Astăzi va fi operat de urgentă la coloana vertebrală de către domnul doctor Ștefan Mindea. Să vă rugați fraților pentru camaradul nostru și pentru doctorul care cu ajutorul lui Dumnezeu îi va salva sănătatea!
Unui român i-au fost sfărâmate vertebrele pentru că a ridicat Drapelul României în fața unui prim ministru al unui stat străin care a venit în România să scuipe pe acest Drapel prin declarațiile sale iredentiste, prin toate atacurile lui împotriva Art. 1 din Constituția României!
Unui român i-au fost zdrobite oasele de către forțele de ordine care au executat un ordin venit de la cel mai mare nivel, de la guvernul unui stat care se sinucide în fața Ungariei.
Dan Grăjdeanu nu a fost în niciun fel violent, dimpotrivă a îndemnat lumea să nu răspundă la niciun fel de provocări. În momentul în care însă, coloana oficială a lui Viktor Orban a ieșit din așa zisă universitate de vară de la Băile Tușnad, s-a primit “porunca” ca românii să fie îndepărtați cu violență din calea ei. Jandarmii și trupele speciale si-au făcut treaba cu o forță de nedescris.
Atât Dan, cât și eu personal le-am solicitat înainte să ne permită accesul la conferința PUBLICĂ unde a vorbit Orban, sub cuvânt de onoare că nu o vom tulbura prin scandări, ci “doar” prin steaguri tricolore și două bannere. Nu am avut cu cine dialoga. Cei de la “dialog” jandarmerie au fost doar de decor…erau depășiți de situație. Seful de cabinet al lui Viktor Orban care s-a ocupat de vizita lui și de organizarea “universității” iredentiste este șeful serviciului de informații al Ungariei. Nu prea s-a spus acest lucru…deși acest aspect spune atât de multe…cam totul.
La Băile Tușnad s-a exercitat puterea unui stat străin pe teritoriul României. La Băile Tușnad a fost un stat în stat, iar autoritățile competente ale statului român nu numai că nu au oprit acest fapt, ci au si reacționat total abuziv împotriva noastră. Nu au nicio scuză.
Dacă ni se permitea accesul și dacă tulburam verbal sau fizic , în orice mod discursul lui Viktor Orban, de-abia atunci ar fi putut să intervină. Nu ar fi fost cazul. Le-a fost teamă că steagurile tricolore românești ar fi tulburat mulțimea adunată să-l aclame pe Orban. Le-a fost teamă că Transilvania, pământ românesc îi deranjează la culme pe “studenții” universității și mai ales pe șeful statului străin. Și pentru asta ne-au blocat și pentru asta i-au frânt vertebrele lui Dan Grăjdeanu și pentru asta Ministerul de Interne a protejat o activitate antiromânescă.
Repet, aici nu este vorba de protecția unui demnitar străin aflat pe teritoriul României, căci nu era amenințat în niciun fel.
Toate structurile informative din România au știut (prin monitorizarea care se face asupra noastră) că NU aveam nicio intenție de violență, nici măcar verbală, dacă ni se permitea audierea discursului lui Viktor Orban. Atunci pentru ce a fost nevoie să ni se rupă Drapelul, pentru ce a fost nevoie să i se rupă oasele lui Dan Grăjdeanu? Camaradul meu drag, să-ți dea Dumnezeu sănătate! Brazii nu se îndoiesc, ci se frâng.
Tu nu te-ai îndoit! Iar Bunul Dumnezeu va face ca dreapta ta coloană să fie din nou ce a fost si mai mult decât atât! Iar data viitoare, în spatele ei vor fi mai mulți români frate, pentru ca niciun gard de metal, niciun vrăjmaș să nu te mai poată atinge!
Iată, binecuvântat cu jertfă, mergi cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!
La vizita lui Viktor Orban la Băile Tușnad, serviciile secrete, SPP, jandarmeria, dar și alte forțe de ordine au fost preocupate de protecția organizatorilor în fața ”provocatorilor” români,care au venit cu steaguri tricolore.
SRI, chiar nu știa ce conține discursul revizionist al premierul Orban, care s-a arătat, încă o dată, de această dată din România, în consonanță cu Vladimir Putin, criticând dur UE și NATO?
Oricum, vizita lui Orban a fost foarte bine pregătită de serviciile secrete ungurești care acționează puternic în Ardeal, în deplin acord cu agenturile rusești, care încă funcționează eficient, în România.
