Tag Archives: baietii destepti

Cine sunt „băieţii deştepţi” ai serviciilor secrete

Epoca ‘băieților deștepți’ nu a apus, ci este pe cât se poate de vie. Pofta de afaceri pentru băieții din sistem este mare și principalul domeniu pe care îl ochesc este cel din IT, conform celor de la Național.ro Mulți ar putea crede că fostul secretar de stat din MAI, Dumitru Daniel Chirilă este deja ”istorie” în sistem. Mai ales după ce – gest surprinzător chiar și pentru inițiați avizați ai serviciilor – Klaus Iohannis nu a acceptat nominalizarea sa ca și ministru de Interne. Șeful statului renegându-și astfel, cel puțin la vedere, unul dintre oamenii de încredere ai propriei Administrații Prezidențiale, acolo unde Chirilă a și activat de altfel… Numai că de-abia după ce a scăpat de corvoada funcției la vedere de secretar de stat și apoi lăsat ceva vreme chiar la conducerea operativă a întregului Minister de Interne, Chirilă pare că de-abia acum se poate mișca cu adevărat ca ”peștele în apă”. Bineînțeles, alături de vechiul său colaborator, Dumitru Octavian Nicolau, alias ”Octav”, pentru cunoscători. Omul ”fără chip” care susține afacerile de miliarde derulate în jurul fostului șef al Serviciului de Telecomunicații Speciale, încă de pe vremea când soția sa îi vindea în 2005 participația la firma 2K Telecom afaceristului Sebastian Ghiță. Cel care intra astfel în selectul club al ”băieților deștepți” din sistem. De unde însă este foarte probabil ca în cele din urmă să îl fi scos tot cei care l-au băgat… Și uite cum, în timp ce chestorii și generalii la vedere ai structurilor de forță sau a celor informative se agită amarnic și aproape că sunt dispuși la orice compromis pentru o amărâtă de ”stea” în plus, unii observatori acerbi ale ultimelor mișcări ”paralele” care au loc pe cea mai dinamică și totodată profitabilă ”piață” a României zilelor noastre- este vorba de cea IT, …

Citeste tot articolul