Tag Archives: betivi buzau

DE RASUL CURCILOR: In orasul lui Toma, doi betivani penali din Buzau erau cat pe ce sa strice parada militara internationala de aseara!

Conform buzoienii.ro, doi betivani din Buzau erau cat pe ce sa strice parada militara internationala de aseara: Doi bețivani care au consumat mai mult decât puteau duce s-au găsit aseară să-i înjure de mamă pe militarii și buzoienii care treceau în coloană în cadrul evenimentului la care au participat mii de cetățeni. Episodul s-a consumat preț de zece minute, interval în care chefliii, cu scurte pauze în care mai luau câte o dușcă, se ridicau și eliberau potopul de insulte. Participanții se mirau de cele auzite, făceau fețe-fețe, dar înghițeau sudălmile și mergeau mai departe. Nici militarii din coloană nu puteau interveni, întrucât nu puteau să lase torțele și să facă ordine. De notat că inclusiv unii dintre clienții barului s-au arătat deranjați de obscenitățile emise de colegii lor de pahar și s-a ajuns până la un conflict fizic între aceștia. Dar cheflii au câștigat, și-au reluat locul în fața gangului și au au continuat cu sudălmile. Din fericire, la un moment dat, doi jandarmi care treceau pe trotuar i-au auzit. Tot din fericire, bețivanii nu s-au potolit, ci s-au dat cocoși și în fața jandarmilor. S-a iscat o nouă bătaie, în urma căreia unul dintre drojdieri a fost pus la pământ de jandarmi. „Da, ce bă, n-am voie să înjur. Uite, așa voiam eu, s-o înjur pe mama. Ce vă băgați voi în ciorba mea”, se apăra al doilea în fața jandarmilor. Oamenii legii au chemat un echipaj în ajutor pentru a restabili ordinea. Reporterul buzoienii.ro n-a mai putut sta la fața locului pentru ab afla cum s-a terminat toată tărășenia. Probabil că bețivanii au fost luați la secție pentru a fi potoliți și amendați.

Citeste tot articolul

Un barbat din Buzau a ajuns la spital dupa ce a ramas cu un vibrator infipt in posterior: „Il simteam in stomac, am incercat sa-l scot cu un cleste de gratar”

Un maimutoi din Buzau, Telibasa Raul Ionut, a ajuns la spital cu o problema mai putin obisnuita: barbatul a ramas cu un vibrator intepenit in posterior dupa o noapte romantica petrecuta alaturi de iubita lui. Telibasa si-a dat seama ca are o problema atunci cand, dupa o noapte nebuna cu Alina „Cateaua”, a simtit cum vibratorul ii bazaia in fund. Se pare ca iubita lui a vrut sa faca o gluma si i l-a ascuns in cel mai nepotrivt loc. „Ne-am uitat prin camera, dar la cat de beti eram am crezut ca a cazut pe jos. Dar, la un moment dat, il simteam cum vibreaza pana in stomac”, a povestit respectabilul cetatean din Micro14. „Am incercat cu prietena mea sa il scoatem, am folosit o furculita, dar nu am reusit. Am incercat si un cleste de gratar, dar dupa o ora de chin a trebuit sa mergem la spital unde deja medicii erau obisnuiti cu noi.” Cei doi au fost nevoiti sa cheme o ambulanta,  din moment ce consumasera bauturi alcoolice in cantitati exagerate. „Amandoi bausem in acea seara, eram praf si a trebuit sa sun la urgenta, a fost cel mai tare apel efectuat in viata mea, la inceput nu ma credeau, insa cand le-am zis numele meu au trimis rapid un echipaj. Incepuse sa ma doara foarte tare, mai ales ca vibratorul inca functiona.” marturiste Telibasa. Dupa ce i-au facut radiografie, medicii l-au operat, iar dupa circa 45 de minute Telibasa era in afara oricarui pericol. Pe de alta parte, iubita lui crede ca toata intamplarea este una amuzanta. „Alinei nu i-a fost frica, a crezut ca totul e o gluma. I s-a parut amuzant de la prea mult vin consumat. Cred ca ar merita sa sufere si ea asa ca sa simta ce am simtit eu”, inchie …

Citeste tot articolul

Panica in Buzau: O ambulanta neagra rapeste betivani si ii duce la Sapoca!

Adevărata ameninţare! Pe străzile din Buzau a fost semnalată o ambulanţă neagră, care ademeneşte betivani şi ii răpeşte. În ambulanţă sunt gabori, care le scriu celor răpiţi amenzi pentru tulburarea linistii si ordinii publice. Victimele se trezesc internate la Sapoca, de unde nu mai au nicio scăpare. “Am crezut că vor să-mi fure ficatul, dar de fapt au scos un proces verbal cand au vazut ca n-au ce face cu el, mi-au făcut o copie după buletin, m-au pus să semnez şi pe urmă au început să-mi ceară bani. Deşi n-am fost la niciun birt dar am baut in parcul Crang, mi-au spus că deja am amenzi neachitate şi că ar fi bine să adun banii de la mamica”, explică „Teli”, unul din betivanii răpiţi din cunoscutul cartier Micro XIV. „Cei din Ambulanţa Neagră de la Sapoca lucrează subversiv. Ca să-i facă să urce, îi ademenesc pe betivani cu vin Babanu, ştiind obsesia acestora pentru acest produs. Ambulanţa neagră de la Sapoca a fost semnalată peste tot. Efectul e devastator. Sunt aduşi la Sapoca zeci si zeci de betivi penali care îngroaşă rândurile prostimii din Buzau, oraş sufocat de idioţi.” declara Alina Hodor, o catea sifilitica din Micro XIV care a fost abuzata de o carciuma intreaga. Acest articol este un pamflet.

Citeste tot articolul