Tag Archives: banat

„Rusaliile Negre”. Dramă pentru zeci de mii de români

Se împlinesc 68 de ani de la cea mai amplă acțiune având drept scop deportarea populației, în speță locuitorii din Banat, duși cu forța în Bărăgan. În istorie a rămas ca momentul ”Rusaliilor negre”. Totul a început în noaptea de 17 spre 18 iunie 1951. Așa-numita igienizare a zonei din apropiere de frontiera cu Iugoslavia se petrece în contextul relațiilor tensionate cu țara vecină. Între cei ridicați cu forța armelor erau români, germani, bulgari, dar și refugiați din Basarabia și din Nordul Bucovinei, cei din urmă veniți în partea asta de țară după 1940. Sursele documentare arată că cel puțin 45.000 de oameni au fost duși în Bărăgan, unde au apărut peste noapte, pur și simplu, comunități unde, la început, doar bordeiele țineau de acoperiș deasupra capului. Explicația pentru întreaga operațiune e legată de faptul că oamenii din apropierea graniței cu Iugoslavia ar fi avut un potențial mare de risc, arată portalul www.reporterglobal.ro. După 1990 au fost întreprinse ample cercetări de către specialiști de la ”Memorialul Sighet”, care au scos la lumină atrocitățile din urmă cu mai bine de șase decenii. Se știe că în data de 15 martie 1951 se pune la cale planul, concretizat în Directiva Comitetului Central al Partidului Muncitoresc Român. Ocazie cu care se constituie și o Comisie Centrală care va avea ca scop controlul asupra operațiunii. Regimul comunist pune în mișcare un complex vast, pentru a putea strămuta atâția oameni. Nu mai puțin de 10.000 de soldați sunt dispuși în zona din Banat care trebuia ”curățată”. Cei deportați au fost urcați în 2.656 de vagoane de tren și în 6.211 camioane. Oamenii au avut posibilitatea să ia cu ei numai strictul necesar. Practic, numai hainele de pe ei. Cei care au trecut prin acel calvar au povestit ulterior că au fost duși în mijlocul Bărăganului, …

Citeste tot articolul

Dovezi ZDROBITOARE despre CRIMELE, VIOLURILE SI JAFURILE comise de armata sovietică in Romania

În cartea „File din istoria militară a Banatului”, istoricul Constantin C. Gomboș trece în revistă o parte din ororile trăite de românii care abia scăpaseră de teroarea hortystă. Groaza semănată de Armata „eliberatoare” sovietică în România după august 1944 este o certitudine. Totuși, istoricii găsesc permanent noi dovezi ale jafurilor, crimelor sau violurilor comise de militarii ruși care traversau Europa pentru a ajunge la Berlin. Astăzi publicăm noi astfel de dovezi, strânse într-un volum excepțional de istoricul Constantin C. Gomboș, fost colonel în Armata Română, autorul a sute de cărți și studii. Fragmentul pe care îl prezentăm astăzi este din cartea „File din istoria militară a Banatului – Armata Roșie în Banat 1944-1958”, apărută anul trecut la editura Eurostampa, din Timișoara. Pentru bănățeni, ocupația sovietică a venit după unul dintre cele mai crâncene momente din istoria recentă: masacrele hortyștilor care se retrăgeau din teritorii. Ce a urmat, descrie perfect din documente Constantin Gomboș. „Tremurând de emoție, să așteptăm nerăbdători sosirea armatelor sovietice” Trecând hotarul Banatului, la începutul lunii septembrie 1944, când României nu-i fusese stabilit, încă, statutul internațional, trupele Armatei Roșii ocupând, practic, teritoriul român, își impuneau legea. În analiza acestui comportament voi face apel la cartea Conversații cu Stalin, autor Milovan Djilas (Editura Corint, Istorie, București, 2015, pag. 146-147). Iată ce relatează acesta: Stalin mă întreabă despre istoria cu Armata Roșie. I-am explicat că nu am inteționat nicio clipă să insult Armata Roșie, dar dorisem să atrag atenția asupra neregulilor înfăptuite de unii dintre soldați și asupra dificultăților politice pe care ni le creau. Stalin mă întrerupe: „Da, ai citit, știu sigur, pe Dostoievski. Vezi ce complicat lucru este sufletul omului, psihicul lui? Bine atunci, imagineazăți un om care a luptat de la Stalingrad la Belgrad, străbătând mii de kilometric din propria țară devastată, călcând peste cadavrele celor dragi …