Un interviu incendiar cu Eugen Popescu, specialist în românii de pretutindeni, director al Centrului Român pentru Studii și Strategii
Joseph Rudyard Kipling este scriitorul care a făcut faimoasa mangusta, un mic animal, comun în India sa natală. Kipling, născut în 1865 într-o Indie pe atunci colonie britanică, a adus în literatura europeană acest mic animal (puțin mai lung de jumătate de metru), făcându-l erou principal al uneia dintre scurtele sale povestiri exotice, „Rikki-Tikki-Tavi”, publicată în anul 1894 în colecția „Cărțile Junglei ” – The Jungle Book. De fapt, pentru episodul în care mangusta ucide cobra, Kipling s-a inspirat din cartea a cincea a frumoasei și celebrei culegeri populare antice, Panchatantra, scrisă în sanscrită cu 200 de ani înainte de Hristos.
În povestirea lui Kipling, mangusta indiană Rikki-Tikki-Tavi, animal de companie pentru o familie de coloniști britanici în India, ucide pe rând trei șerpi veninoși care plănuiau uciderea englezilor din casă, începând cu copilul. Narațiunea începe cu lupta dintre mangustă și șarpele Karait, unul mai mic, mai veninos și mai rapid decât o cobră, luptă soldată cu omorârea târâtoarei. Urmează atacul familiei de cobre Nag și Nagaina, soldat cu uciderea lui Nag chiar în casă și cu urmărirea Nagainei până în cuib, uciderea șerpoaicei și zdrobirea ultimului ou din care ar fi urmat să iasă o mică cobră. Lumea anglo-americană a făcut apoi un loc comun din episoadele frecvente întâlnite în sub-continentul indian, în care rapida și răbdătoarea mangustă ucide cel mai cunoscut și mai veninos șarpe de acolo, cobra, în urma unor mișcări de dans care obosesc victima. Mangusta a devenit, astfel, simbolul preferat al unui soldat bine antrenat și tenace, care poate ieși victorios din confruntarea cu cel mai de temut adversar, mai mare, mai bine antrenat și victorios în toate bătăliile de până atunci.
Marcel Ciolacu , asemenea aliatului său liberal Klaus Iohannis, are un profil de cobră veninoasă. Acesta a reușit să doboare adversari mari și puternici cu câte doar o picătură de venin bine plasată. Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă, Victor Ponta, Eugen Orlando Teodorovici în 2019, dar și Marius Budăi și cuplul Gabriela Firea -Florentin Pandele în 2023 sunt victimele șireteniei și veninului lui Ciolacu. Mai mult, scribii bine plătiți i-au și construit lui Ciolacu portretul unui favorit bucureștean al occidentalilor și al imaterialului „stat paralel”. Ciolacu are, cel puțin pentru moment, reputația unei cobre puternice și sângeroase, care ucide orice elefant politic dintr-o singură mușcătură și cu o singură picătură de venin. Ceea ce îl face pe noul premier să fie ocolit de orice atac adevărat din partea colegilor de partid, a celor de coaliție sau chiar a adversarilor politici sau a jurnaliștilor. Căci este lesne de observat că, cel puțin până astăzi, de Marcel Ciolacu nu a avut nimeni curaj să se atingă, toate episoadele controversate din cariera acestuia fiind bine ascunse de ochiul public.
Dar, ca orice cobră mare și extrem de veninoasă, Ciolacu este și el vulnerabil în fața colților unei micuțe manguste. De fapt, vulnerabilitatea unuia precum buzoianul din fruntea guvernului vine tocmai dintr-o prea mare încredere în puterile sale și din legenda infailibilității dobândită pe câmpul de luptă politic în înfruntări cu unii aparent mai mari și mai puternici, care mai beneficiau și de nedreptul avantaj al bacalaureatului. Iar infailibilitatea asta ține doar până în ziua în care o mangustă mică și obraznică îi sare cobrei la gât și o zdrobește cu o mișcare rapidă. Dar de unde manguste în bestiarul nostru politic, sărac în personaje curajoase sau măcar lipsite de prejudecăți? Căci teama de cobrele protejate de ofițerii din servicii și din presă paralizează orice politician de la București. Ei bine, în grandomania sa, cobra Ciolacu a avut năstrușnica idee să importe, tocmai de la Budapesta, o mangustă modestă, ținută departe de bogatele cartiere europene și euroatlantice. Mangusta Viktor Orban, îmbătrânită și supraponderală.
Și așa, pe nepusă masă, într-o fatidică zi de 19 iulie 2023, Ciolacu s-a afișat luând masa de prânz cu Viktor Orban, sub privirile șirete ale ministrului Sorin Grindeanu și ale cetățeanului Hunor Kelemen. Ba mai mult, anesteziat de așa-zisa sa infailibilitate, Ciolacu a lăsat să se scurgă către public imagini de la masa respectivă, ba chiar l-a încurajat pe Orban să vorbească despre „începutul unei frumoase prietenii”.
