Tag Archives: avaxim

24 de elevi, vaccinaţi fără acordul părinţilor . Oamenii sunt revoltaţi

Acuzaţii grave la o şcoală din Târgovişte, unde 24 de elevi de clasa a VII-a au fost vaccinaţi împotriva Hepatitei A, fără acordul părinţilor. Mai mulţi părinţi spun că elevilor li s-a făcut rău după ce un medic le-a administrat „Avaxim”, iar unul dintre ei a ajuns la spital cu dureri de cap, stări de vomă, febră şi dureri abdominale. Totul s-a întâmplat luni, după ce cadrele didactice au aflat că o elevă este într-o fază avansată de Hepatita A şi au chemat specialiştii de la DSP pentru dezinfecţie. Nu înainte ca medicul arodant unităţii şcolare să le administreze vaccinul prevăzut în astfel de situaţii, adică “Avaxim”. Atât DSP, cât şi Inspectoratul Şcolar susţin că în astfel de cazuri nu se mai impune acordului părinţilor, ci se trece direct la “fapte”. “Metologia noastră cu privire la cazurile de hepatită nu necesită un consimţământ pentru că este un caz de urgenţă, în care trebuie să se intervină operativ, pentru prevenirea îmbolnăvirii contacţilor. Există o altă prevedere care specifică faptul că în cazul vaccinurilor HPV sau antigripal se cere acceptul părinţilor. Nu cred că există o legătură de cauzalitate între vaccin şi stările copilului. Acei copii sunt în continuare monitorizaţi”, a declarat purtătorul de cuvânt al DSP Dâmboviţa, Marinela Popa. Un elev a ajuns direct la UPU Un elev de 13 ani a ajuns la UPU în stare destul de gravă, imediat după ce a primit vaccinul. “La camera de urgenţe s-a prezentat un băieţel de 13 ani, împreună cu mama sa, cu o simptomatologie de cefalee, greaţă, dureri abdominlae, indigestie. Se pare că aceste stări ar fi apărut după administrearea acestui vaccin. Copilul a fost examinat de medicul pediatru de la Urgenţe, care i-a administrat mai multe tratamente care l-au ajutat să scape de simptome. A stat în spital trei ore. …

Citeste tot articolul