Tag Archives: autoaparare

Aproape să fie UCISA de un recidivist, în Franţa, o româncă i-a luat CUTITUL şi i l-a INFIPT IN GAT

O româncă a fost aproape să fie ucisă de un recidivist, în Franţa, dar tânăra i-a luat cuţitul şi i l-a înfipt în gât. Atacată e stradă de un criminal abia eliberat din închisoare, românca a fost găsită plină de sânge şi în stare de şoc de poliţişti. Un francez în vârstă de 54 de ani, eliberat de 3 luni din închisoarea Ensisheim, Haut-Rhin, unde executase 30 de ani de detenţie pentru crimă şi viol, a vrut să ucidă o româncă de 23 de ani, vineri seara, la Mulhouse. Tânăra, o prostituată, s-a urcat în maşina bărbatului, aproape de miezul nopţii. Imediat ce a închis portiera, bărbatul s-a năpustit asupra ei cu un cuţit. Românca a reuşit să se apere, a fost tiată la mână, dar a reuşit să ia cuţitul bărbatului, luptându-se cu acesta, scrie Le Parisien. Cu arma atacatorului l-a atacat la rândul ei şi l-a înjunghiat în gât, lângă claviculă. Apoi a fugit din maşina acestuia şi a reuşit să ceară ajutpr. A fost găsită de un echipaj de poliţie plină de sânge şi în stare de şoc. Criminalul care a rănit-o a fost găsit şi el în stare foarte gravă lângă maşina lui. Luni, un judecător a decis plasarea lui în arest preventiv, urmând să fie judecat sub acuzaţia de tentativă de omor şi atac armat asupra unei persoane.

Citeste tot articolul

Dreptul la aparare: Toti elvetienii care fac armata isi iau armele acasa!

Elveţia se situează pe locul trei în lume în ceea ce priveşte numărul proprietarilor de arme de foc, estimându-se că există 3,4 milioane de arme la o populaţie de aproximativ 8 milioane de oameni, scrie Adevărul. Totuşi, în ciuda numărului mare de arme de foc, violenţele armate de pe stradă sunt extrem de rare în Elveţia. Într-un an există o crimă la 200.000 de locuitori, pe când în SUA, această cifră este de câteva ori mai mare. În Elveția serviciul militar este obligatoriu pentru toți tinerii între 18 și 34 de ani și care au o stare de sănătate corespunzătoare. După terminarea armatei aceștia sunt lăsați la vatră cu armele din dotare, pentru a fi păstrate la domiciliu. Fiecare rezervist are arma lui, în unele familii existând mai multe generații de puști de asalt sau pistoale, lăsate moștenire din tată în fiu. Această tradiție face parte din stategia națională de apărare a micului stat alpin. Deși în februarie 2011 forțele liberale au cerut ca toate armele de foc să fie stocate în arsenalele publice şi să fie stabilit un registru naţional de control al acestora, populația s-a împotrivit. Peste 56 la sută dintre elvețieni s-au opus prin referendum acestei moțiuni. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul

Patrule de AUTOAPARARE nationaliste in mijloacele de transport in comun din Franta

La sfârşitul săptămânii trecute şi-au făcut apariţia pentru prima dată în staţiile de metrou, în vagoanele de pasageri şi în autobuzele din oraşul francez Lille patrulele cetăţeneşti de autoapărare, formate din tineri activişti ai organizaţiei naţionaliste Generaţia Identitară. Acţiunea a fost motivată de infracţionalitatea crescândă în mijloacele de transport în comun iar liderii organizaţiei nu exclud extinderea acestor partule şi în alte oraşe ale Franţei. Patrulele din Lille sunt formate din grupuri de câte circa 20 de voluntari, îmbrăcaţi în haine galbene, pentru mai multă vizibilitate. “Nu dorim să ne substituim poliţiei şi sperăm ca cetăţenii să ne sprijine în demersul nostru”, a declarat presei locale un mebru al Generaţiei Identitare. “Timp de aproape două ore am fost o prezenţă intimidantă pentru grupurile de infractori”, a declarat la sfârşitul primei acţiuni de patrulare Aurelien Verhasselre, reprezentantul organizaţiei naţionaliste din Lille. Acesta a mai precizat că ideea formării acestor grupări de voluntari a venit după ce statisticile oficiale au indicat o creştere cu 65 la sută a tâlhăriilor în mijloacele de transport în comun din oraş. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul

Cretinatate romaneasca: Imposibilitatea de a te apara de hoti

Se da urmatoarea stire: Două femei de etnie romă au sustras un telefon mobil dintr-un magazin. Ele au fost surprinse de camerele de supraveghere, iar poliţiştii le caută în acest moment. Iniţial, vânzătorul le-a gonit din magazin, însă femeile s-au întors hotărâte să plece cu telefonul. În timp ce una ţinea un copil în braţe şi se certa cu vânzătorul, cealaltă a furat aparatul. sursa In continuare va invit sa vedeti si filmul (are un minut si un pic) si apoi vreau sa discut despre aceasta intamplare. Hai sa va zic ce-am vazut eu in acest film, pana la momentul furtului efectiv. Daca va uitati cu atentie, in momentul in care baragladinile intra in magazin, vanzatorul le bruscheaza si incearca sa le arunce afara din sediu. Este un caz flagrant de discriminare, nu? Dar cioropinele se intorc si, folosind metoda tupeului si a scandalului, reusesc sa fure un telefon mobil. Ca e scump sau nu respectivul telefon, asta nu mai conteaza. Important este ca au provocat o paguba. Si, in cazul acesta ma intreb: ce putem face? Daca dai tiganii afara din magazin, te trezesti cu proces de discriminare. Sar ONG-urile pe tine, CNCD-ul te infiereaza public, iti iei amenda sau, mai rau, poate faci si ceva puscarie (cu suspendare sau fara, cazierul iti este patat). Daca nu dai tiganii afara din magazin, risti sa-ti fure marfa, sa-ti provoace pagube si apoi incepe distractia. Hai la politie, da declaratii, mai povesteste-ne cum a fost, dar esti sigur ca aia au fost samd. Adica timp pierdut. Apoi astepti sa-ti recuperezi paguba. Daca respectivii sunt prinsi inainte sa valorifice marfa sau sa scape de ea, ai noroc. Daca nu, ramai cu buza umflata pentru ca tiganul n-are de unde sa-ti dea banii pentru ca, asa cum stim cu totii, e sarac lipit …

Citeste tot articolul

Ghid practic: Cum sa obtii permisul de port-arma pentru autoaparare

Inainte de a va povesti toata procedura obtinerii permisului de port-arma trebuie sa va explic niste chestii legate de detinerea unei arme neletale pentru autoaparare. Da, discutam de arme neletale (cu gaz sau bila de cauciuc) pentru ca, pentru a detine arme letale trebuie sa fii procuror, judecator, parlamentar, ofiter sau sa transporti valori (plus cursuri de tir, disciplina tragaciului etc). In primul rand trebuie sa stiti ca armele neletale functioneaza pe acelasi principiu ca armele letale. Cartusul este umplut cu praf de pusca dar la capat nu mai are glontul metalic ci o bila de cauciuc. Puterea unui astfel de cartus variaza de la 15 jouli pana la 50 de jouli, in functie de producator (cele rusesti am inteles ca-s cele mai bune, cele bosniace cele mai proaste). Pentru a intelege mai bine care-i treaba cu puterea asta, aveti in continuare o poza cu rezultatul unei bile de airsoft care a iesit dintr-un pistol cu puterea de 1.2 jouli si a atins, dupa 5 metri, fata unui jucator. Daca o bila de plastic de 0.20 grame trasa de la cinci metri cu o putere de 1.2 jouli iti poate face asa o rana (era deja in a cincea zi de vindecare), ganditi-va ce inseamna sa tragi cu o bila de cauciuc care iese de pe teava cu 15 jouli. (aici puteti vedea efectele unor bile de airsoft trase de la 20 de metri, cu o pusca de doar un joul) Trecand mai departe, va anunt ca armele neletale pot fi letale. Tinand cont ca poti omori un om si cu un cartus orb (fara varf solid, doar cu praf de pusca. E glonte menit doar sa sperie), si cartusele cu bila de cauciuc pot omori un om. Cartusul orb poate omorî, daca este tras atunci cand pistolul este lipit …

Citeste tot articolul

(FOTO) Cursuri de autoaparare organizate de nationalistii suedezi

Naţionaliştii de la Mişcarea de Rezistenţă Suedeză au anunţat că vor organiza la sfârşitul săptămânii cursuri de autoapărare. Doritorii vor beneficia de două zile de antrenamente şi instrucţiuni de bază legate de tehnici de apărare, care pot fi aplicate în viaţa de zi cu zi. Cursurile, care vor fi predate de experţi în domeniu, includ o parte teoretică dar şi exerciţii aplicate, care pot fi efectuate de oricine. De aceea sunt aşteptate şi femei, adolescenţi sau chiar bătrâni. Sursa: FrontPress.ro

Citeste tot articolul