Un scandal șocant s-a declanșat în SUA la nivel înalt din cauza unui personaj pitoresc, transgender american, despre care opinia publică mondială a aflat nu demult că ar fi devenit purtător de cuvînt al armatei ucrainene, un post cu mare greutate la vreme de război. Doar că, pe de-o parte, personajul a început să provoace deranj prin declarații publice belicoase, iar pe de alta, dinspre administrația Biden nu a venit o confirmare oficială legată de statutul respectivului cetățean american.
Nu demult, ziarul Kiev Post a anunțat că Sarah Ashton-Cirillo, o persoană transgender, cetățean american, a devenit purtător de cuvînt al armatei lui Zelenski, informația fiind difuzată și de săptămînalul american Newsweek. Cirillo venise în Ucraina ca reporter de front imediat după invazia rusă. Doar că nu e clar dacă lucrurile stau chiar așa.
Joi, secretarul de presă adjunct al Pentagonului, Sabrina Singh, a fost presată să spună dacă guvernul american confirmă că Cirillo, fost/ă jurnalist/ă american/ă este într-adevăr purtător de cuvânt al armatei ucrainene, la care Singh a răspuns: ”Nu pot confirma asta”, după cum relatează publicația americnă Breitbart.
Problema e că după intrarea în pîine, Cirillo a început să aibă derapaje comunicaționale. Apărând pe un fundal cu sigla pentru Apărarea Teritorială a Ucrainei (TDF) – o ramură a armatei Kievului – Ashton-Cirillo a postat un mesaj video la începutul acestei săptămâni pe rețelele de socializare, declarând că Ucraina va „vâna” presupușii aliați ai Kremlinului.
„Săptămâna viitoare, dinții diavolilor ruși vor scrâșni tot mai tare, iar gurile lor turbate vor spumega cu frenezie incontrolabilă, când lumea va vedea propagandistul favorit al Kremlinului plătind pentru crimele lui. Și această marionetă a lui Putin este doar prima. Propagandiștii criminali de război ai Rusiei vor fi cu toții vânați, iar dreptate se va face”, a avertizat prezumtivul purtător de cuvânt.
Declarații de acest gen au provocat furie în congresul american. Senatorul republican de Ohio J.D. Vance a scris unor oficiali de top ai administrației Biden, cerând Casei Albe să dezvăluie dacă Sarah Ashton-Cirillo are legături cu serviciile de informații americane și dacă e plătită din bani americani.
Într-o scrisoare văzută de Breitbart News către secretarul de stat Antony Blinken, secretarul Apărării Lloyd Austin și către directorul Serviciului de Informații Naționale Avril Haines, senatorul J.D. Vance a solicitat orice informații pe care guvernul SUA le are despre fostul jurnalist independent, aparent născut în America, Sarah Ashton-Cirillo – născută Michael John Cirillo – care ar fi devenit purtător de cuvânt al armatei ucrainene la începutul acestui an.
„În ultimele zile, a circulat un videoclip cu o persoană care pretinde că este purtător de cuvânt vorbitor de limba engleză al armatei ucrainene. În videoclip, această persoană, Sarah Ashton-Cirillo, se uită direct în cameră și amenință cu violență fizică pe oricine face „propagandă rusă””, a scris Vance în scrisoarea către oficialii menționați. Vance spune că există informații că trangenderul este fost agent de informații al SUA, dar și că totul ar fi, de fapt, doar o farsă. ”Dacă da, felicitări pentru umorul de înaltă calitate”, a continuat Vance.
”Este această persoană angajată de armata ucraineană și plătită din fonduri americane? Este acest individ cetățean american? A servit vreodată, în vreun fel, serviciile de informații americane? Avem motive să credem că forțele ucrainene sau serviciile de informații plănuiesc să comită acte de violență împotriva celor care se implică în „propaganda rusă”?” mai întreabă Vance.
În declarații date Breitbart News, senatorul republicani a spus textual:
„Dacă ucrainenii vor să angajeze ciudați pentru a-i amenința pe americani și pe alții doar pentru că își spun părerea, cred că este dreptul lor. Nu ar trebui, însă, să folosească banii noștri din impozite pentru a face asta. Și nu ar trebui să ne prefacem că acesta este un război pentru libertate atunci când presupusul nostru aliat amenință cu violență pe oricine se opune războiului.”
Într-un alt videoclip publicat în această săptămână, aparentul purtător de cuvânt al Ucrainei a declarat că, după ce Ucraina recâștigă terenurile ocupate în prezent de armata rusă, guvernul Zelensky va urmări penal criminalii de război implicați în invazia Moscovei, despre care Ashton-Cirillo a susținut că ar include și „propagandiștii”. Kremlinul, în replică, a spus că intenționează să ridice la ONU problema lui Ashton-Cirillo și „amenințările” împotriva jurnaliștilor ruși, a Mariei Zakharova și a observatorilor străini, a declarat vineri primul reprezentant permanent adjunct al Rusiei la ONU, Dmitri Polyansky, conform Breitbart.