Va rămâne emblematică pentru mulți ani de acum încolo această fotografie, cu cei patru conmeseni având în spate o ditamai biblioteca… goală. Mă rog, nu chiar goală, ci decorată cu două vaze, un tablou de hotel de lângă gară și un bibelou incert. Poate e o dovadă de modestie să nu umpli biblioteca măcar cu o colecție de cărți ale celebrului matematician francez Henri Léon Lebesgue, inspiratorul faimoasei și rarisimei cărți a odinioară-matematicianului Sorin Grindeanu. Dar, totuși, nici măcar un exemplar din „Annali di Matematica” din 1902, acolo unde se regăsește și celebra sa ( a lui Lebesgue, desigur)disertație „ Intégrale, longueur, aire” (Integrală, lungime, arie)? Sau măcar „Leçons sur l’intégration et la recherche des fonctions primitives” (Lecții despre integrare și cercetarea funcțiilor primitive), care adună cursurile lui Lebesgue din 1902 și 1903 și care stă la baza subiectului favorit al autorului celei mai rare cărți din istoria României Educate, Sorin Grindeanu, integrarea în sens Lebesgue? Bine, acum cine știe, or fi prea rare cărțile astea de matematică și guvernul nostru nu are bani să le cumpere că este în plină austeritate. Dar măcar niște cărți mai utile pentru guvernul Marcel Ciolacu, precum ghidurile și culegerile de pregătire pentru bacalaureat, care se găsesc cu sutele pe tarabele de lângă Piața Obor? Ei, asta e, ce să-i faci, până la urmă bibliotecile sunt făcute să găzduiască peștișori de sticlă și bibelouri de porțelan , nicidecum odioasele și pe drept-alungatele cărți. Că doar nu te-ajută cu nimic cărțile, ele sunt făcute pentru fraierii de profesori și pentru alți papagali, nu pentru coafezele care conduc șantiere navale sau pentru absolvenții de colegii de informații. De exemplu, cam câte cărți credeți voi că a avut nevoie să citească subinginerul-director general Ion Sterian de la Transgaz pentru a-și cumpăra un apartament la Dubai?
Trecând peste simptomaticul amănunt al bibliotecii goale din Palatul Victoria, să remarcăm prietenia și căldura cu care premierul român l-a întâmpinat pe Viktor Orban. Motiv să ne întoarcem în timp șase ani și să ne aducem aminte anul 2017 din plină eră Liviu Dragnea. Atunci, în 2017, Ungaria condusă de către „prietenosul” de azi Viktor Orban și-a exercitat dreptul de veto și a blocat aderarea României la OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), aderare care era și este principalul obiectiv de politică externă al României de după aderarea la NATO și integrarea în Uniunea Europeană. Pentru a înțelege absurdul acelui veto, să mai spunem că, exact ca în cazul Schengen, niciun stat membru nu poate invoca un motiv politic pentru blocarea aderării unui stat candidat, ci doar motive tehnice. Atunci, Viktor Orban și-a motivat decizia prin faptul că statul român și-a permis să respecte prevederile unei legi organice, legea educației, în cazul unui liceu din Târgu Mureș. Ei bine, comunitatea celor mai dezvoltate economii de tip occidental a trecut cu nepăsare peste încălcarea grosolană de către Budapesta a normelor OCDE și a permis acest abuz inimaginabil împotriva țării noastre. Ei bine, la București nimeni nu s-a scandalizat precum în cazul Schengen, iar premierul maghiar nu a fost demonizat (așa cum merita) precum anul trecut la-fel- de- păcătoșii Mark Rutte și Karl Nehammer, olandezul și austriacul care ne-au menținut la porțile spațiului Schengen . Ba mai mult, atotputernicul Dragnea, cel care schimba premierii propriului partid precum celebrele lui șosete flaușate, s-a făcut mic-mic și a schimbat peste noapte, prin ordonanță de urgență, legea educației, o lege organică. Îar în OCDE au intrat nestingherite marile democrații Costa Rica și Columbia, ambele aflate la jumătatea României ca performanțe economice. Da, da, Columbia lui Pablo Escobar este membru OCDE, dar România nu. În Columbia, la momentul aderării la OCDE (2020), nivelul PIB/locuitor era doar 53,5% din cel din România, nivelul șomajului era de 3,4 ori mai ridicat decât în România, iar numărul de locuitori sub limita sărăciei era cu 50% mai mare decât la noi. Și cu toate astea, Columbia ne trimite bezele din poziția de membru OCDE, iar partidele din România se înghesuie să se lase umilite de către Viktor Orban, autorul acestei monstruozități diplomatice. Iar premierii români îl invită cuminți la masă.