Citeste tot articolul

Afirmații revoltătoare apărute în celebra revistă „Le Point”, chiar de 1 decembrie: În 1918, România a obținut Banatul, „vechi teritoriu maghiar” , a „ocupat Basarabia”, iar Ardealul a fost „furat de la Ungaria”

Chiar de Ziua Națională a României, sub titlul „Istorie: România s-a născut acum un secol” (e vorba despre Centenarul Unirii, nu al României – n.r.) , revista franceză „Le Point” a publicat un interviu cu istoricul Isabelle Davion, în care aceasta susține că regatul României format în 1878 a fost unul „frustrat”. Întrebată care sunt teritoriile care România le-a „agregat” în 1918, istoricul francez spune că este vorba despre „Basarabia, obținută de la Rusia, în timpul Revoluției Bolșevice. Bucovina, când după 28 noiembrie 1918 Consiliul General al regiunii a votat detașarea de Austria. Banatul, vechi teritoriu maghiar, care va fi împărțit în 1919 între România și Iugoslavia, alt stat nou-creat pe 1 decembrie 1918 – astfel încât aceste două state apropiate de Franța să se se înțeleagă foarte bine – dar România va regreta mereu că nu a obținut Banatul integral. Și în final, Transilvania furată de la Ungaria”. Chestionată despre argumentele României pentru aceste teritorii, Isabelle Davion spune că este vorba despre „argumente istorice și etnice”. Dar zice ea, argumentele „se pot întoarce împotriva României, pentru că Basarabia a fost de-asemenea rusificată, în timp ce Transilvania a fost maghiarizată. Dar România a practicat politica „faptului împlinit”, ocupând în noiembrie 1918 aceste două teritorii”. Isabelle Davion este profesor la Universitatea Sorbona, precizează Le Point. Aceste afirmații vin în contextul în care în aceeași zi, la Berlin, agenția de presă a statului german (DPA) a scris că România „a anexat” o parte din Ungaria. MAE și Ambasada României la Berlin au înaintat proteste oficiale. – Sursa: ActiveNews.ro

Citeste tot articolul

Cel mai curat aer de pe planta se respira in BANAT! Vezi mai exact, UNDE

Deşi pare greu de crezut, în România se respiră mai bine decât în Elveţia! Ce-i drept, doar în anumite zone ale ţării, pe care le poţi transforma în destinaţii inedite pentru vacanţele tale. Poiana Mărului se află la circa 150 de kilometri de Timişoara şi oferă unele dintre cele mai frumoase peisaje ale Banatului. Zona este situată la 700 de metri altitudine, străjuită de Munţii Ţarcu şi Muntele Mic. Aici, calitatea aerului este asigurată de patru componente esenţiale: ozonul, ionizarea negativă, aerosolii naturali şi puritatea. În plus, cercetătorii francezi susţin că aerul din Poiana Mărului este mai curat decât cel din zona Cascadei Niagara, adică ionizarea este de 10 ori mai mare, ea fiind benefică pentru sănătate şi prevenind anumite boli. Dragi bănăţeni, nu mai staţi pe gânduri, cu siguranţă, staţiunea Poiana Mărului poate fi o destinaţie de weekend perfectă. Cu menţiunea că trebuie să vă rezervaţi, din timp, locuri de cazare la cochetele pensiuni din zonă.

Citeste tot articolul

A inceput sezonul nuntilor si botezurilor tiganesti: Masini luxoase dirijate de politisti (FOTO+VIDEO)