Trăgînd linie și adunînd, spectacolul este stupefiant: reprezentanții cei mai înalți ai poporului american, membrii Congresului, trebuie să facă adrese oficiale către administrația Biden pentru a afla dacă un cetățean american – care arată ca Zelenski cu perucă blondă, fie-ne îngăduită o mică glumă – este sau nu purtător de cuvînt al armatei unei țări al cărei efort de război e finanțat majoritar de către cetățenii americani. Only in America, conform unei vorbe vechi.
Derularea evenimentelor în scandalul lovirii României de drone rusești este una cu totul neuzuală, fără precedent în istoria recentă. Cele mai grele figuri din stat dezmint categoric pentru cetățeni incidentul, pretinzînd că au informații complete, iar a doua zi se recunoaște oficial că lucrurile stau cu totul altfel. Și mobilizarea pentru dezmințire și cea pentru confirmarea ulterioară sunt suspect de mari, necaracteristice oficialilor români. La fel de bizară a fost insistența ucrainenilor privind dronele rusești. O explicație ar fi că cineva și-a băgat, brusc, coada în scandal. Să vedem cine ar fi suspectul de serviciu.
Să o luăm metodic: Luni dimineața, purtătorul de cuvînt al Externelor ucrainene scrie pe Facebook că peste noapte, drone rusești ar fi lovit teritoriul României. Prompt, MApN dezminte informația. La fel o fac ulterior ministrul de Externe Luminița Odobescu, ministrul Apărării Angel Tîlvar, premierul Ciolacu și, în fine, președintele Iohannis.
„Pot să vă spun că nu a existat nicio piesă şi nicio dronă şi nicio altă parte a vreunui dispozitiv care a ajuns în România. Noi avem control total asupra spaţiului nostru naţional, am verificat absolut tot şi pot să liniştesc populaţia: Nu a existat nimic ce a ajuns în România” a spus președintele, ieri.
Ceea ce e de remarcat e siguranța absolută a afirmațiilor tuturor oficialilor români. Niciun strop de îndoială, nici cea mai măruntă rezervă. Nicio portiță lăsată pentru vreun alt scenariu.
Capii statului români au dat ieri mesaj ferm românilor: nici pomeneală de drone rusești. E o aiureală, mai pe scurt. Răstimp, ucrainenii insistă suspect de tare că Rusia a lovit teritoriul românesc. Ciudat. Ar fi trebuit să fie o problemă strict a României. Fiecare țară are dreptul să se ocupe de propriul teritoriu. Și totuși, ucrainenii au insistat și au tot insistat. În paralel, apar confirmări și de la organe de presă occidentale: dronele rusești au lovit România. Ai noștri rămîn pe poziții: nicio dronă rusească!
Azi, vine bomba. Angel Tîlvar, Antena 3 CNN, din Tulcea: ”Confirm că în această zonă s-au găsit bucăți dintr-o dronă rusească căzută pe teritoriul României”.
De aici, lucrurile se complică.
De ce capii statului român au dezmințit ieri atît de categoric, iar azi au dat înapoi atît de rapid și de rușinos, totodată? Găsirea resturilor putea fi ținută la secret, la fel cum se ține povestea minei marine care a bubuit pe litoral, recent. La fel cum se țin la secret atîtea și atîtea lucruri grave în România. O explicație simplă ar fi că cineva a dat ordin ca România să dea înapoi urgent și să recunoască incidentul.
O țară NATO lovită de o dronă rusească!
E momentul să punctăm cîteva aspecte. Azi, o vizită surpriză s-a produs la Kiev, cea a secretarului de stat american Anthony Blinken. O vizită neanunțată în prealabil și nici confirmată după ce ea a apărut pe surse în presa ucraineană. E prima vizită a lui Blinken la Kiev, anul acesta
O vizită care vine într-un context extrem de complicat. Contraofensiva ucraineană merge prost spre foarte prost. Generali americani de top precum Ben Hodges au ajuns să-și ceară scuze public pentru optimismul debordant manifestat acum cîteva luni vizavi de succesul contraofensivei.
Ieri, s-au deschis lucrările celei de a 78-a adunări generale a ONU, la New York, unde se vor dezbate probleme majore timp ce cca.două săptămni, în prezența reprezentanților a 190 de state. În același cadru, pe 20 septembrie, se reunește Consiliul de Securitate pe tema Ucrainei, cu participarea lui Volodimir Zelenski.