Mergând puțin mai în profunzimea apropierii cobrei Marcel Ciolacu de ghearele mangustei Viktor Orban, să punem puțin context prânzului celor doi din Palatul Victoria. Ei bine, în acest moment, Ungaria se află în evident contrast atât cu Uniunea Europeană, cât și cu Statele Unite. UE îl condamnă de ani buni pe Orban pentru nerespectarea statului de drept și pentru aservirea tuturor instituțiilor care ar trebui să fie independente, în vreme ce guvernul de la București execută milimetric tot ceea ce i se cere de la Bruxelles, ba mai și afișează un exces de zel care a adus asupra bieților români o scădere majoră a puterii de cumpărare. Pentru a avea o imagine a tensiunii extreme dintre Ungaria și UE, PNRR-ul maghiar, în valoare de numai 5,8 miliarde de euro (cât două tranșe ale noastre) a fost aprobat abia în decembrie anul trecut, iar prima tranșă ar fi trebuit să ajungă la Budapesta abia în iunie anul acesta.
Dar asta nu e nimic pe lângă confruntarea rece care se desfășoară între Washington și Budapesta pe tema războiului din Ucraina. Această confruntare a ajuns atât de evidentă încât ambasadorul american David Pressman l-a criticat pe Orban pentru faptul că promovează politici inițiate de Putin, în vreme ce ministrul ungur de externe Peter Szijjarto a numit intervenția lui Pressman „irelevantă”. (sursa: https://apnews.com/article/russia-ukraine-politics-united-states-government-hungary-peter-szijjarto-442ab571b4b5494ff228194f1c188e7f ). De fapt, Ungaria este, de mult, cel mai mare promotor al energeticii rusești din Europa, Orban și Putin fiind coautorii celui mai mare proiect nuclear rus din UE din ultimii 10 ani, centrala atomică de la Paks II.
Ei bine, guvernul Ciolacu, după ce a promovat tot timpul politica oficială a UE și SUA , partenerii noștri strategici, brusc se decide să îl invite la București pe Viktor Orban și, mai mult, să îi ofere tribuna de unde acesta să atace direct politica pro-ucraineană a blocului european și a administrației americane. Căci asta a făcut Viktor Orban în discursul său din inima Transilvaniei, a doua zi după prânzul cu Marcel Ciolacu.
Dar poate nici asta nu este cel mai important aspect din incursiunea lui Orban în România, ci faptul că acesta a umilit public guvernul nostru, atunci când a povestit ironic, în hăhăielile audienței isterizate, cum ministerul nostru de externe i-a dat o listă de subiecte pe care ar fi bine să le evite. Nu numai că nu le-a evitat, dar a și rostit, duplicitar formula magică pentru complicii săi: „Noi nu am declarat că Ardealul și Ținutul Secuiesc ar fi unități teritoriale românești” (https://www.euronews.ro/articole/viktor-orban-ungaria-sustine-aderarea-romaniei-la-spatiul-schengen-obiectivul-est ). Crezându-se, probabil, vreun geniu al perfidiei, Orban nu a uitat să amintească faptul că ministerul nostru de externe, autorul ridicolei note către partea maghiară, este, de fapt, în curtea președintelui Iohannis, nu a celui mai proaspăt prieten al său, premierul Ciolacu .
Bun. Hai acum să ne dăm câțiva pași în spate și să privim imaginea din perspectiva istorică. După ce, de ani buni, PSD-ul și Marcel Ciolacu însuși se chinuie să convingă lumea occidentală că ei sunt un partid pro-occidental și că orice acces de anti-occidentalism a rămas îngropat în epoca Dragnea, același Marcel Ciolacu îl invită la prânz pe principalul opozant al liniei oficiale de la Bruxelles și Washington, îi mai și oferă acestuia tribuna de unde să țină un discurs împănat cu toate temele controversate ale Budapestei. Colac peste pupăză, Orban mai face și ticăloșia supremă de a pune subtil sub semnul întrebării caracterul românesc al Transilvaniei, neuitând să amenințe cu faptul că anul viitor, Ungaria se va afla la președinția Consiliului European. În termenii lui Kipling, mangusta Orban l-a tot derutat pe Ciolacu cu fentele sale și cu „începutul frumoasei lor prietenii”, până când i-a prins capul în gheare și i l-a zdrobit, demolându-i brusc toată aparența pro-occidentală… Motiv să îi deplângem imaginea sau soarta lui Ciolacu nu prea găsesc, dar parcă e prea mult ca România fie așa de umilită de Viktor Orban.
Poate nu am vorbit încă despre proiectul vânturat la prânzul de la Palatul Victoria, dar trebuie să menționăm că, de față cu ministrul Transporturilor Grindeanu, Ciolacu și-a pus singur capul în lațil lui Orban pentru proiectul unui tren de mare viteză chinezesc, în condițiile în care legea română nu permite firmelor chinezești să participe la proiecte de infrastructură de la noi din țară. Ei, ce mai contează legea acum! Până la urmă probabil că undeva prin sertare era o lege care reglementa și bacalaureatul…
Iar la final, hai să facem un exercițiu de imaginație: oare și-ar putea cineva închipui pe cancelarul german mergând în Alsacia sau în Lorena să facă glumițe proaste despre apartenența acestora la Franța? Sau pe același cancelar german mergând la Katowice să spună ceva despre Silezia ne-poloneză? Sau pe cancelarul austriac mergând în Tirolul de Sud să glumească pe seama granițelor italiene? Poate Marcel Ciolacu să își poată închipui un astfel de tablou?
