Tag Archives: biserici inchise

Iohannis DAT ÎN GÂT de Orban

Orban îl pârăște pe Iohannis în cazul bisericilor închise. Supărat tare pe președintele României, mai ales după ce a pierdut funcția de președinte al PNL, Orban dă tot din casă. Așa că abia acum, la mai bine de 1,6 ani de la Sărbătorile Pascale din 202o, dezvăluie că Iohannis a dictat închiderea bisericilor în 2020. Klaus Iohannis este autorul închiderii bisericilor din primăvara anului 2020, primul an din istorie în care creștinii, indiferent de confesiune, nu au mai putut sărbători Paștile în biserică sau măcar în aer liber, scrie activenews.ro. Participarea la cea mai mare sărbătoare a creștinătății a fost îngrădită de Guvernul PNL, la ordinul președintelui, a recunoscut ex-premierul și fostul șef al liberalilor, Ludovic Orban, admițând totodată calitatea neconstituțională a lui Iohannis de șef al guvernului. „Până la urmă, Guvernul a luat decizia, dar gândiți-vă în ce context. A văzut toată țara, când a venit președintele în ședința de guvern și a anunțat măsurile restrictive. Nu le-a cerut președintele Iohannis, el le-a anunțat, în ședința de guvern. După ce președintele a anunțat măsurile respective, ce mai putea să facă guvernul? Putea să nu ia măsurile respective? Asta nu e un secret și nu e o noutate. Toată lumea știe că președintele a fost special la ședință. Special a venit la ședința de guvern și a fost cel care a anunțat aceste măsuri. Dacă îți vine președintele României în ședința de guvern și îți anunță niște măsuri, e complicat tu, ca guvern, cu atât mai mult cu cât guvernul era într-o relație de parteneriat, să refuzi. Măsurile au generat absența de la vot a foarte mulți simpatizanți PNL. Oamenii au fost șocați, și de interzicerea pelerinajelor. Au fost luate în contextul parteneriatului. Ele au influențat în mod negativ scorul PNL. Ce să răspundă președintele? Președintele trebuie să răspundă pentru …

Citeste tot articolul

Duminica sa fie INCHISE Bisericile, nu hypermarketurile!

În sfârșit o idee bună! Un român vrea ca duminica să fie închise nu hypermarketurile, ci bisericile Dacă propunerea ca duminica să nu fie deschise hypermarketurile e în nota imbecilității clasice a aleșilor, cu totul altfel stă situația în cazul binevenitei propuneri ca duminica să fie închise toate bisericile. O astfel de idee ar avea un impact pozitiv asupra societății și economiei, fără doar și poate. VEZI SI: Epoca tenebrelor ”Gândiți-vă că, dacă bisericile se închid duminica, milioane de euro ar ajunge săptămânal în economia reală”, spune cetățeanul care a inițiat proiectul. ”În loc să bage românii bani în cutia milei sau în buzunarele preoților, i-ar folosi pentru achiziția unor lucruri utile, gen haine sau mâncare. Ca să nu mai spun că s-ar plăti impozit pentru acei bani, deci inclusiv statul ar beneficia de pe urma închiderii bisericilor.” VEZI SI: ROMANIA, tara cre(s)tinilor: O biserică la 800 locuitori şi un spital la 54.000 de locuitori Un alt lucru bun care s-ar întâmpla dacă bisericile vor fi închise duminica este că preoții nu vor mai studia cataloagele de mașini, ci cărțile bisericești. Plus, cireașa de pe tort, românii vor avea ocazia să-l vadă pe Patriarhul Daniel trist și abătut, stând la coadă la amanet, să facă rost de bani de benzină pentru limuzină. – Acest articol este un pamflet. Sursa: Times New Roman VEZI SI: Ce au copiat creştinii din mitologia păgână

Citeste tot articolul