Tag Archives: baza aeriana borcea

Momentul în care avionul MIG 21 a intrat în impact cu solul – VIDEO DE ULTIMA ORA

Epava avionului de vânătoare MIG 21 Lancer prăbuşit sâmbătă la Feteşti în timpul unui miting aviatic a fost ridicată duminică de anchetatori, bucată cu bucată. Dar nu înainte ca soţia pilotului care şi-a pierdut viaţa să se reguleagă la locul tragediei şi să aprindă o lumânare în memoria celui pe care acum toată lumea îl consideră un erou. Ultima sa manevra a făcut ca aeronava să se prabușească la distanţă mare de miile de spectatori, evitând astfel o catastrofă de proporţii. În aceste secvenţe dramatice, se vede cum avionul de luptă MIG 21 Lancer, se apropie de pământ înclinându-se puternic, şi loveşte solul, explodând la impact. Accidentul s-a produs la numai câţiva kilometri de locul în care 4.000 de spectatori asistau la spectacolul organizat în baza aeriană Feteşti. Pentru foştii piloţi, care au zburat la rândul lor pe avioane de luptă, locotenent comandorul Florin Rotaru este un erou. General de flotilă aeriană Iosif Bălan, fost pilot militar: ”El nu a respectat procedura de a se salva pe el. Ci de a-i salveze pe cei de jos, în loc să catapulteze a tras de avion ca să îl îndepărteze şi atunci a ajuns la câţiva km de locul accidentului. Ar fi putut să se salveze cu siguranţă, însă a vrut să îi salveze pe cei de jos pentru că dacă se catapulta avionul ar fi căzut în acel loc, aşa că a tras de avion și nu a mai avut timp să se salveze.” De ce a ajuns locotenent comandorul Rotaru în această situaţie imposibilă? Răspunsul va veni de la comisia de anchetă ajunsă încă de sâmbătă la faţa locului. Cercetarea la faţa locului a continuat la mai bine de 24 de ore de la prăbuşirea avionului MIG 21 Lancer, iar specialiștii au strâns toate componentele aeronavei ce vor fi expertizate. …

Citeste tot articolul

Dacă pe timp de pace ne cad atâtea avioane, Doamne ferește de un război!

Nu știu exact istoricul complet, dar cred că sunt vreo zece bucăți prăbușite și vreo cinci morți până acum. Pe timp de pace! În anii ’90 apărea Vacanța Mare cu poanta „Păi noi, țăranii, arăm cu MIG-urile că tractoare n-avem.” Deci…gândițivă, da, de când tot cad astea fără să le doboare nicio armată cotropitoare. Îmi închipui că pregătirea unui pilot e foarte ieftină și ne putem permite să-l trimitem din cer la pământ cu câte-o budă zburătoare din asta, proiectată după specificațiile… ”doctrina Brejnev”. – Sursa: KMKZ

Citeste tot articolul

Popor sărac, dar fudul, organizăm show-uri aviatice cu avioane de mâna a 5-a. Și piloți morți

”L-am pierdut astăzi pe locotenent-comandorul Florin Rotaru, pilotul aeronavei MiG 21 LanceR prăbușită la Fetești. Ofițerul era în vârstă de 36 de ani și îndeplinea funcția de pilot-șef în cadrul Escadrilei 861 Aviație Luptă, Baza 86 Aeriană Fetești. Aeronava pilotată de locotenent-comandorul Florin Rotaru s-a prăbușit sâmbătă, 7 iulie, în jurul orei 13.30, după un zbor executat în cadrul unui miting aerian organizat la Baza 86 Aeriană. Cuvintele sunt prea sărace pentru a descrie durerea pe care această pierdere cumplită o provoacă Armatei României. Condoleanțe familiei îndoliate. Dummezeu să îl odihnească în pace!” spune ministrul Apărării, Mihai Fifor, fără să ne explice la ce ne trebuie nouă aceste reprezentații din moment ce, dacă deschidem istoricul prăbușirilor de MIG, vedem că riscul e mai mult decât evident. Nu ne mai putem atinge la ființa națională decât uitându-ne cum iau MIG-urile curbe pe cer sau care e ideea? Sursa: KMKZ

Citeste tot articolul