Care ar trebui să informeze ONU despre stadiul contraofensivei și să ceară bani, pe mai departe. Doar că nu are mare lucru de raportat. Iar marea problemă e că în perioada următoare, congresul american trebuie să decidă dacă aprobă cererea din august a lui Joe Biden de a se acorda un nou mare ajutor de 24 de miliarde de dolari pentru Ucraina. Și vocile care cer stoparea plăților sunt tot mai multe la Washington. Nu doar că rușii nu sunt înfrînți în estul Ucrainei, dar apar tot mai multe și mai explozive dovezi ale corupției din țara lui Zelenski, ceea ce înseamnă că banii americanilor ajung în buzunarele șmecherilor. Nu e întîmplător că ministrul ucrainean al apărării care a condus armata de la debutul invaziei, Oleksi Reznikov, a fost demis ieri de parlament sub acuzații de corupție, iar azi, trei miniștri adjuncți ai apărării au demisionat.
Se încearcă, astfel, transmiterea unui mesaj către occident că Ucraina e decisă să stopeze corupția la vreme de război. Mai ales că Zelenski a cerut recent ca respectiva corupție să fie echivalată cu trădarea de țară. Doar că ministrul demisionar a aruncat în urma lui o bombă, mai exact cifra de 100 de milioane de dolari cheltuită zilnic de Ucraina cu războiul.
Iar acum presa de peste ocean scrie că tot 100 de milioane de dolari ar costa în fiecare stat american implementarea proiectelor de sporire a securității școlare precum și de dezvoltare a serviciilor de consiliere psihologică în școli, măsuri preconizate după masacrul de la Uvalde din 2022, în care au fost ucise 21 de persoane. Se vorbește intens și despre dezastrul provocat de uraganul Idalia șamd.
Casa Albă are o problema majoră cu Ucraina: trebuie să continue întreținerea războiului prin alocarea de sume imense de la contribuabili, dar în acest moment îi cam lipsesc argumentele.
Nu e exclus ca vizita intempestivă a lui Blinken la Kiev să țină strict de această problemă. Să vizeze, altfel spus, crearea unei diversiuni utile Casei Albe. Iar lovirea unei țări NATO de către Rusia ar putea oferi exact acoperirea necesară pentru continuarea sprijinului financiar către Ucraina. Nu mai vorbim de contraofensivă, deja avem probleme mai mari: Rusia dă atacul la cea mai mare organizație militară a lumii. Cum să tai finanțarea lui Zelenski în asemenea condiții?
O asemenea miză poate, într-adevăr, să explice ciudata derulare a evenimentelor din România, de la dezmințirea categorică la recunoașterea, la fel de categorică, în interval de cîteva ore. De undeva, de la aliați, trebuie că a venit un mesaj din scurt către leadershipul de la București: mergeți pe varianta ucrainenilor, că ea servește intereselor noastre. Iar ai noștri s-au executat prompt. De la mesajele liniștitoare, relaxate, de ieri, Iohannis a trecut azi la extrema cealaltă:
„În cazul în care se confirmă că aceste elemente provin dintr-o dronă rusească, o astfel de situație ar fi complet inadmisibilă și o violare gravă a suveranității și integrității teritoriale ale României, stat aliat NATO”.
Zelenski poate răsufla liniștit: nu mai merge cu mîna goală la New York, peste două săptămîni. Rămîne de văzut cum o va scoate România la capăt cu noul conflict în care a fost băgată și ce măsuri va lua împotriva Rusiei.
Evenimente ciudate și neliniștitoare, astăzi. Evenimente care ridică serios întrebarea dacă nu cumva prietenii și aliații noștri ucraineni forțează introducerea NATO în război cu Rusia pe mîna României.
Purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe al Ucrainei, Oleg Nikolenko, a anunțat azi că drone rusești ar fi căzut și explodat tot azi pe teritoriul României în timpul unui atac asupra infrastructurii portuare ucrainene de pe fluviul Dunărea.Aproape imediat, Ministerul Apărării de la București a infirmat informațiile. La fel a făcut-o și MAE, prin ministra Luminița Odobescu: nicio dronă rusească nu a afectat România.
Ar fi trebuit să fie case closed. Dar nu e. La scurtă vreme după dezmințirile oficiale și categorice ale României, ministrul de externe al Ucrainei, Dmitro Kuleba, a ieșit la rampă anunțînd că Ucraina are dovezi fotografice clare care dovedesc că dronele rusești au lovit teritoriul României.
La rîndul său, purtătorul de cuvînt al ministerului, Oleg Nikolenko a scris, pe Facebook că „Potrivit serviciului de frontieră de stat al Ucrainei, aseară, în timpul unui atac masiv rusesc în apropierea portului Izmail, drone rusești au căzut și au explodat pe teritoriul României. Aceasta este încă o confirmare a faptului că teroarea Rusiei reprezintă o amenințare uriașă nu numai pentru securitatea Ucrainei, ci și pentru securitatea țărilor vecine, inclusiv a statelor membre NATO”.
Ucraina pretinde, România dezminte, Ucraina nu se lasă. Avem de a face în primul rînd cu o atitudine cel puțin bizară și neelegantă a Ucrainei față de România, scoasă, efectiv, de mincinoasă la nivel oficial. La urma-urmei, e treaba unei țări să-și gestioneze problemele cu terți.
