Tag Archives: bani copii

BREAKING NEWS! Parlamentul a decis ASTAZI: Indemnizație lunară de 500 de lei pentru o categorie de copii

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de for decizional, cu 294 de voturi pentru, un proiect de lege pentru modificarea şi completarea Decretului-lege nr.118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate din motive politice de dictatura instaurată cu începere de la 6 martie 1945, precum şi celor deportate în străinătate ori constituite în prizonieri. Se are în vedere ca şi urmaşii celor care au fost victime dovedite ale regimului comunist să beneficieze de reparaţiile acordate prin Decretul-Lege nr.118/1990 deoarece, datorită criteriilor aberante stabilite de regimul comunist, au fost consideraţi ca având „origine nesănătoasă”, suferind multe discriminări şi limitări profesionale. Legea prevede: „-Copilul celui decedat în luptele cu organele de represiune comunistă, în răscoale țărănești ori decedat, din categoria celor dispăruți sau exterminați în timpul detenției, internați abuziv în spitale de psihiatrie, deportați, strămutați, prizonieri sau cărora li s-a stabilit domiciliu obligatoriu, are dreptul la o indemnizație lunară de 500 lei. -Copilul minor la data la care unul sau ambii părinți s-au aflat în una din situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) din Decretului-lege nr.118/1990 precum şi copilul născut în perioada în care unul sau ambii părinți s-au aflat în una din situațiile prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2), are dreptul la o indemnizație lunară în același cuantum cu indemnizaţia de care a beneficiat părintele său. -Copilul născut după încetarea situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (1) și (2) are dreptul la o indemnizație lunară în cuantum de 50% din indemnizația de care a beneficiat părintele său”

Citeste tot articolul

ATENTIE! Se dau 450 de lei pe lună! Mii de români pot beneficia de aceasta sumă. Ce trebuie sa faci

Se dau 450 de lei pe lună. Mii de români ar putea beneficia de acești bani doar prin depunerea unei cereri online. Banii vor fi dați pe o perioadă de șase luni de zile. Totul este prevăzut în programul „Bursa virtuala”, derulat de Asociația DLM Romania. Astfel, copiii care sunt activi la orele de curs online vor beneficia de un ajutor lunar in valoare de 450 ron pe o perioada de 6 luni. Estimările consiliului DLM Romania arată că vor beneficia de acest tip de ajutor circa 100.000 de copii. Pentru acordarea programului „Bursa virtuala”, cererile de inscriere se depun online pe site-ul oficial al asociatiei DLM Romania. Declarațiile si documentele intocmite in urma verificarilor se vor depune ulterior la institutia de invatamant la care sunt inscrisi minorii de catre reprezentatii sociali DLM Romania. Formularul de inscriere cat si conditiile sunt afisate mai jos. Pentru validarea formularului este necesara depunerea in contul Asociatiei DLM Romania sub forma de donatie suma de 50 ron. Suma v-a fi folosita pentru verificarea informatiilor oferite si intocmirea actelor necesare. Acest lucru a fost stabilit de catre consiliul DLM pentru a evita deplasarile in numar mare. Contul poate fi gasit la sectiunea „Doneaza” sau aici. Pentru a benefica de acest ajutor, minorul trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: Sa aiba o varsta cuprinsa intre 4 – 18 ani Sa fie prezent la minim 10 ore de curs online pe saptamana Veniturile lunare ale familiei sa nu depaseasca 2.500 lei Sursa: capital.ro

Citeste tot articolul

Vin banii de la stat! Poţi primi 710 lei pe lună! Vezi care sunt condiţiile

Românii vor putea beneficia de până la 710 lei, în anumite condiţii: Statul va acorda aceşti bani lunar. Proiectul de lege care prevede acest ajutor mai are de trecut un singur hop în Parlament. O propunere legislativă care-i priveşte pe părinţii cu copii mici a fost adoptată tacit în Senat şi va merge acum către Camera Deputaţilor, care este cameră decizională în acest caz. Propunerea le acordă dreptul părinţilor cu copii de până la trei ani să primească bani de la stat pentru o bonă, în anumite condiţii. Ce venituri trebuie să aibă părinţii pentru a primi ajutorul Proiectul de lege este menit să le permită părinţilor care nu au cu cine să lase copilul mic acasă să se întoarcă mai repede la muncă, prin acordarea unui ajutor financiar pentru angajarea unei bone. Cuantumul ajutorului acordat va depinde de veniturile nete ale părinţilor (sau ale părintelui singur, după caz). Ajutorul va fi acordat lunar, până la vârsta de trei ani a copilului sau până când acesta intră în sistemul de creşă. Valorile ajutorului pot fi următoarele: 710 lei, pentru un nivel al veniturilor nete lunare pe membru de familie de până la 2080 de lei 550 lei, pentru venituri cuprinse între 2081 şi 2500 de lei 390 lei, pentru venituri cuprinse între 2501 şi 3000 de lei 250 lei, pentru venituri cuprinse între 3001 şi 3500 de lei În cazul în care nivelul veniturilor nete lunare pe membru de familie depăşeşte 3500 de lei, acest ajutor pentru angajarea unei bone nu mai poate fi acordat. Condiţii suplimentare pentru acordarea ajutorului Părinţii trebuie să îndeplinească şi o serie de alte condiţii, pentru a putea primi aceşti bani. Ei vor trebui să dovedească că sunt angajaţi cu normă întreagă (excepţie fac cei încadrați cu handicap grav sau accentuat), că desfășoară activități independente, că sunt funcționari …