Redăm mai jos declarația lui Orban tradusă pentru o publicatie de un etnic maghiar pentru a elimina orice discuții referitoare la nuanțe. Sublinierile aparțin redacției:
”În fiecare an îmi creează ceva dureri de cap subiectul despre care ar trebui cu adevărat să vorbesc, pentru că desigur, știm de la început, că la final toți ne vom gândi la același lucru, și la cum vom ajunge acolo.
În acest an am primit un material ajutător, pentru că Ministerul de Externe românesc, care, dacă înțeleg bine, aparține mai degrabă aripii de putere a președintelui statului, s-a grăbit să vină în ajutorul meu și mi-a trimis un démarche, în care mi-au scris despre ce nu este voie a se vorbi, despre ce pot să vorbesc? Cum? Și ce trebuie să ignor.
Aceasta este un act oficial de stat. Îl fac cunoscut. Ne sfătuiesc să nu vorbim despre acele lucruri care pot să dăuna sensibilitățile române. După care, acestea le enumeră:
Simboluri naționale. Bine, din punctul meu de vedere pe acest subiect putem să cădem de acord. Despre asta nu voi vorbi, dar salut prietenii care au sosit cu steaguri maghiare și secuiești.
Să nu vorbim despre drepturile colective ale minorităților. Bine. Nu vorbesc nici despre asta, doar constat că acestea există și se cuvin maghiarilor care trăiesc aici.
Ei scriu să nu vorbim despre unități administrative teritoriale românești neexistente. M-am gândit la ce s-au referit, cred că la Ardeal și Ținutul Secuiesc. Dar noi nu am afirmat niciodată că acestea ar fi unități teritoriale române.
Ei scriu că putem vorbi despre ceva, dar fără a le prezenta într-o notă proastă. Aceste ar fi de exemplu: valorile Vestului. Dacă cineva se învârte în politica europeană, așa cum asta este munca mea, atunci, astăzi valorile Vestului înseamnă 3 lucruri: migrație, LGBTQ și război. Dragi prieteni români, acestea nu trebuie prezentate într-o notă proastă, ele apar singure într-o notă proastă.
Și la final, mai există o perlă ce trebuie ignorată. Să ignorăm abordarea revizionistă xenofobă legată de migrație. Aceasta este deja o călătorie în timp comunistă. Îmi vin în minte glumele lui Hofi (un actor maghiar celebru de comedie), care era despre: cine poate să spună dintr-o singură resuflare următoarele: imperialist, revizionist, burghez, clerical, și șovinist, fascist.
Aproape că se cutremură omul. Deci, acestea le vom ignora.
Raportat la asta, dacă tot am primit un démarche, ce propunem noi prietenilor noștri români?
În primul rând, le propunem că, dacă președintele român vine în Ungaria și ține o prezentare, eveniment pentru care noi tot îl invităm, atunci noi nu o să-i stabilim despre ce și cât poate să vorbească.
Mai propunem fraților români să ia în considerare că cea mai mare ambiție actuală română, statutul de membru Schengen, este sprijinit în totalitate de Ungaria și le atragem atenția că, din 1 iunie 2024, în UE va fi președinție ungară și că scopul primar al programului nostru este ca România să obțină statului de stat membru Schengen.”
”Marcel Ciolacu să-și angajeze 3, 4 consilieri pe politică externă, să nu-și mai dea cu stângul în dreptul. (…) Doamna Odobescu (n.r. ministrul de Externe) a reacționat impecabil la vizita premierului Ungarie, o felicit încă o dată, este mai bărbată decât 10 bărbați din România”, a spus Rareș Bogdan, la Realitatea TV.
Europarlamentarul a spus că se va întâlni la începutul săptămânii cu premierul Ciolacu și că îi va transmite același mesaj.
”Am să-l întreb, domle, în direct, va fi față în față cu mine, la ședința pe fiscalitate. I-o spun cu drag, cu simpatie, cu dorința că oamenii vor să aibă un premier care înțelege mersul lumii.
Eu nu mă războiesc, eu îi vreau binele. Când se vede cu mine să pună capul jos și să recunoască că a greșit la întâlnirea cu Viktor Orban. (…) Eu îi sugerez și spre binele lui și al țării e de urgență obligatoriu să-și ia doi trei consilieri de politică externă și să-i consilieze și pe prostii din jurul lui”, a mai spus liberalul.