De ce insistă Ucraina cu atacurile rusești asupra României?
O explicație terifiantă ar fi pentru că România e în NATO. Iar atacurile rusești, voite sau nu, contra unui membru NATO ar trebui, în principiu, să ducă la activarea articolului 5 și la intrarea NATO în conflict direct cu Rusia. O explicație susținută de însuși mesajul pe Facebook al lui Nikolenko.
Dorește, oare, Ucraina, să acopere eșecul așa-zisei contraofensive prin declanșarea unui al treilea război mondial?
Asociația pentru Apărarea Drepturilor Omului în România – Comitetul Helsinki (APADOR-CH) avertizează că noua Lege a securității cibernetice permite SRI să decidă cine are dreptul să candideze la viitoarele alegeri, cum să-și facă campanie electorală și pe cine vor pune ștampila alegătorii. APADOR-CH a transmis astăzi Avocatului Poporului o solicitare de a ataca la CCR un articol introdus in amintita lege.
Concret este vorba despre articolul 3 lit. p) din Legea nr. 51/1991 privind securitatea națională a României, modificat prin noua Lege a securității cibernetice 58/2023. Acesta are următorul conținut:
Art. 3. – Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele: p) acţiuni derulate de către o entitate statală sau nonstatală, prin realizarea, în spaţiul cibernetic, a unor campanii de propagandă sau dezinformare, de natură a afecta ordinea constituţională.
”Printr-o redactare ambiguă, acest articol ridică probleme de constituţionalitate pentru că transformă în ameninţări la securitatea naţională (ce pot fi calificate şi ca infracţiuni prevăzute de art. 404 cod penal) orice opinii, politice sau nu, prezentate publicului de oricine, persoană fizică, asociație sau partid politic, care candidează în alegeri, dacă aceste opinii contrazic sau ies din tiparul unei anumite linii „oficiale” de gândire trasată de autorităţile publice şi, după cum se va vedea în continuare, supervizată de SRI.
Potrivit textului de lege în discuție, dacă ideile propagate de un candidat/partid politic conving electoratul, ele devin contrare ordinii constituționale, pentru că modifică rezultatul alegerilor, în sensul că nu vor mai fi votate aceleași partide de la putere, ci partidele ale căror idei au convins alegătorii. Cu alte cuvinte, cei care propagă idei contrare celor oficiale și, din această cauză, ar putea câștiga alegerile, trebuie consideraţi ameninţări la securitatea naţională.
Cine apreciază dacă o persoană, fizică sau juridică, oricare ar fi ea, inclusiv asociaţie sau partid politic, „dezinformează” sau face „propagandă”, în sensul echivocei „litere p)”, şi, prin asta, afectează ordinea constituțională, adică securitatea naţională? Desigur că SRI, care, când apreciază că „dezinformarea” sau „propaganda” pot afecta ordinea constituţională (de exemplu, pot afecta rezultatul alegerilor) solicită ICCJ emiterea unui mandat de supraveghere pe motiv de securitate naţională (MSN). Rata aprobării de către ICCJ a cererilor de emitere a MSN variind, anual, între 99,99% şi 100%, este evident că entitatea care decide dacă o persoană dezinformează sau nu ori face propagandă sau nu şi prin asta periclitează securitatea naţională este SRI.
Așadar, în viitoarea campanie electorală, SRI va fi instituția abilitată din România, conform noii legi, să decidă cine și ce are voie să spună, să blocheze site-uri, să cenzureze discursuri politice pe care le consideră „dezinformare” și în ultimă instanță, să decidă pe cine avem voie să votăm.
Raţionamentul de mai sus nu este o simplă teorie, ci este o realitate exprimată explicit, într-un interviu recent, de un factor de conducere din SRI, respectiv de generalul SRI Anton Rog, șeful Centrului național Cyberint. Generalul SRI a ţinut să sublinieze că până la introducerea „literei p)” [art. 3 lit. p din Legea 51/1991] nu era posibil ca discursul politic al partidelor de opoziţie, care poate atrage voturi de la alegători, să fie calificat ca o ameninţare la securitatea naţională şi şi-a exprimat deplina satisfacţie că din 2023 acest lucru a devenit posibil.
Cetăţenii nu vor putea vota liber, pentru a alege un partid sau un candidat despre care consideră că îi reprezintă. Ei vor putea alege doar dintre partidele sau candidaţii despre care SRI apreciază că „merită” să candideze, adică dintre partidele/candidaţii despre care SRI apreciază, după criterii proprii, că nu „dezinformează” sau fac „propaganda” în alegeri. Aceasta este o încălcare evidentă a dreptului la liberă exprimare prevăzut în art. 30 din Constituţie, a dreptului la informaţie prevăzut de art. 31 din Constituţie, a dreptului de vot prevăzut în art. 36 din Constituţie, a dreptului de a fi ales prevăzut în art. 37-38 din Constituţie, a dreptului de asociere prevăzut în art. 40 din Constituţie.