În fiecare vară clanurile ţigăneşti, unele implicate în mafia imobiliară, revin din străinătate în oraşele bănăţene pentru a forma noi alianţe prin nunţi între membrii diferitelor grupări sau pentru a participa la botezuri. Odată deschis “sezonul”, începe şi calvarul populaţiei majoritare, mai ales a vecinilor. Manele date la maxim din curţile caselor, petreceri în stradă sau trafic blocat de alaiul format din maşini de lux cu numere străine, dirijate atent de poliţişti. Aşa s-a întâmplat şi ieri în Lugoj, cel de al doilea oraş ca importanţă din judeţul Timiş, când, cu ocazia unui botez, ţiganii au blocat minute în şir centrul localităţii şi câteva artere principale defilând ostentativ în maşini marca Ferrari, Porsche sau BMW. Coloana a fost deschisă de o caleaşcă albă trasă de cai. În jurul orelor prânzului, alaiul a fost practic condus şi păzit de poliţişti locali şi de la rutieră, o scenă desprinsă parcă dintr-o lume a absurdului. Lugojenii nu au putut decât să privească de pe margine cum poliţiştii se purtau cu ţiganii zgomotoşi ca şi cu nişte veritabili stăpâni ai oraşului ce merită se fie escortaţi de oameni plătiţi din bani bulici. Nu a contat nici că petrecăreţii şi-au parcat maşinile pe două rânduri, chiar în sensul giratoriu din faţa bisericii „Adormirea Maicii Domnului”. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul

“Gemenii pedofili” din Banat au fost condamnati cu SUSPENDARE

Frații Adrian și Alexandru Calapis, fii unui cunoscut avocat din Sânnicolau Mare, au fost trimiși în judecată anul trecut de procurorii DIICOT sub acuzația de pornografie infantilă prin sisteme informatice. Practic cei doi gemeni ar fi convins mai multe fetiţe să pozeze în poziţii indecente, fotografiile fiind ulterior postate pe diferite site-uri pornografice. Luni însă cei doi, în ciuda gravităţii faptelor, au fost lăsaţi liberi, fiecare primind câte o pedeapsă de un an și șapte luni de închisoare cu suspendare, plus plata unor despăgubiri pentru minorele abuzate, între 8.000 și 12.000 de euro.  Gemenii, care fuseseră arestaţi preventiv în luna septembrie a anului trecut, au fost apăraţi în instanţă chiar de tatăl lor, care s-a declarat puţin dezamăgit de sumele “prea mari” care trebuie plătite fetiţelor abuzate. În dosarul procurorilor apar 10 victime, în decurs de 2 ani. “Asta-i justiţia din România. Suntem dezamăgiţi cu toţii şi cu siguranţă vom face recurs. Sperăm ca şi DIICOT să facă acelaşi lucru. Instanţa a acordat despăgubiri pentru victimele minore, dar cine poate evalua traumele psihice cu care au rămas fetele noastre minore. Sperăm ca în recurs situaţia să se schimbe radical, iar pedepsele să fie pe măsura faptelor”, a declarat pentru Opinia Timişoarei unul dintre părinţii fetelor abuzate de fraţii pedofili, imediat dupa aflarea sentinţei. Una dintre victime este fiica unui angajat al Ministerului Afacerilor Interne. Fata se întorcea într-o zi de la şcoală iar unul dintre bărbaţi a urmărit-o până în scara blocului. Acesta i-a cerut un pahar cu apă şi astfel a ajuns să intre în apartamentul fetei. După ce i-a făcut poze elevei de 9 ani, i-a lăsat suma de 30 de lei. Fetiţa i-a povestit tatălui ei ce s-a întâmplat iar acesta a făcut o plângere la poliţie. În urma percheziţiei, anchetatorii au găsit în calculatoarele celor doi …