”MAE român mi-a zis să nu vorbesc despre unități teritoriale inexistente în România, dar noi n-am zis că Ardealul și Ținutul Secuiesc sunt teritorii românești”, a declarat Viktor Orban, sâmbătă, la Școala de Vară a maghiarilor de la Tușnad, după întâlnirea cu premierul Marcel Ciolacu.
Premierul Ungariei și-a începutul discursul vorbind despre ”durerile de cap” pe care ambele părți le au când vine vorba de temele pe care maghiarii le vor aborda la școala de vară:
”Dar anul acesta MAE român ne-a ajutat” a transmis ironic Orban, spunând că oficialii români i-au transmis un document oficial în care a fost rugat să nu abordeze sau să evite anumite subiecte
Acesta a continuat:
”Anul acesta, MAE din România, din câte am înțeles, ne-a venit în ajutor și mi-a zis despre ce am voie să vorbesc, ce nu am voie și ce trebuie să evit. Într-un document oficial ne-au zis, vă fac cunoscut acest lucru. Mi se recomandă să nu vorbim despre lucrurile care pot atinge atingere: simboluri naționale, bine, putem să convenim asta. Dar urez bun venit prietenilor care vin cu steagurile secuiești. Se scrie aici să nu vorbim despre unități teritoriale administrative inexistente din România. Cred că se gândesc la Ardeal și Ținutul Secuiesc însă noi n-am declarat că ar fi unități teritoriale românești”, a spus premierul Orban.
Orban a mai spus că i s-a transmis să nu denigreze valorile occidentale:
”De exemplu, să nu punem în lumină proastă valorile occidentale. Valorile occidentale înseamnă migrație, LGBT și război. Nu trebuie să le punem noi în lumină proastă, pentru că se pun ele singure. Și mai trebuie să evităm discursurile xenofobe sau cu tentă xenofobobă (…) Dacă președintele României vine în Ungaria și noi îl tot invităm atunci nu noi o să-i stabilim ce poate spune și despre ce subiect”, a mai spus acesta.
Prim-ministrul Ungariei Viktor Orban i-a mulţumit, într-o scrisoare, premierului român, Marcel Ciolacu, pentru întrevederile recente pe care le-au avut la Bucureşti şi pentru că a asigurat ca Universitatea de vară de la Băile Tuşnad să se desfăşoare fără a fi tulburată, scrie agenţia ungară de presă MTI.
„Aş dori să vă mulţumesc pentru că m-aţi primit la Bucureşti. Vă mulţumesc dumneavoastră şi autorităţilor române pentru că aţi asigurat securitatea Universităţii de vară de la Băile Tuşnad şi pentru că aţi făcut posibil ca discursul meu de astăzi să se desfăşoare în mod paşnic şi fără tulburări”, i-a scris Viktor Orbán omologului său român.
Acesta a adăugat că poate conta pe sprijinul şi cooperarea sa în implementarea propunerilor făcute în timpul întâlnirii lor.
Viktor Orban a susţinut sâmbătă, la Tuşnad, un discurs în care a ironizat recomandările pe care a afirmat că i le-a făcut MAE român privind subiectele pe care le poate aborda şi cele pe care nu este recomandat să le abordeze. Orban a amintit şi sprijinul Ungariei faţă de aderarea României la Schengen.
Cu aceeaşi ocazie, a remarcat că Ciolacu este al 20-lea premier român, de când este el prim-ministru.
”MAE român mi-a zis să nu vorbesc despre unități teritoriale inexistente în România, dar noi n-am zis că Ardealul și Ținutul Secuiesc sunt teritorii românești”, a declarat Viktor Orban, sâmbătă, la Școala de Vară a maghiarilor de la Tușnad.
Premierul Ungariei și-a începutul discursul vorbind despre ”durerile de cap” pe care ambele părți le au când vine vorba de temele pe care maghiarii le vor aborda la școala de vară:
”Dar anul acesta MAE român ne-a ajutat” a transmis ironic Orban, spunând că oficialii români i-au transmis un document oficial în care a fost rugat să nu abordeze sau să evite anumite subiecte.
Acesta a continuat:
”Anul acesta, MAE din România, din câte am înțeles, ne-a venit în ajutor și mi-a zis despre ce am voie să vorbesc, ce nu am voie și ce trebuie să evit. Într-un document oficial ne-au zis, vă fac cunoscut acest lucru. Mi se recomandă să nu vorbim despre lucrurile care pot atinge atingere: simboluri naționale, bine, putem să convenim asta. Dar urez bun venit prietenilor care vin cu steagurile secuiești. Se scrie aici să nu vorbim despre unități teritoriale administrative inexistente din România. Cred că se gândesc la Ardeal și Ținutul Secuiesc însă noi n-am declarat că ar fi unități teritoriale românești”, a spus premierul Orban.