Întrucât permite intruziunea masivă a serviciilor de informaţii, în special a SRI, în viaţa politică şi în exercitarea mai multor drepturi (la liberă exprimare, la alegeri libere, la asociere), considerăm că art. 3 lit. p) din Legea 51/1991 intră în contradicţie şi cu prevederile art. 1 al. 3 şi 4 din Constituţie care garantează că România este un stat de drept, care funcţionează în cadrul democraţiei constituţionale” mai spune APADOR-CH, într-un comunicat difuzat azi pe siteul propriu. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Fanii legendarului roman/film ”Candidatul manciurian” despre fiul unei familii importante din politica americană căruia i-a fost spălat creierul prin tehnici speciale pentru a deveni asasin al Partidului Comunist, vor primi cu satisfacție, probabil, o informație incendiară livrată public de generalul de brigadă SRI Anton Rog, șeful departamentului Cyber Security din serviciu, scrie Bogdan Tiberiu Iacob pe site-ul inpolitics.ro.
Mai precis, într-un interviu acordat zilele trecute platformei educaționale Stakeborg Academy, generalul a dezvăluit nici mai mult, nici mai puțin decît că SRI deține un departament specializat în manipularea oamenilor, pînă la punctul la care îi determină pe aceștia cu lejeritate să facă lucruri pe care în mod normal nu doresc să le facă.
”Avem un departament extrem de performant care se ocupă de un concept care se numește inginerie socială” a spus generalul Rog.
Pentru cei mai puțin familiarizați, Inpolitics precizează că ingineria socială este, în contextul securității informațiilor, manipularea psihologică a oamenilor pentru a efectua unele acțiuni sau a divulga informații confidențiale. Cambridge Dictionary spune că „ingineria socială reprezintă controlul sau schimbarea artificială a grupurilor din cadrul societății”. Alte surse vorbesc despre faptul că ea este o disciplină aplicată în cadrul științelor sociale și se referă la eforturile de a influența atitudinile și comportamentele sociale pe scară largă, de diferite entități, fie de către guverne, mass-media, grupuri private sau chiar de către persoane, pentru a produce caracteristici dorite într-o populație/grup țintă.
Revnind la declarațiile lui Rog către intervievatorul de la Skateborg:
”Pe scurt, peste o lună, noi putem să te determinăm, printr-un link, printr-un SMS, printr-un smishing (un atac de inginerie socială care utilizează mesaje text mobile false pentru a păcăli oamenii să descarce programe malware, să partajeze informații sensibile sau să trimită bani infractorilor cibernetici n.n.), printr-un telefon pe care ți-l dăm, să faci o acțiune pe care noi dorim să o faci împotriva voinței tale. Da? Asta înseamnă ingineria socială: să te determinăm să faci ceva ce tu în mod normal nu vrei să faci. Și, cum să îți spun, să îl faci cu plăcere și să îți dorești să faci treaba asta. Aici e frumusețea. Și ca să vă spun: am testat asta pe colegi de ai noștri. Un șef de al nostru din trecut căruia i-am raportat noi ce și cum, așa cum raportează militarii, a zis că ”nu există așa ceva”. ”Bine domnule!”. L-am lăsat o săptămînă, am studiat un pic ce îi plăcea să facă în timpul liber și i-am oferit un abonament pentru un tur cu Ferrari. Și trebuia să ne dea numărul de telefon, CNP și toate astea. Ni le-a dat și după aia i-am dat SMS înapoi, ”mulțumim, o să vorbim la Ferrari să vă dea și turul”. A zis ”bă, voi sunteți nebuni la cap”. ”Știm”” a mai spus Rog.
”Deci ingineria socială în domeniul cyber security, mai ales în punerea în aplicare a mandatelor de securitate națională, joacă un rol important, crucial. Ce înseamnă punerea în aplicare? Înseamnă că (atunci cînd n.n.) oameni sau sisteme hotărăsc să fie intruzivi (care pătrunde și se consolidează în interiorul a ceva n.n.), să facă acțiuni care se transpun în amenințări la securitatea națională, noi monitorizăm toate astea, aflăm de la parteneri, de la resurse umane, le descoperim, facem o solicitare la parchetul general, la ÎCCJ și un judecător decide într-un final dacă ce prezentăm noi acolo are suficiente probe astfel încît să ne dea un mandat de securitate națională în baza căruia noi să-i restrîngem drepturile constituționale, adică să fim intruzivi cu el, în toate felurile, pe sisteme, pe dispozitive, să ne folosim întreaga capacitate pentru a sustrage date de la el pentru a elimina acea amenințare. În astfel de situații, cînd tehnologic nu avem top of the top (cel mai performant echipament n.n.), pentru că noi suntem România, nu SUA, Marea Britanie ori Israel, folosim foarte mult ingineria socială, complementar la poveștile astea. Echipa asta (din SRI n.n.) e extrem de creativă, de-a dreptul nu sunt sănătoși la cap”.
