Tag Archives: budism

Svastica, cel puţin 12.000 de ani de istorie

Svastica este un simbol antic, care a fost folosit de unul dintre cei mai detestaţi oameni de pe Pământ, şi a fost corelat cu uciderea a milioane de oameni într-unul din cele mai mari războaie de pe planetă. Dar Adolf Hitler nu a fost primul care a folosit acest simbol, ci doar l-a furat de la antici, la fel ca Lenin. De fapt, svastica este considerat un simbol al puterii de mai multe mii de ani, în mai multe culturi şi pe mai multe continente de pe glob, relatează Ancient Origins. Pentru hinduşii şi buddhiştii din India şi alte ţări asiatice, svastica este un simbol important de mai multe mii de ani, iar în zilele noastre simbolul poate fi văzut deseori pe temple, autobuze, taxiuri sau pe copertele cărţilor. A mai fost folosit în Grecia Antică şi poate fi găsit printre ruinele oraşului antic Troia, care a existat acum 4.000 de ani. Druizii antici şi celţii au folosit de asemenea acest simbol, care s-a reflectat în relicvele descoperite ale acestor culturi. A fost folosit de triburile nordice şi chiar de primii creştini, incluzând Cavalerii Teutoni, un ordin militar medieval german, care a devenit un ordin catolic pur religios. Dar de ce este acest simbol atât de important şi de ce s-a decis Adolf Hitler să-l folosească? Cuvântul ”svastica” este de origine sanscrită, ”svasktika” însemnând ”este”, ”stare de bine”, ”existenţă bună” şi ”noroc”. Totuşi, este cunoscut sub nume diferite în ţări diferite – precum ”Wan” în China, ”Manji” în Japonia, ”Fylfot” în Anglia, ”Hakenkreuz” în Germania şi ”Tetraskelion” sau ”Tetragrammadion” în Grecia. Un cărturar sanscrit, P.R. Sarkar, a explicat, în 1979, că înţelesul mai profund al cuvântului este ”victorie permanentă”. Acesta a declarat că orice simbol poate avea atât un înţeles negativ cât şi unul pozitiv, în funcţie de felul în …

Citeste tot articolul

Un designer american vrea sa “reabiliteze” svastica

Un designer american de origine indiană, Sinjun Wesson, a decis să încerce reabilitatea svasticii, lansând pe internet vânzarea tricourilor cu imaginea un gogoşi roz în formă de cruce încârligată. Potrivit designerului, ideea lui are ca scop “educarea oamenilor” în spiritul toleranţei. Pe tricou e înscripţionat şi un mesaj reprezentativ: „Dacă imaginea vă jigneşte, aveţi nevoie de o lecţie de istorie”. Sinjun Wesson reaminteşte că până să devenă „simbol nazist” şi al celui de al Treilea Reich, svastica a fost timp de câteva milenii simbolul păcii şi prosperităţii în hinduism şi budism. Reprezentările acesteia pot fi găsite şi astăzi în templele din India şi China. În anul 2007 Germania, care se afla la preşedinţia UE, a îcnercat să interzisă svastica pe întreg teritoriul Uniunii Europene, fapt care a trezit reacţii de prostest din partea comunităţii hinduse din Europa. Tentativele lui Sinjun Wesson de a reabilita svastica prin mijloace artistice nu este o primă tentativă de acest fel. La sfârşitul anilor 60, acelaşi lucru a fost încercat de pictorul canadian, care îşi spunea ManWoman. Când acestea a decedat în anul 2012, pe corpul său au fost tatuate peste 200 de imagini ale svasticii. Tot el a publicat şi o carte cu titlul „Draga mea svastică”. Datorită tricourilor sale provocatoare, designerul american a provocat numeroase discuţii, însă succesul său comercial nu este pus la îndoială. Sursa: Mesager

Citeste tot articolul