Orban a mai spus că i s-a transmis să nu denigreze valorile occidentale:
Măcar aici .. are dreptate:”De exemplu, să nu punem în lumină proastă valorile occidentale. Valorile occidentale înseamnă migrație, LGBT și război. Nu trebuie să le punem noi în lumină proastă, pentru că se pun ele singure. Și mai trebuie să evităm discursurile xenofobe sau cu tentă xenofobobă (…) Dacă președintele României vine în Ungaria și noi îl tot invităm atunci nu noi o să-i stabilim ce poate spune și despre ce subiect”, a mai spus acesta.
Zi încinsă la Băile Tușnad. Premierul Ungariei, Viktor Orban, vine, sâmbătă dimineață, pe pământ românesc, pentru a perora, din noi, de pe scena așa-zisei Universității de Vară a maghiarismului secesionist din România, patronată de extremiștii antiromâni Laszlo Tokes și Kelemen Hunor.
Premierul ungar s-a cazat încă de miercuri într-o vilă din localitate după ce ”s-a pozat cu maimuța”, cum sună expresia, la Palatul Victoria, unde s-a întâlnit formal cu Marcel Ciolacu, premierul român, ca să nu se spună că n-a salutat autoritățile țării în care se plimbă ca vodă prin lobodă. DE ASEMENEA, LA O MASĂ TRĂDĂTOARE, A OBȚINUT PRINTR-UN TROC ASIGURAREA INTERZICERII ACCESULUI ROMÂNILOR LA MANIFESTAȚIILE REVIZIONISTE MAGHIARE DE LA BĂILE TUȘNAD.
Reprezentanții mai multor organizații românești, în frunte cu Mișcarea Națională și Calea Neamului, alături de care și-au anunțat prezența Frăția Ortodoxă, Legitimă Apărare și alte asociații patriotice, au transmis că vor fi de față la discursul prim-ministrului de la Budapesta iar presa sistemului susține alarmist că „jandarmii se pregătesc pentru posibile confruntări între naționaliștii români și participanții maghiari”.
Mihai Tîrnoveanu a informat că românii se strâng la ora 9,30 în fața Bisericii Ortodoxe din Băile Tușnad: „Comportamentul nostru va trebui sa fie EXCLUSIV PAȘNIC, indiferent de eventualele provocări. Nu se huiduie, nu ne luam la ceartă cu nimeni, indiferent ce-ar fi.”, a spus el.
Peste o mie de invitați sunt așteptați la lucrările Universității de Vară declarată deschisă pentru orice participant. Cu toate acestea, organizatorii încearcă să filtreze etnic participanții pentru a elimina românii de pe propriul lor pământ. De această dată cei care vor să asiste la discurs au trebuit să se preînregistreze pe un site. Discursul lui Orban este planificat pentru ora 10.30.
Anul trecut, Mihai Tîrnoveanu și alți câțiva români au afișat în timp ce Orban susține drepturile Ungariei asupra Transilvaniei un banner cu înscris devenit celebru „Ceva este etern – Transilvania, pământ românesc”. Românii au fost huiduiți și loviți de „frații” noștri, maghiarii „pașnici”, și a fost nevoie de intervenția membrilor serviciilor speciale pentru a-i scoate teferi din mulțime.
De data aceasta, românii vor să ridice și ei Tricolorul României, după cum ungurii flutură în mulțime stagul Ungariei.
Antena 3 difuzează că „Autoritățile spun că sunt pregătite pentru ziua de mâine. De altfel, Băile Tușnad sunt înțesate de forțe de ordine, de la jandarmi care se plimbă prin campus, până la polițiști puși în fiecare intersecție din oraș, având în vedere că Viktor Orban stă într-o vilă de la intrarea din oraș, o vilă păzită foarte bine”. Totodată, președintele Consiliului Județean Harghita, extremistul maghiar UDMR-ist Borboly Csaba, a cerut, într-o scrisoare trimisă către Ministerul de Interne, ca forțele de ordine „să intervină” „pentru a nu expune comunitatea la o nouă rușine, așa cum s-a întâmplat la Valea Uzului”.
„Dacă acei oameni care au comis infracțiuni, conform Codului Penal, în data 8 iulie, vor fi lăsați iar să facă scandal în Harghita, este un semn de slăbiciune din partea Ministerului de Interne. De aceea, am trimis o adresă către ministrul Cătălin Predoiu, în care am cerut aplicarea legii. Un scandal pentru țara asta, chiar dacă e vizat premierul Ungariei, nu folosește nimănui. Am speranța că Ministerul de Interne, prin forțele sale, va asigura ordinea”, a declarat Borboly Csaba din formațiunea exclusă de la guvernare pentru a se evita transmiterea de informații secrete din Guvernul României către Guvernul Ungariei și apoi către Rusia, aflată în război cu Ucraina, țară sprijinită de NATO. Conducerea MAI a difuzat un comunicat în care arata că Jandarmeria și forțele de ordine se vor afla la Universitatea de Vară pentru a asigura buna desfășurare a evenimentului.