Întrebat de intervievator, în glumă, dacă nu cumva și întrebările sale i-au fost induse prin manipulare psihologică, generalul Anton Rog a răspuns, amuzat: ”Nu e o ședință de mentalism”.
Marea întrebare, de aici încolo, nu e cît de eficient e departamentul SRI deconspirat de generalul Rog în stoarcerea de informații a infractorilor. Ci în ce măsură tehnicile respective nu ar putea fi folosite de serviciul secret în manipularea civililor de rînd, în numele anumitor interese. O întrebare cît se poate de legitimă, în condițiile în care în România, se știe, controlul parlamentului, al societății civile, al presei în privința serviciilor secrete este cvasi-nul.
Ingineria socială este o ramură extrem de controversată la nivel mondial, considerată mai degrabă ca ceva negativ și periculos, iar despre cei din echipa din SRI aflăm de la Rog că ”nu sunt sănătoși la cap”. În traducere, gata să încalce orice limite?
Dzvăluirile generalului SRI Anton Rog: un moment bun să ne panicăm?
Jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob analizează „fenomenul” AUR, formațiunea apărută din spuma murdară a mării, care a adunat în rândurile sale personaje extrem de controversate. Orientarea anti-europeană și rusofilă a AUR trimite cu gîndul, într-adevăr, la o formațiune creată în laboratoare estice, scrie BTI pe site-ul Inpolitics. AUR este un vaccin împotriva naționalismului mioritic, consideră analistul.
Partidul Alianța pentru Unirea Românilor a obținut duminică cea mai spectaculoasă performanță post-decembristă, ajungînd din nimic un partid parlamentar aproape mediu. Unii analiști susțin că e o chestiune firească, date fiind anumite probleme existente pe agenda publică, alții vorbesc de vot negativ. În fine, foarte mulți, cu Băsescu în frunte, spun că e mîna rușilor și a chinezilor. Așa o fi, nimeni nu ar putea nega sau confirma cu probe. Doar că, drăcia-dracului, nu rușii, chinezii ori naționaliștii mioritici sunt marii beneficiari ai manevrei AUR, ci occidentul și curentul globalist-progresist, după cum vom încerca să explicăm în rîndurile care urmează. Să o luăm metodic.
Acum patru ani, ambasadorul SUA la București, Hans Klemm, făcea niște afirmații foarte interesante, în mai multe rînduri, cu o insistență la fel de interesantă, pentru că nu părea o temă fierbinte, la noi, în acel moment. După ce încă din februarie atrăgea atenția public asupra creșterii pericolului extremismului în Europa, în aprilie 2016, într-un interviu pentru ”Puterea a cincea”, Klemm declara:
”Am văzut o creștere a numărului de partide populiste, dar și a retoricii extremiste în multe țări din Europa. Ceea ce este încurajator și liniștitor este că nu am văzut acele voci în România(…) Important este că aceste mișcări nu sunt majoritare. În acest an electoral, pe măsură ce principalele partide își desfășoară campania, cred că este important ca ele să ofere o viziune pozitivă, idei care să asigure un viitor pozitiv pentru România, pentru a nu permite acelor extremiști să ajungă în prim-planul politic”.
Cîteva luni mai tîrziu, în august, Klemm relua ideea într-o altă declarație, la Alba Iulia, în care aprecia faptul că nu sunt partide extremiste, naționaliste în România. „Deci, România este acum pe o cale pozitivă”.
Pentru marile cancelarii occidentale e limpede că absența ascensiunii extremismului în politica dintr-o țară ca România e un motiv de mare satisfacție. Și cînd în aceste sfere se vorbește de extremism, se subînțelege naționalism, suveranism, conservatorism.
Curente care sunt la putere, spre exemplu, în țări ca Polonia ori Ungaria și care deranjează occidentul. Este grozav, deci, pentru vest că la noi nu existau premisele necesare ascensiunii unor forțe de acest tip, în condițiile în care sondajele relevă de ani buni creșterea sentimentelor anti-UE, antiamericane, anti-globalizare șamd, la nivelul românilor și nu doar a lor.
Un mare avantaj îl reprezenta și faptul că mesajul naționalist se regăsea în panoplia unor formațiuni precum PSD, ALDE sau Pro România, dar nu în mod definitoriu, ci doar la rubrica ”și altele”.
Altfel spus, cine era naționalist-suveranist putea vota liniștit niște partide care loveau această coardă cînd și cînd, dar nu suficient cît să provoace deranj. Pericolul era ținut în incintă.
Recent, însă, au apărut, brusc, nori negri.
Pandemia a accentuat dramatic sentimentale naționaliste, suveraniste și anti-globaliste, nu doar la nivelul românilor, ci și în alte zări. Nu mai vorbim de reacțiile negative la adresa prigoanei declanșate de guvernanți contra Bisericii și a tradițiilor străbune.
