Tag Archives: betiva

VIDEO HALUCINANT: Şi-a băut minţile şi a uitat ca e domnişoară. După ce a chefuit până în zori, împreună cu alte două prietene de ale sale, au ajuns, toate, la Politie

Şi-a băut minţile şi a uitat până şi de bunul simţ de domnişoară. După ce a chefuit până în zori, împreună cu alte două prietene de ale sale, au ajuns, toate, la Inspectoratul de Poliţie. Asta după ce au avut o petrecere cu volumul muzicii dat la maxim în apartamentul în care ar sta cu chirie. Sărbătoarea gălăgioasă i-a deranjat pe locatarii blocului de locuinţe de pe strada Nicolae Anestiadi din Sectorul Centru al Capitalei, care s-au plâns la poliţie că nu pot dormi din cauza gălăgiei de nedescris ce venea dinspre apartamentul vecin. La scurt timp, un echipaj mobil al Batalionului de reacționare operativă a venit la adresa indicată. Poliţiştii le-au rugat politicos pe fete să înceteze, întrucât era trecut de ora 01.00 noaptea. Supărate foc că au fost denunţate la poliţie, tinerele aflate sub influenţa alcoolului s-au dus la uşa vecinului care a sunat la poliţie şi l-au ameninţat. Bărbatul a apelat din nou la 902, iar de această dată, tinerele tinerele nu au mai avut scăpare. ”În apartament se aflau un grup de persoane de gen feminin, în stare de ebrietate, care sărbătoreau o zi de naştere exagerat, tulburând liniştea publică”. Într-o criză de isterie, una dintre tinere, în vârstă de 18 ani, a început să înjure de mama focului, manifestându-şi supărarea într-un mod neadecvat. După ce a aruncat pe jos mobila din Inspectorat, tipa părea să se fi cuminţit. ”- Cine v-a bătut? Aţi spus că v-a bătut cineva? – Pe mine m-a bătut vecinul de jos. – Din ce cauză? – Că eu am venit de la discotecă şi el îmi zice mie că eu am făcut gălăgie. Eu abia de am intrat în casă şi el îmi spune mie că eu am făcut gălăgie”. Nu a stat, însă, calmă prea mult timp. Din nou …

Citeste tot articolul

HALUCINANT! Betiva spune că PSD a creat 10.000 de locuri de muncă pe SĂPTĂMÂNĂ! Internați-o, băăăă!

Probabil că după apariția de miercuri seară de la Antena 3, Fiola ar fi fost internată de urgență în orice țară normală. Iar moderatorul, care-i ținea isonul cu aerul unuia căruia i se făcuse sex oral înaintea intrării în direct, era dat afară pentru subminarea credibilității postului. Fiola susține că guvernul PSD-ALDE a creat 100.000 de locuri de munca in cele patru luni care au trecut de la inceputul mandatului. Declaratiile au fost facute intr-o emisiune la Antena 3. Moderatorul Radu Tudor s-a aratat entuziasmat si i-a adus numeroase elogii ministrului. Pe burtiera Antena 3 era afisat ca s-au creat 10.000 de locuri saptamanal. Institutul National de Statistica (INS) are o cu totul alta parere. Declaratiile triumfaliste ale ministrului Muncii sunt contrazise de cifre seci. Somajul a crescut in luna februarie fata de luna ianuarie, de exemplu. „Numarul de someri a crescut usor in a doua luna a acestui an, cu 893 fata de luna precedenta, pana la 488.797, iar rata somajului a stagnat la 5,4%, nivel minim din 2008, arata datele publicate de Institutul National de Statistica (INS)”, scria agentia news.ro la inceputul lunii aprilie. Mai mult, potrivit datelor publicate de INS, somajul a fost in scadere pe toata perioada guvernarii Ciolos si a inceput sa creasca din momentul in care PSD a ajuns la guvernare. „Datele revizuite luna trecuta arata, spre deosebire de primele estimari, ca numarul de someri a coborat sub 500.000 inca din luna octombrie 2016 si s-a mentinut apoi in scadere in toate lunile, cu exceptia lunii decembrie, cand a urcat usor fata de noiembrie. Datele revizuite arata ca numarul somerilor a scazut cu circa 79.000 in ultimul an, de la 567.739 in februarie 2016″, mai spunea news.ro, care cita datele INS. (sursa: Comisarul.ro)

Citeste tot articolul