Este o reacție fără precedent după declarațiile făcute de premierul din Ungaria! Intelectualii maghiari din Transilvania s-au delimitat și au lansat o petiție, criticând tăcerea UDMR și a majorității presei maghiare din Transilvania.
Ungaria trimite o undă de șoc în România! Reacție fără precedent după discursul lui Viktor Orbán: Evocă retorica care a dus la cel de-al Doilea Război Mondial Fostul politician al UDMR, Péter Eckstein-Kovács, sociologii László Fosztó și László Nándor Magyari, precum și Attila Gáspárik, director al Teatrului Național din Târgu Mureş, au lansat o petiţie, în numele Grupului de Iniţiativă pentru Pluralismul în Transilvania, intitulată „Ne delimităm de discursul rasist”, a informat desprea această acţiune portalul foter.ro
Cei patru intelectuali maghiari din România protestează împotriva tonului discursului premierului ungar Viktor Orban, susţinut la sfârşitul acestei săptămâni, la Băile Tuşnad. În opinia lor, trebuie respinsă „teoria rasistă, explicaţia rasistă”, care a fost rostită la Băile Tuşnad.
Inițiatorii acuză UDMR și majoritatea presei maghiare din Transilvania de tăcere complice Iniţiatorii au subliniat în petiţie că „nu există specii umane, deoarece toţi aparţinem Homo Sapiens, ca o singură specie”, iar viziunea despre declinul Occidentului, conturată în discurs, în care „rasa mixtă” post-Occidentului se confruntă cu populațiile nemixte ale statelor naționale din Europa Centrală, evocă retorica epocii care a condus la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, precum și la Holocaust, potrivit sursei menționate.
Potrivit iniţiatorilor, un astfel de conţinut şi mod de a vorbi nu au nimic de-a face cu publicul maghiar din Transilvania, care de secole s-a considerat un loc de toleranță etnică și religioasă. Inițiatorii acuză UDMR și „majoritatea presei maghiare din Transilvania” de tăcere complice. Până în prezent petiţia a fost semnată de peste 300 de persoane.
Amintim că Viktor Orban a transmis un mesaj fără echivoc după întâlnirea pe care a avut-o cu Karl Nehamer, cancelarul Austriei. În timp ce liderul de la Budapesta a spus clar că se definește ca un politician anti-imigrație, oficialul austriac a precizat că este important pentru el să clarifice poziția Vienei.
„Noi, în Austria, respingem și condamnăm cu fermitate orice trivializare sau relativizare a rasismului sau antisemitismului. De ce? Pentru că Austria are o responsabilitate specială în această privință din cauza propriei sale istorii”, a declarat cancelarul austriac.
Viktor Orbán a ținut să arate că în Ungaria nu există nicio problemă, că există toleranță zero și că este mândru de realizările sale.
„Nu încerc să fac pe deșteptul, nu fac aluzii, nu mă învârt în jurul cozii, am o poziție clară, directă, mă definesc ca un politician anti-imigrație. Aceasta nu este o problemă rasială, ci una culturală”, a declarat Viktor Orbán.
El a precizat că, din acest punct de vedere, Ungaria este diferită de Austria, iar noi ne vom apăra întotdeauna granițele.
Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Harghita au prins cinci persoane care participau la evenimentele organizate cu prilejul Universităţii de Vară de la Bările Tuşnad, cu diferite cantităţi de cannabis şi ecstasy.
Poliţiştii au acţionat, în perioada 19-23 iulie pentru combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, în oraşul Băile Tuşnad, cu ocazia desfăşurării unor manifestări publice, respectiv Universitatea de Vară.
”Astfel, poliţiştii au constatat 5 infracţiuni de deţinere de droguri, în vederea consumului propriu, fiind depistate în interiorul unui festival 5 persoane, toate din judeţul Harghita, având asupra lor diferite cantităţi de droguri de risc, sub formă de cannabis şi de mare risc, sub formă de comprimate de ecstasy. Drogurile ar fi fost destinate atât comercializării în cadrul festivalului, cât şi în vederea consumului propriu”, transmite IPJ Harghita.
Au fost întocmite dosare penale, pentru infracţiunile de deţinere de droguri de risc, fără drept, pentru consum propriu şi deţinere de droguri de mare risc, fără drept, pentru consum propriu.
Cercetările sunt continuate, împreună cu procurorii DIICOT.
Programul Universităţii de Vară de la Băile Tuşnad a inclus, pe lângă dezbateri şi discursuri politice, şi numeroase concerte.
La eveniment a fost prezent ca invitat de onoare premierul maghiar Viktor Orban.