Citeste tot articolul

Valeria Borza, campioana banateana la tenis de masa, a murit la 29 de ani

Jucătoarea de tenis de masă Valeria Borza a murit joi seară în Franţa, din cauza unei meningite bacteriene. Sportiva din Caransebeş, judeţul Caraş-Severin, avea 29 de ani şi era legitimată la echipa franceză Lys-lez-Lannoy. Presa din Franţa a anunţat că tânăra se îndrepta spre un autobuz care urma să o ducă spre aeroportul din Charleroi pentru a veni în România cu ocazia sărbătorilor de iarnă. Jucătoarea a acuzat dureri de cap extrem de puternice şi a fost transportată la spitalul din Roubaix, unde a fost dusă la secţia de reanimare, dar a intrat rapid în comă. Diagnosticată cu meningită bacteriană, Valeria Borza a încetat din viaţă la ora 18:15. Meningita bacteriană este o infecţie gravă a fluidului din măduva spinării şi a celei care înconjoară creierul. Sunt trei tipuri de bacterii care pot cauza această boală. Aceste bacterii trăiesc adesea în organismul uman, cel mai frecvent la nivelul nasului şi al gâtului fără să provoace afecţiuni. Totuşi, aceste bacterii pot provoca meningită dacă pătrund în circulaţia sanguină. În România, meningita bacteriană are o rată de mortalitate de peste 50 la sută. Cei care se salvează pot rămâne cu sechele grave. Meningita bacteriană se transmite de obicei prin intermediul salivei sau a secreţiilor nazale infectate. “Sunt în stare de şoc, nu-mi vine să cred, ne-am întâlnit ultima dată la Europenele de la Schwechat, din luna octombrie. Era o stângace foarte bună! A murit din cauza unei meningite bacteriene”, a declarat pentru ProSport jucătoarea Eliza Samara. “S-a născut la Caransebeş, iar de la vârsta de 13 ani a mers la Centrul Olimpic de la Bistriţa. A stat acolo până a terminat junioratul. E medaliată la Europenele de cadeţi în proba pe echipe şi avea foarte multe calităţi. După ce a terminat junioratul, Vali a mers mai întâi în Spania, iar apoi în Franţa, …

Citeste tot articolul

Eroii din 1989 comemorati de suporterii banateni (FOTO+VIDEO)

Marți, 17 decembrie, a avut loc în Timişoara marşul tradiţional al suporterilor bănăţeni în memoria victimelor din decembrie 1989. Marşul, desfăşurat sub slozinca “Cine uită e complice”, a început în jurul orei 19 din Piaţa Maria şi s-a încheiat la Cimitirul Eroilor din Calea Lipovei, cu o depunere de coroane de flori la monumentul unde arde flacăra nestinsă, simbol al idealurilor care i-au animat pe martirii Timişoarei în urmă cu 24 de ani. Au fost făcute scurte opriri în fata Catedralei Mitropolitane, Operei Române (unde s-a rostit rugăciunea Tatăl nostru) și a Memorialului Revoluţiei, repere cheie ale luptei contra unui regim criminal. Pe întreg traseul cei circa 400 de manifestanți au scandat lozinci anticomuniste. Deasemenea au fost împărțite manifeste cu textul: „În spatele fiecărui glonţ stă o ţeavă. În spatele fiecărei ţevi stă un trăgaci. În spatele fiecărui trăgaci stă un deget. În spatele fiecărui deget stă un ochi. În spatele fiecărui ochi stă un om. În spatele fiecărui om stă un ordin. În spatele fiecărui ordin stă un sistem. Când sistemul începe să se clatine, declanşează nişte mecanisme sinistre, care se întind ca o undă între ordinele şi gloanţele care străpung oameni. Oameni cărora sistemul le-a ţinut bocancul pe beregată şi demnitatea în exil”. “Încercăm în fiecare an să păstrăm vie Revoluţia în memoria timişorenilor. Pentru mulţi dintre cei prezenţi aici e cel mai important moment al anului şi cea mai importantă acţiune organizată de suporterii timişoreni. E normal să scadă numărul pe măsură ce ne îndepărtăm de 1989, dar nu e atât numărul important, cât cei care sunt aici să ştie pentru ce sunt aici. Nu cred că se pune problema să numim pe cei care vin la marş suporteri de fotbal, oricine e bine primit, vrem să ni se alăture oameni să fim cât mai mulţi”, a declarat Sebastian Novovic, …

Citeste tot articolul

Mesaj DUR al suporterilor banateni pentru supusii fostului „rege” CIOABA

ASU Poli a câștigat în deplasare la Timișul Șag cu 5 la 2 în meciul disputat în Liga a IV-a. Partida s-a desfășurat fără probleme pentru echipa timișoreană, galeria remarcându-se prin spectacolul oferit ce cei 400 de suporteri poliști. Ca un fapt inedit, merită menționat mesajul bănățenilor afișat în timpul meciului, o aluzie dură la decesul recent al autoproclamatului ”rege” al țiganilor, Florin Cioaba , și la scandalul ”succesiunii”, evenimente mult prea mediatizate de presa din România. Mai exact, în timpul meciului, câțiva suporteri au montat pe un gard mesajul ”Toți supușii să-și urmeze regele”. Antipatia bănățenilor față de infracționalitatea manifestată de o parte a etniei țigănești este motivată mai ales de acapararea unor zone întregi din centrul istoric al Timișoarei de către clanuri ale mafiei imobiliare. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul

Istoria Europei, rescrisă în Banat. Cea mai mare fortificație de pe continent, lângă Timișoara

Treizeci de arheologi din România şi Germania studiază o fortificație veche de mii de ani, descoperită în judeţul Timiş. Vestigiile aflate la Corneşti, un sat din apropierea Timișoarei, au atras atenția istoricilor europeni, iar statul german a oferit 300.000 de euro pentru cercetarea sitului. Ca importanţă, poate fi comparat cu Stonehenge, spun cei care încearcă acum să-i afle toate secretele. La nici 20 de kilometri de Timișoara, pe drumul ce duce spre Arad se află localitatea Cornești. Un sat care nu adună mai mult de 300 de case, dar care este așezat pe cea mai mare fortificație din Europa, aparținând Epocii Bronzului. Fortificația se întinde pe o suprafață de 1.800 de hectare și este formată din patru inele concentrice. Sunt de fapt zidurile cetății, ridicate cu ajutorul unor piloni din lemn pe care s-a adăugat pământ. Construcția avea o poziție strategică, fiind situată în apropierea Mureșului de unde era adusă sarea, dar și de Munții Banatului. În felul acesta localnicii stabileau relații comerciale pentru a obține provizii. Dealurile pe care este așezat satul Cornești s-au format datorită iarcurilor, șanțuri adânci de trei metri care îi țineau departe pe atacatori. Au reprezentat mereu o enigmă pentru localnici, dar și pentru arheologi. Startul primelor săpături le-a dat profesorul Alexandru Szentmiklosi acum mai bine de patru ani, pe cheltuială proprie: „Cercetarea arheologică de la Cornești completează o pagină din protoistoria Europei prin dimensiunile fortificației. Acest sit arheologic a avut un rol crucial în evenimentele de la sfârșitul Epocii Bronzului, respectiv a doua jumătate a mileniului doi înainte de Hristos„. Fortificația de la Cornești a atras atenția specialiștilor din Germania și Marea Britanie. Lucrările se vor întinde pe cinci ani, iar germanii au investit deja peste 100.000 de euro. Ceea ce vor să afle cercetătorii, este cum au reușit oamenii să construiască cea mai …

Citeste tot articolul

Ungurii vor dublă autonomie – pentru Ținutul Secuiesc și Banat

Maghiarii timișoreni apropiați lui Tokes și-au dat întâlnire pe Facebook ca să protesteze împotriva regionalizării așa cum este ea propusă de Dragnea. Președintele Partidului Popular Maghiar, Toro Tibor a postat sâmbătă mai multe mesaje pe cel mai celebru site de socializare. Toro Tibor susține că ar trebui să existe două regiuni administrativ-teritoriale cu statut special în noua Românie împărțită pe regiuni. ”Există două regiuni care ar trebui să fie în primul rând regiuni administrativ-teritoriale de sine stătătoare şi cu statut special. Una din aceste regiuni este, bineînţeles, Ţinutul Secuiesc, a doua este zona de Vest a ţării, numită de noi Partium” – a explicat politicianul. Acesta spune că Banatul ar trebui să fie o regiune bilingvă cu statut special ceea ce ar normaliza relațiile româno-maghiare. Un număr de 50 de persoane au venit, sâmbătă seara, în curtea bisericii reformate în construcţie în cartierul Fabric, din zona Parcului Uzinei, și au protestat faţă de proiectul de regionalizare propus de Guvern. ”Protestăm împotriva planului de regionalizare a României aşa cum este el în momentul de faţă planificat de Guvern şi ne exprimăm solidaritatea faţă de cerinţele de autonomie ale Ţinutului Secuiesc”, a explicat Kasa Zsolt, preşedintele organizaţiei judeţene Timiş a Partidului Popular Maghiar. Maghiarii susțin ideea unei regionalizări în funcție de regiunile istorice. Vor autonomie reală în Banat și Ținutul Secuiesc. ”Pentru noi, bănăţeni şi maghiari care trăiesc în Banat, este foarte important să obţinem o autonomie reală pentru Banat şi nu regiuni desenate după nu ştim ce criterii ale Guvernului”, a adăugat Kasa Zsolt. Georgeta Petrovici, Sursa: EVZ

Citeste tot articolul