă, bulgarii au continuat să protesteze în fiecare zi, timp de săptămâni întregi, împotriva a ceea ce ei numesc un sistem corupt. Guvernul lui Oreşarski a venit la putere după ce Executivul care l-a predecedat, condus de Boiko Borisov, a demisionat în martie 2013 tot în urma manifestaţiilor în stradă. http://www.dcnews.ro

Citeste tot articolul

The Economist: Marea Britanie ar trebui sa roseasca in fata Romaniei

Tabloidele britanice sustin cu tarie ca de la 1 ianuarie 2014, tara o sa fie inundata de imigranti romani si bulgari, scrie The Economist. Cifrele vehiculate sunt uriase, unele publicatii sugerand ca ar fi vorba chiar de 29 de milioane de oameni, adica populatia combinata a celor doua tari. Insa in realitate se vor deplasa in Marea Britanie mult mai putini romani si bulgari decat se anticipeaza, scrie The Economist. Totusi, premierul britanic David Cameron a facut cateva declaratii de presa in ultimele saptamani, prin care si-a asigurat conationalii ca nu vor fi „cotropiti”. In afara de beneficiile pe care le obtine Marea Britanie de pe urma imigratiei, o parte a povestii lipseste total din relatarile presei engleze: economia in crestere accelerata a Romaniei. The Economist arata ca publicatia The Mail a trimis un reporter in Romania, pentru a lua pulsul comunitatilor de rromi. Mai mult, articolul se incheie cu urmatoarea fraza: „dupa ridicarea restrictiilor pe piata muncii, vor ramane numai caprele in aceasta zona”. „Aceasta este imaginea despre Romania creata de tabloidele britanice. Insa tara este mai bogata, mai dinamica si mai sofisticata decat se arata in astfel de relatati. Somajul este relativ scazut, iar deficitul bugetar al Romaniei ar trebui sa faca Marea Britanie sa roseasca. Guvernul se afla in plina liberalizare a economiei, deschide sectoare noi (energie si telecom, mai ales) catre investitii. Cresterea economica este de 4,1%, salariile cresc rapid, iar ajustat la preturi, PIB per capitala se afla deasupra mediei europene. Iar unui bucurestean ii merge mai bine decat unui rezident din Manchester”, mai scriu jurnalistii de la The Economist. Acest aspect este unul foarte important, avand in vedere ca reprezinta un antidot pentru panica britanicilor. In primul rand, economia Romaniei se afla intr-o stare buna. In plus, beneficiile pentru faptul ca Romania este membra …

Citeste tot articolul

Daily Mail, atac la imigrantii romani: Ne-am saturat, domnule Cameron!

Cel mai citit ziar online din Europa, Daily Mail, s-a alaturat cruciadei impotriva imigrantilor romani din Marea Britanie. Intr-un articol intitulat „Ne-am saturat, domnule Cameron!”, publicatia britanica prezinta rezultatele unui sondaj propriu conform caruia 82% dintre britanici nu vor ridicarea restrictiilor de pe piata muncii in 2014. „O majoritate zdrobitoare a britanicilor vor ca David Cameron sa sfideze regulile Uniunii Europene si sa mentina restrictiile de pe piata muncii in ceea ce ii priveste pe romani si pe bulgari. Intr-un sondaj de opinie revelator, opt din zece persoane au spus ca nu vor ca acesti cetateni sa primeasca permise de munca in Marea Britanie”, asa incepe articolul postat, vineri dimineata, in primul ecran al site-ului Daily Mail. Jurnalistii publicatiei britanice sustin ca, in timp ce oficialii spun ca Marea Britanie va fi data in judecata daca blocheaza accesul imigrantilor, mai multe asociatii de profil avertizeaza ca peste 70.000 de imigranti romani si bulgari vor intra in tara, in fiecare an, incepand cu 2014. Daily Mail ii atrage atentia premierului asupra faptului ca a promis ca va reduce migratia la zeci de mii de indivizi si nu se tine de cuvant. In ceea ce priveste sondajul prezentat de Daily Mail, 79% din britanici sustin ca nu considera ca au fost consultati in vreun fel in privinta imigrantilor, 64% spun ca acestia nu au schimbat Marea Britanie in bine si 40% sustin ca imigrantii le-au schimbat in rau comunitatea in care traiesc. 76% spun ca imigrantii au avut un impact major asupra diminuarii sanselor tinerilor englezi de a-si gasi o slujba. Comentariile cititorilor la acest articol sunt pe masura. Cele mai apreciate comentarii sustin ca Marea Britanie ar trebui sa nu permita imigrantilor romani sa munceasca in Anglia si condamna faptul ca premierul David Cameron se supune regulilor Uniunii Europene. Sursa: Ziare.com

