Tag Archives: berna

EROI PENTRU ROMÂNIA! Cei 5 care au speriat Estul. 14-16 februarie 1955 – un comando anticomunist ocupă legația RPR din Berna. Cinci tineri ţin Europa cu sufletul la gură.

Membrii grupului – Dumitru Ochiu, Ion Chirilă, Oliviu Beldeanu, Stan Codrescu și Teodor Ciochină – erau refugiați politici în Occident, evadați din iadul instaurat de sistemul represiv condus de Gheorghe Gheorghiu Dej. Ei aveau deja la activ o întreagă serie de acțiuni împotriva comuniștilor, atât în țară, cât și în exil. Ei transmiseseră deja că acțiunea lor era o formă de protest față de crimele, abuzurile și încălcările flagrante ale drepturilor omului din România comunistă. Prin acest demers extrem, ei doreau să atragă atenția opiniei publice internaționale asupra suferințelor îndurate de națiunile captive ale Europei de Est. Pentru prima oară de la sfârșitul războiului și coborârea Cortinei de Fier. Ei au reamintit Occidentului indiferent de suferința popoarelor ce se aflau dincolo de Cortina de Fier și au dezvăluit acțiunile de spionaj pe care Securitatea le desfășura – în beneficiul NKVD – împotriva țărilor Europei de Vest. Dumitru Ochiu și Ion Chirilă fuseseră colegi la liceul “Cuza-Vodă” din Huși , unde militaseră într-o grupare clandestină anticomunistă, reușind să inducă în eroare agenții Securității și, astfel, să fugă prin Iugoslavia. Elev bucureștean, Stan Codrescu a participat, încă din 1944, la protestele anticomuniste, unde participa la protestele anticomuniste, unde a și fost grav maltratat de contramanifestanții comuniști. Iar în 1946, avea să participe la sechestrarea primarului comunist din satul natal, ca urmare a abuzurilor acestuia împotriva țăranilor. În timpul stagiului militar, fiind detașat la grăniceri, va profita și va trece granița în Iugoslavia. Teodor Ciochină era basarabean, scăpat de persecuțiile ocupantului sovietic din 1940, și revenit în ținutul de peste Prut alături de armata germană, după 1941. Rămas fără un picior, el a fost totuși deportat de ruși în Siberia, de unde va evada, revenind în țară, unde va fi aruncat însă în închisoare. Deși invalid, a evadat din nou, ajungând și el …

Citeste tot articolul