Citeste tot articolul

Sute de mii de români vor primi bani lunar

Noul ministru PNL din guvernul Orban vrea să schimbe situația neplăcută și abuzivă în care au ajuns unii părinți. Decizia de finanțare s-ar putea lua chiar săptămâna viitoare. Noul ministru al Educației vrea să schimbe situația părinților care au ajuns să stea cu copii lor. În urma unei decizii din primăvară, grădinițele private nu mai sunt finanțate pentru locurile ocupate de copiii cu vârste sub trei ani și astfel mulți părinți s-au trezit că sunt dați afară din aceste gradințe unde mergeau copiii. „La acest moment, sunt primiți copiii în grădinițe și cu vârsta de 2 ani, dar nu se alocă banii pentru ei. Mă voi lupta pentru a primi acești bani. Cele mai mari nevoi sunt în învățământul preuniversitar”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie. Aproape 200.00 de copii cu vârste între doi și trei ani și 587.000 cu vârste de până la trei ani sunt în toată țara. De asemenea, cele peste 1.200 de creșe și grădinițe din România nu sunt de ajuns. Deși autoritățile au promis acum trei ani încă 2.500 de creșe și grădinițe, doar 90 au fost construite. „Avem foarte puține creșe în raport cu numărul de copii care ar putea fi înscriși. Primim zeci de telefoane, „doamna, unde să-mi duc copilul, nu știți un centru, o creșă, orice”, este o situație tragică, este o dorința a părinților care vor să se păstreze pe piață muncii și în special a femeilor, în grijă cărora în care cade în mod tradițional îngrijirea celui mic”, spune Ana Măiță, Asociația „Mame pentru mame”. O decizie de finanțare a grădinițelor pentru copii ar putea fi luată în cursul săptămânii viitoare.

Citeste tot articolul

Nu mai luati banii copiilor pentru pomeni sociale! Unde sunt cei 500 de euro promisi fiecarui copil nascut dupa 9 februarie 2011?

Articolul 356 din Legea Educatiei Nationale nr.1/2011 prevede ca toti copiii nascuti dupa 9 februarie 2011 in Romania trebuie sa primeasca de la stat 500 de euro, dar asta doar la implinirea varstei de 16 ani. Data de aplicare a legii se tot amana din 2011 pentru anul urmator astfel ca s-ar putea ca nici in 2027, primii beneficiari sa nu se poata folosi de acesti bani. Desi legea a intrat in vigoare de mai multi ani aceasta nu a fost aplicata niciodata de catre autoritati. De ce? Deoarecere „aplicarea sa a fost prorogata succesiv prin ordonante de urgenta (ultima e OUG nr. 83/2014, care, cf. art. 36, alin. 1, amana aplicarea art. 356 din LEN pana la data de 1 ianuarie 2017)”, a transmis biroul de comunicare al Ministerului Educatiei. Adica politicienii au decis sa amane aplicarea articolului pentru mai multi ani la rand. Toata lumea a sperat ca articolul 356 ar putea fi aplicat cu data de 1 ianuarie 2017. Dar s-a amanat din nou. Guvernul a tot amanat aplicarea efectiva a prevederilor legale in cauza. Ultima amanare a fost recent stabilita pentru 1 martie 2017, prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2016, in vigoare de la momentul publicarii in Monitorul Oficial, Partea I, nr. 1035 din 22 decembrie 2016. Asadar, copiii ar putea primi acesti bani dupa 1 martie 2017, daca autoritatile nu decid sa aplice o noua amanare prevederilor din Legea educatiei. Prin OUG nr. 83/2014, Executivul stabilise ca acordarea banilor se amana pana la 31 decembrie 2016, ceea ce insemna ca copiii ar fi putut primi banii inca de la inceputul lui 2017. Cadrul legal referitor la cei 500 de euro pentru educatie nu este insa complet la acest moment, fiind necesare norme suplimentare pentru aplicarea prevederii – ceea ce nu exclude posibilitatea unei …

Citeste tot articolul