Tag Archives: batrana batuta

Scene de VIOLENTA CRUNTA: Batrana dezbracata si batuta cu bestialitate de propria fiica

O femeie, în vârstă de 84 de ani, dintr-o comună din judeșțul Vâlcea a fost bătută crunt de fiica sa de 62 de ani, potrivit publicației Gazeta Vâlceană. În urma bătăii, victima a ajuns la spital. Incidentul s-a petrecut la mijlocul lunii aprilie. La data de 19 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sutești au fost sesizați prin apelul unic de urgență, cu privire la un act de agresiune fizică exercitat de către o femeie, asupra mamei sale de 84 de ani, eveniment petrecut pe raza comunei Crețeni, sat Mrenești. Polițiștii ajunși la fața locului au constatat că cele sesizate se confirmă, împotriva femeii de 62 de ani, fiind emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 5 zile, iar femeia de 84 de ani a fost condusă la o unitate spitalicească în vederea acordării de îngrijiri medicale, unde a rămas internată”, potrivit IPJ Vâlcea. Magistrații au emis un ordin de protecţie de 3 luni pe numele femeii din comuna Crețeni care și-a bătut mama. „Judecătoria Drăgășani a emis un ordin de protecție provizoriu pe o perioadă de 3 luni de zile, dispunând evacuarea fiicei din locuința comună și obligația de a nu se apropia de mama ei la o distanță mai mică de 10 m. În cauză a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie, cercetările fiind efectuate sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Drăgășani. De asemenea, polițiștii au întreprins toate demersurile pentru informarea autorităților și instituțiilor competente conform Legii 217/2003 privind prevenirea și combaterea violenței domestice”, mai adaugă sursa citată.

Citeste tot articolul

Cutremurator: Bestia TIGANCA care chinuie batrane in Italia ameninta Romania!!!

Dupa ce ieri am vazut cum se poarta o insotitoare tiganca cu batrana de care trebuia sa aiba grija, astazi am descoperit o noua filmare; cu aceeasi femeie de etnie tiganeasca in care ameninta diverse persoane din Romania. Sa fie vorba tot de niste batrane? De un lucru putem fi convinsi, tanara tiganca care se machiaza de parca ar merge la cabaret, are mari probleme comportamentale, o agresivitate sora cu nebunia si o rautate care ar putea sa o transforme oricand intr-un pericol public. Nu-i stim trecutul, dar la cum se prezinta, putem sa ne dam seama cum ii va fi viitorul. Autoritatile ar trebui sa ia masuri in privinta ei! Amenintarile si blestemele tigancii nu cunosc limite. Iata cum isi ameninta ea cunoscutele din Romania doar pentru simplul fapt ca o “vorbesc”: – NE CEREM SCUZE: YOUTUBE A DAT JOS VIDEOCLIPUL – „Cand vin in Romania v-am desfigurat, spitalele sunt ale voastre. Toata viata v-am dat clasa. Si pe bani si pe bataie si pe tot ce-a vrut p___a mea! Sa va manance cancerul, ca atuncea spitalele va ia din mana mea. Va dau eu voua manca-v-ar cancerul sa va manance de gunoiere imputite si jegoase. Nu va temeti, ca nu mor eu aicea! Ajung eu acasa pe Romania si-n mana mea cadeti! Au, ce luati! Au, manca-v-ar cancerul daca oti fi scapete cu Politie, cu Dumnezeu, cu orice! Din mana mea nu mai sunteti scapate! La cimitir va aprind lumanari de pe acum!” Dupa cum vedeti, tiganca are “planuri mari”. Daca a speriat Italia cu comportamentul ei, acum vrea sa faca legea in Romania, “pedepsindu-si” cunoscutele. Si de ce? Pentru a demonstra ce mare „p___a” este ea! Probabil ca femeia de etnie tiganeasca nu se va opri pana nu isi va duce planurile la indeplinire. In ce teroare …

Citeste tot articolul