Pe acest fundal se suprapun două evenimente politice importante: ALDE și Pro România încep să dea semne clare, mai ales după alegerile locale, că nu mai prind parlamentul. Iar PSD-ul lui Ciolacu decide brusc să se predea total, ca mesaj, euroatlantismului și lichidează toate focarele naționalist-suveraniste (cel puțin declarativ) de pe listele partidului.
Noul PSD a terminat-o cu mesajele antioccidentale, iar Pro România și ALDE au terminat-o cu orice fel de mesaje. Un moment în care se aprinde becul roșu pe anumite panouri. Natura are oroare de vid, inclusiv în politică.
Dispariția retoricii antioccidentale la nivelul partidelor deja existente poate produce rapid un fenomen nedorit în marile cancelarii: nașterea și dezvoltarea solidă în următorii patru ani a unei mișcări naționalist-suveraniste autentice, cu priză reală la popor. Pandemia nu s-a încheiat, va mai dura mult și bine, voci de prestigiu flutură chiar anul 2022, iar asta nu va fi decît gaz turnat pe focul unor nemulțumiri populare.
România poate ajunge și ea în corul națiunilor europene care opun conservatorismul globalizării promovate de Bruxelles și provoacă valuri tot mai mari în politica europeană.
Ce de făcut în aceste condiții?
Simplu: trebuie scoasă din vreun buzunăraș o formațiune creată artificial și aruncată pe piață controlat, ca să ocupe la fel de artificial culoarul naționalist.
Și nu doar să-l ocupe, ci – foarte important – să-l și compromită.
De duminică încoace, toți cei care strîmbă din nas în fața unor derapaje ale UE sau ale americanilor sunt reprezentanți în parlament de o formațiune amintind de Curtea Miracolelor a lui Hugo, cu personaje colorate, nu în sens neapărat pozitiv, turnători la Securitate, pușcăriași, exaltați, dereglați, homofobi, xenofobi și conduși de un personaj cel puțin bizar, de profesie ultras și agitator de stradă. Și știm asta doar din puținul ieșit pînă acum la lumină despre cei din AUR; categoric vor urma revelații încă mai profunde.
Cine e artizanul AUR?
”Un băiat legendat ca la carte. Mai întîi e tînărul rebel care face scandal pe străzi, cu rădăcini nobile în piata Universității. Se folosește de atacurile la ”comunistul” Iliescu pentru a obține notorietate. Apoi își alege o cauză fixă: unirea. Este onorat tot mai mult: intelectual, prin participare la lansări de cărți, politic, prin acceptarea lui la negocieri cu marii lideri, social, prin organizarea de mișcări de protest etc. Este victimizat prin arestări și expulzări. E folosit pentru suținerea politică a unor forțe, cu Iohannis în frunte. Finalmente, i se face un partid și e aruncat în luptă. Parcursul obișnuit, aș spune. Foarte asemănător cu al lui Marian Munteanu” observă, foarte corect, analistul Sorin Roșca Stănescu.
Ca el, în panoplia serviciilor secrete post-decembriste s-au regăsit mulți alții, unii poate chiar exploatați în orb. Oameni de toate soiurile pregătiți din timp pentru toate eventualitățile. Precauția e mama siguranței. Succesul AUR de duminică nu seamănă, în pofida unor asemenea opinii, cu cel al USR-PLUS ori al Partidului Poporului.
USR-ul de azi a fost o formațiune care a pornit de jos și s-a clădit într-un timp mai îndelungat, de la statutul de partid doar bucureștean creat în jurul unui personaj suspect de mult mediatizat în ultimii 10 ani pînă la cel de partid național și chiar internațional, care deține șefia unui mare grup european.
Oricîte circuri de stradă a făcut creatorul AUR prin România ori Moldova, notorietatea lui George Simion era aproape nulă în raport cu cea a lui Nicușor Dan. De DD nici nu mai vorbim.
USR a obținut succese în etape, mai întîi la Capitală, în 2016, apoi la parlamentare, unul și mai mare la europarlamentare, apoi și-a trimis omul la primăria generală iar acum scoate un scor bun, chiar dacă nu excepțional, la parlamentare.
Cît despre partidul lui Dan Diaconescu, el a fost creat pe structura minuțios pregătită ani de zile de o televiziune de mare impact la anumite categorii sociale.
Chiar și cu asemenea avantaje, ambele formațiuni sus citate au beneficiat și de un sprijin ocult masiv, al serviciilor ori al unor partide, pentru a produce performanțe apreciabile.
AUR nu are nici pe departe asemenea parcurs.
Partidul s-a născut abia acum un an, iar la alegerile locale de acum două luni a scos un scor infim. Cu doar 21.876 de voturi în toată țară a luat trei primării necăjite, iar cu alte 31.740 de voturi a luat 79 de consilieri locali în toată țara.