Citeste tot articolul

Lider al TIGANILOR din Marea Britanie: Imigrantii romani si bulgari vor fi obligati sa cerseasca pe strazi

Un lider TIGAN spune ca reprezentantii etniei sale din Romania si Bulgaria vor fi fortati sa cerseasca pe strazile britanice, dupa ce restrictiile de la granitele tarii vor fi ridicate, de la 1 ianuarie 2014. Potrivit lui Rudko Kawczynski, presedinte al Forumului Rromilor Calatori din Europa, rromii vor ajunge sa cerseasca sau sa lucreze la negru, daca nu vor putea accesa ajutoare sociale. Totodata, el spune ca tarile din Uniunea Europeana nu ar trebui sa se planga in legatura cu sosirea imigrantilor romani si bulgari, in luna ianuarie, dupa ani de predici despre democratie si piete ale muncii deschise, facand referire la temerile legate de numarul mare de rromi care ar urma sa se indrepte catre Marea Britanie, Franta si Germania, transmite The Telegraph. Kawczynski a recunoscut ca imigrantii rromi ar putea cauza probleme in Occident, insa a invinovatit guvernele din Romania si Bulgaria ca ii forteaza pe rromi sa-si paraseasca tarile de origine. „Am avut acelasi sentiment de panica atunci cand Polonia a intrat in Uniunea Europeana. Germanilor le era atat de teama: ‘Deschidem piata muncii polonezilor, vor veni, vor inunda Germania’. Ce s-a intamplat? Nimic. Deoarece au avut apoi sansa de a fi imigranti legali, de a-si gasi locuri de munca, de a contribui la plata taxelor”, a explicat liderul rromilor. Acesta sustine ca, in prezent, exista o mare problema din cauza ca rromii care vin din Polonia, Romania sau Bulgaria sunt obligati sa paraseasca tara: „Este ceva in legatura cu care oamenii se insala. Rromii nu pleaca pentru ca sunt saraci”. „Avem cei mai saraci rromi in Grecia si ei nu vin. De ce nu vin? Nu este o problema de saracie, sarac este sinonim cu rrom, insa sunt fortati sa-si paraseasca tarile, precum Romania si Bulgaria si acum Slovacia, din cauza ca li se iau pamanturile. …

Citeste tot articolul

Romanii, mai saraci ca bulgarii si ungurii – Pe ce loc ne aflam in clasamentul global al averilor financiare

Romania se afla pe locul 42 in clasamentul mondial realizat dupa averea financiara acumulata de fiecare locuitor. Allianz a dat publicitatii cea de a 4-a editie a raportului Global Wealth Report, o radiografie a evolutiei acumularii de active financiare (conturi si depozite bancare, fonduri de investitii, plasamente, investiti directe etc.) si a datoriilor gospodariilor pentru un numar de peste 50 de tari (intre care si Romania) si la nivel individual (per capita). In ceea ce priveste valoarea acumularii de active financiare nete per capita din Romania, acestea se situau, la sfarsitul anului 2012, la 2.330 euro, cu aproape 27 de procente sub nivelul maxim inregistrat in anul 2007 (de 3.186 euro/locuitor). „Romania arata o recuperare anevoioasa dupa scaderile abrupte ale activelor financiare din 2008 si 2009, spre deosebire de majoritatea tarilor din ECE. Este de remarcat faptul ca, la nivelul regiunii ECE, valoarea activelor financiare nete ale gospodariilor in 2012 este deja cu circa 40% peste nivelul de varf anterior inregistrat in 2007, inaintea crizei”, se arata in comunicatul remis Ziare.com. In clasamentul care evalueaza situatia acumularilor de active nete in 52 de tari, cu o valoare medie a „averii” financiare de 2.330 euro per locuitor, Romania ramane pe locul 42, inaintea unor tari precum Turcia, Rusia, Ucraina, Argentina, India sau Tailanda, dar destul de mult in urma chiar si fata de tarile din Europa de Est. Astfel, un bulgar avea active financiare nete de 4.460 euro, un slovac de 5.000 euro, un polonez – 5.221 euro, un ungur de 4.534 euro. Un ceh detinea o avere financiara de aproape 10.100 euro, in timp ce un sloven acumulase active nete de 12.258 euro. Clasamentul pe tari Conform publicatiei, activele financiale globale au ajuns, la sfarsitul lui 2012, la un nou nivel record, de 111 trilioane de euro, indicand o crestere …

Citeste tot articolul