Tag Archives: bashar al-assad

RAZBOIUL ABIA ACUM INCEPE: AMENINTARI DIRECTE de ultima ora: ACȚIUNILE contra IMPLANTĂRII MILITARE a Iranului în Siria VOR CONTINUA

  Statul Israel va continua „să acţioneze” împotriva implantării militare a Iranului în Siria, au avertizat duminică doi miniştri israelieni. Anunțul vine după aproape o săptămână de la un atac atribuit statului evreu, în urma căruia şi-au pierdut viaţa a şapte militari iranieni prezenți în Siria, relatează AFP, preluată de Agerpres. Teheranul, inamic declarat al statului Israel, este unul dintre principalii susținători ai lui Bashar Al-Assad în conflictul din Siria şi a avut un rol important în recentele victorii ale trupelor guvernamentale. „Vom continua să acţionăm împotriva unei implantări militare a Iranului în Siria care constituie o ameninţare pentru securitatea Israelului”, a avertizat Gilad Erdan, ministru al securităţii interne şi membru al cabinetului restrâns din Israel, la radioul militar. Ministrul educaţiei Naftali Bennett, şi el membru al cabinetului israelian restrâns, a afirmat la rândul său că Israelul îşi rezervă „o libertate de acţiune totală”. „Nu-i vom permite Iranului să se implanteze în Siria. Frontiera noastră de nord nu poate deveni un loc de joacă pentru Bashar Al-Assad (preşedintele sirian)”, a adăugat el. Două ţări se află la graniţa de nord a statului Israel, Siria şi Liban, unde este activă mişcarea şiită libaneză Hezbollah, un alt inamic al statului evreu. VEZI SI: ATAC CHIMIC cu GAZ SARIN: Oficial american face DEZVALUIRI SOCANTE Aceste ameninţări au fost reiterate la o zi după loviturile aeriene americane, franceze şi britanice împotriva mai multor obiective din Siria care au legătură cu programul chimic al regimului. Premierul israelian, Benjamin Netanyahu, a dat asigurări în legătură cu sprijinul său „total” faţă de această operaţiune. De la izbucnirea războiului în Siria, Israelul are grijă să nu fie antrenat în conflict, dar a bombardat zeci de obiective, poziţii ale regimului sirian sau convoaie cu arme cu destinaţia Hezbollah

Citeste tot articolul

Bashar al-Assad CONFIRMA: “Teroriști sunt infiltrați printre refugiații sirieni ce ajung în Europa”

Există teroriști printre refugiații sirieni ce ajung în Europa, a declarat președintele sirian Bashar al-Assad într-un interviu la televiziunea cehă din care au fost difuzate fragmente luni, relatează Reuters. Întrebat dacă europenii ar trebui să se teamă de refugiații din Siria, Assad, a declarat că ei “sunt un amestec. Majoritatea sunt buni sirieni, ei sunt patrioți… Dar desigur că s-au infiltrat teroriști printre ei, este adevărat”. Televiziunea cehă a precizat că l-a intervievat pe Assad la Damasc și că va difuza integral interviul marți. Sute de mii de refugiați sirieni au ajuns în Europa în acest an, de multe ori fără documente, provocând îngrijorare în multe țări că militanți islamici ar putea fi printre ei. Atacurile Statului Islamic de la Paris pe 13 noiembrie au amplificat apelurile în UE pentru mai multe controale ale persoanelor ce sosesc. Doi dintre atacatorii de la Paris au fost amprentați după ce au sosit în Europa prin Grecia în octombrie, a declarat un procuror de la Paris. Unul a fost identificat ca Ahmad al-Mohammad cu ajutorul pașaportului sirian găsit lângă corpul său, deși nu este clar dacă pașaportul este autentic sau furat. Turcia a promis să ajute la oprirea fluxului de migranți spre Europa, în schimbul banilor, vizelor și discuțiilor reînnoite asupra aderării la UE, într-un acord la care s-a ajuns duminică, amintește Reuters. Printre altele, președintele sirian Bashar al-Assad a acuzat Franța de “sprijinire a terorismului” și a evocat Praga ca un loc unde un acord de pace ar putea fi semnat într-o zi, considerând “poziția echilibrată” a Republicii Cehe, în comentariile difuzate luni de televiziunea publică cehă (CT), notează France Presse, pe de altă parte.  În acest interviu ce urmează a fi difuzat integral marți dimineață, președintele sirian a răspuns la întrebarea unui jurnalist ceh asupra posibilității unui acord de pace semnat …

Citeste tot articolul

SUA recunosc ca fortele nationaliste seculare castiga teren in Siria

Victoriile din ultimele luni ale armatei siriene contra rebelilor islamişti, susţinuţi de unele state arabe şi de SUA, l-au forţat miercuri pe secretarul de Stat american, John Kerry, să recunoască faptul că regimul preşedintelui Bashar al-Assad câştigă teren. “Este adevărat, da, al-Assad şi-a ameliorat puţin poziţia. Însă el încă nu a câştigat. Este un impas”, a declarat pentru CNN şeful diplomaţiei americane. Întrebat cu privire la un eventual “eşec” al strategiei americane pentru Siria, Kerry a răspuns “nu”. “Politica pentru Siria este foarte dificilă (…). Nu vreau în niciun fel să caut scuze, (dar) vrem ca aceasta să avanseze cât mai repede, să o facem mai eficientă”, a spus secretarul de Stat. O polemică a izbucnit în ultimele zile la Washington după ce influenţi senatori ar fi afirmat că John Kerry ar fi admis, în cadrul unei întâlniri care a avut loc sâmbătă, la Munchen, în Germania, că politica Statelor Unite în Siria a eşuat şi necesită o schimbare, aminteşte Mediafax. John Kerry ar fi pledat pe lângă aleşi americani, între care republicanul John McCain, pentru înarmarea rebelilor sirieni. Departamentul de Stat a dezminţit aceste afirmaţii. Printre ţările care susţin logistic, politic, financiar şi chiar militar insurgenţa islamistă din Siria se numără SUA, Turcia, Arabia Saudită şi Qatarul. Pe de altă parte, regimul politic de la Damasc este sprijinit de Rusia, China şi Iran. Conform estimărilor ONU, peste 135.000 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma violenţelor care au început în luna martie a anului 2011, dintre care mai mult de 11.000 copii. Siria era până nu de mult un exemplu al coexistenţei paşnice a diferitelor religii, într-un stat cu o populaţie majoritar musulmană. În această ţară trăiesc circa 300.000 de melkiţi catolici şi peste 800.000 de credincioşi ortodocşi, cea mai mare parte a lor aparţinând de Patriarhia Greco-Ortodoxă a …

Citeste tot articolul