”Marea” vedetă de azi a politicii a fost surclasată acum două luni pînă și de Partida Romilor ”Pro Europa”, care a luat 111 consilieri.
Duminică, ce să vezi?, AUR explodează hodoronc-tronc și ia peste 516.000 de voturi, la o prezență extrem de scăzută, ceea ce ridică și mai mult nivelul performanței. Cu peste nouă procente, care vor crește după redistribuire, AUR egalează performanțele Partidului Poporului din 2012 sau a USR din 2016.
Nu este imposibil ca un partid cu o istorie scurtă să obțină un rezultat de excepție, absolut de acord. Dar există o condiție de fier pentru asta: notorietatea.
Nu te votează nimeni dacă nu știe măcar că exiști.
În cazul AUR, mai nimeni nu a auzit de acest partid și mă îndoiesc serios că, chiar și în acest moment, vreun observator profesionist al scenei politice poate enumera mai mult de 2-3 figuri centrale și, eventual, să le și indentifice din vreun teanc de poze. Începînd cu al său lider, George Simion.
Încă mai straniu e, din acest punct de vedere, succesul său în diaspora, unde românii sunt și mai rupți de realitatea din țară. Sigur, există și un aspect important, acela că nimeni din țară nu prea poate verifica nici starea de spirit a românilor răspîndiți în lume și nici dacă ei realmente se înghesuie la urne, cum pretind legendele populare, ca să nu zicem mai mult.
George Simion și AUR nu au beneficiat de niciun fel de mediatizare – fie și pe termen scurt – din partea presei mainstream, a televiziunilor, radiourilor și ziarelor, iar teza că au fost de mare succes pe rețelele sociale ni se pare ușor exagerată. Nu a existat campanie door to door din cauza restricțiilor de pandemie, așa că am avut o campanie limitată și extrem de anostă, care a dezavantajat cumplit micii competitori, mai ales.
Una peste alta, pentru că suntem o țară liberă, oricine are dreptul să creadă că în decurs de 70 de zile, un partid sare de la 20-30.000 de voturi la cca.400.000.
În ce ne privește, însă, suntem extrem de sceptici.
Toate explicațiile livrate de două zile încoace privind succesul AUR trec, cum spuneam, lejer peste amănuntul fundamental: ca să îți acorde fie și un vot negativ, lumea trebuie să știe că exiști.
Iar cine crede că AUR a ”existat” pentru electorat la aceste alegeri se îmbată cu apă rece, Traian Băsescu are o teorie interesantă, expusă la Digi 24, conform căreia de succcesul AUR s-au ocupat forțe externe, precum rușii și chinezii.
”O campanie care nu pare de sorginte românească. Am văzut multe figuri cu ochii oblici pe acolo. Adică e un turn înalt la Sankt Petersburg unde sunt trolii de toate națiile care s-au mai băgat și în Brexit și în alegerile din Statele Unite și nu exclud posibilitatea să se fi băgat puțin și în alegerile din România. Dar este la acest stadiu o speculație”.
Și mai observă, foarte corect, Traian Băsescu: „Dacă, să spunem că aici au fost activi, s-au dus, au luat steagul de fiecare dată, au umblat, în diaspora trebuie să faci o muncă gigantică să obții asemenea scoruri cum a obținut AUR. Iar acest lucru, plus dacă vă uitați la investițiile care s-au făcut pe internet, sunt lucruri care mă obligă să gândesc, ceea ce nu înseamnă că există suspiciuni majore. Dar nici nu pot să nu gândesc”.
Orientarea anti-europeană și rusofilă a AUR trimite cu gîndul, într-adevăr, la o formațiune creată în laboratoare estice. Judecînd la rece, însă, marile cîștigătoare ale ascensiunii AUR sunt cancelariile vestice și nu estice.
Circarii AUR vor avea o singură misiune în actualul mandat: aceea de a compromite total, prin gesturi și propuneri deșănțate, naționalismul, suveranismul, Biserica ortodoxă, curentul antiglobalism etc. Pentru că ei au fost ”aleși” să reprezinte la nivel înalt românii care împărtășesc asemenea idei – tot mai mulți – și care s-ar putea trezi fără să vrea într-o spirală a tăcerii. Constantînd că nu prea e onorant să te plasezi într-o barcă în care se regăsesc niște isterici cu idei puține, dar cîte se poate de fixe.
Practic, AUR va funcționa ca un vaccin, care inoculează virusuri slăbite doar pentru a determina organismul să producă anticorpi eficienți și împotriva celor sănătoși.
Un vaccin împotriva curentului anti-occidental, în creștere.
De aici, marea întrebare: a fost AUR creată și împinsă în sus din spre Est?
Ori am asistat la o operațiune a serviciilor autohtone la comanda unui Vest îngrijorat de brusca eliberare a culoarului naționalist din România și de perspectiv nașterii unei mișcări naționaliste autentice, de mase și în afara controlului?
